| b
Cuprins
Prescurtări
GLOSAR
DE TERMENI
 
|
BRESLELE
PRODUCĂTORILOR DE ARME DIN SIBIU, BRAŞOV ŞI CLUJ
SECOLELE XIV-XVI
Autor: Ioan Marian
Ţiplic.
ISBN 973-651-337-8, Editura
Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu 2001.
© copyright Institutul
pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în
Context European, Marian Ţiplic
Capitolul I
Istoriografia
vest-europeană, spre deosebire de cea est-centrală europeană,
este extrem de bogată în lucrări care tratează din mai toate
privinţele fenomenul de cristalizare a asociaţiilor
meşteşugăreşti medievale,
fiind avantajată în demersul ei de bogăţia de documente
referitoare la activităţile breslelor şi
corporaţiilor
meşteşugăreşti. Nu trebuie pierdut din vedere nici
faptul că, deşi apar în mediul urban, fiind legate în mod direct de
procesul de apariţie şi dezvoltare a oraşelor în evul mediu,
multe bresle şi corporaţii meşteşugăreşti din
Europa centrală şi vestică s-au dezvoltat şi pe
teritoriul comitatelor în strânsă dependenţă de curtea
seniorială, lucru mai rar întâlnit în spaţiul transilvan.
Istoriografia,
atât cea a secolul al XIX-lea cât şi cea contemporană, a neglijat
tratarea în manieră exhaustivă a breslelor şi funcţiilor
acestora, oprindu-se doar asupra fenomenului de agregare a lor şi din
această cauză nu există foarte multe studii, care să trateze
monografic fiecare breaslă în parte. Istoriografia veche a manifestat o
lipsă de interes faţă de această problemă, în raport
cu preocupările insistente asupra unor probleme de natură
politică sau religioasă. Chiar şi atunci când unii reprezentanţi
ai istoriografiei secolului trecut au încercat să înfăţişeze
unele aspecte ale producţiei meşteşugăreşti, s-au
ocupat mai mult de influenţele politice şi economice pe care le-au
avut breslele; de acest neajuns suferind atât cele dintâi studii în acest
domeniu, de la mijlocul şi din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, ale lui M. Horvath, A.
Ipoly, O. Meltzl,
cât şi studiile de la începutul secolului al XX-lea, cum este cel al lui
L. Szádeczky, tipărit în două volume,
dintre care primul cuprinde un studiu de interpretare, iar al doilea,
documente. Ultima lucrare menţionată este cea dintâi sinteză care încearcă să
înfăţişeze toate meşteşugurile din Ungaria de la
1307 pâna la anul 1848, dar suferă de unele neajunsuri inerente în
perioada în care a fost scrisă: prezintă meşteşugurile
total nesistematic şi emană un spirit naţionalist, având drept
scop scoaterea la lumină a conflictelor dintre meşterii unguri
şi cei saşi.
Alături
de L. Szádeczky
în această perioadă de început de secol, asupra problematicii
meşteşugurilor breslaşe s-a oprit şi istoricul Rudolf
Rösler, care în 1912 îşi publică lucrarea intitulată Beitrag zur Geschichte des Zunftwesens.
Älteres Zunftwesen in Hermannstadt
bis zum Jahre 1526 .
R. Rösler se opreşte în
cercetarea sa doar asupra breslelor din Sibiu şi reuşeşte
să închege o lucrare de sinteză asupra meşteşugului
breslaş din localitate, sinteză care va sta la baza viitoarelor
studii asupra diverselor bresle sibiene. Autorul surprinde cu acurateţe
fenomenul de închegare a organizaţiilor de breaslă, pătrunzând
cu analiza şi în interiorul acestora, prezentându-le modul de organizare
şi funcţiile specifice (economice, religioase şi militare),
instituţia meşterilor şi cea a calfelor. Prin această
disecare Rösler este primul care încearcă şi, în parte, chiar
reuşeşte să realizeze un studiu mai aprofundat asupra
organizaţiilor meşteşugăreşti de tipul breslelor.
Pornind
de la aceste repere, au existat încercări de a se scrie studii cu
caracter monografic consacrate unor bresle, dar ele sunt extrem de
puţine. Dacă despre aurari s-au publicat numeroase studii şi
chiar monografii, datate la începutul secolului XX, despre celelalte
meşteşuguri ele lipsesc aproape complet. Doar despre croitorii din
Cluj s-a scris o lucrare bună de către G. Rajka şi câte un sumar studiu despre măcelari, olari, turnători
de cositor şi despre tunzătorii de postav din Braşov, de
către A. Eichorn. Tot la capitolul sinteze se poate înscrie şi
lucrarea lui A.Veress despre viaţa breslelor de
meşteşugari din Transilvania.
