Nivelul VI ţine de cutura Coţofeni iar depunerile aparţin unor resturi de locuinţe şi structuri de locuire. Din strat provin 817 resturi, dintre care 541 determinabile ca gen şi specie. 68 resturi pot proveni de la vită sau cerb (de regulă coastele au fost incluse aci) şi 85 de la animale mici, porc / ovicaprin. Materialul ovicaprinelor domină spectrul faunistic cu 239 resturi (44,2 %) provenind de la cel puţin 21 animale (35 %). Repartiţia oaselor pe părţi corporale indică o pondere mică a elementelor de coloană, 7 %, restul zonelor fiind echilibrat reprezentate. Ponderea mică a coloanei se datorează numărului mare de coaste imposibil de diferenţiat de cele de porc (pentru indivizii tineri) şi pe care le-am inclus în categoria indeterminabilă „sus / ovic”. Doar 7 oase s-au identificat de la capră şi 12 de la oaie. Oasele de caprine provin de la trei animale, dintre care unul este subadult. Materialul ovinelor provine de la patru exemplare, dintre care unul a fost tăiat pe la 18 luni, un altul pe la doi ani şi restul peste trei ani. Un metacarp cu lg. 106 mm a permis estimarea unei talii de 51,8 cm. Se pare că nici restul datelor metrice nu sugerează modificări majore ale parametrilor corporali faţă de epocile anterioare, nefiind evidenţiate exemplare robuste, de talie mare, aşa cum ne-am fi aşteptat în perioada de tranziţie la epoca bronzului.
În privinţa vârstelor de sacrificare, există unele schimbări în „strategia” de exploatate a rumegătoarelor mici faţă de epocile anterioare. În primul rând scade sensibil procentul de animale sacrificate, mai ales în primele luni de viaţă. Astfel, până la cinci luni au fost tăiate doar trei exemplare şi două între 6-12 luni. Apoi, între 1-1,5 ani s-au sacrificat încă 5 exemplare. Încă 5 animale au fost tăiate între 21-24 luni (M3 în fază de erupţie). Între 2-3 ani nu am depistat tăieri. Începând cu 3,5 ani şi ceva peste s-au tăiat 6 exemplare. Aşadar, există un procent de 28,6 % animale adulte, 23,8 % subadulte şi 47,6 % tineret şi juvenili. Ce rezultă din cifrele menţionate. Ovicaprinele continuă să reprezinte baza alimentaţiei carnate a locuitorilor respectivi. Exista o grijă mai mare de gestionare a stocului, tăierile în primul an de viaţă fiind reduse, neexecutându-se în anumite intervale de timp, vitale pentru reproducere, fătare şi alăptarea mieilor. În privinţa sacrificării sezoniere, datele sunt puţine, disparate şi nu pot oferii informaţii detaliate. Se poate preciza că, grupa de vârstă 0-5 luni (slab reprezentată în eşantion) include animale sacrificate mai ales primăvara, cel târziu până la începutul verii. Apoi tăierile devin sporadice, toamna şi iarna intensificându-se. Cu siguranţă adăpostul a fost locuit din toamnă până la finele primăverii. Vara, fie că ovicaprinele erau ţinute în altă parte, fie comunitatea nu locuiau adăpostul.
Porcinele totalizează 151 oase (27,9 %) aparţinând la 17 exemplare (28,3 %). Ponderea mare a speciei pe indivizi se datorează într-un fel şi cantităţii importante de resturi maxilare (cam 30 %) păstrate. Potrivit datelor furnizate de acestea se constată, din nou, că doar în anumite momente din an sacrificările se înmulţeau. Astfel, între 0-3 luni au fost tăiate 4 animale, între 3-7 luni nu avem animale tăiate. De la 7-12 luni s-au sacrificat 4 animale, unul pe la 14-16 luni, şase între 2-2,5 ani şi doi peste aceată limită. Se pară că exista şi aci o anumită sezonalitate şi o respectare a unor momente importante din ciclul reproductiv al suinelor. Posibil ca unele mixaje cu mistreţul să fi existat, nu avem prea multe date să demostrăm acest fapt. Ne referim totuşi la o extremitate distală de humerus, a cărei lăţime, de 40 mm se apropie de valorile mistreţului.
