Epoca bronzului. Nivelul VII, depunerile ţin de cultura Wietenberg, furnizând un bogat material. Depunerile de aci reprezintă resturi ale unor locuinţe adâncite (surprinse sub forma unor gropi) sau la suprafaţă. Gropile par a fi contemporane cu înmormântările (reprezintă primul nivel de epoca bronzului), iar locuinţele de suprafaţă aparţin altui nivel ce-l suprapune pe primul. În acest nivel s-au găsit două morminte şi o vatră. Din nivel s-au determinat 739 oase, aparţinând în cea mai mare parte mamiferelor (736), două resturi provin de la păsări şi unul de la broasca ţestoasă. Din nou se constată o mare cantitate de oase indeterminabile (108) sau cu determinare aproximativă, 123 fragmente aparţinând, fie porcului, fie ovicaprinelor. O mare parte din material provine dintr-o groapă mare (Gr. 1), fiind vorba de 290 oase. Din zona unei vetrei (V1 / 1999) s-au colectat 36 resturi, cele mai multe fiind de porc (15 oase) provenind de la minim patru 4, unul de o lună, un altul de 7-9 luni, un altul de 16-18 luni şi ultimul de 3,5-4 ani. Materialul este disparat, nu există conexiuni anatomice, oasele purtând urme de arsură. De la ovicaprine s-au identificat 9 resturi provenind de la un animal sacrificat sub 8 luni şi altul peste. În cea mai mare parte e vorba de vertebre şi coaste. Tot din zona vetrei s-au mai determinat 5 oase din scheletul unui cerb matur, o vertebră de câine, un os de pasăre, 3 oase de vită, o falangă de mistreţ şi două aşchii nedeterminabile. Mai bine de 28 % dintre oasele acestui nivel au o pigmentaţie roşcată, pete negre, unele fiind arse complet.
Ovicaprinele reprezintă grupul majoritar de specii cu cel mai numeros material; e vorba de 192 oase (40,7 %) aparţinând la 19 animale (29,2 %). De la capră s-a determinat un singur metacarp fragmentat iar de la oaie doar 11 resturi provenind de la un animal de 18-21 luni şi un altul de 3 ani. Cele câteva măsurători executate nu par a indica valori prea crescute, aşa cum ne-am aştepta să existe la ovinele epocii bronzului. Ele par a se situa spre limitele inferioare de variaţie pentru epoca respectivă. Un singur calcaneu cu lg. maximă de 60,5 mm a permis estimarea unei talii de 68,9 cm. Oricum e o valoare cu cel puţin 10 cm mai mare decât a celor din nivelele neolitice. De pildă, oile din siturile Otomani din NV Transilvaniei au talii de 64,9 cm la Carei-Bobald, 61,4-69,3 cm la Otomani şi 58,7-71,4 cm la Zoltan, cultura Noua, sud-estul Transilvaniei. Din păcate, pentru oile exploatate de comunităţile Wietenberg nu prea există date în acest sens. Vârstele de sacrificare ale rumegătoarelor mici de la Cauce indică o pondere de 36,8 % a animalelor tăiate până la 6-7 luni. Între 12-18 luni există un procent de numai 10,5 %. Între 18-24 luni s-a sacrificat 15,8 %. Între 2-3 ani nu am surprins animale tăiate. Apoi între 3-3,5 ani există 21 % şi peste 15,8 %. Oricum stocul utilitar este redus. Absenţa sacrificărilor în anumite perioade (7-12 luni, 2-3 ani) coincide cu momentele legate de reproducere, fătare, alăptare, sugerând că, exista o anumită preocupare de a exploata raţional turma, inclusiv pentru produse
Tabelul 13 – Sacrificări sezoniere la ovicaprine în nivelul Wietenberg
Tabelul 13 |
iarnă |
primăvară |
vară |
toamnă |
Total |
I an de viaţă |
|
4 |
|
3 |
7 |
II-lea an de viaţă |
|
2 |
|
3 |
5 |
III-lea an de viaţă |
|
3 |
|
|
3 |
Total |
|
9 |
|
6 |
15 |
% |
|
60 |
|
40 |
100 |
lactate. Detaliind sacrificările pe sezoane (tabelul 13, fig. 11) se observă lipsa acestora iarna şi vara, când peştera nu era locuită, iar turmele erau ţinute în altă parte. Deci este vorba de o aşezare sezonieră legată de exploatarea unor resurse din zonă toamna şi primăvara.
