|
|
CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN PEŞTERA CAUCE
(I)
(sat
Cerişor, comuna Lelese, judeţul Hunedoara) English Abstract: ARCHAEOLOGICAL STUDIES IN THE CAUCE CAVE (I) Autori: Sabin Adrian LUCA,Cristian ROMAN, Dragoş DIACONESCU, ISBN 973-590-995-2 Cu
contribuţii de: Eugen ORLANDEA, Cosmin
SUCIU şi Corneliu
BELDIMAN. Prelucrare Web: Cosmin
Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural
Transilvanean în Context
European (IPTCE) |
|
|
Distanţa la care se află peştera
faţă de oraşul Hunedoara (limita sudică a acestuia, zona Castelului
Corvineştilor) este de 10 km pe traseu aerian. Terestru, obiectivul
se situează la cca. 14 km (pe traseul căii ferate Hunedoara –
Govăjdie, apoi pe Valea Runcului) şi la 25 km pe traseul ce
urmează şoseaua Hunedoara – Teliucu Superior – Govăjdie – Valea
Runcului.
Morfologia versantului. Peştera se
află la partea superioară a versantului din dreapta al Văii
Runcului, la cca. 4 m diferenţă de nivelul platoului Cerişor –
Lelese, în partea nord-estică a acestuia.
Zona în care se
cantonează peştera este dominată de pereţi aproape
verticali pe o lungime de cca. 250 m, având o înălţime
cuprinsă între 5 şi 12 m, din loc în loc apărând mici abriuri
în partea estică a intrării în peşteră. Versantul este puternic împădurit, ca
toată Valea Runcului, iar platoul este neîmpădurit, aici crescând
doar arbuşti. În ceea ce priveşte sursele de apă, acestea pot
fi găsite numai la baza versantului, pe râul Runc, pe platou neexistând
nici o sursă de apă, în afară de cea pluvială.
|
|
Accesul în
peşteră. Cea mai facilă cale de acces se găseşte prin
coborârea de pe platou, venind dinspre partea estică a intrării,
urmărind baza peretelui calcaros. Astfel se ajunge la o intrare de mici
dimensiuni (cca 80 cm înălţime), formată prin
prăbuşirea plafonului peşterii. O altă cale de acces este
din Valea Runcului urcându-se pieptiş versantul.
|
|
|
Toate amănuntele
legate de această peşteră vor fi aflate în rândurile dedicate
descrierii materialului arheologic şi încadrării culturale şi
cronologice din prezentul volum dedicat, de altfel, peşterii Cauce.
Istoricul
cercetărilor din peştera Cauce
Toponimicul acestei
peşteri, Cauce, provine de la faptul că, în vechime, pe
suprafaţa sedimentului existau câteva mici bazinete (guru-uri), ce aveau
forma caucului. În acestea apa se aduna, provenind din picăturile
căzute din tavanul peşterii. Apa rezulta din infiltraţie sau
din pluviaţie. În prezent, aceste bazinete nu mai există, ele
colmatându-se prin depuneri de carbonat de calciu, nemaifiind alimentate nici
cu apă.
Peştera Cauce a
fost cunoscută de lumea speologică în urma înscrierii ei în
cadastrul peşterilor din România, sub numărul 2277 / 23,
fără să beneficieze de cartografiere şi de o
cunoaştere bună a caracteristicilor morfologice de bază.
O dată cu
primăvara anului 1994 peştera a fost explorată şi
cartografiată de o echipă a CSPH, alcătuită din M.
Băicoană, I. Ioniţă, R. Breban şi D.
Vlădulescu. Cu această ocazie s-a observat faptul că partea
superioară a sedimentului conţine materiale ceramice, osteologice
şi litice.
În ideea protejării
peşterii, în ansamblu ei, atât din punct de vedere speologic, cât
şi arheologic, s-a decis – întrucât sedimentul nu era deranjat – ca
peştera să intre în conservare până la momentul începerii
studierii sistematice a acesteia. Cu această ocazie peştera este
cartată, iar în a doua jumătate a lunii august 1994 s-au recoltat
de pe întreaga suprafaţă a peşterii fragmente ceramice,
osteologie şi un tipar din gresie pentru turnarea obiectelor din metal.
