Universitatea

ARHEOLOGIA DIN TRANSILVANIA
MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI : FORUM : CĂUTARE

 

Bb

Cuprins

 

Introducere

 

Abrevieri

 

Repertoriul descoperirilor

 

Habitatul Rural

 

Planşe 

 

 

 

VILLAE, VICI, PAGI

 

– Aşezările  rurale din  Dacia  romană  intracarpatică –

Autor: dr. Dumitru Popa.

ISBN 973-590-706-2, Editura Economică, 2002

Prelucrare Web: Cosmin Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European (IPTCE)

 

I. Repertoriul aşezărilor rurale din Dacia romană intracarpatică

Va rugam sa folositi motorul de cautare care va da rezultate in toate repertoriile disponibile pe situl nostru

Literele: A, B, C, D, E-F, G, H, I-J, L, M, N-O, P-R, S, Ş, T, Ţ-U, V-Z.

 

 

381. MAIOREŞTI, jud. Mureş (S. XVII)

În aria satului, fără precizarea locului, se menţionează existenţa unor substrucţii de ziduri, ţigle romane şi elemente ceramice pentru paviment în formă de 8.

 

Neigebaur, Dacien, p. 252; I. Marţian, Repertoriu, nr. 413; D. Tudor, Oraşe, p. 271; TIR, L 35, p. 49; N. Branga, Urbanismul, p. 108, nr. 156; RepMs, p. 205, pct. LXVII. 2, A, b. 

 

 

382. MATEI, jud. Bistriţa-Năsăud (S. XIV)

1. În vatra satului, prin grădinile din jurul bisericii, se află o aşezare a populaţiei autohtone de pe suprafaţa căreia s-au cules fragmente de vase romane din pastă roşie şi cenuşie şi dacice lucrate cu mâna. Pe baza acestor materiale aşezarea a fost datată în sec. III.

2. La aproximativ 1,5 km spre sud de această aşezare se află o alta de acelaşi tip. Materialul arheologic constă din ceramică romană provincială şi dacică.

 

1. TIR, L 35, p. 50; D. Protase, Autohtonii, p. 54; G. Marinescu, FileIst, 6, 1989, p. 19, nr. 51/a; 2. G. Marinescu, FileIst, 6, 1989, p. 19, nr. 51/b.

 

 

383. MĂCICAŞU, jud. Cluj (S. X)

De pe teritoriul satului provine un altar votiv închinat lui Silvanus Silvester de către sclavul Fortunatus, pentru sănătatea stăpânului său Theupropus; monumentul ar putea indica existenţa unei villa rustica, administrată de un servus villicus.

 

M. Macrea, AISC, I/1, 1928-1932, p. 105-107; D. Tudor, Ist scl, p. 273; Idem, Oraşe, p. 236; TIR, L 34, p. 75; A. Rusu, Sargetia, 10, 1973, p. 396; RepCj, p. 261, nr. 6.

 

 

384. MĂGHERUŞ, jud. Covasna (S. XXII)

Dintr-o aşezare de pe teritoriul satului provin: cărămizi, ţigle, olane, tuburi de apeduct şi ceramică romană provincială.

 

Gooss, Chronik, p. 91; C. Daicoviciu, Dacia, 7-8, 1937-1940, p. 320; TIR, L 35, p. 50; N. Branga, Urbanismul, p. 108, nr. 158.

 

 

385. MĂGURA IERII, jud. Cluj (S. IX)

Dintr-un loc neprecizat provine o râşniţă romană.

 

B. Cserni, AFM, 2/1, p. 545; I. Ferenczi, ActaMN, 11, 1974, p. 31; RepCj, p. 264.

 

 

386. MĂGURA-TOPLIŢA, jud. Hunedoara (S. II)

În epoca romană existau aici exploatări ale aurului; urmele lor au fost observate, în secolul XIX, la circa 20 m de malul pârâului Topliţa, pe panta de vest a dealului. Aici se menţionează şi descoperirea unui mormânt de incineraţie în urnă.

 

G. Téglás, Aranybányászat, I, p. 38-40, Idem, HTRTÉ, 1903-1904, p. 167; Gh. Macarovici, Revista Ştiinţifică Vasile Adamachi, Iaşi, 32, 1946, p. 233; D. Tudor, Oraşe, p. 191; TIR, L 34, p. 76; V. Wollmann, Mineritul, p. 131.

 

 

387. MĂIERUŞ, jud. Braşov (S. XXII)

Din aria satului provine o râşniţă romană; o aşezare rurală este presupusă a exista între vechea livadă şi sat.

 

J. Gross, Das sächsische Burzenland einst und jetzt Festschrift, Braşov, 1925; RepBv, p. 139.

 

 

388. MĂLĂIEŞTI, jud. Hunedoara (S. I)

În punctul „Cetate“ se semnalază urme romane; alte precizări lipsesc.

 

Hr. Tatu, O. Popa, Z. Kalmar, Sargetia, 21-24, 1988-1991, p. 97, nr. 26.

 

 

389. MĂNĂRADE, jud. Alba (S. VIII)

De pe teritoriul satului, fără precizarea locului, provine un opaiţ cu ştampila AV...ON. De asemenea, se menţionează ca provenind de aici, cărămizi, vase şi arme romane; existenţa unei aşezări rurale pare foarte posibilă, având în vedere că drumul roman trecea prin hotarul acestui sat.

 

Neigebaur, Dacien, p. 253; M. J. Ackner, JCC, 1, 1856, p. 21; Gooss, Chronik, p. 71, I. Marţian, Repertoriu, nr. 418; N. Gostar, ArhMold, 1, 1966, p. 173, nr. 461; TIR, L, 34, p. 77; RepAb, p. 123, pct. 112/1, c, d.

 

 

390. MĂNERĂU, jud. Hunedoara (S. II)

La sud de sat, în terenul numit „Rovine“ sau „Cărămizi“, s-a cercetat prin săpături executate în anul 1912, o villa rustica formată din două corpuri de clădire. Primul avea un plan dreptunghiular cu dimensiunile de 29,7x30,5 m, iar la faţada orientată spre sud-est, un coridor îngust de numai 0,8 m. Spaţiile interioare erau amplasate pe ambele laturi ale unui coridor central, perpendicular pe faţada clădirii. Pe latura de nord-est a acestui coridor se aflau şase camere de dimensiuni mici, unele prevăzute cu hypocaust şi pavimente în opus spicatum, detalii care indică faptul că această parte forma locuinţa stăpânului. Pe latura opusă a coridorului central se aflau alte cinci încăperi, de dimensiuni mai mari, fără instalaţie de încălzire, care ar putea reprezenta o parte din spaţiul economic al fermei (pars fructuaria).

