b Prescurtări CUVÂNT
ÎNAINTE
INTRODUCERECAPITOLUL
I
CAPITOLUL
II
CAPITOLUL
III
Abstract in English |
BRESLELE
PRODUCĂTORILOR DE ARME DIN SIBIU, BRAŞOV ŞI CLUJ SECOLELE XIV-XVI Autor: Ioan Marian
Ţiplic. ISBN 973-651-337-8,
Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu 2001.
© copyright Institutul
pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în
Context European, Marian Ţiplic
Seria Bibliotheca
Septemcastrensis I, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul
pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în
Context European.
BRESLELE
PRODUCĂTOARE DE ARMAMENT
DIN SIBIU, BRAŞOV
ŞI CLUJ
3.1. Breslele
producătorilor de armament din Sibiu 3.3. Breslele
producătorilor de arme din Cluj. 3.2. Breslele producătorilor
de armament din Braşov [1].
Importanţa
Braşovului în planul general al cercetării Transilvaniei medievale
nu mai trebuie reliefată, el fiind mai mult de trei secole unul din
principalele centre meşteşugăreşti şi economice din
sudul Transilvaniei. Ascensiunea sa începe mai târziu decât a celorlalte
oraşe din zona de sud a voievodatului, dar se înscrie destul de rapid pe
o curbă ascendentă, ascensiune favorizată de amplasarea sa
strategică la întretăierea drumurilor dinspre Moldova,
Ţara Românească
şi Marea Neagră, reuşind astfel să menţină
legături strânse atât cu voievodatul est-carpatic cât şi cu cel
sud-carpatic. În
secolul al XIV-lea, când regalitatea maghiară sprijină fortificarea
oraşelor şi a localităţilor sud-transilvănene,
Braşovul beneficiază şi el de unele privilegii în vederea
întăririi fortificaţiilor sale. În 1382, Sigismund de Luxemburg
acordă braşovenilor privilegiul de a-şi construi
fortificaţii din piatră[2].
Lucrările încep în anul 1395, când Sigismund porunceşte
locuitorilor din zona limitrofă Braşovului să ajute la
căratul pietrei şi nisipului necesare înălţării
zidurilor şi turnurilor[3]. Datorită
sprijinului regalităţii, cetatea devine unul dintre importantele
puncte de apărare a graniţei de sud a Transilvaniei împotriva
atacurilor otomane. Beneficiind de mai multe privilegii pentru întărirea
şi construirea de noi fortificaţii, meşteşugarii
braşoveni reuşesc, la adăpostul acestor fortificaţii,
să se dezvolte şi din punct de vedere economic şi, deja de la
sfârşitul secolului al XV-lea,
se impun în viaţa comercială legată de comerţul cu
voievodatele transalpine. Ca urmare a acestei dezvoltări a devenit
absolut necesară şi organizarea din punct de vedere administrativ
pentru a-şi apăra privilegiile şi piaţa de desfacere a
mărfurilor. Documentar,
avem atestată pentru prima dată o breaslă abia din anul 1408,
de când ne parvine cel mai vechi registru de breaslă din Braşov[4],
dar avem menţionaţi la sfârşitul secolului al XIV-lea
meşteri arcari
şi tunari[5], ceea ce
ne face să presupunem că organizarea breslaşă poate
să dateze cel puţin de la sfârşitul secolului al XIV-lea[6]. În
secolele XIV-XV dezvoltarea meşteşugurilor are loc în două
perioade distincte în care producţia materială a crescut şi
anume: domnia lui Sigismund, respectiv perioada domniei lui Mattia Corvin.
Sprijinul regalităţii s-a concretizat prin nenumărate comenzi
(mai ales militare) şi mai ales prin concesionarea unor drepturi regale[7]. În
secolul al XVI-lea meşteşugurile cunosc o dezvoltare foarte mare,
în anul 1562 fiind atestate cca. 43 de bresle[8],
iar registrele de socoteli atestă numeroşi meşteri
producători de arme. Meşterii
producători de armament din Braşov - 1450-1550 menţionaţi
în Registrul de socoteli
Breasla fierarilor. Organizarea în breaslă a
fierarilor este atestată pentru secolul al XV-lea, iar din prima
jumătate a secolului al XVI-lea este atestată existenţa unui
bastion al fierarilor, ceea ce demonstrează că breasla lor era destul
de puternică din punct de vedere economic dacă îşi putea
permite întreţinerea unei asemenea fortificaţii[9].
Bastionul, construit în prima jumătate a secolului al XIV-lea, pe trei
nivele, în formă de pentagon, se afla la capătul străzii
Târgul Cailor (azi Str.G. Bariţiu - adăposteşte sediul
Arhivelor Naţionale, filiala Braşov)[10],
turnul său fiind demolat în anul 1819, când s-a zidit o poartă,
poartă ce este la rândul ei demolată în anul 1876 pentru că
îngreuna comunicaţia cu cartierul Şchei[11]. La
sfârşitul secolului al XV-lea, între anii 1480 şi 1488, sunt
atestaţi în Braşov 23 de
meşteri fierari repartizaţi astfel: 8 meşteri în quartalul
Portica, 9 meşteri în quartalul Corpus Christi, 6 meşteri în
quartalul Catharina[12]. Branşa scutarilor.
Breasla scutarilor apare
menţionată din secolul al XV-lea, când numărul meşterilor
scutari
plătitori de impozite este relativ mare, fiind menţionaţi în a
doua jumătate a secolului al XV-lea în număr de douăzeci
şi unu[13],
număr ce se menţine aproximativ constant. Scuturile
confecţionate la Braşov nu se
deosebeau de cele fabricate în alte oraşe transilvane, în special de
cele de la Sibiu, care
era centrul principal de producţie[14],
fiind foarte căutate mai ales pe piaţa de dincolo de Carpaţi,
lucru reliefat de faptul că în anul 1433 Vlad Dracul comandă
scuturi la
Braşov, iar Vladislav se plângea că i-au fost oprite scuturile
cumpărate[15]. De multe
ori comerţul cu astfel de articole era supus interdicţiei, aşa
cum s-a întâmplat în anul 1459, când Mattia Corvin
opreşte vânzarea scuturilor şi tolbelor pentru săgeţi în
Ţara Românească[16],
interdicţie ridicată abia în timpul lui Basarab Laiotă[17].