În paralel s-a practicat de către speologi un mic sondaj (0,50 / 0,50
m), în centrul abriului, pentru verificarea dimensiunilor nivelurilor
arheologice de depunere, acesta adâncindu-se la aproximativ 0,40 m adâncime.
Datele erau necesare pentru completarea fişei de anunţ şi
confirmare pentru nou-descoperita peşteră. Întregul lot de material
arheologic descoperit a fost donat spre studiere prof. T. Mariş (pe
atunci la MCCH). Artefactele nu au fost cuprinse în listele-inventar ale
muzeului şi au fost pierdute la scurt timp de la donare. Tot în acest interval,
speologii au observat şi recoltat fragmente ceramice aparţinând
culturilor Coţofeni, Wietenberg şi Evului Mediu timpuriu, atât pe
panta ce duce la intrarea în peşteră, cât şi în dreptul unui
mic abri din faţa zonei cu mari blocuri de incaziune.
Această
peşteră, prin informaţiile pe care le-a furnizat privitor la
preistoria Ţinutului Pădurenilor, reprezintă un semn al
eforturilor depuse de membrii CSPH în studiul zonei carstice din munţii
Poiana Ruscă, prin mai bine de 20 de ani de activitate speologică.
Începutul
investigaţiilor arheologice a fost favorizat de organizarea primului
stagiu de iniţiere în arheologia de peşteră, cu concursul
Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu din cadrul ULBS, al MCCH
şi al CSPH.
Primele recunoaşteri
pur arheologice ale peşterii de la Cauce s-au efectuat, de echipa
noastră, în 1997.
În perioada 15-20 martie
1998 peştera a fost recunoscută arheologic printr-o serie de
periegheze efectuate în colaborare directă cu CSPH. Acestea au
arătat că pe întreaga lungime a peşterii există materiale
ceramice, osteologice şi litice, aceasta terminându-se, după toate
probabilităţile oferite de datele morfologice, într-un „fund de
sac”.
Sondajele arheologice ce
s-au preconizat a fi efectuate în peşteră au fost incluse în cadrul
programului de Săpături arheologice sistematice efectuate în
zona municipiului Hunedoara. Acestea se desfăşoară sub
egida ULBS şi a MCCH, fiind supuse aprobării CNA.
Săpăturile
arheologice efectuate în 1998 s-au desfăşurat în două etape,
distincte atât ca suprafaţă excavată, cât şi ca
rezultate.
În prima etapă,
desfăşurată în primăvara anului 1998 (29 aprilie-2 mai),
săpăturile arheologice de salvare s-au materializat prin efectuarea
a două sondaje de verificare stratigrafică (C1 şi C2),
cu dimensiunile de 2 x 1 m. Prima casetă a suprapus vechiul sondaj din
anul 1994. Casetele au fost efectuate cu prilejul primului stagiu de
arheologie-speologică de la Govăjdia (comuna Ghelar, judeţul
Hunedoara), perioadă înscrisă în calendarul oficial al FRS.
Finalizarea acestor sondaje
s-a efectuat cu studenţii Facultăţii de Istorie şi
Patrimoniu din cadrul ULBS, în perioada 16-23 iulie 1998.
Cu această ocazie s-a
pus în evidenţă următoarea succesiune stratigrafică, bine
surprinsă doar în C1, deoarece în C2 stratigrafia
a fost bulversată pe cca. 70% din suprafaţă de o groapă
Wietenberg, cercetată integral o dată cu excavarea secţiunii S
I / 1998-1999. Stratigrafia casetelor a fost următoarea:
Nivelul
Starčevo-Criş. Acesta este subţire de aproximativ 0,10 m, fiind depus pe un
nivel de prăbuşire. Materialul arheologic, relativ sărac, este
de culoare brună.
