b  

Cuprins

 

Prescurtări
  1. Abrevieri
  2. Literatură

 

CUVÂNT ÎNAINTE

INTRODUCERE

 

CAPITOLUL I

 

CAPITOLUL II

 

CAPITOLUL III

 

CAPITOLUL IV

 

GLOSAR DE TERMENI

 

Abstract in English

 

 

 

 BRESLELE PRODUCĂTORILOR DE ARME DIN SIBIU, BRAŞOV ŞI CLUJ

SECOLELE XIV-XVI

 

 

Autor: Ioan Marian Ţiplic.

ISBN 973-651-337-8, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu 2001.

© copyright Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European, Marian Ţiplic

Seria Bibliotheca Septemcastrensis I, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

 


 

Capitolul III

 

BRESLELE  PRODUCĂTOARE  DE  ARMAMENT

DIN  SIBIU, BRAŞOV  ŞI  CLUJ

 

3.1. Breslele producătorilor de armament din Sibiu

3.3. Breslele producătorilor de arme din Cluj.

.

 


3.2. Breslele producătorilor de armament din Braşov [1].

 

Importanţa Braşovului în planul general al cercetării Transilvaniei medievale nu mai trebuie reliefată, el fiind mai mult de trei secole unul din principalele centre meşteşugăreşti şi economice din sudul Transilvaniei. Ascensiunea sa începe mai târziu decât a celorlalte oraşe din zona de sud a voievodatului, dar se înscrie destul de rapid pe o curbă ascendentă, ascensiune favorizată de amplasarea sa strategică la întretăierea drumurilor dinspre Moldova, Ţara Românească şi Marea Neagră, reuşind astfel să menţină legături strânse atât cu voievodatul est-carpatic cât şi cu cel sud-carpatic.

În secolul al XIV-lea, când regalitatea maghiară sprijină fortificarea oraşelor şi a localităţilor sud-transilvănene, Braşovul beneficiază şi el de unele privilegii în vederea întăririi fortificaţiilor sale. În 1382, Sigismund de Luxemburg acordă braşovenilor privilegiul de a-şi construi fortificaţii din piatră[2]. Lucrările încep în anul 1395, când Sigismund porunceşte locuitorilor din zona limitrofă Braşovului să ajute la căratul pietrei şi nisipului necesare înălţării zidurilor şi turnurilor[3].

Datorită sprijinului regalităţii, cetatea devine unul dintre importantele puncte de apărare a graniţei de sud a Transilvaniei împotriva atacurilor otomane. Beneficiind de mai multe privilegii pentru întărirea şi construirea de noi fortificaţii, meşteşugarii braşoveni reuşesc, la adăpostul acestor fortificaţii, să se dezvolte şi din punct de vedere economic şi, deja de la sfârşitul  secolului al XV-lea, se impun în viaţa comercială legată de comerţul cu voievodatele transalpine. Ca urmare a acestei dezvoltări a devenit absolut necesară şi organizarea din punct de vedere administrativ pentru a-şi apăra privilegiile şi piaţa de desfacere a mărfurilor.

Documentar, avem atestată pentru prima dată o breaslă abia din anul 1408, de când ne parvine cel mai vechi registru de breaslă din Braşov[4], dar avem menţionaţi la sfârşitul secolului al XIV-lea meşteri arcari şi tunari[5], ceea ce ne face să presupunem că organizarea breslaşă poate să dateze cel puţin de la sfârşitul secolului al XIV-lea[6].

În secolele XIV-XV dezvoltarea meşteşugurilor are loc în două perioade distincte în care producţia materială a crescut şi anume: domnia lui Sigismund, respectiv perioada domniei lui Mattia Corvin. Sprijinul regalităţii s-a concretizat prin nenumărate comenzi (mai ales militare) şi mai ales prin concesionarea unor drepturi regale[7].

În secolul al XVI-lea meşteşugurile cunosc o dezvoltare foarte mare, în anul 1562 fiind atestate cca. 43 de bresle[8], iar registrele de socoteli atestă numeroşi meşteri producători de arme.


Meşterii producători de armament din Braşov - 1450-1550

menţionaţi în Registrul de socoteli

 

nr.meşteri

fierari

23

săbieri

27

arcari

39

arbaletari

7

scutari

26

archebuzieri

3

turnători de tunuri

16

TOTAL

141

 

Breasla fierarilor. Organizarea în breaslă a fierarilor este atestată pentru secolul al XV-lea, iar din prima jumătate a secolului al XVI-lea este atestată existenţa unui bastion al fierarilor, ceea ce demonstrează că breasla lor era destul de puternică din punct de vedere economic dacă îşi putea permite întreţinerea unei asemenea fortificaţii[9]. Bastionul, construit în prima jumătate a secolului al XIV-lea, pe trei nivele, în formă de pentagon, se afla la capătul străzii Târgul Cailor (azi Str.G. Bariţiu - adăposteşte sediul Arhivelor Naţionale, filiala Braşov)[10], turnul său fiind demolat în anul 1819, când s-a zidit o poartă, poartă ce este la rândul ei demolată în anul 1876 pentru că îngreuna comunicaţia cu cartierul Şchei[11].  

La sfârşitul secolului al XV-lea, între anii 1480 şi 1488, sunt atestaţi în Braşov 23 de meşteri fierari repartizaţi astfel: 8 meşteri în quartalul Portica, 9 meşteri în quartalul Corpus Christi, 6 meşteri în quartalul Catharina[12].

Branşa scutarilor. Breasla scutarilor apare menţionată din secolul al XV-lea, când numărul meşterilor scutari plătitori de impozite este relativ mare, fiind menţionaţi în a doua jumătate a secolului al XV-lea în număr de douăzeci şi unu[13], număr ce se menţine aproximativ constant.

Scuturile confecţionate la Braşov nu se deosebeau de cele fabricate în alte oraşe transilvane, în special de cele de la Sibiu, care era centrul principal de producţie[14], fiind foarte căutate mai ales pe piaţa de dincolo de Carpaţi, lucru reliefat de faptul că în anul 1433 Vlad Dracul comandă scuturi la Braşov, iar Vladislav se plângea că i-au fost oprite scuturile cumpărate[15]. De multe ori comerţul cu astfel de articole era supus interdicţiei, aşa cum s-a întâmplat în anul 1459, când Mattia Corvin opreşte vânzarea scuturilor şi tolbelor pentru săgeţi în Ţara Românească[16], interdicţie ridicată abia în timpul lui Basarab Laiotă[17].

