|
AŞEZĂRI
NEOLITICE PE VALEA MUREŞULUI (II)
Noi
cercetări la Turdaş – Luncă
I.
Campaniile anilor 1992-1995
English Title: NEOLITHIC SETTLEMENTS IN THE VALLEY OF THE MUREŞ (II) NEW ARCHAEOLOGICAL
RESEARSCH AT TURDAŞ–LUNCĂ, I. THE 1992–1995 CAMPAINGS. Autor: Sabin Adrian LUCA, BIBLIOTHECA MVSEI APVLENSIS XVII, ISBN 973-590-514,
Editura Economică, 2001 © copyright: Sabin Adrian
Luca
Coperta 1 / Coperta 2 / Cuprins (Content)¤ CAPITOLUL V
Încadrarea cronologică şi culturală
a materialelor arheologice descoperite la Turdaş–Luncă în contextul neoliticului şi eneoliticului
românesc
2. Elemente liniare timpurii în
Transilvania. În
această parte a lucrării vom căuta să definim şi
să aprofundăm problematica evoluţiei unor comunităţi
neolitice transilvănene spre fenomene cronologice şi culturale
caracteristice zonelor geografice din vestul României şi din Ungaria,
definite – de obicei – sub titulatura de grupe
liniare vechi. Chiar dacă acest proces era de aşteptat să se
întâmple pe Mureşul mijlociu şi prima parte a celui inferior, vom
constata că fenomenul apariţiei tehnologiilor liniarului vechi au
un cu totul alt parcurs cultural. Aşezarea de la Pănade–Tăul Pănăzii (com. Sincel, jud. Alba). Aşezarea neolitică de la Pănade–Tăul Pănăzii se află la aproximativ 6 km spre sud-vest de localitatea amintită şi a fost descoperită de Aurel Dragotă (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia) la sesizarea localnicului Ioan Părău. Situl arheologic se află pe o terasă ce mărgineşte lacul cu numele Tăul Pănăzii. Săpăturile arheologice sistematice au fost executate în anii 1998–1999. Cercetările au fost executate de H. Ciugudean şi A. Dragotă. Caseta C1 a fost trasată şi cercetată în anul 1998. Ea a avut dimensiunile de 4/2 m, adâncimea la care se opreşte statul de cultură fiind de 0,80 m. Caseta a fost orientată nord-vest–sud-est faţă de lac. Secţiunea S1/1999 a avut dimensiunile de 10/1,5 m şi a fost orientată în acelaşi sens ca şi caseta C1, fiind plasată la aproximativ 150 m distanţă de aceasta. Aici nu s-au mai descoperit materiale arheologice. Stratigrafia casetei C1 este destul de simplă: a. Stratul arabil are o grosime de 0,25–0,30 m. Materialul arheologic de epocă neolitică este destul de slab reprezentat prin fragmente mici, sparte, de ceramică; b. Stratul următor este de culoare galben–maronie deschisă, cu textură granuloasă şi uşor lutoasă, constituindu-se în nivelul locuit de oamenii neoliticului. Grosimea stratului de cultură este de aproximativ 0,40 m. Acesta se evidenţiază şi prin compoziţia sa care este alcătuită din material osteologic, ceramic şi litic; c. Stratul descoperit la fundul casetei este gălbui–albicios, foarte făinos, cu concreţiuni calcaroase şi steril din punct de vedere arheologic. Stratigrafia secţiunii S1/1999 este mult mai simplă, stratului arabil urmându-i – imediat – stratul steril din punct de vedere arheologic. Materialul arheologic. Frecvenţa uneltelor în staţiune este foarte redusă (lipsa acestora se datorează – în mod sigur – suprafeţei cercetate, destul de mici). Remarcăm, totuşi, descoperirea unei piese de obsidian (LUCA şi colab. 