|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca
Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian
Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea
şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
108.
Iacobeni (Iakabfalva, Iakobsdorf, Villa Jacobi), denumirea veche
românească Iacăşdorf, comună Anul primei atestări scrise: 1309; villa Jacobi.[1] 1. Dintr-un loc neprecizat de pe teritoriul
satului provine un topor de piatră şi fragmente dintr-un altul,
datând din perioada neolitică. Bibliografie: MNB. 2.
Lângă drumul ce duce spre satul Criş se află o aşezare
din epoca bronzului cu elemente ale culturii Coţofeni (?) şi
Wietenberg (MNB). Bibliografie: Horedt 1944, p.
108; Schroller 1933, p. 75 (localizează greşit, la
Giacăş, lângă Mediaş; la fel Roska 1942, p. 100,
nr. 1); Popa 2001, p. 420. 3.
Din aceeaşi localitate provine şi partea superioară a unei
râşniţe romane (MS). Această descoperire poate fi legată
de existenţa unui vicus roman. Acesta se află în punctul La
Vie sau Sărătură, situat la 2 km SV de sat. Bibliografie: Gooss 1876, p.
280; Popa 2000, p. 171; 2001, p. 424; 2002, p. 101.. 4.
Biserica de tip sală, construită în stil gotic, sprijinită de
contraforţi şi având cor poligonal datează din secolul XIV. Arcul triumfal este gotic,
iar bolta în reţea a navei, realizată în maniera goticului târziu,
datează din secolul XV. Nu este clar dacă
masivul turn de pe partea de V a bisericii a fost adăugat în secolul XV
sau dacă este un donjon mai vechi, pe care se lipeşte biserica.
Turnul este boltit la parter şi la primul nivel, iar accesul între
aceste etaje se face printr-o scară-tunel, înglobată în grosimea
zidului. Cu certitudine, din jurul
anului 1500, datează ultimul nivel, cu galeria de luptă din lemn,
scoasă în exterior pe bârne în consolă. Dealtfel în această
perioadă întregul edificiu este fortificat. Deasupra sacristiei se
ridică un turn cu cinci etaje, iar deasupra navei şi a corului se
ridică un etaj de apărare scos în exterior şi sprijinit pe
arce de cărămidă, aşezate pe vechii contraforţi. În
spatele arcelor se deschid guri de smoală, iar deasupra, ambrazuri de
tragere. Incinta poligonală
datând de la sfârşitul secolului XV, este prevăzută cu
două turnuri exterioare în colţurile de SV şi SE, un turn de
acces protejat cu hersă pe latura de N şi o clădire-bastion,
destinată şi păstrării proviziilor, în colţul de NV. În faţa turnului de
poartă, pe partea de N, a existat o incintă secundară. Bibliografie: Vătăşianu 1959, p. 599-600; Treiber
1971, p. 121; Fabritius-Dancu 1980, pl. 16; Gheorghiu 1985,
p. 176; Nussbächer 1990, p. 102-104; Fabini 1998, p. 318-319. |