În
privinţa studiilor cu privire la breslele din Sibiu, printre primele
lucrări apărute se numără: G. Seivert, Die
Stadt Hermannstadt; K. Fabritius, Schiţe despre activitatea
meşteşugărească a saşilor din Transilvania, despre
activitate lor în perioda razboiului dintre anii 1595-1605 cu deosebită
privire asupra obiectelor de artă ale aurarilor din Sibiu; I.
Mihalik, Sigiliul breslei aurarilor din Sibiu. La începutul secolului al
XX-lea, în anul 1910, T. Gyarfas
publică Tabla semnelor
meşteşugăreşti ale aurarilor din Sibiu, studiu ce continua pe cel al lui
Mihalik. Tot pe această linie publică şi E. Winkler, în 1910, Câteva semne de meşteri de pe tabla de plumb din Sibiu.
Incepând
cu cea de a doua decadă a secolului al XX-lea studiile cu privire la
breslele meşteşugăreşti se diversifică şi apar
o serie de lucrări de sinteză sau de colecţii de documente
privitoare mai ales la legăturile breslelor sibiene şi braşovene cu Ţara
Românească şi cu Moldova. Faptul este explicabil în aceasta
perioadă, deoarece noua organizare statală a României trebuia
legitimată în primul rând istoric, astfel că istoricii au scos la
lumina zilei acele documente care atestau vechi legături între
ţările române, legături politice, cât şi economice. Este
de remarcat lucrarea lui Ştefan
Meteş, Relaţiile comerciale ale Ţerii Româneşti cu Ardealul
până în veacul al XVIII-lea, care tratează schimburile
comerciale făcute de domnii munteni cu breslele aurarilor, armurierilor
şi alte bresle din oraşele Transilvaniei şi în special cu
Braşovul şi Sibiul. El evidenţiază faptul că din
Sibiu se importau în special scuturi,
oţel, securi, buzdugane.
Bibliografia
problematicii breslelor se îmbogăţeşte în anul 1927 cu o
lucrare ce reuneşte mai multe documente privitoare la legăturile
Sibiului cu Ţara Românească în secolele XV-XVI (Documente nouă privitoare la
relaţiile Ţării Româneşti cu Sibiul în sec.XV şi XVI).
Lucrarea este o culegere de documente publicate în original şi cu
traducere integrală, lucru ce a fost de folos mai târziu celor care au
încercat scrierea unor monografii ale oraşului Sibiu. Un continuator
contemporan al liniei lui Şt. Meteş
a fost şi Victor Motogna, care în 1928 publica Relaţiile dintre Moldova şi
Ardeal în veacul al XVI-lea. Cu acest studiu se completează sfera
legăturilor comerciale ale breslelor transilvane cu ţările
române transalpine.
Coroborând
mai multe surse documentare, în 1930, Emil Sigerius scrie Chronik de
Stadt Hermannstadt 1100‑1929, organizându-şi studiul ca o
cronică, urmărind principalele evenimente politice şi
economice legate de Sibiu pe parcursul perioadei 1100‑1929. In 1938
Petre P. Panaitescu scoate o nouă culegere de documente privitoare la
relaţiile Sibiului cu Ţara Românească. Culegerea vede lumina
tiparului la Bucureşti şi se intitulează Documente slavo-române din Sibiu (1470-1653), cuprinde toate
documentele slavo-române aflate în arhivele sibiene şi este o continuare
cronologica a celei publicate de S. Dragomir
în 1927.
Ca
urmare a implicării României în cel de al doilea război mondial se
constată o stagnare în domeniul apariţiei de noi studii şi
lucrări ample cu privire la problematica breslelor şi nu numai.
Totuşi în 1940 se consemnează apariţia primei monografii în
limba română a oraşului Sibiu, datorată lui Al. Dima.
Informaţiile cu privire la sistemul de fortificaţii şi la dotarea cu arme a turnurilor
oraşului Sibiu sunt deosebit de preţioase, ele fiind preluate
şi completate de N. Lupu în monografia sa Cetatea Sibiului.
In
perioada postbelică istoriografia legată de problematica breslelor,
deşi cunoaşte o revigorare calitativă, nu mai are decât foarte
puţine lucrări ce văd lumina tiparului. Astfel în 1954 apare
prima şi singura lucrare de sinteză - în limba română - asupra
meşteşugurilor breslaşe din Transilvania: Şt. Pascu, Meşteşugurile din Transilvania
până în secolul al XVI-lea. Lucrarea urmăreşte pe perioada
secolelor XIII-XVI naşterea şi dezvoltarea meşteşugurilor
săteşti şi orăşeneşti şi organizarea lor
în bresle. Fiind singura lucrare de sinteză, cu toate lipsurile sale, ea
a stat la baza majorităţii studiilor apărute după 1954.