Între anii 1475-1500  meşterii breslaşi care produceau scuturi în Braşov erau:

- locuitori în quartale Porticae: Antonius clipeator - menţionat în anul 1475 cu plata unui impozit de 3 florini şi 31 de aspri[18]; Simon clipeator - locuind în apropierea lui Baltisar swertfeger[19]; Merten schiltmacher - în acelaşi an achită 94 de aspri în două tranşe[20]; Francz schiltmacher - menţionat în 1476[21]; Swarcz tonigk[22] - apare în locul lui Anthonius din 25 noiembrie 1477, probabil că acesta moare sau mai degrabă pleacă din Braşov; Taschners Pauel - menţionat ca locuind pe Nova Platea între 1482-1487[23]; Symon Schiltmacher - menţionat pentru prima dată în anul 1483[24]

- locuitori pe str. Lassels gasz: Sigmund scheltmacher - menţionat în registru din 22 noiembrie 1480 şi până în 1492; Thomas scheltmacher - menţionat şi el în aceeaşi perioadă; Closz schintelmacher; Hanus schiltmacher - menţionaţi între 1486-1489[25]; 

- locuitori în quartale Petri: Thonig schiltmacher - apare între anii 1486 şi 1497[26]; Thomas schiltmacher; Th˙es sch˙ltmacher - menţionat între anii 1486-1497 pe str. Nova Platea[27]; Paul schiltmacher - locuieşte pe strada Infra portam, fiind menţionat până în 1496[28]; Symon schiltmacher; Velten schiltmacher; Jacob schiltmacher - in Alia linae ex opposito[29].

- locuitori în Platea nova descendendo: Sigmundt schilmacher - menţionat între 1 august 1493 şi 1497; Thomas schiltmacher - menţionat în 1493[30];

- locuitor în quartale Catharinae: Jorg schiltmacher - menţionat pentru prima dată în 21 septembrie 1494[31];

Între anii 1500-1546 în Braşov existau următorii meşteri scutari:

Pa˙s Jarto Benedik - menţionat între anii 1500-1510 şi în anul 1539[32];  Matthias scutario - Item Matthiae scutario dedi ad rationem scutorul parandorum flor.6.  în decembrie 1535[33]; Jeronymo Schayldmacher - menţionat în anul 1541[34]; Francz Sch˙ltmacher - apare trecut de două ori în registrul de socoteli, în anii 1544 şi 1550[35] şi Sigmund Schayldmacheren - a cărui casă se afla pe Spytols Nay gasz[36].

Deşi Sibiul deţinea primul loc în producţia de scuturi, meşterii scutari din Braşov au reuşit să pătrundă şi ei pe piaţa de dincolo de Carpaţi, mai ales în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea, când, ca urmare a situaţiei politice din cele două voievodate transcarpatice, comenzile de arme în centrele de producţie transilvănene au crescut simţitor.

Breasla arcarilor. Meşteşugul arcarilor braşoveni este atestat prin documentul din 1397[37] şi prin registrele de impozite de la sfârşitul secolului al XV-lea, când sunt nominalizaţi 23 de arcari[38] şi anume: Nicolaus arcufex - iurato civium în procesul din 1397; Petrus Bogner de Brassovia - apare pomenit ca al doilea martor într-un proces din 17 aprilie 1464 iscat de o danie în favoarea bisericii parohiale din Braşov[39]; Lorens (Anthonius) Bogner - este implicat într-un proces împotriva lui Petrus Sartor[40], menţionat şi în anul 1491 sub numele de Lorincz[41]; Hanea (Hannes) arcaşul - chemat de Ştefan (1433-1447), fiul lui Alexandru cel Bun, în Moldova, între anii 1435-1447[42]; Piter (Martin), Emerich, Benedict, Merten, Antal bogner - toţi menţionaţi între 1475-1482 ca locuind în quartalae Porticae pe Twergasse [43]; Thomas (locuind în alia linea ex opposito descendenda), Thamas, Mathias, Casper bogner - locuiau între 1478-1487 tot în quartale Porticae[44];  Dominicus, Lorencz bogner - locuitori pe strada Infra portam descendendo din quartale Porticae între anii 1477-1487[45]; Johannes (Hannis) arcufex - plăteşte lui Valentin sutoris 0,5 fl. cândva între anii 1475-1477[46];  Steffen bogner - menţionat ca locuind între 1486-1497 pe strada Infra portam  din  quartale Petri[47]; Jacob bogner - pomenit ca locuind în Alia linea eiusdem plateae din quartale Porticae în anul 1487[48]; Simon bogner - locuia între 1488-1494 în quartale Catharinae[49]; Cristel benckner - locuia pe strada Alia linea ex opposito din quartale Catharinae în anul 1488[50]; Cristoff bogner - apare menţionat la 21 septembrie 1494[51]; Endris bogner (pogner) - apare menţionat ca locuind în anii 1489-1494 pe strada Dy ander czyll off der bach[52]; Clemen(s) bogner - locuitor în quartale Porticae in infra portam descendendo în anul 1494[53]. Numărul mare de meşteri arcari crea, desigur, posibilitatea obţinerii unei producţii mari, care avea nevoie să fie absorbită de o piaţă sigură de desfacere. Aşa se face că, datorită relaţiilor cu voievodatul de la sud de Carpaţi, la 30 ianuarie 1481 breslaşii braşoveni obţin scutirea de vamă pentru arcurile lor care erau vândute exclusiv în Ţara Românească[54].

În primii ani ai secolului al XVI-lea breasla arcarilor îşi reînnoieşte statutele[55], lucru care arată clar că existau statute mai vechi care, datorită noilor condiţii social-economice, nu mai corespundeau, astfel putem spune că formarea breslei arcarilor braşoveni a avut loc cândva în prima jumătate a secolului al XV-lea şi a cunoscut o dezvoltare deosebită mai ales spre sfârşitul acestui secol, când numărul meşterilor din cadrul breslei ajunge la cifra de 22 de persoane.