2000, Fig. 4/5, Nr. in. 7.363/68). Ceramica se poate împărţi – din punctul de vedere al compoziţiei şi tehnologiei de fabricaţie – în trei mari categorii: fină, semifină şi uzual / grosieră. Remarcăm foarte rara apariţie a materialelor ceramice aparţinând categoriei fine. Pasta ceramicii are în compoziţie pleavă şi paie tocate, precum şi nisip cu granulaţie variată. Unele fragmente sunt degresate şi cu mâl având un aspect făinos/săpunos. Arderea la care au fost supuse vasele este foarte bună, în numeroase cazuri aceasta pătrunzând prin pereţii vasului, fapt constatat prin cercetarea spărturii recipientelor din lut. Culoarea fragmentelor ceramice trece de la nuanţe cărămizii şi cărămiziu–gălbui la negru–cenuşii sau cenuşii. Ornamentele vaselor sunt – în mare parte – cele caracteristice ceramicii starceviene şi constau din ornamente plastice, alveole, barbotină şi incizii. Inciziile ocupă cel mai important loc între ornamentele ceramicii neolitice timpurii de la Pănade. Ele pot fi trasate în mănunchiuri de linii paralele sau în reţea într-o mare varietate de combinaţii (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/4-6; 2/2; 3/1-2; 4/3; 5/3). Incizia se realizează în două feluri: prin zgârierea subţire şi fină a peretelui vasului sau prin executarea unor urme adânci şi late. Uneori, aceste două moduri de realizare a inciziei se combină (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/5; 2/2). Un alt tip ornamental caracteristic descoperirii de la Pănade îl constituie barbotina organizată prin realizarea unor şănţuiri cu ajutorul degetelor, dispuse în şiruri paralele (LUCA şi colab. 2000, Fig. 6/7). Ornamentele în relief se prezintă sub forma brâului alveolar simplu (LUCA şi colab. 2000, Fig. 4/4; 6/6), dublu (LUCA şi colab. 2000, Fig. 6/5) sau combinat cu impresiuni şi incizii (LUCA şi colab. 2000, Fig. 6/4). La acestea se pot adăuga şi butonii–apucători circulari şi plaţi (LUCA şi colab. 2000, Fig. 3/3) sau uşor conici (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/1). Un alt motiv ornamental realizat în relief este brâul simplu, dispus în zig-zag (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/3). Foarte sugestive pentru acest orizont cronologic şi cultural sunt ornamentele impresat–ciupite, caracteristice momentului şi existente într-o gamă diversă (LUCA şi colab. 2000, Fig. 4/2; 5/2; 6/3-4). Formele mai des întâlnite sunt cele globulare (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/5; 2/1; 5/1; 6), uneori cu gâtul cilindric, scurt (amforete; LUCA şi colab. 2000, Fig. 3/6; 6/1-2), vasele cu buza tăiată drept (LUCA şi colab. 2000, Fig. 4/1) şi cele cu lippenrand (LUCA şi colab. 2000, Fig. 1/6). Se mai întâlnesc străchinile cu diferite grade de înclinaţie a pereţilor (LUCA şi colab. 2000, Fig. 2/2, 4; 3/5; 4/3; 5/2-3, 5), vasele bitronconice (LUCA şi colab. 2000, Fig. 2/3; 3/4) şi cele cu picior (LUCA şi colab. 