| b B Capitolul IV |
ROŞCANI –
cercetări arheologice – Autor: prof.dr.Sabin Adrian LUCA La realizarea acestui volum şi-au
adus contribuţia şi Silviu Istrate PURECE, Cristian
ROMAN şi Dragoş DIACONESCU ISBN 973-8163-82-X, Editura Emia,
Deva 2004 Volum realizat cu sprijinul
deosebit al Asociaţiei „Morala Creştină”, Roşcani,
Preşedinte Dr.Ing. Ioan Ovidiu Muntean Copyright ă 2004 by Emia, Copyright ă 2004 by Sabin Adrian Luca; Copyright ă 2004 by Morala Creştină.
Capitolul IV CONCLUZII ISTORICE ŞI
ARHEOLOGICE După cum s-a putut vedea în rândurile anterioare, rezultatele cercetărilor noastre acoperă o gamă largă de preocupări ştiinţifice. Nu ne vom opri aici decât asupra concluziilor de ordin istoric şi arheologic. Materialele ce ţin de istoria geologică a Pământului le-am semnalat cu titlu informativ. Poate că frumuseţea acestora va atrage atenţia cu mai mult efect asupra specialiştilor, pentru a le studia în profunzime. Astfel că, zăcământul fosilifer de la Roşcani – Panc, puţin cunoscut şi până acum, îşi va aduce – cu siguranţă – contribuţia la cunoaşterea mai bună a vieţii din erele geologice. ¤ Cele mai vechi descoperiri care reflectă istoria omului sunt, fără îndoială, cele de pe Dealul Cerăt. Aici s-au descoperit unelte din piatră cioplită, resturi de prelucrare prin cioplire a pietrei şi materie primă necesară pentru această operaţiune.[1] Cea mai des utilizată materie primă este calcedonia (numită de arheologii secolului XIX şi XX de început „opal de ceară”). Roca este de culoarea cerii, galbenă, şi apare sub forma unor bolovani de dimensiuni medii pe Dealul Cerăt, în asociere cu bolovani din cuarţit şi alte resturi fosilifere cimentate natural. Într-o groapă care cu siguranţă nu are legătură cu movila M4 (preferăm să numim movile aceste rezultate ale activităţii omeneşti, până în momentul în care vom avea şi observaţii îndestulătoare pentru a defini utilitatea acestora), cercetată de noi sistematic, s-au descoperit mai multe piese din piatră cioplită cu urme de prelucrare aparţinând, fără îndoială, paleoliticului. Menţionăm că acest complex arheologic a fost acoperit de mantaua movilei. Descoperirile se înscriu în aria celor care păstrează o vagă tradiţie mousteriană. Încadrarea lor cronologică ţine – mai degrabă – de paleoliticul superior. Tipologia pieselor nu aduce foarte multe elemente pentru o încadrare cronologică şi culturală mai precisă. Apariţia unor piese paleolitice în această zonă nu este întâmplătoare. În condiţii oarecum asemănătoare zac piesele zăcămintelor de la Brotuna-Basarabasa (jud. Hunedoara)[2], Iosăşel (jud. Arad)[3], Valea Mare (jud. Arad)[4] şi Zimbru (jud. Arad)[5], dar şi altele, aflate în zăcămintele mai apropiate, cum ar fi cele de la Nandru (jud. Hunedoara)[6] şi Ciulpăz[7]. Alte două surse inedite de silex au fost descoperite în ultimii ani. Acestea sunt cele de la: Boş-Grui, sat, aparţinător municipiului Hunedoara Punctul este situat pe terasa înaltă de pe malul din dreapta a pârâului Zlaşti, la S de sat. Cercetările de suprafaţă au condus la identificarea a două tipuri de „silex”: unul de bună calitate, asemănător celui de tip bănăţean şi altul de calitate inferioară, aflat din abundenţă aici.[8] ¤ Peştişu Mare-Tămăstilic, comună Punctul se află pe malul din stânga al pârâului Peştiş, afluent de stânga al Cernei, la cca. 250 m de şoseaua judeţeană, în vecinătatea unei aşezări. Din zona buzei terasei au rezultat, în urma săpării fundaţiei unui stâlp de înaltă tensiune, materiale litice (silexite), de diferite culori (brun-gălbui, vişiniu cu intruziuni negre şi brun-roşcate) şi în mare cantitate.[9] ¤ Nepublicarea repertoriului arheologic al judeţului Hunedoara ne face să nu cunoaştem toate descoperirile de acest tip din zona studiată. Putem constata, însă, că locuirile paleolitice şi exploatarea materiilor prime litice sunt extrem de frecvente pe Mureş, mai ales în zona în care acesta desparte Munţii Apuseni de masivul Poiana Ruscă, la Aciuţa (jud. Arad)[10], Baraţca (jud. Arad)[11], Buituri (jud. Hunedoara)[12], Cladova (jud. Arad)[13], Conop (jud. Arad)[14], Guravăii (jud. Arad)[15], Moneasa[16], Orăştie (jud. Hunedoara)[17], Rostoci (jud. Arad)[18], Uroi (jud. Hunedoara)[19], Valea Mare (jud. Arad)[20], Valebrad (jud. Hunedoara)[21] şi Zimbru (jud. Arad)[22]. Importante sunt şi aşezările şi zăcămintele dispuse pe rama de vest a masivului Poiana Ruscă. Între acestea amintim pe cel de la Coşava (jud. Timiş)[23], Curtea (jud. Timiş)[24] şi Româneşti-Dumbrăviţa (jud. Timiş)[25]. Toate aceste descoperiri arată, încă o dată, importanţa părţii de sud a Munţilor Apuseni şi a masivului Poiana Ruscă pentru obţinerea materiilor prime necesare fabricării uneltelor încă din perioada paleolitică. Specificul formării geologice a acestora a făcut să abunde în roci utile pentru comunităţile omeneşti, fapt ce a făcut să fie extrem de frecventaţi. Puţin cunoscută până acum, zona Roşcanilor se înscrie între acestea, ca zonă-sursă de materii prime necesare obţinerii uneltelor de piatră cioplită din epoca paleolitică, până în epoca bronzului şi – poate – şi mai târziu. ¤ Topoarele de piatră şlefuită descoperite întâmplător în arealul administrativ al localităţii Roşcani arată faptul că acesta este frecventat în două perioade istorice. Prima piesă (Grupaj 6 / fig. 4/1, 3) este specifică neoliticului târziu, culturii Turdaş. A doua piesă (Grupaj 6 / fig. 4/2, 4) este caracteristică unui orizont cronologic şi cultural ulterior. Capetele de serie a acestor topoare trebuie căutate între topoarele de cupru cu braţele în cruce din eneolitic.[26] În piatră, astfel de topoare se găsesc o dată cu cultura Coţofeni[27], până în epoca bronzului[28]. ¤ Cele mai importante descoperiri arheologice rezultate din cercetările noastre sunt, fără îndoială, cele din Peştera Nr. 2 din Valea Voichii. Locuirea peşterii de aici – chiar dacă firavă şi sporadică – se înscrie în seria unor descoperiri de acelaşi gen şi epocă din arealul munţilor Poiana Ruscă. Caracterul locuirii rezultă şi din lucrările antropice executate în zonă (intrarea peşterii şi mare parte din galerii au fost distruse cu ocazia executării lucrărilor de construcţie a drumului – căii ferate – de acces la carierele din Valea Voichii; lucrările de amenajare din interiorul peşterii – realizarea unei prelungiri a acesteia şi reamenajarea nivelului de călcare – au dus la subţierea stratului cu depuneri arheologice şi – desigur – la amestecarea unora dintre acestea). Tocmai de aceea considerăm necesară trecerea în revistă a descoperirilor cu locuiri de peşteră din aceşti munţi – mai ales pe acelea aparţinând culturii Coţofeni –, pentru a putea face corelaţiile de habitat şi culturale necesare. Munţii Poiana Ruscă, domină printr-un relief relativ înalt, puţin favorabil la prima vedere dezvoltării civilizaţiilor preistorice. Ei au fost locuiţi încă din paleoliticul mijlociu.