|
|
CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN PEŞTERA CAUCE
(I)
(sat
Cerişor, comuna Lelese, judeţul Hunedoara) English Abstract: ARCHAEOLOGICAL STUDIES IN THE CAUCE CAVE (I) Autori: Sabin Adrian LUCA,Cristian ROMAN, Dragoş DIACONESCU, ISBN 973-590-995-2 Cu
contribuţii de: Eugen ORLANDEA, Cosmin
SUCIU şi Corneliu
BELDIMAN. Prelucrare Web: Cosmin
Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural
Transilvanean în Context
European (IPTCE) |
|
|
Primele cercetări
arheologice în peşterile din estul munţilor Poiana Ruscă au
avut drept scop studierea a două obiective de la Nandru (Peştera
Curată şi Peştera Spurcată).
Prima a fost
cercetată de Zsófia von Torma între anii 1877-1878[2],
săpăturile fiind reluate de baroneasă în 1879, împreună
cu Gabor Téglás. Descoperirile au fost prezentate într-un raport publicat de
Carl Gooss[3], iar
rezultatele complete ale săpăturilor au fost publicate de Martón
Roska în 1941[4] şi
1942[5].
Cunoştinţele acumulate în urma acestor săpături sunt
publicate în mai multe studii, cel mai important fiind cel din 1884.[6]
Janós Mállasz reia săpăturile în Peştera Curată (1932),
iar pe cele din Peştera Spurcată, în acelaşi an.
Analiza materialelor
arheologice descoperite şi a contextelor stratigrafice, relativ incerte,
ce rezultă din aceste cercetări[7]
l-au determinat pe C.S. Nicolăescu-Plopşor (împreună cu
Alexandra Bolomey, Beniamin Bassa şi Alexandru Păunescu) să
întreprindă săpături sistematice aici, în anii 1955 şi
1956.[8]
El stabileşte succesiunea stratigrafică reală a sedimentului
şi relaţia dintre piesele szeletiene şi cele mousteriene, în
cazul Peşterii Spurcate.[9]
Nivelurile postpaleolitice din cele două peşteri de la Nandru (Curată
şi Spurcată) aparţin culturilor Starčevo-Criş[10],
Tiszapolgár[11],
Coţofeni[12] şi
perioadei medievale.
Marin Cârciumaru, în urma
analizelor paleo-climatice, defineşte, pe baza studierii sedimentelor
din cele două peşteri[13],
complexul interstadial Nandru, care cuprinde două oscilaţii
climatice: Nandru A şi Nandru B. Această definire este parte
componentă a unui sistem cronologic integrat al Pleistocenului Superior
din România.[14]
O nouă etapă de
cercetare arheologică a peşterilor din estul munţilor Poiana
Ruscă s-a realizat o dată cu fondarea CSPH. Acesta, după o
perioadă de peste două decenii de activitate, a reuşit să
descopere, înregistreze şi cerceteze speologic un număr de peste 50
de peşteri, avene şi abriuri din zonă.[15]
Cercetările
speo-arheologice, susţinute – arheologic – în perioada anilor 1982-1989
de către Tiberiu Mariş, s-au rezumat la periegheze şi sondaje
de mici dimensiuni, care nu au atins patul peşterilor, iar
documentaţiile de şantier (planul săpăturilor,
profilurile stratigrafice şi desenele materialelor), cât şi
materialul arheologic descoperit, s-au pierdut în mare parte.[16]
Ţinând cont de
particularităţile zonei, precum şi de existenţa unui
inimos grup de speologi amatori (separaţi, în acel moment, în două
cluburi speologice: CSPH şi CSSH), T. Mariş iniţiază – în
anii '80 – cercetarea peşterilor cu urme arheologice aparţinând
culturii Coţofeni din partea de sud-vest a Transilvaniei. Aceste cercetări
au avut drept rezultat un articol în care se prezenta nivelul atins în acel
moment din punct de vedere arheologic.[17]
Din păcate, în acest articol nu se prezentau materialele arheologice
descoperite cu ocazia cercetărilor.
După
părăsirea instituţiei muzeale hunedorene de T. Mariş,
ideea abordării complexe a peşterilor din estul munţilor
Poiana Ruscă a fost rediscutată, în iarna anului 1996, de
preşedintele CSPH, M. Băicoană, secondat de colaboratorii
săi, Puiu Virgil, Puiu Chiş, Petru Puiu, Alexandru Adam şi C.
Roman, proaspăt absolvent al Facultăţii de Istorie şi
Patrimoniu din cadrul ULBS.
De atunci, având în vedere
organizarea cu succes a unor ample cercetări speologice în câteva masive
carstice din ţară, s-a gândit o strategie care să aibă ca
rezultat un model de cercetare interdisciplinară a peşterilor, cu
scop imediat pentru protejarea activă a depozitelor de peşteră
şi instituirea unui schimb de informaţii şi idei între
diversele specializări interesate în studiul peşterilor.
Pasul următor a fost
cercetarea arhivei CSPH, atenţia noastră oprindu-se asupra
părţii de est a munţilor Poiana Ruscă, de unde, prin
cercetări de suprafaţă, eliberări de depuneri recente sau
mici sondaje, provin o serie de materiale arheologice, publicate în 1997.[18]
Cu această ocazie s-a putut constata că, din punct de vedere
speologic, numărul peşterilor şi abriurilor din zonă este
de 55[19],
majoritatea fiind fosile, uscate, de mici dimensiuni şi formate în
calcare sau calcare dolomitice.
Cooptarea unor speologi
şi geologi în echipa de cercetare complexă (Traian Bebe Bozdoc,
Radu Breban şi Bogdan Tomuş) a dus la aprofundarea
cercetărilor legate de geneza şi morfologia peşterilor.
De asemenea, în
acelaşi timp, s-a iniţiat completarea unor fişe-tip care
să cuprindă cifrele actuale ale microclimatului în peşteri, în
funcţie de sezon, situaţia curenţilor de aer şi
relaţia cu aşezările în aer liber din apropierea
peşterilor cu urme de locuire.
A început, în
consecinţă, un program sistematic de cercetare a ramei de est a
munţilor Poiana Ruscă, inclusiv a peşterilor cu sedimente arheologice[20],
cu scopul articulării informaţiilor oferite într-un sistem care
să răspundă la întrebări fundamentale legate de
caracterul locuirii de peşteră, de relaţiile cronologice
dintre materialele arheologice descoperite şi compararea acestora cu
elementele de cultură materială furnizate prin studiul
aşezărilor de suprafaţă (terasă), precum şi de
sesizarea unor eventuale căi de comunicaţie şi relaţii de
schimb între comunităţile preistorice, de o parte şi de alta a
munţilor Poiana Ruscă.