Cel de al doilea corp de clădire avea un plan dreptunghiular alungit, cu dimensiunile de 38,5 x 7,45 m şi era împărţit în trei încăperi. Aici s-au descoperit un cuptor, fragmente ceramice, oase de animale, cenuşă şi cărbune, o fibulă din bronz şi un denar hibrid, materiale care indică faptul că ea servea ca locuinţă şi pentru unele activităţi casnice. De remarcat faptul că între materialul ceramic descoperit în acest corp de clădire se menţionează şi un vas dacic lucrat cu mâna.

Alături de materialele tegulare (cărămizi, ţigle, olane, tegulae mammatae) şi ceramica menţionată deja, în vilă au mai fost descoperite: un mâner de oglindă din bronz, un fragment de tavă din marmură, râşniţe fragmentare, perle din sticlă şi altele. Autorul nu menţionează existenţa unui zid de incintă, dar prin analogie cu celelalte descoperiri de acest tip din teritoriul Ulpiei Traiana, existenţa sa pare foarte probabilă. Pe baza monedei menţionate, care aparţine împăratului Elagabal, se poate afirma că ferma a funcţionat cel puţin până spre mijlocul sec. III.

 

A. Buday, Dolg, 4, 1913, p. 110-128; I. Mitrofan, ActaMN, 10, 1973, p. 144; N. Branga, Urbanismul, p. 109, nr. 160, IDR, III/3, 34.

 

 

391. MĂRCULENI, jud. Mureş (S. XVI)

În punctul „Ungra Mare“ s-a descoperit, întâmplător, în anul 1965, un mare depozit format în principal din unelte agricole (brăzdar de plug roman, două cuţite de plug, patru coase întregi şi altele fragmentare, două seceri, două sape, trei cazmale, un cuţit de formă deosebită, un lanţ masiv), apoi unelte meşteşugăreşti (două burghie, cinci tesle, patru securi, dălţi speciale pentru cioplit lemnul), uneltele unui atelier de prelucrat metale (lingură de turnat, nicovală, daltă, pilă), piese de feronerie, ustensile de uz gospodăresc, un ulcior de bronz şi o toartă de la un altul, o caserolă din bronz, o brăţară din bronz, un vârf de lance din fier, cârlige, cuie şi multe alte fragmente greu de identificat, din bronz sau din fier. Se pare că întreg depozitul a fost ascuns în pământ într-o ladă de lemn, dar condiţiile ascunderii rămân necunoscute.

 

I. Glodariu, A. Zrinyi, P. Gyulai, Dacia, NS, 14, 1970, p. 207-231; RepMs, p. 181, pct. LII. 8, B. 

 

 

392. MĂRIŞELU, jud. Bistriţa-Năsăud (S. XVII)

În punctul „Dealul Calului“ a fost descoperită, fortuit, în anul 1957, o urnă romană din pastă roşie. Într-un sondaj, executat în anul 1973 pe locul descoperirii, s-au găsit, depuse grupat, următoarele obiecte: o lance din fier, două fibule şi o aplică, toate de bronz, şi altele. Se consideră că materialele făceau parte dintr-un mormânt de incineraţie ce se datează în prima jumătate a sec. II.

 

Şt. Dănilă, ProbMuz, 1960, p. 176, fig. 9/4; G. Marinescu, Arhiva Someşană, 3, 1975, p. 307 sqq, il; Idem, FileIst, 6, 1989, p. 19, nr. 52.  

 

 

393. MĂRTINEŞTI, jud. Cluj (S. IX)

1. La est de „Dealul Bisericii“, pe terasa dintre lac şi pădure, s-au descoperit fragmente ceramice romane.

2. Sub „Dealul Bisericii“, spre Rediu, se află o aşezare romană. Urmele sale constau din fundaţii de clădiri (distruse între timp), pietre de construcţie, fragmente ceramice, o cheie din fier şi trei monede romane: una de bronz, cu bustul Faustinei, şi doi denari din sec. II-III.

 

1. RepCj, p. 268, nr. 1; 2. I. Téglás, ArchÉrt, 26, 1906, p. 361-362; Şt. Ferenczi, Studia, 2, 1962, p. 45, 56; Idem, ActaMN, 9, 1972, p. 392; I. Winkler, A. Hopârtean, MAP, p. 128, nr. 9 a/1-4; TIR, L 34, p. 78; RepCj, p. 268, nr. 2.

 

 

394. MĂRTINIŞ, jud. Harghita (S. XIX)

Zăcămintele de sare de aici au fost exploatate în epoca romană prin ocne de suprafaţă. În legătură cu aceste exploatări s-a dezvoltat o aşezare a lucrătorilor la ocne din care provine o inscripţie şi mai multe descoperiri monetare.

 

Fr. Müller, MCC, 4, 1859, p. 164; B. Orbán, Székelyföld, I, p. 164; Gooss, Chronik, p. 92; C. Daicoviciu, Dacia, 7-8, 1937-1940, p. 319; D. Tudor, Oraşe, p. 277; TIR, L 35, p. 50; IDR, III/4, 260; V. Wollmann, Mineritul, p. 244, 248.

 

 

395. MĂTRICI, jud. Mureş (S. XVI)

Din aria satului provine un antoninian uzat de la împăratul Gallienus.

 

RepMs, p. 124, pct. XXX. 5, B.

 

396. MÂNDRA, jud. Sibiu (S. XII)

Pe malul primului lac piscicol, aflat în amonte de sat, s-a aflat o aşezare a populaţiei autohtone din provincie. În cadrul unui sondaj executat în anul 1989, am constatat că aşezarea a fost distrusă, practic în întregime, de lucrările de amenajare a lacului.

 

D. Protase, Autohtonii, p. 55.

 

 

397. MEDIAŞ, jud. Sibiu (S. XII)

Pe teritoriul oraşului au fost identificate, prin descoperiri fortuite, cercetări de suprafaţă şi săpături sistematice, mai multe aşezări rurale:

1. În punctul „Gura Câmpului“, cartier al oraşului în partea sa de nord-vest, pe malul Târnavei Mari, a fost cercetată, în anii 1975 şi 1977, o aşezare rurală a cărei suprafaţă a fost estimată la 8 ha. S-au descoperit resturile a zece locuinţe de suprafaţă şi un atelier de redus şi prelucrat fierul (fierărie). Locuinţele erau construite pe fundaţii de piatră fără liant (zid sec), aveau pereţii din lemn, iar acoperişul, din paie sau şindrilă.  Trei dintre locuinţe au avut câte două camere, cu suprafeţe totale între 42-60 mp, iar celelalte, câte una singură şi suprafeţe cuprinse între 9-14 mp; la două locuinţe s-a surprins un paviment format din lespezi de piatră. Încălzirea se făcea cu vetre sau cuptoare.  