Nivelul Turdaş. Grosimea acestuia este
de 0,10-0,12 m şi este de culoare brun-roşcată. El suprapune o
lentilă de circa 0,10 m de calcit. Aceasta se subţiază evident
spre galeria propriu-zisă a peşterii.
Nivelul Tiszapolgár. Nivelul este gros de
aproximativ 0,10 m. S-a surprins doar într-o parte a casetei din cauza unor
depuneri masive de CaCO3, sterile din punct de vedere arheologic.
Baza nivelului poartă urmele unei puternice arsuri.
Nivelul Coţofeni. Acesta variază ca
dimensiuni. Grosimea nivelului este cuprinsă între 0,15 şi 0,20 m
şi are o culoare gălbui-roşcată. Există zone cu
puternice depuneri de CaCO3 care fragmentează stratul,
acestea alternând cu depuneri de sol roşcat la culoare datorită
unor depuneri de oxizi de fier.
Nivelul Wietenberg. Grosimea nivelului este
de 0,40 m, acesta fiind dominat de culori din gama maron şi
brun-roşcat. În acest nivel există multe vetre de foc şi
material arheologic. La partea superioară a stratului arheologic s-au
descoperit materiale medievale timpurii.
¤
Casetele de informare
stratigrafică au pregătit strategia cercetărilor ulterioare.
În acestea au fost implicaţi arheologi, geologi, speologi, palinologi
şi osteologi.
În a doua etapă de
cercetare s-a desfăşurat în vara / toamna anului 1998.
Cercetările au avut un caracter sistematic, excavându-se o
suprafaţă de 6 / aproximativ 3 m. În acelaşi an, din cauza
dezechilibrării stabilităţii sedimentului, am fost
nevoiţi să continuăm şi spre est cercetarea
suprafeţei deschise, săparea integrală a acesteia
efectuându-se în anul următor, 1999 (plan 2). Suprafaţa
cercetată a primit denumirea de S I / 1998-1999.
Amplasarea secţiunii
S I / 1998-1999 pe latura de nord-vest a peşterii a
ţinut cont – în primul rând – de necesitatea obţinerii unui profil
longitudinal relevant, cerinţă completată de faptul că,
din informaţiile primite de la geologi, rezulta că locuirea se
concentra mai ales în acest sector, aici existând cele mai puţine
resturi de incaziune (blocuri de dolomită calcaroasă căzute
din tavan), fenomen care s-a petrecut, cu siguranţă, înainte de
aşezarea primelor comunităţi Starčevo-Criş în acest
loc. Fenomene secundare de incaziune s-au petrecut, după cum o
arată stratigrafia arheologică, şi în vremea culturii
Tiszapolgár, aşa explicându-se şi relativa bulversare pe
verticală a stratigrafiei acestei culturi.
Direcţia stratului de
cultură, orientat aproximativ sud-est–nord-vest, este motivată de
aceste condiţii geologice, extrem de puţin specifice carstului din
munţii Poiana Ruscă, dar şi de microclimatul peşterii.
Acesta implică circulaţia pe verticală a aerului în unele
sectoare ale cavităţii.
Prin campania de
săpături din anul 1998 s-a stabilit faptul că peştera
este marcată de existenţa câtorva unităţi stratigrafice,
corespunzătoare neoliticului şi eneoliticului (culturile
Starčevo-Criş, Turdaş, Petreşti, Tiszapolgár, orizontul
toartelor pastilate, cultura Coţofeni) şi epocii bronzului (cultura
Wietenberg), peştera fiind locuită cu totul sporadic în perioada
contemporană secolelor VIII-X d.Chr.