Începând din 1997 s-au
realizat, de echipa noastră, şi primele sondaje în aceste
peşteri (la Cauce, de exemplu).[21]
Această peşteră s-a dovedit a fi şi una dintre cele mai
reprezentative cavităţi cu sediment arheologic pentru stratigrafia
post-paleolitică, reprezentând cel mai edificator eşantion
stratigrafic între peşterile cercetate până acum în munţii
Poiana Ruscă. În cadrul aceluiaşi program s-au cercetat
speo-arheologic şi peşterile de la Dumbrava-Peştera cu
apă[22],
Cerişor-Peştera Nr. 1[23],
Ciulpăz-Peştera Bulgărelu[24]
şi Nandru (Peştera Nr. 4 şi Peştera
Joncţiunii).[25]
De aici s-a născut
şi ideea stagiilor de arheologie-speologică, pornite din ideea de a
proteja sedimentele arheologice din peşteri de posibilele distrugeri
datorate acţiunii specifice a speologilor, dar şi invers !
Primul stagiu a fost
organizat în intervalul de timp cuprins între 29 aprilie şi 3 mai 1998
la Govăjdie, cu concursul direct al CSPH, MCCH şi ULBS şi a
însemnat primul contact al arheologilor şi speologilor din zona
munţilor Poiana Ruscă cu mişcarea speologică
naţională, atât la nivel de amatori, cât şi la nivel de
federaţie speologică.
Tematica acestui stagiu a
cuprins două secţiuni, prima parte fiind geologică, iar cea de
a doua speologică, cu particularităţi legate de munţii
Poiana Ruscă. De asemenea, s-au discutat şi informaţii legate
de alte complexe carstice din ţară (munţii Retezat, Parâng,
Metaliferi şi Căpăţânii). Autorul expunerii, M.
Băicoană, a insistat asupra caracterului special al carstului din
munţii Poiana Ruscă, dat de asocierea dintre calcare şi
dolomite, dar şi asupra unor fenomene carstice puţin cunoscute,
chiar publicului avizat, întâlnite aici.
Secţiunea
teoretică a cuprins, de asemenea, o expunere realizată de C. Roman,
privind evoluţia istorică a ţinutului Hunedoarei, cu accent pe
locuirea de peşteră, expunere completată de prezentarea, pe
epoci, a principalelor caracteristici ale materialului arheologic, specific
fiecăreia dintre acestea.
În intervalul 24-26
septembrie 1998, C. Roman şi M. Băicoană au prezentat în
cadrul CNS de la Borşa (jud. Maramureş) un raport preliminar asupra
săpăturilor arheologice de la Cauce. Cu această ocazie
a fost prezentată legislaţia în vigoare cu privire la
protecţia patrimoniului arheologic, şi s-a convenit ca, în viitor,
orice intervenţie speologică care implică afectarea
depozitului de peşteră (decolmatări, derocări etc.)
să se facă în prezenţa unui arheolog.
Al doilea stagiu de
arheologie-speologică s-a desfăşurat între 29 aprilie şi
2 mai 1999, tot la Govăjdie. Acum s-au implicat financiar FRS şi Primăria
municipiului Hunedoara. Din partea FRS a fost prezent Bebe Bozdoc, acesta
distingându-se printr-o prezentare aprofundată a fenomenelor carstice pe
spaţii geografice largi şi sublinierea importanţei
descoperirilor din peştera Avenul cu incizii de la Gaura Cizmei
(sat Ribicioara, comuna Ribiţa, judeţul Hunedoara) pentru studiul
artei rupestre de la noi.[26]
Prezentarea evoluţiei
istorice a ţinutului Hunedoarei, susţinută de C. Roman, s-a
bazat pe structurile ştiinţifice stabilite în anul anterior, iar exemplificările
s-au făcut pe materialele arheologice descoperite la Cerişor-Cauce
în campania anului 1998 şi pe cele rezultate din cercetările mai
vechi, în peşterile judeţului Hunedoara, aflate în colecţiile
MCCH (Băniţa-Peştera Bolii, Geoagiu-Peştera de sub
Stâncă şi Cerişor-Peştera Nr. 1).
Peştera de la
Cerişor-Peştera Nr. 1 este cercetată cu această
ocazie, în intervalul 2-3 mai 1999, printr-un sondaj de informare
stratigrafică de 2 / 1 m, amplasat în capătul galeriei ce face
legătura dintre intrarea nr. 2 şi restul peşterii. Înainte de
executarea acestui sondaj, peştera a fost curăţată de
resturi vegetale şi caroiată (cu carouri de 4 m2), din
partea finală a cavităţii fiind recuperate resturi de Ursus
spelaeus.[27] Sondajul
nu s-a adâncit decât până la 0,60 m şi nu a evidenţiat
depuneri arheologice. Sedimentul excavat conţinea resturi de calcar
dolomitic şi compuşi argiloşi, cimentaţi prin CaCO3,
spre bază apărând şi blocuri masive de calcar dolomitic.
Cu această ocazie s-a
identificat şi vechiul sondaj, plasat în faţa diaclazei, şi au
fost recoltate, în funcţie de caroiere, din Sala Mare a peşterii,
fragmente ceramice şi osteologice din Evul Mediu şi epoca
bronzului.
Pentru CNS organizat de
FRS şi CSPH în perioada 21-24 septembrie 1999 a fost prezentat un raport
complet asupra cercetărilor arheologice din peştera Cauce de
la Cerişor. Cu această ocazie s-a discutat alcătuirea unui
departament în cadrul FRS care să contabilizeze, printre altele,
informaţiile de natură arheologică pe plan naţional
şi datele rezultate din studiul peşterilor la nivelul
cercetării speologice.
Al treilea stagiu de
arheologie-speologică, desfăşurat tot la Govăjdie, la
începutul lunii mai 2000, a fost un succes, fapt demonstrat prin numărul
extrem de mare de participanţi (peste 35). A fost menţinută
structura de prezentare a cursului teoretic şi s-a început completarea
informaţiilor geo-speologice pentru peşterile din arealul
hunedorean, datorită colaborării cu B. Bozdoc, R. Breban şi M.
