ARCHAEOLOGICAL STUDIES IN THE CAUCE CAVE (I) chapter4

CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN PEŞTERA CAUCE (I)

(sat Cerişor, comuna Lelese, judeţul Hunedoara)

English Abstract: ARCHAEOLOGICAL STUDIES IN THE CAUCE CAVE (I)

Autori: Sabin Adrian LUCA,Cristian ROMAN, Dragoş DIACONESCU, ISBN 973-590-995-2

Cu contribuţii de: Eugen ORLANDEA, Cosmin SUCIU şi Corneliu BELDIMAN.

Prelucrare Web: Cosmin Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European (IPTCE)

Nivelul III. Cultura Petreşti

Cele câteva vase aparţinând culturii Petreşti reprezintă resturile unei depuneri cu caracter ritual, ca şi în cazul depunerilor nivelului IIa şi b.

Cele 62 de aşezări petreştene repertoriate de Iuliu Paul sunt situate în totalitate pe Podişul Transilvaniei şi în zonele depresionare marginale acestuia.[1] Aşezările sunt situate, invariabil, fie pe cursul apelor mai mari, fie în preajma izvoarelor. În prima fază (A) comunităţile culturii Petreşti preferau terasele joase sau mijlocii ale unor pâraie şi chiar văile secundare. În faza A-B aşezările au evoluat, ajungându-se la aşezări deschise, de mare întindere, ce ocupau în final atât terasele joase şi mijlocii ale unor cursuri de apă, cât şi zona inferioară a versantelor domoale şi însorite ale dealurilor.[2]

În cursul fazei A-B se produce un proces de roire al aşezărilor, atât în zona iniţială a spaţiului ecologic exploatat economic (mărirea densităţii), cât şi pe spaţii mai largi, determinând extinderea considerabilă a ariei de răspândire a culturii. Astfel, o bună parte din aşezările din fazele A–B şi B îşi au perechea situată doar la câţiva kilometri distanţă de aşezarea principală.[3]

În nici una din aşezările cercetate până în prezent nu au fost identificate şanţuri sau alte sisteme de apărare. Acest fapt nu exclude posibilitatea ca acestea să existe, dar să fie descoperite prin cercetările viitoare.[4]

Caracteristice pentru purtătorii culturii Petreşti sunt locuinţele de suprafaţă. Încă din a doua etapă (A₂) a primei faze încep să construiască locuinţe cu platformă de lemn, acoperite cu un nivel gros de lut (chirpici). Acest tip de locuinţă se generalizează, devenind predominant în fazele A-B şi B.[5]

Ceramica culturii Petreşti[6], cu cele trei categorii principale: grosieră, intermediară şi fină are ca forme principale în faza A: străchinile şi castroanele de mărimi mici şi mijlocii, cărora li se adaugă oalele cu gât cilindric mai îngust sau mai larg, cupele de forme şi dimensiuni variate, inclusiv cu tub de scurgere, vasele de provizii, capacele şi paharele.

Castroanele carenate, după cum se poate observa şi la Cerişor, nivelul III, ca formă tipică pentru cultura Petreşti, se dezvoltă într-o serie de variante, unele comune atât ceramicii nepictate, cât şi celei pictate.

În fazele A-B şi B continuă unele forme ale fazei anterioare şi apar altele noi: noi tipuri de străchini, castroanele joase, suporturile de formă tronconică goale în interior sau cu corp relativ cilindric, tot gol în interior, fructierele, cupele-pocal, farfuriile, oalele borcan, oalele piriforme cu corpul bombat, din care se dezvoltă, în cursul fazei B, vasele de tip amforă.

Ceramica pictată dezvoltată de-a lungul evoluţiei culturii Petreşti, a fost grupată în trei mari categorii.[7]

În confecţionarea ceramicii pictate comunităţile culturii Petreşti au folosit tehnica superioară a pictării înainte de arderea vaselor, după cum se poate observa şi la Cerişor, nivelul III.[8]

Dintre formele de vase pe care se aplică pictura specifice sunt ceştile, oalele cu buza dreaptă, castroanele, străchinile cu umărul carenat, vasele de tip fructieră şi suporturile relativ cilindrice.

Pasta ceramicii pictate este pură şi densă. Arderea oxidantă a dat în general o pastă portocalie sau cărămizie, rezonantă şi de foarte bună calitate.

Motivele ornamentale predominante în prima fază (A), după cum se poate observa şi la Cerişor, nivelul III, sunt benzile de linii paralele, înguste, de culoare roşie, roşie-sângerie, roşie-maronie, vişinie, mărginite sau alternând uneori cu benzi mai late din aceeaşi culoare, pe fondul portocaliu, crem sau alb-gălbui al vasului. Frecvente sunt şi registre de romburi pline încadrate cu romburi concentrice, alternând cu triunghiuri pline, mărginite de benzi unghiulare, precum şi serii de benzi liniare în zig-zag.