Numărul meşterilor arcari creşte în prima jumătate a secolului al XVI-lea, ceea ce duce şi la creşterea economică şi în final a importanţei sociale şi politice a breslei. Acest ultim fapt se desprinde din registrul de cheltuieli al castelului de la Bran, unde, la 10 ianuarie 1524, este ales castelan, alături de Lucas Czeresch şi Clemens Arcufex[56](este probabil acelaşi Clemens care apare menţionat în anul 1494 - vezi supra). Accederea într-o funcţie de o asemenea importanţă arată cât se poate de clar că poziţia economică a lui Clemens îi asigura un loc printre fruntaşii Braşovului de la începutul secolului al XVI-lea. Poziţia de frunte a breslei arcarilor în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVI-lea este reliefată şi de faptul că numeroşi arcari primesc diverse misiuni diplomatice în voievodatele transalpine[57] sau în celelalte oraşe transilvane, cum s-a îmtâmplat în noiembrie 1521, când Farkasch, Janosch şi Casper, meşteri arcari, însoţesc pe Johann Krell şi Johann Mensatori la Sibiu pe o perioadă de 8 zile, primind ca salariu 1 florin şi 46 de aspri fiecare[58]. Cu altă ocazie Casper Arcupar îl însoţeşte pe domino Clemente, primind pentru 4 zile 16 aspri[59] şi tot Casparo Arcufici, qui cum eis fuit în 7 octombrie 1523 primeşte 36 de aspri pentru 9 zile[60]. În anul 1529 Valentin Bogner Bartockyn, împreună cu alţi doi meşteri sunt plătiţi cu 13 florini şi 48 de aspri pentru o călătorie făcută dincolo de Carpaţi[61].

O altă serie de menţionări ale meşterilor arcari se referă la plata acestora pentru repararea unor arcuri, Registrul de cheltuieli al Braşovului atestând, la 9 august 1521, plata lui Mathias pentru 21 de arcuri reparate[62]. În anul 1541 apar trecuţi doi meşteri arcari care primesc 5 florini şi 17 aspri, de data aceasta pentru fabricarea a 18 arcuri şi anume Fabiano care primeşte 1 florin şi 17 aspri pentru executarea a 4 arcuri şi Jacob, care este plătit cu 4 florini pentru un număr de 14 arcuri[63].

În Registrul de socoteli al Braşovului, după anul 1530 apar, cu diverse taxe sau plăţi, următorii meşteri: Michael arcufex, menţionat la 17 aprilie 1530 cu suma de 23 aspri şi din nou în 1542[64]; Cristianus bogner care la 18 ianuarie 1540 plăteşte 2 florini şi 40 de aspri, mai apare menţionat şi în decembrie 1540[65]; Stheffen bogner menţionat în registru între anii 1542-1545[66] (probabil acelaşi cu cel menţionat între anii 1486-1497); Jacob bogner, acelaşi cu cel care este menţionat în 1541, apare şi între 1543-1546[67]; Lucas, Martinus şi Stephanus bogner sunt trecuţi în registrul pe anii 1539-1546[68]; Martinus Bogner mai apare şi între 1547-1550, când călătoreşte la Făgăraş, Mediaş şi Sibiu [69]. Unele taxe sunt încasate, nu de meşteri, ci de breaslă, pentru arcuri cumpărate de municipalitate sau de localităţi limitrofe Braşovului. Avem în acest sens două menţionări în Registrul de cheltuieli, una din 2 martie 1535 care spune că s-a plătit breslei arcarilor cele 68 de arcuri, iar cealaltă din august 1535 ce adevereşte că breasla arcarilor din Braşov a primit pentru 34 de arcuri 121 florini şi 30 aspri, arcuri care au fost achiziţionate pentru usus civitatis et provinciae[70].   

Din 6 septembrie 1547[71], când are loc o nouă adeverire, s-a păstrat şi statutul breslei arcarilor din Braşov, statut întocmit la 25 august 1505[72] din iniţiativa staroştilor breslei - Clemens, Stephen[73]şi Kristel[74] -, în 15 articole prin care se stabilea că primirea în breaslă se face doar pentru cei ce sunt născuţi din căsătorie legitimă şi numai după ce parcurg treptele obligatorii, taxa de ucenicie era fixată la suma de 2 florini, dar ea varia în funcţie de locul de origine al candidatului iar fiii de meşteri care doreau să înveţe meseria părinţilor erau scutiţi de jumătate din taxa de ucenicie, durata de ucenicie era fixată la 4 ani[75]. Statutul arcarilor mai stabilea că cel care dorea să devină meşter era obligat să confecţioneze un arc, iar dacă lucrarea era declarată necorespunzătoare se plătea o amendă de 2 florini[76]. Articolul 6 este unul deosebit de interesant şi important;  se  spune în el că pe viitor să se excludă de la intrarea în breaslă a celor ce nu erau germani[77], ceea ce arată caracterul exclusivist al acestor bresle, fiind constituite în principal pe baze etnice.

Ca urmare a creşterii numărului de meşteri arcari are loc şi o creştere semnificativă a producţiei, care îşi găseşte de cele mai multe ori debuşee în comenzile pe care voievodul Transilvaniei le face breslelor, în perioadele de conflict armat[78], dar şi în comenzile care vin de dincolo de Carpaţi[79]. Pentru secolul al XVI-lea creşterea producţiei a dus la apariţia stocurilor datorită faptului că arcul ca armă intră într-un declin evident prin generalizarea armelor de foc. Pentru a menţine o producţie constantă şi capabilă să fie achiziţionată sunt luate o serie de măsuri restrictive cu privire la primirea în breaslă şi la folosirea de ucenici şi calfe[80].

Branşa arbaletarilor. Despre existenţa unei bresle separate a arbaletarilor, cel puţin până în prezent, nu avem documente care să o certifice, dar numărul mare de astfel de meşteri care apar mai ales în secolul al XVI-lea ne face să credem că ei s-au organizat separat de breasla arcarilor. Apariţia arbaletei ca armă mecanică a înlocuit treptat arcul din arsenalul armatelor, dar nu a fost scos definitiv din dotarea acestora decât odată cu apariţia armelor de foc. Pentru perioada de început a producerii arbaletelor se poate spune că din cadrul breslei arcarilor un număr oarecare de meşteri şi-au translat activitatea spre producerea de arbalete, arme care încep să fie căutate şi ca atare mai bine plătite decât arcul.

În ceea ce priveşte existenţa meşterilor arbaletari în Braşov, ea este atestată în secolul al XVI-lea, mai exact din ianuarie 1514, când în registrul de socoteli al Braşovului este pomenit un anume Michaelis  Armbruster ce primeşte un covor în valoare de 36 florini[81].

Între anii 1514-1555 în Braşov sunt atestaţi şapte meşteri arbaletari: Michael Armbruster[82]; Udalrico (Vdalrico) balistario - menţionat între martie şi decembrie 1520 cu suma de 20 florini reprezentând prima, secunda, tertia et ultima angaria[83], probabil anumite obligaţii financiare faţă de municipalitate, în februarie - mai 1521 cu suma de 5 florini primiţi ca salariu pentru o muncă prestată şi în februarie 1522 cu suma de 5 florini reprezentând prima angaria. Mai apare menţionat şi în anul 1524[84]; Jacob pixidarius - primeşte în februarie 1521 pentru nişte arbalete duse la Sighişoara suma de 43 florini - apare menţionat şi în anii 1534-1535[85]; Georgius balistarius - menţionat în iulie şi noiembrie 1529[86]; Nicolaus balistarius - menţionat în perioada 1539-1543[87]; Laurentius balistarius - apare menţionat în anii 1547-1549[88]; Peter Aremprusternn - menţionat în anii 1554-1555[89].

