|
� b Prescurtări CUV�NT
�NAINTE
INTRODUCERECAPITOLUL
I
CAPITOLUL
II
CAPITOLUL
III
CAPITOLUL IV Abstract in English |
BRESLELE
PRODUCĂTORILOR DE ARME DIN SIBIU, BRAŞOV ŞI CLUJ SECOLELE XIV-XVI Autor: Ioan Marian
Ţiplic. ISBN 973-651-337-8,
Editura Universităţii �Lucian Blaga�, Sibiu 2001.
� copyright Institutul
pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional �n
Context European, Marian Ţiplic
Seria Bibliotheca
Septemcastrensis I, Universitatea �Lucian
Blaga� Sibiu, Institutul
pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional �n
Context European.
BRESLELE�
PRODUCĂTOARE� DE� ARMAMENT
DIN� SIBIU, BRAŞOV�
ŞI� CLUJ
3.2. Breslele
producătorilor de armament din Braşov
3.3. Breslele
producătorilor de arme din Cluj.
3.1. Breslele
producătorilor de armament din Sibiu.
3.1. Breslele producătorilor de armament din Sibiu.De la �nceput trebuie specificat că, cel puţin pentru
perioada de �nceput a breslelor, meşterii fierari produceau şi
arme; deşi munca fierarului era indispensabilă
confecţionării uneltelor agricole şi casnice, totuşi,
obiectul principal al prelucrării metalelor erau armele - �n primul
r�nd, spade, coifuri şi platoşe[1]. O
diversificare a meşterilor are loc abia după ce condiţiile
economice şi necesităţile �nzestrării cu armament ale
oraşelor au crescut. Datorită acestor factori, care au dus la
supracomenzi, au apărut, mai �nt�i, branşe ale săbierilor, scutarilor şi arcarilor, care
mai t�rziu, c�nd şi-au consolidat situaţia economică, s-au
constituit �n bresle separate. Prima menţiune documentară a unei bresle sau asociaţii a
fierarilor este cea din 1291, din privilegiul regelui Andrei III, care
vorbeşte despre meşteşugarii ce prelucrau minereul de fier (ferri fabri) şi despre
turnătorii de fier (ferri fusores)[2].
Respectivul document le dădea acestora dreptul să aibă
conducători proprii, aleşi prin vot liber; dreptul de a folosi
pădurile, păşunile şi apele. D�ndu-le dreptul să
aibă conducători proprii se sugerează destul de clar că
erau, sau urmau să fie, constituiţi �ntr-o asociaţie sau
societate. O altă menţiune care atestă existenţa �n
�mprejurimile Sibiului, de această dată, a meşteşugului
fierăriei este şi descoperirea �n 1879 la Şelimbăr a
numeroase obiecte din fier, care formau utilajul unui atelier de
fierărie datat �n secolul al XIII-lea. Printre ele se afla şi o
cană de bronz (aquamanila), posibil aflată �n atelier pentru
reparaţii, cană pe baza căreia s-a stabilit şi datarea
atelierului �n prima parte a secolului al XIII-lea, ea găsindu-şi
corespondent direct �ntr-o cană de bronz din Riethnordhausen, la poalele
muntelui Kyffh�user[3].
Printre obiectele descoperite s-au aflat şi c�teva spade
şi bare de spadă, importantă fiind mai ales bara, care
atestă clar faptul că era �n proces de făurire c�nd
fierăria a fost distrusă. Distrugerea fierăriei de la
Şelimbăr s-a datorat probabil năvălirii mongolilor[4]. Breasla fierarilor[5], ca
atare, este atestată documentar �n Sibiu
�ncep�nd din anul 1376, c�nd cu prilejul re�nnoirii statutelor, ea apare sub
denumirea de fabrorum fraternitatis[6].