2000, Fig. 5/4). Materialele arheologice descoperite cu acest prilej se află în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Încadrarea cronologică şi culturală. Aspectul şi forma inciziilor este deosebită de cea aflată, în general, în aşezările târzii ale culturii Starčevo-Criş. Acestea nu seamănă nici cu inciziile din faza a treia a culturii (LUCA 1995, 7, Fig. 5/1, 12-15, 17; 6/40, 46, 51, 56; 7/7; 8/1-23; 9/22) din Banat, nici cu cele de la începutul fazei a patra din Transilvania de sud-vest (LUCA–BOROFFKA–CIUTĂ 1998, 19, Fig. 1/12, 16, 18; 4/1, 6; 6/5), dar şi din alte aşezări (DRAŞOVEAN 1981, 41; LAZAROVICI 1983, 21; 1984, 67; LAZAROVICI–SZÉKELY 1990–1994, 8). Stilul de realizare al inciziilor, coroborat cu pasta de multe ori făinos / săpunoasă, ne face să ne gândim la o relaţie culturală aflată, ca timp, în momentul formării şi consolidării grupelor liniare timpurii din câmpia Tisei (KALICZ–MAKKAY 1977, Taf. 1/4; 7/7; 8/1, 4-6, 8-9; 27/12). Barbotina are analogii apropiate în Transilvania (LUCA–BOROFFKA–CIUTĂ 1998, Fig. 5/1), la fel ca şi brâurile alveolate (CIUTĂ 1997, Pl. XV/2; XVII/2) sau brâurile aplicate simple dispuse în zig-zag (DRAŞOVEAN 1981, 42, Fig. 3/11, Pl. II/17). De asemenea, găsim analogii apropiate în spaţiu şi timp şi pentru ornamentele impresat–ciupite (DRAŞOVEAN 1981, 42; LUCA–BOROFFKA–CIUTĂ 1998, Fig. 4/3; 5/4). Aceste elemente tehnologice şi estetice se dezvoltă şi în aşezările bănăţene din nordul Banatului, către sfârşitul fazelor timpurii ale culturii Vinča (DRAŞOVEAN (1989)1990, 33, 35, 37, 41-42, Fig. 3/71-72, 88, 90-92), ca şi componente de geneză şi evoluţie primară a culturii Banatului, aşa cum ne-o arată şi alte materiale din nordul acestei provincii (LUCA 1985, 285, Fig. 3/11; 4/2, 6), mai precis faza 1B a acesteia (LUCA 1985, 288, n. 58), încadrare acordată pentru unele dintre aşezările zonei şi de Fl. Draşovean (DRAŞOVEAN 1989(1990), 44). Aceleaşi elemente, ca cele de mai sus, se întâlnesc şi în Clisura Dunării la Gornea–Căuniţa de Sus, în mediul cultural Vinča A (LAZAROVICI 1977a, Pl. XXXVI/9; XXXVII/14, 16; XXXVIII/5, 19-20; XXXIX/1; XL/16, 18; XLII/16; XLVI/1-2; L/5; LV/17; LXII/7), dar mai ales în mediul cultural de sinteză, Starčevo IV (LAZAROVICI 1977a, Pl. LI/8, 18, 26-28, 31, 38, 51; LX/1-3, 5, 7-9), şi vor evolua, mai târziu, în faza Vinča B, devenind un element caracteristic al acesteia (LAZAROVICI 1975, Fig. 1/4-5; 6/19; 7/2, 10-13; 12/6, 8; 14/1). Apariţia ornamentelor amintite pe o ceramică a cărei factură nu s-a desprins, încă, din tarele epocii reprezentate prin tehnologiile Starčevo-Criş demonstrează existenţa în Transilvania a unui curent cultural ce sintetizează valorile Starčevo-Criş cu cele vinciene timpurii la un moment cronologic Vinča A3–B1, una dintre variantele sintezei fiind reprezentată prin staţiunea de la Pănade. Asemănarea prea puţin formală a acestui tip de ornament (cel incizat), apărut atât de des la Pănade, arată – în opinia noastră – că există posibilitatea unei contaminări vinciene într-o etapă situată pe acelaşi palier cronologic cu fenomenul cultural Starčevo IV din sudul Banatului, sau chiar mai târziu, ceea ce ar face ca în Transilvania regulile cronologiei relative bazate pe asemănările tipologico–stilistice, aplicate în Banat, să fie doar parţial valabile. În sfârşit, constatăm că evoluţiile spre ornamentele incizate şi spre tehnologiile de preparare a pastei şi ardere de tip liniar se găseşte şi în