Breasla săbierilor. Meşteşugul făuririi săbiilor de către meşterii fierari este atestat încă din secolul al XIII-lea, exemplul cel mai bun este fierăria de la Şelimbăr[90], dar într-un mod organizat el se desfăşoară abia din secolul al XIV-lea, când în cadrul meşteşugului matcă al fierăriei se produceau şi săbii. Desprinderea săbierilor din breasla fierarilor este mai mult ca sigur un proces ce are loc în cea de a doua jumătate a secolul al XIV-lea, când nevoia de astfel de arme este tot mai mare şi se leagă de conflictele armate ce caracterizeză finalul de secolul al XIV-lea.

În ceea ce priveşte existenţa unei bresle a săbierilor în Braşov în cursul secolul al XIV-lea nu se poate spune cu exactitate, dar, oricum, cândva la sfârşitul secolul al XIV-lea şi începutul secolul al XV-lea are loc separarea săbierilor din cadrul meşteşugului lăcătuşeriei[91], pentru că în anul 1424 în registrul meşterilor blănari figurează doi meşteri, Hanis şi Jorg, ai căror părinţi au practicat meseria confecţionării armelor[92] (s.n.). Pe de altă parte în a doua jumătate a secolul XV-lea este atestată legătura comercială a săbierilor braşoveni cu Moldova - Ştefan cel Mare trimiţând în mai multe rânduri la Braşov după săbii şi arme [93].

În a doua jumătate a secolului al XV-lea sunt atestaţi în Braşov 20 de meşteri săbieri[94] şi anume: Laurencius eruginatore de brassouia - participă la 3 iulie 1464 la confirmarea unui arbitraj într-un proces de moştenire, iar la 17 iulie acelaşi an este al treilea martor în procesul iscat pentru o danie în favoarea bisericii parohiale din Braşov[95], mai apare menţionat între 1475-1485 ca locuitor în cartierul Portica[96];  Lucas swertfeger (Lux) - apare în registrul de impozite pe anul 1475 ca locuind în cartierul Portica, pe Nova platea[97]; Paulus swertfeger - menţionat în acelaşi registru până în 1479 locuitor şi el în carierul Portica, pe strada Infra portam descendendo [98]; Baltisar swertfeger  şi Bartholomeus swertfeger - apar amândoi menţionaţi între anii 1475-1487, fiind şi ei locuitori în cartierul portica[99]. Bartholomeus se pare că abia din anul 1476 devine meşter şi plăteşte impozit, fiind înregistrat în Registrumin quartali Porticae anno 1476 la Neue Namen[100]; Lux (Lucas, Jorg) schwerthpheger, Mechel schwertfeger - sunt locuitori ai cartierului Sf. Petru între anii 1488-1500[101]; Thumis swertfeger - apare doar la data de 30 mai 1490 ca locuitor în cartierul Petru[102]; Mechil, Lux, Pawel (Paul), Sigismund şi Jacob swertfeger - sunt trecuţi în registru începând cu data de 22 noiembrie 1480 şi până în anul 1497, locuind în cartierul Corporis Christi, Sigismund apărând din 29 septembrie 1496[103]; Miclosch (Niclos) swertfeger, Thomas gladiator, Paul swertfeger, Steffen swertfeger, Pitter swertfeger, Tonigh swertfeger - apar menţionaţi în registrul pe anii 1475-1500, între august 1488 - 1496 ca locuitori în cartierul Catherina[104]; Johannes Schwertfeger - apare într-un document datat 23 martie 1482 - 9 septembrie 1495 (prin care Vlad Călugărul roagă Magistratul din Braşov să-l sprijine la cumpărarea unor bunuri pe meşterul pe care i l-au pus la dispoziţie) ca iurato civium magistro, fiind acel meşter intermediar în afacerea de cumpărare[105];  şi el este locuitor în cartierul Catherina - dy ander czill off der bach[106].

Majoritatea acestor meşteri apar menţionaţi şi în registrele de impozite din prima jumătate a secolul al XVI-lea[107] alături de câţiva nou intraţi în breaslă. Numele celor nou intraţi în breaslă între anii 1500-1550 sunt următoarele: Petrus Schwertfeger - apare menţionat pentru prima dată în anul 1500[108]; Cristoff Schwertffeger - pentru prima dată în anul 1542, mai apare apoi şi în anii 1543, 1545[109]; Jacoff schwertfegerf -  apare din anul 1542 ca meşter săbier[110]; Gügelsz gürg schwerffeger - menţionat şi el în acelaşi an[111]. Din registrul de socoteli pe anul 1541 avem numele unei soţii de meşter săbier - Anna schwertfegeren - menţionată cu ocazia achitării unei chitanţe ce atestă vânzarea a 250 de pâini[112].

Numărul mare al meşterilor făuritori de săbii - 24 - atestaţi în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVI-lea, ne relevă o breaslă a săbierilor destul de puternică din punct de vedere economic, fapt ce face posibilă şi o implicare importantă în viaţa socială şi militară a cetăţii, ca urmare tocmai a prevederilor statutare ale breslelor. De aceea este improbabil că o astfel de breaslă nu a avut repartizat un turn, din cele peste 40 de turnuri şi bastioane, aşa cum avem atestat pentru fierari[113].

Breasla armurierilor[114]. Turnarea fontei pentru armele de foc a cunoscut în Braşov o dezvoltare deosebit de mare, Braşovul devenind unul din principalii furnizori de armament ai voievodului Ioan de Hunedoara[115], ai Moldovei şi Ţării Româneşti, până când acestea din urmă nu ajunseseră sub dominaţia otomană, fiind principalul centru de făurire a armelor de foc din Transilvania[116].

