|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
137.
Miercurea Sibiului
(Szerdahely, Reußmarkt, Ruhcmarc, Forum
Ruthenorum), denumirea veche românească Mercurea, comună Anul primei atestări scrise: 1291; Petrus
Jung de Rwzmark filis Petri de Vyzacna.[1] 1. În punctul
Petriş este cercetată o aşezare cu mai multe
niveluri de locuire, între care amintim unele neolitice (Starčevo-Criş
timpuriu, Vinča A), altele eneolitice (Petreşti), materiale
de epoca bronzului şi dacice (secolele II-I î.Chr.)
şi o necropolă de secolele V sau V-VI d.Chr (coordonatorul
cercetărilor: S. A. Luca). Bibliografie:
Paul 1992, p. 141; Luca şi colab. 2000, p. 7-9; 2000a,
p. 40-42; Kalmar
1999, p.
169. 2. M. J. Ackner
consemnează descoperirea în această localitate a unor denari romani
republicani şi imperiali, fără alte precizări. D. Protase
şi C. Preda amintesc o monedă de bronz de la Valentinian I. Bibliografie: Ackner 1832, p.
246, 285; Winkler 1955, p. 140; Protase 1966, p. 166; 2000,
p. 159; Preda 1975, p. 472; Popa 2000, p. 207. 3. O villa rustica
se află la 150 m de malul din stânga al văii Secaşului. Din
curtea construcţiei de tip villa rustica cercetată s-au
recuperat o fibulă şi o monedă deteriorată. În apropierea
reliefului cu Cavalerul danubian s-a descoperit şi un denar de la
L. Septimius Severus (MNB). D. Popa aminteşte
aici şi un vicus Bibliografie: Branga 1993, p. 311; Popa 2000,
p. 173, 190. 4.
În localitate s-a descoperit un vas (ploscă)
de culoare cenuşie, cu pereţii groşi, lucrat la roată.
Piesa datează din mileniul I d.Chr. Bibliografie: MNB. 5.
La Miercurea Sibiului a fost descoperit în anul 1858 un mormânt
dreptunghiular de inhumaţie, realizat din fragmente de
cărămidă şi ţigle romane, pavat cu ţigle, având
dimensiunile interioare de 1,40 / 1,10 m şi acoperit cu o lespede mare
de piatră de dimensiuni ceva mai mari şi groasă de cca. 25 cm,
reprezentând baza unui piedestal. Bogatul său inventar (ceramică,
pandantiv de aur tip Măciuca lui Hercules, as de la Hadrian din
125-128 d.Chr. etc.) îl datează cel mai sigur în primele decenii ale
secolului III. Bibliografie: Horedt 1981, p. 60 şi urm.; Noll
1984, p. 438. 6.
Biserica veche este construită ca bazilică romanică
trinavată cu turn şi tribună pe latura de V în a doua
jumătate a secolului XIII. Navele laterale au fost
supraînălţate în secolul XV, cel mai probabil în jurul anului 1496,
când este menţionată o susţinere financiară din partea
Scaunului Sibiului. Cu acelaşi prilej, se montează ancadramentul gotic
al portalului de S, iar turnul romanic este înglobat aproape cu totul în
acoperişul supraînălţat al colateralelor. În anul 1615, principele
Gabriel Bethlen donează bani pentru repararea turnului, iar în secolul
XVIII s-a refăcut corul şi sacristia, lungindu-se, totodată,
navele şi boltindu-se întregul edificiu. Aceste ultime refaceri au
intervenit după mai multe distrugeri cauzate în 1658 de trupe
turceşti ce intervin în Transilvania împotriva principelui Gheorghe
Rákóczy II, apoi de trupele turceşti ale lui Kuczuk Paşa în 1663
şi de detaşamentele sârbeşti de ratzi din armata
imperială în anul 1704. Centura de
fortificaţie, cu traiectul ei aproape circular şi un turn de
poartă interior, poate indica existenţa unei prime curtine
contemporane cu bazilica romanică, deci databilă la sfârşitul
secolului XIII. În secolele. XV-XVI, în
vederea adaptării fortificaţiei la armele de foc, s-a
supraînălţat vechiul zid de două ori, s-au adosat la parter
cămări de provizii zidite din care se deservesc gurile de tragere. Galeriile de luptă
superioare sunt susţinute pe grinzi de lemn şi protejate de un
acoperiş cu cădere spre interior, ce evoluează pe tot
perimetrul interior al cetăţii. În secolul XVI se
construieşte pe partea de E o centură de fortificaţie
suplimentară, din care mai sunt vizibile în teren astăzi urme ale
curtinei şi ruinele unui turn. Bibliografie: Vătăşianu
1959, p. 65; Niedermaier 1975, nr. 415; Gheorghiu 1985, p.
121; Fabini 1998, p. 601-604. |
