CADRUL GEOGRAFIC - Judeţul Hunedoara

Judeţul Hunedoara este situat în partea sud-vestică a Transilvaniei şi ocupă o parte a bazinelor hidrografie ale râurilor Mureş şi Jiu. Judeţul este intersectat de paralela de 46⁰ latitudine nordică şi de meridianul de 23⁰ longitudine estică (valori absolute publicate 46⁰16^' latitudine nordică, localitatea Bulzeşti, 23⁰24^' longitudine estică, localitatea Aurel Vlaicu, 45⁰19^' longitudine estică, Munţii Parâng) [1] . Punctele extreme ale judeţului Hunedoara, fără indicarea coordonatelor absolute sunt: zona de NV a satului Ruseşti (comuna Bulzeştii de Sus) la nord, hotarul vestic al satului Pojoga (comuna Zam), la vest, izvoarele râului Lăpuşnic, la sud, şi ramificaţiile unor afluenţi de dreapta ai pârâului Jieţ, la est. Către nord şi NV, judeţul se învecinează cu judeţul Bihor, la vest cu judeţul Timiş, în SV cu judeţul Caraş-Severin, la sud şi SE cu judeţul Gorj, respectiv Vâlcea, iar la est şi SE cu judeţul Alba.

Din punct de vedere geologic, teritoriul judeţului Hunedoara se suprapune pe două mari unităţi tectono-structurale structurale [2] : autohtonul danubian şi pânza getică. Rezultatul al tectogenezei active, au fost delimitate două zone: zona cristalino-mezozoică aparţinând Carpaţilor Meridionali şi Munţilor Banatului şi zona sedimentar vulcanică a Carpaţilor Apuseni de sud. Cristalinul autohton (danubian) este întâlnit în masivele Vâlcan, Parâng, Retezat, Ţarcu iar pânza getică în Munţii Godeanu, Şureanu şi Poiana Ruscă. Prima zonă este alcătuită din şisturi cristaline, peste care se suprapun formaţiuni sedimentar-mezozoice, în special calcare jurasice. Formaţiuni permo-carbonifere (conglomerate, brecii) şi mezozoice (gresii, şisturi argiloase, calcare), constituie învelişul sedimentar al cristalinului. Şisturile cristaline ce constituie pânza getică, sunt suprapuse de structuri sedimentare, mai ales în vestul Munţilor Şureanu şi în Poiana Ruscă. Zona sedimentaro-eruptivă a Carpaţilor Apuseni este alcătuită din formaţiuni sedimentare mezozoice (calcare, marne, şisturi argiloase, conglomerate, gresii) şi magmatite (gabrouri, bazalturi), precum şi din formaţiuni neogene (bazalturi, andezite, piroclastite).

Relieful judeţului Hunedoara cuprinde unităţi de relief distincte, între acestea regiunile muntoase ocupând o pondere majoritară. Depresiunile intramontane şi colinare, zonele depresionare şi defileurile, completează structura reliefului din cuprinsul judeţului.

Munţii. Regiunile muntoase constituie relieful cel mai vechi şi fragmentat, dar extrem de variat sub aspect geomorfologic. Carpaţilor Meridionali le aparţin masivele înalte şi mijlocii din sudul şi sud-estul judeţului, în timp ce Carpaţii Occidentali, cuprind masivele mici şi mijlocii din vest şi nord. Din punct de vedere al treptelor de altitudine, etajul montan este compus din subetajele alpin (zone întinse din Munţii Retezat, Godeanu, Parâng şi parţial Ţarcu) şi cel de pădure (zonele medii şi joase din Munţii Retezat, Godeanu, Ţarcu, Parâng, aşa-numitul Podiş dacic din Munţii Şureanu, Poiana Ruscă, Metaliferi şi Masivul Găina [3] . Judeţul Hunedoara dispune şi de un relief carstic diversificat (endocarst şi exocarst) [4] , marea majoritate a acestor forme dezvoltându-se în roci calcaroase, excepţie făcând aşa-numitul speudocarst (forme carstice dezvoltate în alte roci decât cele calcaroase: gresii, gipsuri, tufuri, sare etc.).