Atelierul de fierărie era organizat într-o construcţie de acelaşi fel şi avea patru încăperi de dimensiuni mici; cea care s-a păstrat cel mai bine avea dimensiunile de 4 x 3 m. În atelier s-au identificat urmele unei vetre şi foarte probabil şi ale unui cuptor de redus minereul de fier. Tot în interior s-a descoperit un mic depozit de unelte (o lingură pentru turnat metal, două coase şi o bucşă de coasă, o altă bucşă pentru car), precum şi mai multe unelte din metal (un târnăcop, trei burghie), o frigare şi mari cantităţi de zgură, dispersate pe suprafaţa atelierului.

Numeroase alte unelte şi instrumente din fier au fost descoperite pe suprafaţa aşezării: cleşte, compas, dălţi, ferăstrău, cuţitoaie, cuţite, balamale, crampon pentru mers pe gheaţă. Tot pe aria aşezării s-au mai descoperit un inel de argint şi mai multe fibule din bronz şi fier.

Ceramica din aşezare cuprinde vase de uz comun din pastă fină roşie şi cenuşie (oale, farfurii, străchini, castroane, boluri, cupe ulcioare), din pastă zgrunţuroasă roşie şi mai ales cenuşie (oale fără toarte, străchini, capace de vas, chiupuri), vase cu decor în relief sub formă de şerpi, vase cu decor ştampilat şi terra sigillata, de producţie locală. Alte materiale descoperite în aşezare sunt: fragmente de vase de sticlă, mărgele din sticlă, resturi osteologice de la animale domestice (bovine, ovicaprine, porcine, cabaline) şi de la vânat (cervidee), precum şi un dupondius de la împărăteasa Faustina.

Potrivit observaţiilor topografice, aşezarea de la Gura Câmpului avea un plan ortogonal, cu o piaţă (forum) în centrul său şi constituia un important vicus, în jurul căruia gravitau mai multe aşezări, posibil şi unele villae rusticae, semnalate prin celelalte descoperiri din aria oraşului.

2. La 0,5 km spre vest de aşezare s-a descoperit un fragment de lespede funerară pe care era redat un călăreţ, precum şi un monument cu doi lei funerari; monu­mentele puteau proveni din cimitirul aşezării de la Gura Câmpului, sau dintr-un cimitir de familie de pe o villa rustica.

3. În punctul „Rora Mică“, situat la vest de municipiu, s-au descoperit fragmente ceramice de epocă romană.

4. Alte materiale ceramice de epocă romană s-au descoperit în punctele: „Baia de Nisip“, „Hientz“ şi la ieşirea din municipiu, pe partea stângă a pârâului Ighişului, zonă din care ar putea proveni şi tezaurul menţionat la Ighişul Nou, localitate ce aparţine acum de municipiul Mediaş.

5. Din locuri neprecizate de pe aria oraşului mai provin: o statuetă din bronz, un pond din bronz, având redată o figură grotescă, monede din perioada provinciei. 

 

1. I. Winkler, M. Blăjan, ActaMP, 6, 1982, p. 92-108; E. Stoicovici, ActaMP, 6, 1982, p. 109-111; I. Winkler, M. Blăjan, Gh. Servaţius, Gh. Togan, L. Giura, Apulum, 21, 1983, p. 121-156; I. Winkler, M. Blăjan, ActaMN, 26-30, 1989-1993, II, p. 459-476; 2; 3; 4. I. Winkler, M. Blăjan, Gh. Servaţius, Gh. Togan, L. Giura, Apulum, 21, 1983, p. 450 sqq; 5. I. H. Crişan, Din activitatea Muzeului Mediaş, 2, 1954, p. 8-10; 3, 1955/56, p. 27; K. Horedt, Untersuchungen, p. 22; E. Chirilă, V. Lucăcel, V. Pepelea, Gh. Togan, ActaMN, 4, 1967, p. 457-458, nr. 11, 13-15, 18-19, 21, 23-25, 27, 29-30, pl. I/11, 13, II/14, 15, 18, 19; TIR, L 35, p. 50; L. Ţeposu-David, RömR, p. 161-162, E 135, pl. 15; Eadem, Civiltá, p. 179, E 175; M. Blăjan, V. Moga, ActaMN, 14, 1977, p. 195-198, fig. 1 a, b; E. Stoicovici, M. Blăjan, Marisia, 9, 1979, p. 107-108; N. Branga, Urbanismul, p. 109, nr. 161; 

 

398. MEDIŞORU MARE, jud. Harghita (S. XX)

Printr-un sondaj executat în anul 1958 pe terasa situată la sud de sat, a fost descoperită o aşezare rurală de epocă romană. Printre materialele ceramice descoperite, alături de cele romane provinciale, se menţionează şi fragmente de vase lucrate cu mâna din pastă mediocră; ele ar putea fi de factură dacică.

 

Z. Székely, Materiale, 7, 1961, p. 186-187; D. Protase, Autohtonii, p. 54.

 

 

399. MEDVEŞ, jud. Alba (S. XIII)

Un tezaur monetar, depus într-un ulcior de ceramică, a fost descoperit întâmplător, în anul 1990, în grădina locuitorului Szekély Pavel, în punctul „Fizeşarka“ (Pârâul Sălciilor). S-au recuperat 141 de piese, 18 republicane şi 123 imperiale, emise în intervalul 135 î. Hr. – 112-117 d. Hr.

 

V. Suciu, Apulum, 27-30, 1990-1993, p. 189-207; RepAb, p. 124, pct. 114/c.

 

 

400. MERA, jud. Cluj (S. VII)

La aproximativ 3 km nord – nord-vest de centrul satului se află resturile unei villa rustica, constând din blocuri de piatră fasonate, cărămizi, ţigle, olane, tuburi de teracotă, tegulae mammatae şi fragmente ceramice.

În literatura arheologică se menţionează şi o altă aşezare rurală, fără precizări topografice.

 

M. Macrea, IstRom, I, 1960, p. 454; A. Bodor, Dacia, NS, 7, 1961, p. 217; D. Tudor, Oraşe, p. 232; TIR, L 34, p. 79; RepCj, p. 271, nr. 8, 9, b.

 

 

401. MERIŞOR, jud. Mureş (S. XVI)

La ieşirea din sat spre localitatea Băla, în stânga pârâului Fânaţe, s-a găsit un denar de la Antoninus Pius.

 

RepMs, p. 136, pct. XXXVIII. 2, A.