Între
anii 1475-1500 meşterii
breslaşi care produceau scuturi în
Braşov erau: - locuitori în quartale Porticae: Antonius
clipeator -
menţionat în anul 1475 cu plata unui impozit de 3 florini şi 31 de
aspri[18];
Simon clipeator - locuind în apropierea lui
Baltisar swertfeger[19];
Merten schiltmacher - în acelaşi an
achită 94 de aspri în două tranşe[20];
Francz schiltmacher - menţionat în
1476[21];
Swarcz tonigk[22]
- apare în locul lui Anthonius din 25 noiembrie 1477,
probabil că acesta moare sau mai degrabă pleacă din
Braşov; Taschners Pauel - menţionat ca locuind pe
Nova Platea între 1482-1487[23];
Symon Schiltmacher -
menţionat pentru prima dată în anul 1483[24] -
locuitori pe str. Lassels gasz: Sigmund scheltmacher - menţionat în registru
din 22 noiembrie 1480 şi până în 1492; Thomas scheltmacher -
menţionat şi el în aceeaşi perioadă; Closz schintelmacher; Hanus schiltmacher -
menţionaţi între 1486-1489[25];
-
locuitori în quartale Petri: Thonig schiltmacher - apare între anii 1486 şi 1497[26];
Thomas schiltmacher; Th˙es sch˙ltmacher - menţionat între anii 1486-1497 pe str. Nova Platea[27];
Paul schiltmacher - locuieşte pe
strada Infra portam, fiind
menţionat până în 1496[28];
Symon schiltmacher; Velten schiltmacher; Jacob schiltmacher - in Alia linae ex opposito[29]. -
locuitori în Platea nova descendendo:
Sigmundt schilmacher - menţionat între
1 august 1493 şi 1497; Thomas schiltmacher - menţionat în
1493[30];
-
locuitor în quartale Catharinae: Jorg schiltmacher - menţionat pentru prima dată în 21 septembrie
1494[31]; Între
anii 1500-1546 în Braşov
existau următorii meşteri scutari: Pa˙s Jarto Benedik -
menţionat între anii 1500-1510 şi în anul 1539[32]; Matthias scutario - Item Matthiae scutario dedi ad rationem scutorul parandorum flor.6. în decembrie 1535[33];
Jeronymo Schayldmacher -
menţionat în anul 1541[34];
Francz Sch˙ltmacher -
apare trecut de două ori în registrul de socoteli, în anii 1544 şi
1550[35]
şi Sigmund Schayldmacheren - a
cărui casă se afla pe Spytols
Nay gasz[36]. Deşi
Sibiul deţinea primul loc în producţia de scuturi,
meşterii scutari din
Braşov au
reuşit să pătrundă şi ei pe piaţa de dincolo de
Carpaţi, mai ales în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea,
când, ca urmare a situaţiei politice din cele două voievodate
transcarpatice, comenzile de arme în
centrele de producţie transilvănene au crescut simţitor. Breasla arcarilor.
Meşteşugul arcarilor braşoveni este atestat prin documentul
din 1397[37] şi
prin registrele de impozite de la sfârşitul secolului al XV-lea, când
sunt nominalizaţi 23 de arcari[38]
şi anume: Nicolaus arcufex - iurato civium în procesul din 1397; Petrus Bogner de Brassovia - apare pomenit ca al doilea
martor într-un proces din 17 aprilie 1464 iscat de o danie în favoarea bisericii
parohiale din Braşov[39];
Lorens (Anthonius) Bogner - este implicat într-un proces
împotriva lui Petrus Sartor[40],
menţionat şi în anul 1491 sub numele de Lorincz[41];
Hanea (Hannes) arcaşul - chemat de
Ştefan (1433-1447), fiul lui Alexandru cel Bun, în Moldova,
între anii 1435-1447[42];
Piter (Martin), Emerich, Benedict, Merten, Antal bogner -
toţi menţionaţi între 1475-1482 ca locuind în quartalae Porticae pe Twergasse [43];
Thomas (locuind în alia linea ex opposito descendenda), Thamas, Mathias, Casper bogner - locuiau între 1478-1487 tot
în quartale Porticae[44];
Dominicus, Lorencz bogner - locuitori pe strada Infra
portam descendendo din quartale
Porticae între anii 1477-1487[45];
Johannes (Hannis) arcufex -
plăteşte lui Valentin sutoris 0,5 fl. cândva între anii 1475-1477[46]; Steffen bogner - menţionat ca locuind
între 1486-1497 pe strada Infra portam din quartale Petri[47];
Jacob bogner - pomenit ca locuind în Alia linea eiusdem plateae din quartale Porticae în anul 1487[48];
Simon bogner - locuia între 1488-1494 în quartale Catharinae[49];
Cristel benckner - locuia pe strada Alia linea ex opposito din quartale Catharinae în anul 1488[50];
Cristoff bogner - apare menţionat la 21
septembrie 1494[51];
Endris bogner (pogner) -
apare menţionat ca locuind în anii 1489-1494 pe strada Dy ander czyll off der bach[52];
Clemen(s) bogner - locuitor în quartale Porticae in infra portam
descendendo în anul 1494[53].
Numărul mare de meşteri arcari crea, desigur, posibilitatea
obţinerii unei producţii mari, care avea nevoie să fie
absorbită de o piaţă sigură de desfacere. Aşa se
face că, datorită relaţiilor cu voievodatul de la sud de
Carpaţi, la 30 ianuarie 1481 breslaşii braşoveni obţin
scutirea de vamă pentru arcurile lor care erau vândute exclusiv în
Ţara Românească[54]. În
primii ani ai secolului al XVI-lea breasla arcarilor îşi
reînnoieşte statutele[55],
lucru care arată clar că existau statute mai vechi care,
datorită noilor condiţii social-economice, nu mai corespundeau,
astfel putem spune că formarea breslei arcarilor braşoveni a avut
loc cândva în prima jumătate a secolului al XV-lea şi a cunoscut o
dezvoltare deosebită mai ales spre sfârşitul acestui secol, când
numărul meşterilor din cadrul breslei ajunge la cifra de 22 de
persoane. Numărul
meşterilor arcari
creşte în prima jumătate a secolului al XVI-lea, ceea ce duce
şi la creşterea economică şi în final a importanţei
sociale şi politice a breslei. Acest ultim fapt se desprinde din
registrul de cheltuieli al castelului de la Bran, unde, la 10 ianuarie 1524,
este ales castelan, alături de Lucas
Czeresch şi Clemens Arcufex[56](este
probabil acelaşi Clemens care apare menţionat în anul 1494 - vezi
supra). Accederea într-o funcţie de o asemenea importanţă
arată cât se poate de clar că poziţia economică a lui
Clemens îi asigura un loc printre fruntaşii Braşovului de la
începutul secolului al XVI-lea. Poziţia de frunte a breslei arcarilor în
a doua jumătate a secolului al XV-lea şi prima jumătate a
secolului al XVI-lea este reliefată şi de faptul că numeroşi
arcari primesc diverse misiuni diplomatice în voievodatele transalpine[57]
sau în celelalte oraşe transilvane, cum s-a îmtâmplat în noiembrie 1521,
când Farkasch, Janosch şi Casper,
meşteri arcari, însoţesc pe Johann Krell şi Johann Mensatori
la Sibiu pe o
perioadă de 8 zile, primind ca salariu 1 florin şi 46 de aspri
fiecare[58]. Cu
altă ocazie Casper Arcupar îl însoţeşte pe domino Clemente, primind pentru 4
zile 16 aspri[59] şi
tot Casparo Arcufici, qui cum eis fuit
în 7 octombrie 1523 primeşte 36 de aspri pentru 9 zile[60].