Masivul Godeanu (Gugu) este cuprins cu o suprafaţă restrânsă pe teritoriul judeţului. Acest sector al masivului Godeanu este dominat de structuri magmatice şi cristaline de vârstă jurasică [5] . Una dintre caracteristicile masivului este reprezentată de întinse suprafeţe de eroziune (nivelare), între care cea superioară (Borăscu), netedă ca un podiş, este individualizată în jurul altitudinii de 2000 m [6] . Acest aspect, completat de faptul că acest masiv este alcătuit din roci mai puţin gelive, a motivat apariţia unui ansamblu bogat de forme glaciare (văi, circuri etc.) [7] .

Munţii Ţarcu, sunt alcătuiţi din structuri sedimentare şi magmatice şi ocupă o suprafaţă extrem de restrânsă pe teritoriul judeţului, prin versantul care coboară spre Poarta de Fier a Transilvaniei [8] .

Munţii Vâlcan, situaţi între munţii Godeanu până la defileul Jiului, sunt alcătuiţi în principal din roci cristaline şi magmatice. Acest masiv muntos este unul cu înălţimi medii şi prezintă o culme largă, excepţie făcând depresiunea Petroşani, unde există o serie de culmi scurte şi versante abrupte.

Munţii Retezat, se află în întregime pe teritoriul judeţului, şi sunt delimitaţi de văile Râului Mare şi Jiului, Munţii Şureanu şi depresiunea Haţegului. Structural, acest masiv muntos este alcătuit din şisturi cristaline, granituri, granodiorite, gnaise şi subordonat calcare. Acest masiv concentrează în zona centrală, între 2200 şi 1400-1300 m [9] , cele mai complexe forme glaciare (custuri, văi glaciare, praguri, lacuri, morene etc.), din Carpaţii Meridionali [10] .

Munţii Parâng, situaţi în partea sud-estică, a judeţului Hunedoara, sunt constituiţi din roci metamorfice specifice pânzei getice şi unităţii danubiene (paragnaise, micaşisturi, gnaise, calcare cristaline, şisturi sericitoase) sau mai slab metamorfozate (calcare), la care se mai adaugă depozitele terţiare [11] . Partea superioară a masivului are aspectul unei suprafeţe înalte (1800-2000 m), dominată de vârfuri de peste 2200 m. Reţeaua hidrografică a condus la apariţia unor culmi dispuse în trepte, la conturarea acestui aspect fiind de notat şi acţiunea gheţarilor [12] . Relieful glaciar cuprinde două tipuri (carpatic şi alpin), specifice unor zone distinct departajate geografic. Calcarele apar în zona nordică , insular şi etajat, endocarstul şi exocarstul (alcătuit din doline, lapiezuri etc.) acestei zone nefiind obiectul unor studii speo-morfologice sistematice.

Munţii Şureanu (sectorul ocupat de judeţul Hunedoara), sunt delimitaţi de Munţii Parâng, Retezat, depresiunea Haţegului şi culoarul Mureşului. Masivul este alcătuit la sud şi vest din calcare cristaline şi este caracterizat de existenţa unor suprafeţe de eroziune, între care o menţionăm pe denumită Râu-Şes, ce ocupă o suprafaţă extinsă, fiind tăiată de văi adânci [13] . În comparaţie cu Munţii Retezat, glaciaţiunea a avut o extensie mai redusă.

Munţii Poiana Ruscă (sectorul hunedorean) sunt delimitaţi la nord de culoarul Mureşului iar la vest de depresiunea Haţegului. Din punct de vedere al constituţiei geologice, aceşti munţii sunt alcătuiţi din formaţiuni metamorfice (roci cristaline, calcare şi dolomite), magmatice (granodiorite, andezite, piroclastite etc.) şi sedimentare (calcare, gresii, conglomerate, marne, nisipuri). Structural, masivul are în centru aspectul unui platou înalt, ferestruit adânc de ape, deosebindu-se mai multe trepte de nivelare ale reliefului [14] .

