|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
128.
Mediaş (Medgyes, Mediasch), municipiu Anul primei atestări scrise: 1268; Ştefan cel
Tânăr restituie lui Jula, fiul lui Nicolae o serie de
proprietăţi din Transilvania, printre care şi Mediesy.[1] După „Chronicon Fuchio-Lupino-Oltardum” (1847),
aşezarea ar fi fost întemeiată în anul 1146. 1. În puncte neprecizate de pe teritoriul
oraşului s-au descoperit următoarele artefacte: a) Un topor de aramă din perioada
eneolitică (MGL). Acesta este decorat cu boabe de linte. Bibliografie: Schroller 1933,
p. 75; Roska 1942, p. 171, nr. 156; Crişan-Szuchy 1955-1956, p. 7; Kalmar 1999, p. 168. b) Din locuri neprecizate provin mai multe securi,
topoare, ciocane, sceptre de piatră. Acestea sunt adăpostite în MM. Bibliografie: Stoicovici-Blăjan
1979, p. 31-61. c) O seceră, un celt şi o spirală
din bronz (MNB; MM). Bibliografie: Tocilescu 1880,
p. 804; Roska 1942, p. 171, nr. 156. d) Fragmente ceramice sau vase întregi de tip
Wietenberg şi fragmente ceramice hallstattiene, oase omeneşti
şi de animale (MNB). Bibliografie: *** 1870, p. 499;
*** 2000, p. 43. e) Vase de tip Noua (MM). Bibliografie: Horedt 1950, p.
126; 1953, p. 806. f) Un tezaur de aur despre care informaţiile
sunt lipsite de claritate (ar fi fost la MNBud). Bibliografie: Téglás 1911, p.
542-543. g) Un vas din lut şi un fier de plug din
perioada Latčne (MNB). Bibliografie: Moisil 1924, p.
752; Pârvan 1926, p. 610. h) Un tezaur de denari republicani romani,
localizat greşit la Mediaş de mai mulţi autori, a fost
găsit – de fapt – la Axente Sever (vezi Axente Sever). 2.
În punctul Işcolani (la I. Paul Işcolău)
descoperirile fortuite datorate lucrărilor edilitare au scos la
iveală materiale ceramice aparţinând culturilor neolitice
Starčevo-Criş şi Petreşti (A-B). De asemenea, s-au
descoperit materiale din epoca bronzului, Ha, romană (un vicus:
D. Popa), postromană şi medieval timpurie (MM). Bibliografie: Blăjan-Tatai Baltă 1978,
p. 11; Draşovean 1981, p. 35; Paul 1992, p. 141; Kalmar
1999, p. 168; *** 2000, p. 43; Popa 2000, p. 173. 3. La NV de Mediaş,
pe hotarul dinspre Târnava, la locul Gura Câmpului (unde se află
acum un cartier de locuinţe în blocuri), situat pe terasa a doua de pe
malul din dreapta al Târnavei Mari, elevul Gh. Banu a semnalat în anul 1970
existenţa unor urme arheologice. Muzeul din Mediaş a
efectuat periegheze, strângând vase romane (un vicus după Popa)
şi de alte epoci. Între anii 1969-1970 s-au executat
construcţii edilitare în acest cartier. Cu această ocazie s-a
descoperit ceramică de secolele II-I î.Chr. În anul 1975, Institutul de
Arheologie din Cluj a executat 3 secţiuni, dar cercetările au fost
întrerupte de CAP, care în 1976 a început distrugerea aşezării prin
crearea unei plantaţii de pomi. Cu ocazia cercetării
s-a sesizat un nivel hallstattian, distrus pe alocuri de locuirea
ulterioară. Descoperiri mai noi
arată şi existenţa unor materiale ceramice aparţinând
neoliticului timpuriu, culturii Starčevo-Criş, Petreşti A-B,
Coţofeni, Glina III-Schneckenberg şi Gava. Urme ale culturii
Petreşti s-au semnalat şi pe strada Piscului nr. 6. Bibliografie: Togan 1968, p. 2; Roman 1976,
p. 83; Blăjan-Moga 1976, p. 197, n. 10; Blăjan-Togan 1978,
p. 45; Blăjan-Tatai Baltă 1978, p. 11; Popescu 1968,
p. 435; Winkler-Blăjan 1982, p. 92-108; Stoicovici 1982,
p. 109-111; Draşovean 1981, p. 35; Paul 1992, p. 141; Ciugudean
1996, p. 54; Kalmar 1999, p. 168; *** 2000, p. 43; Protase
2000, p. 24, 156-157; Popa 2000, p. 173; 2002, p. 118-119. 4. Lângă drumul spre
Dârlos, pe terenul Şcolii agricole (Cânepi), s-au descoperit
fragmente ceramice Coţofeni (două ceşti întregi şi alte
materiale). Aşezarea este bogată în materiale arheologice (MNB). Tot aici s-au descoperit
trei vase mari, servind ca urne, datând – probabil – din perioada
prefeudală (MNB). Bibliografie: Schroller 1933,
p. 75; Roska 1941, p. 70; 1942, p. 171, nr. 156; Roman 1976,
p. 83; Ciugudean 2000, p. 74; *** 2000, p. 43. 5.