[29] Reperele cultural-cronologice ale acestor evenimente ne sunt date de studiul sedimentelor unor peşteri care, datorită stabilităţii lor geologice şi a condiţiilor microclimatice bune, au favorizat aşezarea şi dezvoltarea comunităţilor omeneşti. ¤ Cercetările arheologice de peşteră în munţii Poiana Ruscă s-au rezumat la studierea celor obiective de la Nandru (Peştera Curată şi Peştera Spurcată).[30] Prima a fost cercetată de Zsófia von Torma între anii 1877-1878[31], săpăturile fiind reluate de baroneasă în 1879, împreună cu Gabor Téglás.[32] Descoperirile au fost prezentate într-un raport publicat de Carl Gooss[33], iar rezultatele complete ale săpăturilor au fost publicate de Martón Roska în 1941[34] şi 1942[35]. Cunoştinţele acumulate în urma acestor săpături sunt publicate în mai multe studii, cel mai important fiind cel din 1884.[36] Jannós Mállasz reia săpăturile în Peştera Curată (1932), iar pe cele din Peştera Spurcată, în acelaşi an. Analiza materialelor arheologice descoperite şi a contextelor stratigrafice, relativ incerte, ce rezultă din aceste cercetări[37] l-au determinat pe C. S. Nicolăescu-Plopşor să întreprindă săpături sistematice aici, în anii 1955 şi 1956.[38] El stabileşte succesiunea stratigrafică reală a sedimentului şi relaţia dintre piesele szeletiene şi cele mousteriene, în cazul Peşterii Spurcate.[39] Nivelurile postpaleolitice din cele două peşteri de la Nandru (Curată şi Spurcată) aparţin culturilor Starčevo-Criş[40], Tiszapolgár[41], Coţofeni[42] şi perioadei medievale. Marin Cârciumaru, în urma analizelor paleo-climatice, defineşte, pe baza studierii sedimentelor din cele două peşteri[43], complexul interstadial Nandru, care cuprinde două oscilaţii climatice: Nandru A şi Nandru B. Această definire este parte componentă a unui sistem cronologic integrat al Pleistocenului Superior din România.[44] ¤ În hotarul comunei Boşorod aflăm Peştera Ponorici[45], iar la nord de Mureş cele de la Ardeu-Peştera Nr. 4[46], Prevăleni (Prăvăleni)[47], Meda[48], Beriu[49] şi Geoagiu Băi[50]. Una dintre cele mai interesante peşteri din judeţul Hunedoara, dispusă la nordul Mureşului, este Peştera Avenul cu incizii de la Gaura Cizmii.[51] În această peşteră s-au descoperit fragmente ceramice Coţofeni. Pe pereţii peşterii se află desene incizate dispuse în patru registre.[52] ¤ Alt obiectiv cercetat în urmă cu mai multe decenii este peştera din hotarul comunei Româneşti.[53] Cercetările de aici au fost întreprinse de M. Moga[54], Fl. Mogoşanu şi I. Stratan. În această peşteră s-au descoperit urmele a mai multor culturi preistorice, din paleolitic până în perioada dacică clasică. În sfârşit, trebuie să amintim – chiar dacă obiectivul este dispus oarecum excentric faţă de zona studiată – peştera de la Cioclovina[55]. Această peşteră a fost cercetată în mai multe rânduri de aproape toţi autorii citaţi până în acest moment. Alte obiective de acelaşi tip se află la Federi (comuna Pui, judeţul Hunedoara).[56] Principalele peşteri de aici sunt cele de pe Coasta Vacii (peşterile I-III) şi cea numită Peştera Gaura Cocoşului.[57] Tot în zona comunei Pui, la Ohaba Ponor, se dezvoltă peştera Bordul Mare[58] şi peşterile de la Ponor.[59] O altă peşteră din această zonă, amintită în literatura de specialitate este cea de la Luncani.[60] Se mai aminteşte şi peştera locuită la Grădiştea de Munte.[61] ¤ O nouă etapă de cercetare arheologică a peşterilor din munţii Poiana Ruscă s-a pornit o dată cu fondarea CSPH. Acesta, după o perioadă de peste două decenii de activitate, a reuşit să descopere, înregistreze şi cerceteze speologic un număr de peste 50 de peşteri, avene şi abriuri în zonă.[62] În perioada anilor 1982-1989 T. Mariş a realizat periegheze şi sondaje de mici dimensiuni, care nu au atins patul peşterilor.[63] Ţinând cont de particularităţile zonei, precum şi de existenţa unui inimos grup de speologi amatori, T. Mariş iniţiază în anii '80 cercetarea peşterilor cu urme arheologice aparţinând culturii Coţofeni din partea de sud-vest a Transilvaniei. Aceste cercetări au avut drept rezultat un articol în care se prezenta nivelul atins în acel moment din punct de vedere arheologic. De atunci, având în vedere organizarea cu succes a unor ample cercetări speologice în câteva masive carstice din ţară, s-a gândit o strategie care să aibă ca rezultat un model de cercetare interdisciplinară a peşterilor, cu scop imediat pentru protejarea activă a depozitelor de peşteră şi instituirea unui schimb de informaţii şi idei între diversele specializări interesate în studiul peşterilor. Pasul următor a fost cercetarea arhivei CSPH, atenţia noastră oprindu-se asupra părţii de est a munţilor Poiana Ruscă de unde, prin cercetări de suprafaţă, eliberări de depuneri recente sau mici sondaje, provin o serie de materiale arheologice publicate în 1997.[64] Cu această ocazie s-a putut constata că, din punct de vedere speologic, numărul peşterilor şi abriurilor din zonă este de 55[65], majoritatea fiind fosile, uscate, de mici dimensiuni şi formate în calcare sau calcare dolomitice. După 1996 a început un program sistematic de cercetare a munţilor Poiana Ruscă, inclusiv a peşterilor cu sedimente arheologice[66], cu scopul articulării informaţiilor oferite într-un sistem care să răspundă la întrebări fundamentale legate de caracterul locuirii de peşteră, de relaţiile cronologice dintre materialele arheologice descoperite şi compararea acestora cu elementele de cultură materială furnizate prin studiul aşezărilor de suprafaţă (terasă), precum şi de sesizarea unor eventuale căi de comunicaţie şi relaţii de schimb între comunităţile preistorice de o parte şi de alta a munţilor Poiana Ruscă. Începând din
1997 s-au realizat primele sondaje în aceste peşteri.[67]
Această peşteră s-a dovedit a fi şi una dintre cele mai
reprezentative cavităţi cu sediment arheologic pentru stratigrafia
post-paleolitică, reprezentând cel mai edificator eşantion
stratigrafic între peşterile cercetate până acum în munţii
Poiana Ruscă. În cadrul aceluiaşi program s-au cercetat
speo-arheologic şi peşterile de la Dumbrava-Peştera cu
apă[68],
Cerişor-Peştera Nr. 1[69],
Ciulpăz-Bulgărelu[70]
şi Nandru (Peştera Nr. 4 şi Peştera
Joncţiunii).[71] ¤ Peşterile cunoscute din munţii Poiana Ruscă sunt: Bazinul
Bega Peştera
Buzeica În
această peşteră, ca şi în alta neidentificată în
teren, s-au descoperit materiale arheologice din neolitic până în epoca
bronzului.[72] Peştera
din Cioaca Birtului Fl. Medeleţ a descoperit în această peşteră materiale ceramice aparţinând culturii Coţofeni.[73] ¤ Bazinul
Căprionişca Peştera lui Adi Materialul
arheologic descoperit în această peşteră este dispărut.
Acesta aparţinea, după câte se pare, epocilor paleolitică,
neolitică, eneolitică[74]
şi medievală[75]. Peştera
cu Monezi În
această peşteră, neidentificată în teren, s-au
descoperit, în anul 1875, aproximativ 80 de monede.[76] Peştera
Gaura Scrofii (Scroafei) Peştera
nu a fost identificată în teren. Descoperirile aparţin epocilor
preistorice.[77] V.