Munţii Apuseni, cuprind pe teritoriul Hunedoara partea estică a Munţilor Zarandului, Munţii Metaliferi şi versanţii sudici al masivului Găina din cadrul Munţilor Bihorului.

Munţii Metaliferi, dispuşi între culoarul Deva-Ormindea şi Ampoi, între valea Mureşului şi depresiunea Brad, sunt formaţi din nuclee cristaline prealpine, sedimentar mezozoic (jurasic), fliş cretacic, magmatite şi subvulcanice neogene [15] . De remarcat este faptul că o dată cu primul ciclu de sedimentare, se depun calcarele şi se formează creasta mediană, gradul de dispersie al arealurilor carstice fiind ridicat [16] . Izvoarele minerale existente (Păuliş, Boholt, Hărţăgani, Banpotoc, Rapolt, Bobâlna, Geoagiu Bozeş, Băcâia) sunt rezultatul unor complexe fenomene postvulcanice [17] .

Munţii Zarand, reprezentaţi de munceii Malu-Măgureaua, se află la vest de culoarul Deva-Ormindea. Ei se prezintă ca un conglomerat de structuri geologice aparţinând sedimentarului (calcare) şi cristalinului (roci vulcanice). Arealul carstic de pe teritoriul judeţului relevă trăsături interesante (peşteri, avene) la acre se adaugă culoare transversale joase, bazine şi mici depresiuni de eroziune [18] .

Masivul Găina este constituit din formaţiuni cristaline şi sedimentare, la care se adaugă un relief carstic, în cuprinsul căruia apar fenomene diverse (chei, peşteri, doline etc.). [19]

Depresiunile. Depresiunile intramontane din judeţul Hunedoara (Petroşani, Haţeg, Strei) reprezintă treapta de relief cea mai joasă, acestea având aspectul unor golfuri [20] .

Depresiunea Petroşani, situată între Munţii Retezat şi Sebeş la nord, Munţii Vâlcan şi Parând la sud, localitatea Câmpa la est şi Câmpul lui Neag la vest [21] , are o formă triunghiulară şi este străbătută de Jiul de Vest şi traversată de Jiul de Est. Depresiunea, de origine tectonică, s-a format în paleogen iar umplutura este alcătuită din depozit de diverse vârste (paleogen, neogen, cuaternar). Sub aspect morfologic, margine depresiunii este foarte fragmentată de văi adânci şi înguste [22] . Această depresiune reprezintă cea mai închisă depresiune din ţară, ce comunică cu zonele învecinate doar prin intermediul defileului Jiului şi prin pasul Băniţa-Merişor.

Zona depresionară Haţeg-Mureş cuprinde depresiunile Haţegului, Strei-Cerna (Hunedoara) şi culoarul Orăştiei.

Depresiunea Haţegului are ca limite Munţii Şureanu, pasul Merişor, Munţii Retezat şi Ţarcu şi Muţii Poiana Ruscă. Această unitate geo-morfologică, alcătuită dintr-un relief deluros (zona nordică) şi muncei şi dealuri (zona sudică), se prezintă ca şi un golf depresionar [23] .

Depresiunea Strei-Cerna (a Hunedoarei), este delimitată de Munţii Poiana Ruscă şi Şurianu, Valea Mureşului şi sectorul ocupat de localitatea Subcetate. Această unitate reprezintă o depresiune colinară cu o serie de piemonturi de eroziune spre bordura montană şi de acumulare spre interiorul depresiunii [24] . Pe această structură s-au individualizat terase – propice habitatului uman şi în acelaşi timp importante căi de comunicaţie – în marginile depresiunii şi în zonele de contact cu structurile montane, apărând bazinete de eroziune, chei şi defileuri [25] . Luncile Mureşului, Streiului şi Cernei inferioare oferă condiţii excelente pentru practicarea agriculturii.