Bovinele înregistrează o pondere de 9,1 pe resturi şi 13,3 % pe indivizi. Cele 49 fragmente (în realitate vor fi fost mai multe, având în vedere materialul nedeterminat, inclus în categoria „Bos / Cervus”) ilustrează inegal regiunile corpului. Craniul reprezintă 37 %, coloana 4,1 % (multe coaste apar în grupa „Bos / Cervus”), prevalând scheletul apendicular cu 58,9 %. Cele câteva dimensionări pe lăţimile oaselor indică exemplare mai puţin robuste comparativ cu neoliticul zonei (în special faţă de Starčevo-Criş şi Turdaş), încadrându-se în limitele dimensionale ale celor din perioada de tranziţie la epoca bronzului de pe teritoriul României. Printre animalele sacrificate prevalează subadulţii cu 50 %, maturii (animale între 6-9 ani) cu 37,5 % iar tineretul cu 12,5 %. Este o gestionare mai bună a bovinelor faţă de epocile anterioare, acestea fiind sacrificate mult mai târziu. Este clară componenta utilitară pe lângă cea de bază (carnea).
Resturile de câine sunt destul de numeroase, e vorba de 16 oase provenind din toate părţile scheletului. Cu excepţia a două oase găsite întregi restul materialului este spart. Inclusiv, dintr-un craniu s-au păstrat doar regiunea occipitală şi o maxilă, restul lipsind. În acest context e greu de precizat dacă specia era utilizată sau nu în consum. O ulnă cu lg 184 mm şi o tibie cu lg. 127 mm au estimat talii de 49,1 şi 37,2 cm.
Printre speciile sălbatice, cerbul are un material mai bogat. E vorba de 63 resturi (11,6) de la 5 animale (8,2 %). Sunt aproape egal reprezentate toate regiunile corpului. Şi de data aceasta din scheletul cefalic există doar resturi de maxilare, părţi de frontal fără coarne. Cele câteva date metrice indică faptul că animalele vânate erau robuste (probabil masculi), unele date fiind apropiate de cele ale vitelor. Dintre cele 5 animale, unul este tânăr (a fost vânat probabil spre toamnă), unul e subadult, altul avea spre 30 luni (cam tot în toamnă a fost vânat), doi sunt maturi, dintre care unul a fost prins pe la 6-8 ani.
Pe locul secund, printre animalele vânate se plasează mistreţul, cu 10 fragmente (1,8 %) aparţinând la două animale (3,3 %). Materialul provine din sheletul postcefalic, oase din craniu neexistând. Este prea material atribuit suinelor sălbatice pentru a trage vreo concluzie asupra semnificaţiei repartiţiei eşantionului pe regiuni scheletice. Un astragal cu lg. laterală 51 mm a permis estimarea unei înălţimi de 91,3 cm, ce ar sugera o femelă adultă. Celălalt individ presupus este un imatur corporal.
Căpriorul este notat cu 6 oase, aparţinând unui imatur corporal. De la urs provin două falange distale şi un metapod ce ar fi putut ajunge odată cu blana unui animal vânat. De la iepure provin un fragment de mandibulă, omoplat, femur aparţinând unui exemplar subadult. De la o vulpe s-a identificat o extremitate proximală de tibie, cu lţ. prox. / diam. proximal de 22 / 26 mm, provenind de la un matur corporal. De la chelonieni (broască ţestoasă) provine un fragment de carapace.
Exploatarea mamiferelor în nivelul Coţofeni.