 

 

402. MESENTEA, jud. Alba (S. VIII)

Din această localitate provine un coronament de monument funerar, în formă de trunchi de piramidă arcuită, cu decor în relief, reprezentând un bărbat, o femeie, un delfin şi un genius înaripat. Monumentul nu putea aparţine decât unui personaj bogat, un posibil proprietar de villa rustica.

 

H. Daicoviciu, OmPConst, p. 101-108; Idem, Apulum, 7/1, 1968, p. 337-338, nr. 11; RepAb, p. 124-125, pct. 115. 

 

 

403. MESTEACĂN, jud. Hunedoara (S. II)

Pe teritoriul satului se menţionează urme ale exploatării aurului în epoca romană.

 

TIR, L 34, p. 79.

 

 

404. MEŞCREAC, jud. Alba (S. VIII)

În zona situată la nord-vest de sat, între sat şi Mureş, s-au descoperit, în cursul unei cercetări din anul 1968, urmele unei aşezări rurale contând din ceramică, resturi ale unui mozaic pavimentar şi trei tuburi de lut de la un apeduct. Din acest punct ar putea proveni şi alte materiale ceramice, localizate vag, pe malul Mureşului.

 

V. Lazăr, SCIVA, 25, 1974, 1, p. 119-120; Idem, Apulum, 15, 1977, p. 624-628; RepAb, p. 125, pct. 116/2, 4. 

 

 

405. MEŞENDORF, jud. Braşov (S. XV)

De pe teritoriul satului provin obiecte mărunte din bronz; existenţa unei aşezări rurale nu este sigură.

 

M. Macrea, AISC, 3, 1941, p. 300; RepBv, p. 139.

 

 

406. MICĂSASA, jud. Sibiu (S. XII)

1. Urmele aşezării de la Micăsasa au fost cunoscute şi semnalate, în literatura vremii, încă de la mijlocul sec. XIX. Ele constau din substrucţii ale unor construcţii, numeroase materiale tegulare, un altar votiv şi fragmente ceramice.

Cercetările sistematice au început în anul 1976 şi continuă şi în prezent. Aşezarea se află la marginea de sud a comunei, pe malul drept al Târnavei Mari, ocupând o arie de formă dreptunghiulară alungită, paralelă cu râul, în suprafaţă de aproximativ 20 ha. Au fost identificate trei faze în dezvoltarea edilitară a aşezării. În prima fază de existenţă a aşezării locuinţele erau ridicate din materiale perisabile şi, cu excepţia celor incendiate, au lăsat urme foarte superficiale. Acestei faze i-au aparţinut un atelier şi un cuptor de ars ceramică. Din faza a II-a de existenţă a aşezării, datată de autorul cercetărilor între mijlocul sec. II şi prima parte a celui următor, se cunosc amplasamentele mai multor locuinţe, executate din schelet de pari şi nuiele împletite, tencuite cu lut sau din bârne aşezate pe fundaţii uşoare din piatră şi cu acoperişuri din materiale perisabile şi uneori cu ţiglă. Unele dintre aceste locuinţe aveau la interior pavaje din elemente ceramice sau în tehnica opus signinum. Din această fază datează zece cuptoare de ars ceramică, alcătuind două grupuri, unul format din două, celălalt din opt cuptoare, lângă care se afla şi un atelier de olărie. În cea de-a III-a fază din evoluţia aşezării, care începe către mijlocul sec. III s-au descoperit urmele unor construcţii cu fundaţii de piatră legată cu mortar de var, cu pavimente în opus signinum, cu instalaţii de hypocaust. În zona centrală a aşezării au fost dezvelite substrucţiile unui mare edificiu cu dimensiunile de cel puţin 23 x 14 m şi care se pare că era împărţit în nave, prin ordonanţe de coloane, două baze fiind descoperite în situ, la 2,3 m în interiorul edificiului. În aceeaşi zonă au fost surprinse urmele unui alt edificiu, ale unor canale executate din cărămizi fixate în mortar, pe cant şi resturile unei platforme executate din cărămizi, având dimensiunile de 2,3 x 2,2 m, considerată de autorul săpăturilor drept un paviment în jurul unei statui sau altui monument. Construcţiile din această fază erau acoperite cu ţigle produse local într-un atelier care îşi marca produsele cu o ştampilă ornamentată cu motive vegetale.

În timpul cercetărilor au mai fost descoperite fragmente dintr-un apeduct, urmele a două drumuri pietruite, trei cuptoare de copt pâinea, numeroase unelte agricole şi meşteşugăreşti, obiecte de uz casnic, 76 de fibule, numeroase inele din bronz şi fier şi câte unul din aur şi argint, cercei, mărgele din sticlă, aplice din bronz, alte obiecte de podoabă şi 137 de monede, unele republicane, altele coloniale, cele mai multe imperiale din perioada provinciei.

Aşezarea de la Micăsasa se individualizează prin specializarea sa în domeniul producţiei ceramice, fiind cel mai mare centru rural din Dacia, în acest domeniu. Au fost descoperite 26 de cuptoare (până în anul 1996) şi mai multe ateliere, cu uneltele şi instalaţiile specifice acestei meserii. De importanţă deosebită, pentru olăritul din Dacia romană sunt cele peste 400 de tipare pentru terra sigillata. Producţia ceramiştilor de la Micăsasa cuprindea un repertoriu extrem de variat atât sub aspectul formelor, cât şi al calităţii pastei. Cele mai numeroase sunt vasele de uz comun, alături de care se produceau patere, tăvi, vase cu decor aplicat în formă de şerpi, vase cu decor ştampilat, glazurat, amfore, mortaria, creuzete pentru topit metale, sfeşnice, măşti antropomorfe, medalioane cu imaginea unor divinităţi, statuete, opaiţe şi bineînţeles castroane terra sigillata.

Între materialele ceramice descoperite în aria cuptoarelor se află şi vase dacice, ceşti, care trebuie interpretate ca un indiciu al folosirii mâinii de lucru autohtone.

Din descoperirile anterioare provine un altar votiv închinat zeului microasiatic Saromandus.

Aşezarea de la Micăsasa a fost întemeiată de un grup de colonişti, la scurt timp după organizarea provinciei şi a existat pe toată perioada romană.