A treia etapă a
cercetării sistematice din peştera Cauce este marcată
de anul 1999, continuarea lucrărilor fiind motivată de contextele
stratigrafice şi materialele ceramice rezultate, în acest an putându-se
definitiva stratigrafia peşterii pe o lungime de peste 10 m, până
în zona de maximă siguranţă pentru
arheologul-săpător (plan 3). Această campanie a vizat
cercetarea locului celui mai propice pentru locuire din peşteră
şi compararea stratigrafiei surprinse aici cu cea găsită în
săpăturile din campaniile precedente. Cu această ocazie s-au
epuizat nivelurile neolitice cele mai timpurii pentru S I /
1998-1999, excavarea continuându-se până la apariţia sterilului din
punct de vedere arheologic (foto 19-20). Adâncimea maximă zonei
cercetate a fost de 1,75-1,80 m de la suprafaţa actuală de
călcare, în zona carourilor 2 şi parţial 3 (în aceste carouri
s-a ajuns la adâncimea cea mai mare, dar au rezultat materiale arheologice
puţine şi fragmentate; aici s-a depus şi calcit). Această
campanie marchează prepararea integrală a unui număr de trei
complexe (M1 / 1998 – plan 7, o vatră deschisă V1 /
1999 şi o groapă de mari dimensiuni) ce aparţin, după
materiale arheologice din conţinut, culturii Wietenberg.
Cercetarea sistematică
a acestei peşteri a însumat cca. 70 de zile, repartizate în trei etape,
pe parcursul a doi ani, după cum s-a putut constata prin parcurgerea
rândurilor anterioare. Între acestea s-au mai făcut deplasări în
peşteră cu ocazia a două stagii naţionale de arheologie-speologică.
La al IV-lea stagiu
naţional de arheologie-speologică, B. Onac de la Facultatea de
geologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
recoltează şi eşantioanele pentru analiza polinică a
sedimentului.
¤
Sistemul de
săpătură
Morfologia actuală a
peşterii şi poziţionarea faţă de punctele cardinale,
permit un iluminat natural satisfăcător pe aproape toată
durata zilei, pe o suprafaţă de aproximativ 85% din extinderea pe
orizontală a obiectivului arheologic.
În prima etapă a
cercetării (1998) s-a profitat de acest avantaj natural, doar galeria
propriu-zisă a peşterii fiind cercetată cu ajutorul
iluminatului auxiliar. Acesta s-a bazat pe lămpile cu carbid.
În timpul
desfăşurării Stagiului naţional de
arheologie-speologică (Govăjdie, 29 aprilie-3 mai 1998),
numărul celor care au lucrat în săpătură a fost redus
(8), lucrătorii fiind – în mare parte – studenţi la geologie,
„familiarizaţi” cu cerinţele unei cercetări de acest gen.
Menţionăm că în cazul casetei C2 / 1998 s-a folosit
iluminatul artificial (lampa cu carbid), lumina naturală fiind
obturată, la o adâncime mai mare de 0,30 m, de peretele peşterii.
Restul echipei a explorat abriurile din apropierea peşterii, un horn
şi bordura calcaroasă din jurul cavităţii, pe o lungime
de peste 1200 m.
Abordarea
iniţială a depozitului, prin trasarea unor casete de verificare
şi informare stratigrafică (C1 şi C2 /
1998), în partea centrală şi de SE a peşterii, s-a făcut
prin raportarea la zona luminată natural şi a avut drept
intenţie cunoaşterea conţinutului şi grosimii straturilor
de cultură în aceste zone.
În intervalul 16-23 iulie
1998, o echipă formată din C. Roman (MCCH), studenţi ai
Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu din cadrul ULBS (D.
Diaconescu, Dan Buzea, Adrian Colpoş, Sorin Tincu, Lucian Şchiau
şi Lucian Birton) şi membrii ai CSPH (M. Băicoană, Paul
Băicoană şi Marius Aniţoiu), finalizează vechile
casete şi, împreună cu S.A. Luca (responsabilul colectivului de
cercetare), pun în aplicare o modalitate optimă de realizare a unei
săpături sistematice ce urma să ofere un profil longitudinal,
relevant pentru istoria depunerii sedimentelor din această
peşteră. Astfel că s-a excavat exhaustiv o
suprafaţă, plasată în sudul abriului, cu dimensiunile de 6 x 3
m (această din urmă valoare metrică fiind dată, de fapt,
de peretele sinuos al peşterii) (plan 2). Ea a fost mărită mai
apoi rezultând secţiunea S I / 1998-1999.
