Nivelul IV. Depunerea din peşteră atribuită culturii Tiszapolgár aparţine unei faze târzii. Nivelul cuprinde resturile unor vetre de foc deschise, constând din ceramică, oase, cărbune şi cenuşă. Depunerile aparţin unei locuiri, având caracteristicile pentru a defini resturi de locuinţe şi construcţii. Materialul faunistic atribuit nivelului totalizează 1.058 resturi de faună, dintre care 1.057 aparţin mamiferelor, iar o valvă scoicii de râu. Dintre mamiferele domestice cotate cu 70,6 %, ovicaprinele domină spectrul faunistic, cu o pondere de 37 % pe resturi şi 28,1 % pe indivizi. Cea mai mare parte a oaselor provin din coloana vertebrală (53,9 %) şi părţile cărnoase ale scheletului apendicular (40,9 %).
Tabelul 10 – Sacrificări sezoniere la ovicaprine în nivelele Tiszapolgár de la Cauce
|
Iarnă |
primăvară |
vară |
toamnă |
Total |
% |
I an de viaţă |
|
7 |
9 |
|
16 |
69.6 |
II-lea an de viaţă |
1 |
2 |
1 |
3 |
7 |
30.4 |
Total |
1 |
9 |
10 |
3 |
23 |
100 |
% |
4.3 |
39.1 |
43.5 |
13.1 |
100 |
|
Capul reprezintă doar 6 % iar părţile distale ale membrelor 9,4 %. Fiind vorba de o locuire sezonieră, aşa cum o justifică materialul arheologic, posibil că locuitorii vor fi adus în adăpost doar părţile cu valoare alimentară din animalele sacrificate în altă parte (în aşezarea-mamă). Sau, în ultimă instanţă, oasele respective nu au ajuns în depunerea arheologică fiind aruncate în afara adăpostului. De la capră s-au determinat doar 7 resturi provenind de la un subadult şi un adult. De la oaie s-au determinat doar 12 resturi, de la 6 oi (patru tinere şi subadulte, şi două adulte). Pe baza unor vertebre cervicale s-au identificat două femele şi trei masculi. Chiar dacă raportul nu reflectă distribuţia reală pe sexe, el sugerează faptul că erau preferaţi masculii pentru tăiere, femelele fiind ţinute pentru lapte. O tibie cu lg. 176 mm a permis estimarea unei talii de 52,9 cm (Teichert). O talie estimată pe un calcaneu dă o valoare de 57 cm. Puţinele dimensionări sugerează că nici nici oaia crescută de purtătorii culturii Tiszapolgár din zonă nu avea o talie mare sau o conformaţie robustă. E vorba de acelaşi tip primitiv din neolitic. Capra este ceva mai robustă. Din cele 27 animale estimate, 23 au fost sacrificate în primii doi ani de viaţă (tabelul 10). Potrivit datelor avansate, un procent de 69,6 % dintre animale au fost tăiate în primul an de viaţă şi doar 30,4 % în al doilea. Cele mai multe animale s-au sacrificat primăvara şi vara, toamna doar 13,1 % şi iarna 4.3 %. Animalele tăiate iarna şi toamna, aveau peste un an, deci puteau fi sacrificate în aşezarea stabilă şi aduse la peşteră în anul următor, conservate. Deci, vrem să sugerăm că iarna în nici un caz nu s-a folosit adăpostul, şi cu mare probabilitatea nici toamna (probabil comunitatea se retrăgea în altă parte). Diferenţa dintre 23 şi 27 animale estimate, o constituie indivizii sacrificaţi, la 3-3,5 ani (unul) şi trei peste această limită. Nici în acest caz nu s-au identificat animale tăiate într-un stadiu de matur avansat sau bătrâne (fig. 10).
Porcinele au o pondere de 22,3 % pe resturi şi 24 % pe indivizi. Puţinele date metrice evidenţiază animale de talie mică. Cele mai multe exemplare au fost sacrificate în stadiile de tineret şi subadulţi (87 %) şi doar 13 % în stadiul adult.
