ISBN 973-651-337-8, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu 2001.

© copyright Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European, Marian Ţiplic

Seria Bibliotheca Septemcastrensis I, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

Capitolul IV

LEGĂTURILE ECONOMICE ALE BRESLELOR PRODUCĂTOARE DE ARME DIN SIBIU, BRAŞOV ŞI CLUJ

CU MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ

Sintezele consacrate istoriei comerţului românesc au acordat, în chip firesc, o atenţie mai mare negoţului Ţării Româneşti şi Moldovei cu Transilvania în genere şi cu Braşovul în special. Folosind însă aproape numai izvoare narative şi documentare, autorii lor au înfăţişat acest negoţ mai ales sub aspectul evoluţiei sale de ansamblu.

Atracţia accentuată pentru comerţ rezidă în profundele modificări de ordin politic pe care le-a produs în Europa de sud-est invazia mongolă din 1241-1242: slăbirea regatului arpadian, până atunci atât de expansiv, în interior, şi dispariţia forţei, până atunci, dominante, a cumanilor, la limita exterioară a arcului carpatic. Astfel s-au deschis căile spre stabilizarea relaţiilor în acest spaţiu. Apar acum, succesiv voievodatele Moldovei şi Ţării Româneşti, creând pentru oraşele săseşti ale Transilvaniei, mai cu seamă pentru localităţile Sibiu, Braşov, Cluj şi Bistriţa, aşezate în apropierea trecătorilor, necesarul spaţiu economic complementar, care şi-a pus amprenta asupra ascensiunii rapide a acestora în ultima parte a secolului al XIV-lea, precum şi în secolul al XV-lea.

În schimbul comercial pe care breslele transilvane l-au practicat cu voievodatele extra-carpatice şi în domeniul negoţului cu armament, ca şi în celelalte domenii, Braşovul a început să se impună de timpuriu datorită poziţiei sale geografice. Începând cu mijlocul secolului al XIV-lea

Fig. 3 - Arterele de comunicaţii din Ungaria şi Transilvania (sec. XIV)

dezvoltarea economică a Braşovului şi progresul economic realizat de Ţara Românească, lichidarea stăpânirii tătare şi slăbirea dominaţiei comerciale genoveze la Dunărea de Jos, precum şi consolidarea statului muntean, au creat condiţii favorabile dezvoltării relaţiilor comerciale ale Ţării Româneşti cu Braşovul. Aceleaşi condiţii geografico-istorice au concurat şi în impunerea breslelor braşovene ca principale producătoare de articole finite ce se vindeau pe piaţa moldoveană, cele două voievodate devenind principalele pieţe de desfacere ale produselor braşovene.

La exploatarea perspectivelor comerciale deschise de dublul acces maritim realizat de regatul ungar în a doua jumătate a secolului al XIV-lea un loc eminent a fost rezervat celor două oraşe sud-transilvane, destinate, prin poziţia lor, să beneficieze cel mai mult de noile oportunităţi oferite comerţului internaţional, Sibiul şi Braşovul[1], primul mai ales în direcţia Mării Adriatice, iar cel de al doilea spre litoralul Mării Negre. Rezultatul confruntării dintre interesele comerciale şi vamale ale regatului ungar şi voievodatului Ţării Româneşti şi al raporturilor lor de forţă a fost, pe acest plan, statutul legăturilor comerciale dintre Ţara Românească şi oraşul Braşov, fixat, în elementele sale esenţiale, prin privilegiul din 1368 şi prin cel cuprinzând un şir de modificări, din 1413[2].

4.1. Schimburile comerciale ale Sibiului.

4.2. Schimburile comerciale ale Braşovului.

4.3. Schimburile comerciale ale Clujului.

Prescurtări

CUVÂNT ÎNAINTE

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

CAPITOLUL II