La acea dată fierarii erau
specializaţi �n diferite branşe: cuţitari, căldărari, lăcătuşi şi
săbieri,
ultimii apăr�nd sub numele de gladiatores. Ca o
dovadă a existenţei unui număr destul de mare de meşteri
fierari este şi faptul că �ntr-o localitate mică precum
Slimnicul sunt atestaţi, �n a doua jumătate a secolului al XIV-lea
trei fierari[7], ceea ce
ne �ndeamnă să presupunem că �n Sibiu, care era oraş la
acea dată, existau mult mai mulţi meşteri, �ntr-un număr
suficient de mare pentru a se constitui �ntr-o breaslă a fierarilor. Un
alt factor care vine �n sprijinul acestei afirmaţii este acela că
la Mediaş exista, deja, o breaslă a fierarilor atestată �n
anul 1502[8], c�nd este
pomenită ca plătind un impozit de 2 florini anual pentru o
tocilă de ascuţit (lapis
lapsorium) cuţite, săbii,
securi, impozit destul de marepentru perioada respectivă, ceea ce ne
�ndeamnă să credem că breasla avea o poziţie
economică foarte bună, lucru care-i facilita ocuparea şi de
demnităţi �n conducerea oraşului. Deci, dacă la
Mediaş �n anul 1502 exista o breaslă a fierarilor cu o poziţie
economică puternică, cu at�t mai mult trebuie să admitem
că breasla fierarilor sibieni, �n secolele XV-XVI a ajuns la o
dezvoltare maximă, dezvoltare care se bazează şi pe faptul
că avea o activitate �ndelungată, ştiindu-se faptul că �n
1376 se face o re�nnoire (s.n.) a
statutelor. După stabilirea �n 1376 a statutului breslei fierarilor din
cele patru oraşe săseşti, fierarii din
Sibiu �şi re�nnoiesc statutele abia la 6 mai 1514[9],
pentru ca �n 1540 Universitatea Săsească să stabilească
noi statute ale fierarilor, statute ce cuprindeau 16 articole[10].
Re�nnoirea� statutelor de două
ori �n decurs de nici 30 de ani se explică şi ea prin marea
dezvoltare a acestei bresle �n cadrul oraşului Sibiu şi prin rolul
important jucat de conducătorii de breaslă �n conducerea
oraşului. Faptul că
fierarii din Sibiu �mpreună cu cei din Sighişoara, Mediaş, Braşov, Bistriţa şi Biertan �ncheie o uniune interurbană, pentru care
Universitatea Săsească confirmă �n 1578 unele statute cu
privire la admiterea fierarilor de la sate �n breslele
orăşeneşti[11],
este �ncă o dovadă �n plus care atestă forţa economică
a breslelor fierarilor �n general şi a celei a sibienilor �n particular[12].
�n cadrul Sibiului un exemplu mult mai clar al situaţiei economice a
breslei fierarilor este dat de registrul cu �nsemnări privind
lucrările fierarului Laszlo efectuate �n contul
oraşului, lucrări pentru care acest fierar a fost statutul fierarilor sibieni plătit �n anii 1528-1532 cu suma totală de 21 florini şi
�n anul 1543 cu suma fabuloasă de 72 de florini[13]. Se poate presupune fără riscul greşelii că
statutele fierarilor au stat la baza funcţionării şi a
celorlalte branşe desprinse din breasla-mamă. O dovadă
clară a existenţei şi a altor bresle desprinse din cea a
fierarilor, precum este� breasla
pintenarilor este şi faptul că �n Oraşul de Sus, �n secolul al
XV-lea apare strada Pintenarilor[14]
(azi strada G-ral Magheru), stradă situată �n partea
oraşului care devine sediul patriciatului şi al meşterilor
bogaţi ai cetăţii Sibiu.
Fig. 2 -
Statutul fierarilor din Sibiu - 1514 ��ncep�nd cu a doua
jumătate a secolului al XV-lea dezvoltarea �n general a breslelor
cunoaşte un av�nt deosebit, fapt care duce la apariţia a numeroase
branşe desprinse din breasla fierarilor, branşe specializate strict
pe producţia de armament. Acest lucru este ilustrat de Registrul de
socoteli al oraşului Sibiu,
care, �ncep�nd cu anii '70 ai secolului al XV-lea, atestă un număr
destul de mare de meşteri săbieri, arcari, scutari, arbaletari, armurieri[15]. Branşa săbierilor. �n
secolul al XV-lea săbierii şi pintenarii,
desprinşi de fierărie se organizează �n branşe separate
şi vor apare ca atare �n toate privilegiile ulterioare[16].