Băicoană. În acest an s-a insistat pe modelele habitaţionale
de peşteră, configuraţia zonei în diverse momente istorice,
climat, surse de materii prime, dinamica populaţiei etc. Partea
practică a cursului a fost organizată în Peştera Nr. 1
de la Cerişor unde a fost deschisă o casetă cu dimensiunile de
1,50 / 1 m, plasată pe latura de nord a Sălii Mari, casetă ce
se va converti, mai târziu, în caroul 1 al secţiunii S1 /
1999. Cu această ocazie s-a cercetat o parte a unei vetre de foc
aparţinând culturii Wietenberg, plasată la 0,15 m adâncime de la actualul
nivel de călcare.
Tot în cadrul
aceluiaşi stagiu s-a reuşit identificarea, prin cercetări de
suprafaţă, unor obiective arheologice în Peştera Nr. 2
(Peştera Mică) de la Cerişor. În perimetrul administrativ al
satului s-a descoperit, în punctul La Pârloage, la cca. 1100 m
distanţă aeriană de Peştera Nr. 1, o aşezare
sezonieră ce poate fi încadrată, după materialele ceramice,
culturii Coţofeni şi epocii bronzului (cultura Wietenberg).
Cât priveşte Peştera
Nr. 2 de la Cerişor, aici s-a descoperit, în dreptul intrării,
un sondaj realizat cu scop neprecizat (deschis, poate, pentru decolmatarea
intrării). Prin taluzarea pereţilor acestuia s-au descoperit
materiale ceramice aparţinând culturii Coţofeni.
În cadrul CNS (Stâna de Vale, 14-17 septembrie 2000) a fost
prezentată lucrarea Arheologie-speologică în estul munţilor
Poiana Ruscă (C. Roman şi M. Băicoană), CSPH primind
trofeul „Emil Racoviţă” (secţiunea Ştiinţă).
Al patrulea stagiu de
arheologie speologică (25-27 mai 2001, Govăjdie) a continuat
sistemul deja consacrat în ceea ce priveşte prezentarea cursului
teoretic, acesta fiind completat cu expuneri cu privire la prezentarea
habitatului uman în peşteri din România, realizată de prof.univ.dr.
Iosif Viehmann (Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” Cluj-Napoca)
şi de structură şi morfologie carstică prezentate de
prof.univ.dr. Bogdan C. Onac de la acelaşi institut. La Cauce s-a
realizat curăţirea profilului longitudinal al secţiunii S I
/ 1998-1999 şi s-au recoltat eşantioane pentru o analiză
sporo-polinică. Aceeaşi operaţiune s-a efectuat şi în Peştera
Nr. 1 de la Cerişor.
Cu ocazia stagiului au
fost prelucrate şi aplicate cu rigoare normele legislative cu privire la
protejarea patrimoniului arheologic, pentru familiarizarea practică a
speologilor cu acestea. Nu au fost efectuate sondaje care să demonstreze
prezenţa unor depuneri arheologice în peşteri, având în vedere
că majoritatea participanţilor au fost şi la stagiile
anterioare.
Principala acţiune a
acestui stagiu a fost „perierea” versantului din dreapta văii Runcului,
între Govăjdie şi cătunul Tulea, identificându-se trei
peşteri inedite, iar la intrarea Peşterii de sub cruce de la
Govăjdie au fost descoperite fragmente ceramice aparţinând culturii
Coţofeni.[28]
Cavităţile
descoperite au fost cartate şi li s-a alcătuit fişa de
anunţ şi confirmare, în vederea cuprinderii lor în cadastrul
actualizat al peşterilor din România.
Dar să vedem care
sunt peşterile cuprinse în proiectul nostru de publicare şi care
este stadiul cercetărilor cu privire la acestea.
Cerişor-Peştera
Nr. 1 (2277 / 11) (harta 3)[29]
Cerişor-Peştera
Nr. 2 (2277 / 13) (harta 3; plan 8)
Cerişor-Peştera
Nr. 3 (2277 / 12) (harta 3)
Cerişor-Peştera
Cauce (2277 / 23) (harta 3)[30]
, Istoricul
cercetărilor, sistemul de săpătură, stratigrafia
Cerişor-Peştera
Nr. 4, „De la Crăciuneasa" (2277 / 34) (harta 3; plan 9)
Chergheş-Peştera
Măgura (2276 / 1) (harta 3; plan 12 / 2)
Ciulpăz-Peştera
Bulgărelu (2277 / 55) (harta 3)
Dumbrava-Peştera cu
apă (2277 / 8) (harta 3)[31]
Govăjdia-Peştera de la cruce (2277 /
57) (harta 3; plan 12/1)
Hunedoara-Peştera Nr.
1 (2277 / ) (harta 3; plan 10/2)
Hunedoara-Peştera Nr.
2 (2277 / 16) (harta 3; plan 10/3)
Nandru-Peştera
Curată (2277 / 1) (harta 3)[32] şi Peştera
Spurcată (2277 / 2) (harta 3)
Nandru-Peştera
Nr. 4 (2277 / ?) (harta 3; plan 10/1)
Nandru-Peştera
Joncţiunii (2277 / 47-48) (harta 3; plan 11)[33]
Runcu
Mare-Peştera nr. 1 (2277 / 9) (harta 3)[34]
Teliucu
Superior-Peşteră, sat, comuna Teliucu Inferior (harta 3)
Privire
sintetică asupra descoperirilor arheologice din peşterile dispuse
în arealul munţilor Poiana Ruscă
Peşterile de pe rama
de est a munţilor Poiana Ruscă nu reprezintă fenomene
singulare în această zonă a ţării.
La nord de Mureş se
găsesc peşterile de la Prevăleni (Prăvăleni)[35],
Meda[36],
Beriu[37]
şi Geoagiu Băi[38].
Una dintre cele mai
interesante peşteri din judeţul Hunedoara, dispusă la nordul
Mureşului, este Peştera Avenul cu incizii de la Gaura Cizmii.[39]
În această peşteră s-au descoperit fragmente ceramice
Coţofeni. Pe pereţii peşterii se află desene incizate
aranjate în patru registre.[40]
Altă
peşteră cercetată în urmă cu mai multe decenii este cea
din hotarul comunei Româneşti.[41]
Aceasta se află pe rama de vest a Munţilor Poiana Ruscă.
Săpăturile de aici au fost întreprinse de M. Moga[42],
Fl. Mogoşanu şi I. Stratan[43].
În această peşteră s-au descoperit urmele a mai multor culturi
preistorice, din paleolitic până în perioada dacică clasică.