Despre existenţa acestui meşteşug avem date încă din secolul al XIV-lea, când la Bistriţa este atestat un anume Andrei Bombardengiesser, ce poate fi identic cu meşterul Andrei - Magister Andreas, originar din Braşov, care în acelaşi timp toarnă mai multe clopote[117]. Trebuie făcută, însă, o nuanţare cu privire la acest meşteşug, deoarece în cadrul lui avem pe de o parte atestaţi meşteri făuritori de puşti - archebuze n.n. - iar pe de altă parte meşteri făuritori de bombarde - tunuri n.n.- şi separat de aceştia sunt cei care făureau clopote, deşi avem câteva atestări de meşteri armurieri care se ocupau şi cu turnatul clopotelor. În privinţa separării meşterilor armurieri în arghebuzieri şi tunari putem spune că acest lucru s-a datorat pe de o parte evoluţiei tipurilor de arme de foc iar pe de altă parte datorită cerinţelor pieţei de armament, care, mai ales din secolului al XV-lea, cunoaşte o diversificare foarte mare şi o creştere a cererii, ceea ce a dus la o superspecializare în domeniul turnării armelor de foc.

Avem atestat în Braşov meşteşugul arghebuzierilor printr-un document ce atestă o cerere făcută de Mattia Corvin, în anul 1471, în timpul pregătirii unei campanii militare, pentru a i se trimite 100 de puşti (pixidae), 5 chintale praf de puşcă şi 1000 ghiulele[118]. Diferenţierea este evidentă, deoarece terminologia cu privire la cele două ramuri ale producţiei de armament de foc este diferită; meşterii care fabricau puşti sunt desemnaţi cu apelativele pixidae, pixidarius, pixen, pe când turnătorii de tunuri apar sub numele de bombardario. Această terminologie atestă existenţa a două branşe în cadrul meşteşugului producerii armelor de foc: branşa arghebuzierilor şi branşa turnătorilor de tunuri.

Branşa turnătorilor de tunuri[119] exista în Braşov încă din prima jumătate a secolului al XV-lea, perioadă pentru care avem informaţii indirecte care atestă acest lucru, informaţii ce provin din documente ale cancelariei Transilvaniei sau ale cancelariei regale şi care fac referire la interdicţii de export de arme de foc spre ţările române, la cereri de tunuri, pulbere şi ghiulele făcute de voievodul Transilvaniei sau de domnitorii din cele două voievodate extra-carpatice[120].

Dezvoltarea puternică a acestui meşteşug are loc în secolul al XVI-lea, când sunt atestaţi în Braşov - între anii 1514-1547 - 15 meşteri tunari şi anume: Paulo bombardista - apare pentru prima dată în anul 1514[121]; Andreas bombardario - menţionat în anii 1520-1522[122]; Martin mensator et bombardario - locuitor în cartierul Porticae[123]; Stanislau bombardario - menţionat între 1520-1529[124]; Michaelis bombardario - meşter începând din 1523[125]; Vdalrico bombardario - apare din decembrie 1523 ca locuitor în cartierul Porticae[126]; Petro bombardario - din 1522 şi până în 1535[127]; maister Niklos kannengyesser - atestat ca atare din ianuarie 1528[128]; Barthuss armorum (bobardario) [129]; Bartholomeus bombardario - menţionat din iulie 1529[130]; Goergius bombardario - meşter din 1531[131]; Mathias şi Cristophorus bombardarii - începând din mai 1535[132]; Baltasar şi Wolfgangus bombardarii - menţionaţi în perioada 1539-1546[133].

Majoritatea acestor meşteri primesc periodic şi o plată din partea municipalităţii oraşului pentru repararea şi întreţinerea armelor depozitate în turnurile cetăţii.

Branşa arghebuzierilor este atestată prin prezenţa, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, a trei meşteri arghebuzieri şi anume Meister Mertin pixen meister[134], ce locuia pe strada Sanct Joannis Näy gasz [135], Andreae pixidario, ce apare menţionat pentru prima dată în aprilie 1520, mai apare în octombrie 1520 şi mai 1521[136] şi Simon pixidarius, menţionat în anul 1546[137]. Alte dovezi ale existenţei acestei branşe provin din chitanţele care atestă plata către terţe persoane vânzarea unor archebuze. Astfel, avem atestată, în anul 1516, vânzarea a opt archebuze - în valoare de 44 florini - în localitatea Prejmer[138], iar în acelaşi an, dar între lunile iunie şi decembrie, este atestată vânzarea a 35 de pixides vulgo hokenpuxen în valoare totală de 412 florini şi 25 de aspri[139]. Altă vânzare, de data aceasta a 15 archebuze, este făcută către Erasmo seratori la data de 23 aprilie 1540[140]. În ianuarie 1543 este atestată achiziţionarea de către consistorium civitati a două archebuze, pentru care este plătită suma de 2 florini şi 25 de aspri[141].

După cum se poate observa, în decurs de 25 de ani preţurile la aceste produse au suferit modificări substanţiale, care se explică prin faptul că, producerea lor trece de la faza de "pionierat" la cea de "industrie", lucru care atrage după sine şi o micşorare a preţului de vânzare.

 

*

Implicarea acestor bresle în eforturile de înarmare şi apărare a fortificaţiilor Braşovului se face, în principal în două moduri: primul este acela al dotării cu produsele specifice fiecărei bresle, iar al doilea decurge din obligaţiile statutare ale breslelor.

Ameninţarea tot mai evidentă a unei invazii turceşti de mari proporţii a obligat oficialitatea oraşului să elaboreze încă din anul 1491 un regulament, care pe lângă prevederile interne ale fiecărei bresle cu privire la apărarea fortificaţiilor oraşului, prevedea obligaţiile cetăţenilor în timpul unui asediu. Fiecare bărbat era dator să posede următoarele arme: o arghebuză, o sabie, un arc şi o lance de tipul celor care se folosea la vânarea mistreţilor. Fiecare poartă urma să fie apărată de 50 de oameni cu armele lor, bastioanele din colţuri de câte 10 oameni. La fiecare poartă şi fiecare bastion era obligatoriu să fie prezent un meşter specialist în confecţionarea armelor de foc, ceea ce indică pentru acestă perioadă un număr de cel puţin 8 meşteri din această specialitate[142].

Deci, pe lângă arondarea unor porţiuni din fortificaţiile oraşului, meşterii armurieri au contribuit cu arme confecţionate de ei şi cu repararea şi întreţinerea acestora, iar în perioada de construcţie a fortificaţiilor au contribuit la cheltuielile ridicate de acestea.

În stadiul actual al cercetărilor nu s-au putut identifica exact ce porţiuni din fortificaţii au revenit breslelor producătoare de armament - cu excepţia fierarilor, a căror bastion a fost demolat abia în secolul trecut - dar este cert că au existat şi turnuri arondate altor bresle producătoare de armament, aşa cum se întâlnesc la Sibiu şi Cluj. 

 

 



[2] Şt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.I., Bucureşti, 1971, p.170.