În punctul Măzărişte pe Şes (la V de oraş,
lângă Autoservice) s-au descoperit, în anul 1973, cu ocazia
săpării unui şanţ de canalizare, două morminte
Schneckenberg în ciste de piatră, alături de nouă morminte de
inhumaţie de tip Sântana de Mureş. În pământul de
umplutură a mormintelor de epoca bronzului s-au descoperit şi
fragmente ceramice aparţinând culturii eneolitice Coţofeni (MM). Bibliografie: Blăjan 1989, p. 59-68; Paul-Blăjan
1975, p. 33-43; Popescu 1968, p. 435; Ciugudean 1996, p.
54; *** 2000, p. 43. 6. În punctul Hăşmaş,
la NV de oraş, s-au executat săpături arheologice în anul
1977. Aici se află o
aşezare romană. Săpăturile
arheologice au dus la dezvelirea unui mormânt de incineraţie din epoca
bronzului, precum şi fragmente ceramice din aceeaşi epocă
(cultura Wietenberg) (MM). Bibliografie: Winkler şi colab. 1983, p.
135. 7. Morminte de
incineraţie şi inhumaţie descoperite în vatra oraşului: a) Pe strada Măgurii s-a descoperit un
mormânt de incineraţie în urnă cu capac, acoperit cu o lespede de
gresie (MM). Bibliografie: Blăjan-Botezatu-Comşa 1987,
p. 47. b) Pe strada Petru Rareş la
numărul 13 s-au descoperit trei morminte de incineraţie
hallstattiene, acoperite cu lespezi de gresie. Descoperirile provin din
săparea unui şanţ de canalizare (colecţia Togan). Bibliografie: Blăjan-Botezatu-Comşa 1987,
p. 50. c) Pe strada Piersicului s-au descoperit cu
ocazia săpării unui şanţ de canalizare în anul 1970
două morminte de inhumaţie ce aveau ca inventar vase negre şi
brune sparte ritual (colecţia Togan). Bibliografie: Blăjan-Botezatu-Comşa 1987,
p. 50. d) În incinta Bisericii Sfânta Margareta
s-a descoperit cu ocazia săpării unui şanţ de canalizare
în anul 1972 o urnă neagră cu cenuşă şi oase arse
(probabil hallstattiană). Bibliografie: Blăjan-Botezatu-Comşa 1987,
p. 52. 8. Pe malul Târnavei Mari,
într-o groapă de nisip, s-a descoperit o ceaşcă cu două
toarte, datând din epoca bronzului (MM). Bibliografie: Horedt 1944, p.
107. 9. Spre SV de oraş,
la Baia de Nisip, s-a descoperit,
în anul 1853, un bordei Wietenberg cu vatră de foc. Cercetarea
de suprafaţă iniţială a fost efectuată de Z.
Székely. După ce I. H. Crişan a efectuat un sondaj de verificare în
anul 1955 s-au mai făcut periegheze de către G. Togan şi M.
