|
Contribuţii
la istoria veche a Hunedoarei. Săpăturile arheologice sistematice
din Grădina Castelului – campaniile anilor 1996-1998
Autor: Sabin Adrian
LUCA.
Cu contributii de Cristian Roman,
Alexandru Sonoc si Dragos
Diaconescu Prelucrare Web: Cosmin
Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural
Transilvanean în Context European (IPTCE) Coperta CAPITOLUL I Mediul geografic al ţinutului Hunedoarei Municipiul Hunedoara este situat, cu aproximaţie, în mijlocul judeţului omonim şi se află la poalele Munţilor Poiana Ruscă, în zona confluenţei râului Cerna cu pârâul Zlaşti [1]. Altitudinea medie la care se află oraşul este de 255 m faţă de nivelul mării [2]. În această porţiune valea Cernei prezintă pe ambele maluri terase pleistocene dispuse succesiv, iar oraşul urcă din luncă pe acestea. Relieful zonei oraşului se prezintă ca o elipsă orientată pe direcţia N-S, înconjurată de dealuri nu prea înalte (Buituri-280 m; Sânpetru-320 m; Dealul Castelului-240 m; Chitid-300 m) [3]. Ca unitate administrativ-teritorială, municipiul este format din localităţile Hunedoara, Răcăşdia, din satele Groşi şi Boş şi din cătunele Zlaşti, Buituri şi Hăşdat. Oraşul Hunedoara ocupă o suprafaţă de 9.743 ha, circa 2% din suprafaţa judeţului cu acelaşi nume [4]. Arealul municipiului este mărginit la N de comuna Peştişu Mic, la est de oraşul Călan, la sud de comuna Teliucu Inferior, la sud-vest de comuna Ghelari, la vest de comuna Lelese şi la nord-vest de comuna Cerbăl. Municipiul este plasat într-o zonă depresionară pe latura de est a Munţilor Poiana Ruscă ce ţine de unitatea geo-morfologică numită depresiunea Petroşani-Haţeg-Strei care a funcţionat ca golf al depresiunii Transilvaniei [5]. Masivul Poiana Ruscă este constituit, în cea mai mare parte, din şisturi cristaline, calcare dolomitice şi roci magmatice (în nord-est şi nord). Acesta face parte din subunităţile cristalino-mezozoice, mai exact din Masivul Meridional, grupa cristalinului Lotrului, alături de Munţii Făgăraş, Lotru, Semenic, Cindrel [6]. Văile care fragmentează masivul sunt în general adânci şi strâmte, atât din cauza calcarelor jurasice pe care le străbat în partea de est, cât şi din cauza ridicării acestor munţi pe verticală, începând din pliocen. Văile au fost locuite, în consecinţă, foarte puţin, aşezările fiind dispuse mai cu seamă pe culmile însorite şi domoale, sub forma unor cătune adunate, cum este cazul localităţilor Vadu Dobrii, Ghelari, Lunca Cernii, Poiana Răchiţelii etc. [7]. În prelungirile masivului către est s-au format, datorită proceselor de fragmentare, mineralizări ( zona Ghelari-Teliuc) în timpul ciclului prebaikalian [8], ce face parte din epoca prehercinică (proterozoic şi început de paleozoic), etapa orogenezelor precambriene [9]. Aici se află depresiunea Hunedoara (Strei) formată în tortonian (subetaj al celui de al doilea etaj mediteranean al miocenului, reprezentat prin depozite marine şi lagunare şi caracterizat printr-o faună lamelibranhiată, de gasteropode, echinide, alge calcaroase ş.a.) [10]. Activitatea intensă din agricultură şi din industrie a făcut ca zona să fie despădurită. În acelaşi timp, aşezările de la Hunedoara, Ghelari şi Teliuc s-au dezvoltat în ritmul pe care-l cunoaştem datorită existenţei zăcămintelor de fier din Munţii Poiana Ruscă. Din punct de vedere geo-morfologic se constată efecte de eroziune şi forme de relief determinate de acestea. Zona dolomitelor -folosite şi la construcţia Castelului Corvineştilor- este străbătută de văi cu pereţi abrupţi. În alte zone din arealul municipiului Hunedoara se constată un relief asemănător cu cel din zona Orăştiei [11]. Solurile din zona studiată prezintă o mare varietate. Raportându-ne la Harta solurilor [12] constatăm că în zona municipiului Hunedoara predomină grupa solurilor automorfe şi hidromorfe, solurile litomorfe sunt rare ca apariţie. Acestea reprezintă asociaţii de soluri montane şi submontane, din care fac parte solurile de pădure podzolice brune şi brune-gălbui -acestea dezvoltându-se pe rocile calcaroase şi dolomitice din zona dealurilor Ghelarilor [13]-, precum şi solurile brune acide [14]. Din grupa solurilor litomorfe se întâlnesc redzine roşu-brune şi pământuri roşii [15]. Solurile slab dezvoltate sunt reprezentate prin cele aluviale cu carbonaţi