Motivul spiralei şi opusul său unghiular, meandrul, vor constitui elementele ornamentale de bază în cadrul motivisticii din faza mijlocie (A-B) şi târzie (B) a culturii Petreşti. Meandrele sunt pictate atât în maniera benzilor late, pline, de culoare maroniu-roşcată, vişinie, maronie sau, mai rar, albe, mărginite cu linii de bordură de culoare închisă-negre, ciocolatii, maron realizându-se astfel o ceramică policromă, cât şi în aceea a benzilor liniare, compuse din mai multe linii paralele, de grosimi egale, cu sau fără linii de bordură mai groase, din aceeaşi culoare.

Într-o grupă stilistică aparte se situează ceramica ornamentată cu motive meandrice, spiralice sau unghiulare, formate din benzi late, sau dungi groase de culoare roşie, maron sau chiar vişinii aşternute pe fondul portocaliu, crem sau alb–gălbui în faza A-B şi mai ales cărămizii în faza B. Această categorie de ceramică pictată apare în cursul fazei A, menţinându-se, iar apoi diversificându-se de-a lungul întregii evoluţii a culturii Petreşti.

S-a presupus[9] că în faza mijlocie şi finală a culturii Petreşti pictura se aplică cu precădere pe vasele cu caracter ritual.

Originea culturii şi cea a ceramicii pictate care o caracterizează a fost problema cea mai des abordată de către toţi cercetătorii care s-au ocupat, direct sau tangenţial, cu studiul culturii Petreşti.[10]

S-au emis ipoteze şi s-au sugerat soluţii diferite încercându-se, mai ales, explicarea apariţiei ceramicii pictate pe baze locale mai vechi. A câştigat teren, într-o vreme, ipoteza potrivit căreia cultura Petreşti, respectiv ceramica pictată ce o caracterizează, s-a născut prin preluarea tehnicii aplicării ei înainte de ardere din cultura Criş, prin intermediul culturii Turdaş.[11]

N. Vlassa considera cultura Petreşti ca dezvoltându-se organic din cultura Turdaş[12] prin etapele evolutive Tărtăria-Tăualaş şi Lumea Nouă, care o preced. Mai mult, acesta aprecia[13] că, cultura Petreşti ia naştere ca o specie pictată a ceramicii culturii Turdaş, rămânând, până la sfârşitul evoluţiei sale, numai o categorie pictată, alături de care evoluează lent formele de vase neornamentate şi motivele decorative moştenite genetic din cultura Turdaş. Un argument pentru aceasta este faptul că în faza finală a culturii Turdaş, caracteristica bandă punctat incizată delimitată de două linii, se descompune, rămânând doar o fâşie de puncte sau incizii, o categorie ceramică componentă a ceramicii Petreşti, fiindu-i cel puţin la fel de proprie ca şi specia pictată.[14]

I. Paul consideră că procesul de difuziune şi lărgire treptată a ariei culturii Petreşti a cuprins întregul teritoriu din partea de vest–sud-vest a Podişului Transilvaniei, ocupat anterior de cultura Turdaş. Procesul pare să fi fost lent şi treptat, precedat de o mişcare în sens invers a purtătorilor culturii Turdaş dinspre vest spre est–sud-est şi de un anumit proces de convieţuire, schimburi şi influenţe etno-culturale reciproce, soldate cu împrumuturi, preluări, adoptări ale unor elemente de cultură materială şi spirituală, reflectate îndeosebi în ceramică. El se încheie însă, invariabil, prin suprapunerea (ocuparea) de către purtătorii culturii Petreşti a tuturor aşezărilor de tip Turdaş din zonele amintite. Rezultatul este dispariţia treptată a formelor de cultură materială turdăşene, predominarea şi apoi exclusiva manifestare a culturii materiale şi spirituale tipice pentru cultura Petreşti, precum şi extinderea considerabilă a aşezărilor iniţial mai restrânse şi, probabil, mixte.[15]

La limita sud–sud-estică a ariei de răspândire a fenomenului turdăşean constatăm o încercare de pătrundere în grupuri relativ mici a unor comunităţi turdăşene, urmată de o convieţuire de scurtă durată, soldată cu asimilarea acestora de către purtătorii culturii Petreşti. Cele două culturi continuă să se dezvolte însă, în unele zone, în paralel, încă o perioadă de timp: Turdaşul în bazinul central al văii Mureşului şi în zonele limitrofe, iar Petreştiul, în centrul şi sud-estul Podişului Transilvaniei.[16] În intervalul de timp ce coincide, parţial, cu dezvoltarea etapei finale a fazei A şi cu o bună parte din evoluţia fazei A–B a culturii Petreşti, influenţele etno-culturale şi presiunea permanentă a acestora se fac adânc simţite în întregul bazin central al văii Mureşului precum şi în zonele limitrofe. Convieţuirea Turdaş-Petreşti pare a fi fost de mai lungă durată în această zonă. Ea se încheie până la urmă şi aici cu generalizarea treptată a culturii Petreşti, sub forma aşezărilor de mare întindere corespunzând fazelor A-B şi B.[17]

