b

Cuprins

Prescurtări

 

Mediul geografic

Repertoriul descoperirilor (AZ)

Perioade istorice (AZ)

·        Paleolitic

·        Neolitic şi eneolitic

·        Bronz

·        Hallstatt

·        Laténe

·        Roman

·        Medieval Timpuriu

·        Medieval

·        Descoperiri Monetare

style='font-family:Arial'>

 

 REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU

SITURI, MONUMENTE ARHEOLOGICE ŞI ISTORICE

Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu.

ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003.

Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea învăţământului şi cercetării istorice şi arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.; Fundaţia AZZOLA, Sibiu.

Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003.

Seria Bibliotheca Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

 

122. Ludoş (Nagyludas. Großlogdes), comuna Apoldu de Jos

 

Anul primei atestări scrise: 1330; Johannes de Ludas.[1]

 

            1. În hotarul cu Apoldu de Jos, în punctul Gorganu (La Gorganu), se află mai multe movile care par a fi antropice. S-au executat şi săpături de recunoaştere a unuia dintre obiective (responsabil de şantier S. A. Luca). Epoca construcţiilor este neprecizată încă.

Bibliografie: Gonciar-Batiuk 2003, p. 95-103.

 

2. Biserica veche, astăzi în ruină, poate fi datată şi încadrată stilistic doar pe baza unor gravuri şi desene de epocă.

Astfel se poate afirma că turnul, prevăzut cu ferestre geminate cu încadrare semicirculară, a fost construit în stil romanic, probabil în secolul XIII.

Nava şi corul sunt redate ca având ferestre gotice, iar întreaga biserică a fost fortificată cu un etaj de luptă scos spre exterior şi sprijinit pe console zidite, între care se deschid guri de smoală, probabil o intervenţie de la începutul secolului XVI. Corul era încă folosit de puţinii locuitori luterani în secolele XVIII-XIX drept lăcaş de cult, pentru ca după moartea ultimului pastor, în anul 1873, biserica să se ruineze cu totul.

Incinta era fortificată cu un masiv turn de poartă pe latura de NE şi un turn mai mic pe partea de V.

Întregul ansamblu, ca dealtfel şi satul, este părăsit deja la sfârşitul secolului XVII de populaţia săsească, în urma unor repetate calamităţi, în special al unor controversate incendieri, puse în epocă pe seama locuitorilor români.

Bibliografie: Krasser 1870, p. 35; Teutsch 1925, p. 536; Horwath 1936, harta; Armbruster 1974, p. 201; Fabini 1998, p. 233-235.

 

 

 

 

 

 

 



[1] Zimmermann şi colab., UB, I, p. 433.