Blăjan. Într-un sondaj executat în
anul 1858 s-a stabilit coexistenţa urmelor de cultură
materială Wietenberg, cu cele din perioada Latčne dacică (secolele
III-II î.Chr.). S-au descoperit şi materiale arheologice de secolele
III-IV şi o monedă dacică de argint, imitaţie după
monedele lui Filip II al Macedoniei. În apropiere s-a
descoperit şi un mormânt de incineraţie de secolele III-IV. Între materialele de secol
IV se află şi un pieptene de os cu mâner semicircular şi decor
animalier provenit, probabil, din mormânt. Între alte materiale speciale
amintim un inel de aur, imitaţie după un model roman de secolul IV
d.Chr şi un cercel de aur cu cub poliedric. Bibliografie: Székely 1953, p.
8-9; Crişan 1955-1956, p. 27-45; Chirilă şi colab.
1967, p. 457; Mitrea 1969a, p. 457; Blăjan-Togan 1978,
p. 42-44; Horedt 1982, p. 140; Baltag 2000, p. 158; *** 2000,
p. 43; Popa 2000, p. 173, 190; 2002, p. 119. 10.
Pe Cetate (Burg), în marginea de N a oraşului
s-a descoperit tiparul unui celt de bronz de la sfârşitul epocii
bronzului (?). În acelaşi loc se
află o întinsă aşezare din perioada hallstattiană. Printre numeroasele
fragmente ceramice descoperite aici figurează şi un vas sferic,
întreg, cu trei orificii (MNB; MM; MBer). Pe
partea de sus a dealului Cetatea,
în anul 1936, la 2 m adâncime, s-au descoperit urme de vetre, chirpici,
fragmente de vase, greutăţi pentru plasa de pescuit în formă
de piramidă şi două jumătăţi de tipar pentru
turnarea celturilor de bronz. De pe Cetate provin câteva vase bitronconice şi câteva ceşti
datând din Ha. Săpăturile
efectuate în acest punct au avut drept scop cercetarea aşezării
hallstattiene de aici. S-a constatat că aşezarea ocupă nu
numai vârful dealului, ci şi terasele inferioare, ajungând până
aproape în oraşul actual. În
afara materialului ceramic preistoric s-au descoperit şi materiale
ceramice lucrate la roată, datând din secolele VI-VII d.Chr. Bibliografie: *** 1870, p. 499;
Gooss 1876, p. 36; 1876a, p. 508; 1877a, p. 175; Székely
1953, p. 6-8; Crişan 1955-1956, p. 45-48; Popescu 1959,
p. 589; Zaharia 1965, p. 83-104; Zaharia-Morintz 1965, 451-458;
*** 2000, p. 43; Protase 2000, p. 157. 11.
La locul numit Lunca Ciorilor (Krähen-Wiesen) pare
să fi existat un cimitir de incineraţie din Ha, probabil că în
legătură cu aşezarea de pe Cetate.
S-au descoperit vase cu proeminenţe şi caneluri, cărbune
şi oase incinerate. Bibliografie: Székely 1954, p.
7-8; *** 2000, p. 43. 12.
În fosta grădină Wachsman
s-au descoperit fragmente ceramice din perioada hallstattiană (o
urnă grafitată; MM). Bibliografie: Gooss 1876, p.
36; Téglás 1887, p. 197; Roska 1942, p. 171, nr. 156. 13.
Pe malul Târnavei, aproape de drumul Dârlosului, s-au găsit fragmente
ceramice hallstattiene, prâsnele şi o lamă de cuţit (MNB). Bibliografie: *** 2000, p. 43. 14.