Lucrarea păcătuieşte prin aservirea sa completă liniei
marxiste de interpretare a istoriei, fiind scrisă clar din perspectiva
unilaterală, "a luptei de clasă", de interpretare a
istoriei; apariţia şi dezvoltarea breslelor având în opinia
autorului ca origine şi forţă motrice lupta de clasă,
care a fost şi principalul artizan al dispariţiei lor în secolul al
XIX-lea.
Doi
ani mai târziu, pornind de la Meşteşugurile
din Transilvania, Şt. Pascu publică un articol
ce se opreşte doar asupra perioadei lui Ştefan cel Mare, urmărind
aspectul legăturilor comerciale ale Ardealului cu Moldova. Păstrând
această linie în istoriografia problemei Radu Manolescu publică în 1956 Relaţiile comerciale ale
Ţării Româneşti cu Sibiul la începutul secolului al XVI-lea.
Pornind de la documente inedite şi de la cele furnizate până la
acea dată de Petre P. Panaitescu, Grigore Tocilescu şi S. Dragomir,
Radu Manolescu face o evaluare
mai aprofundată a importului şi exportului de mărfuri din
Sibiu la începutul secolului al XVI-lea. El reuşeşte folosind
registrele vigesimale ale Sibiului să introducă în circuitul
ştiinţific o serie de diagrame de evoluţie a preţurilor
diferitelor mărfuri pe parcursul secolelor XV-XVI. Continuând
urmărirea relaţiilor de schimb comercial între oraşele
sud-transilvănene cu voievodatele extracarpatice, va publica în 1965 una
dintre cele mai importante lucrări de sinteză, Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu
Braşovul în secolele XIV-XVI. Dezvoltând intenţia lui
Manolescu, Samuel Goldenberg publică
informaţii inedite cu privire la vama Sibiului în articolul Despre vama (vigesima) Sibiului în secolul
al XVI-lea.
Un alt
moment important în istoriografia problematicii meşteşugurilor
breslaşe l-a reprezentat anul 1967, când Dinu C. Giurescu şi A. Pănoiu publică Feronerie veche românescă, încercând să cuprindă
într-o singură lucrare toate meşteşugurile legate de
prelucrarea fierului de pe teritoriul sud şi est carpatic. Încercarea
lor a fost temerară dar a alunecat spre prezentarea schematică a principalelor
zone de exploatare a fierului în cele trei ţări româneşti. Dar
şi aşa lucrarea aceasta, alături de cea a lui Şt. Pascu
pe care o completează pentru spaţiul extra-carpatic, rămâne una dintre puţinele
sinteze din istoriografia românească cu privire la bresle. Pentru
spaţiul extracarpatic lucrarea fundamentală este Meşteşugurile din Ţara
Românească şi Moldova în evul mediu, apărută în anul
1969.
Pentru
spectrul breslelor ce aveau ca obiect principal de producţie, armele,
majoritatea lucrărilor şi articolelor s-au referit mai ales la
punerea în circuitul ştiinţific a unor reglementări statutare
sau chiar statute descoperite în arhivele din Sibiu, Braşov, Cluj
şi Bistriţa. Un exemplu este dat şi de publicarea în anul 1968
a Statutului breslei arcarilor din
Braşov, care
până la acea dată era singura lucrare ce trata exclusiv un statut
de breaslă, fără a se limita doar la prezentarea lui din punct
de vedere arhivistic. Beneficiind şi de informaţiile puse la
dispoziţie de studiul lui Gernot Nussbächer, Ion Bidianu a publicat
două articole ce fac referire la organizarea şi rolul breslelor
meşteşugăreşti din cetatea Braşovului în secolul al
XV-lea şi al XVI-lea, cuprinzând date despre toate breslele
meşteşugăreşti atestate în Braşov, dar limitându-se
doar la o înşiruire a lor pe baza modelului oferit de Şt. Pascu în
mai vechea sa lucrare, fără a încerca o abordare a fiecăreia
în parte. Date generale despre breslele armurierilor braşoveni mai sunt
puse la dispoziţie de M. Nistor în articolul Producţia şi negoţul cu
feronerie, arme de foc, clopote şi mojare al
Braşovului în secolele XV-XVIII, care se alătură
puţinelor lucrări ce fac referire la comerţul, de altfel,
foarte abundent, pe care meşteşugarii braşoveni l-au
întreţinut cu regiunile din imediata apropiere. Alte informaţii
sunt oferite de Maja Philippi în
lucrarea Die Bürger von Kronstadt im 14. und 15. Jahrhundert,
importantă pentru faptul că evidenţiază activitatea
economică şi politică a meşteşugarilor
braşoveni, prezentându-i alături de breslele din care făceau
parte.