Porcinele au 151 oase (27,9 %) aparţinând la 21 animale (32,3). Practic, ca NMI porcinele surclasează ovicaprinele. Sunt ilustrate în mod egal toate părţile corporale. Din cei 21 indivizi, până la 10 luni s-a sacrificat un procent de 33,3 % apoi, între 10-16 luni nu există animale tăiate. De la 16 luni la 21 luni exită tăieri de 19 %, între 21-24 luni nu există animale tăiate. Între 2-3 ani s-a sacrificat un procent de 23,8 %, 14,3 % între 3-4 ani şi doar 9,6 % peste 4 ani. Din păcate, datele furnizate de sacrificările porcinelor nu prea pot fi folosite în a surprinde momentele de ocuparea a peşterii. Cert este că se sacrificau numeroase animale tinere; probabil lipsa unor categorii de vârstă să coincidă cu momentele de neocupare a adăpostului. Măsurătorile executate pe unele oase întregi au permis estimări de înălţime la grebăn. Potrivit datelor furnizate s-au obţinut valori de 69,3, 78,4 şi 78,7 cm. Ultimele două date pot sugera exemplare metise, dovada unor condiţii de creştere liberă a porcinelor în pădurile din apropierea peşterii.
Bovinele continuă să aibă pondere mică în alimentaţia locuitorilor peşterii, înregistrându-se un procent de 8,7 % pe resturi şi 10,8 % pe indivizi. Dintre animalele sacrificate, două au fost tăiate sub 12 luni, trei între 2-2,5 ani, unul pe la 3-4 ani, doi între 7-9 ani şi unul mai târziu. Aşadar, adulţii/maturii constituie un procent semnificativ, 57,1 %, faţă de 42,9 % tineret şi subadulţi. Tăierea lor pentru carne se făcea, fie când erau tinere, fie mult mai târziu după ce le scădea randamentul economic. Nu putem spune nimic despre talia şi conformaţia corporală, cele câteva date provin de la animale de talie nu prea mare.
Câinele este reprezentat printr-un numeros material, frecvenţa sa fiind de 4,2 % pe resturi şi 4,6 % pe indivizi. 35 % o reprezintă resturile maxilare, 35 % vertebrele iar restul oase din scheletul apendicular. Materialul este spart, patru oase sunt arse, dar urme de tăiere nu există. E greu de spus dacă a fost folosit în alimentaţie, înclinăm să credem că nu. Exită un omoplat cu lţ. min. col. / lg.cap artic. de 26,5 / 31 mm ce ar proveni, prin comparaţie cu material similar de la un exemplar de talie mare, pe la 57-58 cm; un humerus cu lţ. dist. / diam. dist. 28,5 / 21,5 mm ar sugera un alt animal de talie destul de mare. Pe baza a două serii jugale de 75 şi 63 mm s-au estimat două valori ale lungimii bazale Dahr de 173,5 şi 138,7 ce corespund unor animale de talie supramedie şi mică. Aşadar, dintre cele trei exemplare unul avea o talie mică iar celelalte două talii medie şi mare.
Resturile mamiferelor sălbatice totalizează 81 resturi (17,2 %) provenind de la următoarele specii: cerb, mistreţ, căprior, iepure, bursuc şi o specie de carnivor. De la cerb provin 32 resturi (6,8 %) de la 5 animale (7,7 %). Unul a fost vânat în stadiul juvenil, un altul în stadiul subadult, unul fiind adult tânăr iar doi, maturi. De la adultul tânăr provine şi un frontal cu lg. pivotului de 53 mm şi diam. de 25 mm. Probabil, animalul a fost vânat spre finele toamnei. De la iepure s-au determinat 35 fragmente (7,2 %) aparţinând la 5 exemplare (6,2 %), doi adulţi, doi subadulţi şi un juvenil. În materialul său predomină metapodiile, vertebrele şi coastele. Mistreţul prezintă 10 fragmente (2,1 %) aparţinând la două exemplare, dintre care unul mascul de peste 3,5 ani. Căpriorului îi sunt atribuite două falange proximale ale unui individ adult. De la bursuc s-a determinat un omoplat fragmentar iar de la o specie de carnivor de talie mică provine un fragment de radius.
Exploatarea animalelor în nivelul Wietenberg.
