|
Contribuţii
la istoria veche a Hunedoarei. Săpăturile arheologice sistematice
din Grădina Castelului – campaniile anilor 1996-1998
Autor: Sabin Adrian
LUCA.
Cu contributii de Cristian Roman,
Alexandru Sonoc si Dragos
Diaconescu Prelucrare Web: Cosmin
Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural
Transilvanean în Context European (IPTCE) Coperta Cuvânt înainte Ţinutul Hunedoarei a fost întotdeauna o provocare pentru arheologi. Bogăţia istoriei acestei zone a făcut ca -mai ales înainte de al doilea război mondial- zona să fie destul de intens cercetată. Locul care a atras în cel mai înalt grad atenţia cercetătorilor în perioada amintită este Valea Nandrului. În hotarul localităţii există două zone de interes arheologic Dealul Peşterilor şi La Dos. Ambele puncte se află pe malul râului Valea Roatei. În punctul La Dos s-a descoperit o aşezare de suprafaţă, cercetată de M. Róska în anul 1911 prin săpături sistematice şi periegheze [1]. Punctul se găseşte pe malul înalt al pârâului, la sud-est de sat şi constă din două staţiuni arheologice preistorice diferite: Dosul Mic, în amonte şi Dosul Mare, în aval [2]. La sfârşitul secolului XIX Zsófia von Tórma adună material de la suprafaţă în locul numit Dosul Mare [3], iar în anul 1911 -an în care s-a cercetat şi peştera de la Cioclovina [4]- Márton Róska deschide o casetă de 5X3 m în acelaşi punct, descoperind materiale neolitice dispuse într-o stratigrafie ce cuprindea mai multe nivele [5]. În anul 1955 s-a efectuat şi o cercetare de suprafaţă în acest punct, stabilindu-se faptul că aşezarea preistorică are 10 ha şi că poate fi încadrată culturii Turdaş [6]. Materiale arheologice din acest punct sunt amintite şi de Carl Goos (acesta constată şi existenţa celor două puncte cu descoperiri de la Dosul Mare şi Dosul Mic) [7] şi de Pósta Béla [8]. Raportul lui C. Gooss mai menţionează câteva aşezări din zonă, dintre care unele au rămas necercetate, cum ar fi cele de la Josani (aşezare aflată în nord-estul localităţii, pe drumul dinspre Peştişul Mic) [9] şi Nandru-La Cărămide (punct aflat la cca. 2 km în amonte de Valea Nandrului-La Dos, la sud-est de sat, pe drumul către Răcăşdie şi din care provin materiale atribuite epocii romane, dintr-un strat care suprapune un altul, mai vechi, cu cioburi grosiere, lemn ars şi cochilii de Unio pictorum, de care este separat printr-un altul de dipuneri aluviale [10]), staţiunea de pe terasa stâncoasă de la Nandru, aflată pe o pantă de 45° a versantului dinspre sat a dealurilor dinspre Mănerău şi Răcăşdie (descoperită în anul 1876 de Zsófia von Tórma şi cercetată abia un an mai târziu, datorită opoziţiei localnicilor, care se temeau că acest lucru ar aduce grindina !) [11]. Tot la Valea Nandrului, în punctul numit Faţă, aflat pe drumul spre Răcăşdie, a fost descoperit un altar votiv roman, dedicat lui Liber Pater, monument despre care C. Gooss crede -fără temei- că ar proveni de la Aquae (Călan) [12]. Între staţiunile preistorice din zonă încă necercetate sistematic amintim şi o peşteră de pe teritoriul satului Nandru, numită Huda Zmeului [13]. Dealul Peşterilor de la Valea Nandrului este străbătut de două peşteri ce prezintă interes arheologic Peştera Curată şi Peştera Spurcată (acestea mai sunt numite şi Peştera de Jos şi Peştera de Sus). Materialele arheologice descoperite în aceste staţiuni arheologice pot fi încadrate în mai multe perioade istorice : paleolitic, neolitic, perioada de tranziţie la epoca bronzului şi medievală [14]. Primele săpături în aceste peşteri au fost efectuate în anul 1877 de baroneasa Zsófia von Tórma, iar descoperirile au fost prezentate într-o expoziţie la Sibiu şi printr-un raport publicat de C. Gooss [15], rezultatele cercetărilor fiind publicate mult mai târziu de arheologul Márton Róska în anii 1941 [16] şi în 1942 [17]. La câţiva ani după efectuarea săpăturilor arheologice din acest punct şi alţi autori ardeleni se ocupă, la nivelul cunoştinţelor epocii, de publicarea obiectivelor amintite [18]. În anul 1932 József de Mallász (director al Muzeului Judeţului Hunedoara) continuă cercetările dedicate acestui punct [19], ultimele cercetări sistematice datorându-se unui colectiv condus de C. S. Nicolăescu-Plopşor, în anul 1955 [20], colectivul cuprinzând -în afara responsabilului de colectiv- pe Beniamin Bassa, Alexandra Bolomey şi Alexandru Păunescu. Săpăturile efectuate în anul 1956 [21] vor continua cercetările anterioare, constatându-se că stratigrafia stabilită în 1955 pentru locuirea paleolitică -mousterian I şi II- este reală, împotriva opiniei lui J. de Mallász care afirmase existenţa a cinci nivele corespunzând aceleiaşi epoci : "nandoritul", mousterianul, aurignacianul, szeletianul şi magdalenianul. H. Ciugudean constată că ultimele locuiri postpaleolitice din cele două peşteri sunt cele aparţinând culturii Coţofeni [22]. Chiar dacă peştera a fost răvăşită în repetate rânduri de "arheologi" amatori, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva încearcă un program de revitalizare a cercetărilor arheologice sistematice din acest punct odată cu anul 1998. Noile cercetări intreprinse în cheile Nandrului [23] au dus la descoperirea altei peşteri cu urme de locuire, Peştera Joncţiunii. Aceasta se situează la intrarea dinspre Nandru în cheile amintite, într-o bordură de calcare, la partea superioară a acesteia. De la intrarea în chei (unde se află peşterile Curată şi Spurcată) se parcurg