Acum a trebuit să
lucrăm şi în condiţiile iluminatului artificial, fiind
obligaţi să folosim – din cauza lipsei unui generator – lămpi
de două tipuri: DUO Petzl (cu două faze, prima având un ecleraj
halogen puternic de până la 100 m, iar cea de a doua, una
economică, de apropiere, cu limita distanţei iluminate la 20 m)
şi ACETO Petzl (combustibilul folosit fiind acetilena, lampa având un
sistem de ecleraj detaşabil). În mod constant s-au folosit cel
puţin patru lămpi în acelaşi timp.
Pe toată durata
desfăşurării campaniilor de cercetare din 1998 perioada
optimă pentru folosirea luminii naturale era între orele 10 şi 12.
Se motivează astfel – în parte – durata extinsă în timp a
excavării unei suprafeţe atât de mici. Lipsa unui grup electrogen
ne-a obligat ca înainte şi după intervalul de timp menţionat
(după o acomodare prealabilă a ochiului cu cealaltă sursă
de lumină) să folosim sursa alternativă de lumină.
Săpătura s-a
efectuat pe carouri de 2 x 2 m, iar nivelurile de săpare au avut
aproximativ 10 cm. S-au săpat, după caz, şi niveluri de 5 cm
grosime sau de grosimi variabile impuse de realitatea arheologică. S-a
constatat, în multe cazuri, existenţa unei fragmentări excesive –
deja existente – a materialului ceramic şi osteologic. Când a fost cazul
s-au golit nivelurile respectându-se culoarea şi consistenţa
diferită a sedimentului. Aplicarea acestei tehnici de
săpătură a permis efectuarea unor observaţii bune cu
privire la stratigrafia orizontală a sedimentului, la cunoaşterea
conţinutului complexelor, precum şi a stratigrafiei verticale a
depunerilor din peşteră.
Amestecul de materiale nu
a putut fi evitat întotdeauna. Acest lucru datorându-se fie tasării
involuntare a sedimentului din partea arheologului, depozitul având o
structură extrem de afânată, fie intervenţiilor din diverse
perioade istorice sau unor activităţi de incaziune.
În intervalul 26 iulie-14
august 1998 s-a reuşit excavarea nivelurilor de locuire
corespunzătoare culturii Coţofeni, epocii bronzului şi
perioadei medievale. Acum, din cauza prăbuşirilor imense, mai
vechi, din faţa peşterii, pe latura vestică a acesteia, s-a
redus suprafaţa de cercetare în zona carourilor 1 şi 2. Din acest
sector a rezultat puţin material arheologic, aici existând şi
depuneri masive de carbonat de calciu rezultate din precipitarea
naturală a acestui produs, fenomen dublat de spălarea plafonului în
zona intrării.
Alt moment al
cercetării peşterii Cauce este cuprins între 16 august
şi 5 septembrie 1998, când s-a continuat săpătura după
aceeaşi strategie. Cu această ocazie nu s-a putut realiza, decât
parţial, un profil transversal, lucru motivat prin prezenţa unor
blocuri masive de calcar dolomitic în carourile 5 şi 6. Acestea au
fragmentat puternic depunerile arheologice mai vechi.
Topografia interiorului
peşterii nu s-a modificat radical în urma epuizării nivelurilor
preistorice. S-a putut constata că locuitorii peşterii au profitat
de fiecare dată de morfologia acesteia, majoritatea vetrelor de foc
şi a concentrărilor de material arheologic regăsindu-se între
„compartimentările” naturale din cavitate.
Întregul sediment excavat
a fost trecut prin sită. Cernutul sedimentului s-a efectuat prin site cu
ochiuri de 1 cm2 şi 0,5 cm2, în faţa
intrării peşterii, la lumină 100% naturală, pentru a se
putea recupera tot materialul arheologic.
Materialul arheologic a
fost curăţat prin spălare la tabăra aflată pe malul
pârâului Runc.