Culoarul Orăştiei este mărginit de Munţii Metaliferi şi Şureanu şi are un caracter deluros spre sud, iar spre nord este alcătuit din terasă şi lunci [26] . Defileul Mureşului este cuprins, pe teritoriul judeţului, între localităţile Deva şi Zam, şi reprezintă un culoar depresionar format dintr-o succesiune de defileuri şi bazine [27] .

Depresiunea Brad, ce se dezvoltă în bazinul Crişului Alb, este dominată de un relief colinar, spre sud această depresiune fiind legată de depresiunea Ormindea-Băiţa, dezvoltată pe formaţiuni sedimentar-tortoniene şi înconjurată de măguri calcaroase sau vulcanice şi culmi [28] .

Apele de suprafaţă. Reţeaua hidrografică a judeţului Hunedoara aparţine, în cea mai mare parte, bazinului râului Mureş, şi în mai mică măsură, bazinelor hidrografice ale Jiului şi Crişului Alb [29] . Rezultat al structurii şi varietăţii reliefului, densitatea reţelei hidrografice este cuprinsă între 0,5 km/km² şi 1,1 km/km², valorile cele mai ridicate aparţinând bazinelor superioare ale Streiului şi Jiului de Vest [30] . Reţeaua hidrografică a judeţului Hunedoara aparţine, din punct de vedere al tipului de alimentare, tipului moderat din zăpada scursă superficial şi alimentare subterană, cu valori oscilante specifice regiunii munţilor înalţi din sud, culoarului Orăştiei şi depresiunii Haţegului, precum şi restului zonelor care reprezintă cea mai mare parte a judeţului [31] .

Mureşul, principala arteră hidrografică a judeţului, străbate pe o lungime de 105 km, un culoar larg între Munţii Şureanu şi Poiana Ruscă la sud şi Munţii Apuseni la nord. Bazinul râului (6591 km²) este asimetric, afluenţii de dreapta fiind scurţi (sub 35 km), iar cei dinspre sud sunt lungi (până la 92 km). Afluenţii de stânga importanţi sunt: Orăştie sau Apa Oraşului (L=47 km), Strei (L=89 km), ce cuprinde câţiva afluenţi importanţi (Râul Bărbat, Râul Mare, Luncani, Ruşor, Şerel, Galbena, Silvaşu), Cerna (L=67 km) şi Dobra (L=42 km). Printre afluenţii dinspre nord, mai importanţi sunt Geoagiul (L=34 km) şi Călanul (L=20 km).

Debitul mediu multianual al Mureşului, pentru perioada ultimilor 30 de ani, variază între 120 m³/s şi 165 m³/s, valorile marcând zona de intrare, respectiv de ieşire a râului de pe teritoriul judeţului [32] . Volumul maxim scurs pe anotimpuri se produce la sfârşitul primăverii şi începutul verii (aprilie-iunie), şi cel minim toamna (septembrie-noiembrie). Fenomenele de îngheţ (pod de gheaţă, curgeri de sloiuri, gheaţă la mal) au o durată medie de 45-50 de zile şi se înregistrează în medie pentru 80%-90% din ierni [33] .

Jiul, rezultat al confluenţei Jiului de Vest cu Jiul de Est, ocupă o suprafaţă a bazinului hidrografic de 1050 km². Volumul maxim scurs pe anotimpuri, pentru bazinul Jiului hunedorean este primăvara [34] , debitul mediu multianual la ieşirea din judeţ fiind de 20 m³/s [35] . Afluenţii cei mai importanţi sunt: Taia (L=20 km), Jieţ (L=22 km) şi Băniţa (L=16 km), în timp ce debitul mediu multianual la ieşirea râului din judeţ fiind de circa 20 m³/s [36] .

