Peştera Cauce se găseşte în vestul Munţilor Poiana Ruscă, la 1,5 km NNE (distanţă aeriană) de satul Cerişor, com. Lelese, pe versantul existent în dreapta văii Runcului [1] , formaţiunea dezvoltându-se în calcare dolomitice. Climatul local blând, datorită influenţelor submediteraneene, alături de o floră şi o faună diversificate au favorizat locuirea peşterii încă din cele mai vechi timpuri. Cercetările complexe desfăşurate între anii 1998-1999 au evidenţiat bogate sedimente holocene, nederanjate de intervenţii antropice. Vestigiile de locuire preistorică sunt atribuite culturilor Starčevo-Criş, Turdaş, Petreşti, Tiszapolgár, Bodgogkeresztúr, Coţofeni şi Wietenberg [2] . Materialul osteologic ce ne-a parvenit spre analiză este bogat, totalizând 4.153 resturi de faună, a căror distribuţie procentuală pe culturi este redată în tabelele 1 şi 2 şi fig. 1, 2. Mai trebuie precizat că sedimentul din peşteră a fost dat la sită, metodă ce a permis colectarea integrală a oaselor, inclusiv a celor de dimensiuni foarte mici, aparţinând speciilor de talie mică, sacrificate în primele luni de viaţă. Într-un cuvânt, la nivel de studiu arheozoologic s-au putut face estimări cantitative  cu o marjă de eroare destul de mică. De asemenea, materialul ce provine din strat de cultură amestecat a fost eliminat din statistici, cu riscul de a reduce numericeşte eşantionul faunistic, dar de a ne întemeia concluziile pe loturi sigure. Oasele determinate sunt deşeuri menajere, rezultate din activităţile de consum ale comunităţilor respective, cu excepţia unor piese ce provin din scheletele unor carnivore mici.

Descrierea materialului osteologic pe epoci şi culturi.

Nivelul I - cultura Starčevo-Criş

Nivelul II - cultura Turdaş

Nivelul IV- cultura Tiszapolgár

Nivelul VI - cultura Coţofeni

Nivelul VII - cultura Wietenberg

 Dinamica speciilor pe niveluri.

Urmărind fluctuaţiile frecvenţelor speciilor de-a lungul diverselor epoci constatăm la prima vedere, o anume „uniformitate” în exploatarea unor mamifere, generată de condiţii similare de habitat. Este de fapt prima impresie pe care o lasă simpla citire a datelor din tabelele 1 şi 2. Evident deosebirile  apar la o detaliere a statisticilor, constatându-se că fiecărui tip de locuire îi este caracteristic, un anumit mod de a gospodării animalele. Astfel pe durata locuirilor, principalele specii de mamifere cu pondere majoritară în consum sunt oile şi caprele. Dacă în neoliticul timpuriu resturile lor reprezintă 75 %, în nivelurile Turdaş suferă o reducere cu peste 10 % (ating 63%). Cota se diminuează progresiv, atingând doar 37 % în nivelul Tiszapolgár, rata stabilizându-se în jurul valorii de 44 % în Coţofeni şi 40 % în bronz. Şi statisticile pe NMI evidenţiază curba descendentă în timp a ratei ovicaprinelor. În paralel, rata porcinelor creşte progresiv cu câteva procente de la o epocă la alta, pornind de la valori de 11,9 % (Starčevo-Criş), 19,9 % (Turdaş), 22,3 % (Tiszapolgár), 27,9 % (Coţofeni) şi 29,2 % în epoca bronzului. Tendinţa este aceeaşi şi pe estimările numărului de indivizi. Practic oile, caprele şi porcii au reprezentat principale sursă de carne în toate epocile, facil de obţinut şi la îndemână. Bovinele erau o componentă secundară în alimentaţie, fiind exploatate pentru produse lactate, începând cu eneoliticul şi în epoca brozului. Contribuţia lor procentuală nu depăşeşte 3-4 % în nivelele neolitice, crescând la 11 % în  Tiszapolgár. În epocile următoare nu depăşesc 10 %. Deşi comunităţile neolitice sunt crescătoare de bovine (mai puţin cele neolitice timpurii) regula nu se aplică şi-n cazul locuirii de la Cauce, unde tocmai în aceste nivele (Turdaş) vitele au frecvenţe modeste. Câinele este un mamifer fără importanţă economică directă, absenţa sa fiind constatată în Starčevo-Criş. Nici utilizarea sa în consum de-a lungul preistoriei nu e certă, deşi oasele sunt sparte, au urme de contact cu focul dar nu poartă urme de tăiere.