Transilvania, dar sub alte perspective culturale. Oricum, această staţiune arată că una dintre căile de pătrundere a comunităţilor neolitice timpurii spre Ţara Bârsei şi Secuime, pe lângă cea mai uşor de parcurs de pe râul Mureş, este de căutat pe cele două Târnave (LAZAROVICI–SZÉKELY 1990–1994; CIUTĂ 1996; LUCA–BOROFFKA–CIUTĂ 1998). ¤ Alte materiale liniare–timpurii din Transilvania. În acest subcapitol se va constata că zonele marginale ale Transilvaniei, sau cele mai puţin circulate, sunt supuse unor dezvoltări tehnologice şi de idei asimilate de noi sub terminologia de tehnologii liniare–timpurii. Ciceu, com. Siculeni (jud. Harghita). Din punctul Cetatea Ciceului provin, în urma cercetărilor arheologice de suprafaţă întreprinse de Alexandru Ferenczi în anul 1935, fragmente ceramice ce pot fi atribuite unui orizont liniar cu tradiţii Starčevo-Criş (KALMAR–CRIŞAN 1995, 752). Cipău (jud. Mureş). Materialele arheologice de aici sunt – după cum afirmase şi N. Vlassa – amestecate, neexistând, după toate aparenţele, nici o legătură între materialele Starčevo-Criş şi cele liniare cu capete de note muzicale (VLASSA 1959, 240-246, Fig. 2-3; 1959a, 448-451; 1966a, 14; 1976, 10-14, Fig. 2-3, 16-18). Fragmentele ceramice ce ar putea aparţine unui orizont cultural liniar timpuriu nu sunt publicate cu acest prilej. Acest fapt ne face să excludem situl de aici din rândul celor liniare–timpurii, mai cu seamă că asemănările formale legate de tehnologiile de ardere şi realizare a ceramicii nu sunt întotdeauna relevante, putând să fie şi întâmplătoare (legate de calitatea lutului, a degresantului sau a anumitor calităţi de ardere rezultate din puterea combustibilului folosit). Cluj-Napoca–Stăvilar (jud. Cluj). Unele caracteristici ale ceramicii, precum cele legate de factură, dar şi stilul de realizare al inciziilor, ne conduc spre ideea existenţei unor evoluţii spre ceramica de tip liniar vechi (KALMAR 1987, 62, Fig. 3/5). Dej–Cichegy (jud. Cluj). Fragmentul ceramic publicat de Z. Kalmar–Maxim este ornamentat în stil liniar vechi (KALMAR 1987, 62, Fig. 3/11). Iclod–La Doroaie (jud. Cluj). Factura materialelor arheologice, dar şi unele caracteristici ale ornamentelor incizate, pot să indice influenţe liniare vechi (KALMAR 1987, Fig. 4/4). Măgura (jud. Hunedoara). În
articolul cu privire la cultura Starčevo-Criş
pe valea Mureşului mijlociu publicat de Fl. Draşovean în anul 1981
(DRAŞOVEAN 1981, 42, Pl. II/18)
se află un fragment ceramic ce exprimă, în opinia noastră, o
evoluţie spre maniera liniară de ornamentare a ceramicii. Petreşti (jud. Alba). N. Vlassa
arată că în Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din
Cluj-Napoca se află un fragment de vas cenuşiu–negricios ce ar
aparţine liniarului vechi şi care provine de la Petreşti (VLASSA 1959, 239; 1976, 9). Alte
informaţii lipsind, descoperirea îşi mai aşteaptă
confirmarea prin alte materiale arheologice de acelaşi tip. Din
colecţiile vechi de la Petreşti–Groapa
Galbenă provin unele fragmente ornamentate în tehnica inciziei vălurite sau în stil textil. Acestea se
încadrează, însă, la un orizont cronologic şi cultural mai
târziu, Vinča