Crişul Alb străbate teritoriul judeţului Hunedoara pe o lungime de 66 km, panta de scurgere fiind diferită în funcţie de unitatea morfologică pe care o parcurge (9-25‰ zona montană şi 1-2 ‰ zona depresionară joasă). Cei mai importanţi afluenţi sunt: Valea Satului (L=15 km) şi Ribiţa (L=18 km). Debitul mediu multianual al râului în sectorul marcat de limita judeţului este de circa 10 m³/s, fenomenele de îngheţ având o durată medie de 40 zile şi apar în circa 80% din ierni [37] .

Lacurile. Lacurile naturale ale judeţului Hunedoara, sunt în marea lor majoritate de origine glaciară, şi se concentrează în Munţii Retezat, Godeanu, Ţarcu şi Parâng, cea mai mare densitate regăsindu-se în Munţii Retezat (peste 80 de lacuri), demne de menţionat fiind lacurile Bucura, Zănoaga, Custuri etc. Recordul de altitudine îl deţine Tăul Mare sau al Custurii (2270 m altitudine) din Munţii Retezat, iar lacul Bucura ocupă întinderea cea mai mare dintre lacurile alpine (peste 10,5 ha) [38] .

Solurile. Formarea şi repartiţia solurilor au fost influenţate de configuraţia orografică a judeţului Hunedoara, remarcându-se şi o etajare pe verticală a acestora.

Zonele montane (cu altitudini de peste 1700 m) deţin soluri scheletice, în timp ce solurile brune tipice, podzolite, solurile montane acide şi podzolurile, sunt tipice zonelor ocupate de munţii cuprinşi între 1000-1700 m altitudine, în special cei din sudul judeţului. O caracteristică a munţilor din nordul şi vestul judeţului o reprezintă asocierea dintre solurile anterior menţionate cu rendzinele şi terra rossa formate pe calcare [39] . Dealurilor înalte le corespund solurilor brune şi brun-roşcate de pădure, slab sau puternic podzolite sau podzolite secundar, pe terasele şi dealurile piemontane din depresiuni, fiind frecvente asocierile de cernoziomuri, soluri brune de terasă, solurile brune, brun-roşcate de pădure [40] . De-a lungul văilor râurilor, cu lunci extinse (Mureş, Strei, Crişul Alb, Cerna inferioară) există soluri aluviale, gleice, cernoziomuri levigate.

Clima. Din punct de vedere al unităţilor climatice, judeţul Hunedoara este caracterizat de un climat de munte (cu 8 luni reci şi umede şi 4 luni temperate în zonele înalte şi cu 5 luni reci şi umede şi 7 luni temperate la altitudini mijlocii) şi de un climat continental moderat de deal, în restul teritoriului (cu 4 luni reci şi umede şi 8 luni temperate), cu excepţia văii Mureşului şi depresiunea Haţegului [41] . Aceste complexe condiţii climatice sunt determinate de varietatea reliefului (etajare, compartimentarea şi fragmentarea lui, orientarea faţă de punctele cardinale). Iernile sunt relativ umede, în timp ce verile sunt însorite, cu un regim pluviometric echilibrat.

În ceea ce priveşte circulaţia generală a atmosferei, vremea relativ călduroasă şi umedă iarna şi uşor instabilă iarna, este generată de circulaţia dinspre vest, ce are şi uşoare influenţe maritime. Circulaţia dinspre nord-vest şi nord evidenţiază ierni reci, răcoroase şi veri instabile [42] . În regiunile centrale şi nordice ale judeţului, circulaţia maselor de aer se face predominant din sector vestic, în timp ce aspectele de föhn sunt tipice versanţilor estici ai Munţilor Metaliferi.

Temperaturile medii anuale (+10⁰ C lunca Mureşului, - 2⁰ C Munţii Retezat şi Parâng), conduc la un contrast termic teritorial de 12⁰ C [43] , extremele fiind regăsite în zonele montane propriu-zise (- 2⁰ C şi - 6⁰ C) şi în sectorul Mureşului, aval de Deva (circa 10⁰ C). Temperatura medie în depresiuni este influenţată de mai mulţi factori, între care amintim poziţia intramontană, gradul de deschidere, circulaţia maselor de aer).

