HOME	MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI : FORUM : CĂUTARE

b Cuprins Introducere Abrevieri Repertoriul descoperirilor Habitatul Rural Planşe

VILLAE, VICI, PAGI – Aşezările rurale din Dacia romană intracarpatică – Autor: dr. Dumitru Popa. ISBN 973-590-706-2, Editura Economică, 2002 Prelucrare Web: Cosmin Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European (IPTCE) INTRODUCERE Studiul componentei rurale a civilizaţiei Daciei romane a făcut, în ultima jumătate a veacului de curând încheiat, progrese remarcabile. Cercetările sistematice asupra unor aşezări şi cimitire, îndeosebi autohtone, dar şi ale unor grupuri de colonişti, asupra unor villae rusticae, asupra unor ramuri ale vieţii economice dezvoltate predominant în mediul rural au îmbogăţit şi nuanţat considerabil cunoştinţele noastre despre acest domeniu. Dar, poate, cel mai semnificativ progres îl reprezintă continua sporire a numărului de situri noi, descoperite prin cercetări de suprafaţă sau în condiţii fortuite. Ele au făcut ca vechile date cu care se opera în tratările de sinteză şi care porneau de la realităţile consemnate cu mai bine de treizeci de ani în urmă, prin TIR, să nu mai fie relevante. O aducere la zi a datelor privind habitatul roman rural, sub toate aspectele sale, se impune atât prin particularităţile acestei componente a oricărei civilizaţii, cât şi prin ponderea semnificativă pe care ea a reprezentat-o în ansamblul civilizaţiei romane din Dacia, în care urbanismul cu toată dezvoltarea sa explozivă, nu a cuprins toată aria provinciei, ci s-a concentrat, în general, în partea sa vestică. Lumea satului a rămas, chiar şi în epocile sale de mare dinamism şi real progres – cum se evidenţiază a fi epoca romană a Daciei –, o lume tăcută, din care documente ce ne parvin sunt, de cele mai multe ori, exclusiv arheologice şi adeseori extrem de reduse şi insignifiante. O încercare de sinteză istorică asupra acestui univers, nu se poate contura fără a se avea în vedere aspectele esenţiale ale habitatului atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ: numărul de aşezări, dispunerea şi densitatea pe anumite zone geografice, mărimea aşezărilor, tipul de arhitectură predominant. Aceste întrebări s-au impus şi în faţa mea atunci când am încercat o primă abordare asupra lumii rurale din Dacia romană intracarpatică, pe care am încheiat-o sub titlul, poate prea pretenţios, Viaţa rurală în Transilvania romană, Sibiu, 2001. Prezentul repertoriu s-a născut din necesitatea de a răspunde acestor întrebări şi de a servi ca suport documentar pentru toate încheierile şi concluziile la care am ajuns în final. Prin publicarea lui sper să ofer, totodată, o bază de pornire şi pentru alte demersuri ştiinţifice atât de necesare istoriei vieţii rurale din Dacia romană. În cercetarea noastră arheologică elaborarea unor repertorii de descoperiri are o veche şi glorioasă tradiţie, iar lista bibliografică pe care am anexat-o lucrării mai sus menţionate ne scuteşte acum de exemplificări. Spre deosebire de toate acestea, potrivit scopului propus, am repertoriat aici numai urmele pe care le-am considerat că aparţin de mediul rural civil, demers ce a necesitat o analiză atentă a opiniilor formulate cu privire la natura unor situri. Din aceeaşi perspectivă nu am consemnat nici aşezările dezvoltate pe lângă castrele auxiliare, considerându-le mai organic legate de mediul militar şi cu o serie de particularităţi care fac din ele o lume aparte în peisajul provincial. Fără a ignora opiniile şi clasificările cercetătorilor care au descoperit şi semnalat aceste situri, am încercat să aducem şi unele corecţii cu privire la natura lor, mai ales privind posibilitatea ca unele să aparţină unor aşezări mai întinse sau numai unor villae rusticae. În astfel de judecăţi ne-am sprijinit întotdeauna pe natura concretă a sitului şi pe contextul arheologic mai larg, iar analogiile cu alte provincii şi îndeosebi cu cele învecinate ne-au fost iarăşi de folos. Nu am reuşit întotdeauna să dăm o interpretare satisfăcătoare unor descoperiri, şi acest lucru l-am evidenţiat şi prin modul cum le-am cartat prin simboluri distincte. Pentru a răspunde aceloraşi întrebări, mai sus formulate, ne-am străduit să realizăm o cartare cât mai fidelă şi mai explicită a descoperirilor din mediul rural. Pentru aceasta am descompus harta Daciei romane în 23 de secţiuni, fiecare cuprinzând câte o jumătate de grad în longitudine şi latitudine. Am folosit drept cadru, pentru reţeaua hidrografică şi poziţia topografică a localităţilor cu descoperiri, Atlasul istoric al Transilvaniei, editat de Arbeitskreis für siebenbürgische Landeskunde, 1986. Toate secţiunile sunt executate la aceeaşi scară, reprezentată grafic înaintea acestora, p. x, astfel că se pot calcula cu uşurinţă distanţele reale între oricare dintre punctele cu descoperiri. Deoarece nu pentru toate punctele cu descoperiri există detalii topografice suficiente pentru a le putea localiza în hotarul localităţii respective, am ales soluţia de a le carta în punctul ce marchează centrul respectivei localităţi. Exisă oricând posibilitatea ca pentru arii mai restrânse să se realizeze acest lucru cu beneficii pentru cunoaşterea în detaliu a habitatului din zona respectivă. Cu privire la bibliografia fiecărui punct, nu am urmărit să consemnăm toate menţionările din literatura de specialitate, ci ne-am rezumat la acelea care, în opinia noastră, realizează o prezentare completă şi veridică a obiectivului descris. În finalul acestei lucrări am formulat câteva concluzii ce se desprind, într-o primă analiză, dintr-o astfel de tratare.