În anul 1529 Valentin Bogner Bartockyn,
împreună cu alţi doi meşteri sunt plătiţi cu 13
florini şi 48 de aspri pentru o călătorie făcută
dincolo de Carpaţi[61]. O
altă serie de menţionări ale meşterilor arcari se
referă la plata acestora pentru repararea unor arcuri,
Registrul de cheltuieli al Braşovului atestând, la 9 august 1521, plata
lui Mathias
pentru 21 de arcuri reparate[62].
În anul 1541 apar trecuţi doi meşteri arcari care primesc 5 florini
şi 17 aspri, de data aceasta pentru fabricarea a 18 arcuri şi anume
Fabiano care
primeşte 1 florin şi 17 aspri pentru executarea a 4 arcuri şi Jacob, care
este plătit cu 4 florini pentru un număr de 14 arcuri[63].
În
Registrul de socoteli al Braşovului, după anul 1530 apar, cu
diverse taxe sau plăţi, următorii meşteri: Michael arcufex, menţionat la 17 aprilie 1530 cu suma de 23 aspri
şi din nou în 1542[64];
Cristianus bogner care la 18 ianuarie 1540
plăteşte 2 florini şi 40 de aspri, mai apare menţionat
şi în decembrie 1540[65];
Stheffen bogner menţionat în registru
între anii 1542-1545[66]
(probabil acelaşi cu cel menţionat între anii 1486-1497); Jacob bogner, acelaşi cu cel care
este menţionat în 1541, apare şi între 1543-1546[67];
Lucas, Martinus şi Stephanus bogner sunt trecuţi în
registrul pe anii 1539-1546[68];
Martinus Bogner mai apare şi între 1547-1550, când
călătoreşte la Făgăraş, Mediaş şi
Sibiu [69].
Unele taxe sunt încasate, nu de meşteri, ci de breaslă, pentru
arcuri
cumpărate de municipalitate sau de localităţi limitrofe
Braşovului. Avem în acest sens două menţionări în
Registrul de cheltuieli, una din 2 martie 1535 care spune că s-a
plătit breslei arcarilor cele 68 de arcuri, iar cealaltă din august
1535 ce adevereşte că breasla arcarilor din Braşov a
primit pentru 34 de arcuri 121 florini şi 30 aspri, arcuri care au fost
achiziţionate pentru usus
civitatis et provinciae[70].
Din 6
septembrie 1547[71],
când are loc o nouă adeverire, s-a păstrat şi statutul breslei
arcarilor din Braşov,
statut întocmit la 25 august 1505[72]
din iniţiativa staroştilor breslei - Clemens,
Stephen[73]şi
Kristel[74]
-, în 15 articole prin care se stabilea că primirea în breaslă se
face doar pentru cei ce sunt născuţi din căsătorie
legitimă şi numai după ce parcurg treptele obligatorii, taxa
de ucenicie era fixată la suma de 2 florini, dar ea varia în
funcţie de locul de origine al candidatului iar fiii de meşteri
care doreau să înveţe meseria părinţilor erau scutiţi
de jumătate din taxa de ucenicie, durata de ucenicie era fixată la
4 ani[75].
Statutul arcarilor mai stabilea că cel care dorea să devină
meşter era obligat să confecţioneze un arc, iar dacă
lucrarea era declarată necorespunzătoare se plătea o
amendă de 2 florini[76].
Articolul 6 este unul deosebit de interesant şi important; se
spune în el că pe viitor
să se excludă de la intrarea în breaslă a celor ce nu erau
germani[77], ceea ce
arată caracterul exclusivist al acestor bresle, fiind constituite în
principal pe baze etnice. Ca
urmare a creşterii numărului de meşteri arcari are
loc şi o creştere semnificativă a producţiei, care
îşi găseşte de cele mai multe ori debuşee în comenzile pe
care voievodul Transilvaniei le face breslelor, în perioadele de conflict
armat[78],
dar şi în comenzile care vin de dincolo de Carpaţi[79].
Pentru secolul al XVI-lea creşterea producţiei a dus la
apariţia stocurilor datorită faptului că arcul ca armă
intră într-un declin evident prin generalizarea armelor de foc. Pentru a
menţine o producţie constantă şi capabilă să
fie achiziţionată sunt luate o serie de măsuri restrictive cu
privire la primirea în breaslă şi la folosirea de ucenici şi
calfe[80]. Branşa arbaletarilor. Despre existenţa unei bresle
separate a arbaletarilor, cel puţin până în prezent, nu avem
documente care să o certifice, dar numărul mare de astfel de
meşteri care apar mai ales în secolul al XVI-lea ne face să credem
că ei s-au organizat separat de breasla arcarilor. Apariţia arbaletei
ca armă mecanică a înlocuit treptat arcul din arsenalul armatelor,
dar nu a fost scos definitiv din dotarea acestora decât odată cu
apariţia armelor de foc. Pentru perioada de început a producerii
arbaletelor se poate spune că din cadrul breslei arcarilor un număr
oarecare de meşteri şi-au translat activitatea spre producerea de
arbalete, arme care
încep să fie căutate şi ca atare mai bine plătite decât
arcul. În
ceea ce priveşte existenţa meşterilor arbaletari în
Braşov, ea
este atestată în secolul al XVI-lea, mai exact din ianuarie 1514, când
în registrul de socoteli al Braşovului este pomenit un anume Michaelis
Armbruster ce primeşte un covor în valoare de 36
florini[81]. Între
anii 1514-1555 în Braşov sunt
atestaţi şapte meşteri arbaletari: Michael Armbruster[82]; Udalrico (Vdalrico) balistario - menţionat între
martie şi decembrie 1520 cu suma de 20 florini reprezentând prima, secunda, tertia et ultima angaria[83],
probabil anumite obligaţii financiare faţă de municipalitate,
în februarie - mai 1521 cu suma de 5 florini primiţi ca salariu pentru o
muncă prestată şi în februarie 1522 cu suma de 5 florini
reprezentând prima angaria. Mai
apare menţionat şi în anul 1524[84];
Jacob pixidarius - primeşte în
februarie 1521 pentru nişte arbalete duse la Sighişoara suma
de 43 florini - apare menţionat şi în anii 1534-1535[85];
Georgius balistarius - menţionat în
iulie şi noiembrie 1529[86];
Nicolaus balistarius
- menţionat
în perioada 1539-1543[87];
Laurentius balistarius -
apare menţionat în anii 1547-1549[88];
Peter Aremprusternn - menţionat în
anii 1554-1555[89]. Breasla săbierilor. Meşteşugul
făuririi săbiilor de către meşterii fierari este atestat
încă din secolul al XIII-lea, exemplul cel mai bun este fierăria de
la Şelimbăr[90],
dar într-un mod organizat el se desfăşoară abia din secolul al
XIV-lea, când în cadrul meşteşugului matcă al fierăriei
se produceau şi săbii.