Repetăm, specificul condiţiilor din zona adăpostului va fi favorizat gospodărirea şi exploatarea pe durata locuirii Coţofeni a unor specii de animale domestice de talie mică, facil de întreţinut, cu ciclu reproductiv mai scurt, multipare; ori ovicaprinele şi suinele îndeplineau aceste condiţii. Aşadar, în cadrul mamiferelor domestice, ovicaprinele continuă să rămână componenta de bază a economiei alimentare, chiar dacă talia lor specifică era mult mai mică decât a unei vite. Creşterea lor era, cu siguranţă avantajată de şi condiţiile ambientale, probabil de existenţa unor zone bogate în păşuni. Exploatarea lor viza, în primul rând aprovizionarea cu carne (un procent însemnat de animale au fost sacrificate în stadiul juvenil şi subadult), produsele secundare fiind exploatate pe scară mai mică. Potrivit vârstelor de sacrificare, vara, fie că ovicaprinele erau ţinute în altă parte, fie locuitorii nu locuiau adăpostul. Porcinele reprezentau sursa de carne şi grăsime la îndemână şi uşor de gospodărit în pădurile din vecinătate. Ponderea crescută a tineretului şi adulţilor indică cele două momente de vârf în exploatarea speciei: fie la o vârstă juvenilă, fie mult mai târziu, după atingerea maturităţii corporale. Un procent de 23,5 % stoc reproductiv era suficient a asigura un spor natural populaţiei de suine. La bovine se constată o exploatare centrată pe carne, procentul de 62,5 % tineret-subadulţi fiind sugestiv. Totuşi, faţă de neolitic se constată o creştere a procentului de animale mature, la 37,5 %. Raportul specii domestice / sălbatice de 84,1/15,9 % pe resturi şi de 80/20 % pe NMI exprimă ponderea importantă a vânătorii în viaţa comunităţii. Vânătoarea era axată pe exploatarea în principal a cerbului (11,6 % pe resturi şi 8,2 % pe NMI), atât în scopuri alimentare cât şi utilitare (piei, os, corn pentru unelte). Multe exemplare de cerb erau vânate înspre finele verii, toamna, când comunităţile reveneau la adăpost. Tot în scop alimentar erau vânaţi, mistreţul, căpriorul, ursul şi iepurele. Pentru blană erau vânaţi, iepurele, ursul, vulpea.
Încercăm în cele ce urmează să facem unele corelaţii între datele faunistice înregistrate de noi şi cele din literatura de specialitate, în funcţie de informaţiile existente. La ora actuală există puţine date de faună obţinute din eşantioane Coţofeni în Transilvania, mai ales din peşteri. Cele 299 resturile osteologice din nivelele Coţofeni din Peştera Bolii (com. Băniţa, jud. Hunedoara) au furnizat date sumare asupra specilor exploatate. Potrivit lor bovinele sunt prevalente cu 98 piese, urmate de porc cu 49 oase şi ovicaprine. S-au găsit şi resturi de cal, probabil sălbatic. Speciile vânate reprezintă 22,07 %. Aceeaşi prevalenţă a vitelor, de peste 50 % este notată în aşezarea de suprafaţă de la Ghida, ovicaprinele şi porcinele contând puţin în economia aşezării. O cotă încă sporită a bovinelor (37,7 %), alături de o exploatare susţinută a ovicaprinelor (30,3 %) şi una redusă a porcului (9,2 %), sunt notele dominante ale eşantionului de la Şincai. În planul vânătorii se subliniază cota sporită a bourului, 11,3 % faţă de mistreţ, cerb. Scăderea puternică a cotei vitelor până la 17-19 % este surprinsă pe eşantioanele de la Poiana Ampoiului şi Livezile, în paralel cu intensificarea exploatării ovicaprinelor, ce ating 54-64 %. Cota speciilor vânate este nesemnificativă, de 5-6 % în ambele situri (tabelul 12, fig. 15). Probabil şi condiţiile ambientale (ambele aşezări fiind plasate la altitudini de peste 300 m) au determinat orientarea economiei animaliere înspre creşterea ovicaprinelor (ca bază a alimentaţiei) şi mai puţin a vitelor, utilizate mai ales în scopuri secundare. Mai amintim o peşteră cu determinări de faună Coţofeni, este Peştera Oilor, plasată în Munţii Banatului. Potrivit datelor de faună, oviaprinele prevalează cu 33,3 %, urmate de bovine cu 16,7 % şi porcine cu doar 5,6 %. Speciile vânate ating procente mari, de 44,5 %. Se vâna cerbul (16,6 %), mistreţul (11,1 %), lupul, ursul, căpriorul, fiecare cu câte 5,6 %.