La 1,5 km E de oraş, la punctul de intersecţie al şoselei
Mediaş – Sighişoara cu calea ferată, la locul Podei s-au descoperit, în anul 1860,
într-o groapă făcută în prundiş, mai multe vase (unele
pline cu oase incinerate), o sabie, un cuţit, o foarfecă, toate de
fier, alături de un schelet bărbătesc. Se pare că aici s-au
descoperit două morminte alăturate (unul de incineraţie
şi celălalt de inhumaţie) din perioada Latčne C (Reinecke). În 1838, pe acelaşi
teren, s-au găsit întâmplător, în gropile de nisip şi
pietriş, o urnă conţinând oase calcinate, două vase de
lut, o brăţară – sau inel de picior – din bronz cu trei
nodozităţi, un fragment al unei alte brăţări
asemănătoare, fragmente de coliere din bronz, un cerc de bronz, un
lanţ de argint (dispărut) care constituie inventarul unui mormânt
celtic (?), de femeie, incinerată, din perioada Latčne B. Ambele descoperiri
arată că acest loc a fost folosit drept cimitir în a doua
perioadă a fierului. Din acelaşi loc par
să provină şi alte obiecte de factură celtică: o
garnitură de bronz, o phaleră de bronz, un fragment de
zăbală de fier, câteva brăţări de bronz, o
mărgea de lut şi mai multe vase, toate datând din Latčne (MNB;
MNIT; MM; MINV). În anul 1958 s-a descoperit
în cariera de nisip din acest punct un vas mic şi o toartă
lucrată la roată de factură celtică (secol III î.Chr.). Bibliografie: *** 1862, p. 254;
Gooss 1876, p. 134; Tocilescu 1880, p. 895, 912; Nestor
1937-1940, p. 159-182; Roska 1942, p. 171; Popescu 1944, p.
644; Horedt 1944, p. 101, 109; Blăjan-Togan 1978, p.
39-41; *** 2000, p. 43. 15.
La V de oraş, în punctul Teba, într-o groapă practicată
în dreptul porţii autobazei I.T.A. s-a secţionat o groapă cu
ceramică din secolele III-II î.Chr. Inventarul descoperirilor
cuprinde şi ceramică lucrată la mână, dacică,
realizată în manieră mai veche, hallstattiană, în opinia
descoperitorilor. Această ceramică este asociată cu o alta,
lucrată la roată, celtică (MM). Tot
aici este amintită şi o aşezare Coţofeni şi
materiale ceramice aparţinând bronzului timpuriu. Cu
ocazia unor lucrări de canalizare efectuate în anul 1969 s-a descoperit
un depozit de bronzuri alcătuit din 20-30 de piese (seceri, vârfuri de
lance, celturi etc.), împărţit între descoperitori. La MM a ajuns
doar un vârf de lance. Într-o
nisipărie din acelaşi punct s-a descoperit un mormânt dublu
(bărbat-femeie) cu un inventar deosebit de sugestiv: un pieptene
bilateral, doi cercei cu cub poliedric, un tub de ace din argint şi
mărgele poliedrice. Bibliografie: Blăjan-Tatai Baltă 1978,
p. 11; Blăjan-Togan 1978, p. 40-41; Blăjan şi colab.
1982-1983, p. 102; Ciugudean 1996, p. 54. 16. În anul 1961 s-a
secţionat, printr-un şanţ din incinta autobazei amintite mai
sus, o groapă conţinând ceramică celtică, lucrată la
mână, din secolele III-II î.Chr. Bibliografie: Blăjan-Togan 1978, p. 41-42. 17. În perioada 1968-1971,
în punctul Rora Mică, situat la V-SV de oraş, s-a descoperit
ceramică hallstattiană şi dacică lucrată la
mână (secolele III-II î.Chr.). Aici apare şi
ceramică eneolitică Coţofeni. Materiale arheologice de
epocă romană sunt semnalate în acelaşi punct. Bibliografie: Blăjan-Togan 1978, p. 42; Roman
1976, p. 83; Ciugudean 2000, p. 75; Popa 2002, p. 119. 18. În anul 1969, în
punctul numit Hientz, situat la E de oraş, s-a descoperit
ceramică lucrată la mână (secolele III-II î.Chr.). De aici
provin şi materiale de epocă romană. Bibliografie: Blăjan-Togan 1978, p. 45; Protase
2000, p. 157; Popa 2002, p. 119. 19. Într-un şanţ
de canalizare săpat în anul 1975 la marginea pădurii Dumbrava
s-a secţionat o groapă conţinând ceramică şi oase de
animale (secolele III-II î.Chr.). Tot aici s-ar afla şi
o aşezare neolitică (cultura Petreşti). Bibliografie: Blăjan-Togan 1978, p. 45. 20. În viile de la E de oraş
s-a descoperit, în anul 1899, un tezaur dacic format din 53 de piese,
majoritatea obiecte din argint, printre care se amintesc două sau mai
multe fibule, brăţări, pandantive împletite, spirale,
catarame, un lanţ, cercei, verigi, inele cu pandantive în formă de
mici pumnale, pandantiv cu lame de aur în forma unui strugure, toate datând
din Latčne (MM; MNB; MNIV). Bibliografie: Arneth 1850, p.