În 1999 echipa de
cercetare a fost formată din studenţi (Răzvan Colpoş,
Sebastian Piticaş, Dorin Ghiţă, Carol Bocioancă, Sorin
Iacoban, Lucian Birton, Dragoş Curelea, Sandu Sighiartău, Narcis
Diaconu, Mădălina Constantin, Sergiu Dincă şi Mircea
Crăciunică), cercetătorii C. Roman, D. Diaconescu (MCCH)
şi S. A. Luca (ULBS) finalizează, după repararea profilurilor,
cercetarea arheologică din această peşteră. Acum se
foloseşte în exclusivitate iluminatul artificial, capătul estic al
secţiunii S I / 1998-1999 arătând faptul că intrarea avea, în
preistorie, lăţimea de 4 m, la bază, şi
înălţimea de 2,50 m (dimensiunile se pot modifica în cazul
cercetării integrale a sedimentului, lucru care nu s-a întâmplat din
cauza necesităţii păstrării unui martor pentru eventuale
verificări stratigrafice ulterioare). Perioada de lucru a anului 1999 a
început în 4 iulie şi s-a terminat în 13 iulie.
În ultimele zile s-au executat desenele finale ale
profilurilor şi fotografiile şi diapozitivele color.
În 1998 materialul
arheologic a fost transportat la MCCH unde a fost spălat şi marcat,
pe când în anul următor operaţiunea de spălare s-a efectuat în
tabăra de la peşteră, iar marcarea fragmentelor recoltate la
MCCH.
După spălare
s-au operat analize statistice, pe carouri, complexe şi niveluri de
cultură. Tot aici au avut loc şi operaţiile preliminare de
restaurare şi selecţie a artefactelor.
O parte a materialelor
ceramice au fost trimise la Sibiu pentru restaurare în laboratoare
specializate.
Oasele au fost
curăţate şi împachetate pentru analize ulterioare.
Tot materialul arheologic
descoperit în campaniile de cercetare de la Cauce a fost desenat
şi fotografiat. Operaţiunea a avut la în Laboratorul de
arheologie al ULBS.
Principalele repere ale
stratigrafiei peşterii (plan 3)
Neoliticul
Nivelul I. Nivelul aparţinând culturii
Starčevo-Criş este de culoare brună şi parţial
brun-gălbuie, cu grosime care variază între 2 şi 30 cm,
grosimea minimă a acesteia fiind prezentă în capătul de NV al
suprafeţei. Acest nivel continuu, ce suprapune prundişul care
reprezintă patul peşterii, conţine într-o cantitate
apreciabilă fragmente de dolomită calcaroasă desprinse din
tavanul şi pereţii acesteia (nr.21 pe plan). Materialele ceramice
şi osteologice se concentrează în zona secţiunii S I /
1998-1999 până în dreptul unui bloc de calcar cu înălţimea de
0,65 m şi lungimea de 2,55 m, care barează accesul spre
peştera propriu-zisă, creând o compartimentare naturală a
acesteia.
Majoritatea materialului
arheologic Starčevo-Criş provine din carourile 3-6 şi 10.
Către baza blocului care mărgineşte caroul 3 s-a surprins o
lentilă de chirpici de culoare cărămizie, poros şi slab
ars. Umiditatea ridicată din zona de contact dintre stratul de
cultură şi „patul” peşterii, determină friabilitatea
materialului arheologic din aceste carouri.
Plasate pe prundişul
peşterii (nr. 22 pe plan) şi – arareori – în această
lentilă, penetrând-o, se află materiale ceramice încadrabile
orizontului cronologic contemporan cu fazele IC-IIA ale complexului cultural
Starčevo-Criş. Nu s-a sesizat vreo diferenţă cromatică
a nivelului neolitic timpuriu. Materiale ceramice şi osteologice
Starčevo-Criş apar şi în caroul 5, însă aici sunt în
asociere cu materialele neoliticului dezvoltat şi eneoliticului.