2. Pe malul Târnavei Mari, în vecinătatea aşezării, a fost distrus, parţial, de ape, un bordei, aflat la –1,6 m faţă de nivelul actual, cu o latură de 3,25 m şi colţul rotunjit. În interiorul bordeiului se afla o vatră de formă ovală cu dimensiunile de 0,4 x 0,5 m, cu urme de cenuşă şi cărbuni pe ea. Pe suprafaţa bordeiului s-au aflat un număr foarte mare de fragmente ceramice (1358, între care 20 dacice), fragmente de cărămizi şi ţigle, capul unei statuete din lut, fragmente de vase din sticlă, obiecte din metal, ace din os şi resturi osteologice (253 buc.) de la animale domestice şi sălbatice, situaţie care sugerează faptul că după abandonarea bordeiului zona a devenit loc de depozitare a resturilor menajere şi a rebuturilor din aşezare. Fundul bordeiului era străpuns de un mormânt de inhumaţie cu sarcofag construit din cărămizi. Erau şase cărămizi la baza sarcofagului şi tot atâtea pe fiecare din laturile lungi, iar cele scurte erau formate din câte o singură cărămidă. Cărămizile aveau dimensiunile de 49 x 29 x 4,5, erau amplasate pe cant şi lipite între ele cu lut, astfel că formau o cutie cu dimensiunile de 1,8 x 0,5 x 0,45 m. Scheletul era orientat cu capul spre vest – nord-vest, culcat pe spate, cu mâinile pe lângă corp, iar antebraţele îndoite şi palmele lipite de bazin. La nivelul de călcare antic, în colţul de nord-vest al mormântului se aflau doi bolovani mari din gresie, interpretaţi de autorii descrierii ca semne de căpătâi. În vecinătatea mormântului cu sarcofag din cărămizi se afla un alt mormânt de inhumaţie fără sarcofag, iar alte două sarcofage au fost distruse de ape. În aceeaşi zonă a fost descoperit şi un mormânt de incineraţie în urnă.

Mormintele, salvate accidental, reprezintă fără îndoială o parte din necropola aşezării de la Micăsasa, în care se practicau cele două rituri principale.

Situaţia stratigrafică descrisă pare să sugereze că iniţial pe locul respectiv locuia o comunitate modestă, poate autohtonă, care la un moment dat şi-a părăsit aşezarea, iar locul a fost folosit pentru depozitarea resturilor domestice şi a rebuturilor din aşezarea de ceramişti, pentru ca şi mai târziu aici să se extindă necropola aşezării.               

 

1. Neigebaur, Dacien, p. 253; M. J. Ackner, JCC, 1, 1856, p. 20; Gooss, Chronik, p. 73; I. Marţian, Repertoriu, nr. 433; EDR, 6, 1936, p. 214; TIR, L 35, p. 50; IDR, III/4, 92, 93; I. Mitrofan, Apulum, 25, 1989, p. 207-219; Idem, Dacia, NS, 24, 1990, p. 129-138; Idem, PolEdil, p. 179-181; Idem, SCIVA, 43, 1992, 1, p. 55-60; Idem, Aşezarea romană de la Micăsasa (rezumatul tezei de doctorat), Cluj-Napoca, 1993; Idem, ActaMN, 31/1, 1994, p. 523-567; I. Mitrofan, R. Ardevan, SCN, 11, 1995, p. 119-133; Catalogul expoziţiei Marele centru ceramic roman de la Micăsasa, autori: I. Mitrofan, C. Pop, Cluj-Napoca, 1996; 2. D. Botezatu, M. Blăjan, Apulum, 25, 1989, p. 207-219. 

 

 

407. MICEŞTI, jud. Alba (S. VIII)

1. În grădinile din partea sud-estică a satului, pe o terasă de pe partea dreaptă a Ampoiului, au fost identificate, în urma unei periegheze din anul 1983, resturi din fundaţiile unor construcţii romane.

2. În apropierea satului, spre Alba Iulia, s-au descoperit ruinele unei construcţii romane cu absidă.

3. Prin partea de hotar dinspre Şard s-au identificat urmele unui apeduct, construit cu cărămizi, purtând ştampila legiunii XIII Gemina; direcţia sa era de la Ampoi spre Apulum.

Din locuri neprecizate se menţionează mai multe monumente epigrafice, considerate de unii cercetători ca fiind aduse de la Apulum. 

Cele două resturi de construcţii de pe teritoriul satului aparţin, mai degrabă, unor villae rusticae din vecinătatea oraşelor Apulum.

 

1; 2; 3. Ignatius Reinbold, Monumenta Romana, mss păstrat la Bibl. univ. Cluj-Napoca, A 764, pentru monumentele epigrafice CIL, III, 1027, 1031, 1080, 1212, 1248 şi 986, 1062, 1100); Neigebaur, Dacien, p. 166-167; M. J. Ackner, JCC, 1, 1856, p. 15; Gooss, Chronik, p. 87; B. Cserni, AFM, 2/1, p. 141, 262, 545; D. Tudor, Oraşe, p. 176; TIR, L 34, p. 79; RepAb, 127, pct. 118/2-6. 

 

 

408. MICEŞTI, jud. Cluj (S. IX)

La 3 km nord-vest de centrul satului, pe valea Micuşului, în punctul „Pe Cărămidă“ au fost identificate urmele unei aşezări rurale. Ele constau din fragmente de cărămizi, ţigle şi vase ceramice. Cu prilejul unor lucrări de îmbunătăţiri funciare şi apoi prin săpături sistematice, au fost surprinse urmele unor construcţii, dezafectate până la bază şi mai multe schelete umane în apropierea cărora se aflau cărămizi romane. Din acest context au fost descoperite şi trei monede de bronz, provenind de la una dintre Faustine, Commodus şi Caracalla, precum şi un denar de potin din sec. II-III.

În punctul cel mai înalt al terasei se menţionează descoperirea, în secolul trecut, a două sarcofage –unul de cărămidă, ce conţinea un schelet şi un altul de piatră, cu două schelete – şi ţigle cu ştampila LVM. Numeroase cărămizi romane, unele cu ştampila legiunii V Macedonica, se află, ca piese de pavaj, în altarul bisericii din sat; despre ele există tradiţia că ar fi fost aduse din punctul descris mai sus.

Vestigiile descrise mai sus indică o aşezare rurală cu cimitirul ei.

 

C. Daicoviciu, AISC, 1/2, 1928-1932, p. 88; D. Tudor, Oraşe, p. 218; TIR, L 34, p. 79; Şt. Ferenczi, ActaMN, 9, 1972, p. 395, nr, 12; I. Winkler, A. Hopârtean, MAP, p. 128, nr. 10/1-4; M. Bărbulescu, LegVM, p. 50; RepCj, p. 272-274, nr. 1, 10.  

 

 

409. MICOŞLACA, jud. Alba (S. IX)

Pe terasa a doua de pe malul stâng la Mureşului se află o întinsă aşezare rurală (circa 20 ha). Materialul arheologic şi observaţiile de teren evidenţiază faptul că este vorba de o aşezare a populaţiei autohtone, care îşi continuă existenţa din perioada Latčne.