Vitele au o pondere ceva mai mare faţă de nivelele anterioare, de 11 % pe fragmente şi 12,5 % pe indivizi. Din cele 12 exemplare identificate pe baza materialului, 58,4 % au fost tăiate în stadiile adult şi matur (ţinute pentru lapte, fiind sacrificate după ce le-a scăzut randamentul economic), restul de 41,6 % fiind tineret şi subadulţi. Este o distribuţie ce reflectă utilizarea speciei pentru carne, folosirea animalelor fiind ceva mai raţională vis-a-vis de epocile anterioare. Puţinele măsurători indică animale de mărime medie. Faţă de epocile anterioare se manifestă o uşoară tendinţă de scădere a unor parametrii corporali, mai ales faţă de Starcevo-Criş. Chiar şi în cultura Turdaş vitele se menţin încă robuste, în siturile din sud-vestul Transilvaniei.
De la câine provin un metapod, o mandibulă şi o maxilă fragmentate, aparţinând la două animale, dintre care unul, avea 4-5 luni când a murit. Maxila are pete de ardere, dar e greu de spus dacă specia a fost consumată sau nu.
Dintre speciile sălbatice, cerbul este cotat cu 13,4 % pe resturi şi 9,4 % pe indivizi. Distribuţia pe regiuni corporale arată o prevalenţă de 41 % a metapodiilor şi falangelor, o slabă reprezentare a craniului, 12 %, coloana reprezentând 23 % iar părţile bogat carnate ale corpului, 24 %. Animalele vânate au fost tranşate probabil în perimetrul adăpostului. Lipsa coarnelor, a frontalelor deşi fragmente de craniu s-au găsit (mai ales viscerocraniu) poate fi interpretată astfel: dacă animalele erau vânate în sezonul cald, multe dintre ele nu le aveau încă crescute, sau printre exemplarele prinse există multe femele. Dintre cei 9 indivizi vânaţi, doar unul avea în jur 2-2,5 ani, restul au atins şi depăşit stadiul adult. Au fost identificate chiar două animale bătrâne.
Mistreţul ocupă locul locul secund în lista speciilor vânate, cu o pondere de 6,4 % pe fragmente şi 7.3 % pe indivizi. Dintre cei 7 indivizi, 3 sunt imaturi şi 4 maturi corporali. Pentru un mascul robust s-a estimat o înălţime la grebăn de 103,8 cm.
Căpriorul figurează cu 38 resturi (5,1 %) aparţinând la 5 animale (5,2 %). Distribuţia pe regiuni corporale este similară celei a cerbului. Doar trei fragmente maxilare provin din craniu, cel mai numeros fiind materialul ce ilustrează scheletul membrelor. Dintre cele 5 exemplare vânate, unul a fost prins pe la 12-14 luni (vara) şi restul sunt animale mature. Datele metrice prelevate indică exemplare de mărime medie. De la iepure provin 17 oase (2,5 %) de la 5 animale (5,2 %). Sunt prezente elemente din toate părţile corpului, prevalând totuşi fragmentele din scheletul membrelor. Populaţia pare omogenă sub raport al parametrilor corporali, astfel pe humerusul distal s-a estimat o variaţie a lăţimii de 12,5-13 mm, media = 12,6 mm. Un singur exemplar prins este subadult, restul au atins stadiul. De la urs provin 5 metapodii şi un molar superior. Unul dintre animalele vânate era subadult. Bourul este prezent cu 6 resturi, provenite exclusiv din scheletul apendicular. Măsurătorile indică două exemplare de mărime medie (posibil femele)
Exploatatea animalelor în nivelul Tiszapolgár.