Stratigrafia verticală a acestui carou este puternic deranjată, până
la prundişul peşterii, de o groapă (G1 / 1999)
aparţinând culturii Wietenberg.
La planul 3 se poate
observa că nivelul aparţinând culturii Starčevo-Criş
prezintă două nuanţe cromatice; prima este cea
brun-gălbuie (nr. 20 pe plan), iar cea a doua brună (nr. 19 pe
plan). Aceste culori sunt specifice majorităţii straturilor care
conţin artefacte ale neoliticului timpuriu şi în
aşezările de suprafaţă din zonă. Aceasta este –
după toate aparenţele – culoarea „solului primitiv” format în
timpul glaciar din descompunerea primară a rocilor, fără un
aport semnificativ al descompunerii masei vegetaţiei.
Nivelul II. Depunerea aparţinând
neoliticului târziu nu se găseşte sub forma unui nivel continuu din
punct de vedere cromatic şi al conţinutului în artefacte. El
suprapune depunerile Starčevo-Criş în zona carourilor 3-6 şi
8-9 (nr. 17 şi 18 pe plan). Depunerea de la nr. 18 este
brun-gălbuie, iar cea de la nr. 17 este brun-roşcată. La
partea superioară al nivelului aparţinând culturii Turdaş
sau descoperit puţinele fragmente ceramice caracteristice culturii
Petreşti. Aceste fragmente apar într-o lentilă extrem de
subţire de cenuşă (vizibilă bine între nr. 14 şi 17
de pe plan).
În zona carourilor 1-2
depunerea contemporană cu cultura Turdaş este continuată prin
depuneri masive de calcit compact (nr. 21 pe plan, caroul 1-2).
Materialele arheologice se
găsesc concentrate spre peretele sinuos al peşterii (inclusiv
ceramica pictată), multe dintre forme fiind întregibile. Nu s-a putut
sesiza existenţa unui nivel de călcare propriu-zis datorită
structurii lipsite de densitate a sedimentului acestui nivel.
După
observaţiile stratigrafice şi structura materialului arheologic
descoperit se pare că aici a funcţionat – măcar într-o
etapă distinctă – un loc de cult (dovada edificatoare în sprijinul
acestei idei este numărul mare de vase pictate cu bitum, aproape
întregi, precum şi numărul şi calitatea „importurilor
ceramice”).
Cerişor-Peştera
Nr. 1 (2277 / 11) (harta 3)
[29]
Cerişor-Peştera
Nr. 2 (2277 / 13) (harta 3; plan 8)
Cerişor-Peştera
Nr. 3 (2277 / 12) (harta 3)
Cerişor-Peştera
Cauce (2277 / 23) (harta 3)
[30]
, Istoricul
cercetărilor, sistemul de săpătură, stratigrafia
Cerişor-Peştera
Nr. 4, „De la Crăciuneasa" (2277 / 34) (harta 3; plan 9)
Chergheş-Peştera
Măgura (2276 / 1) (harta 3; plan 12 / 2)
Ciulpăz-Peştera
Bulgărelu (2277 / 55) (harta 3)
Dumbrava-Peştera
cu apă (2277 / 8) (harta 3)
[31]
Govăjdia-Peştera de la cruce (2277
/ 57) (harta 3; plan 12/1)
Hunedoara-Peştera
Nr. 1 (2277 / ) (harta 3; plan 10/2)
Hunedoara-Peştera
Nr. 2 (2277 / 16) (harta 3; plan 10/3)
Nandru-Peştera
Curată (2277 / 1) (harta 3)
[32]
şi
Peştera Spurcată (2277 / 2) (harta 3)
Nandru-Peştera
Nr. 4 (2277 / ?) (harta 3; plan 10/1)
Nandru-Peştera
Joncţiunii (2277 / 47-48) (harta 3; plan 11)
[33]
Runcu
Mare-Peştera nr. 1 (2277 / 9) (harta 3)
[34]
Teliucu Superior-Peşteră, sat, comuna Teliucu Inferior (harta 3)