cca. 200-250 m, pe aceeaşi curbă de nivel cu peşterile respective şi descoperim obiectivul arheologic menţionat. Cavitatea are trei încăperi, apropiate una de cealaltă. Primele două -înguste pe primii metri- ne conduc la săli de dimensiuni medii, pavate cu bolovani şi formaţiuni calcaroase desprinse din tavanul peşterii. Numele acesteia provine de la faptul că toate încăperile comunică între ele printr-o reţea de galerii greu accesibile. Peştera a fost descoperită, cartată şi catalogată de Clubul de speologie "Proteus" din Hunedoara, la începutul anilor '80. Periegheza făcută în luna decembrie a anului 1998 a dus la descoperirea unor materiale ceramice preistorice (epocile neolitică şi a bronzului) şi medievale -sau chiar de epocă modernă. Fragmentele ceramice neolitice sunt confecţionate dintr-un lut bine ales, degresat cu nisip fin. Arderea este bună, pereţii având urme de netezire cu spatula. Culoarea acestor fragmente ceramice este cărămizie. Vasele descoperite pot fi încadrate în cultura Petreşti sau Turdaş (?). Factura ceramicii de epoca bronzului (?) este bună, la fel ca şi arderea, care a dat fragmentelor o culoare neagră sau neagră-cenuşie. Vasele au la exterior un slip de aceeaşi culoare cu peretele, bine lustruit şi în parte căzut. La interior, peretele este foarte bine netezit. Materialul feudal (?) este lucrat la roată. Factura ceramicii este bună, nisipul fin fiind folosit ca degresant. Fragmentele au culoare cenuşiu-murdară şi gri-cenuşie. Arderea la care au fost supuse vasele este foarte bună. Tot pe valea Roatei, în amonte de satul Nandru, se află Peştera de la Dumbrava. Aceasta a fost locuită în epoca neolitică, în vremea culturii Coţofeni, a culturii Wietenberg, în Hallstattul timpuriu, în vremea culturii Basarabi şi în perioada clasică dacică [24]. Peştera de la Dumbrava este activă în acest moment, prin ea trecând pârâul Petac. În apropiere, în epoca romană, erau exploatate minereuri de fier [25]. Alte peşteri cu urme de locuire din arealul habitatului hunedorean sunt cele de la Ardeu-Peştera Nr. 4 (locuire Coţofeni) [26], Bordu Mare (paleolitic?, Coţofeni) [27], Cioclovina-Peştera Suspendată (perioada hallstattiană) [28], Mariţa-Peştera cu vas (Vinča A) [29], Lelese-Peştera Cerişor (neolitic timpuriu, epoca bronzului, Hallstatt timpuriu şi epoca medievală) [30]şi Peştera de la Runcu Mare (epoca neolitică, Coţofeni, Basarabi şi perioada clasică dacică) [31]. Un alt punct de interes arheologic se află la vest de municipiul Hunedoara, la Zlaşti-Gruiul lui Moş unde, pe terasa (A şi B) pârâului cu acelaşi nume, se află o aşezare neolitică [32]. Între cele două terase se poate stabili -după toate probabilităţile- o stratigrafie orizontală, între ele existând deosebiri cronologice şi culturale la nivelul neoliticului. Săpăturile arheologice din acest punct au fost executate de Ion Andriţoiu -pe atunci arheolog la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva-, Tiberiu Mariş -pe atunci director al Muzeului "Castelul Corvineştilor" din Hunedoara-, iar prelucrarea şi încadrarea cronologică şi culturală a materialelor arheologice descoperite se datorează colegului Florin Draşovean, director general -în acest moment- al Muzeului Banatului din Timişoara. Mergând mai departe, de astă dată pe pârâul Runcu, cunoaştem mai multe peşteri de interes arheologic între care Peştera de la Cerişor (com. Lelese). Aceasta a fost răvăşită de "arheologi" amatori. Materialele arheologice aflate în depozitele Muzeului "Castelul Corvineştilor" din Hunedoara arată existenţa unor locuiri în epoca neolitică timpurie, epoca bronzului, Hallstattul timpuriu şi perioada medievală [33]. Mergând pe acelaşi fir de apă descoperim Peştera de la Runcu Mare, locuită în epoca neolitică, cultura Coţofeni, cultura Basarabi şi perioada dacică clasică. Cea mai importantă peşteră situată în bazinul hidrografic al văii Runcului este Peştera de la Cauce (sat Cerişor). Peştera este poziţionată pe versantul din dreapta râului Runcu, fiind dezvoltată într-un masiv de calcare dolomitice. În vecinătate există un întreg complex carstic constituit din peşterile de la Cerişor, Runcu Mare şi Ruginosu (aceste obiective au fost explorate în premieră de membrii clubului speologic "Proteus"). Importanţa acesteia rezultă din faptul că aici se execută cercetări sistematice, începute în iarna anilor 1997-1998. Aceste cercetări se dovedesc necesare, deoarece depunerile arheologice de aici sunt nederanjate, stratigrafia fiind deosebit de reprezentativă pentru epocile: neolitic, eneolitic, a bronzului şi începutului primei vârste a fierului. Sporadic s-au descoperit şi materiale medievale timpurii. Colectivul de cercetare al acestui obiectiv arheologic este format din cercetători şi profesori de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Muzeul Naţional al Unirii de la Alba-Iulia, Muzeul "Castelul Corvineştilor" din Hunedoara şi clubul speologic "Proteus" din acelaşi municipiu [34]. Cercetările pentru elucidarea istoriei acestui obiectiv vor continua, după speranţele noastre, şi în anii viitori. Cercetările de suprafaţă au dus la descoperirea unor materiale arheologice încadrabile în perioadele culturilor Wietenberg, Otomani şi a Hallstatt-ului timpuriu la Hăşdat. Materialele descoperite aici se află la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca [35]. Un alt punct arheologic cu materiale hallstattiene a fost redescoperit [36] în anul 