79, 98; Gooss 1876, p. 236; Tocilescu
1880, p. 818, 819, 822; Téglás 1887, p. 197; Pârvan 1926,
p. 533, 555, 559; Nestor 1937-1940, p. 165-166; Popescu 1937-1940,
p. 189, 200; Roska 1942, p. 171; Daicoviciu 1943, fig. 6; Horedt
1944, p. 101, 109; Székely 1953, p. 11; Crişan-Szuchy
1955-1956, p. 16; Blăjan-Togan 1978, p. 45; Rustoiu 1996,
p. 194, 199, 200; 1997, p. 95, 102, 104. 21.
Pe Dealul Cucului (Kuckuck), spre V
de Cetate s-a descoperit partea
inferioară a unei pietre de râşniţă, din rocă
vulcanică, Latčne (MM). Bibliografie: Nestor 1937-1940,
p. 176. 22.
Pe terenul ce se mărgineşte cu satul Moşna s-a descoperit o
drahmă de Apollonia (MM). Bibliografie: Chirilă şi colab. 1967,
p. 457; Poenaru Bordea-Mitrea 1990, p. 301. 23.
Mai multe monede antice sunt semnalate ca fiind descoperite la Mediaş. Bibliografie: Chirilă şi colab. 1967,
p. 457-459, nr. 2-4, 11, 13-14, 18-19, 21, 23-25, 27, 29-32; Popa 2000,
p. 207. 24.
Se presupune existenţa unui castru roman, dar nu a fost identificat pe
teren şi nu a fost documentat prin descoperiri din epoca romană.
Sunt documentate, în schimb, două vicus-uri şi o villa
(?). Bibliografie: Daicoviciu 1933-1935,
p. 245; Popa 2000, p. 173. 25.
Piese izolate din perioada medievală timpurie, fără
condiţii clare de descoperire: a) Inel de aur, imitaţie barbară
după o piesă romană (MNB). Bibliografie: Popa 2000, p. 190. b)
Mânerul semicircular al unui pieptene de os (secolul IV d.Chr.) şi nu
din Latčne III (MNB). Bibliografie: Pârvan 1926, p.
529; Horedt 1941b, p. 122. c) Cercel de aur cu un cub ornamental poliedric,
umplut cu rubine (MNB). Bibliografie: Horedt 1941b, p.
122. d) În anul 1931 s-a descoperit o monedă de
bronz de la Tiberiu al III-lea (698-705), dar şi alte două monede
bizantine. Bibliografie: Horedt 1958a, p.
106; Dimian 1957, p. 197; Chirilă şi colab. 1967, p.
459; Preda 1972, p. 403. e) Statuetă romană. Bibliografie: Popa 2000, p. 190; 2002, p.
119. 26.
La 0,5 km spre V de punctul numit Gura Câmpului s-a descoperit un
fragment de lespede funerară. Bibliografie: Popa 2002, p. 119. 27. La punctul topografic Dealul Furcilor, în estul
oraşului, s-a cercetat în cadrul unei săpături de salvare, un
cimitir biritual, în care domină incineraţia. În 13 morminte resturile
incinerate au fost depuse în urne. În trei cazuri au fost
descoperite schelete întinse pe spate, orientate E-V, cu privirea spre apus.