Mergând pe râul Strei, în
hotarul comunei Boşorod, se află Peştera Ponorici[44].
În sfârşit, trebuie
să amintim – chiar dacă obiectivul este dispus oarecum excentric
faţă de zona studiată – peştera de la Cioclovina[45].
Această peşteră a fost cercetată în mai multe rânduri de
aproape toţi autorii citaţi până în acest moment.
Alte obiective de
acelaşi tip se află la Federi (comuna Pui, judeţul Hunedoara).[46]
Principalele peşteri de aici sunt cele de pe Coasta Vacii
(peşterile I-III) şi cea numită Peştera Gaura
Cocoşului.[47]
Tot în zona comunei Pui,
la Ohaba Ponor, se dezvoltă peştera Bordul Mare[48]
şi peşterile de la Ponor.[49]
O altă
peşteră din această zonă, amintită în literatura de
specialitate este cea de la Luncani.[50]
Se mai aminteşte
şi peştera locuită la Grădiştea de Munte.[51]
Dar pentru că aminteam
de peşterile de pe rama de vest şi de nord-vest a munţilor
Poiana Ruscă să vedem, în câteva rânduri, care sunt acestea:
Bazinul Bega
Peştera Buzeica
În această
peşteră, ca şi în alta neidentificată în teren, s-au
descoperit materiale arheologice din neolitic până în epoca bronzului.[52]
¤
Peştera din Cioaca
Birtului
Fl. Medeleţ a
descoperit în această peşteră materiale ceramice
aparţinând culturii Coţofeni.[53]
¤
Peştera
Româneşti (Peştera cu Apă, Peştera Mare de la
Fereşti, Peştera Româneşti-Fereşti, Rumunyest-barlang,
Facsadi-barlang)
În bibliografia de
specialitate se amintesc mai multe categorii de descoperiri.[54]
În primul rând constatăm apariţia unor materiale paleolitice la
adâncimea de 3,20 m. Mai apoi s-au descoperit materiale arheologice
aparţinând culturilor Tiszapolgár şi orizontului cultural Herculane
II-III – Pecica-Şanţu Mare – Cheile Turzii. De asemenea, s-a
mai descoperit o locuire sezonieră aparţinând culturii
Coţofeni III (în acest nivel s-a descoperit şi o
brăţară de cupru. Alte epoci reprezentate aici sunt cea a
bronzului (cultura Balta Sărată) şi epoca fierului (cultura
Basarabi, perioada dacică).[55]
Bazinul
Căprionişca
Peştera lui Adi
Materialul arheologic
descoperit în această peşteră este dispărut. Acesta
aparţinea, după câte se pare, epocilor paleolitică,
neolitică, eneolitică[56]
şi medievală[57].
¤
Peştera cu Monezi
În această
peşteră, neidentificată în teren, s-au descoperit, în anul
1875, aproximativ 80 de monede.[58]
¤
Peştera Gaura Scrofii
(Scroafei)
Peştera nu a fost
identificată în teren. Descoperirile aparţin epocilor preistorice.[59]
V. Boroneanţ aminteşte două epoci istorice reprezentate aici:
neolitic şi perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului
(eneolitic final).[60]
¤
Peştera lui Sinesie
Toporul realizat din
piatră şlefuită descoperit aici aparţine, probabil,
neoliticului.[61] V.
Boroneanţ aminteşte aici un nivel neolitic şi altul medieval.[62]
¤
Bazinul Nădrag
Peştera cu Aven (Peştera cu trei
intrări)
În această
peşteră au fost identificate urme arheologice aparţinând
culturii Coţofeni.[63]
¤
Căprioara
În peşterile din
jurul localităţii s-au descoperit materiale ceramice
aparţinând culturii eneolitice Coţofeni.[64]
¤
Bazinul
Dobra
Peştera Nr. 1 şi Nr. 2
de la Roşcani
Acestea au fost cercetate
sistematic în anul 2002. Materialele arheologice descoperite cu acest prilej
aparţin culturii Coţofeni.[65]
¤
Din această
scurtă înşiruire rezultă faptul că o mare parte dintre
peşterile care s-au format în munţii Poiana Ruscă au urme de
locuire omenească. Trebuie să ţinem seama, însă, că
numărul acestora trebuie să fi fost mult mai mare, dacă
ţinem seama de faptul că majoritatea carierelor de aici s-au
dezvoltat prin exploatarea galeriilor naturale ale peşterilor şi –
implicit – pe distrugerea acestora în urma lucrărilor de exploatare.
¤
Aşezări preistorice
deschise în partea de est a munţilor Poiana Ruscă
Colectivul de cercetare
arheologică a acestei zone a căutat să fixeze, în teren,
şi principalele situri aflate în aer liber în apropiere imediată
sau mai depărtată de acest sistem de peşteri. Astfel că
s-au descoperit sau „redescoperit”, verificat, mai multe câmpuri cu urme
arheologice, între care amintim:
Almaşu Mic-Sub
Coasta Buciumului punctul Râpă
Aici s-au descoperit
vestigii romane, iar peste pârâu au apărut urme preistorice.[66]
Bârcea Mare
La intrarea în localitate
dinspre Sântandrei, în dreapta şoselei, între aceasta şi râul
Cerna, au fost culese, din terenul arabil, fragmente ceramice aparţinând
culturii Coţofeni şi epocilor hallstattiană, romană
şi medieval timpurie (sec. V-VI).[67]
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Boş-Pă
şes,
sat, aparţinător municipiului Hunedoara.
Situl arheologic este
plasat la nord–nord-vest de sat, pe o
terasă joasă ce mărgineşte un mic afluent de stânga, cu
albie meandrată, al pârâului Zlaşti.
Materialul ceramic s-a
recoltat pe o suprafaţă de cca. 300 m2. Din punct de
vedere cultural acesta se încadrează în cultura Coţofeni şi –
posibil – în bronzul timpuriu.
Periegheza a fost
efectuată de C. Roman şi D. Diaconescu (MCCH) în luna martie a
anului 2001.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Cârjiţi-Grohotea sau Grohote,
comună
Din punctul
menţionat, identificat de Z. von Torma în 1876, provin materiale
arheologice (ceramică şi piese litice) atribuite neoliticului
şi eneoliticului.[68]
Din alte surse
bibliografice reiese faptul că locuirea preistorică este
suprapusă de o aşezare romană.[69]
Cerişor-La
Pârloage,
sat, comuna Lelese
Aşezarea este
situată la sud-est de satul Cerişor, pe o şa
împădurită, ocupând o suprafaţă de cca. 250 m2.