 

M. Macrea, I. H. Crişan, ActaMN, 1, 1964, p. 357, TIR, L 34, p. 80; D. Protase, Autohtonii, p. 55; RepAb, p. 127, pct. 119/2.

 

 

410. MIERCUREA SIBIULUI, jud. Sibiu (S. VIII)

Pe teritoriul comunei au fost descoperite, în decursul timpului, numeroase vestigii de epocă romană, din păcate nu întotdeauna consemnate corespunzător privind datele topografice. Sunt menţionate substrucţii de clădiri şi se păstrează un mare număr de materiale tegulare, între care şi cărămizi cu ştampila legiunii XIII Gemina şi a unui producător privat P. Ael.Ter., un tipar pentru terra sigillata, opaiţe, ceramică, monumente funerare (stelă, medalion) şi alte obiecte mărunte; se menţionează şi descoperiri de caracter funerar.

Prin cercetări de suprafaţă efectuate pe parcursul mai multor ani (1969-1974) s-a putut preciza amplasamentul unei extinse aşezări rurale ale cărei urme se concentrează în zona de nord-vest a comunei, în punctul „Livadie“, pe traseul drumului roman spre Apulum, identificat şi el în zona gării. Au fost identificate de asemenea amplasamentele mai multor villae rusticae, precum şi un complex termal şi rutier, aflat în vecinătatea actualelor băi de la Miercurea, în punctul „Albele“. Prin săpături sistematice au fost cercetate o villa rustica (1983), situată în punctul „Coşcane“ şi complexul termal şi rutier (1979, 1983).

1. Villa rustica se află la 150 m de malul stâng al văii Secaşului, pe o pantă cu înclinaţie sudică. Ea era înconjurată de un zid de incintă, gros de 0,62 m şi prevăzut din loc în loc cu pinteni de zidărie dispuşi perpendicular şi având lungimi diferite 0,45-1,4 m şi grosimi între 0,62-0,92 m. După lungimea şi orientarea porţiunilor de zid păstrate, se poate reconstitui o curte de formă dreptunghiulară cu dimensiunile de cel puţin 96,6 x 43,6 m, adică o suprafaţă de 4211,76 mp. Construcţiile fermei erau grupate în treimea vestică a curţii şi erau lucrate din piatră locală şi mortar de var (opus incertum), cărămizile fiind folosite mai ales în zona colţurilor. Cea mai mare dintre construcţii era locuinţa proprietarului; ea avea un plan dreptunghiular, cu dimensiunile de ansamblu 18,6 x 7 m şi cuprindea patru încăperi dintre care doar una avea dimensiuni mai mari (5,8 x 6,6 m) şi un paviment în opus signinum, în timp ce celelalte aveau o podină simplă din lut bătătorit. Faţada locuinţei era orientată spre sud şi avea un pridvor construit din lemn, după cum tot din lemn par să fi fost şi uni dintre pereţii interiori ai locuinţei. Acoperişul construcţiei a fost executat din ţigle şi olane, materiale prezente în număr mare pe suprafaţa sa.

Pe zidul vestic la incintei, în jumătatea sa sudică, se adosa o construcţie dreptunghiulară de mari dimensiuni (9,8 x 6m), iar lipit de colţul ei sud-estic se afla un turn în Ecrisalit, de plan pătrat, cu latura de 4,4 m (toate dimensiunile sunt date la interior). Construcţia mare a avut rosturi economice (depozit, stabulum), în timp ce turnul a servit probabil ca punct de supraveghere şi control al fermei. Un al treilea corp de clădire a fost surprins numai parţial pe latura sudică a curţii, la o oarecare distanţă de zidul de incintă. Amplasarea construcţiilor în incintă şi faptul că turnul pătrat nu se află pe zidul de incintă şi zidul său nici nu se ţese cu cel al construcţiei de care este ataşat a permis ipoteza că edificarea complexului s-a făcut în două faze: în prima au fost ridicate locuinţa, turnul şi construcţia prost conservată, care împreună delimitau o curte interioară, iar mai târziu ferma a fost înconjurată cu zidul de incintă şi s-a construit şi marea anexă economică.

Materialul arheologic descoperit constă din materiale de construcţie (cărămizi, ţigle, olane, cuie şi piroane, fragmente de sticlă de geam), unelte agricole (cosor) şi meşteşugăreşti (teslă), râşniţe, ceramică (castroane, oale, ulcioare, amfore, chiu­puri), un vas de sticlă, un inel, o fibulă, un ac de păr şi alte obiecte greu de identificat. După natura construcţiilor anexe şi a materialului arheologic descoperit, ferma de la Miercurea Sibiului a avut un profil agrozootehnic.

2. Complexul termal şi rutier din punctul „Albele“ era format din terme, un bazin şi un apeduct pentru aprovizionarea acestora, un stabulum, loc de popas şi adăpost pentru călători şi atelaje şi un turn de formă hexagonală, amplasat, probabil la intrarea dinspre drumul roman spre complexul termal şi rutier. Termele erau construite din piatră locală în tehnica opus incertum, aveau şase încăperi, asigurând un circuit complet, iar tepidarium şi laconicum erau cu abside. Apa folosită la băi era captată dintr-un izvor local, cu proprietăţi terapeutice, într-o cisternă de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 3,2 x 2,7m, realizată din zid de cărămidă şi tencuită cu mortar impermeabil, iar deasupra solului era acoperită cu o boltă realizată tot din cărămizi. Transportul apei la complexul termal se făcea prin tuburi de plumb. Printre materialele descoperite în ruinele termelor se află şi o monedă de la împăratul Valens.

Cea de-a doua construcţie se afla la 107,5 m spre vest de terme şi era formată dintr-o clădire cu patru încăperi şi în continuarea acesteia o curte închisă cu zid de piatră. După natura materialelor arheologice găsite în cele patru spaţii acestea par să fi îndeplinit funcţiile de: atelier de fierărie, bucătărie, sală se mese şi un adăpost, stabulum, pentru animalele de transport. Curtea prezenta probabil în jurul zidului de incintă un spaţiu acoperit (şopron), pentru adăpostirea mijloacelor de transport.

Turnul, de formă hexagonală, era executat în tehnica opus incertum, avea probabil două etaje şi acoperişul executat numai din olane. Funcţia sa de turn de pază ar putea fi sugerată şi de prezenţa unei cărămizi cu ştampila legiunii XIII Gemina, descoperită în aria complexului.

Dintre materialele mai deosebite, descoperite în spaţiul considerat a fi adăpostul pentru animale, menţionăm un relief cu reprezentarea Cavalerului Danubian.