Chiar şi Iuliu Paul consideră neclar procesul genezei propriu-zise a culturii Petreşti[18] considerând sigur doar faptul că ea s-a născut pe fondul general vechi neolitic, de sorginte egeo-microasiatică. Geneza şi evoluţia sa internă reprezintă o ilustrare a procesului de conturare şi constituire, în epoca neo–eneolitică şi în această zonă, a culturilor distincte, cu specific propriu, rezultat al unei dezvoltări independente şi originale, dar şi a unor continue şi complexe influenţe reciproce dintre ariile culturale învecinate. Din acest proces nu sunt excluse influenţe mai îndepărtate, exercitate pe calea schimburilor, din aproape în aproape sau chiar prin aporturi etno-culturale directe, prin mişcări de populaţie de amploare diferită. Determinantă trebuie să fi fost, până la urmă, evoluţia internă a societăţi, a grupurilor umane care au creat cultura Petreşti.[19]

Relativ recent a fost susţinută originea sudică a culturii Petreşti[20], argumentată şi de noile descoperiri din Banat, care susţin ideea conform căreia, drumul infiltrării culturii Petreşti în Transilvania este prin Banat materialele de aici părând a fi mai vechi decât cele din Transilvania. Astfel, cele mai timpurii manifestări Petreşti din Transilvania pot fi stabilite în vremea fazei C₁ a culturii Vinča, foarte probabil la sfârşitul acestei etape[21], fiind legate de fenomenul Petreşti A / Grup Foeni din Banat[22], definit de Fl. Draşovean. Poate că noile teze formulate de cercetătorul timişorean cu privire la geneza şi evoluţia fazei A a culturii Petreşti sunt suficiente pentru remodelarea unor observaţii mult prea teoretizante ale autorului transilvănean.[23]

Trebuie să adăugăm o nuanţă uneia dintre afirmaţiile colegului Fl. Draşovean, care spune că:. . . – cultura Petreşti faza A este cea care pune capăt evoluţiei grupului Turdaş din valea Mureşului mijlociu. . . .[24] Observaţiile stratigrafice şi tipologico–stilistice făcute în ultimii 10 ani prin cercetarea sistematică a unor situri arheologice din Transilvania (Turdaş-Luncă, Orăştie-Dealul Pemilor, punct X₂ sau Miercurea Sibiului-Petriş) arată că, după un moment pe care-l putem numi cultură Turdaş „pură”, apar purtătorii grupului cultural Foeni-Mintia care transformă decisiv mediul cultural în sens petreştean, dar nu duc la dispariţia elementelor culturale Turdaş (cum ar fi banda punctat-incizată), care supravieţuiesc până către sfârşitul culturii Petreşti.

Cert este faptul că prima fază a culturii Petreşti îşi începe evoluţia la un orizont cronologic contemporan cu faza Precucuteni II şi cu faza C₂ a culturii Vinča. Cultura Petreşti s-a constituit ca o cultură profund originală capabilă apoi să emită impulsurile necesare pentru naşterea marelui complex Ariuşd-Cucuteni-Tripolije.[25] Cele două culturi (Petreşti şi Cucuteni) s-au dezvoltat apoi sub semnul unui sincronism parţial, cu un anumit specific care a constat în faptul că fiecare dintre fazele culturii Petreşti le-a precedat în timp pe cele ale culturii Cucuteni, faza B a celei din urmă continuând să se dezvolte încă o bună bucată de timp după încheierea procesului de dezvoltare a Petreştiului B.

Materiale turdăşene se găsesc în aşezări (sau niveluri) ale culturii Petreşti până în faza A-B, inclusiv, a acesteia, ele pierzându-şi cu timpul identitatea culturală.[26] Asupra raporturilor Turdaş-Petreşti este suficientă precizarea că nivelurile Turdaş sunt anterioare celor Petreşti.

Noile cercetări arheologice de la Turdaş efectuate de S.A. Luca între anii 1992-1998 arată faptul că cea mai veche locuire petreşteană vine după trei subniveluri mai vechi, turdăşene.[27] În cele mai noi subniveluri turdăşene apar şi elementele Foeni-Mintia, nepictate, după cum rezultă din descoperirile efectuate până la ora actuală.