Mormintele de inhumaţie se intercalează, alternând, printre
mormintele de incineraţie. Forma şi
ornamentaţia vaselor este specifică mileniului I d.Chr. La trei morminte au fost
descoperite, printre oasele calcinate, fragmente de fier, care pot fi,
eventual, identificate cu vârfuri de săgeţi, un vârf de lance sau
de pumnal, iar unul cu o verigă. Aceste piese de uz
personal sau făcând parte din îmbrăcămintea mortului au fost
depuse împreună cu decedatul pe rug, putându-se observa că sunt
trecute prin foc. Necropola, datată în
secolul VIII d.Chr., a dat numele grupului cultural Mediaş. Bibliografie: Horedt 1965a, p.
7-25. 28.
Cercetările arheologice efectuate la biserica parohială
luterană în anii 1971-1972, au dus la descoperirea unor morminte
databile în secolul XII, pe baza unor inele de tâmplă de tip
Bijelo-Brdo, precum şi a unor morminte cu groapa prevăzută cu
nişă pentru cap, databile în secolul XIII. În a doua jumătate a
secolului XIII, se construieşte o primă biserică gotică,
cu cor poligonal, flancat de două capele, construcţii identificate
prin cercetările arheologice menţionate. Turnul-clopotniţă
pare să aparţină tot acestei prime faze de construcţie,
cel puţin în ceea ce priveşte etajele inferioare, însă
înclinaţia destul de mare faţă de verticală a determinat,
la începutul secolului XX, executarea unor masive centuri de beton, ce au
împiedicat clarificarea acestei situaţii pe cale arheologică. Cert este însă faptul
că între corul poligonal şi turn nu au fost executate în prima
etapă alte construcţii, ansamblul funcţionând ca o capelă
şi un turn donjon. La mijlocul secolului XIV
se impune necesitatea unei biserici mai mari, adecvată
comunităţii tot mai numeroase. Unirea corului existent cu
turnul şi deci definitivarea planului bazilical iniţial, nu mai
reprezenta o soluţie viabilă, datorită distanţei prea
mici dintre cele două construcţii, ce ar fi generat o navă
mult prea mică. Ca atare, corul este demolat în prima jumătate a
secolului XIV, pentru ca pe acelaşi loc să se construiască o
biserică sală, cu lăţimea de 10 m şi lungimea de 35
m, ceea ce lasă să se înţeleagă că nava reprezenta
doar o etapă intermediară, ce urma să fie amplificată
prin construirea unor nave laterale. Prin urmare, spre
sfârşitul secolului XIV, şi acest edificiu se modifică prin
demolarea peretelui de N şi adăugarea unei nave laterale, între
turn şi sacristie, navă ce va fi boltită la începutul
secolului următor. În jurul anului 1420 se
demolează şi al doilea cor, fiind construit cel actual iar la
lărgirea pe partea de S a bisericii se renunţă la planul
bazilical ridicându-se o colaterală despărţită de nava
centrală prin pilaştrii. Cu acest prilej se produce şi
supraînălţarea şi boltirea navei centrale ce se sprijină
în partea de N pe pilaştri angajaţi. Astfel edificiul
păstrează un aspect bazilical în partea de N şi unul de
biserică sală în partea de S. Pe peretele de N al navei
centrale, precum şi în colaterala de N, s-au păstrat valoroase
picturi murale, datate ante 1420, datorită distrugerii lor în zona în
care s-au ridicat pilaştri angajaţi din ultima fază de
construcţie. În anul 1447 biserica este
pomenită cu hramul Sf. Margaretha, când preotul Christian
protestează împotriva unor nedreptăţi comise de episcopul de
Alba Iulia.[2] După cronica lui
Gheorg Soterius, biserica a fost terminată în anul 1488, fapt
susţinut şi de blazoanele reprezentate în cheile de boltă ce
marchează probabil încheierea lucrărilor şi care aparţin