1997 de C. Roman pe dreapta şoselei Hunedoara-Deva, între localităţile Bârcea Mică şi Sântuhalm (în hotarul localităţii Bârcea Mare). Materialele arheologice se află la Muzeul "Castelul Corvineştilor" din Hunedoara. O periegheză efectuată în luna decembrie a anului 1998 a dus la descoperirea unor obiective arheologice, în punctul numit Cinciş-Motel. Pe o limbă de pământ -actualmente livadă de pruni- ce se prelungeşte în apa lacului formând o plajă au fost descoperite fragmente ceramice care după factură, ardere şi ornamentaţie pot fi atribuite perioadei timpurii a epocii bronzului, culturii Coţofeni. Câteva fragmente de vas realizate din pastă fină, de culoare cenuşiu-deschisă, bine arse şi lustruite, lucrate la roată, atestă şi o locuire dacică în acest punct. Tot aici există şi un "câmp" cu cuptoare de redus minereu, greu de datat din cauza lipsei cercetărilor arheologice sistematice [37]. Epoca romană este şi ea reprezentată în hotarul satului Cinciş de puncte arheologice de mare importanţă, în care au fost descoperite o villa rustica şi o necropolă daco-romană [38]. Săpăturile arheologice la aceste obiective au fost întreprinse între anii 1961-1962. În punctul numit Popeasa a fost descoperită o villa rustica romană, iar în punctul numit Rovine s-a dat de urmele a 17 morminte de incineraţie şi unul de inhumaţie cu sarcofag de cărămizi. Toate aceste descoperiri -între care şi ceramică de incontestabilă factură autohtonă dacică, lucrată cu mâna, aparţinând celei de a IV-a faze a ceramicii dacice [39]- se încadrează în perioada provinciei romane Dacia [40]. Tot epocii romane aparţin descoperirile de la Peştişu Mare (în hotarul satului, la est de Cerna, lângă şoseaua către Hunedoara, au fost găsite ziduri romane, material tegular şi chiar un cap al unei statui de bărbat în mărime naturală, iar pe malul Cernei, la Valea lui Ignat, un altar votiv [41]; de pe teritoriul localităţii provine şi un leu funerar roman [42]), la Peştişu Mic-Valea Bicăului (câteva altare votive, despre care C. Gooss credea că ar proveni de la Aquae [43] şi, poate, un tezaur monetar, descoperit într-o oală) [44] şi Cristur (numele românesc al localităţii Csernakeresztúr, greşit indicat de V. Wollmann drept Cerna, ca urmare a prescurtării uzuale a toponimului de către locuitorii maghiari, care folosesc în vorbirea curentă doar determinativul specific al localităţii, Cserna)-Valea Pârâului (aici se află o carieră de marmură, a cărei exploatare poate fi pusă în legătură cu minerii daco-romani de la Cinciş şi tot de aici provin şi statuete de marmură [45]; C. Gooss este de părere, însă, că inscripţia CIL, III, 1403=7889, descoperită, de fapt, acolo [46], ar proveni însă de la Aquae [47]). La Almaşu Mic-Sub Coasta Buciumului, punctul Râpă, se cunosc vestigii romane, iar dincolo de pârâu urme preistorice [48]. Ceramică romană s-a descoperit şi la Almaşu Sec [49], Sântandrei (villa rustica) [50] şi Sântuhalm (villa rustica) [51]. Şi la Mănerău, în partea de hotar numită Rovina sau Cărămizi, se cunoaşte o mare villa rustica, încălzită cu o instalaţie de hypocaust, din care, cu prilejul cercetărilor întreprinse în 1912 de către A. Buday, au fost colectate materiale ceramice, obiecte de metal şi monede din sec. III d.Ch. [52]. Aproape de vărsarea Cernei în Mureş, la Şăuleşti, la nord de vechiul pod, în partea de hotar dinspre actualul Aeroport Sportiv, au fost amintite încă din secolul trecut descoperiri de material tegular şi ceramic, substrucţii de ziduri, monumente funerare (un capac de aedicula, un leu funerar etc.) şi existenţa unui traseu de drum roman, ceea ce indică o mică aşezare rurală; tot de aici provin, putând fi însă aduse din altă parte, două altare romane [53]. Revenind la Peştişu Mic, trebuie amintit că aici s-a descoperit şi un dinte de Bos spelaeus şi tot de aici provine o podoabă (paleolitică ?), constând în capătul sferic al unei cochilii fosile, în care s-au practicat patru rânduri de perforaţii, pentru fixarea dinspre exterior a unor pietricele colorate, dispărute din vechime; obiectul a fost donat muzeului clujean de către Károly von Tórma [54]. Exploatarea minereurilor de fier din Munţii Poiana Ruscă era coordonată, în perioada romană, de la Teliucu Inferior, unde se află urmele unor construcţii cu ziduri de piatră [55], care ar fi putut fi sedii ale administraţiei minelor (acestea funcţionau la Teliucul Inferior, în zona galeriilor Iuliana şi Carolina şi pe dealul Ploţca, Ghelari, Ruda, Alun, Cinciş şi în hotarul Hunedoarei [56]) şi depozite [57]; din acelaşi complex administrativ (în care s-au descoperit în 1904 şi materiale ceramice, monede şi o amuletă din bronz) face parte şi un mic sanctuar, de care este legat şi un altar votiv [58]. Pe dealul Ploţca, la sud de comuna Teliucul Inferior, s-au identificat şi urmele aşezării minerilor (substrucţii de ziduri, un altar, monede etc.); aşezări sărace ale minerilor se găseau şi lângă Ghelari, la Ruda şi -mai departe- la Alun [59]. Minele amintite continuă, în parte, după unele păreri, exploatările mai vechi, de perioadă dacică clasică [60], deşi nu există încă nici un indiciu sigur în acest sens [61]. Descoperirile de la Ghelari, unde, cu prilejul deschiderii vechilor mine surpate s-au aflat schelete omeneşti şi oase de cal, unelte de minerit din fier şi monede romane nu îngăduie însă decât datarea cea mai timpurie a acestor exploatări în epoca romană [62]. Tot la Ghelari a fost