Dovadă a constituirii săbierilor şi pintenarilor �n
branşe aparte �n Sibiu este
şi faptul că pintenarii
şi lăcătuşii organizaţi �n breaslă la Cluj
(seratores et calcaristae) �şi iau ca model statutul celor din Sibiu[17],
statut care astăzi nu mai există. �n Registrul de socoteli al
oraşului Sibiu sunt pomeniţi �n perioada de sf�rşit de secol
XV şi �nceput de secol XVI, opt meşteri "făcători de
săbii"
- schwertfeger sau� schwertmacher
- şi anume: 1. Niclos Schwertfeger� - �n anii 1478-1479 plăteşte un
impozit �n valoare totală de 28 asprii.[18] 2. Jorg Schwertfeger - �n
anii 1478-1479 şi �n 1480�
achită acelaşi impozit �n valoare de 28 de asprii, iar �n
anul 1487 el este �nregistrat cu o sumă de 1 1/2 florini[19]
. 3. Francz Schwertfeger -
achită �n anii 1478-1479 suma de 4 asprii �mpreună cu un anume Jorg
Goltschmitt (probabil un meşter aurar) �n schimbul �nlocuirii lor din
�nsărcinarea de căpitani de o zi ai unei porţi a oraşului[20]. 4. Peter Schwertfeger -
este �nregistrat cu plata impozitului fără specificarea sumei, la
data de 18 martie 1481[21]. 5. Hans Schwertfeger -
apare �n registrul de socoteli ţinut de Johannes Pannisor, fiind
�nregistrat la data de 4 decembrie 1485[22]. 6. Antal Schwertfeger -
plăteşte �n anul 1500 suma de 3 florini ca impozit[23]. 7. Jeremias Schwertfeger -
achită şi el 3 florini ca impozit anual �n 1500 , iar �n registrul
de impozite pe anii 1510-1515 apare cu o sumă de 56 denari.[24] 8. Gorig Schwertfeger -
apare �nregistrat, fără a achita nici o sumă, �n registrul de
impozite pe anul 1515[25]. Ca urmare a schimbării tehnicilor de purtare a războiului
apar noi arme, dar
cele vechi nu dispar, cele două sisteme de armament convieţuind
alături multă vreme; arcurile, săbiile, scuturile, zalele,
platoşele şi arbaletele continu�nd să fie �ntrebuinţate
alături de armele de foc. Fapt atestat şi de prezenţa �n anul
1538, la Mediaş, a
breslei săbierilor, iar doi ani mai t�rziu celei a săbierilor
sibieni, separaţi de breasla mamă a fierarilor[26].
De la aceşti breslaşi săbieri a
luat banul Calotă, după cucerirea Transilvaniei de către Mihai
Viteazul, cele
100 de săbii� pentru a le trimite �n Ţara
Rom�nească[27].
Săbiile sibiene erau de o tehnică superioară, solide, av�nd
imprimate pe teacă desene artistice ce uneori mai apăreau şi
pe lamă �n tehnica damaschinării[28]. Branşa scutarilor. O
altă branşă care cunoaşte o dezvoltare mare, ajung�nd
să producă piese inconfundabile datorită specificului lor,
este cea a scutarilor sau
făcătorilor de paveze (schiltmacher).
Această breaslă �n secolele XV-XVI a reuşit să se
impună �n Transilvania şi apoi �n Ţara Rom�nească
şi Moldova
datorită calităţii produselor ei. Meşteşugul
scutarilor
sibieni a fost reprezentat la sf�rşitul secolului XV şi �nceputul
secolului XVI de patru meşteri, care sunt pomeniţi �n Registrul de
socoteli şi anume: Niclos
Schiltmacher, Merthen Schiltmacher, Paul Schiltmacher şi Johannes Schiltmacher[29]. Ca semn de recunoaştere a importanţei breslei scutarilor �n
cadrul economic şi militar al cetăţii Sibiului, �n a doua
jumătate a secolului al XVI-lea unul din turnurile fortificate ale
cetăţii a fost distribuit scutarilor (schiltmacher)[30].
