|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi
Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
144. Moşna (Muzsna, Szász-Muzsna, Meschen,
Moschen, Meschn), denumirea veche românească Mojna, comună Anul primei atestări scrise: 1283; Petrus de Musna.[1] 1. Descoperiri de ceramică neolitică şi
eneolitică: a. În urma unor
lucrări de plantare a viţei de vie pe locul numit La Râpă
sau Pe Tablă (Auf Bleich) s-a descoperit o aşezare
preistorică cu materiale ceramice aparţinând unor epoci diferite. După
opinia autorului publicării cele mai vechi materiale arheologice
aparţin culturii Petreşti. Tot
aici sunt şi materiale arheologice aparţinând secolelor V-VI (MM). Bibliografie:
Paul 1992, p. 141; Kalmar 1999, p. 170; Protase 2000, p. 163. b.
În colecţia şcolară din localitate există o frumoasă
ceramică pictată eneolitică Petreşti, alături de
alte materiale preistorice. Bibliografie: Informaţie A. Georgescu. c. Pe hotarul de SE al
satului, pe locul numit Via lui Rampelt, s-au descoperit fragmente
ceramice aparţinând culturii eneolitice Coţofeni (MM). Bibliografie:
Blăjan-Tatai Baltă 1978, p. 12. 2. Din puncte neprecizate
de pe teritoriul satului provin câteva seceri de bronz şi una de fier,
probabil medievale (MNA). Bibliografie: Téglás 1905, p.
94. 3.
Pe locul numit Poarta Cetăţii
(Bengreg) (a), sau
Drumul Cetăţii (Bengweg) (b) s-au
descoperit, la arat, câteva fragmente de vase, o ceaşcă de tip celtic (MNB) şi o sabie,
conţinute într-un vas mare care a fost distrus de plug în momentul
descoperirii. Este vorba, probabil, despre
o necropolă din a doua epocă a fierului (MM). Bibliografie: a) Teutsch 1880,
p. 109; Nestor 1937-1940, p. 173-174; Horedt 1944, p. 101, 109.
Pentru Mojna de la Pârvan 1926,
p. 345, cf. Meyna. b) Nestor 1937-1940, p. 173; Roska 1944,
p. 65, 86; Popescu 1944, p. 647. 4.
Cu prilejul cercetărilor arheologice ocazionate de consolidarea
bisericii fortificate, în anul 1999, se semnalează în jumătatea de
E a incintei, materiale ceramice grosiere cu urme consistente de arsură,
din epoca fierului (Ha ?). Zona incintei fortificate
medievale pare a fi însă doar o zonă marginală a
aşezării, nucleul fiind presupus pe promontoriul din spatele casei
parohiale luterane. Tot în incinta
medievală, se menţionează ceramică de secol VI. Bibliografie: Marcu şi colab. 2000, p.
64-65. 5. D. Popa aminteşte că
în hotarul localităţii s-a descoperit o villa. Aceasta se
află în punctul numit La Râpă. Bibliografie: Popa 2000, p. 174; 2002, p.
129. 6.
În anul 1780, cu ocazia unei reparaţii la sacristia bisericii luterane,
s-a găsit o cutie de tablă cu 380 monede romane de argint, foarte
bine păstrate. Cea mai veche monetă se datează în vremea
împăratului Nero, iar cea mai recentă Severus Alexander. Între ele
se găsesc 85 de piese de la Traian, 82 de la Hadrian şi una de la
Marcianus. Bibliografie: Windisch 1790, p.
162; Ackner 1862, p. 136, nr. 1; Gooss 1876, p. 92; Marţian
1920, p. 441; Protase 1966, p. 85, n. 172; *** TIR, L35, p.
52; Popa 2002, p. 129. 7.
În hotarul comunei s-au semnalat urme de circumvoluţii dintr-o
epocă neprecizată. Bibliografie; Wollf 1878, p.
67. 8. În secolele XII-XIII,
pare să fi existat un prim edificiu de cult, cel mai probabil din lemn,
cu care sunt contemporane mormintele cu nişă cefalică şi
fără pigment de mortar în umplutura gropii, descoperite cu prilejul
cercetărilor arheologice din anul 1999, coordonate de A. Marcu. Cu prilejul aceloraşi
cercetări s-a constatat existenţa unei prime biserici de zid, la E
şi parţial suprapusă de corul actualului edificiu de cult. La sfârşitul
secolului XIV se construieşte o bazilică gotică trinavată
cu hramul Sf. Maria. Din acest edificiu nu s-a păstrat decât
portalul de V, actualmente zidit. În anul 1485, biserica
este reconstruită radical sub auspiciile meşterului pietrar din
Sibiu, Andreas Lapicida. Din vechea bazilică se păstrează
zidurile exterioare, în timp ce interiorul se transformă în
biserică-sală, bolta în reţea fiind susţinută pe
patru perechi de pilaştrii zvelţi şi cu profilaturi diferite. Turnul
clopotniţă având opt etaje, este ridicat la 3,50 m distanţă
de portalul de V şi a fost unit cu nava printr-o construcţie de tip
bastionar. Sacristia ridicată pe
partea de N a corului este etajată şi boltită în reţea,
pe nervuri păstrându-se urme de pictură. Tot cu bolţi în
reţea au fost prevăzute şi cele două capele ridicate
deasupra portalurilor de N şi de S, unde se mai păstrează
inscripţionat anul 1491. În cor sunt păstrate
valoroase lucrări de plastică monumentală: portalul
sacristiei, sacramentarul de pe partea de NE sau sedilia de pe partea de S,
unele păstrând chiar monograma lui Andreas Lapicida. Lucrările vor
fi durat peste zece ani, căci în anul 1498, preotul Johann din
Moşna menţionează plata unei sume suplimentare de 100 fl.
către meşterul sibian, pentru ancadramentele ferestrelor. În secolul XIX, sunt
menţionate două clopote vechi, unul din secolul XV, purtând o
inscripţie cu minuscule[2],
iar pe celălalt o alta cu acelaşi tip de caractere[3]. Fortificaţia ce
înconjoară biserica, ridicată la începutul secolului XVI,
evoluează poligonal în partea de V şi oval în partea de E. Un
puternic turn de poartă se ridică în partea de SE a curtinei, iar
în colţul de NV se ridică un bastion de colţ. Zidul mai este
sprijinit de un turn avansat pe partea de S şi un turn pe partea de N.
În partea de NE, zidul de incintă înglobează zidurile unei capele
care prin trăsăturile stilistice pare să fi fost ridicată
în secolul XIV. Într-o etapă
ulterioară, incinta a fost dublată cu un zwinger pe partea
de S. Cu prilejul cercetărilor arheologice din anul 1999, s-a putut
constata că întregul ansamblu a fost ridicat pe un grind de
mlaştină, consolidat prin baterea de piloţi din lemn până
la o adâncime de – 5 m. Bibliografie: Roth 1905, p.
89-93; Römer 1912, p. 55; Treiber 1971, p. 159; Drăguţ
1979, p. 58; Fabritius-Dancu 1980, pl. 63; Gheorghiu 1985,
p. 178; Fabini 1998, p. 475-479; Marcu şi colab. 2000, p.
65. |