cercetat în 1895 şi un cuptor de redus minereu de fier, despre care s-a afirmat că ar data din sec. IX d.Ch. [63]; marea asemănare dintre acesta şi un altul, cu suflante duble şi toate perfecţionările specifice unui cuptor înalt de tip Flossen, cercetat de către M. D. Lazăr şi V. Wollmann, în punctul numit Valea Caselor, a relevat, pe baza reprezentării unei asemenea instalaţii tehnice din sec. XVI şi a informaţiilor din literatura montanistică a vremii, că ambele se datează, de fapt, în sec. XV-XVI [64]. Succintele cercetări de arheotehnologie publicate ulterior nu au ţinut seama de aceste consideraţii privind datarea acestora [65]. O carieră de calcar terţiar se exploata în epoca romană, după toate probabilităţile, la Cârjiţi, unde au fost amintiţi lei funerari, materiale tegulare (dintre care o cărămidă cu inscripţie zgâriată) şi trei inscripţii funerare din gresie, două dintre ele provenind de la un mic mausoleu cu coloane [66]. Din alte surse reiese că aşezarea rurală romană şi cariera de piatră suprapun o locuire preistorică (neolitic - epoca bronzului), identificată de Zsófia von Tórma în 1876 (la nord de sat, pe malul pârâului Trestia) [67], în partea de hotar numită Grohotea (= Ruină), iar inscripţiile şi cărămida amintită ar proveni de pe panta de deal numită Dâmboviţa, unde era exploatată piatra cerithium [68]. Tot la Cârjiţi, în grădina unui ţăran, a fost descoperită în 1969 o monedă dacică de tip Răduleşti - Hunedoara [69]. Perieghezele efectuate în decembrie 1998 au dus la descoperirea unui alt obiectiv arheologic în zona lacului de acumulare Cinciş, în punctul numit Casa Albă. Menţionăm cu punctul Popeasa se află aproximativ la mijlocul distanţei dintre acesta şi obiectivul de la Cinciş-Motel. Punctul arheologic din locul numit Casa Albă este plasat pe plaja lacului de acumulare. Au fost recuperate fragmente ceramice din perioada mijlocie/târzie a epocii bronzului, încadrabile culturii Wietenberg, şi altele atribuibile -după toate probabilităţile- epocii dacice [70]. Descoperiri de perioadă dacică s-au efectuat şi la Cerbăl, unde, la 8 octombrie 1874, pe coasta dealului Dosul Pârlit, aflat pe pământul domenial, cu prilejul construcţiei drumului Govăjdia (unde, fără alte precizări, este semnalată şi o cetate dacică [71]) - Dobra, Sora Tenesesk din Runcu a descoperit un vas de bronz, cu toarta lipsă, înalt de 22-23 cm şi cu diametrul maxim de 12-13 cm, care, la rândul lui, se afla într-un vas de lut ars [72] (acesta din urmă existent la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva [73], vasul din bronz ajungând, însă, la muzeului clujean [74]), iar la cca. 5 km est de sat şi o oră şi jumătate - două ore de mers faţă de Hunedoara, pe versantul sudic al văii Alt Limperter s-a găsit întâmplător toarta (şi nu torţile !) înaltă de 12,3 cm a unei oenochoe de bronz de provenienţă campaniană, ornamentat cu figuri în relief şi aplicaţii de argint, intrată în colecţia Gimnaziului Evanghelic din Sighişoara şi căreia C. Gooss îi găseşte analogii la Aquincum (Altofen/Ó-Buda) şi Herculanum, fără a o data însă în Latčne [75], aşa cum s-a susţinut [76], ci în jurul anului 50 î.Ch [77], ca un relativ terminus post quem. Pentru prima dată tezaurul -ajuns la Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta [78]- a fost publicat în 1875, într-un articol demult uitat, de către T. Ortvay. De fapt, ambele descoperiri -tezaurul şi toarta, care aparţinea, poate, vasului de bronz- sunt puţin cunoscute în istoriografia românească, aproape întotdeauna indirect şi incorect, după o informaţie valabilă, preluată tale-quale de la V. Pârvan: ...În adevăr, însăşi comoara de monede romane şi podoabe de argint găsită la Cerbel şi datată înainte de Iulius Caesar şi deci pe vremea lui Burebista, fusese îngropată într-un "vas de bronz a cărui toartă lipsea"... [79]. Acest tezaur conţinea diferite podoabe (după C. Gooss, o buclă spirală mare -interpretată drept brăţară- din sârmă de argint, terminată cu capete de şarpe, 3 inele mari, două fibule, 7 bucle spirale mai mici -probabil, inele-, 3 inele de deget din platbandă, 6 pandantive-cui de un tip binecunoscut -Drahtstiften- sau aplice, toate acestea din argint [80]) şi 491 monede romane republicane din argint (între care şi imitaţii barbare rare); nici una dintre monede nu este, însă mai nouă decât Iulius Caesar (...Unter den 491 Denaren demselben ging kein einziger über die Zeit Cäsars herab...) [81], cum s-ar putea crede datorită unui lapsus calami al lui C. Gooss (...Keine dieser Münzen geht unter Iulius Caesar herab...; ...deren keiner unter Jul. Caesar herabging...; ...von denen keine unter Cäsar herabging [82]). Pe teritoriul municipiului Hunedoara se remarcă complexul de aşezări preistorice dispuse pe dealul şi terasa Sânpetru în punctele arheologice Dealul Sânpetru, Cimitirul Reformat (Biserica Reformată), Grădina Castelului şi Biserica Sfântul Nicolae. În punctul Dealul Sânpetru, pe vârful acestuia, se află o fortificaţie de pământ cu val şi şanţ (?) dintr-o epocă neprecizată cronologic sau cultural. Tiberiu Mariş a efectuat sondaje şi o secţionare a valului de pământ. Planurile, fotografiile şi însemnările de şantier nu s-au păstrat. Încadrarea cronologică a cetăţii de pământ este, în consecinţă, greu de făcut. Pe o terasă aflată imediat sub această fortificaţie s-a construit un turn de apă şi s-a instalat o conductă de coborâre. Pe versantul nord-estic al dealului a