Producţia acestei bresle a fost destul de mare, fapt desprins şi
din inventarele turnurilor de apărare ale cetăţii, care consemnează
existenţa� a 133 de scuturi �n
proprietatea oraşului �n anul 1567, dată la care aceste arme de
apărare nu mai erau folosite dec�t �n măsură mai mică
datorită evoluţiei tehnicilor de luptă şi a
apariţiei armelor de foc. Activitatea breslei intră �n declin
după a doua jumătate a secolului al XVI-lea, c�nd datorită
av�ntului luat de armele de foc �n cadrul �nzestrării armatelor şi
datorită schimbării totale a armamentului, scutul �ncepe să
fie scos din dotarea unităţilor militare, deoarece devenise mai
mult o piedică dec�t o pavăză. Intr-un inventar din primii ani
ai secolului al XVIII-lea se chiar nota că �n Casa Sfatului din Sibiu se
mai găseau �ncă 80 de scuturi
din lemn nefolositoare[31].
Cu toate acestea producţia de scuturi a breslei sibiene nu a
dispărut cu desăv�rşire, deoarece, chiar dacă �n dotarea
soldaţilor ocupau o pondere tot mai mică, ele se mai foloseau� drept scut-ţintă necesar
antrenării fiilor de meşter şi a membrilor breslei �n arta
tragerii cu arcul şi arbaleta. Aceste paveze-ţintă sunt adesea
adevărate opere de artă datorită picturilor efectuate pe
faţa lor. �n Muzeul de Istorie din Sibiu, �n colecţia de arme a
muzeului se păstrează 47 de scuturi[32],
dat�nd din secolele XV-XVI, făc�nd parte din resturile colecţiei
oraşului. Sibiul fiind centrul meşteşugului făcătorilor de paveze �din Transilvania� a cunoscut dezvoltarea maximă �n a doua jumătate a
secolului al XV-lea. Scuturile sibiene dovedesc o tehnică dezvoltată cu
vădite influenţe orientale - aveau forma de aripi cu baza mai
lată şi ascuţită spre v�rf, av�nd �nălţimea
�ntre 1 m - 1,5 m, lăţimea �ntre 0,50 - 0,60 şi greutatea de
4,50 - 5 kg, fiind făcute din lemn tare de molift �mbrăcate �n piele
iar spaţiul dintre lemn şi piele era umplut cu iarbă de mare[33].
Breasla scutarilor
şi-a găsit recunoaştere şi din partea nobililor vienezi,
deoarece putem presupune că, cele 6
paveze ungureşti, din colecţia de arme de la Kunsthistorischen
Museum din Viena, care provin din colecţia arhiducelui Ferdinand de
Tirol de la castelul Ambraz (Austria) - despre care un inventar din anul 1596
aminteşte: astfel le dărui
Valahul -, erau făcute de scutarii sibieni. J. Bielz analiz�nd
mărimea şi forma lor, felul lucrării şi pictura trage
concluzia că ele au fost lucrate de breasla din Sibiu[34].
Pe de altă parte, c�teva din aceste paveze sibiene au fost expuse la
Budapesta �n cadrul expoziţiei Mileniului[35],
ceea ce arată clar că ele prezintă o reală valoare
istorică şi artistică.�
Breasla arcarilor (Bognerzunft) este atestată �n
anul 1492, fiind chiar patroana unui turn al cetăţii Sibiului,� turris
arcufinum[36].
Activitatea breslei se �ntinde p�nă �n prima jumătate a secolului
al XVI-lea, c�nd �ncepe să fie �nlocuit arcul cu arbaleta. Meşterii
arcari fiind
pomeniţi ca meşteri izolaţi spre sf�rşitul celei de a
doua jumătăţi a secolului al XVI-lea[37],
rezultă că ei nu mai erau organizaţi �ntr-o breaslă
şi nu mai aveau putere economică �n cadrul oraşului.