Desprinderea săbierilor din breasla fierarilor este mai mult ca sigur un
proces ce are loc în cea de a doua jumătate a secolul al XIV-lea, când
nevoia de astfel de arme este
tot mai mare şi se leagă de conflictele armate ce
caracterizeză finalul de secolul al XIV-lea. În ceea
ce priveşte existenţa unei bresle a săbierilor în Braşov în
cursul secolul al XIV-lea nu se poate spune cu exactitate, dar, oricum,
cândva la sfârşitul secolul al XIV-lea şi începutul secolul al
XV-lea are loc separarea săbierilor din cadrul meşteşugului
lăcătuşeriei[91],
pentru că în anul 1424 în registrul meşterilor blănari
figurează doi meşteri, Hanis
şi Jorg, ai
căror părinţi au practicat meseria confecţionării armelor[92] (s.n.). Pe de altă parte în a
doua jumătate a secolul XV-lea este atestată legătura
comercială a săbierilor braşoveni cu Moldova -
Ştefan cel Mare trimiţând în mai multe rânduri la Braşov
după săbii şi arme [93]. În a
doua jumătate a secolului al XV-lea sunt atestaţi în Braşov 20 de
meşteri săbieri[94]
şi anume: Laurencius eruginatore de brassouia -
participă la 3 iulie 1464 la confirmarea unui arbitraj într-un proces de
moştenire, iar la 17 iulie acelaşi an este al treilea martor în
procesul iscat pentru o danie în favoarea bisericii parohiale din Braşov[95],
mai apare menţionat între 1475-1485 ca locuitor în cartierul Portica[96]; Lucas swertfeger (Lux) - apare în registrul de
impozite pe anul 1475 ca locuind în cartierul Portica, pe Nova platea[97];
Paulus swertfeger - menţionat în
acelaşi registru până în 1479 locuitor şi el în carierul
Portica, pe strada Infra portam descendendo
[98]; Baltisar swertfeger
şi Bartholomeus swertfeger - apar amândoi
menţionaţi între anii 1475-1487, fiind şi ei locuitori în
cartierul portica[99].
Bartholomeus se pare că abia din anul 1476 devine meşter şi
plăteşte impozit, fiind înregistrat în Registrumin quartali
Porticae anno 1476 la Neue Namen[100];
Lux (Lucas, Jorg) schwerthpheger, Mechel schwertfeger - sunt locuitori ai
cartierului Sf. Petru între anii 1488-1500[101];
Thumis swertfeger - apare doar la data
de 30 mai 1490 ca locuitor în cartierul Petru[102];
Mechil, Lux, Pawel (Paul), Sigismund şi Jacob swertfeger - sunt trecuţi în
registru începând cu data de 22 noiembrie 1480 şi până în anul
1497, locuind în cartierul Corporis Christi, Sigismund apărând din 29
septembrie 1496[103];
Miclosch (Niclos) swertfeger, Thomas gladiator, Paul swertfeger, Steffen swertfeger, Pitter swertfeger, Tonigh swertfeger - apar
menţionaţi în registrul pe anii 1475-1500, între august 1488 - 1496
ca locuitori în cartierul Catherina[104];
Johannes Schwertfeger - apare într-un
document datat 23 martie 1482 - 9 septembrie 1495 (prin care Vlad
Călugărul roagă Magistratul din Braşov să-l sprijine
la cumpărarea unor bunuri pe meşterul pe care i l-au pus la
dispoziţie) ca iurato civium magistro, fiind acel meşter
intermediar în afacerea de cumpărare[105]; şi el este locuitor în cartierul
Catherina - dy ander czill off der bach[106]. Majoritatea
acestor meşteri apar menţionaţi şi în registrele de
impozite din prima jumătate a secolul al XVI-lea[107]
alături de câţiva nou intraţi în breaslă. Numele celor
nou intraţi în breaslă între anii 1500-1550 sunt următoarele: Petrus Schwertfeger - apare menţionat
pentru prima dată în anul 1500[108];
Cristoff Schwertffeger - pentru prima
dată în anul 1542, mai apare apoi şi în anii 1543, 1545[109];
Jacoff schwertfegerf - apare din anul 1542 ca meşter săbier[110];
Gügelsz gürg schwerffeger - menţionat
şi el în acelaşi an[111].
Din registrul de socoteli pe anul 1541 avem numele unei soţii de
meşter săbier - Anna schwertfegeren - menţionată
cu ocazia achitării unei chitanţe ce atestă vânzarea a 250 de
pâini[112]. Numărul
mare al meşterilor făuritori de săbii - 24
- atestaţi în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi prima
jumătate a secolului al XVI-lea, ne relevă o breaslă a
săbierilor destul de puternică din punct de vedere economic, fapt
ce face posibilă şi o implicare importantă în viaţa
socială şi militară a cetăţii, ca urmare tocmai a
prevederilor statutare ale breslelor. De aceea este improbabil că o
astfel de breaslă nu a avut repartizat un turn, din cele peste 40 de
turnuri şi bastioane, aşa cum avem atestat pentru fierari[113]. Breasla armurierilor[114].
Turnarea fontei pentru armele de foc a cunoscut în Braşov o
dezvoltare deosebit de mare, Braşovul devenind unul din principalii
furnizori de armament ai voievodului Ioan de Hunedoara[115],
ai Moldovei şi Ţării Româneşti, până când acestea
din urmă nu ajunseseră sub dominaţia otomană, fiind
principalul centru de făurire a armelor de foc din Transilvania[116]. Despre
existenţa acestui meşteşug avem date încă din secolul al
XIV-lea, când la Bistriţa este
atestat un anume Andrei Bombardengiesser, ce
poate fi identic cu meşterul Andrei
- Magister Andreas,
originar din Braşov, care
în acelaşi timp toarnă mai multe clopote[117].