fost descoperit, cu acest prilej, un bogat material arheologic aparţinând epocii bronzului (cultura Wietenberg), Hallstattului timpuriu şi mijlociu şi epocilor dacică şi romană [83]. Punctul arheologic numit Hunedoara-Cimitirul Reformat [84], sau Hunedoara-Biserica Reformată [85], este situat către botul terasei înalte din dreapta pârâului Zlaşti, în apropierea confluenţei cu râul Cerna. Înmormântările din cimitir ameninţau cu distrugerea staţiunea arheologică de aici. În consecinţă, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva reprezentat de I. Andriţoiu şi Muzeul "Castelul Corvineştilor", reprezentat de T. Mariş, au demarat săpăturile arheologice de salvare, în anul 1977. La prelucrarea de mai târziu a materialului arheologic a participat şi Fl. Draşovean. Stratigrafia staţiunii are la bază un strat neolitic (cu două nivele: neolitic timpuriu -Starčevo-Criş şi neolitic târziu/eneolitic [86] -grup Hunedoara, după Fl. Draşovean [87]), apoi un strat de epoca bronzului (cultura Wietenberg şi influenţe Otomani) [88] şi, în sfârşit, un strat hallstattian. La publicarea iniţială a sitului, în anul 1979, se amintesc şi materiale ceramice aparţinând culturilor Turdaş, Coţofeni şi epocilor dacică, romană şi feudală [89]. Materialul descoperit se păstrează la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca şi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva [90]. După toate probabilităţile, descoperirile din acest punct se datorează unei locuiri ce a acoperit toată terasa şi dealul Sânpetru. Punctul arheologic numit Grădina Castelului [91] a fost cercetat sistematic în anii '80, sub conducerea lui I. Andriţoiu, de către T. Mariş şi Fl. Draşovean. Epocile istorice în care sunt încadrate materialele arheologice descoperite cu acest prilej vor fi aflate în rândurile ce urmează fiind, în ordinea vechimii, neoliticul, epoca bronzului, cea a fierului (inclusiv perioada dacică clasică) şi epoca medievală. Descoperirile deosebit de interesante de aici nu au văzut lumina tiparului, documentaţia de şantier fiind, după toate probabilităţile, la fostul director al Muzeului "Castelul Corvineştilor". Materialele arheologice au suferit mai multe mutări în depozitele muzeului, fapt ce a făcut ca acestea să se amestece, pierzându-şi bună parte din importanţa ştiinţifică. Aceasta, ca şi venirea unui tânăr arheolog -Cristian Roman- la instituţia amintită, ne-a făcut să pornim cercetări sistematice proprii în anul 1996, acestea continuând şi în anii 1997 şi 1998. Aceste cercetări nu ar fi fost posibile fără sprijinul deosebit de binevenit şi de substanţial al Primăriei municipiului Hunedoara, personal al domnului primar ec. Remus Mariş, căruia îi mulţumim şi pe această cale. Acelaşi sprijin l-am avut şi din partea Direcţiunii Muzeului "Castelul Corvineştilor" din acelaşi oraş prin persoana prof. Elena Raţă-Bugnaru (1996-1998) şi prof. Nicolae Cerişer (1998). Un alt punct de interes arheologic a fost descoperit cu ocazia săpăturilor de cercetare a structurii bisericii Sfântul Nicolae. Aceasta se află în faţa Bisericii Reformate, peste râul Cerna, locuirile din vremurile străvechi datorându-se, după toate probabilităţile, aceloraşi comunităţi preistorice ca pe tot cuprinsul Dealului Sânpetru [92]. În anul 1978 s-a făcut o descoperire arheologică deosebită în zona bisericii Sfântul Nicolae, pe porţiunea dintre alimentara Sara şi intersecţia cu strada Chitid, pe strada Rotarilor. Aici s-a săpat un şanţ pentru conducta de gaz a străzii. Materialele arheologice erau răscolite încă din 1968 când s-a îngropat prima conductă de gaz [93]. Piesele metalice descoperite cu acest prilej demonstrează existenţa unui mormânt de războinic, epoca în care acesta a fost îngropat fiind, fără îndoială, cea medievală. Cu această ocazie s-au descoperit şi fragmente ceramice preistorice şi medievale. În urmă cu mai multe decenii, neobositul arheolog amator, preot Gheorghe Petre Govora a descoperit, pe teritoriul municipiului Hunedoara, în zona clădirii Judecătoriei, mai multe fragmente ceramice preistorice încadrabile în perioada neoliticului târziu [94]. Ceramica descoperită cu acest prilej va constitui subiectul unor viitoare rânduri în revista Corviniana. În cartierul Buituri din municipiul Hunedoara, în locul numit Fântâna lui Ioan, se află un punct fosilifer, cunoscut încă din 1780, de mare importanţă pentru definirea paleofaunei din arealul cercetat; aici s-au descoperit moluşte fosile [95] şi un dinte de Equus primigenius [96]. La Buituri, pe o terasă relativ înaltă a râului Cerna, în partea de nord-est a oraşului, s-a descoperit -cu ocazia unei periegheze- o aşezare neolitică [97]. Materialul lithic şi ceramic apărut cu acest prilej demonstrează că situl arheologic poate fi încadrat în neoliticul târziu. Cercetările de suprafaţă întreprinse înainte de primul război mondial au avut drept rezultat descoperirea unei piese mousteriene, în acelaşi punct [98]. Tot la Buituri, într-o carieră de nisip, în 1959 a fost găsit un celt de bronz de tip transilvănean şi un lanţ de aur, compus din trei inele întregi şi unul fragmentar, ambele datate de I. Andriţoiu în Hallstatt B1 (sec. X î.Ch) [99]. În 1955, lână gara CFR, la Triaj, ieşirea înspre Simeria (cca 100 m depărtare de canton) a fost găsit un altar funerar fragmentar; în acelaşi loc s-au găsit resturi de sarcofage din cărămidă, ceea ce a făcut să se presupună existenţa unui cimitir în partea de