Ponderea vânătorii este diferită pe durata locuirilor. Procentul de specii sălbatice este mic în Starčevo-Criş, de 9,6 %, crescând uşor la 11,4 % în Turdaş. Vânătoarea revine în forţă pe durata locuirii Tiszapolgár, devenind trăsătura dominantă a acesteia. În epocile următoare mamiferele sălbatice înregistrează 16-17 %. Practic nici una dintre speciile  sălbatice n-a suscitat o vânare susţinută. Poate doar cerbul a avut o oarecare însemnătate în planul vânătorii, pe durata locuirilor Tiszapolgár şi Coţofeni. Lista în specii sălbatice este puţin diversificată, conţinând doar mamifere cu importanţă alimentară (cerb, mistreţ, căprior, urs) şi utilitară: blană (urs, vulpe, bursuc, alte carnivore mici neidentificate, iepure) şi materie cornoasă (cervide). Cu excepţia bourului, toate celelalte specii se regăsesc în fauna actuală a regiunii. Cerbul pare să aibă actualmente un areal mult restrâns înspre zona montană din sud-estul judeţului Hunedoara comparativ cu epocile străvechi când era o prezenţă comună în arealul peşterii de la Cauce [3] .

În privinţa modului de utilizare a principalelor specii domestice, există oscilaţii mai mult sau mai puţin semnificative de-a lungul locuirilor. Pentru ovicaprine, distribuţia pe vârste de tăiere indică o prevalenţă a exemplarelor tinere şi subadulte în toate nivelele arheologice. Astfel în neoliticul timpuriu se înregistrează o pondere de 66,7 % a animalelor imature corporal, doar 33,3 % fiind adulte, acestea fiind exploatate mai mulţi ani, dar nu prea târziu. Cea mai mare pondere a juvenililor şi subadulţilor se înregistrează, de fapt în locuirea Turdaş, în jur de 83,6 %, adulţii reprezentând doar 16,4 %. Aceeaşi pondere crescută în rândul animalelor tinere şi subadulte se constată şi în nivelul Tiszapolgár, de 85,1 % faţă de numai 14,8 % animale adulte. Procentele se menţin cam aceleaşi în locuirea Coţofeni, cu o rată mai mare a adulţilor, de 28,6 % faţă de nivelele precedente. Şi în locuirea Wietenberg există acelaşi procent mic de exemplare adulte (şi mature), de 26,3 %, faţă de 73,7 % tineretul şi subadulţii. Practic, de-alungul locuirilor nu se manifestă schimbări puternice în modul de exploatare al ovicaprinelor, deşi avem de-a face cu comunităţi aparţinând unor culturi diferite. Interesant că în neoliticul timpuriu se înregistrează totuşi, cel mai mare procent de adulţi, 33,3 %; probabil într-o economie centrată pe rumegătoare mici existau preocupări pentru o exploatare cât de cât raţională a turmei pentru a menţine totuşi un efectiv sporit de animale aşa cum o arată ponderea grupului. Doar în nivelele Coţofeni şi Wietenberg mai avem procente importante de adulţi, 28-26 %, sugerând preocupări pentru o exploatare şi a produselor lactate. Întrucât animalele erau exploatate prevalent pentru carne  iar adăpostul era locuit cu intensitate în anumite perioade ale anului, fie că vorbim de o locuire permanentă ori temporară, este normal ca să existe o anume „uniformitate” pe durata locuirilor în ceea ce priveşte exploatarea ovicaprinelor. Nici în cazul porcinelor nu intervin schimbări majore în gospodărirea lor pe durata locuirilor. În toate cazurile predomină animalele tăiate în stadiile de tineret şi subadulţi, în procent de 76-90 %. Există totuşi preocupări de exploatare raţională a stocului în nivelele neolitice timpurii şi Coţofeni. În privinţa exploatării bovinelor se manifestă unele oscilaţii semnificative ale grupelor de vârstă de-a lungul fazelor de locuire a sitului. Astfel vita a fost folosită în bună parte ca furnizoare de carne în locuirile neolitice, ponderea tineretului şi subadulţilor fiind de 80-83 %, faţă de numai 20-17 % a animalelor adulte. Începând cu nivelul Tiszapolgár se înregistrează cea mai mare cotă de exemplare adulte şi mature, de 58,4 %, ceea ce sugerează utilizarea produselor lactate, animalele fiind tăiate după ce le-a diminuat randamentul economic. Aceeaşi exploatare raţională se manifestă în locuirea de epoca bronzului. Şi în acest caz, rata animalelor exploatate mai mulţi ani (implicit pentru lapte) fiind de 57,1 %. În privinţa speciilor sălbatice nu se constată o vânare selectivă vizând anumite grupe de vârstă, ci mai degrabă de ceea ce  prindeau în zonă. Corelarea vârstelor de sacrificare ale speciilor domestice şi sălbatice indică locuiri sezoniere ale peşterii de către comunităţile Tiszapolgar şi Wietenberg. Datele acestea sugerează locuirea permanentă a peşterii, sau mai bine spus, pe cea mai mare parte a anului de către comunităţile Starčevo-Criş şi Coţofeni. Cu mare probabilitate, peştera a fost utilizată pentru locuire, de către comunităţile turdăşene, o bună perioadă din an, începând de la finele verii – până în primăvară. Posibil şi pe durata verii să fi existat activităţi în zona ei.