Boroneanţ aminteşte două epoci istorice reprezentate aici:
neolitic şi perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului
(eneolitic final).[78] Peştera
lui Sinesie Toporul realizat din piatră şlefuită descoperit aici aparţine, probabil, neoliticului.[79] V. Boroneanţ aminteşte aici un nivel neolitic şi altul medieval.[80] ¤ Bazinul
Nădrag Peştera
cu Aven (Peştera cu trei intrări) În această peşteră au fost identificate urme arheologice aparţinând culturii Coţofeni.[81] ¤ Bătrâna-Peştera lui Bindea Printr-o descoperire întâmplătoare s-a ajuns la un topor de gresie, şlefuit, cu gaură de fixare în coadă. Piesa a fost descoperită la gura peşterii şi se află la MCDR Deva.[82] ¤ Căprioara În peşterile din jurul localităţii s-au descoperit materiale ceramice aparţinând culturii eneolitice Coţofeni.[83] ¤ Cerişor-Peştera Nr. 1 [84] Peştera Nr. 1 se mai numeşte şi Peştera Mare sau Peştera de la Cerişor. Cavitatea este localizată în versantul de dreapta al văii Runcului, la toponimul Dealul Romanului, la cca 650 m nord-est de satul Cerişor. Altitudinea relativă a peşterii este de 100 m, iar cea faţă de nivelul mării de 580 m. Peştera Nr. 1 de la Cerişor este o cavitate de versant, având două intrări, o dezvoltare de 125 m şi o denivelare de 16 m. Cavitatea este cunoscută lumii speologilor relativ târziu, fiind descoperită şi cartografiată de membrii CSPH. După ce un lot de materiale arheologice de aici este publicat de I. Andriţoiu[85], T. Mariş iniţiază şi primele săpături arheologice. În primăvara anului 1999, în cadrul Stagiului naţional de arheologie speologică, se practică un sondaj de verificare stratigrafică de 2 / 1 m, dispus la intrarea în peşteră, în zona iluminată natural (coordonatori C. Roman şi D. Diaconescu de la MCCH). În intervalul 11 iulie-10 august 2000 ULBS, MCCH şi CSPH duc la bun sfârşit o săpătură arheologică compusă din două secţiuni, S1 / 2000 cu dimensiunile de 7 / 1,50 m şi S2 / 2000 cu dimensiunile de 10 / 1,50 m. Stratigrafia, complexele şi materialele arheologice descoperite cu acest prilej au fost deja publicate.[86] Materialele arheologice aparţin culturilor Turdaş, Coţofeni, Wietenberg, secolelor VIII-IX, XI-XIII şi XV. ¤ Cerişor-Peştera Nr. 2 Această peşteră, denumită şi Peştera Mică, se află localizată în partea de nord-est a localităţii Cerişor şi face parte, alături de Peştera Nr. 1 (Peştera Mare), de curând publicată[87], dintr-un sistem carstic ce cuprinde, numai în zona Cerişor – Lelese, 10 peşteri, abriuri şi avene. Peştera Nr. 2 este situată mai jos decât Peştera Nr. 1, funcţionează într-o etapă ulterioară, după ce apele din Peştera Nr. 1 au găsit alte căi de drenaj în tendinţa lor de coborâre spre nivelul de bază (suprafaţa piezometrică) al regiunii, respectiv valea Runcului.[88] O dată cu cercetarea acestei zone carstice am observat, în faţa Peşterii Nr. 2, urmele unui sondaj cu scop şi autor necunoscut, având un contur neregulat. Din partea stângă a sondajului am recuperat fragmente ceramice aparţinând speciei semifine, de culoare brună şi cărămizie, bine arse, aparţinând culturii Coţofeni. Celelalte două fragmente ceramice pot fi atribuite după factură, decor, netezire şi lustruire culturii Wietenberg. Un fragment osteologic poartă urmele utilizării ca şi unealtă. În anul 2000 s-a degajat intrarea în peşteră cu ajutorul unui sondaj arheologic, prilej cu care s-a descoperit material ceramic Coţofeni.[89] ¤ Cerişor-Peştera Nr. 3 Peştera Nr. 3 este situată mai jos decât Peştera Nr. 1 şi funcţionează într-o etapă ulterioară, după ce apele din Peştera Nr. 1 au găsit alte căi de drenaj în tendinţa lor de coborâre spre nivelul de bază (suprafaţa piezometrică) al regiunii, respectiv valea Runcului.[90] Cercetări efectuate în anul 2000 arată că această peşteră este locuită în vremea culturii Coţofeni.[91] ¤ Cerişor-Peştera Cauce [92] Peştera se află în partea de nord–nord-est a satului Cerişor, la cca. 1,5 km de localitate, accesul făcându-se pe un drum de ţară, practicabil tot timpul anului, care străbate platoul Cerişor – Lelese spre nord-est. Un alt drum de acces se face pe Valea Runcului, depăşindu-se marginea vestică a satului Govăjdie cu 3 km, iar apoi se urcă pe versantul din dreapta al râului cca 3 km pe o potecă accesibilă tot timpul anului. Distanţa la care se află peştera faţă de oraşul Hunedoara este de 10 km pe traseu aerian. Terestru obiectivul se situează la cca 14 km (pe traseul căii ferate Hunedoara – Govăjdie, apoi pe Valea Runcului) şi la 25 km pe traseul ce urmează şoseaua Hunedoara – Teliucu Superior – Govăjdie – Valea Runcului. Peştera se află la partea superioară a versantului din dreapta al Văii Runcului, la cca. 4 m diferenţă de nivelul platoului Cerişor – Lelese, în partea nord-estică a acestuia. Zona în care se cantonează peştera este dominată de pereţi aproape verticali pe o lungime de cca 250 m, având o înălţime de cuprinsă între 5 şi 12 m, din loc în loc apărând mici abriuri în partea estică a intrării în peşteră. Versantul este puternic împădurit, ca toată Valea Runcului, iar platoul este neîmpădurit, aici crescând doar arbuşti. În ceea ce priveşte sursele de apă, acestea pot fi găsite numai la baza versantului, pe râului Runc, pe platou neexistând nici o sursă de apă în afară de cea pluvială. Accesul în peşteră. Cea mai facilă cale de acces este de a se coborî de pe platou venind dinspre partea estică a intrării, urmărind baza peretelui calcaros, se ajunge la o intrare de mici dimensiuni, formată prin prăbuşirea plafonului peşterii, transformând-o pe aceasta într-un abri. O altă cale de acces este din Valea Runcului urcându-se versantul. Toponimicul acestei peşteri, Cauce, provine de la faptul că, în vechime, pe suprafaţa sedimentului existau câteva mici bazinete, ce aveau forma caucului. În acestea apa se aduna, fiind adunată din picăturile provenite din tavanul peşterii. Apa rezulta din apa de infiltraţie sau din cea pluvială. În prezent, aceste bazinete nu mai există, ele colmatându-se prin depunerile de carbonat de calciu, nemaifiind alimentate cu apă. În ideea
protejării peşterii, în ansamblu ei, atât din punct de vedere
speologic, cât şi arheologic, s-a decis – întrucât sedimentul nu era
deranjat – ca peştera să intre în conservare până la momentul
începerii studierii sistematice a acesteia. Cu această ocazie
peştera este cartată, iar în a doua jumătate a lunii august
1994 s-au recoltat fragmente ceramice, osteologie şi un tipar din gresie
pentru turnarea obiectelor din metal de pe întreaga suprafaţă a
peşterii. În paralel s-a practicat de către speologi un mic sondaj
(0,50 / 0,50 m), în centrul abriului, pentru verificarea dimensiunilor
nivelurilor arheologice de depunere, acesta adâncindu-se la aproximativ 0,40
m adâncime. Datele erau necesare pentru completarea fişei de anunţ
şi confirmare pentru nou-descoperita peşteră. Întregul lot de
material arheologic descoperit a fost donat spre studiere prof. T.
Mariş. Artefactele nu au fost cuprinse în listele-inventar ale muzeului
şi au fost pierdute la scurt timp de la donare. Tot în acest interval,
speologii au observat fragmente ceramice aparţinând culturilor
Coţofeni, Wietenberg şi evului mediu timpuriu, atât pe panta ce
duce la intrarea în peşteră, cât şi în dreptul unui mic abri
din faţa zonei caracterizate prin mari blocuri de incaziune. Această peşteră, prin informaţiile pe care le-a furnizat privitor la preistoria ţinutului Pădurenilor, reprezintă un semn al eforturilor depuse de membrii CSPH în studiul zonei carstice din munţii Poiana Ruscă prin peste 20 de ani de activitate speologică. Stratigrafia peşterii este următoarea: Neoliticul
timpuriu Nivelul aparţinând culturii Starčevo-Criş este de culoare brună şi parţial brun-gălbuie, cu grosime care variază între 2 şi 30 cm, grosimea minimă a acesteia fiind prezentă în capătul de NV al suprafeţei. Acest nivel continuu, ce suprapune prundişul care reprezintă patul peşterii, conţine într-o cantitate apreciabilă fragmente de dolomită calcaroasă desprinse din tavanul şi pereţii acesteia. Materialele ceramice şi osteologice se concentrează în zona secţiunii S I / 1998-1999 până în dreptul unui bloc de calcar cu înălţimea de 0,65 m şi lungimea de 2,55 m, care barează accesul spre peştera propriu-zisă, creând o compartimentare naturală a acesteia. Majoritatea materialului arheologic Starčevo-Criş este cuprins în cadrul caroului 3 unde, la baza blocului descris mai sus, s-a surprins o îngroşare sensibilă a nivelului, care cuprinde o lentilă de chirpici, de culoare cărămizie, poros şi slab ars. Aceste elemente, completate de o umiditate ridicată, determină friabilitatea ridicată a acestui material arheologic. Plasate pe prundişul peşterii şi sub această lentilă se află materiale ceramice încadrabile orizontului cronologic relativ contemporan cu fazele IC-IIA ale complexului cultural Starčevo-Criş. Nu s-a sesizat vreo diferenţă cromatică în nivelul neolitic timpuriu din această peşteră. Materiale ceramice şi osteologice Starčevo-Criş apar şi în caroul 5, însă aici sunt în asociere cu materiale eneolitice. Stratigrafia verticală a acestui carou este puternic deranjată, până la prundişul peşterii, de o groapă, aparţinând culturii Wietenberg. Materiale arheologice aparţinând neoliticului dezvoltat nu se găsesc sub forma unui nivel continuu, din punct de vedere cromatic şi al conţinutului în artefacte, ci doar suprapunând stratul Starčevo-Criş, ele fiind dispuse în zona caroului 3, primele două carouri fiind ocupate de blocuri de dolomită şi de importante depuneri de calcit. Neoliticul
târziu 1. Nivelul corespunzător culturii Turdaş este alcătuit din 3 secvenţe cromatice: în zona carourilor 1-2 predomină albul reprezentat prin depuneri masive de calcit compact; în zona profilului de NV a suprafeţei, în caroul 3, predomină brun-roşcatul, solul fiind afânat, cu puţin nisip în compoziţie, iar în caroul 5 culoarea este brun-gălbuie, nivelul fiind secţionat de o groapă Wietenberg. Materialele arheologice se găsesc concentrate spre peretele sinuos al peşterii (inclusiv ceramica pictată), multe dintre forme fiind întregibile. Nu s-a putut sesiza existenţa unui nivel de călcare propriu-zis datorită structurii lipsite de densitate a sedimentului acestui nivel. Eneoliticul 1. Singurele materiale ceramice aparţinând culturii Petreşti sunt plasate la partea superioară a stratului turdăşean, observaţiile stratigrafice consemnând plasarea celor din urmă spre zona peretelui sinuos al peşterii, neputându-se vorbi, în sectorul studiat de noi, de un strat Petreşti continuu. 2. Nivelul
Tiszapolgár are între 10-20 cm grosime şi este de culoare
brun-cenuşie, pe alocuri gălbuie. Alveolările din strat sunt
de culoare brun-castanie având în compoziţie cenuşă
compactă, cărbune şi puţină piatră. Şi
acest nivel are o consistenţă slabă. Baza nivelului
Tiszapolgár este marcată de o lentilă de cenuşă – cu o
grosime de până la 3 cm – rezultată în urma arderi
intenţionate a nivelului de călcare iniţial. Această
operaţiune s-a putut realiza pentru a diminua umiditatea existentă
în cavitate. Constatarea, documentată şi de existenţa depunerilor
masive de CaCO3, poate fi confirmată în urma unui studiu
privitor la paleoclima acestei zone carstice. Nivelul Tiszapolgár cuprinde
resturile unor vetre de foc deschise, chiar suprapuse, constând din
aglomerări de material ceramic, oase, cenuşă şi cărbune.
