|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
117.
Laslea (Szászszentlászló,
Großlasseln.
Zenthlazlo), comună Anul primei atestări scrise: 1309; districtus de sancto
Ladislao.[1] 1. Pe malul
Târnavei Mari, la punctul numit Sub Unghi sau Unghiul Prodului,
s-a descoperit, o dată cu înfiinţarea unei plantaţii de hamei,
o întinsă aşezare (1 ha) aparţinând culturii Coţofeni din
eneoliticul târziu. S-a descoperit şi un topor de bazalt de tip
pană. Bibliografie:
Baltag-Amlacher 1994, p. 177; Georgescu-Rotar 2003, p. 15-16. 2. În arealul numit La Şes (acelaşi cu
Unghiul Prodului ?) s-au descoperit materiale ceramice eneolitice
Coţofeni, din epoca bronzului (Wietenberg) şi hallstattiene. Bibliografie:
Baltag-Amlacher 1994, p. 177; Georgescu-Rotar 2003, p. 16. 3.
În punctul La Brazi (Burgberg) s-a descoperit în anul 1958 o
fortificaţie situată la extremitatea nordică a
păşunii din Laslea, aproape de şoseaua naţională, pe
un deal masiv parţial împădurit. Cercetările
arheologice sistematice efectuate între anii 1994-1998 au evidenţiat
existenţa unei cetăţi de pământ de tip pinten barat
cu mai multe faze de locuire. Fortificaţia
care separă botul de deal de restul suprafeţei este
alcătuită din două valuri mari cu şanţ intermediar.
Ea a fost evidenţiată de o lungime de 160 m şi o
lăţime de 15-20 m. În
partea de V-NV dealul este înconjurat pe o curbă de nivel de o
terasă. Materialele ceramice aparţin culturii Coţofeni şi
Ha timpuriu. Se consideră că partea terasată ar fi prima fază
de construcţie a fortificaţiei şi ar aparţine
purtătorilor culturii Coţofeni. După autori, această
fortificaţie ar fi fost folosită şi de purtătorii
culturii Wietenberg şi ar fi fost amplificată de locuitorii
hallstattieni prin construirea unei barări pe latura de S. Boroffka
localizează greşit fortificaţia de epoca bronzului de aici în
alt punct din hotar, şi anume Cariera de Pietriş Laslea. Bibliografie:
Boroffka 1994, p. 52, 243; Baltag 2000, p. 41; Georgescu-Rotar
2003, p. 16. 4. În punctul Cariera de Pietriş Laslea,
aflat la câţiva km E de punctul La Brazi, s-au descoperit în anii
'60 morminte de inhumaţie databile în epoca timpurie a bronzului. Bibliografie:
Baltag 2000, p. 58. 5. Pe hotarul comunei, în
peretele carierei de nisip de pe terasa Târnavei Mari (pare a fi aceeaşi
punct cu 4), au fost descoperite cu prilejul unei periegheze (iulie 1968)
câteva oase provenind de la un schelet de copil. În preajma resturilor
scheletului au fost descoperite şi câteva fragmente ceramice mici, databile,
în mare, în epoca bronzului. Bibliografie:
Baltag 2000, p. 58. 6.
În colecţia particulară Rotar Gabriel din Laslea există un
topor de cupru cu braţele în cruce de tip Jászládány şi o
piatră şlefuită, plată, de forma unui triunghi cu
laturile egale. Din aceeaşi colecţie s-a donat LAULB un topor de
piatră şlefuită cu o perforaţie dispusă curios,
având – în consecinţă – o funcţionalitate greu
determinabilă şi un bulgăre din sticlă de culoare albastru-cobalt. Bibliografie: LAULB. 7. Cu prilejul
lucrărilor de excavare, practicate în cariera de nisip de pe buza
terasei denumită Spätzer
Nach, din lunca Târnavei Mari, a fost descoperit, în septembrie 1971, un
mormânt celtic (MNB) al cărui inventar recuperat constă din: - o sabie cu mânerul rupt şi cu lama şi
teaca relativ bine păstrate; - un vârf de lance şi trei vase, dintre care
unul întreg şi două întregibile. Bibliografie: Baltag 2000, p.
107. 8.
În anul 1968 a fost descoperit, la punctul toponimic Sub Unghi sau Unghiul Prodului un tezaur format din
28 de monede imperiale romane a căror serie începe cu Augustus şi
se încheie cu Valentinian. Vestigiile
romane de aici (vicus) suprapun resturi arheologice mai vechi, dar
sunt cele mai numeroase, acoperind o suprafaţă de câteva ha. Bibliografie: Mitrea 1970a, p.
478; Chirilă 1972, p. 31-34; Preda 1975, p. 471; Baltag-Amlacher
1994, p. 177; Protase 2000, p. 152; Popa 2000, p. 172; 2002,
p. 108. 9.
Din vechea biserică, ridicată în secolul XIV ca bazilică
gotică trinavată, se mai păstrează doar turnul de V,
restul edificiului fiind demolat, datorită pericolului de
prăbuşire, în anul 1838. Turnul are cinci etaje
prevăzute cu ambrazuri, iar ultimul etaj a fost completat cu o galerie
de luptă din lemn, scoasă în consolă. În turn se
menţionează un clopot cu inscripţie latină şi anul
1653. Biserica nouă,
construită în 1842 este orientată N-S şi nu suprapune decât în
zona corului fundaţiile edificiului demolat. Această biserică
urma să fie prevăzută cu un turn propriu, după terminarea
căruia şi turnul vechi urma să fie demolat. Noul turn este terminat în
1843 şi se prăbuşeşte în acelaşi an, determinând
păstrarea vechiului turn. O incintă ovală
mai poate fi observată în teren, dar nu sunt vizibile turnuri. Pe partea de E, incinta
veche a fost demolată în secolul XIX şi din materialul vechi s-a
ridicat un nou zid, aliniat paramentului noii biserici. Bibliografie: Horwath 1931, p.
36-38; Vătăşianu 1959, p. 69; Treiber 1971, p.
76; Fabritius-Dancu 1980, pl. 74; Gheorghiu 1985, p. 126; Fabini
1998, p. 231-233. |