Trebuie făcută, însă, o nuanţare cu privire la acest
meşteşug, deoarece în cadrul lui avem pe de o parte atestaţi
meşteri făuritori de puşti
- archebuze n.n. - iar pe de altă parte meşteri făuritori
de bombarde - tunuri n.n.- şi
separat de aceştia sunt cei care făureau clopote, deşi avem
câteva atestări de meşteri armurieri care
se ocupau şi cu turnatul clopotelor. În privinţa separării
meşterilor armurieri în arghebuzieri şi tunari putem spune că
acest lucru s-a datorat pe de o parte evoluţiei tipurilor de arme de
foc iar pe de altă parte datorită cerinţelor pieţei de
armament, care, mai ales din secolului al XV-lea, cunoaşte o
diversificare foarte mare şi o creştere a cererii, ceea ce a dus la
o superspecializare în domeniul turnării armelor de foc. Avem
atestat în Braşov
meşteşugul arghebuzierilor printr-un document ce atestă o
cerere făcută de Mattia Corvin, în
anul 1471, în timpul pregătirii unei campanii militare, pentru a i se
trimite 100 de puşti (pixidae),
5 chintale praf de puşcă şi 1000 ghiulele[118].
Diferenţierea este evidentă, deoarece terminologia cu privire la
cele două ramuri ale producţiei de armament de foc este
diferită; meşterii care fabricau puşti sunt desemnaţi cu apelativele pixidae, pixidarius, pixen, pe când
turnătorii de tunuri apar sub numele de bombardario. Această terminologie atestă existenţa
a două branşe în cadrul meşteşugului producerii armelor
de foc: branşa arghebuzierilor şi branşa turnătorilor de
tunuri. Branşa
turnătorilor de tunuri[119]
exista în Braşov
încă din prima jumătate a secolului al XV-lea, perioadă pentru
care avem informaţii indirecte care atestă acest lucru,
informaţii ce provin din documente ale cancelariei Transilvaniei sau ale
cancelariei regale şi care fac referire la interdicţii de export de
arme de
foc spre ţările române, la cereri de tunuri, pulbere şi
ghiulele făcute de voievodul Transilvaniei sau de domnitorii din cele
două voievodate extra-carpatice[120].
Dezvoltarea
puternică a acestui meşteşug are loc în secolul al XVI-lea,
când sunt atestaţi în Braşov -
între anii 1514-1547 - 15 meşteri tunari şi anume: Paulo bombardista - apare pentru prima
dată în anul 1514[121];
Andreas bombardario - menţionat în
anii 1520-1522[122];
Martin mensator et bombardario -
locuitor în cartierul Porticae[123];
Stanislau bombardario - menţionat între 1520-1529[124];
Michaelis bombardario - meşter începând
din 1523[125]; Vdalrico bombardario - apare din decembrie
1523 ca locuitor în cartierul Porticae[126];
Petro bombardario - din 1522 şi
până în 1535[127];
maister Niklos kannengyesser - atestat ca atare din
ianuarie 1528[128];
Barthuss armorum (bobardario) [129]; Bartholomeus bombardario - menţionat din
iulie 1529[130]; Goergius bombardario - meşter din 1531[131];
Mathias şi Cristophorus bombardarii - începând din mai
1535[132]; Baltasar şi Wolfgangus bombardarii - menţionaţi
în perioada 1539-1546[133]. Majoritatea
acestor meşteri primesc periodic şi o plată din partea
municipalităţii oraşului pentru repararea şi întreţinerea
armelor depozitate în turnurile cetăţii. Branşa
arghebuzierilor este atestată prin prezenţa, în prima jumătate
a secolului al XVI-lea, a trei meşteri arghebuzieri şi anume Meister Mertin pixen meister[134], ce
locuia pe strada Sanct Joannis Näy gasz
[135],
Andreae pixidario, ce apare menţionat
pentru prima dată în aprilie 1520, mai apare în octombrie 1520 şi
mai 1521[136] şi Simon pixidarius, menţionat în
anul 1546[137]. Alte
dovezi ale existenţei acestei branşe provin din chitanţele
care atestă plata către terţe persoane vânzarea unor
archebuze. Astfel, avem atestată, în anul 1516, vânzarea a opt archebuze
- în valoare de 44 florini - în localitatea Prejmer[138],
iar în acelaşi an, dar între lunile iunie şi decembrie, este
atestată vânzarea a 35 de pixides
vulgo hokenpuxen în valoare totală de 412 florini şi 25 de
aspri[139].
Altă vânzare, de data aceasta a 15 archebuze, este făcută
către Erasmo seratori la data
de 23 aprilie 1540[140].
În ianuarie 1543 este atestată achiziţionarea de către consistorium civitati a două
archebuze, pentru care este plătită suma de 2 florini şi 25 de
aspri[141]. După
cum se poate observa, în decurs de 25 de ani preţurile la aceste produse
au suferit modificări substanţiale, care se explică prin
faptul că, producerea lor trece de la faza de "pionierat" la
cea de "industrie", lucru care atrage după sine şi o
micşorare a preţului de vânzare. * Implicarea
acestor bresle în eforturile de înarmare şi apărare a
fortificaţiilor Braşovului se face, în principal în două
moduri: primul este acela al dotării cu produsele specifice
fiecărei bresle, iar al doilea decurge din obligaţiile statutare
ale breslelor. Ameninţarea
tot mai evidentă a unei invazii turceşti de mari proporţii a obligat
oficialitatea oraşului să elaboreze încă din anul 1491 un
regulament, care pe lângă prevederile interne ale fiecărei bresle
cu privire la apărarea fortificaţiilor oraşului, prevedea
obligaţiile cetăţenilor în timpul unui asediu. Fiecare
bărbat era dator să posede următoarele arme: o
arghebuză, o sabie, un arc şi o lance de tipul celor care se
folosea la vânarea mistreţilor. Fiecare poartă urma să fie
apărată de 50 de oameni cu armele lor, bastioanele din colţuri
de câte 10 oameni. La fiecare poartă şi fiecare bastion era
obligatoriu să fie prezent un meşter specialist în
confecţionarea armelor de foc, ceea ce indică pentru acestă
perioadă un număr de cel puţin 8 meşteri din această
specialitate[142].
Deci,
pe lângă arondarea unor porţiuni din fortificaţiile
oraşului, meşterii armurieri au
contribuit cu arme
confecţionate de ei şi cu repararea şi întreţinerea
acestora, iar în perioada de construcţie a fortificaţiilor au
contribuit la cheltuielile ridicate de acestea. În
stadiul actual al cercetărilor nu s-au putut identifica exact ce
porţiuni din fortificaţii au revenit breslelor producătoare de
armament - cu excepţia fierarilor, a căror bastion a fost demolat
abia în secolul trecut - dar este cert că au existat şi turnuri
arondate altor bresle producătoare de armament, aşa cum se
întâlnesc la Sibiu
şi Cluj. |
I. M. Ţiplic, Breslele
armurierilor din Sibiu, Cluj şi Braşov - funcţiile lor militare.2. Breslele armurierilor din Braşov
în secolele XIV-XVI, în HU, VI, 1998, nr.1-2,
p.165-180. (Breslele armurierilor din Braşov).
[2] Şt. Pascu, Voievodatul
Transilvaniei, vol.I., Bucureşti, 1971, p.170.
