ISBN 973-651-337-8, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu 2001.

© copyright Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European, Marian Ţiplic

Seria Bibliotheca Septemcastrensis I, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

Capitolul IV

LEGĂTURILE ECONOMICE ALE BRESLELOR PRODUCĂTOARE DE ARME DIN SIBIU, BRAŞOV ŞI CLUJ

CU MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ

4.3. Schimburile comerciale ale Clujului.

Dacă în secolul al XVI-lea s-a realizat o legătură între diferitele pieţe (urbane sau rurale) ale Transilvaniei, între pieţele Transilvaniei şi cele ale Ţării Româneşti şi Moldovei, faptul se datorează unei serii întregi de factori interni şi externi, între care meşteşugarii şi negustorii din cele trei provincii au jucat un rol destul de însemnat.

Meşteşugarii şi negustorii clujeni aprovizionau cu arme, pe lângă cererea de pe piaţă, şi curtea voievodală şi mai târziu a principilor transilvăneni, obţinând de multe ori anumite privilegii comerciale, cum a fost şi cazul lui Emeric Bogner zis Gellien, care este scutit de tricesimă şi primeşte dreptul de comerţ liber cu ţările române[1].

În registrul de vamă de la Oradea şi în actul palatinului din 1478[2], cât şi în registrul din 1491[3], în afară de "alte mărfuri" exportate de meşteşugarii clujeni se găsesc şi produse ale arcarilor, săgetarilor şi săbierilor. Aceste schimburi sunt dovedite şi de registrul de tricesimă din 1599, unde găsim menţionate, printre produsele clujene ce iau calea spre Baia Mare, Carei, Satu Mare etc., şi produse ale breslei săgetarilor[4]. Alături de produsele de lux şi cele alimentare în registrul de tricesimă sunt menţionate la capitolul produse metalice şi lame de fier pentru săbii, 37 de cuirase (fegywer derek) şi 77 de coifuri din Košice, scutite de tricesimă, 32 de muschete (pulhak puska) din Viena şi o cantitate însemnată de fier mijlociu şi mărunt[5]. Această înşiruire ne arată că anumite tipuri de arme sunt importate din Europa Centrală, dar şi că se importa multă materie primă pentru producţia de obiecte de metal cu destinaţie militară sau casnică.

Aceste schimburi erau de multe ori periclitate de evoluţia evenimentelor politice şi de cele mai multe ori, în cazul conflictelor dintre Transilvania şi ţările române, se recurgea la suspendarea temporară a relaţiilor comerciale. Spre exemplu, Ioan Zapolya a interzis meşteşugarilor şi negustorilor clujeni vânzarea de arme în ţara inamică (Ţara Românească - n.a.)[6]. Perioadele de suspendare alternau cu cele de reluare a activităţilor de schimb comercial, cum s-a întâmplat şi la sfârşitul secolului al XVI-lea, când clujenii obţin din nou privilegii pentru comerţul cu cele două Valahii[7].

Se poate observa totuşi că nivelul schimburilor comerciale ale meşterilor producători de armament din Cluj cu ţările române extra-carpatice a fost sensibil mai redus, lucru care s-a datorat în cea mai mare parte poziţionării oraşului echidistant de cele două graniţe - de est şi de sud - ale Transilvaniei, dar şi datorită intermedierii pe care o făcea Bistriţa în relaţia cu Moldova.

Prescurtări

CUVÂNT ÎNAINTE

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

CAPITOLUL II