Lipsesc complexele majore, albierile existente fiind rezultate în urma
tasării, acestea conţinând acelaşi material arheologic ca
şi cel existent în startul de cultură. În cadrul carourilor 3
şi 5 apar gropile unor stâlpi. Acestea au umplerea uşor diferită
decât cea a nivelului propriu-zis. 3. Orizontul ceramicii cu toarte pastilate nu este reprezentat stratigrafic de un nivel sesizabil cromatic, depunerile, artefactele descoperite, în marea majoritate resturi ceramice, suprapunând nivelul Tiszapolgár şi documentând o folosire de foarte scurtă durată a acestei peşteri. 4. Cea
dintâi observaţie stratigrafică care se impune în cazul culturii
Coţofeni este legată de grosimea stratului de cultură,
între 0,15-0,25 m, marcat de lentile de cenuşă, resturi de
dolomită calcaroasă şi vetre deschise. Nivelul nu are o
culoare unitară, având mai multe nuanţe, în general deschise,
plecând de la alburiu, alb-gălbui, gălbui-roşcat, până la
cenuşiu deschis. Acest nivel se remarcă printr-o structură mai
densă datorată prezenţei unor cantităţi reduse de
nisipului şi a fragmentelor de dolomită calcaroasă. Epoca
bronzului Cultura Wietenberg este reprezentată de un strat cu dimensiuni apreciabile, dominat de culori din gama brunului, cu mult material arheologic. Acest strat este extrem de granulos, fiind marcat de trei complexe majore (gropi) şi vatra V1 / 1999. Primul dintre acestea – M1 / 1998 –, marchează baza nivelului inferior Wietenberg, orizont care include şi groapa G1 / 1998-1999, de mari dimensiuni, pe care secţiunea S I / 1998-1999 o secţionează complet. La al doilea mormânt – M2 / 1998 – nu s-a putut delimita foarte clar nivelul de pornire şi delimitarea gropii mormântului. Al treilea complex este o groapă fără o utilitate bine definită. Vatra
notată de noi cu sigla V1 / 1999, a fost surprinsă la
adâncimea de 0,30 m de la actualul nivel de călcare, având o formă
circulară, nefiind amenajată cu piatră. S-a constatat faptul
că vatra era compusă dintr-un nivel de ardere reprezentat printr-un
strat de cenuşă, de până la 5 cm grosime, având în
compoziţie şi fragmente ceramice de mici dimensiuni. Mormintele M1 / 1998 a fost descoperit în S I / 1998-1999, în caroul 2, la adâncimea de 1,00 m faţă de nivelul actual de călcare. Groapa, ale cărei contururi au putut fi bine observate şi delimitate, avea în secţiune o formă circulară ce nu depăşea diametrul de 0,65 m. Ea pornea din nivelul Wietenberg şi penetra depunerile purtătorilor culturilor Coţofeni şi Tiszapolgár, săparea şi umplerea acesteia antrenând materiale mai vechi, ceramica abundând în umplutura inferioară a gropii. Decedatul era aşezat în poziţie chircită extrem de accentuată, culcat uşor pe partea dreaptă, cu privirea spre est. Fundul gropii a fost marcat de un pat de dolomită şi fragmente ceramice de mici dimensiuni, inventarul propriu-zis al mormântului constând din două pandantive care s-au descoperit la gâtul decedatului. Nu au fost sesizate alte elemente complementare de ritual (ocru, cărbune etcultura). M2 / 1998 a fost descoperit odată cu excavarea casetei C2 / 1998, la 0,52 m adâncime de la nivelul actual de călcare şi a fost deranjat până la adâncimea de 0,40 m de o groapă actuală, ce nu a putut permite sesizarea formei gropii mormântului şi a nivelului iniţial de săpare, mormântul fiind practicat în nivelul aferent culturii Wietenberg. Poziţia
primară a oaselor şi a inventarului par să fi fost deranjate
încă din preistorie, deoarece în zona craniului a fost descoperit,
fără a fi în conexiune anatomică cu acesta, un humerus uman.
Privirea decedatului era orientată spre nord-vest, fiind aşezat pe
partea stângă. Cercetarea integrală a secţiunii S I /
1998-1999, nu a furnizat elemente adiacente, în ceea ce priveşte acest
mormânt. Contextul general al descoperirii ar putea susţine ideea unei
depuneri rituale, această practică funerară coexistând cu
înhumarea propriu-zisă. Unele
materiale arheologice ce suprapun depunerile aparţinând bronzului
târziu, dispuse într-un nivel diferenţiat din punct de vedere al cromaticii,
par a fi mai târzii, hallstattiene. Ceramica nivelului este săracă
din punct de vedere al formelor şi ornamentelor. ¤ Epoca
medievală Materialele specifice acestui orizont cronologic marchează o folosire pasageră a peşterii, concretizată prin prezenţa unor fragmente ceramice. Ele se plasează în cadrul aceluiaşi nivel cromatic cu artefactele hallstattiene, culoarea predominantă fiind maron. Nivelul se remarcă printr-o granulaţie mai mică, acesta cuprinzând şi resturi de rădăcini contemporane nouă. ¤ Resturi
ale activităţii metalurgice Tiparul nr. 1 a fost descoperit fragmentat în două piese, acestea rezultând în urma unor momente de lucru diferite. Partea de turnare a tiparului – aceasta fiind secţionată pe grosime – a fost descoperită cu ocazia cercetării de suprafaţă din primăvara anului 1998. Partea inferioară a piesei a rezultat în urma excavării casetei C2 / 1998 şi a fost descoperită la adâncimea de 0,40 m de la nivelul actual de călcare, în cadrul nivelului Wietenberg. Tiparul Nr. 2 provine dintr-o albiere surprinsă la baza nivelului aparţinând culturii Wietenberg, în caroul 2 al secţiunii S I / 1998-1999. Alături de acesta erau şi fragmente ceramice Coţofeni, care par a fi ajuns aici întâmplător. ¤ Cerişor-Peştera Nr. 4, „De la Crăciuneasa" Această cavitate este plasată la sud de satul Cerişor, la extremitatea exploatării de suprafaţă de la Crăciuneasa, făcând parte dintr-un ansamblu de peşteri mici, săpate în calcare dolomitice. Prin consultarea arhivei CSPH nu am putut constata existenţa unor lucrări speologice sau arheologice. Recuperarea, în anul 1999, unei părţi a arhivei CSSH a arătat, în primul rând, faptul că peştera avea o altă formă, din punct de vedere topografic, alte dimensiuni şi, în al doilea rând, că aici se efectuase un sondaj arheologic, cu dimensiuni neprecizate din cauza lipsei scalei. Ulterior, după „confirmarea” acestui sondaj, am reuşi identificarea – între materialele arheologice de la Zlaşti-Gruniul lui Moş – unui lot ceramic purtând precizarea Peştera de la Crăciuneasa. Materialul ceramic se poate încadra, după factura nisipoasă, culorile deschise (cărămiziu, gălbui), netezirea bună, tehnicile de decor (împunsături succesive, benzi din linii haşurate, decor de tip „schelet de peşte” etcultura) culturii Coţofeni, faza a treia. ¤ Chergheş-Peştera Măgura Din
această peşteră provine un lot restrâns de ceramică
aparţinând culturii Coţofeni. Materialele arheologice au fost
descoperite în urma unor cercetări speologice.[93] ¤ Ciulpăz-Peştera Bulgărelu M. Roska aminteşte materiale arheologice, aparţinând eneoliticului şi epocii bronzului, provenind din această peşteră, aflate în cadrul Depozitului numismatic şi arheologic al MNIT. În acelaşi timp, afirmă faptul că peştera este răscolită de căutătorii de comori.[94] Înainte de anul 1986, o echipă de speologi ai CSSH, recoltează de la suprafaţă, materiale ceramice încadrabile culturii Coţofeni, perioadei hallstattiene, nuclee de silex cu urme de cioplire, un fragment de pinten şi o cute din gresie.[95] În anul 1989, un grup de cercetători format din I. Andriţoiu, Fl. Draşovean şi câţiva speologi au practicat un sondaj în partea terminală a sălii mari a peşterii, cu dimensiunile de 3 / 2 m. Aceste dimensiuni au fost deduse de noi în anul 1999, cu ocazia primei vizite de informare şi cercetare în această cavitate. Săpătura s-a adâncit până la 1,60 m şi s-a oprit pe un nivel format din dolomit calcaros. Materialele arheologice rezultate în anul 1989 nu se regăsesc în depozitele MCDRD, chiar dacă autorii săpăturii afirmă acest lucru, şi nici la MCCH. În vara anului 2001 s-a început cercetarea sistematică a sedimentului arheologic de aici, sub egida ULBS şi a MCCH. Cercetarea a constat în trasarea unei casete de 4 / 2 m (notată cu sigla C2 / 2001) dispusă în stânga intrării. Stratigrafia peşterii are următoarele unităţi: nivel eneolitic, nivel de epoca bronzului, nivel hallstattian, nivel dacic şi nivel din Evul mediu.[96] ¤ Crăciuneşti-Peştera