[3] Ukb, Vol.III., p.141-142
[4] Este vorba de registrul de
breaslă al blănarilor şi cojocarilor, pe a cărui primă
pagină este trecut anul începerii lui; cf. I.
Bidianu, Contribuţii la studiul
organizării meşteşugurilor braşovene în secolul al XVI-lea,
în SMIM, IX, 1978, p.143.
(Contribuţii); D. Negulici -
deşi a organizat o expoziţie cu istoricul breslelor braşovene -
consideră că prima formă de organizare a
meşteşugarilor braşoveni a fost cea a blănarilor la 1420,
fapt ce ne îndreptăţeşte să apreciem că în cel mai bun
caz nu avea cunoştinţă de articolul lui I. Bidianu, apărut
cu 10 ani mai înainte şi nici nu a consultat registrul de socoteli al
oraşului Braşov, unde sunt menţionaţi meşteri arcari
şi tunari încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea.
Totodată se contrazice ea însăşi când, la pagina 329 spune
că pe lângă rotari şi dulgheri
- atestaţi din secolul al XIV-lea - iau fiinţă breslele
tâmplarilor... ş.a.m.d. D. Negulici, Meşteşuguri în Braşovul medieval, în Cumidava, XIV, 1989, p.311, 329. M.
Philippi consideră şi ea că prima atestare a existenţei
unei asociaţii de tipul breslei în Braşov datează din 1420. M.
Philippi, Structura socială a
Braşovului în evul mediu, în Transilvania
şi saşii ardeleni în istoriografie. Din publicaţiile
Asociaţiei de Studii Transilvane Heidelberg, Sibiu, 2001, p.157.
[5] Nicolae arcarul era chiar jurat
al oraşului:Ukb., III, p.175;
vezi şi W. Wenrich, Künstlernamen aus siebenburgen sächsischer
Vergangenheit, în AVSL, XXII, p.59-63; Şt. Pascu, Meşteşugurile,
p.70.
[6] În prima jumătate a
secolului al XVI-lea este atestată construirea Bastionului Fierarilor,
ceea ce ne demonstrează că cel puţin breasla fierarilor exista
la începutul secolului al XVI-lea, perioadă pentru care putem presupune
că meşterii fierari produceau şi armament - cel puţin
săbii. Vezi E. Jekelius, Kronstadt, vol.I, Braşov, 1928, p.61-62; Sextil Puşcariu, Braşovul
de altădată, Cluj-Napoca, 1977, p.62-63.
[7] I. Bidianu, Organizarea
şi rolul meşteşugarilor în viaţa economică şi
socială a oraşului Braşov în secolul al XV-lea, în SMIM,
VIII, 1975, p.138. (Organizarea).
[8] Şt. Pascu, Meşteşugurile,
p.248.
[9] Pentru informaţii
detaliate asupra fierarilor braşoveni vezi M.
Nistor, Producţia şi
negoţul cu feronerie, arme de foc, clopote şi mojare ale Braşovului în secolele
XV-XVIII, în
Cumidava, XII\2, 1983, p.65-72; Şt. Pascu, Meşteşugurile,
p.165, 169.
[10] P. Niedermaier, Der
mittelalterliche Städtebau, p.199, fig.139.
[11] S. Puşcariu, op.cit.,
p.67.
[12] Rechnungen Kronstadt , III, p.614-817.
[13] Ibidem, p.616-745; I. Bidianu, Organizarea,
p.152 - numără abia 14 meşteri scutari, cu 7 mai puţini decât reies din cercetările noastre.
[14] I. Bidianu,Organizarea,
p.152; Pentru tehnica de confecţionare a unui scut vezi I. Bielz, Die Hermannstädter Tartschen, în MBBM, III, 1915, p.32-33.
[15] I. Bogdan, Documente
şi regeste privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu
Braşovul şi Ungaria în secolul XV şi XVI, Bucureşti,
1902, p.42, nr.39; p.61, nr.61 (Doc.
şi regeste); În privinţa preţului de achiziţie a
acestor produse, cel puţin pentru secolul al XVI-lea, avem atestată
plata a 100 de scuturi cu 70 de florini, deci 0,7 florini bucata - vezi Rechnungen Kronstadt, II,
document din 18 septembrie 1535, p.421.
[16] Arh. St. Bv, fondul
privilegii, nr.150.
[17] I. Bogdan, Doc.
şi regeste, p.84.
[18] Rechnungen Kronstadt, III, p.616.
[19] Ibidem, III, p.793.
[20] Ibidem, III, p.619.
[21] Ibidem, III, p.632.
[22] Ibidem, III, p.634.
[23] Ibidem, III, p.637.
[24] Ibidem, III, p.640.
[25] Ibidem, III, p.690, 691.
[26] Ibidem, III, p.745.
[27] Ibidem, III, p.746.
[28] Ibidem, III, p.747.
[29] Ibidem, III, p.660, 669, 745.
[30] Ibidem, III, p.713.
[31] Ibidem, III, p.738.
[32] Ibidem, III, p.3.
[33] Ibidem, II, p.429.
[34] Ibidem, II, p.646.
[35] Ibidem, III, p.249, 545.
[36] Ibidem, III, p.128.
[37] Ukb., III, p.175, doc.nr.1391: apare ca iurato civium Nicolaus arcufex, într-un proces, ceea ce arată că la sfârşitul
sec. XIV meşteşugul făuririi arcurilor era destul de dezvoltat
încât putea crea o situaţie economică ce permitea alegerea unui
meşter ca jurat al oraşului; M.
Philippi, Die Bürger von Kronstadt im 14. und 15. Jahrhundert; Bucureşti, 1986, p.172.
[38] G. Nussbächer, Statutul
breslei arcaşilor din Braşov, în Cumidava, II, 1968, p.91-92, 95; M.
Nistor, op.cit,, p.72-73; M. Philippi, op.cit.,
p.173.
[39] Ukb, VI, doc.nr.3390.
[40] Ibidem., VII, doc.nr.4383 - documentul este datat între anii
1480-1496; Rechnungen Kronstadt, III, p.653; vezi şi I. Bogdan,
Documente moldoveneşti din secolele XV şi XVI în arhivul
Braşovului, Bucureşti, 1905, p.61, nr.29 (Doc. moldoveneşti); Idem,
Documentele lui Ştefan cel Mare,
II, Bucureşti, 1913, p.435, nr.181 (Doc.
Ştefan); S. Nicolaescu, Documente
slavo-române cu privire la relaţiile Ţărei Româneşti
şi Moldovei cu Ardealul în sec. XV-XVI, Bucureşti, 1905, p.108; Gr. Tocilescu, 534 documente
istorice slavo-române din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul (1346-1603). Din arhivele
oraşelor Braşov şi Bistriţa, 1931, p.549, nr.532.