nord-est a oraşului [100], pe teritoriul căruia se pare că exista o aşezare romană rurală, în raza căreia funcţiona un post militar de pază [101], legat poate de exploatările de fier, atestate în perimetrul exploatărilor moderne Grenzenstein şi Sf. Ştefan [102]. Pe teritoriul oraşului, din puncte adeseori insuficient sau incorect descrise, s-au descoperit mai multe bunuri culturale aparţinând epocilor dacică şi romană (mai ales monede [103]). L. Mărghitan aminteşte, astfel, o brăţară dacică de argint [104]. Pe teritoriul Combinatului Siderurgic s-au găsit, în anul 1881, 42 denari romani republicani dataţi între anii 172/151-38 î.Ch [105], iar în 1904-1905 a fost descoperit un tezaur format din 1117 sau 1138 de monede antice, din sec. I î.Ch-IV d.Ch[106]. Pe baza imitaţiilor cunoscute din descoperiri izolate şi tezaure descoperite mai ales în judeţele Hunedoara şi Alba a fost definită seria monetară de imitaţie Răduleşti - Hunedoara [107], influenţată de monedăria celtică răsăriteană şi caracterizată prin monede scyphate de modul mare, cu greutăţi în jur de 10 g, a căror stilizare merge până la completa deconstrucţie a organicităţii reprezentării monetare (capul lui Herakles, pe avers şi un călăreţ cu cal la trap, pe revers [108]) ele imită tetradrahmele, de care sunt diferite şi ca aspect, fiind inferioare din punct de vedere artistic imitaţiilor dacice mai vechi ale acestor monede, iar cantitatea de argint pe care o conţin este foarte mică, uneori ele fiind doar sumar poleite cu argint, încât ele nu se mai încadrează în nici un sistem monetar [109]. Este o serie locală, dintre cele mai tipice [110] din perioada târzie a monedăriei geto-dacice, anterioară (cca. 150-cca. 70 î.Ch.) vremii lui Burebista şi printre cele mai frecvente în epocă în Transilvania epocii, însă răspândită mai ales în zona de podiş şi dealuri cuprinsă între Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni (descoperirile de la Craiova, jud. Dolj şi Teaca, jud. Bistriţa-Năsăud putând fi explicate prin schimburile intertribale) şi pusă în legătură cu existenţa -în zona centrului viitorului stat dac- a unei puternice uniuni de triburi, în curs de afirmare politică, dar lipsită anterior de tradiţie monetară [111]. Aşa cum arată şi marea cantitate de monede emise şi existenţa monedei divizionare de acest tip [112], apariţia ei a fost impusă de necesităţile economice ale societăţii geto-dace locale din perioada respectivă [113]. Ea dispare de pe piaţa dacică drept urmare a crizei de argint apărute prin epuizarea filoanelor exploatabile la nivelul tehnicii dacice, în ultimele trei decenii ale sec. II pînă în primul deceniu al sec. I î.Ch., atunci când locul ei este luat mai întâi de către monedele Macedoniei Prima, de cele din Apollonia, Dyrrhachium şi Thassos [114] şi apoi de către denarul roman republican [115] şi când emisiunile tribale geto-dace n-au mai corespuns noilor condiţii social-politice şi economice [116] de după apariţia statului dac condus de Burebista. În această perioadă în zonă se cunosc şi încercări izolate şi neeuşite de imitare a drahmelor de Dyrrhachium, care se lovesc de aceleaşi probleme ridicate de criza de argint [117]. Încă din anul 1910 se cunoaşte cimitirul de inhumaţie, cu o întindere apreciabilă, plasat în nord-vestul municipiului Hunedoara, în punctul numit Dealul cu comori [118]. Aici a fost cercetat un număr de 57 de morminte, între anii 1910-1911, dintre care 26 fără inventar. În mormintele cu inventar s-au descoperit inele de buclă cu capătul răsucit în formă de "S", inele de deget, brăţări simple şi monede maghiare [119]. Remarcăm lipsa armelor şi a ceramicii. K. Horedt propune încadrarea cronologică a necropolei în secolul al XI-lea [120]. O dată făcută trecerea în revistă a realităţilor arheologice a Hunedoarei şi zonei înconjurătoare, ţinem să mulţumim tuturor studenţilor de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu care au făcut posibile, prin activitatea lor fără preget şi cusur, aceste rânduri. Fără îndoială că Hunedoara mai are şi alte vestigii arheologice încă nedescoperite. Scurta trecere în revistă a celor cunoscute ilustrează deosebita bogăţie a istoriei acestui ţinut.
|
[1] RÓSKA 1941, p. 15-20.
[2] LAZAROVICI şi colab. 1991, p. 126.
[3] HOREDT 1956, p. 111; PLOPŞOR 1957, p. 38.
[4] RÓSKA 1924, p. 11, 13, 15; MALLÁSZ 1924, p. 41.
[5] RÓSKA 1942, p. 200.
[6] PLOPŞOR 1957, p. 38.
[7] GOOSS 1877-1878b, p. 596, 612-615.
[8] PÓSTA 1910, p. 436.
[9] GOOSS 1877-1878b, p. 612-613.
[10] Ibidem., p.615; TÉGLÁS 1902, p. 152; TUDOR 1968, p. 113 (cu menţionare greşită: Nandru); RUSU 1974-1975, p. 351; IDR, III/3, 33, p. 45.
[11] GOOSS 1876-1877a, p.216; 1877-1878b, p. 612-613.
[12] Idem. 1876-1877a, p. 216; CIL, III, 1411; IDR, III/3, 33, p. 45.
[13] FLOCA 1957, p. 205.
[14] PLOPŞOR 1957.
[15] GOOSS 1877-1878b, p. 617-618.
[16] RÓSKA 1941, p. 20-24.
[17] Idem. 1942, p. 200-201.
[18] TÉGLÁS-BIELZ 1884,p. 43-45.
[19] PLOPŞOR 1957, p. 29.
[20] Ibidem.
[21] PLOPŞOR şi colab. 1959, p. 22-29.
[22] ROMAN 1976, pl. 68/8-9, 13-14, 23,25, 29-31, 69/6 (Peştera Curată) şi 81/4, 8-9, 11-13 (Peştera Spurcată); CIUGUDEAN 1996, p. 57-59, nr. 53-54.
[23] Cristian Roman (Muzeul "Castelul Corvineştilor" din Hunedoara) Marin Băicoană şi Dragoş Diaconescu (Clubul speologic "Proteus" din Hunedoara).
[24] LUCA-ROMAN-BĂICOANĂ 1987, p. 19.
[25] WOLLMANN 1996, p. 233.
[26] Ibidem., p. 17.
[27] Ibidem.; RÓSKA 1924, p. 11-15.