Analizând repartiţia procentuală a speciilor cât şi raporturile dintre ele se pot preciza următoarele. Mamiferele domestice reprezintă în continuare baza alimentaţiei celor ce au locuit temporar adăpostul. Ponderea cea mai mare o aveau ovicaprinele, deşi valorile înregistrate, fie pe resturi, fie pe indivizi sunt sensibil scăzute, la 27 / 28 % faţă de neolitic. Erau exploatate prevalent pentru carne. Porcinele au procentaje mult mai mari, 22 / 24 %. Vitele înregistrează şi ele creşteri semnificative de procent, atingând deja 11 / 12 %. Mamiferele sălbatice înregistrează 29,5 / 33 %, deci cu 10 / 13 % mai mult decât în neolitic. Cerbul, mistreţul şi căpriorul continuă să fie speciile prevalente, fiecare în parte totalizând procente mult sporite (aproape cu o treime mai mult) faţă de neolitic. Iepurele pare să fie mai mult vânat decât în epocile anterioare. Aşadar se vânau animale pentru blană (ursul, iepurele), pentru carne (cerbul, căpriorul, mistreţul, bourul), piei, etc. Alături de vânătoare se prindeau unele păsări sălbatice; din păcate nu am avut posibilitatea în intervalul scurt de timp afectat redactării articolului să obţinem determinarea acestora. Rata sporită a vânătorii nu o legăm exclusiv de o anume abundenţă a vânatului în împrejurimi, ori de un mediu favorizant, ci ţine şi de anumite caracteristici definitorii ale comunităţilor Tiszapolgár. Probabil acestea erau specializate în vânătoare, pe care o practicau pe scară largă. Deşi este o locuire, fie ea şi temporară a unui habitat de peşteră, implicând alţi factori ambientali decât o locuire de suprafaţă, se manifestă totuşi, unele caractere specifice comunităţilor Tiszapolgár; specializarea în vânătoare fiind unul. De asemenea, o mai bună gestionare a animalelor, mai ales a vitelor, acestea fiind tăiate în proporţie mai mare, după ce ieşeau „din uzul economic” şi nu înainte, în raport cu neoliticul (vezi tabelul 6). Mai trebuie precizat că speciile de animale domestice exploatate erau de talie medie (vitele) sau mică (ovinele şi porcinele).
Din păcate, există puţine date faunistice întemeiate pe eşantioane consistente referitoare la modul de exploatare a animalelor pe durata acestei culturi. Pentru Banat există doar două analize de faună, cea de la Uivar şi cea pentru nivelul 4 de la Parţa-tell I. Nici în ultimul caz eşantionul nu e prea numeros, totalizând cca 236 fragmente. În lumina datelor preliminare, ce se poate presupune: vânătoarea se practica pe scară largă, resturile speciilor sălbatice atingând procente mari, de 47 % la Uivar şi 54 % la Parţa. Cerbul era specia vânată cu predilecţie, procentajele sale apropiindu-se de cele ale vitelor (tabelul 11, fig. 14). Purtătorii acestei culturi practicau şi creşterea animalelor, a bovinelor mai ales, însă frecvenţele lor nu sunt foarte mari, ca de pildă în unele culturi ale neoliticului dezvoltat. În subsidiar se gospodăreau ovine şi porcine. Suinele înregistrează creşteri semnificative în această cultură faţă de epocile anterioare, în schimb, oile şi caprele îsi reduc procentajele.
Tabelul 11 – Distribuţia speciilor în situri Tiszapolgár
|
Uivar |
Parţa tell I |
Peştera Cauce |
Bos taurus |
28.9 |
20.3 |
11 |
Sus domesticus |
12.2 |
15.6 |
22.3 |
Ovis / Capra |
10 |
10.1 |
37 |
Canis familiaris |
1.8 |
|
0.3 |
Cervus elaphus |
23.5 |
24.5 |
13.4 |
Sus ferrus |
9.9 |
16.1 |
6.4 |
Bos primigenius |
2.7 |
2.9 |
0.8 |
Capreolus c. |
10 |
8.4 |
5.1 |
Alte sp. |
1 |
2.1 |
3.7 |
Domestice |
52.9 |
46 |
70.6 |
Sălbatice |
47.1 |
54 |
29.4 |
Să fie vorba de unele deteriorări climatice ce survin la nivel de eneolitic mai puţin favorizante pentru bovine şi ovicaprine, şi potrivite pentru porcine şi vânătoare ? E greu de spus, în lipsa unor date consistente de faună.