[41] Rechnungen Kronstadt, III,
p.662.
[42] I.
Bogdan, Documente moldoveneşti, p.16; N. Iorga, Opere economice,
Bucureşti, 1982, p.192.
[43] Rechnungen Kronstadt, III, p.624, 642, 648, 651,
793.
[44] Ibidem, III, p.626, 633.
[45] Ibidem, III, p.623.
[46] Ibidem, III, p.633, 727, 738, 793.
[47] Ibidem, III, p.747.
[48] Ibidem, III, p.621, 634.
[49] Ibidem, III, p.727.
[50] Ibidem, III, p.691,723.
[51] Ibidem, III, p.738.
[52] Ibidem, III, p.734.
[53] Ibidem, III, p.670.
[54] I. Bogdan, Doc. şi regeste, p.20-23, nr.16.
[55] M. Philippi, Die
Bürger, p.173; G. Nussbächer, op.cit.,
p.91.; Conform opiniei D. Negulici
breasla arcarilor este atestată abia prin acest statut (D. Negulici, Meşteşuguri în Braşovul medieval, în Cumidava, 1989, 14, p.311), dar noi ne
exprimăm nedumerirea asupra faptului că autoarea nu a avut curiozitatea
să consulte registrele de socoteli ale Braşovului, unde ar fi
descoperit exitenţa unui număr însemnat de meşteri arcari
încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, iar dacă ar fi
consultat o minimă bibliografie pe tema în discuţie ar fi observat
că statutul de la începutul secolului al XVI-lea este o reînnoire a unuia
anterior.
[56] ...Item anno praescripto electi sunt castellani prudentes et circumspecti
Clemens Arcufex et Lucas Czeresch...; Clemens Arcufex a fost vilic al
oraşului între 1505-1515 şi castelan de Bran în anii 1507 şi
1524; Rechnungen Kronstadt, I, p.582; Fr. Stenner, Die
Beamten der Stadt Brassó (Kronstadt),
Braşov, 1916, p.13; DIR., XV, 1,
p.235-236, nr.430.
[57] I. Bidianu, Organizarea,
p.152: Hannes arcarul apare în corespondenţa lui Vlad Dracul cu braşovenii; vezi şi I. Bogdan, Doc. şi regeste, p.40,
nr.35.
[58] Rechnungen Kronstadt, I, p.365: Farkasch, Janosch et Caspes Bogner, qui fuerunt cum dominis Johanne Krell et Johanne
Mensatori in Cibinio per octo dies...pro salario flor.1 asp.46.
[59] Rechnungen Kronstadt, I,
p.365.
[60] Ibidem, I, p.529.
[61] Ibidem, II, p.486.
[62] Ibidem, II, p.313: Item Mathiae arcufici pro reformatione 21
arcuum...flor.4 asp.24.
[63] Ibidem, II, p.648.
[64] Ibidem, II, p.225; III, p.189.
[65] Ibidem, III, p.678, 689.
[66] Ibidem, III, p.201, 220, 237, 303.
[67] Ibidem, III, p.241; II,
p.661.
[68] Ibidem, II, p.661.
[69] Ibidem, III, p.407, 435, 514, 512, 540.
[70] Ibidem, II, p.417.
[71] La această dată
meşterii arcari Michael, Andreas, Joannes şi Joseph prezintă în numele tuturor membrilor
breslei arcarilor, magistratului din Braşov, statutul din 1505, cu
rugămintea de a fi confirmat. Notarul oraşului transcrie statutul pe
pergament, documentul fiind autentificat cu sigiliul oraşului din 1429.
Cf. F. Ziemmermann, Die mittelalterlichen Siegel der Stadt
Kronstadt und des Burzenländer
Distrikts,
în KVSL, I, 1878, p.116.
[72] Arh.St.Bv, Fondul
primăria Braşov, Colecţia Privilegii, nr.753; Statutul a fost
publicat de G. Nussbächer, Statutul
breslei arcarilor din Braşov, p.91-96.
[73] Identic cu cel care apare
menţionat între anii 1486-1497 şi 1524-1545.
[74] Ar putea fi acel Crestel
Bogner din cartierul Portica care apare între anii 1489-1500 (cf. Rechnungen Kronstadt, III, p.660), deoarece
alţi doi Crestel din cartierul Corpus Christi apar numai până la 1488
respectiv 1490 (cf.Rechnungen Kronstadt, III, p.691, 697); vezi
şi G. Nussbächer, op.cit.,
p.92, nota 15.
[75] G. Nussbächer, op.cit., p.92; I.Bidianu, Contribuţii,
p.45; Arhiva Bisericii Negre, IV E 25, Hd. 15\1.
[76] G. Nussbächer, op.cit.,
p.92, art. 5, p.93, art.14; T. GyÁrfÁs, A
brassai ötvösség
története,
Braşov, 1912, p.14.
[77] G. Nussbächer, op.cit.,
p.92.
[78] Avem atestate numeroase
comenzi pe care Ioan de Hunedoara le face breslelor armurierilor braşoveni
pentru livrarea de arcuri, săgeţi, scuturi, săbii şi arme de foc. În anul 1454 cu ocazia luptei de la Chilia Ioan de Hunedoara
comandă la Braşov un număr de 15 arcuri
şi 2000 de săgeţi. M. Philippi, Die Bürger, p.172; Ukb, V, nr.2910.
[79] În 1431 Alexandru Aldea cere
braşovenilor să mă
ajutaţi cu arcuri, Vlad Dracul solicită
şi el în 1443 arcuri şi
săgeţi cât puteţi de multe iar în 1445 revine cu o nouă
comandă. Vezi I. Bogdan, Doc.şi
regeste, p.20-23, nr.16; p.26, nr.21; p.52, nr.49; p.54, nr.51.
[80] vezi articolele 7-10 din
statutul breslei arcarilor (cf. G.
Nussbächer, op.cit.,p.92-93).
[81] Rechnungen Kronstadt, II, p.3; în colecţia
de arme a muzeului din Braşov se păstrează şi o
arbaletă de secol XV, care trădează similitudini izbitoare cu
cele produse în Sibiu, singura deosebire fiind braţul arbaletei, care este
curbat spre interior (vezi D. Negulici,
op.cit., p.327, fig.40).
[82] Rechnungen Kronstadt, II, p.3.
[83] Ibidem, I, p.229, 237, 242, 247.
[84] Ibidem, I, p.300, 305, 384.
[85] Ibidem, I, p.359, 329, 395.
[86] Ibidem, I, p.139, 155.
[87] Ibidem, I, p.640.
[88] Ibidem, I, p.424, 464, 530.
[89] Ibidem, III, p.317.