[28] LUCA-ROMAN-BĂICOANĂ 1987, p. 19.
[29] LUCA-ROMAN-BĂICOANĂ 1987, p. 17-18.
[30] Ibidem., p. 18.
[31] Ibidem., p. 18-19.
[32] ANDRIŢOIU 1979, p. 31; LAZAROVICI şi colab. 1991, p. 36-37, 42, 120.
[33] ANDRIŢOIU 1979, p. 21; LUCA-ROMAN-BĂICOANĂ 1998, p. 19.
[34] LUCA-ROMAN-BĂICOANĂ 1998, p. 19.
[35] BOROFFKA 1994, p. 48.
[36] ANDRIŢOIU 1979, p. 16 şi 19, pl. V/1-4. Cercetătorul amintit a descoperit şi materiale arheologice aparţinând culturii Coţofeni, precum şi epocilor romană şi prefeudală (sec. V-VI).
[37] Periegheza a fost efectuată de Cristian Roman (Muzeul "Castelul Corvineştilor" din Hunedoara), Dragoş Diaconescu (student la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu) şi Pilu Găină ("Siderurgica S.A." din Hunedoara).
[38] FLOCA 1965; 1968; TUDOR 1968, p. 111; FLOCA-VALEA 1994, p. 40-56; PROTASE 1966, p. 30-31; 1971, p. 83-121; 1980, p. 37, 40, 102-103; 127, 157; CRIŞAN 1969, p. 258, nr. 73; WOLMANN 1996, p. 158, 230-231.
[39] CRIŞAN 1969, p. 258, nr. 73.
[40] PROTASE 1966, p. 30.
[41] TÓRMA 1865, p. 24; GOOSS 1876-1877a, p. 298; TÉGLÁS 1902, p. 152; TUDOR 1968, p. 113; FLOCA 1969a, p. 139-140; RUSU 1974-1975, p. 351; IDR, III/3,29, p. 42-43; CIL, III, 1408.
[42] ALBU 1971, p. 73-74, fig. 1-2.
[43] TÓRMA 1863, p. 142-143; GOOSS 1876-1877a, p. 298; CIL, III, 1409; CIL, III, 1410; CIL, III, 7857; TÉGLÁS 1902, p. 152; TUDOR 1968, p. 113; RUSU 1974-1975, p. 351; IDR, III/3, 30-33, p. 43-45.
[44] IDR, III/3, 30, p. 43.
[45] WOLMANN 1996, p. 428.
[46] TÓRMA 1865, p. 24; IDR, III/3, 28, p.41-42.
[47] GOOSS 1876-1877a, p. 286.
[48] FLOCA 1957, p. 203.
[49] MĂRGHITAN 1974-1975, p. 37.
[50] Ibidem., p. 41.
[51] Ibidem.
[52] TUDOR 1968, p.113; IDR, III/3, 34, p.46.
[53] IDR, III/3, 26-27, p. 40sq.
[54] GOOSS 1876-1877a, p. 243; 1876-1877b, p. 492.
[55] TUDOR 1968, p. 110-111; RUSU 1974-1975, p. 352.
[56] TÉGLÁS 1902, p. 186-190; HOLLÓSVÁRI 1906, p. 230; 1907, p. 465-485; FLOCA 1965, p. 165; TUDOR 1968, p. 111; RUSU 1974-1975, p. 352; WOLMANN 1996, p. 232-234.
[57] RUSU 1974-1975, p. 352.
[58] IDR, III/3, 37, p. 48-50.
[59] TUDOR 1968, p. 111.
[60] GOOSS 1874-1875, p. 158; TÉGLÁS 1885, p. 16-20; FLOCA 1965, p. 165; DAICOVICIU 1972, p. 52, 168-169; RUSU 1974-1975, p. 351; CRIŞAN 1975, p. 28; MĂRGHITAN 1974-1975b; 1996, p. 30.
[61] GLODARIU-IAROSLAVSCHI 1979, p. 18.
[62] IPPOLYI 1861, p. 222; GOOSS 1874-1875, p. 158-159; TUDOR 1968, p.111; WOLLMANN 1996, p. 233.
[63] VERESS 1910, p. 137-138; LATINÁK 1906, p.3-27.
[64] LAZĂR-WOLLMANN 1983; LAZĂR 1984-1985.
[65] ION-GĂINĂ 1995; 1998.
[66] TÉGLÁS 1902, p. 150-151; WOLMANN 1996, p. 431.
[67] Ibidem., p. 618.
[68] TUDOR 1968, p. 127; IDR, III/3, 40-43, p. 53-54.
[69] PREDA 1973, p. 302.
[70] Periegheza a fost efectuată de Cristian Roman (Muzeul "Castelul Corvineştilor" din Hunedoara), Dragoş Diaconescu (student la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu) şi Pilu Găină (Siderurgica S.A. din Hunedoara).
[71] RÓSKA 1942, p. 99, nr. 45; CRIŞAN 1969, p. 264, nr. 143.
[72] GOOSS 1876-1877a, p. 216-217; 1876-1877b, p. 509; RÓMER 1886, p. 385-387; POPESCU 1937-1940, p. 198; CRIŞAN 1969, p. 257, nr. 62; RUSU 1974-1975, p. 351.
[73] CRIŞAN 1969, p.257, nr. 62.
[74] GOOSS 1876-1877b, p. 499.
[75] Idem. 1876-1877a, p. 216-217; 1876-1877b, p. 499 şi 534, pl. XI/3a-b; PÂRVAN 1926, p. 312, 617 şi 797, fig. 200.
[76] RUSU 1974-1975, p. 351.
[77] GOOSS 1876-1877b, p. 502.
[78] MEDELEŢ 1994, p. 204-205, nr. 4 (cu bibliografia de până la 1988, aproape integrală).
[79] GOOSS 1876-1877b, p. 499; PÂRVAN 1926, p. 617.
[80] GOOSS 1876-1877a, p. 216-217; 1876-1877b, p. 509.
[81] GOOSS 1877-1878a, p. 73-74.
[82] Idem. 1876-1877a, p.216-217; 1876-1877b, p. 499, 502 şi 509; DAICOVICIU 1968, p. 94.