C sau – chiar – post– Vinča C. Turdaş (jud. Hunedoara). N. Vlassa publică materiale arheologice (ceramică) de factură fină, săpunoasă şi de culoare cenuşie deschis, cenuşie negricioasă sau, mai rar, uşor portocalie. Acestea sunt ornamentate cu motive spiraloid–liniare, neîntrerupte de capete de note (VLASSA 1959, 239, Fig. 1/1-15; 1976, 9, Fig. 1/1-15). Materialele publicate ca aparţinând fazei vechi a culturii ceramicii liniare provin din cercetările Z. von Torma, ca şi din cele ale lui M. Roska (VLASSA 1959, 239, nota 2-3; 1976, 9, nota 2-3). Încadrarea cronologică şi
culturală a materialelor arheologice publicate cu acest prilej este,
după toate probabilităţile, mai târzie. La această
supoziţie ne conduce şi cunoaşterea mai aprofundată a
materialelor turdăşene dată de noile cercetări sistematice
întreprinse de autorul acestor rânduri între anii 1992–1998. Materialele
incizate de acest tip apar rar, este drept, în nivelele I (vechi) şi II
(intermediar), nivele încadrate – cel mai timpuriu – la sfârşitul fazei
B2 a culturii Vinča. Spre această încadrare ne
trimite şi compararea materialelor de la Turdaş cu cele de la
Mintia–Gerhat (DRAŞOVEAN–LUCA 1990, Fig. 2/3-8; 3/1-2) sau cu materiale
provenite din colecţiile vechi de la Petreşti–Groapa Galbenă (materiale redesenate de noi în depozitele
Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia). Toate
aceste descoperiri arată un orizont Vinča C pentru
materialele arheologice de acest fel. Zăuan–Dâmbul Cimitirului (jud. Sălaj). Între materialele
arheologice descoperite în acest sit arheologic se remarcă elemente de
sorginte liniară veche cum ar fi cele incizate (KALMAR 1987, 62, Fig. 2/3, 8) sau lippenrandul (LAZAROVICI–LAKÓ
1981, 21, Fig. 13/1). ¤ Discuţii despre materialele ceramice liniare timpurii din Transilvania. Calea cea mai plauzibilă de pătrundere a influenţelor culturale liniare spre centrul Transilvaniei este dinspre nord-estul teritoriului actual al României (grupul Szatmár–Berea–Ciumeşti–Săcuieni) unde se constată o puternică dezvoltare a culturii Starčevo-Criş târzii (LUCA–IERCOŞAN 1998, 153-159) din care se naşte această grupă liniară veche (COMŞA 1963; PĂUNESCU 1963; 1964; LUCA–IERCOŞAN 1997; DUMITRAŞCU–LUCA 1991, 289-291, Fig. 1). Ceramica pictată cu negru asociată, uneori, cu aceste descoperiri pare a sta la baza formării grupului cultural Pişcolt (LAZAROVICI–NÉMETI 1983; NÉMETI 1986–1987). Aceste elemente ar pătrunde spre izvoarele râului Someş, dând aspecte culturale înrudite (KALMAR 1987; 1990). După scurta trecere în revistă a materialelor ceramice din Transilvania încadrate acestui orizont cronologic şi cultural se constată că, cel puţin pe culoarul Mureşului, nu avem argumente pentru existenţa unor comunităţi ce se pot încadra ferm acestui orizont cultural, în sensul descoperirilor din nord-vestul României sau din sudul câmpiei Tisei, lucru ce se întâmplă şi datorită evoluţiei în sens vincian al comunităţilor omeneşti de pe valea Mureşului, extrem de dens locuită în perioadă. Unii cercetători au încercat să insinueze că elementele liniare vechi ar pătrunde spre Transilvania pe valea Mureşului, acestea venind, poate, dinspre liniarul vechi de tip Alföld. Influenţa acestor elemente culturale se simte foarte bine în nordul Banatului în aşezări precum Fratelia, Freidorf I, Freidorf IV, Satchinez şi Băile Călacea (LAZAROVICI 1979, 266-268; LAZAROVICI–GHERMAN–RESCH 1983; LAZAROVICI şi colab. 