[90] vezi K. Horedt, op.cit.; I. M.Ţiplic, Breslele armurierilor din Sibiu, Cluj şi Braşov - rolul lor în apărarea Transilvaniei de sud. 1.Breslele
armurierilor din Sibiu şi funcţia lor militară, în Sargetia, XXVI, nr.1, p.489, nota 8 (Breslele armurierilor din
Sibiu); pentru detalii vezi şi Idem,
Die Waffenschmiedezünfte in Hermannstadt/Sibiu
(14.-16.Jahrhundert), în FVL, Band 41, 1998, nr.1-2, p.63-73.
[91] I. Bidianu, Organizarea,
p.152.
[92] Arh. St. Bv., Fond
privilegii, Registrul meşterilor; cf.
I. Bidianu, Organizarea, p.152. Sub
numele generic de arme se desemnează şi platoşele, coifurile, zalele etc, ce
nu erau confecţionate tot de săbieri, chiar dacă luăm în
considerare că presupun aceeaşi tehnică de prelucrare şi
anume baterea la cald a fierului. Deci trebuie să fim circumspecţi,
considerăm noi, cel puţin când este vorba de secolul al XVI-lea,
deoarece cei care făureau astfel de articole purtau titlul generic de armurieri, cum este cazul acelui armurier din Cluj, Hans Jorg Burghart, care în anul 1585
primeşte de la Bistriţa comandă pentru o
armură (Stechharnisch) - vezi Arh.St.Cluj,
fond Arhiva oraşului Bistriţa,
nr.77 - şi nicidecum nu avem menţionaţi săbieri care
să confecţioneze armuri. Aşadar apartenenţa celor doi la
breasla săbierilor este îndoielnică.
[93] Şt. Pascu, Meşteşugurile,
p.181.
[94] Nu vrem să afirmăm
că au existat doar aceştia, dar, bazându-ne pe documentarea ce reiese
din bibliografie, putem să adăugăm încă 6 meşteri la
numărul pe care l-a avansat I.
Bidianu (Organizarea, p.152), rezultând un total de 19 meşteri
săbieri existenţi în
Braşov până în anul 1489, la care se mai adăugă încă unul
ce apare abia din anul 1490.
[95] Ukb., VI,
doc.3387; doc.3390.
[96] Rechnungen Kronstadt, III, p.616.
[97] Ibidem, III, p.619.
[98] Ibidem, III, p.623, 798.
[99] Ibidem, III, p.793.
[100] Ibidem, III, p.631.
[101] Ibidem, III, p.648, 660, 669.
[102] Ibidem, III, p.754.
[103] Ibidem, III, p.684, 687, 692, 714, 723.
[104] Ibidem, III, p.732-734, 741-742.
[105] Ukb., p.312-313,
doc.4477; I. Bogdan, Doc
şi regeste, p.251, nr.28; Gr.
Tocilescu, 534 documente, p.172,
nr.180.
[106] Rechnungen Kronstadt, III, p.734.
[107] Laurentius gladiator (eruginator), menţionat pentru prima
dată în anul 1464, este încă în activitate în anul 1500, la fel
şi Lucas (Lux) schwertfeger, din cartierul Portica (vezi
Rechnungen Kronstadt, III, p.2). Stephan gladiator, meţionat în anul
1521, pare să fie aceeaşi persoană cu Steffen schwertfeger din cartierul Catherina, menţionat pentru prima
dată în anul 1475. Acesta este menţionat cu ocazia vânzării
către un anume Clementen Wýragh a unor arme - mai mult ca sigur săbii - în valoare de 4 florini şi 25 aspri (vezi Rechnungen Kronstadt, I, p.320).
[108] Rechnungen Kronstadt, III, p.2.
[109] Ibidem, III, p.209, 234, 295.
[110] Ibidem, III, p.207.
[111] Ibidem, III, p.195.
[112] Ibidem, III, p.109.
[113] P.
Niedermaier, op.cit., p.199, fig.139.
[114] Înţeleşi aici ca
meşteri făuritori de arme de foc: arghebuzieri şi tunari.
[115] Problema numelui celui
dintâi mare hunedorean - Ioan (Iancu) de Hunedoara este dezbătută pe
larg de A. A. Rusu, care
arată cum s-a ajuns ca pe baza unui document în care Ioan de Hunedoara se
semna cu numele de Janko, literatura
istorică româneaacă să folosească numele acesta pentru a-i
reliefa apartenenţa la ritul ortodox; vezi A.A.
Rusu, Ioan
de Hunedoara şi românii din vremea lui, Cluj-Napoca, 1999, p.14-22 cu
bibliografia aferentă.
[116] D. Negulici, op.cit.,
p.326.
[117] Şt. Pascu, Meşteşugurile,
p.178.
[118] Arh. St. Bv, Fondul
Privilegii, nr.204; DIR, XV, 1, p.28.
[119] La Braşov avem
atestată, încă de la sfârşitul sec. XIV, existenţa unei
familii de meşteri turnători de tunuri, familia Neidel, dar
fără să se poată preciza dacă mai existau şi
alţii, ca să se poată organiza în breaslă sau
branşă (W. Wenrich, Künstlernamen
aus siebenbürger sächsischer Vergangenheit, în AVSL, XXII, p.59-63.
[120] Ioan de Hunedoara solicita, în 1443, oraşului Braşov bombarde şi puşti;
Vlad Dracul, în 1445, comanda şi el puşti
şi silitră ; DIR, XV, I, p.28, nr.44; I. Bogdan, Doc.
şi regeste, p.26, nr.21.
[121] Rechnungen Kronstadt, II, p.2.
[122] Ibidem, I, p.229, 238, 247, 253, 317.
[123] Ibidem, I, p.308; II, p.129, 177, 384, 643; III, p.423.
[124] Ibidem, I, p.384, 501, 549, 571, 603 şi II, p.46, 81, 127.
[125] Ibidem, I, p.482, 484, 495, 501, 549.
[126] Ibidem, I, p.485, 501, 547, 571, 581.
[127] Ibidem, I, p.603 şi II, p.385.
[128] Ibidem, II, p.90.
[129] Ibidem, II, p.81.
[130] Ibidem, II, p.139.
[131] Ibidem, II, p.235.
[132] Ibidem, II, p.385, 390.
[133] Ibidem, II, p.640.
[134] Ibidem, III, p.128, 641, 643.
[135] Astăzi strada Sf. Ioan;
vezi P. Niedermaier, op.cit.,
p.199 şi fig.139
[136] Rechnungen Kronstadt, I, p.233, 305, 321.
[137] Ibidem, II, p.662.
[138]...a Prasmariensibus pro octo pixidum flor.44; Rechnungen Kronstadt, I, p.211.
[139] Rechnungen Kronstadt, I, p.212.
[140] Ibidem, II, p.643.
[141] Ibidem, p.653.
[142] Fr. Müller, Deutsche
Sprachdenkmäler aus Siebenburgen, Sibiu, 1846, p.124.