[83] ANDRIŢOIU 1979, p. 24; CRIŞAN 1955, p.142, nr. 155; FLOCA 1960, p. 212; CRIŞAN 1969, p.265; RUSU 1974-1975, p. 351.
[84] ANDRIŢOIU 1979, p. 24; 1986, p. 47; 1992, p. 15; DRAŞOVEAN 1986, p. 11; 1996, p. 99-100.
[85] LAZAROVICI şi colab. 1991, p. 127.
[86] DRAŞOVEAN 1986.
[87] Idem. 1996, p. 99-100.
[88] ANDRIŢOIU 1986-1987, p. 51; 1992, p. 54-56.
[89] Idem. 1979, p. 24.
[90] CRIŞAN 1969, p. 265, nr. 155.
[91] În grădina castelului feudal al Huniazilor s-au descoperit, în anul 1863, în ruinele unei clădiri medievale, un altar votiv de augit-andezit. După opinia istoriografiei actuale acesta a ajuns aici, probabil în secolul al XV-lea, adus fiind de la Micia : IDR, III/3, 69, p. 84-85. Piesa se află la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Tot atunci, în acelaşi loc, au fost găsite şi alte inscripţii: un altar onorific din marmură (IDR, III/2, 93, p. 95-96), două stele funerare din augit-andezit roşu-ruginiu (IDR, III/3, 180, p. 181; IDR, III/3, 192, p. 190-191), poate şi un epitaf (altar ?) din piatră nisipoasă (IDR, III/3, 192, p. 191), provenind -probabil- tot de la Micia, aşa cum s-a crezut, datorită frecvenţei în acea staţiune a monumentelor funerare lucrate din acest tip de rocă (numită în lucrările mai vechi -în care datorită frecvenţei folosirii sale la confecţionarea monumentelor miciense se credea că ar proveni din perimetrul localităţii- sienit şi întâlnită şi la nord de Mureş, în cariera de la Petrae/Uroi), extrasă însă din cariera romană de pe dealul Bejan, spre Deva, de unde provine un tezaur de monede de argint greceşti şi romane republicane (FLOCA 1969a, p. 20-22; MĂRGHITAN 1970, p. 14), precum şi un altar votiv lucrat din acelaşi material şi unde s-au descoperit vestigiile aşezării lucrătorilor, între care se găseau şi soldaţi dintr-o vexilatio a legiunii XIII Gemina (IDR, III/3, 39, p. 52-53; cf. FLOCA 1969a, p. 31-33). Monumentele amintite puteau fi expuse, iniţial, spre încântarea castelanilor, cunoscută fiind reânvierea gustului pentru antichitatea clasică în perioada Renaşterii. Trebuie amintit, însă, că la Hunedoara, chiar şi în imediata vecinătate a castelului, au mai fost descoperite materiale romane, între care cărămizi ştampilate militare şi private (IDR, III/3, 36-36a, p. 48), puse în legătură cu existenţa unui post militar roman (TUDOR 1968, p. 111) în zona ocupată mai târziu de castrum nostrum Hunod.
[92] Cercetările arheologice sistematice au fost întreprinse în vara anului 1997 de Z. K. Pinter (Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu) şi de M. Ţiplic ("Institutul de Cercetări Socio-umane" Sibiu). Materialele arheologice preistorice au fost prelucrate de S. A. Luca de la aceeaşi universitate.
[93] Informaţiile sunt semnalate de Firica Tiberiu, str. Teilor, Nr. 10, Hunedoara. Recoltarea s-a făcut în data de 23 septembrie 1978. Materialele arheologice se află în colecţiile Muzeului "Castelul Corvineştilor" din Hunedoara.
[94] Îi mulţumim şi pe această cale pentru bunăvoinţa avută prin cedarea pentru publicare a fragmentelor ceramice descoperite cu acest prilej.
[95] MĂRINCAŞ-NUŢU-GHEORGHIŢĂ 1970; BALAZS 1986-1987.
[96] GOOSS 1876-1877a, p. 216; 1877-1878b, p. 612.
[97] Periegheză efectuată în luna noiembrie a anului 1998 de C. Roman (Muzeul Corvineştilor) şi M. Băicoană (Clubul speologic "Proteus" din Hunedoara).
[98] RÓSKA 1924, p. 13.
[99] ANDRIŢOIU 1972.
[100] IDR, III/3, 35, p. 47-48; TUDOR 1968, p. 111.
[101] TUDOR 1968, p. 111.
[102] WOLLMANN 1996, p. 233.
[103] TUDOR 1968, p. 111.
[104] RÓSKA 1942, p. 110, nr. 75; MĂRGHITAN 1970, p. 13.
[105] RÓSKA 1942, p. 296, nr. 6; RUSU 1974-1975, p. 351.
[106] WINKLER 1958, p. 403, n.2; PROTASE 1958, p. 258; 1966, p. 86-87, 165; IDR, III/3, 35, p. 47.
[107] FLOCA 1945-1947; PREDA 1973, p. 300-307, pl. LXIII, fig. 21.
[108] PREDA 1973, p. 301 şi pl. LXIII.
[109] PREDA 1973, p. 300-306, pl. LXIII; CHIRILĂ-BARBU 1981, p. 112-113; GRAMATOPOL 1997, p. 98-99.
[110] PREDA 1960, p. 65.
[111] PREDA 1973, p. 300, 306-307, fig. 21; PIPPIDI 1976, p. 407 (C. Preda); CHIRILĂ-BARBU 1981, p. 111-112.
[112] PREDA 1973, p. 306, pl. LXIII/5.
[113] PREDA 1960, p. 62; CHIRILĂ-BARBU 1981, p.114.
[114] CHIRILĂ-BARBU 1981, p. 113-114; LUPU 1975, p. 65.
[115] LUPU 1975, p. 54.
[116] KIRIŢESCU 1964, p. 40.
[117] CHIRILĂ-BARBU 1981, p. 114; 1980 (fără a se specifica lămurit dacă este vorba de imitaţii realizate chiar în zona ţărmului adriatic sau de încercări locale).
[118] HOREDT 1956, p. 111-114.
[119] KŐVÁRI 1911.
[120] HOREDT 1956, p. 111, 113.