Balogu În această peşteră s-au descoperit „urme mousteriene”.[97] V. Boroneanţ aminteşte urme arheologice paleolitice şi eneolitice.[98] ¤ Crăciuneşti-Peştera
cu trei intrări Materialele ceramice descoperite aici sunt deosebit de variate. Ele reprezintă cultura Coţofeni, Hallstattul timpuriu şi partea timpurie a epocii medievale.[99] ¤ Crăciuneşti-Peştera
Groapa Lupului (Gaura Lupului) Descoperirile arheologice de aici sunt foarte diverse întinzându-se, ca epoci istorice, din „paleolitic până în perioada prefeudală”.[100] V. Boroneanţ aminteşte epocile paleolitic şi modernă.[101] ¤ Crăciuneşti-Peştera
Şura de Jos Aici s-au descoperit urme aurignaciene şi eneolitice.[102] ¤ Dumbrava-Peştera cu Apă [103] Această cavitate se află pe valea Roatei, în amonte de satul Nandru. Este o peşteră activă, cursul de apă existent fiind tributar râului Petac. Urmărind interese strict speologice, cavitatea a fost golită, materialul arheologic fiind recoltat de la gura peşterii şi de pe pantele versantului pe care se află aceasta. După cum se va vedea în rândurile următoare această peşteră pare a fi fost una dintre cele mai bine locuite din zona munţilor Poiana Ruscă, ignoranţa unor oameni privându-ne de cunoaşterea modului de locuire a acesteia. Materialul arheologic aparţine la mai multe epoci: Starčevo-Criş[104], Coţofeni[105], Wietenberg[106], Halltattului timpuriu, Basarabi[107] şi perioadei dacice clasice[108]. În apropiere de peşteră se exploatau zăcăminte de fier în epoca romană.[109] ¤ Godineşti-Peştera
de Sus În această peşteră există materiale ceramice aparţinând culturii Coţofeni.[110] ¤ Govăjdia-Peştera de la cruce La intrarea în peşteră, dar şi către fundul acesteia, s-au descoperit materiale ceramice aparţinând culturii Coţofeni.[111] ¤ Hunedoara-Peştera Nr. 1 Având în vedere corelaţia informaţiilor oferite de două studii ce ating peşterile lângă Hunedoara, putem conchide în lipsa materialelor arheologice şi a altor surse bibliografice clare că Peştera Nr. 1 de la Hunedoara a fost folosită pentru locuit în vremea purtătorilor culturii Coţofeni. ¤ Hunedoara-Peştera Nr. 2 A doua peşteră a fost cercetată integral din punct de vedere speologic şi arheologic în toamna anului 1999 de către C. Roman, R. Breban şi L. Caramalău. Doar în zona intrării a apărut material ceramic care poate fi încadrat, după factură, culturii Coţofeni. Existenţa unor materiale ceramice eneolitice este confirmată şi de menţiuni mai vechi. ¤ Nandru-Peştera Curată [112] şi Peştera Spurcată În Dealul Peşterilor de pe V. Nandrului se află două peşteri care au fost cercetate arheologic, Peştera Curată şi Peştera Spurcată (numite şi Peştera de Jos sau Peştera Mare şi Peştera de Sus sau Peştera Mică). Primele săpături în aceste peşteri au fost efectuate în anul 1877 de baroneasa Z. von Torma, iar descoperirile au fost prezentate într-o expoziţie la Sibiu şi printr-un raport publicat de C. Gooss[113], rezultatele complete fiind publicate mult mai târziu de M. Roska[114]. După alţi ani de cercetări urmează cea mai completă abordare a peşterilor, cea a lui C. S. Nicolăescu-Plopşor.[115] Materialele arheologice descoperite aici aparţin paleoliticului, neoliticului, eneoliticului şi perioadei medievale.[116] ¤ Nandru-Peştera Nr. 4 Din descrierile lui G. Téglás rezultă că a efectuat săpături arheologice în „Peştera numărul IX din Dealul Pietricele, situată vizavi de Dealul Peşterii”[117] şi în Peştera Curată (numită şi Peştera Mare). Topografierea şi cartarea acestei zone carstice, completate de atente cercetări de teren, identifică Peştera Nr. 4 cu Peştera Nr. IX a lui G. Téglás. Nu s-au putut observa, însă, vechile săpături, singurele materiale descoperite la suprafaţă fiind câţiva galeţi de cuarţit şi fragmente ceramice aparţinând culturii Coţofeni. ¤ Nandru-Peştera Joncţiunii [118] Noile cercetări întreprinse în Cheile Nandrului au dus la descoperirea încă unei peşteri cu urma de locuire, Peştera Joncţiunii. Aceasta se situează la intrarea dinspre Nandru în cheile amintite, într-o bordură de calcare, la partea superioară a acesteia.[119] De la intrarea în chei (unde se află Peştera Curată şi Peştera Spurcată) se parcurg circa 200-250 m, pe aceeaşi curbă de nivel cu peşterile respective şi descoperim obiectivul arheologic menţionat. Cavitatea are trei încăperi, apropiate una de cealaltă. Numele acesteia provine de la faptul că toate încăperile comunică între ele printr-o reţea de galerii greu accesibile. Periegheza
efectuată în luna decembrie 1998 a dus la descoperirea unor materiale
ceramice preistorice (epoca neolitică şi a bronzului) şi
medievale – sau chiar de epocă modernă. ¤ Peştera Româneşti (Peştera cu Apă, Peştera Mare de la Fereşti, Peştera Româneşti-Fereşti, Rumunyest-barlang, Facsadi-barlang) În bibliografia de specialitate se amintesc mai multe categorii de descoperiri.[120] În primul rând constatăm apariţia unor materiale paleolitice la adâncimea de 3,20 m. Mai apoi s-au descoperit materiale arheologice aparţinând culturilor Tiszapolgár şi orizontului cultural Herculane II-III – Pecica-Şanţu Mare – Cheile Turzii. De asemenea, s-a mai descoperit o locuire sezonieră aparţinând culturii Coţofeni III (în acest nivel s-a descoperit şi o brăţară de cupru. Alte epoci reprezentate aici sunt cea a bronzului (cultura Balta Sărată) şi epoca fierului (cultura Basarabi, perioada dacică).[121] Materialele publicate arată că aici s-ar afla una dintre cele mai cuprinzătoare stratigrafie de peşteră din zona munţilor Poiana Ruscă. Săpăturile ultimilor ani nu confirmă decât parţial această supoziţie. ¤ Runcu Mare-Peştera nr. 1 [122] Materialele arheologice provin din cercetarea suprafeţei de călcare a peşterii. Din
această peşteră provin piese numeroase care aparţin
epocii neolitice sau eneolitice[123],
Coţofeni[124],
Basarabi[125] şi
epocii dacice clasice[126]. ¤ Teliucu Superior-Peşteră E. Kövari identifică această peşteră în 1911 ceramică eneolitică şi recentă. În ciuda eforturilor noastre nu am reuşit identificarea acestei peşteri, existând posibilitatea ca sectorul ocupat de această cavitate să fi fost obiectul intenselor exploatări miniere de după anii '50.[127] ¤ Din această scurtă înşiruire rezultă faptul că o mare parte dintre peşterile ce s-au format în munţii Poiana Ruscă poartă urme de locuire omenească. Trebuie să ţinem seama, însă, că numărul posibil al acestora trebuie să fi fost mult mai mare dacă vedem observaţia după care majoritatea carierelor de aici s-au dezvoltat prin exploatarea galeriilor naturale ale peşterilor. Implicit, în consecinţă, multe peşteri au dispărut în urma exploatării carierelor. Foarte important – şi legat nemijlocit de descoperirile din Peştera Nr. 2 din Valea Voichii – este faptul că în majoritatea peşterilor există o locuire – uneori foarte consistentă –, aparţinând culturii Coţofeni. Această observaţie ne face să afirmăm că natura ocupaţiilor din epocă (creşterea animalelor, vânătoare, realizarea uneltelor de piatră, culesul fructelor din natură), dar şi unele caracteristici ale climei (răcirea acesteia), au făcut ca purtătorii culturii de tip Coţofeni să locuiască – în mare parte – în peşteri. Descoperirile de la Roşcani se înscriu, după câte se poate observa, între caracteristicile fazei clasice (III) a acestei culturi.[128] ¤ Caracteristicile locuirii omeneşti din zona Roşcaniului sunt mult mai uşor de înţeles când le integrăm între cele deja cunoscute pe valea Mureşului şi de jur-împrejurul munţilor Poiana Ruscă. Colectivul
de cercetare arheologică a acestei zone a căutat să fixeze în
teren şi principalele situri aflate în aer liber, în apropiere
imediată sau mai depărtată peşterile amintite anterior.