Mediile lunii iunie sunt influenţate de aceleaşi diferenţe specifice fiecărei forme de relief, în general aceste temperaturi cuprind valori între 6 ⁰C şi -20⁰ C [44] . În centrul judeţului se înregistrează cele mai mari temperaturi medii, aceste valori scăzând treptat, în depresiunile mari (Haţeg, Brad, Petroşani), atingându-se medii de 16-18⁰ C. De remarcat faptul că munţii situaţi la nord de Mureş (Zarand, Găina, Metaliferi), precum şi Munţii Poiana Ruscă ating medii de 14⁰ C [45] . Mediile lunii ianuarie au valori cuprinse între - 1⁰ C - 10⁰ C, înregistrate în lungul Mureşului şi al Crişului Alb, respectiv în Retezat şi Parâng, contrastul termic de 9⁰ C anual, fiind apropiat de cel anual [46] . Amplitudinea termică medie este de circa 20-21⁰ C în zona centrală depresionară şi de - 7⁰ C pentru regiunile montane înalte. Primele îngheţuri se petrec în jurul datei de 20 septembrie iar cele mai târzii la sfârşitul lunii mai [47] . În munţii înalţi (Godeanu, Ţarcu, Parâng, Şureanu), zăpada cade în medie 80 de zile pe an şi se menţine circa 160 de zile, în timp ce pe culoarul Mureşului, se înregistrează circa 20-25 zile cu ninsoare.

Vântul predominant în judeţul Hunedoara suflă în timpul iernii pe direcţia VNV iar în timpul verii pe direcţia ESE [48] , şi prezintă o serie de diferenţieri, datorate particularităţilor reliefului. Procentual [49] , frecvenţa vânturilor vestice este de circa 14-15%, iar a celor din NV şi nord este de 12-14%.

Vegetaţia. Judeţul Hunedoara este caracterizat printr-o mare varietate a vegetaţiei, a cărei repartiţie altitudinală este condiţionată de relief şi condiţii topoclimatice specifice. Vegetaţia alpină, cu perioade de vegetaţie scurte, este mai extinsă în zonele înalte ale Munţii Retezat, Godeanu, Parâng, se dezvoltă pe soluri primare, în condiţiile unui climat aspru. Elementul caracteristic al acestui etaj altitudinal îl constituie prezenţa pajiştilor cu rogoz de munte (Carex curvula), rugină (Juncus trifidus), păruşcă (Festuca supina), ce alternează cu tufărişuri pitice de merişor (Vaccinum vitis idaea), afin (Vaccinum myrtillus), arginţică (Dryas octopetala). Vegetaţia subalpină, cu suprafeţe extinse în Munţii Retezat, Godeanu, Ţarcu, Parâng şi Şureanu, conservă în parte trăsăturile vegetaţiei alpine, o serie de plante ierboase: iarba stâncilor (Agrostis rupestris), păiuşul pestriţ (Festuca violaceea), tăpoşica (Nardus stricta), la care se adăugă prezenţa ienupărului (Juniperus sibirica), jneapănului (Pinus montana), sălciilor pitice (Salix herbaceea, Salix sireticulata) şi a smârdarului (Rhododendron kotschi) [50] . În zona alpină şi subalpină a Munţilor Retezat sunt localizate câteva specii endemice, în cuprinsul acestui etaj altitudinal existând specii declarate monumente ale naturii: floarea de colţ (Leontopodium alpinum), ghinţura galbenă (Gentiana lutea), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), orhideea (Leocorchis frinaldskyana), arginţica (Dryas octapetala) şi angelica (Angelica archangelica) [51] .