Materialul arheologic
recoltat aparţine culturii Coţofeni şi unei etape a culturii
Wietenberg. Periegheza prin care s-a descoperit aşezarea a fost
organizată în cadrul Stagiului de arheologie-speologică din 2 mai
2000.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Chergeş, sat, comuna Cârjiţi
De aici provine un depozit
de bronzuri (colier, 4 brăţări, fragmente de spirale de bronz,
o turtă, 3 bucăţi din obiecte de formă conică,
sparte), alături de un obiect aflat la British Museum. Depozitul este datat
Ha A1 şi aparţine seriei Cincu-Suseni.[70]
Cinciş-Casa
Albă
Punctul cu resturi
arheologice a fost localizat pe plaja din dreptul construcţiei. Ceramica
se poate încadra în cultura Wietenberg şi perioada dacică
clasică.[71]
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Cinciş-Motel
Aşezarea
preistorică de aici a fost descoperită printr-o periegheză
efectuată în luna decembrie a anului 1998. Pe o limbă de
pământ, actualmente livadă de pruni, prelungită în apa lacului
şi formând o plajă au fost descoperite fragmente ceramice care,
după factură, ardere şi ornamente pot fi atribuite culturii
Coţofeni.[72]
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Cinciş-Popeasca N, comuna Teliucu Inferior[73]
Staţiunea
neolitică se află pe malul drept al Cernei, pe o terasă
înaltă (actualmente joasă faţă de oglinda lacului de
acumulare), în apropiere de villa rustica cunoscută din
literatura de specialitate.
Locuirea preistorică
a fost identificată în anul 1999 de C. Găină şi
cercetată printr-o periegheză de C. Roman, D. Diaconescu (MCCH)
şi acelaşi C. Găină („Siderurgica” S.A. Hunedoara),
locuirea extinzându-se pe o suprafaţă de cca. 300 m2.
Materialul ceramic
descoperit este degresat cu nisip fin şi mâl (pentru specia fină)
şi nisip cu granulaţie mare pentru celelalte categorii. Culorile
ceramicii sunt cărămiziul şi cărămiziul-gălbui
(pl. LV/1-3).
După caracteristicile
materialului redus numeric şi foarte fragmentar, putem încadra aceste
materiale ceramice culturii Petreşti.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Ciulpăz, sat, comuna
Peştişu Mic
În urma cercetărilor
de suprafaţă din 20 noiembrie 1986 efectuate de T. Mariş au
fost recoltate din arealul satului fragmente ceramice preistorice. Ele apar
în registrul inventar al MCCH la numărul 3719 / 1-75, fără
specificarea toponimicului.
Piesele nu se mai
regăsesc în cadrul actualei colecţii a muzeului.
Ghelar, comună
De pe teritoriul
localităţii provine ceramică preistorică şi
fragmente de urne „villanoviene”.[74]
Epocii romane îi
aparţin abatajele subterane şi gropile de redus minereu din mina
principală de la Ghelar, exploatările de aici continuând până
în secolul XIX.[75]
Govăjdie, sat, comuna Ghelar
În hotarul satului este
semnalată, fără alte precizări, o cetate dacică.[76]
În anii '80 în zona de
platou adiacent versantului din dreapta al râului Sohodol, la cca. 800 m vest
de furnalul de la Govăjdie, a fost descoperit un topor perforat, de mari
dimensiuni, din gresie metamorfozată. Piesa a fost în custodia CSPH,
după acea dată fiind donată MCCH. În prezent, piesa a
dispărut.[77]
Hăşdat, municipiul Hunedoara[78]
Staţiunea
arheologică se află în partea de est a localităţii
Hăşdat, pe o terasă uşor înclinată ce este
mărginită spre dreapta de un mic pârâu variabil ca debit.
Materialele provenind din
acest punct se află în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie
a Transilvaniei din Cluj-Napoca, modul în care au ajuns aici fiind
necunoscut.
În 1986, T. Mariş (pe
atunci la MCCH) efectuează aici – pe lângă cercetări de
suprafaţă – şi două sondaje arheologice, parte din
material păstrându-se în colecţiile muzeului hunedorean,
demonstrând că în zona cercetată stratigrafia are 0,50 m grosime
(această constatare rezultă din consultarea biletelor care
însoţesc materialul arheologic).
Staţiunea este
„redescoperită” în anul 1998, când, cu ocazia unor cercetări de
suprafaţă, au fost sesizate numeroase materiale arheologice pe o
suprafaţă de aproximativ 350 m2.
Pe vârful platoului s-au
identificat sute de aşchii de cuarţit ce pot fi legate, probabil,
de existenţa unui atelier de prelucrare a pietrei prin cioplire, dintr-o
epocă istorică neprecizată.
Materialul ceramic cel mai
timpuriu descoperit aici aparţine culturii Coţofeni (factură
grosieră, degresat cu nisip şi pietricele, netezire bună,
ornamentat cu şiruri de impresiuni dispuse în şiruri orizontale),
faza a treia.
Un alt lot ceramic este
încadrat în epoca timpurie a bronzului (factură semifină şi
uzuală, culoare brună şi brun-gălbuie, decor cu
măturica, buze manşonate).
Cea mai importantă
locuire aparţine culturii Wietenberg şi se remarcă printr-o
ceramică aparţinând speciilor fină, semifină şi
uzuală, în general lustruită. Din punctul de vedere al formelor
predomină străchinile cu buza arcuită (pl. LVI/4, 9) şi
străchinile cu buza lobată (pl. LVI/7-8, 11), forme completate cu
un fragment de fund inelar. Repertoriul ornamental cuprinde canelurile late
(pl. LVI/4, 6), înguste (pl. LVI/1, 3), dispuse vertical (pl. LVI/1, 4),
oblic (pl. LVI/3) sau în arcade (pl. LVI/6), benzi incizate în tehnica
„Zahnstenpelung” (pl. LVI/5) sau decorate cu benzi distanţate (pl.
LVI/8). Apar şi ornamentele realizate în tehnica împunsăturilor
succesive (pl. LVI/10) realizat atât pe marginea inferioară a fundului
inelar, cât şi pe fundul propriu-zis. Aceste motive sunt asociate
şi cu incizii.
Ultimul lot de materiale
arheologice aparţine Evului Mediu şi constă din fragmente de
cahle decorate în relief cu motive vegetale.