O
altă încercare de aprofundare a problematicii legate de breslele
producătorilor de armament a
fost şi catalogul publicat de Cristian Vlădescu, Carol König şi Dumitru Popa Arme
în muzeele din România, catalog care încearcă să prezinte o
istorie a armamentului şi a armurierilor, ilustrată cu piese aflate
în muzeele de istorie şi cele militare din România. Dezvoltarea acestei
intenţii şi-a găsit consacrarea în ampla lucrare de sub
coordonarea lui Şt. Pascu, Istoria militară a poporului român,
apărută în 1986, lucrare ce se dorea a fi o sinteză a gândirii
militare începând de la regatul lui Burebista şi până în secolul al
XIX-lea, căutându-se astfel găsirea şi în acest domeniu a unei
filiaţii multi-milenare unei instituţii – şi anume armata –
care, de fapt, îşi are rădăcinile în perioada de după
unirea Principatelor.
Anterior
acestei ample sinteze au mai existat preocupări pentru surprinderea
aspectelor legate de istoria militară ce implicau şi breslele;
astfel în 1974-1975, P. Abrudan şi F. Szontag publică un
articol intitulat Sistemul de
apărare al cetăţii Sibiu în secolele XV şi XVI, expresie
a concepţiei războiului popular. Recent, la acest aspect se
adaugă şi articolele noastre referitoare la implicarea breslelor
producătorilor de armament în acţiunile de întreţinere şi
apărare a unor oraşe din sudul Transilvaniei.
O
lucrare care ne oferă, sub forma
unui catalog de expoziţie, informaţii cu privire la o categorie
aparte din cadrul breslelor producătoare de armament, este catalogul
apărut în anul 1981, sub semnătura Elenei Roman, catalog care face
referire doar la armele de foc portative aflate în colecţia Muzeului
Naţional Brukenthal. In completarea acestui catalog aceeaşi autoare
a publicat un articol intitulat Arme
şi armuri din colecţiile Muzeului Brukenthal. I. Arme de foc
portative medievale,
articol care prezintă importanţă pentru lucrarea de
faţă, deoarece prezintă câteva piese ce pot fi atribuite
breslaşilor făuritori de arme sibieni. Ambele lucrări sunt
singulare în cadrul bibliografiei locale sibiene apărute până în
anii '90 ai secolului al XX-lea pe tema meşteşugurilor sibiene, ce
aveau ca obiect de activitate producţia de armament.
Bibliografia
problematicii meşteşugurilor şi rolului lor în cadrul
oraşelor se încheie în anul 1989 cu apariţia unei sinteze privind
legăturile comerciale ale celor trei ţări româneşti. In
1989 apare lucrarea lui Al. I. Gonţa
Legăturile comerciale
dintre Moldova şi Transilvania în secolele XIII-XVII.
După
cum se poate observa, în istoriografia română trecută şi
contemporană, precum şi în cea germană, deşi au
apărut unele sinteze privitoare la meşteşuguri, nu există
lucrări care să trateze în mod particular fiecare breaslă în
parte.
Tratate
de istorie economică au apărut mai ales după cel de al doilea
război mondial, sub imperiul liniei marxiste de interpretare a
fenomenelor istorice şi a cauzalităţilor acestora. De la
Nicolae Iorga şi până
în prezent au existat doar puţine tratări ale fenomenului
legăturilor comerciale ale spaţiilor româneşti în cursul
evului mediu. Recent un colectiv de autori au publicat o istorie a
comerţului din sud-vestul României până în secolul al XX-lea.
Limita cronologică inferioară de la care se porneşte tratarea
subiectului a fost stabilită pentru secolul al VIII-lea, fapt ce atrage
o serie de întrebări: cum se poate vorbi de o activitate comercială
într-o perioadă când nu exista o organizare statală sau o agregare
politică în stare să supervizeze o astfel de activitate?
Pentru
perioada premergătoare apariţiei statului medieval Ţara
Românească nu se poate vorbi de activitate de negoţ şi de
comerţ instituţionalizat, ci de eventuale importuri ocazionale a
unor obiecte de lux, mai ales podoabe.
|