Astfel că s-au descoperit, „redescoperit” sau, mai bine zis, verificat,
mai multe câmpuri cu urme arheologice. Vom înşirui – din nou – principalele aşezări dispuse pe culoarul Mureşului şi pe laturile de est şi vest a munţilor Poiana Ruscă. Bineînţeles că vom accentua asupra locuirilor Coţofeni sau a altora apropiate în timp de această cultură a eneoliticului final. Principalele descoperiri sunt: Almaş Sălişte-În Săcări, comuna Zam Descoperirile de aici aparţin culturii Coţofeni.[129] ¤ Almaşu
Mic-Sub Coasta Buciumului punctul Râpă Aici s-au descoperit vestigii romane, iar peste pârâu au apărut urme preistorice.[130] ¤ Ardeu, comuna Balşa Din hotarul localităţii provin materiale Coţofeni.[131] ¤ Baia de Criş, oraş Din descoperirile mai vechi cunoaştem materiale ceramice Coţofeni.[132] ¤ Banpotoc, comuna
Hărău De aici provin materiale ceramice Coţofeni.[133] ¤ Baru-Biserică şi Măgura, comună Din aceste puncte provin materiale ceramice Coţofeni III.[134] ¤ Băiţa, comună În hotarul acestei localităţi s-au descoperit materiale arheologice Coţofeni.[135] ¤ Bârcea Mare, comună La intrarea în localitate dinspre Sântandrei, în dreapta şoselei, între aceasta şi râul Cerna, au fost culese, din terenul arabil, fragmente ceramice aparţinând culturii Coţofeni şi epocilor hallstattiană, romană şi medieval timpurie (sec. V-VI).[136] ¤ Boholt-Ciuta, comuna Şoimuş În săpăturile lui I. Andriţoiu au apărut materiale ceramice Coţofeni.[137] ¤ Boiu-Măgulicea, comuna Rapoltu Mare Săpăturile lui I. Andriţoiu au dus la descoperirea unor materiale arheologice Coţofeni.[138] ¤ Boş-Pă şes, sat, aparţinător municipiului Hunedoara. Situl arheologic este plasat la N-NV de sat, pe o terasă joasă ce mărgineşte un mic afluent de stânga, cu albie meandrată, al pârâului Zlaşti. Materialul ceramic s-a recoltat pe o suprafaţă de cca. 300 m2. Din punct de vedere cultural acesta se încadrează culturii Coţofeni şi – posibil – bronzului timpuriu. Periegheza a fost efectuată de C. Roman şi D. Diaconescu (MCCH) în luna martie a anului 2001. Locul de depozitare al materialului arheologic este MCCH. ¤ Boşorod, comună Materialele arheologice aparţinând culturii Coţofeni au fost publicate din anul 1955.[139] ¤ Bretea Mureşană-Măgura Sârbilor, comună În
săpăturile lui I. Andriţoiu şi M. Rotea s-au descoperit
materiale arheologice Coţofeni.[140] ¤ Cârjiţi-Grohotea sau Grohote, comună Din punctul menţionat, identificat de Z. von Torma în 1876, provin materiale arheologice (ceramică şi piese litice) atribuite neoliticului şi eneoliticului.[141] Din alte surse bibliografice reiese faptul că locuirea preistorică este suprapusă de o aşezare romană.[142] ¤ Cerişor, comuna Lelese Aşezarea este situată la SE de satul Cerişor, pe o şa împădurită, ocupând o suprafaţă de cca. 250 m2. Materialul arheologic recoltat aparţine fie culturii Coţofeni, fie unei etape a bronzului timpuriu. Periegheza prin care s-a descoperit aşezarea a fost organizată în cadrul Stagiului de arheologie speologică din 2 mai 2000. ¤ Chergeş, comuna Cârjiţi De aici provine un depozit de bronzuri (colier, 4 brăţări, fragmente de spirale de bronz, o turtă, 3 bucăţi din obiecte de formă conică, sparte), alături de un obiect aflat la British Museum. Depozitul este datat Ha A1 şi aparţine seriei Cincu-Suseni.[143] ¤ Cinciş-Casa Albă, comuna Teliucu Inferior Punctul cu
descoperiri arheologice a fost localizat pe plaja din dreptul
construcţiei. Ceramica se poate încadra în cultura Wietenberg şi
perioada dacică clasică.[144] ¤ Cinciş-Motel, comuna Teliucu Inferior Aşezarea preistorică de aici a fost descoperită printr-o periegheză efectuată în luna decembrie a anului 1998. Pe o limbă de pământ, actualmente livadă de pruni, prelungită în apa lacului şi formând o plajă au fost descoperite fragmente ceramice care, după factură, ardere şi ornamente, pot fi atribuite culturii Coţofeni.[145] ¤ Cinciş-Popeasca N, comuna Teliucu Inferior[146] Staţiunea neolitică se află pe malul din dreapta al Cernei, pe o terasă înaltă (actualmente joasă faţă de oglinda lacului de acumulare), în apropiere de villa rustica cunoscută din literatura de specialitate. Locuirea preistorică a fost identificată în anul 1999 de C. Găină şi cercetată printr-o periegheză de C. Roman, D. Diaconescu (MCCH) şi acelaşi C. Găină („Siderurgica” S.A. Hunedoara), locuirea extinzându-se pe o suprafaţă de circa 300 m2. Materialul ceramic descoperit este degresat cu nisip fin şi mâl (pentru specia fină) şi nisip cu granulaţie mare pentru celelalte categorii. Culorile ceramicii sunt cărămiziul şi cărămiziul-gălbui. După caracteristicile materialului redus numeric şi foarte fragmentar, putem încadra aceste materiale ceramice culturii Petreşti. ¤ Ciulpăz, comuna Peştişu Mic În urma cercetărilor de suprafaţă din 20 noiembrie 1986 efectuate de T. Mariş au fost recoltate din arealul satului fragmente ceramice preistorice. Ele apar în registrul inventar al MCCH, fără specificarea toponimicului. Piesele nu se mai regăsesc în cadrul actualei colecţii a muzeului. ¤ Cioclovina-Vârful Ţâfla, comuna Boşorod De aici provin materiale ceramice Coţofeni.[147] ¤ Ciopeia-Purcăreţu, comuna Sântămărie Orlea Materiale arheologice Coţofeni au fost descoperite şi în acest punct.[148] ¤ Cozia-cota +686, comuna Almaş De aici provin materiale ceramice Coţofeni.[149] ¤ Cristur, municipiul
Deva Materialele Coţofeni de aici se află la MCDR Deva.[150] ¤ Deva-Dealul Cetăţii, Ceangăi, Str. Lenin, municipiu În punctele înşiruite s-au descoperit materiale ceramice Coţofeni.[151] ¤ Federi, comuna Pui Din hotarul localităţii provin materiale ceramice Coţofeni.[152] ¤ Gânţaga-Dâmbuleanu Materialele ceramice Coţofeni de aici au fost semnalate în mai multe rânduri.[153] ¤ Geoagiu, comună Materialele arheologice Coţofeni descoperite în localitate au fost publicate de P. Roman.[154] ¤ Ghelar, comună De pe teritoriul localităţii provine ceramică preistorică şi fragmente de urne „villanoviene”.[155] Epocii
romane îi aparţin abatajele subterane şi gropile de redus minereu
din mina principală de la Ghelar, exploatările de aici continuând
până în secolul XIX.[156] ¤ Govăjdie, sat, comuna Ghelar În hotarul satului este semnalată, fără alte precizări, o cetate dacică.[157] În anii '80 în zona de platou adiacent versantului din dreapta al râului Sohodol, la cca 800 m V de furnalul de la Govăjdie, a fost descoperit un topor perforat, de mari dimensiuni, din gresie metamorfozată. Piesa a fost în custodia CSPH, după acea dată fiind donată MCCH. În prezent, piesa a dispărut.[158] ¤ Haţeg-Staţia
fitosanitară De aici provin materiale ceramice Coţofeni.[159] ¤ Hăşdat, municipiul Hunedoara[160] Staţiunea arheologică se află în partea de E a localităţii Hăşdat, pe o terasă uşor înclinată ce este mărginită spre dreapta de un mic pârâu variabil ca debit. Materialele provenind din acest punct se află în colecţiile Muzeului Naţional de istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, modul în care au ajuns aici fiind necunoscut. În anul 1986, T. Mariş efectuează aici – pe lângă cercetări de suprafaţă – şi două sondaje arheologice, parte din material păstrându-se în colecţiile muzeului, demonstrând că în zona cercetată stratigrafia are 0,50 m grosime. Staţiunea este „redescoperită” în anul 1998, când, cu ocazia unor cercetări de suprafaţă, au fost sesizate numeroase materiale arheologice pe o suprafaţă de aproximativ 350 m2. Pe vârful platoului s-au identificat sute de aşchii de cuarţit legate, probabil, de existenţa unui atelier de prelucrare dintr-o epocă neprecizată datorită materialului atipic. Materialul ceramic cel mai timpuriu aparţine culturii Coţofeni (factură grosieră, degresat cu nisip şi pietricele, netezire bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni dispuse în şiruri orizontale), faza a treia. Un alt lot ceramic este încadrat în epoca timpurie a bronzului (factură semifină şi