După caracteristicile
materialelor descoperite, acestea se pot încadra fazei a treia a culturii
Coţofeni, Bronzului timpuriu (probabil fazei a treia), etapei finale a
culturii Wietenberg (existând o mixtură cu elemente Otomani şi
tumulare), iar materialele arheologice specifice Evului Mediu pot fi plasate
după secolul XV.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Hunedoara[79]
Pe raza municipiului
Hunedoara există mai multe situri preistorice. Acestea au fost publicate
separat existând posibilitatea ca – uneori – unele dintre acestea să
reprezinte una şi aceeaşi aşezare. Vom menţiona, mai
departe, cele mai importante descoperiri de pe raza municipiului Hunedoara,
în ordinea publicării:
a) Biserica şi
Cimitirul reformat
Punctul arheologic numit Cimitirul
reformat[80] sau
Biserica reformată[81]
se află către botul terasei din dreapta pârâului Zlaşti,
în continuarea aşezărilor preistorice succesive din punctul Grădina
Castelului. De aici provin materiale arheologice neolitice timpurii
şi eneolitice (grupul Hunedoara în opinia autorului publicării[82])[83],
din epoca bronzului[84]
şi, în sfârşit, din perioada hallstattiană. La publicarea
iniţială a sitului, în anul 1979, se amintesc şi materiale
ceramice aparţinând culturilor Turdaş, Coţofeni şi
epocilor dacică, romană şi feudală.[85]
Materialele arheologice
descoperite aici se păstrează la MCCH şi MCDR Deva. Vestigii
descoperite în acest sit se află şi la MNIT Cluj-Napoca.[86]
Este posibil ca mare parte
dintre aşezările preistorice din acest punct să se continue
din punct de vedere geografic în punctele Grădina Castelului, Dealul
Sânpetru şi Biserica Sfântu Nicolae.
Locul de depozitare al materialului
arheologic este MCCH.
b) Grădina
Castelului
Acest punct de interes
arheologic este cercetat încă din anii '80 ai secolului XX de un
colectiv format din T. Mariş şi Fl. Draşovean, sub conducerea
lui I. Andriţoiu. Aşezările succesive dovedite prin cercetarea
stratigrafiei de aici se întind cronologic din paleolitic şi
străbat epoca neolitică, cea eneolitică, epoca bronzului,
fierului (inclusiv perioada dacică clasică) şi epoca
medievală. Din nefericire, descoperirilor efectuate în această
vreme nu au fost publicate sub formă monografică. Din când în când,
în bibliografia de specialitate se fac referiri la unele materiale
arheologice presupus a fi descoperite în această perioadă de
cercetare.
O dată cu 1996
cercetările arheologice sistematice au fost reîncepute. O parte dintre
rezultatele acestora s-au şi publicat monografic.[87]
De asemenea, s-au publicat mai multe studii şi articole cu referire
directă la materiale arheologice sau contexte stratigrafice descoperite
sau definite cu prilejul noilor cercetări.[88]
Colectivul nostru de cercetare a pregătit pentru publicare un număr
relativ ridicat de studii şi articole axate pe noile descoperiri.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
c) Dealul Sânpetru
Pe vârful acestuia se
află o fortificaţie de pământ cu val şi şanţ
(?) dintr-o epocă neprecizată cert din punct de vedere cronologic
şi cultural. T. Mariş a efectuat sondaje şi o secţionare
a valului de pământ. Planurile, fotografiile şi însemnările de
şantier nu s-au păstrat în arhiva MCCH. Încadrarea culturală
şi cronologică a cetăţii de pământ este, în
consecinţă, greu de realizat. Din profilurile vechii
săpături se pot recolta materiale arheologice amestecate
aparţinând mai multor epoci istorice (cele mai vechi aparţin
culturii Coţofeni). Perieghezele făcute aici arată că
platoul nu este înconjurat pe toată circumferinţa sa de acest val
de pământ şi este „ras” până la stânca nativă.
Pe o terasă
aflată imediat sub această fortificaţie s-a construit un turn
de apă şi s-a instalat o conductă de coborâre. S-au descoperit
cu acest prilej materiale arheologice aparţinând culturii Wietenberg,
Hallstattului timpuriu şi mijlociu şi epocilor dacică şi
romană.[89]
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
d) Biserica Sfântu
Nicolae
Cu ocazia
săpăturilor de cercetare a structurii bisericii Sfântu Nicolae,
obiectiv construit pe o terasă din faţa Bisericii reformate,
peste râul Cerna, s-a descoperit un nivel de locuire preistoric.[90]
e) Judecătorie
Aşezarea se află
pe prima terasă în dreapta râului Cerna. Materialele arheologice au fost
colectate de preotul Gh. Petre Govora din zona vechii judecătorii din
Hunedoara. Ceramica descoperită aparţine culturii Turdaş, faza
târzie.[91]
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
f) Strada Ecaterina
Mărgineanu
Materialele arheologice au
fost descoperite cu ocazia îngropării unei conducte de gaz şi
aparţin culturii Starčevo-Criş.[92]
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
g) Strada Rotarilor
Din anul 1978 datează
o descoperire arheologică deosebită făcută la
săparea unui şanţ pentru îngroparea unei conducte de gaz.
Pe strada Rotarilor, pe
porţiunea dintre alimentara Sara şi intersecţia cu
strada Chizid, s-au descoperit resturi arheologice preistorice şi
medievale.[93]
Multe materiale
arheologice erau răscolite din anul 1968, când se îngropase prima
conductă de gaz metan.
Punctul arheologic se
află în apropierea bisericii Sfântu Nicolae. Această
observaţie ne face să conchidem că locuirea preistorică
poate fi contemporană cu cea descoperită în zona acestui obiectiv
ecleziastic.
Materialele arheologice
medievale au fost deja publicate.[94]
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
g) Buituri
Cercetările de
suprafaţă din acest punct au dus la descoperirea unor piese mousteriene.[95]
Pe o terasă de
dreapta, relativ înaltă, a râului Cerna s-a descoperit o aşezare
eneolitică.[96]
Tot la Buituri s-a
descoperit, în anul 1959, un celt de bronz de tip transilvănean şi
un lanţ de aur (Ha B1, sec. X î.Chr.).[97]
Locul de depozitare al materialului
arheologic ceramic este MCCH.
Josani-În Şes, com. Peştişu
Mic[98]
Staţiunea se
află pe o terasă joasă aflată la cca. 2 m de pârâul
Peştiş care o mărgineşte pe latura sudică.
Locuirea a fost
identificată în 1999 cu ocazia unor cercetări de suprafaţă
întreprinse de C. Roman şi C. Găină.