Autorul cercetărilor consideră că ansamblul cercetat la „Albele“ îndeplinea rostul unei mutatio, pe drumul imperial spre Apulum, iar întreg ansamblul descoperirilor de la Miercurea Sibiului, poate fi identificat cu Sacidava (Acidava) din TabPeut, VIII, 1 şi GeogrRav (Sacidaba).

 

1; 2. Neigebaur, Dacien, p. 260, 292; AVSL, 1870, p. 46; Gooss, Chronik, p. 102; KVSL, 1892, p. 136; JSKV, 1899, p. 26; V. Părvan, Getica, p. 159; I. Berciu, Apulum, 5, 1965, p. 604; D. Tudor, Oraşe, p. 139 ; TIR, L 34, p. 79; N. Branga, Urbanismul, p. 109, nr. 166, 167, p. 144; Idem, Italicii, p. 136-144, 189-232; IDR, III/4, 26, 27.               

 

 

411. MIHAI VITEAZU, jud., Cluj (S. IX)

În numeroase puncte de pe teritoriul comunei au fost făcute descoperiri de epocă romană; ele pun în evidenţă o întinsă aşezare rurală aflată la numai 2 km sud-vest de oraşul roman Potaissa.

A. Pe teritoriul fostului sat Sânmihaiu de Sus s-au descoperit: o monedă de bronz de la Faustina I, un denar de la Septimius Severus, unul de la Iulia Domna, iar cu ocazia construirii căii ferate, prin acelaşi sat, un denar de la Maximinus.

Tot din aria fostului sat Sânmihaiu de Sus, de pe locul numit „Coborâre“, s-au descoperit, printre ruinele aşezării romane, şase monede romane din bronz (Plotina, Gordian III, 3 foarte tocite, una cu legendă grecească) şi un denar de la Severus Alexander.

Din punctul „Movila Sf. Duh“ provin o monedă de bronz de la Traian şi un denar de potin din sec. II-III, iar dintr-un alt punct, o monedă de bronz de la un Antoninus.  

B. Urmele aşezării romane au fost observate în curtea şi împrejurimile căminului cultural. Aici s-au descoperit substrucţii de clădiri, fragmente de cărămizi, ceramică, obiecte mărunte, dar şi sarcofage de piatră şi obiecte din morminte (vase, monede). Alte puncte cu vestigii ale aceleiaşi aşezări se menţionează la fântâna „Şai“, unde s-au descoperit urme de clădiri şi obiecte romane şi mai multe monede (un denar de la Iulia Maesa, unul de la Iulia Mammaea şi un altul foarte tocit, cinci monede de bronz de la Faustina I, Faustina I sau II, Gordian III, una emisă la Viminacium). Alte urme au fost observate lângă valea Bădenilor şi pe malul stâng al Arieşului, de unde provine şi un relief funerar fragmentar cu inscripţie.

Din punctul „Stânca Roşie“ provine o monedă cu legenda PROVINCIA DACIA, an II

C. Din locuri neprecizate provin mai multe cărămizi cu ştampila legiunii V Macedonica, inscripţii (CIL, III, 7687) şi un antefix din teracotă. 

 

A. M. Roska, ArchÉrt, 47, 1934, p. 152; Idem, Rep, p. 90, nr. 71; I. Winkler, A. Hopârtean, MAP, p. 129, nr. 11 a/1, 2-4, 5-7, 8-13, 14; RepCj, p. 275-276, nr. 4, 6-8, 13; B. B. Orbán, Székelyföld, 5, p. 156-159; I. Volensky, ArchÉrt, 15, 1895, p. 72-73; I. Téglás, ArchÉrt, 16, 1896, p. 65-68; 19, 1899, p. 281-283; 20, 1900, p. 391-393; I. I. Russu, AISC, 3, 1936-1940, p. 325-330, il.; D. Tudor, Oraşe, p. 217; TIR, L 34, p. 80; I. Winkler, A. Hopârtean, MAP, 129-130, nr. 11 b/3-4, 6-9, 10; M. Bărbulescu, LegVM, p. 49; RepCj, p. 276, nr. 9-12, 14; C. I. Téglás, ArchÉrt, 22, 1902, p. 406; M. Jude, C. Pop, MonumenteTurda, p. 35, nr. 2, il.; M. Bărbulescu, LegVM, p. 50; RepCj, p. 276, nr. 17. 

 

 

412. MIHALŢ, jud. Alba (S. VIII)

De pe teritoriul satului provin cărămizi şi ţigle romane; ele indică, foarte probabil, o aşezare rurală.

 

K. Herepey, AFM, 2/1, p. 52; RepAb, p. 127, pct. 120/1.

 

 

413. MILAŞ, jud. Bistriţa-Năsăud (S. XIV)

În punctul „Sub Creang“ se află o aşezare a populaţiei autohtone din provincie, de pe suprafaţa căreia s-au cules fragmente ceramice romane provinciale de culoare roşie şi neagră-zgrunţuroasă şi fragmente dacice.

 

G. Marinescu, FileIst, 6, 1989, p. 19, nr. 53;

 

 

414. MIRĂSLĂU, jud. Alba (S. IX)

Lângă grajdurile fostului C. A. P. se află o aşezare rurală romană din care provin cărămizi, olane şi ceramică provincială.

 

H. Ciugudeanu, Apulum, 17, 1979, p. 71; RepAb, p. 128, pct. 121/3.

 

 

415. MOACŞA, jud. Covasna (S. XXII)

În punctul „Vereşmort“ se află o aşezare romană. Urmele sale, identificate pe teren încă din sec. XIX şi cercetate printr-o săpătură din anul 1944, constau din resturi de ziduri, cărămizi, ţigle, olane şi ceramică romană provincială. Unele materiale tegulare aveau inscripţie, dar ele nu s-au păstrat.

 

B. Orbán, Székelyföld, III, p. 181-182; Gooss, Chronik, p. 91; AEM, 1, 1877, p. 34; I. Marţian, Repertoriu, nr. 446; M. Roska, Rep. p. 155; I. Paulovici, Dacia, p. 72-75; Z. Székely, Jegyzetek, 27; TIR, L 35, p. 51; N. Branga, Urbanismul, p. 109, nr. 169; IDR, III/4, p. 248-249.

416. MOARA DE JOS, jud. Mureş (S. XIII)

La sud de sat, spre satul vecin Dalu, se află o modestă aşezare rurală marcată numai prin fragmente ceramice.

 

RepMs, p. 254, pct. LXXXV. 3, A.

 

 

417. MOLDOVENEŞTI, jud. Cluj (S. IX)

Singurele descoperiri in situ de pe teritoriul comunei par să fie cele situate în punctul „Noroi“, aflat la 800 m nord-vest de gară. Aici s-au descoperit cărămizi, ţigle şi fragmente ceramice, materiale care indică cu certitudine o aşezare rurală.