uzuală, culoare brună şi brun-gălbuie, decor cu măturica, buze manşonate). Cea mai importantă locuire aparţine culturii Wietenberg şi se remarcă printr-o ceramică aparţinând speciilor fină, semifină şi uzuală, în general lustruită. Din punctul de vedere al formelor predomină străchinile cu buza arcuită şi străchinile cu buza lobată, forme completate cu un fragment de fund inelar. Repertoriul ornamental cuprinde canelurile late, înguste, dispuse vertical, oblic sau în arcade, benzi incizate în tehnica „Zahnstenpelung” sau decorate cu benzi distanţate. Apar şi ornamentele realizate în tehnica împunsăturilor succesive realizat atât pe marginea inferioară a fundului inelar, cât şi pe fundul propriu-zis. Aceste motive sunt asociate şi cu incizii. Ultimul lot de materiale arheologice aparţine Evului Mediu şi constă din fragmente de cahle decorate în relief cu motive vegetale. După caracteristicile materialelor descoperite, acestea se pot încadra fazei a treia a culturii Coţofeni, Bronzului timpuriu, etapei finale a culturii Wietenberg, iar materialele arheologice specifice Evului Mediu pot fi plasate după secolul XV. ¤ Hunedoara[161] Pe raza municipiului Hunedoara există mai multe situri preistorice. Acestea au fost publicate separat existând posibilitatea ca – uneori – unele dintre acestea să reprezinte una şi aceeaşi aşezare. Vom menţiona, mai departe, cele mai importante descoperiri de pe raza municipiului Hunedoara, în ordinea publicării: a) Biserica şi Cimitirul reformat Punctul arheologic numit Cimitirul reformat[162] sau Biserica reformată[163] se află către botul terasei din dreapta pârâului Zlaşti, în continuarea aşezărilor preistorice succesive din punctul Grădina Castelului. De aici provin materiale arheologice neolitice timpurii şi eneolitice (grupul Hunedoara, în opinia autorului publicării[164])[165], din epoca bronzului[166] şi, în sfârşit, din perioada hallstattiană. La publicarea iniţială a sitului, în anul 1979, se amintesc şi materiale ceramice aparţinând culturilor Turdaş, Coţofeni şi epocilor dacică, romană şi feudală.[167] Materialele arheologice descoperite aici se păstrează la MCDR Deva. Vestigii descoperite aici se află şi la MNIT Cluj-Napoca.[168] Este posibil ca mare parte dintre aşezările preistorice din acest punct să se continue din punct de vedere geografic în punctele Grădina Castelului, Dealul Sânpetru şi Biserica Sfântu Nicolae. b) Grădina
Castelului Acest punct de interes arheologic este cercetat încă din anii '80 ai secolului XX de un colectiv format din T. Mariş şi Fl. Draşovean, sub conducerea lui I. Andriţoiu. Aşezările succesive dovedite prin cercetarea stratigrafiei de aici se întind cronologic din paleolitic şi străbat epoca neolitică, cea eneolitică, epoca bronzului, fierului (inclusiv perioada dacică clasică) şi epoca medievală. Din nefericire, descoperirilor efectuate în această vreme nu au fost publicate sub formă monografică. Din când în când, în bibliografia de specialitate se fac referiri la unele materiale arheologice presupus a fi descoperite în această perioadă. O dată cu anul 1996 cercetările arheologice sistematice au fost reîncepute. O parte dintre rezultatele acestora s-au şi publicat monografic.[169] De asemenea, s-au publicat mai multe studii şi articole cu referire directă la materiale arheologice sau contexte stratigrafice descoperite sau definite cu prilejul noilor cercetări.[170] Colectivul nostru de cercetare a pregătit pentru publicare un număr relativ ridicat de studii şi articole axate pe noile descoperiri. c) Dealul
Sânpetru Pe vârful acestuia se află o fortificaţie de pământ cu val şi şanţ (?) dintr-o epocă neprecizată cert din punct de vedere cronologic şi cultural. T. Mariş a efectuat sondaje şi o secţionare a valului de pământ. Planurile, fotografiile şi însemnările de şantier nu s-au păstrat în arhiva MCCH. Încadrarea culturală şi cronologică a cetăţii de pământ este, în consecinţă, greu de realizat. Din profilurile vechii săpături se pot recolta materiale arheologice amestecate aparţinând mai multor epoci istorice (cele mai vechi aparţin culturii eneolitice Coţofeni[171]). Perieghezele făcute aici arată că platoul nu este înconjurat pe toată circumferinţa sa de acest val de pământ şi este „ras” până la stânca nativă. Pe o terasă aflată imediat sub această fortificaţie s-a construit un turn de apă şi s-a instalat o conductă de coborâre. S-au descoperit cu acest prilej materiale arheologice aparţinând culturii Wietenberg, Hallstattului timpuriu şi mijlociu şi epocilor dacică şi romană.[172] d) Biserica
Sfântu Nicolae Cu ocazia săpăturilor de cercetare a structurii bisericii Sfântu Nicolae, obiectiv construit pe o terasă din faţa Bisericii reformate, peste râul Cerna, s-a descoperit un nivel de locuire preistoric.[173] e) Judecătorie Aşezarea se află pe prima terasă de dreapta a râului Cerna. Materialele arheologice au fost colectate de preotul Gh. Petre Govora din zona vechii judecătorii din Hunedoara. Ceramica descoperită aparţine culturii Turdaş, faza târzie.[174] f) Strada
Ecaterina Mărgineanu Materialele arheologice au fost descoperite cu ocazia îngropării unei conducte de gaz şi aparţin culturii Starčevo-Criş.[175] g) Strada Rotarilor Din anul 1978 datează o descoperire arheologică deosebită făcută la săparea unui şanţ pentru îngroparea unei conducte de gaz. Pe strada Rotarilor, pe porţiunea dintre alimentara Sara şi intersecţia cu strada Chitid, s-au descoperit resturi arheologice preistorice şi medievale.[176] Multe materiale arheologice erau răscolite din anul 1968, când se îngropase prima conductă de gaz metan. Punctul arheologic se află în apropierea bisericii Sfântu Nicolae. Această observaţie ne face să conchidem că locuirea preistorică poate fi contemporană cu cea descoperită în zona acestui obiectiv ecleziastic. Materialele arheologice medievale au fost deja publicate.[177] g) Buituri Cercetările de suprafaţă din acest punct au dus la descoperirea unor piese mousteriene. Pe o terasă de dreapta, relativ înaltă, a râului Cerna s-a descoperit o aşezare eneolitică.[178] Tot la Buituri s-a descoperit, în anul 1959, un celt de bronz de tip transilvănean şi un lanţ de aur (Ha B1, sec. X î.Chr.).[179] ¤ Josani-În Şes, com. Peştişu Mic[180] Staţiunea se află pe o terasă joasă aflată la cca. 2 m de pârâul Peştiş care o mărgineşte pe latura sudică. Locuirea a fost identificată în 1999 cu ocazia unor cercetări de suprafaţă întreprinse de C. Roman şi C. Găină. Suprafaţa pe care se află materialele arheologice este de aproximativ 500 m2. Materialul ceramic descoperit este de factură semifină şi uzuală, având ca degresant nisipul şi pietricelele, beneficiind de o ardere bună. Culorile ceramicii sunt negrul, roşul cărămiziu şi, mai rar, gălbuiul. Se remarcă, din punct de vedere al motivelor decorative, canelurile late plasate vertical pe corpul vasului, canelurile plasate pe interiorul vasului şi buzele torsadate. Formele ceramicii sunt străchinile largi şi vasele cu buza invazată şi umăr proeminent. Caracteristicile acestui lot ceramic încadrează locuirea în perioada hallstattiană. ¤ Lăpugiu de Jos, comună În anul 1881 s-au descoperit între Lăpugiu de Jos şi Panc 8 fragmente de verigi din aur.[181] ¤ Leşnic, comuna