[3] Ukb, Vol.III., p.141-142

[4] Este vorba de registrul de breaslă al blănarilor şi cojocarilor, pe a cărui primă pagină este trecut anul începerii lui; cf. I. Bidianu, Contribuţii la studiul organizării meşteşugurilor braşovene în secolul al XVI-lea, în SMIM, IX, 1978, p.143. (Contribuţii); D. Negulici - deşi a organizat o expoziţie cu istoricul breslelor braşovene - consideră că prima formă de organizare a meşteşugarilor braşoveni a fost cea a blănarilor la 1420, fapt ce ne îndreptăţeşte să apreciem că în cel mai bun caz nu avea cunoştinţă de articolul lui I. Bidianu, apărut cu 10 ani mai înainte şi nici nu a consultat registrul de socoteli al oraşului Braşov, unde sunt menţionaţi meşteri arcari şi tunari încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Totodată se contrazice ea însăşi când, la pagina 329 spune că pe lângă rotari şi dulgheri - atestaţi din secolul al XIV-lea - iau fiinţă breslele tâmplarilor... ş.a.m.d. D. Negulici, Meşteşuguri în Braşovul medieval, în Cumidava, XIV, 1989, p.311, 329. M. Philippi consideră şi ea că prima atestare a existenţei unei asociaţii de tipul breslei în Braşov datează din 1420. M. Philippi, Structura socială a Braşovului în evul mediu, în Transilvania şi saşii ardeleni în istoriografie. Din publicaţiile Asociaţiei de Studii Transilvane Heidelberg, Sibiu, 2001, p.157.

[5] Nicolae arcarul era chiar jurat al oraşului:Ukb., III, p.175; vezi şi W. Wenrich, Künstlernamen aus siebenburgen sächsischer Vergangenheit, în  AVSL, XXII, p.59-63; Şt. Pascu, Meşteşugurile, p.70.

[6] În prima jumătate a secolului al XVI-lea este atestată construirea Bastionului Fierarilor, ceea ce ne demonstrează că cel puţin breasla fierarilor exista la începutul secolului al XVI-lea, perioadă pentru care putem presupune că meşterii fierari produceau şi armament - cel puţin săbii. Vezi E. Jekelius, Kronstadt, vol.I, Braşov, 1928, p.61-62; Sextil Puşcariu, Braşovul de altădată, Cluj-Napoca, 1977, p.62-63.

[7] I. Bidianu, Organizarea şi rolul meşteşugarilor în viaţa economică şi socială a oraşului Braşov în secolul al XV-lea, în SMIM, VIII, 1975, p.138. (Organizarea).

[8] Şt. Pascu, Meşteşugurile, p.248.

[9] Pentru informaţii detaliate asupra fierarilor braşoveni vezi M. Nistor, Producţia şi negoţul cu feronerie, arme de foc, clopote şi mojare ale Braşovului în secolele XV-XVIII, în Cumidava, XII\2, 1983, p.65-72; Şt. Pascu, Meşteşugurile, p.165, 169.

[10] P. Niedermaier, Der mittelalterliche Städtebau, p.199, fig.139.

[11] S. Puşcariu, op.cit., p.67.

[12] Rechnungen Kronstadt , III, p.614-817.

[13] Ibidem, p.616-745; I. Bidianu, Organizarea, p.152 - numără abia 14 meşteri scutari, cu 7 mai puţini decât reies din cercetările noastre.

[14] I. Bidianu,Organizarea, p.152; Pentru tehnica de confecţionare a unui scut vezi I. Bielz, Die Hermannstädter Tartschen, în MBBM, III, 1915, p.32-33.

[15] I. Bogdan, Documente şi regeste privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ungaria în secolul XV şi XVI, Bucureşti, 1902, p.42, nr.39; p.61, nr.61 (Doc. şi regeste); În privinţa preţului de achiziţie a acestor produse, cel puţin pentru secolul al XVI-lea, avem atestată plata a 100 de scuturi cu 70 de florini, deci 0,7 florini bucata - vezi Rechnungen Kronstadt, II, document din 18 septembrie 1535, p.421.

[16] Arh. St. Bv, fondul privilegii, nr.150.

[17] I. Bogdan, Doc. şi regeste, p.84.

[18] Rechnungen Kronstadt, III, p.616.

[19] Ibidem, III, p.793.

[20] Ibidem, III, p.619.

[21] Ibidem, III, p.632.

[22] Ibidem, III, p.634.

[23] Ibidem, III, p.637.

[24] Ibidem, III, p.640.

[25] Ibidem, III, p.690, 691.

[26] Ibidem, III, p.745.

[27] Ibidem, III, p.746.

[28] Ibidem, III, p.747.

[29] Ibidem, III, p.660, 669, 745.

[30] Ibidem, III, p.713.

[31] Ibidem, III, p.738.

[32] Ibidem, III, p.3.

[33] Ibidem, II, p.429.

[34] Ibidem, II, p.646.

[35] Ibidem, III, p.249, 545.

[36] Ibidem, III, p.128.

[37] Ukb., III, p.175, doc.nr.1391: apare ca iurato civium Nicolaus arcufex, într-un proces, ceea ce arată că la sfârşitul sec. XIV meşteşugul făuririi arcurilor era destul de dezvoltat încât putea crea o situaţie economică ce permitea alegerea unui meşter ca jurat al oraşului; M. Philippi, Die Bürger von Kronstadt im 14. und 15. Jahrhundert; Bucureşti, 1986, p.172. 

[38] G. Nussbächer, Statutul breslei arcaşilor din Braşov, în Cumidava, II, 1968, p.91-92, 95; M. Nistor, op.cit,, p.72-73; M. Philippi, op.cit., p.173.

[39] Ukb, VI, doc.nr.3390.

[40] Ibidem., VII, doc.nr.4383 - documentul este datat între anii 1480-1496; Rechnungen Kronstadt, III, p.653; vezi şi I. Bogdan, Documente moldoveneşti din secolele XV şi XVI în arhivul Braşovului, Bucureşti, 1905, p.61, nr.29 (Doc. moldoveneşti); Idem, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, Bucureşti, 1913, p.435, nr.181 (Doc. Ştefan); S. Nicolaescu, Documente slavo-române cu privire la relaţiile Ţărei Româneşti şi Moldovei cu Ardealul în sec. XV-XVI, Bucureşti, 1905, p.108; Gr. Tocilescu, 534 documente istorice slavo-române din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul (1346-1603). Din arhivele oraşelor Braşov şi Bistriţa, 1931, p.549, nr.532.

[41] Rechnungen Kronstadt, III, p.662.

[42] I. Bogdan, Documente moldoveneşti, p.16; N. Iorga, Opere economice, Bucureşti, 1982, p.192.