Totuşi arcurile se mai �ntrebuinţau la concursurile de tras cu
arcul organizate de serbători, la�
v�natoare, locul lor, fiind luat treptat de arbalete[38],
ca prime arme
mecanice. �n Registrele de socoteli ale Sibiului, pe l�ngă arcari (sagitarii arcum) apar de la sf�rşitul
secolului al XV-lea arbaletarii (saggitarii
balistarum)[39].
Registrele de socoteli �nregistrează 9 meşteri arcari la
sf�rşitul secolului al XV-lea şi �nceputul secolului al XVI-lea: 1. Hans Bogner -
apare �nregistrat �n Registrul de impozite pe anii 1478-1479 achit�nd suma de
28 de asprii, iar �n ...domenica post
Seruacii... in die sancti Bernardini.. (20 mai 1481) ca
meşter-căpitan de turn. La pagina 128 din Rechnungen apare
�nregistrat sub numele de Hanis
Bogner[40] . 2. Cristel Bogner -
cotizează cu 80 denari �n data de 3 decembrie 1468 �n contul
�nzestrării şi �ntreţinerii unei porţi a oraşului [41]
. 3. Lassel Bogner -
�nregistrat �n anii 1478 şi 1480 cu suma de 11 şi respectiv 21 de
asprii [42]. 4. Llucas Bogener -
apare �n registrele pentru anii 1478-1480 plătind 28 de asprii , iar �n
22 aprilie 1481 in die resurrectionis
domini."� dă 7 asprii
pentru �ntreţinerea porţilor cetăţii [43]. 5. Niclos Bogner -
apare �nregistrat �n trei registre de impozite: �n anii 1478-1479 cu un
impozit de 16 asprii, �n 1510-1515 cu 42 denari şi �n 1515 cu �ncă
36 denari [44]. 6. Stephan Bogner -
�nregistrat �n anul 1500 fără să achite impozit; 7. Jacob Bogner -
apare �n trei registre de impozite pe perioada anilor 1500, 1506-1515 şi
1510-1515, achit�nd o sumă totală de 6 florini şi 42 denari [45]. 8. Clemens Bogener -
apare �n Registrul de socoteli pe anul 1516 ca plătind impozitul
către trezoreria regală pe data de 7 aprilie 1516, impozit �n
valoare de 100 florini: ad regiam
maiestatem factarum flor.100 den.0 [46]. 9. Jung Niclos Bogner -
este probabil fiul lui Niclos Bogner; este
şi el �nregistrat ca meşter arcar achit�nd suma de doi asprii ca
impozit [47]. După cum am spus şi mai sus, arcul este �nlocuit tot mai mult
de arbaletă, a cărei răsp�ndire �n Transilvania are loc �n
secolele XV-XVI. �n colecţia Muzeului de Istorie din Sibiu s-au
păstrat 25 de arbalete, datate la sf�rşitul secolului al XV-lea -
ele fiind produse ale meşterilor sibieni sau cel puţin sunt
considerate astfel de J. Bielz [48],
deoarece au aplicată stema Sibiului. Meşterii arbaletari
(saggitarii balistarum, Armbr�ster) sunt pomeniţi sporadic de pe la
sf�rşitul secolului al XIV-lea, pentru ca apoi prezenţa lor să
crească. �n Socotelile oraşului apare, �ncep�nd din 1495 vreme de
mai mulţi ani, trecut �n cont 1 florin pentru sagittario arcuum, sagitario ballistarum, sagittariis pixidum et ballistarum, sagittario
ballistarum ad tharschen� şi
pentru� sagittario ballistarum pro clenodio dato[49]. Despre preţul de cumpărare al arbaletelor ne dau
lămuriri Socotelile oraşului Braşov, unde
�n 1541 erau cheltuiţi� pro 4 arcubus fl.1 asp.17� şi� pro 14 arcubus fl.4 [50].