În general, purtătorii culturii Coţofeni, în funcţie de mediul în care-şi amplasau aşezarea dezvoltau un tip de economie animalieră bine adaptată ambientului şi resurselor oferite de acesta. De pildă, comunităţile ce locuiau ostroave ale Dunării (fauna de la Ostrovul Corbului şi Moldova Veche-Ostrov) erau crescători de ovicaprine şi porcine pentru carne şi bovine pentru produse secundare. Vânătoarea reprezenta un segment bine circumscris activităţilor cotidiene. Astfel în cele două situri ovicaprinele ating 18-19 %, porcinele 19-21 % iar vitele 26-27 %, deci procente cu mult reduse faţă de neoliticul regiunii. Vânătoarea este cotată cu 30-33 %. Cu siguranţă, în condiţiile de mediu de pe cele două ostroave, gospodărirea ovicaprinelor şi suinelor pare să fi fost facilă şi avantajoasă, permiţând reorientarea economiilor alimentare pe exploatarea lor. În aşezările amplasate pe înălţimi (siturile de la Livezile, Poiana Ampoiului, în plus Bocşa-Colţan) repetăm, erau crescute mai ales oi, capre şi în subsidiar vite şi / sau porci. Deşi par ilogic, vânătoarea conta foarte puţin în plan alimentar. Economia alimentară a comunităţilor ce locuiau peşterile viza exploatarea prevalentă a ovicaprinelor, porcinelor pentru carne şi a vitelor pentru produse secundare. Vânătoarea avea o pondere importantă în domeniul alimentar şi utilitar. Amintim aci fauna de la Cauce şi Peştera Oilor. Evident, aceste încercări de sistematizare a unor informaţii existente au un caracter preliminar, atâta timp cât datele de faună acoperă sporadic aria culturii Coţofeni, iar eşantioane foarte bogată nu s-au publicat.
Tabelul 12 – Ponderea unor specii în aşezări Coţofeni din Transilvania şi Bihor
|
Ghida (Bihor) |
Poiana Ampoiului |
Şincai |
Livezile |
Cauce |
Bos taurus |
50.88 |
17.8 |
37.7 |
19.6 |
9.1 |
Sus domesticus |
8.77 |
17.8 |
9.2 |
10.1 |
27.9 |
Ovis / Capra |
8.77 |
54 |
30.3 |
64 |
44.2 |
Canis familiaris |
1.76 |
3.9 |
|
1.3 |
2.9 |
Cervus elaphus |
7.01 |
3.6 |
7.9 |
0.6 |
11.6 |
Sus ferrus |
8.77 |
0.6 |
2.3 |
0.5 |
1.8 |
Capreolus c. |
12.28 |
0.6 |
|
2.5 |
1.1 |
Bos primigenius |
1.76 |
0.1 |
11.3 |
0.5 |
|
Alte sp. |
|
1.5 |
|
0.9 |
1.4 |
Domestice |
70.2 |
93.7 |
78.5 |
95 |
84.1 |
Sălbatice |
29.8 |
6.3 |
21.5 |
5 |
15.9 |