Cât priveşte celelalte materiale arheologice (12 inscripţii, reliefuri, statui, monumente arhitectonice din piatră, etc.), se pare că ele se aflau în poziţie secundară.

 

RepCj, p. 280-285, nr. 2, 7, 8.

 

 

418. MONARIU, jud. Bistriţa-Năsăud (S. XIV)

La aproximativ 2 km sud-vest de centrul satului se află o aşezare a populaţiei autohtone marcată prin ceramică romană provincială şi dacică lucrată cu mâna.

 

G. Marinescu, FileIst, 6, 1989, p. 19, nr. 54, pl. XXI/4, 5.

 

 

419. MONOR, jud. Bistriţa-Năsăud (S. XVII)

De pe teritoriul satului provine un opaiţ roman.

 

TIR, L 35, p. 51; G. Marinescu, FileIst, 6, 1989, p. 19, nr. 55.

 

 

420. MOREŞTI, jud. Mureş (S. XIII)

1. Pe platoul „Podei“, situat pe terasa a doua de pe malul drept al Mureşului, punct cunoscut în literatura arheologică datorită bogăţiei vestigiilor arheologice din diferite epocii istorice, a fost identificat şi cercetat şi un cimitir de incineraţie de epocă romană. Cercetările asupra cimitirului s-au desfăşurat în anii 1952-1954 şi 1990-1992, în urma cărora au fost descoperite, în total, 26 de morminte. Unele aveau groapa sepulcrală de formă albiată cu lungimi ce variază între 0,8-1,5 m, iar lăţimea între 0,4-0,7 m, erau orientate, în general, est-vest şi erau purificate prin foc. Un mormânt avea construită o casetă din lespezi de piatră şi capac din acelaşi material. Alte morminte au resturile incinerării depuse în gropi simple; în toate cazurile arderea defuncţilor s-a făcut în altă parte.

Inventarul mormintelor constă din vase romane provinciale, întregi sau fragmentare, mărgele din sticlă, fibule din bronz de tipul „cu piciorul întors pe dedesubt“, aplici ornamentale din bronz, cuţite din fier şi monede din bronz, între care un as de Hadrian şi un dupondius de la Antoninus Pius. Pe suprafaţa cimitirului au mai fost descoperite următoarele monede: un as de la Lucilla Veri, un denar de la Geta şi altul de la Elagabal. 

2. Cu prilejul cercetărilor din anii 1951-1955, au fost surprinse într-un punct de pe platoul „Podei“ şi urme de aşezare romană. Ele constau în cărămizi cu ştampila legiunii XIII Gemina şi bogate resturi ceramice. Nu se poate preciza caracterul (militar sau civil) al acestor urme.

3. În punctul cel mai înalt al platoului „Podei“, numit de localnici „Cetate“, au fost surprinse urmele unei construcţii romane constând din cărămizi, fragmente de mortar şi tencuială şi de asemenea fragmente ceramice romane provinciale.

4. În punctul „Citfalău“, aflat la aproximativ 1 km de staţiunea de pe „Podei“, cercetările arheologice din anii 1951-1955 au surprins urmele a două construcţii constând din fundaţii, late de 0,6 m, executate din lespezi şi blocuri de gresie, fără liant, peste care s-au ridicat pereţii construcţiei, fără îndoială din materiale perisabile, căci ei nu au lăsat nici un fel de urme. Una dintre construcţii avea plan dreptunghiular cu dimensiunile 15,8 x 6,8 şi două încăperi, iar cea de-a două avea o latură absidată. Cele două construcţii au fost considerate de unii cercetători ca fiind părţi ale unei gospodării rurale de tip villa rustica, alţii considerându-le doar simple locuinţe rurale.     

 

1; 2; 3; 4. K. Horedt, col., SCIV, 4, 1953, 1-2, p. 283-284, 297-298; 5, 1954, 1-2, p. 208-209; 6, 1955, 3-4, p. 662; D. Protase, Riturile, p. 95-96, 98, 108-109; D. Protase, A. Zrinyi, M. Grozavu, Apulum, 25, 1988, p. 287-295; Pentru rezultatele cercetărilor din anii 1990-1992, informaţii amabile din partea autorului cercetărilor prof. univ D. Protase.

 

 

421. MOŞNA, jud. Sibiu (S. XII)

1. Pe teritoriul satului s-a descoperit un tezaur monetar cu piese de la Nero până la Severus Alexander.

2. Cu prilejul amenajării unei plantaţii de viţă de vie, în punctul „La Râpă“, a fost distrusă o construcţie romană. O cercetare la faţa locului a surprins o mare cantitate de materiale de construcţie: cărămizi, ţigle, resturi de mortar şi multă ceramică romană de bună calitate. După aria restrânsă a resturilor se pare că este vorba de amplasamentul unei villa rustica.

 

1. C. G. Windisch, Geographie des Grossfürstentums Siebenbürgen (Pressburg), 1790, p. 162; MCC, 7, 1862, p. 136; Gooss, Chronik, p. 92; I. Marţian, Repertoriu, nr. 499; TIR, L 35, p. 52;

 

 

422. MUGENI, jud. Harghita (S. XX)

În punctul „Vizlok“, pe malul drept al Târnavei Mari, a fost cercetată, în anii 1961, 1962, o aşezare a populaţiei autohtone din provincie. S-au descoperit locuinţe de suprafaţă, gropi de provizii, un cuptor de ars vase şi ceramică. Aşezarea a luat fiinţă spre sfârşitul epocii romane şi a continuat în epoca postromană.

 

D. Protase, Continuitatea, p. 119-120; Idem, Autohtonii, p. 55; G. Ferenczi, Şt. Ferenczi, ActaMN, 13, 1976, p. 239-255.

423. MURENI, jud. Mureş (S. XIX)

La 5 km nord-vest de sat şi la 800 m de confluenţa pârâului Scroafei cu Târnava Mare se află o aşezare rurală marcată numai prin ceramică.

 

Gh. Baltag, E. Amlacher, Marisia, 23-24, 1994, p. 179, nr. 16, pl. C/1-5; RepMs, p. 275, pct. XCII. 4, B.

 

 

424. MUREŞENII DE CÂMPIE, jud. Cluj (S. X)

Pe un promontoriu situat deasupra bisericii româneşti au fost observate, în trecut, ziduri de piatră, considerate de unii cercetători ca aparţinând unei villa rustica; cercetări la faţa locului nu s-au făcut, deci afirmaţia rămâne nesigură.

 

RepCj, p. 286, nr. 2.