[43] Rechnungen Kronstadt, III, p.624, 642, 648, 651, 793.

[44] Ibidem, III, p.626, 633.

[45] Ibidem, III, p.623.

[46] Ibidem, III, p.633, 727, 738, 793.

[47] Ibidem, III, p.747.

[48] Ibidem, III, p.621, 634.

[49] Ibidem, III, p.727.

[50] Ibidem, III, p.691,723.

[51] Ibidem, III, p.738.

[52] Ibidem, III, p.734.

[53] Ibidem, III, p.670.

[54] I. Bogdan, Doc. şi regeste, p.20-23, nr.16.

[55] M. Philippi, Die Bürger, p.173; G. Nussbächer, op.cit., p.91.; Conform opiniei D. Negulici breasla arcarilor este atestată abia prin acest statut (D. Negulici, Meşteşuguri în Braşovul medieval, în Cumidava, 1989, 14, p.311), dar noi ne exprimăm nedumerirea asupra faptului că autoarea nu a avut curiozitatea să consulte registrele de socoteli ale Braşovului, unde ar fi descoperit exitenţa unui număr însemnat de meşteri arcari încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, iar dacă ar fi consultat o minimă bibliografie pe tema în discuţie ar fi observat că statutul de la începutul secolului al XVI-lea este o reînnoire a unuia anterior.

[56] ...Item anno praescripto electi sunt castellani prudentes et circumspecti Clemens Arcufex et Lucas Czeresch...; Clemens Arcufex a fost vilic al oraşului între 1505-1515 şi castelan de Bran în anii 1507 şi 1524; Rechnungen Kronstadt, I, p.582; Fr. Stenner, Die Beamten der Stadt Brassó (Kronstadt), Braşov, 1916, p.13; DIR., XV, 1, p.235-236, nr.430.

[57] I. Bidianu, Organizarea, p.152: Hannes arcarul apare în corespondenţa lui Vlad Dracul  cu braşovenii; vezi şi I. Bogdan, Doc. şi regeste, p.40, nr.35.

[58] Rechnungen Kronstadt, I, p.365: Farkasch, Janosch et Caspes Bogner, qui fuerunt cum dominis Johanne Krell et Johanne Mensatori in Cibinio per octo dies...pro salario flor.1 asp.46.

[59] Rechnungen Kronstadt, I, p.365.

[60] Ibidem, I, p.529.

[61] Ibidem, II, p.486.

[62] Ibidem, II, p.313: Item Mathiae arcufici pro reformatione 21 arcuum...flor.4 asp.24.

[63] Ibidem, II, p.648.

[64] Ibidem, II, p.225; III, p.189.

[65] Ibidem, III, p.678, 689.

[66] Ibidem, III, p.201, 220, 237, 303.

[67] Ibidem, III, p.241;  II, p.661.

[68] Ibidem, II, p.661.

[69] Ibidem, III, p.407, 435, 514, 512, 540.

[70] Ibidem, II, p.417.

[71] La această dată meşterii arcari Michael, Andreas, Joannes şi Joseph prezintă în numele tuturor membrilor breslei arcarilor, magistratului din Braşov, statutul din 1505, cu rugămintea de a fi confirmat. Notarul oraşului transcrie statutul pe pergament, documentul fiind autentificat cu sigiliul oraşului din 1429. Cf. F. Ziemmermann, Die mittelalterlichen Siegel der Stadt Kronstadt und des Burzenländer Distrikts, în KVSL, I, 1878, p.116.

[72] Arh.St.Bv, Fondul primăria Braşov, Colecţia Privilegii, nr.753; Statutul a fost publicat de G. Nussbächer, Statutul breslei arcarilor din Braşov, p.91-96.

[73] Identic cu cel care apare menţionat între anii 1486-1497 şi 1524-1545.

[74] Ar putea fi acel Crestel Bogner din cartierul Portica care apare între anii 1489-1500 (cf. Rechnungen Kronstadt, III, p.660), deoarece alţi doi Crestel din cartierul Corpus Christi apar numai până la 1488 respectiv 1490   (cf.Rechnungen Kronstadt, III, p.691, 697); vezi şi G. Nussbächer, op.cit., p.92, nota 15.

[75] G. Nussbächer,  op.cit., p.92; I.Bidianu, Contribuţii, p.45; Arhiva Bisericii Negre, IV E 25, Hd. 15\1.

[76] G. Nussbächer, op.cit., p.92, art. 5, p.93, art.14; T. GyÁrfÁs, A brassai ötvösség története, Braşov, 1912, p.14.

[77] G. Nussbächer, op.cit., p.92.

[78] Avem atestate numeroase comenzi pe care Ioan de Hunedoara le face breslelor armurierilor braşoveni pentru livrarea de arcuri, săgeţi, scuturi, săbii şi arme de foc. În anul 1454 cu ocazia luptei de la Chilia Ioan de Hunedoara comandă la Braşov un număr de 15 arcuri şi 2000 de săgeţi. M.  Philippi, Die Bürger, p.172; Ukb, V, nr.2910.

[79] În 1431 Alexandru Aldea cere braşovenilor să mă ajutaţi cu arcuri, Vlad Dracul solicită şi el în 1443 arcuri şi săgeţi cât puteţi de multe iar în 1445 revine cu o nouă comandă. Vezi I. Bogdan, Doc.şi regeste, p.20-23, nr.16; p.26, nr.21; p.52, nr.49; p.54, nr.51.

[80] vezi articolele 7-10 din statutul breslei arcarilor (cf. G. Nussbächer, op.cit.,p.92-93).

[81] Rechnungen Kronstadt, II, p.3; în colecţia de arme a muzeului din Braşov se păstrează şi o arbaletă de secol XV, care trădează similitudini izbitoare cu cele produse în Sibiu, singura deosebire fiind braţul arbaletei, care este curbat spre interior (vezi D. Negulici, op.cit., p.327, fig.40).

[82] Rechnungen Kronstadt, II, p.3.

[83] Ibidem, I, p.229, 237, 242, 247.

[84] Ibidem, I, p.300, 305, 384.

[85] Ibidem, I, p.359, 329, 395.

[86] Ibidem, I, p.139, 155.

[87] Ibidem, I, p.640.

[88] Ibidem, I, p.424, 464, 530.

[89] Ibidem, III, p.317.