Suprafaţa pe care se
află materialele arheologice este de aproximativ 500 m2.
Materialul ceramic
descoperit este de factură semifină şi uzuală, având ca
degresant nisipul şi pietricelele, beneficiind de o ardere bună.
Culorile ceramicii sunt negrul, roşul cărămiziu şi, mai
rar, gălbuiul. Se remarcă, din punct de vedere al motivelor
decorative, canelurile late plasate vertical pe corpul vasului (pl. LV/7),
canelurile plasate pe interiorul vasului (pl. LV/5-6, 8) şi buzele
torsadate (pl. LV/4). Formele ceramicii sunt străchinile largi şi
vasele cu buza invazată şi umăr proeminent.
Caracteristicile acestui
lot ceramic (factură, ardere, ornamente şi forme) încadrează
locuirea în perioada hallstattiană.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Lăpugiu de Jos, comună
În anul 1881 s-au
descoperit între Lăpugiu de Jos şi Panc 8 fragmente de verigi din
aur.[99]
Mânerău-Dealul
Gilii[100]
Obiectivul arheologic este
dispus în partea de sud-est a localităţii, pe a doua terasă a
râului Cerna. Resturile ceramice aparţin culturii
Starčevo-Criş şi bronzului timpuriu. Suprafaţa pe care
apar artefacte este restrânsă.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Valea Nandrului-La Dos[101]
Aşezarea de la Valea
Nandrului-La Dos (Dosul Mic şi Dosul Mare) se
află plasată la periferia de est a munţilor Poiana Ruscă,
într-un bazinet depresionar dominat de dealuri cu altitudini maxime de cca.
300-320 m. Ea se află pe terasa de pe marginea pârâul Petac, la
ieşirea din zona calcaroasă până la vărsarea în râul
Cerna.
Materialele arheologice
descoperite aici aparţin culturilor Turdaş şi Petreşti.
Unele materiale ceramice descoperite cu ocazia cercetărilor mai vechi
pot aparţine şi culturii Vinča, faza A.[102]
Peştişu Mare-La
Ţărmure[103]
Câmpul cu artefacte
preistorice se află în partea de nord a comunei, pe terasa din dreapta
râului Cerna. Materialele arheologice apar pe o suprafaţă
considerabilă. Autorii descoperirilor arată existenţa a mai
multe zone cu materiale arheologice (sudică, centrală şi
nordică).
Culturile prezenta în
această întinsă aşezare sunt: Starčevo-Criş,
Vinča timpurie (A), Turdaş, Coţofeni, bronz timpuriu şi
târziu, precum şi Evului Mediu.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Peştişu Mare-Tămăştilic[104]
Aşezarea se află
pe teritoriul satului. Materialele arheologice se descoperă pe o
terasă dispusă pe stânga râului Cerna, marginea dinspre sud a
staţiunii fiind înconjurată de un mic pârâu.
Ceramica descoperită
aici se încadrează în cultura Starčevo-Criş, faza a doua.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Peştişu Mic
Locuirea preistorică
se află pe o terasă joasă (8-10 m), plasată în stânga
pârâului Peştiş, chiar la intrarea în sat, venind dinspre drumul
judeţean Sântuhalm – Hunedoara. Terasa este secţionată pe
diagonală de banda transportoare ce deservea CSH.
Acest sit a fost
identificat, pentru prima dată, în primăvara anului 2000 cu ocazia
unor cercetări de suprafaţă întreprinse de C. Roman, D.
Diaconescu (MCCH) şi C. Găină (CSH). Suprafaţa de pe care
au fost recoltate materialele arheologice este de cca. 1500 m2.
Materialul arheologic
constă din fragmente ceramice aparţinând neoliticului timpuriu
(factură semifină şi uzuală, ardere slabă, miez
cenuşiu, culori din gama cărămiziului, gălbuiului şi
brunului, degresat cu pleavă tocată şi, rar, nisip), decorul
constând din barbotină în şiruri paralele, oblice (pl. LVII/2),
incizii paralele verticale (pl. LVII/1), impresiuni cu unghia (pl. LVII/3) şi
aplicaţii plastice fără o formă bine conturată.
Eneoliticului final îi
corespunde aici o ceramică cu factură semifină şi
uzuală, lutul fiind degresat cu nisip, suprafeţele având o netezire
bună. Decorul constă din incizii dispuse sub forma ramurilor de
brad (pl. LVII/4-5) şi brâuri alveolare dispuse sub buza vasului.
Bronzul timpuriu din acest
punct are un număr mare de piese. Speciile semifină şi
uzuală au ca degresant nisipul şi pietricelele, culorile ceramicii
fiind cuprinse între negru, cenuşiu, brun şi cărămiziu.
Ornamentele sunt de tipul celor cu măturica (pl. LVII/6-7),
impresiunile textile (pl. LVII/8, 9) şi brâurile alveolare în relief
dispuse pe treimea superioară a vasului.
Bronzului târziu îi
aparţine o ceramică în mare parte de specie semifină, cu o
gamă coloristică cuprinzând gălbuiul, cărămiziul,
brunul sau cenuşiul, având ca degresant nisipul, pietricelele şi
mica. Motivele care ornamentează ceramica sunt inciziile dispuse în
registre diferite, impresiunile pe buză, crestăturile pe
umărul vasului şi canelurile late în ghirlande (pl. LVII/11).
Materialele neolitice se
pot încadra în fazele IIIB-IVA a culturii Starčevo-Criş, cele
eneolitice fazei I a culturii Coţofeni, iar cele ce aparţin de
epoca bronzului într-un orizont contemporan cu Bronzul timpuriu III şi
într-altul contemporan cu ultima fază de evoluţie (IV) a culturii
Wietenberg.
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
Teliucu Inferior, comună
Literatura de specialitate
aminteşte ca provenind de aici un topor de piatră, iar mai jos de
sat, pe partea din dreapta drumului s-a mai găsit un alt topor de
amfibolit.[105]
Aici există o
exploatare de suprafaţă a minereului de fier ce datează,
după toate probabilităţile, încă din epoca romană,
implicând un complex administrativ (construcţii de piatră, depozite
şi un mic sanctuar) alături de mine şi cuptoare de redus
minereul.[106]
Zlaşti-Gruniul lui
Moş,
suburbie a municipiului Hunedoara
Staţiunea se
află la vest de sat, pe malul din dreapta al pârâului Zlaşti, la 20
m deasupra acestuia, locuirea ocupând două terase, notate A şi B.