Veţel Din hotarul localităţii provin fragmente ceramice Coţofeni.[182] ¤ Mânerău-Dealul Gilii[183] Obiectivul arheologic este dispus în partea de SE a localităţii, pe a doua terasă a râului Cerna. Resturile ceramice aparţin culturii Starčevo-Criş şi bronzului timpuriu. Suprafaţa pe care apar artefacte este restrânsă. ¤ Valea Nandrului-La Dos[184] (sau Nandru Vale), comuna Peştişu Mic Aşezarea de la Valea Nandrului-La Dos (Dosul Mic şi Dosul Mare) se află plasată la periferia de est a munţilor Poiana Ruscă, într-un bazinet depresionar dominat de dealuri cu altitudini maxime de cca 300-320 m. Ea este dispusă pe terasa de pe marginea pârâul Petac, de la ieşirea din zona calcaroasă până la vărsarea în râul Cerna. Materialele arheologice descoperite aici aparţin culturilor Turdaş şi Petreşti. Unele materiale ceramice descoperite cu ocazia cercetărilor mai vechi pot aparţine şi culturii Vinča, faza A.[185] ¤ Ohaba de sub Piatră-Dealul Viilor, comuna Sălaşu de Sus De aici provin fragmente ceramice Coţofeni.[186] ¤ Peştişu Mare-La Ţărmure[187], comună Câmpul cu artefacte preistorice se află în partea de N a comunei, pe terasa din dreapta râului Cerna. Materialele arheologice apar pe o suprafaţă considerabilă. Autorii descoperirilor arată existenţa a mai multe zone cu materiale arheologice (sudică, centrală şi nordică). Culturile prezenta în această întinsă aşezare sunt: Starčevo-Criş, Vinča timpurie (A), Turdaş, Coţofeni, bronz timpuriu / târziu şi evului mediu. ¤ Peştişu Mare-Tămăştilic[188] Aşezarea se află pe teritoriul satului. Materialele arheologice se descoperă pe o terasă dispusă pe stânga râului Cerna, marginea dinspre S a staţiunii fiind înconjurată de un mic pârâu. Ceramica descoperită aici se încadrează în cultura Starčevo-Criş, faza a doua. ¤ Peştişu Mic, comună Locuirea preistorică se află pe o terasă joasă (8-10 m), plasată în stânga pârâului Peştiş, chiar la intrarea în sat, venind dinspre drumul judeţean Sântuhalm – Hunedoara. Terasa este secţionată pe diagonală de banda transportoare ce deservea CSH. Acest sit a fost identificat, pentru prima dată, în primăvara anului 2000 cu ocazia unor cercetări de suprafaţă întreprinse de C. Roman, D. Diaconescu (MCCH) şi C. Găină (CSH). Suprafaţa de pe care au fost recoltate materialele arheologice este de cca 1500 m2. Materialul arheologic constă din fragmente ceramice aparţinând neoliticului timpuriu (factură semifină şi uzuală, ardere slabă, miez cenuşiu, culori din gama cărămiziului, gălbuiului şi brunului, degresat cu pleavă tocată şi, rar, nisip), decorul constând din barbotină în şiruri paralele, oblice, incizii paralele verticale, impresiuni cu unghia şi aplicaţii plastice fără o formă bine conturată. Eneoliticului final îi corespunde aici o ceramică cu factură semifină şi uzuală, lutul fiind degresat cu nisip, suprafeţele având o netezire bună. Decorul constă din incizii dispuse sub forma ramurilor de brad şi brâuri alveolare dispuse sub buza vasului. Bronzul timpuriu din acest punct are un număr mare de piese. Speciile semifină şi uzuală au ca degresant nisipul şi pietricelele, culorile ceramicii fiind cuprinse între negru, cenuşiu, brun şi cărămiziu. Ornamentele sunt de tipul celor cu măturica, impresiunile textile şi brâuri alveolare în relief dispuse pe treimea superioară a vasului. Bronzului târziu îi aparţine o ceramică în mare parte de specie semifină, cu o gamă coloristică cuprinzând gălbuiul, cărămiziul, brunul sau cenuşiul, având ca degresant nisipul, pietricelele şi mica. Motivele care ornamentează ceramica sunt inciziile dispuse în registre diferite, impresiunile pe buză, crestăturile pe umărul vasului şi canelurile late în ghirlande. Materialele neolitice se pot încadra în fazele IIIB-IVA a culturii Starčevo-Criş, cele eneolitice fazei I a culturii Coţofeni, iar cele ce aparţin de epoca bronzului într-un orizont contemporan cu Bronzul timpuriu III şi într-altul contemporan cu ultima fază de evoluţie (IV) a culturii Wietenberg. ¤ Petroşani În Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu se află fragmente ceramice Coţofeni ce provin din arealul acestei localităţi.[189] ¤ Piatra
Roşie-Vârful Ţifla De aici provin fragmente ceramice Coţofeni.[190] ¤ Rapoltu Mare, comună În hotarul comunei s-au descoperit fragmente ceramice aparţinând culturii Coţofeni.[191] ¤ Ribicioara-La
Cărămizi, comuna Ribiţa Şi în această localitate s-au descoperit materiale arheologice Coţofeni.[192] ¤ Ruda-Cireşata, oraş Brad De aici provin materiale arheologice ce se pot încadra în cultura Coţofeni.[193] ¤ Ruşor-Halta CFR, comuna Pui I. Andriţoiu publică pentru prima dată acest punct încadrându-l în cultura Coţofeni.[194] ¤ Sarmizegetusa,
comună În Muzeul din Sarmizegetusa există materiale ceramice Coţofeni.[195] ¤ Sânpetru-La Târnov, comuna Sântămărie Orlea Fragmente ceramice Coţofeni îşi au originea aici.[196] ¤ Sântămăria Orlea-Grădinile Coliconilor, comună În hotarul localităţii se află o aşezare Coţofeni.[197] ¤ Sântămăria de Piatră, oraş Călan În hotarul localităţii se află două puncte cu descoperiri Coţofeni.[198] ¤ Sântuhalm-La Gheţărie, comună Din acest punct provin fragmente ceramice Coţofeni.[199] ¤ Silivaşul de Jos-Între Ogăşi, comună Materiale ceramice Coţofeni au fost descoperite în hotarul localităţii.[200] ¤ Streisângiorgiu, oraş Călan Două puncte cu descoperiri arheologice din arealul localităţii aparţin culturii Coţofeni.[201] ¤ Subcetate-Măgura, La Izvor şi Halta Covragi, comuna Sântămăria Orlea În toate cele trei puncte se află şi materiale ceramice Coţofeni.[202] ¤ Teliucu Inferior, comună Literatura de specialitate aminteşte ca provenind de aici un topor de piatră, iar mai jos de sat, pe partea din dreapta drumului s-a mai găsit un alt topor de amfibolit.[203] Aici există o exploatare de suprafaţă a minereului de fier ce datează, după toate probabilităţile, încă din epoca romană, implicând un complex administrativ (construcţii de piatră, depozite şi un mic sanctuar) alături de mine şi cuptoare de redus minereul.[204] ¤ Turdaş-Luncă, comună Între culturile reprezentate prin artefacte în acest sit se află şi cultura Coţofeni.[205] ¤ Ţebea-Dealul Ruşti, comuna Baia de Criş Din săpăturile lui N. Harţuche şi I. Andriţoiu au rezultat materiale ceramice aparţinând culturii Coţofeni.[206] ¤ Uroi, oraş Simeria Cultura Coţofeni este reprezentată pe teritoriul localităţii.[207] ¤ Valea Rea, comuna Romos În muzeele din Cluj şi Deva se află materiale ceramice Coţofeni provenind din arealul localităţii.[208] Situl se află – după toate aparenţele – în arealul administrativ al localităţii Orăştie, în apropierea complexului de aşezări din Dealul Pemilor.[209] ¤ Valea Sângiorgiului-Botul Dealului Din perimetrul localităţii provin materiale ceramice Coţofeni.[210] ¤ Vărmaga-Lidişolm, comuna Certeju de Sus I. Andriţoiu semnalează ca provenind de aici fragmente ceramice Coţofeni.[211] ¤ Zlaşti-Gruniul lui Moş, suburbie a municipiului Hunedoara Staţiunea se află la V de sat, pe malul din dreapta al pârâului Zlaşti, la 20 m deasupra acestuia, locuirea ocupând două terase, notate A şi B. Săpăturile cu caracter de salvare de aici s-au efectuat în 1978 de către MCCH şi MCDRD. După părerea celor care publică materialele arheologice de aici, primul nivel aparţine fazei B2 a culturii Vinča, iar cel de al doilea moment de locuire fazei C, respectiv purtătorilor culturii Turdaş.[212] ¤ Chiar şi după această scurtă, dar consistentă, trecere în revistă a descoperirilor preistorice (cu privire specială la cultura Coţofeni) dispuse de jur-împrejurul munţilor Poiana Ruscă se constată o locuire intensă, o exploatare complexă a habitatului şi o neaşteptată acoperire a spaţiului (ca densitate), în special în judeţul Hunedoara. Se poate observa că avem zone de o intensitate a locuirii deosebită, cum ar fi culoarul Mureşului, culoarul Streiului, valea Cernei şi peşterile dispuse de jur-împrejurul munţilor. De asemenea, constatăm existenţa unor ocupaţii complexe şi variate. Descoperirile arheologice din zona Roşcaniului se încadrează cu uşurinţă între cele mai reprezentative amintite aici, completând golul de cunoaştere din arealul său geografic. Suntem siguri că viitoarele cercetări din această zonă vor duce la noi descoperiri care să aducă, o dată în plus, argumente pentru existenţa unei locuiri omeneşti lungi în această zonă a ţării. Tocmai de aceea preferăm să lăsăm oarecum deschise concluziile acestei lucrări, obiectivul nostru fiind ţintit pe continuarea şi amplificarea cercetărilor istorico-arheologice din zonă.
|