1991, 32, 41-49, Fig. 12/1-2, 8; 13/1-2, 8-9; 14-15; DRAŞOVEAN 1989 (1990)), Bodrogu Nou–Către Vale (LUCA 1985, Fig. 1-2, 3/2, 4, 6-13; 4/1-8, 11-18; 5) sau Şiria–Gropile nemţeşti (LUCA 1985a, 457, Pl. I/4), fiecare dintre acestea arătând un grad diferit de integrare culturală a elementelor liniare. Dacă această pătrundere ar fi avut loc pe valea Mureşului, sigur că am fi avut descoperiri liniare vechi incontestabile la Turdaş, de exemplu. De asemenea, şi alte aşezări ar fi avut atribute liniare mult mai bine evidenţiate, nu doar elemente, nivel la care ne aflăm acum cu cunoaşterea materialelor ceramice. Cert este că pătrunderea vinciană timpurie este mult mai puternică şi veche decât s-a sesizat până acum, fapt ce a influenţat negativ, în mod cert, prezenţa comunităţilor liniare timpurii în Transilvania, acestea pătrunzând pe Someşuri, dinspre nord-vestul provinciei şi exteriorizându-se timid în Secuime şi mai puternic pe văile laterale Mureşului, cum ar fi cele ale Târnavelor. Pătrunderea unor elemente şi – poate comunităţi – liniare în Transilvania se întâmplă mai târziu, o dată cu elementele Szákalhát, ca şi în Câmpia Aradului (LAZAROVICI–PĂDUREANU 1982) sau tisoide, ca la Lipova–Hodaie (LUCA 1986). Existenţa unor aşa-zise elemente liniare vechi la Turdaş arată, în condiţiile cunoştinţelor actuale asupra racordării stratigrafice a unor asemenea materiale arheologice faptul că reprezintă – de fapt – ornamente specifice momentului timpuriu al culturii Petreşti sau târzii turdăşene (aspect Foeni–Mintia: DRAŞOVEAN–LUCA 1990; DRAŞOVEAN 1994; 1994a; 1994b; 1996, 84-86, 93-100), aşa cum acestea sunt cunoscute la Mintia–Gerhat sau Petreşti–Groapa galbenă. Aceste observaţii devin pertinente şi în urma noilor cercetări de la Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 (LUCA 1997b) sau Turdaş–Luncă (cercetări încă inedite efectuate de S. A. Luca) unde orizontul descoperirilor arheologice nu este mai târziu de sfârşitul culturii Vinča B2, dar, mai precis, Vinča C1. Evoluţii locale, spre stilul liniar, la orizont cronologic şi cultural Vinča A3–B1, se constată şi în zonele marginale, izolate, ale Transilvaniei, unde există progrese, sub influenţă vinciană, spre procese culturale de tipologie liniară. Aceste evoluţii sunt fireşti în condiţiile unor procese locale de recesiune tehnologică şi culturală datorate izolării excesive a comunităţilor şi urmării fireşti a acesteia, dispariţia culturii caracteristice orizontului mai vechi. Această transformare este influenţată de pătrunderi de comunităţi dinspre culoarul Someşului spre câmpia Transilvaniei.
1. Aşezări aparţinând culturii
Vinča,
faza timpurie, din Transilvania. 2. Elemente liniare timpurii în Transilvania. 3. Neoliticul
dezvoltat în Transilvania. Preliminariile culturii Turdaş.
4. Încadrarea culturală
şi cronologică a aşezării de la Turdaş–Luncă
sau unele date despre începutul eneoliticului în Transilvania.
|