�n Registrul de socoteli al oraşului Sibiu pe
anul 1501 se atestă existenţa meşteşugului arbaletarilor
prin menţionarea �ntr-un document a preţului bolţurilor de
arbaletă: Clemens bolczmacher percepit pro faciendis tellis flor.1
[51]. Meşterii pomeniţi �n Registrul de socoteli al oraşului
sunt : 1. Hans Armbr�ster -
�nregistrat �n Registrul de impozite din partea a doua a secolului al XV-lea,
Registrul de impozite pe anul 1478-1479,�
Registrul Sibiului pe anul 1484�
şi �n cel de pe anii�
1485-1486 [52]. 2. Wolfgang Armbr�ster -
menţionat �n anii 1484-1486 [53]. 3. Jorg Armbr�ster - apare �n Registrul pe anii
1478-1479� cu un impozit de 21 de
asprii[54]. 4. Michel Arumpruster -
plăteşte 28 de denari �n 1490 [55]. 5. Mathis Arumpruster -
�nregistrat �n anul 1500[56]. 6. Clemens Bolczmacher -
�nregistrat �n anul 1501, c�nd el percepe 1 florin pentru fabricarea
bolţurilor de arbaletă[57]. Un pas important �n direcţia apariţiei de noi branşe �n
producţia de armament s-a �nregistrat prin dezvoltarea tehnicii de
turnare, ceea ce a dus la apariţia a noi arme. �n
secolele XV-XVI se realizează progrese cu privire la metoda de topire a
metalelor şi de prelucrare a lor, lu�nd naştere
meşteşugul turnării, ceea ce a dus la apariţia tunurilor
şi apoi a archebuzelor. O dovadă a importanţei Transilvaniei,
�n general, �n producţia de arme de foc este şi faptul că cea
mai veche armă de foc portativă, cunoscută �n literatura de
specialitate ca puşca Loshult,
descoperită �n localitatea omonimă din Suedia, dat�nd de la
sf�rşitul primei părţi a secolului al XIV-lea[58],
�n urma analizelor spectrale ale bronzului din care ea a fost
confecţionată, s-a dovedit că s-a folosit materie primă
din Transilvania - Carpaţii Apuseni[59].
Chiar dacă locul de confecţionare al armei răm�ne �n
discuţie, cele de mai sus confirmă că existenţa
minereurilor de cupru din Transilvania a fost element determinant �n
dezvoltarea timpurie a producţiei armelor de foc portative. La Sibiu �n
anul 1370 este amintit un armurier (B�chsenmacher)
al oraşului[60],
iar trei ani mai t�rziu acelaşi armurier este atestat ca făuritor de bombarde[61],
dot�nd cetatea Sibiului cu bombarde fixe şi pe roţi. La 10 martie
1481, �ntr-un act de indulgenţă eliberat de decanul capitlului
Sibiu, este menţionat un anume Johann
Straws kanonengiesser[62], ce
primea indulgenţa de iertare a viitoarelor păcate ca urmare a
plecării la război �mpotriva turcilor: ...Johannes Straws dictus pixidarius� seu bombardus Cibiniensis praesentium exhibitor in subsidium
belli et pugnae contra perfidissimos Theucros crucis Christi aemulos Thurcos
gerendarum iuxta bullas...[63]. �n urma folosirii prafului de puşcă se produce o
adevărată revoluţie a artei militare, armele de foc grele
(bombardele) ca şi cele uşoare (archebuzele şi puştile),
apărute �n a doua jumătate a secolului al XIV-lea, devin armele
cele mai preţioase iar noul meşteşug se dezvoltă tot mai
mult. Armurăria �şi găseşte dezvoltarea deplină �n
Transilvania mai ales �n oraşele de graniţă, obligate
să-şi procure şi să �ntreţină un arsenal
militar destul de utilat, datorită ameninţărilor
turceşti. La Sibiu este
amintită turnarea unui tun de c�mp (bombardă) �n anul 1380[64],
iar de la �nceputul secolului al XVI-lea armurierii sibieni sunt
constituiţi �n breaslă separată, obţin�nd statute proprii
�n anul 1539, dată de la care cunosc o dezvoltare tot mai mare, ajung�nd
să trimită meşteri pentru atelierul de turnat tunuri de la
Alba-Iulia[65].