Pădurile de conifere, fag, cele amestecate de fag şi gorun, reprezintă cele trei etajele ale vegetaţiei forestiere. Primul dintre acestea, localizat între altitudinile de 1300-1800 m în Munţii Retezat, Godeanu, Ţarcu, Parâng, Şurianu), se dezvoltă pe soluri montane acide, predominante fiind molidişurile (Picea excelsa), cu brad (Abies alba), cu pin, pin silvestru, zâmbru (Pinus cembra), zadă (Larix decidua), alături de câteva foioase. În partea inferioară a acestui etaj, pădurile amestecate de fag (Fagus silvativa), cu conifere (molidul şi bradul), la care se adaugă şi ulmul de munte (Ulmus montana) sau paltinul (Acer platoides), coboară până în jurul altitudinii de 700 m [52] . Pădurile de fag sunt specifice zonelor marginale ale pădurilor de munte, cât şi zonelor depresionare înalte. Speciile care completează fagul sunt reprezentate de câteva specii de stejar (Quercus petraea şi Quercus robur), la care se adaugă jugastrul (Acer campestre). Pajiştile şi fâneţele cuprind graminee furajere şi diverse specii de trifoi, care se adaugă subarboretul reprezentat de liliac sălbatic (Syringa vulgaris), mojdrean (Fraxinus ornus), alun (Corylus avellana), corn (Cornus mas), dârmoz (Viburnus lantana), lemn râios (Evorynus verrucosa), păducel (Crataegus monogyna) şi curpen (Clematis vitalba) [53] . Pădurile amestecate de fag şi gorun (Quercus petraea) sunt tipice regiunilor depresionare ale judeţului.

Zonele joase ale depresiunilor şi pe culoarele principalelor râuri sunt populate cu păduri de gorun (Quercus petraea), în asociere cu cornul (Cornus mas), lemn câinesc (Lygus-pedunculatus), sângerul (Cornus sanguinea), socul (Sambucus migra) şi alte specii cu arealuri de dezvoltare reduse precum şi de păduri de cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto şi Quercus cerris). Cea mai joasă treaptă de relief (lunci), este reprezentată de pâlcuri formate din sălcii, răchite, arine, plopi etc [54] .

Dintre zonele care păstrează specii rare de floră amintim: frăsinet cu mojdrean (Fraxinus ornus) pe versantul stâng al Râului Mare şi nuc sălbatic (Juglans regia) în pădurea dintre Râu de Mori şi Gura Zlata.

Repartiţia, densitatea şi bogăţia faunei judeţului Hunedoara sunt în legătură directă cu altitudinea reliefului, specificul florei şi impactului factorului antropic asupra arealurilor de dezvoltare ale acesteia. Principalele specii faunistice ale României se regăsesc şi pe teritoriul judeţului Hunedoara. În zona montană trăiesc capra neagră, vulturul pleşuv sur, vulturul pleşuv brun, acvila, cerbul carpatin, ursul carpatin, cocoşul de munte, râsul, lupul, vulpea, vidra, precum şi o serie de endenisme. În zonele cu dealuri regăsi cerbul lopătar, ursul, căpriorul, mistreţul, iepurele, dihorul, veveriţa, râsul, pisica sălbatică, bizamul, ieruncă şi o serie de păsări [55] (ciocănitoarea pestriţă, piţigoiul, scorţarul, gaiţa, cinteza, cioara de semănătură, stăncuţa, coţofana, grangurul, privighetoarea, sitarul, potârnichea, corbul etc.), alături de care apar specii de curând statornicite (raţa sălbatică, pescăruşul, fazanul) [56] .

Fauna ichtiologică este reprezentată de salmonide (unele aclimatizate, ex. păstrăvul curcubeu), lipani, scobari, cleni, crapi, mrene, ştiuci, somni [57] .

Dintre depozitele ce conţin faună fosilă, merită a fi menţionate cele de la Buituri (oraş Hunedoara), de vârstă badeniană (15-20 milioane ani) [58] , cele situate în amonte de satul Nandru sau cele din perimetrul administrativ al satelor Muncelu Mic şi Chergheş [59] . Importanţa acestor depozite este cu atât mai mare cu cât în niveluri arheologice au fost depistate cochilii ale unor moluşte (ex. Conus), cochilii utilizate ca şi obiecte de podoabă.