Materialul relativ numeros al ovicaprinelor (1532 fragmente) a permis unele dimensionări şi estimări de talii. Conform datelor obţinute, în neoliticul timpuriu de la Cauce se exploata o rasă de ovine cu schelet gracil şi o talie mică ce oscila între 51-57,5 cm. Aceeaşi rasă de ovine mici şi gracile se regăseşte în locuirea Turdaş, talia fiind în jur de 50-55 cm. Valori de 52-57 cm se înregistrează pe materialul din nivelele Tiszapolgár. Pentru nivelul Coţofeni nu avem decât de o singură valoare de 51,8 cm. Nici restul datelor nu sugerează modificări majore ale parametrilor corporali faţă de epocile anterioare, nefiind evidenţiate exemplare robuste, de talie mare, aşa cum ne-am fi aşteptat în perioada de tranziţie la epoca bronzului [4] .  Pentru ovinele crescute de purtătorii culturii Wietenberg deţinem puţine date şi o singură valoare a taliei, de 68,9 cm. Se pare că populaţia de ovine era cu mult mai robustă şi înaltă faţă de cele anterioare. În aşezările epocii bronzului de la noi talia ovinelor este mult mai mare iar conformaţia mai robustă, faţă de neolitic [5] . Se ştie că oile din bronz aparţin unei rase mai mari, introdusă odată cu mişcările de populaţie din arealul nord-pontic [6] . Caprinele aveau conformaţia mai robustă decât a oilor în locuirile neolitice, păstrându-se la fel şi în epocile următoare. Pentru locuirea Turdaş s-a estimat o talie de 69,6 cm.

În privinţa tipului de suine exploatat, pe baza datelor metrice se apreciază că în locuirile neo-eneolitice se exploata un porc gracil, cu randament economic redus. Chiar dacă uneori s-au obţinut valori crescute ale înălţimii la grebăn ele se datorează încrucişărilor cu mistreţul, destul frecvente, având în vedere creşterea liberă a porcinelor. Pentru Turdaş am obţinut o talie de 78,7 cm. Acelaşi grebăn înalt îl au şi porcinele din nivelele Wietenberg, 69,3-78,7 cm. În plus, unele valori pe lăţimea oaselor par mai mari. Faptul că porcinele din aşezările epocii bronzului din România sunt mai crescute faţă de epocile anterioare s-ar explica prin pătrunderea dinspre est a unei populaţii mai robuste, odată cu migraţiile umane de la finele neoliticului. Nu este exclusă o nouă domesticire  având la bază mistreţul autohton, de talie mai mare decât cel central-european [7] .

Prea multe nu se pot spune despre talia şi conformaţia corporală a taurinelor exploatate de-a lungul timpului de comunităţile de la Cauce, eşantionul fiind deficitar. Prin comparaţii cu materiale contemporane pentru fiecare nivel, putem presupune că bovinele nivelelor neolitice timpurii au parametrii crescuţi, menţinându-se la fel şi pe durata locuirii turdăşene. Din păcate nivelele Petreşti şi Bodrogkeresztur nu ne-au furnizat oase, deci nu putem şti cum a evoluat conformaţia corporală a vitelor de-a lungul acestor culturi. Datele pe care le avem din nivelele petreştene de la Turdaş [8] indică parametri corporali crescuţi, uneori la limita cu bourul. Aceleaşi valori ridicate sunt surprinse şi pe materialul din Peştera Ungurească din Cheile Turzii, cu specificarea că „acestea sunt uşor mai ridicate în perioada orizontului cu toarte pastilate faţă de cele din cultura Petreşti” [9] . Personal, nu credem că au existat bovine mai mari în orizontul torţilor pastilate comparativ cu Petreştiul. Deşi există unele deosebiri valorice între datele  metrice avansate în articolul citat la nota 80, acestea se pot datora şi unei prevalenţe crescute a masculilor de bovine în nivelul torţilor pastilate, cât şi unei erori de atribuire de material [10] . După cum se cunoaşte din literatura de specialitate [11] , talia bovinelor scade de-a lungul epocilor următoare, fapt mai puţin evidenţiat de eşantionul nostru. Despre  câine de poate spune doar că în nivelele neo-eneolitice predomină animalele de talie mică, în locuirea Wietenberg prevalând animalele de talie medie şi mare.

Tabelul 1 – Frecvenţa speciilor pe număr de resturi la Cauce

Tabelul 2 – Frecvenţele speciilor pe NMI (număr minim indivizi) la Cauce

Tabelul 4 – Vârstele de sacrificare la ovicaprine în nivelele de la Cauce

Tabelul 5 – Vârstele de sacrificare la porcine în nivelele de la Cauce

Tabelul 6 – Vârstele de sacrificare la bovine în nivelele de la Cauce

planşe / măsurători / bibliografie

<<TOP>>