Săpăturile cu
caracter de salvare de aici s-au efectuat în 1978 de MCCH şi MCDRD.
După părerea
celor care publică materialele arheologice de aici, primul nivel
aparţine fazei B2 a culturii Vinča, iar cel de al doilea
moment de locuire fazei C, respectiv purtătorilor culturii Turdaş.[107]
Locul de depozitare al
materialului arheologic este MCCH.
¤
Surse de silex descoperite
în partea de est a munţilor Poiana Ruscă
Boş-Grui, sat,
aparţinător municipiului Hunedoara
Punctul este situat pe
terasa înaltă de pe malul din dreapta a pârâului Zlaşti, la sud de
sat. Cercetările de suprafaţă au condus la identificarea a
două tipuri de „silex”: unul de bună calitate, asemănător
celui de tip bănăţean şi altul de calitate
inferioară, aflat din abundenţă în acest punct.[108]
Peştişu Mare-Tămăstilic, comună
Punctul se află pe
malul din stânga al pârâului Peştiş, afluent de stânga al Cernei,
la cca. 250 m de şoseaua judeţeană, în vecinătatea
aşezării descrise mai sus.
Din zona buzei terasei au
rezultat, în urma săpării fundaţiei unui stâlp de înaltă
tensiune, materiale litice (silexite), de diferite culori (brun-gălbui,
vişiniu cu intruziuni negre şi brun-roşcate) în mare
cantitate.[109]
E. Comşa pune pe
seama unor zăcăminte de „silex” din zona de est a munţilor
Poiana Ruscă existenţa din abundenţă a acestei materii
prime în aşezări precum: Leşnic, Bârcea Mare, Turdaş,
Balşa, Tărtăria, Lumea Nouă, Păuca şi
Petreşti.[110]
Din cercetările
personale rezultă că mari cantităţi de materie primă
în curs de prelucrare şi de materie primă se află în sau în
preajma unor mari aşezări neolitice din zona Mureşului
mijlociu cum ar fi Orăştie-Dealul Pemilor, Turdaş-Luncă
şi Nandru-La Dos. Cercetările vor arăta, aşa cum
vom arăta noi în această carte, dacă materia primă din
aceste aşezări are provenienţa în imediata apropiere a sitului
sau este vorba despre zone de exploatare din care aceasta este
transportată spre aşezare în stare brută.
Una dintre ultimele
descoperiri de zone-surse pentru materii prime folosite la obţinerea
pieselor din piatră cioplită este cea din arealul satului
Roşcani, comuna Dobra, judeţul Hunedoara.[111]
Cele mai vechi descoperiri
care reflectă istoria omului sunt la Roşcani, fără
îndoială, cele de pe Dealul Cerăt. Aici s-au descoperit
unelte din piatră cioplită, resturi de prelucrare prin cioplire a
pietrei şi materie primă necesară pentru această
operaţiune.[112]
Cea mai des utilizată
materie primă este calcedonia (numită de arheologii secolului XIX
„opal de ceară”). Roca este de culoarea cerii şi apare sub forma
unor bolovani de dimensiuni medii pe Dealul Cerăt, în asociere cu
bolovani din cuarţit şi alte resturi fosilifere cimentate natural.
Într-o groapă care cu
siguranţă nu are legătură cu movila M4
(preferăm să numim movile aceste rezultate ale
activităţii omeneşti, până în momentul în care vom avea
şi observaţii îndestulătoare pentru a defini utilitatea
acestora), cercetată de noi sistematic, s-au descoperit mai multe piese
din piatră cioplită cu urme de prelucrare aparţinând,
fără îndoială, paleoliticului. Menţionăm că
acest complex arheologic a fost acoperit de mantaua movilei. Descoperirile se
înscriu în aria celor care păstrează o vagă tradiţie
mousteriană. Încadrarea lor cronologică ţine – mai
degrabă – de paleoliticul superior. Tipologia pieselor nu aduce foarte
multe elemente pentru o încadrare cronologică şi culturală mai
precisă.
Apariţia unor piese
paleolitice în această zonă nu este întâmplătoare. În
condiţii oarecum asemănătoare zac piesele
zăcămintelor de la Brotuna-Basarabasa (jud. Hunedoara)[113],
Iosăşel (jud. Arad)[114],
Valea Mare (jud. Arad)[115]
şi Zimbru (jud. Arad)[116],
dar şi altele, aflate în zăcămintele mai apropiate, cum ar fi
cele de la Nandru (jud. Hunedoara)[117]
şi Ciulpăz[118].
Nepublicarea repertoriului
arheologic al judeţului Hunedoara ne face să nu cunoaştem
toate descoperirile de acest tip din zona studiată. Putem constata,
însă, că locuirile paleolitice şi exploatarea materiilor prime
litice sunt extrem de frecvente pe Mureş, mai ales în zona în care
acesta desparte Munţii Apuseni de masivul Poiana Ruscă, la
Aciuţa (jud. Arad)[119],
Baraţca (jud. Arad)[120],
Buituri (jud. Hunedoara)[121],
Cladova (jud. Arad)[122],
Conop (jud. Arad)[123],
Guravăii (jud. Arad)[124],
Moneasa[125],
Orăştie (jud. Hunedoara)[126],
Rostoci (jud. Arad)[127],
Uroi (jud. Hunedoara)[128],
Valea Mare (jud. Arad)[129],
Valebrad (jud. Hunedoara)[130]
şi Zimbru (jud. Arad)[131].
Importante sunt şi aşezările şi zăcămintele
dispuse pe rama de vest a masivului Poiana Ruscă. Între acestea amintim
pe cel de la Coşava (jud. Timiş)[132],
Curtea (jud. Timiş)[133]
şi Româneşti-Dumbrăviţa (jud. Timiş)[134].
Toate aceste descoperiri
arată, încă o dată, importanţa părţii de sud a
Munţilor Apuseni şi a masivului Poiana Ruscă pentru
obţinerea materiilor prime necesare fabricării uneltelor încă
din perioada paleolitică. Specificul formării geologice a acestora
a făcut să abunde în roci utile pentru comunităţile
omeneşti, fapt ce a făcut să fie extrem de frecventaţi.
Puţin cunoscută până acum, zona Roşcanilor se înscrie
între acestea, ca zonă-sursă de materii prime necesare
obţinerii uneltelor de piatră cioplită din epoca
paleolitică până în epoca bronzului şi – poate – şi mai
târziu.