Pe datele actuale de faună putem preciza că exploatarea altor resurse alimentare, provenite din prinderea păsărilor şi a broaştelor ţestoase se va fi practicat pe scară redusă. În schimb, mamiferele reprezentau segmentul de bază în satisfacerea nevoilor comunitare. Printre speciile domestice, ovicaprinele prevalează doar ca număr de resturi, ca număr de indivizi prevalează porcinele. Faţă de neo-eneoliticul zonei, procentajul ovicaprinelor este mai redus, sub 30 %. Acestea erau exploatate în principal pentru carne şi lapte. Porcinele înregistrează o creştere semnificativă de procent, atingând în jur de 32 %, comparativ cu neoliticul, când frecvenţa maximă, pe NMI era de 17 %. Această creştere a ratei porcinelor este sesizată şi în alte situri aparţinând altor culturi (învecinate), aflate la acelaşi palier cronologic. Sub raport paleoclimatic locuirea, fie ea şi sezonieră de la Cauce s-a dezvoltat pe fondul climatului Subborealului (2250-700 BC) sau al fazei molidului cu carpen. Se cunoaşte faptul că, de-a lungul perioadei de tranziţie de la Atlantic la Subboreal, climatul blând al Atlanticului se deteriorează treptat, până spre finele acestei perioade pădurea atinge maximum de extensie. Spre 2600 BC temperatura înregistrează valori foarte mici, urmând ca spre începutul epocii bronzului valorile să crească uşor. Începutul epocii bronzului coincide cu instalarea unui climat rece şi uscat, zona înălţimilor mijlocii fiind dominată de răspândirea carpenului, ca element de vegetaţie tipic Subborealului. De-a lungul epocii bronzului, spre fazele sale finale are loc o nouă răcire, numită „late Subboreal cooling”. Aceste modificări de climă şi vegetaţie (implicit) au indus unele schimbări la nivel de faună şi comportament uman în relaţiile cu aceasta. Se pare că alterările climatice din bronz au defavorizat creşterea ovicaprinelor în favoarea porcului, specie avantajată de un habitat umed şi împădurit. Nici siturile de la noi nu fac excepţie de la regulă, aşa cum o relevă procentajele sporite ale porcinelor. În acest context se poate oferi o explicaţie pentru rata descrescătoare a ovicaprinelor (pe MNI) cât şi cota mare a porcinelor. Din păcate, resturile reduse de cerb, mistreţ, deci a unor mamifere favorizate de un mediu împădurit, fie el şi parţial nu aduce argumente în plus. Bovinele se menţin la o cotă modestă, de 9-11 %, fiind exploatate atât pentru carne cât şi pentru lapte. Din lista faunei domestice caracteristică epocii bronzului lipseşte calul, fapt ce nu trebuie să surprindă. Nici în aşezările de suprafaţă, plasate în zonele mai joase el nu atinge frecvenţe mari; indiferent de cultură, în aşezările bronzului timpuriu creşterea sa se făcea pentru carne, acest fenomen neobişnuit se constată chiar şi spre finele bronzului timpuriu. Abia mai târziu apar schimbări semnificative în exploatarea speciei, caii fiind sacrificaţi pentru carne abia după ce înceta rolul lor utilitar.
În ansamblu, cota speciilor domestice este însemnată, de 82,8 % pe fragmente şi 76,9 % pe indivizi. Cota speciilor vânate este substanţială, de 17,2 % pe fragmente şi 23,1 % pe indivizi, subliniind importanţa vânătorii printre membrii comunităţii. Aceasta satisfăcea, pe lângă nevoile alimentare şi altele precum, obţinerea pieilor, blănurilor, a materiei prime pentru unelte. Lista mamiferelor sălbatice include cerbul, mistreţul, iepurele, căpriorul şi bursucul. Printre speciile vânate, iepurele şi cerbul au ponderi asemănătoare, în jur de 7-8 %, urmate de mistreţ, căprior, bursuc cu cote reduse. Posibil ca frecvenţele, în creştere pentru iepure şi în scădere pentru cerb faţă de epocile anterioare să fie legată de exinderea defrişărilor. Din păcate nu prea există studii de faună Wietenberg întemeiate pe eşantioane consistente. Unele date amintite pentru bronzul târziu de la Boiu evidenţiază rata mare a vitelor, de 64,2 % şi de numai 17,8 % a ovicaprinelor şi porcinelor. Pentru nivelele medievale nu deţinem resturi de faună.