Meşterii armurieri
sibieni au ajuns prin peregrinările lor, ca urmare a
călătoriilor de meşter, p�nă �n ţările
scandinave[66] şi
cu o frecvenţă mai mare �n ţările rom�ne de dincolo de
Carpaţi. Astfel, la data de 14 august 1559 �ntr-un document este atestat
un oarecare Gaspar Holstayner de
meserie tunar, care se �ntorcea din�
Muntenia la Sibiu[67]. Breslele armurierilor saşi erau foarte exclusiviste şi tocmai
pe această linie �n anul 1546, prin dispoziţie internă, se
interzice intrarea �n breaslă a meşterilor de origine maghiară
şi rom�nă[68].
In perioada secolelor XV-XVI sunt atestaţi �n Sibiu opt
meşteri armurieri : 1. Gaspar Buxemeyster - �n
1480 achita 7 asprii ca impozit[69] 2. Lenarth B�chenmeyster 3. Merten Buxemeyster -
desemnat meşter-căpitan al turnului aghebuzierilor in domenica proxima post Laurentii
videlicet proxima ante assumptionis Mariae.(13 august 1480)[70] 4. Hans Puxenmester
5. Michel Puxenmester - in feria tertia proxima ante dominicam
laetare dedi flor.6 den.4[71] 6. Johannes Straws -
amintit �n indulgenţa din 1481[72]. 7. Gaspar Holstayner 8.Toma Haydell -
meşter archebuzier atestat �n 1580 Meşteşugul turnării tunurilor s-a dezvoltat �n
oraşele sudice şi estice ale Transilvaniei ca urmare a pericolului
turcesc mai pregnant aici dec�t �n alte zone. Cantitatea mare a
producţiei de arme de
foc reiese din inventarele făcute turnurilor de apărare aflate �n
grija breslelor, �n anii 1492 şi 1493[73]
şi din inventarul armamentului primit de Conrad Haas, administratorul
armamentului cetăţii Sibiu �n
perioada 1552-1555 [74].
�n arhivele Universităţii Săseşti se află documente
care atestă existenţa �n oraş a mai multor meşteri
făuritori de archebuze, ghiulele şi pulbere. Astfel magistratul
oraşului a cumpărat de la meşterul Toma Haydell
archebuze, plătind �n 19 ianuarie 1580 suma de 679 florini[75].
De la meşterul de ghiulele Rafael Cziny acelaşi magistrat
cumpără �n două tranşe ghiulele �n valoare de 564 de
florini, iar de la Toma Harmischmacher pulbere �n valoare totală de 164
florini şi 70 de denari [76]. Toată această bunăstare economică a breslei
�şi primeşte recunoaşterea prin repartizarea unui turn de
apărare a oraşului, repartizare făcută branşei
arghebuzierilor[77],
care at�ta timp c�t situaţia materială i-a permis a deţinut
acest turn existent şi astăzi, aflat pe strada Cetăţii,
actualul Turn al P�nzarilor, turn construit �n a doua jumătate a
secolului al XV-lea, de formă octogonală şi prevăzut cu o
serie de metereze. Meşteşugul fabricării prafului de puşcă era
destul de vechi �n Transilvania, �n secolul al XV-lea producţia era
destul de mare �n Sibiu
şi ea era monopol al magistratului orasului. Numele meşterului care
făcea praful de puşcă, �n această perioadă de
sf�rşit a secolului al XV-lea şi �nceputul secolului al XVI-lea,
era Benedict Harmischmacher [78]. De obicei acest meşter se afla sub directa conducere a maistrului
armurier, care era şeful Arsenalului oraşului. Obligaţiile
acestui maistru armurier au fost fixate �n anul 1557, fiind cuprinse �n Regulamentul de serviciu privind
obligaţiile lui faţă de municipalitate[79]. Faptul că� Sibiul avea o
producţie destul de mare de praf de puşcă este susţinut
şi de cele două cereri ale principelui Sigismund Bathory de a
i se trimite 400 şi apoi 100 de măji de praf de puşcă,
cereri făcute la data de 29 iulie 1597, respectiv� la data de 9 noiembrie 1597[80]. Meşterii
producători de armament din Sibiu - 1450-1550 menţionaţi
�n documente
|