voievodului Ştefan Báthory (1479-1493) şi regelui Matia Corvinul
(1458-1490). După această dată, se mai menţionează
supraînălţarea turnului şi ridicarea la 1551 a
acoperişului păstrat până astăzi. Primul ceas este montat în
turn în secolul XVIII, când apare şi figura lui Petre din Turn (Thurm
Pitz), o statuetă din lemn cu braţ mobil, plasată într-o
nişă practicată la etajul ceasului în colţul de SE a
turnului, ce pare să tragă clopotul ce generează
bătăile ceasului la fiecare sfert de oră. Actuala
statuetă este opera sculptorului Fritz Handel. În corul bisericii se
păstrează vechea cristelniţă turnată în formă
de potir şi datată în secolul XIV şi mai multe lespezi
funerare, dintre care se remarcă, din punct de vedere artistic, cea a
lui Christian Schesäus (1585), Simon Kirtscher (1621) sau cea a Barbarei
Thelesius (1627), operă a pietrarului sibian Elias Nicolai. Altarul poliptic păstrat
în cor este datat 1485, iar panourile sale pictate se numără
printre cele mai valoroase creaţii ale genului şi prezintă
scenele Martelării, Odihnei, Încoronării cu spini,
Crucificării, Prinderii lui Iisus, Purtării Crucii,
Ecce Homo şi Învierii. Altarul închis prezintă
simbolurile evangheliştilor iar plastica din nişa centrală s-a
pierdut, fiind înlocuită cu statuete din lemn realizate la Viena în
secolul XX. De menţionat este şi orga, operă a lui Johann Hahn
din Levotsa (Slovacia) şi montată în anul 1732. Biserica Sf. Margaretha a
fost înconjurată de fortificaţii la fel ca majoritatea satelor din
zona Târnavei. Fortificaţiile zidite iniţial datează din
secolul XIV. Ele au constat dintr-un zid ridicat în jurul unei incinte ovale şi
din două turnuri interioare: cel de poartă şi turnul Mariei. Schimbările din
secolele XV-XVI, constau în înălţarea zidului şi turnurilor,
adăugarea altor turnuri suplimentare şi construirea a două
centuri de ziduri noi ce constituie aşa-numitul Castel
menţionat pentru prima oară în anul 1452. Fortificaţiile din
jurul oraşului sunt, totuşi, mai târzii, la sfârşitul
secolului XV, fiind încă menţionate fortificaţii de
pământ şi iazuri ce apără oraşul. În anul 1495 oraşul
nu era încă înconjurat complet de ziduri, ci doar în cea mai mare parte pro
majore parte. Încheierea lucrărilor la zidul oraşului,
prevăzut cu cel puţin 8 turnuri, poate fi plasată între 1520
şi 1540. Bibliografie: Roth 1905, p. 64;
Vătăşianu 1959, p. 374; Treiber 1971, p. 79; Römer
1973, p. 53-54; Beldie 1973, p. 65-68; Drăguţ 1976,
p. 11-16; Fabini-Beldie 1977, p. 88-99; Niedermaier 1979,
198-211; Fabini 1998, p. 467-469; Niţoi 2003, p. 181-182. 29. Mănăstirea
observanţilor, cu hramul Sf. Elisabeta, poate fi datată
anterior anului 1444. Biserica
păstrează puţine elemente din vechea construcţie
gotică, la portalul de V şi la ancadramentul unei ferestre de la
capela adosată pe latura de S. În mănăstire se
află mormântul lui Aloisio Gritti, protejat al sultanului, ce se
refugiază în Mediaş, unde este prins şi decapitat. Mănăstirea
îşi încetează activitatea în anul 1557, ca urmare a Reformei
şi a fost transformată în spital. Claustrul a fost
redobândit de franciscani în anul 1721. În 1724, cu
susţinerea materială a guvernatorului Ioan Haller, monumentul este
refăcut în stil baroc. Astăzi complexul
constituit de anexele monahale, adăposteşte MM. În anul 1525 este
amintită, pentru o singură dată, o mănăstire a
călugăriţelor franciscane. Bibliografie: Niedermaier 1979, p. 198-211; Rusu şi colab. 2000, p. 169-170. |