[90] vezi K. Horedt, op.cit.; I. M.Ţiplic, Breslele armurierilor din Sibiu, Cluj şi Braşov - rolul lor în apărarea Transilvaniei de sud. 1.Breslele armurierilor din Sibiu şi funcţia lor militară, în Sargetia, XXVI, nr.1, p.489, nota 8 (Breslele armurierilor din Sibiu); pentru detalii vezi şi Idem, Die Waffenschmiedezünfte in Hermannstadt/Sibiu (14.-16.Jahrhundert), în FVL, Band 41,  1998, nr.1-2, p.63-73.

[91] I. Bidianu, Organizarea, p.152.

[92] Arh. St. Bv., Fond privilegii, Registrul meşterilor; cf. I. Bidianu, Organizarea, p.152. Sub numele generic de arme se desemnează şi platoşele, coifurile, zalele etc, ce nu erau confecţionate tot de săbieri, chiar dacă  luăm în considerare că presupun aceeaşi tehnică de prelucrare şi anume baterea la cald a fierului. Deci trebuie să fim circumspecţi, considerăm noi, cel puţin când este vorba de secolul al XVI-lea, deoarece cei care făureau astfel de articole purtau titlul generic de armurieri, cum este cazul acelui armurier din Cluj, Hans Jorg Burghart, care în anul 1585 primeşte de la Bistriţa comandă pentru o armură (Stechharnisch) - vezi Arh.St.Cluj, fond Arhiva oraşului Bistriţa, nr.77 - şi nicidecum nu avem menţionaţi săbieri care să confecţioneze armuri. Aşadar apartenenţa celor doi la breasla săbierilor este îndoielnică.

[93] Şt. Pascu, Meşteşugurile, p.181.

[94] Nu vrem să afirmăm că au existat doar aceştia, dar, bazându-ne pe documentarea ce reiese din bibliografie, putem să adăugăm încă 6 meşteri la numărul pe care l-a avansat I. Bidianu  (Organizarea, p.152), rezultând un total de 19 meşteri săbieri existenţi în Braşov până în anul 1489, la care se mai adăugă încă unul ce apare abia din anul 1490. 

[95] Ukb., VI, doc.3387; doc.3390.

[96] Rechnungen Kronstadt, III, p.616.

[97] Ibidem, III, p.619.

[98] Ibidem, III, p.623, 798.

[99] Ibidem, III, p.793.

[100] Ibidem, III, p.631.

[101] Ibidem, III, p.648, 660, 669.

[102] Ibidem, III, p.754.

[103] Ibidem, III, p.684, 687, 692, 714, 723.

[104] Ibidem, III, p.732-734, 741-742.

[105] Ukb., p.312-313, doc.4477; I. Bogdan, Doc şi regeste, p.251, nr.28; Gr. Tocilescu, 534 documente, p.172, nr.180.

[106] Rechnungen Kronstadt, III, p.734.

[107] Laurentius gladiator (eruginator), menţionat pentru prima dată în anul 1464, este încă în activitate în anul 1500, la fel şi Lucas (Lux) schwertfeger, din cartierul Portica (vezi Rechnungen Kronstadt, III, p.2). Stephan gladiator, meţionat în anul 1521, pare să fie aceeaşi persoană cu Steffen schwertfeger din cartierul Catherina, menţionat pentru prima dată în anul 1475. Acesta este menţionat cu ocazia vânzării către un anume Clementen Wýragh a unor arme - mai mult ca sigur săbii - în valoare de 4 florini şi 25 aspri (vezi Rechnungen Kronstadt, I, p.320).

[108] Rechnungen Kronstadt, III, p.2.

[109] Ibidem, III, p.209, 234, 295.

[110] Ibidem, III, p.207.

[111] Ibidem, III, p.195.

[112] Ibidem, III, p.109.

[113] P. Niedermaier, op.cit., p.199, fig.139.

[114] Înţeleşi aici ca meşteri făuritori de arme de foc: arghebuzieri şi tunari.

[115] Problema numelui celui dintâi mare hunedorean - Ioan (Iancu) de Hunedoara este dezbătută pe larg de A. A. Rusu, care arată cum s-a ajuns ca pe baza unui document în care Ioan de Hunedoara se semna cu numele de Janko, literatura istorică româneaacă să folosească numele acesta pentru a-i reliefa apartenenţa la ritul ortodox; vezi A.A. Rusu, Ioan de Hunedoara şi românii din vremea lui, Cluj-Napoca, 1999, p.14-22 cu bibliografia aferentă.

[116] D. Negulici, op.cit., p.326.

[117] Şt. Pascu, Meşteşugurile, p.178.

[118] Arh. St. Bv, Fondul Privilegii, nr.204; DIR, XV, 1, p.28.

[119] La Braşov avem atestată, încă de la sfârşitul sec. XIV, existenţa unei familii de meşteri turnători de tunuri, familia Neidel, dar fără să se poată preciza dacă mai existau şi alţii, ca să se poată organiza în breaslă sau branşă (W. Wenrich, Künstlernamen aus siebenbürger sächsischer Vergangenheit, în AVSL, XXII, p.59-63.

[120] Ioan de Hunedoara solicita, în 1443, oraşului Braşov bombarde şi puşti; Vlad Dracul, în 1445, comanda şi el puşti şi silitră ; DIR, XV, I, p.28, nr.44; I. Bogdan, Doc. şi regeste, p.26, nr.21.

[121] Rechnungen Kronstadt, II, p.2.

[122] Ibidem, I, p.229, 238, 247, 253, 317.

[123] Ibidem, I, p.308; II, p.129, 177, 384, 643; III, p.423.

[124] Ibidem, I, p.384, 501, 549, 571, 603 şi II, p.46, 81, 127.

[125] Ibidem, I, p.482, 484, 495, 501, 549.

[126] Ibidem, I, p.485, 501, 547, 571, 581.

[127] Ibidem, I, p.603 şi II, p.385.

[128] Ibidem, II, p.90.

[129] Ibidem, II, p.81.

[130] Ibidem, II, p.139.

[131] Ibidem, II, p.235.

[132] Ibidem, II, p.385, 390.

[133] Ibidem, II, p.640.

[134] Ibidem, III, p.128, 641, 643.

[135] Astăzi strada Sf. Ioan; vezi P. Niedermaier, op.cit., p.199 şi fig.139

[136] Rechnungen Kronstadt, I, p.233, 305, 321.

[137] Ibidem, II, p.662.

[138]...a Prasmariensibus pro octo pixidum flor.44; Rechnungen Kronstadt, I, p.211.

[139] Rechnungen Kronstadt, I, p.212.

[140] Ibidem, II, p.643.

[141] Ibidem, p.653.

[142] Fr. Müller, Deutsche Sprachdenkmäler aus Siebenburgen, Sibiu, 1846, p.124.