Varietatea tectogenetică a regiunii supusă studiului nostru, motivează apariţia unei game diverse de resurse, unele dintre acestea fiind exploatate încă din preistorie. Sudul judeţului se distinge prin bazinul Petroşani unde se exploatează în principal huilă, iar în  bazinul Ţebea se cantonează importante depozite de cărbune brun [60] . Minereurile feroase constituite preponderent din carbonaţi de fier (siderită, ankerite) şi subordonat din oxizi de fier (magnetit, hematit), uneori puternic limonitizate la partea superioară a zăcămintelor, se concentrează  în zonele nordică (arealul Arănieş, Bătrâna, Poeni), centrală (Teliuc-Ghelari-Vadu Dobrii, cu cele mai importante depozite) şi sudică (Valea Fierului, Răchitova, Vaduri) ale Munţilor Poiana Ruscă. O altă zonă în care apar asemenea zăcăminte se găseşte în zona Ciungani-Căzăneşti a Munţilor Zarand [61] .

Zăcămintele auro-argintifere sunt situate în zonele Musariu-Brad şi Săcărâmb-Brad [62] , iar cele cuprifere au fost identificate în nordul munţilor Poiana Ruscă, la Deva [63] , şi la nord de Mureş (Căzăneşti-Ciungani, Almăşel). Depozite ce conţin pirită au apărut în zona Boiţa-Haţeg (Poiana Ruscă) şi Zam [64] . Minereurile complexe, aflate de obicei în asociere cu cele menţionate anterior, se concentrează în zona Brad-Săcărâmb şi în Munţii Poiana Ruscă (Muncelu Mic) [65] . La acestea se adaugă zăcămintele de bauxită silicioasă de la Ohaba Ponor, precum şi minereuri de zinc (Muncelu Mic), cinabru (Voia) sau mangan (Munţii Zarand, Bătrâna, Baru) [66] .

Zăcămintele nemetalifere de substanţe utile cuprind bentonita (Gurasada, Roşcani, Sântămăria de Piatră şi Măgura-Jeledinţi), talc şi steatit (Lelese, Cerişor, Govăjdia [67] ), gips (Călanul Mic, zona Brad), la care se adaugă depozitul de alabastru de la Romos. [68]

Materialele de construcţie şi rocile utile sunt variate şi sunt reprezentate prin: andezite şi andezite-dacite (Crişcior, zonele Cozia şi Pietroasa), bazalturi (Brănişca, Birtin), marmură (zăcămintele Alun-Bunila [69] şi Luncani), calcare comune sau dolomitice în Munţii Metaliferi, Poiana Ruscă, Şureanu (Băiţa-Crăciuneşti, Vaţa, Ardeu, Roşcani, Lăpugiu, Teliuc, Crăciuneasa, valea Zlaştiului, Băniţa), argile refractare (zona Baru Mare), argile caolinice (zăcământul Brad-Poieniţa), argile comune (Chişcădaga, Brad, Brănişca, Izlaz-Baia de Criş, Zeicani), traverin şi calcar metamorfozat marmoraceu (Banpotoc-Cărpiniş, Geoagiu) [70] . Nisipurile şi pietrişurile de balast sunt comune văilor marilor râuri (Mureş, Strei), iar cele cuarţoase apar în zona Crivadia. A fost identificat la Ocolişu Mare, un important zăcământ de dioxid de carbon [71] .

O altă bogăţie a judeţului o reprezintă apele minerale/ şi termale [72] , atât din zonele calcaroase, cât şi din zone apropiate în care se manifestă fenomene postvulcanice, în urma cărora ape de adâncime se mineralizează. Sudului Munţilor Metaliferi le corespunde zona cuprinsă între Trestia şi Băcâia-Bozeş, iar împrejurimile Devei deţin izvoare minerale la Veţel şi Bretelin. Izvoarele cu apă termală cele mai importante sunt cele de la Bobâlna, Geoagiu, Călan, Vaţa de Jos [73] .