din lunca râului Cerna [16]. Clima zonei Hunedoarei poate fi încadrată într-un climat continental temperat [17], putându-se afirma că există un microclimat hunedorean cu nuanţe banatice datorat unor elemente locale, precum forma de căldare a reliefului localităţii, radierea calorică de la "Siderurgica S.A." şi stratul de pulberi aflat în atmosferă [18]. Temperatura medie anuală este de +9,6oC, media lunii celei mai reci -ianuarie- este de -2,8oC şi media lunii celei mai calde este de +20,2oC în luna iulie. Durata medie a zilelor fără îngheţ este de 195-200 zile, prima zi cu gheaţă fiind, de obicei, la mijlocul lunii octombrie şi ultima la sfârşitul lunii martie. Presiunea atmosferică este în medie/an de 742 mm Hg variind între maxima de 762 mm Hg în luna decembrie şi minima de 732 mm Hg în luna iulie [19]. Cele mai abundente precipitaţii atmosferice cad în luna iulie, iar luna cea mai săracă în precipitaţii este februarie. Media multianuală a cantităţii de precipitaţii este cuprinsă între 600-700 mm [20]. Vânturile caracteristice lunii mai au direcţia predominantă sud-vest, iar vânturile lunilor iunie-august au direcţia est-nord-est şi est [21]. Hidrografia. Reţeaua hidrografică a municipiului Hunedoara este formată din râul Cerna şi afluenţii săi având un bazin de recepţie de 740 km2 [22]. Izvoarele Cernei se află în Munţii Poiana Ruscă, râul parcurgând prin masiv 65 de km [23]. Valea Cernei, de la izvoare până la lacul de acumulare Cinciş-Cerna este strâmtă şi adâncă, formând adevărate chei şi defilee. De la Topliţa, unde râul primeşte apele pârâului Bunila, Cerna străbate o zonă mărginită de dealuri, după care îşi deversează apele în lacul de acumulare Cinciş-Cerna, construit în anul 1964 [24]. La ieşirea din acest lac, Cerna se uneşte cu pârâul Runc şi traversează satele Teliucul Superior şi Teliucul inferior ajungând, mai apoi, în municipiul Hunedoara. Între Teliucul Inferior şi Hunedoara albia râului străbate un defileu stâncos şi la intrarea în municipiul amintit se uneşte cu pârâul Hăşdat. Acesta din urmă este activ doar în anotimpurile cu ploi abundente. Un afluent de stânga al râului Cerna este Zlaştiul, acesta din urmă având un debit constant. De la confluenţa cu pârâul Zlaşti, albia Cernei se lărgeşte formând o frumoasă şi fertilă vale, tot mai largă o dată cu apropierea de râul Mureş. După ce părăseşte Hunedoara râul străbate satul Peştişul Mare, unde primeşte apele pâraielor Mînerău şi Petac, satele Bârcea Mică şi Bârcea Mare, vărsându-se în râul Mureş în dreptul localităţii Săuleşti, nu departe de Sântuhalm [25]. Din punct de vedere geologic bazinul hidrografic al Cernei se constituie din şisturi cristaline peste care s-au depus formaţiuni terţiare şi, mai apoi, cuartenare. De la Hunedoara, acest bazin aparţine neogenului depresiunii Streiului [26]. Pârâul Zlaşti izvoreşte, la rândul său, din Munţii Poiana Ruscă şi străbate -până la vărsarea în râul Cerna- un ţinut păduros, presărat de sate mici : Arănieş, Ulm, Groş, Boş şi Zlaşti [27]. Vegetaţia zonei municipiului Hunedoara prezintă o floră bogată şi viguroasă, presărată de nenumărate elemente balcanice şi mediteraneene. Pe stâncile calcaroase ale dealului Sânpetru apare o vegetaţie reprezentată de iarba grasă cu flori galbene sau albe (Sedum acre şi Sedum viride) şi cinci-degete (Potentilla reptans). Se poate semnala şi prezenţa boscheţilor de liliac sălbatic (Syringa vulgaris), mojdreanul (Fraxinus ornus), alunul (Corylus avellana), cornul (Cornus mas), păducelul (Crataegus monogyna), curpenul (Clematis vitalba) etc. [28]. Pe pajişti şi fâneţe apar plante ierboase comune pentru întrega ţară şi anume: gramineele furajere, diferite specii de trifoi, precum şi florile de primăvară. Toamna apar şi brânduşele (Colchicum autumnale). Pădurile zonei sunt formate din fag (Fagus silvatica) şi gorun (Quercus petraea). Acestea sunt răspândite în zonele mai înalte din jurul municipiului, pe raza comunei Ghelari. Subzona gorunului ocupă cea mai mare parte a dealurilor dintre Groşi şi Teliuc, până la Ghelari. Vegetaţia forestieră de câmpie este slab reprezentată, stejarul (Quercus pedunculatus) este foarte rar şi apare amestecat cu carpenul (Carpinus betulus). Dintre arbuşti cel mai des întâlniţi sunt sângerul (Cornus sanguinea) şi socul (Sambucus nigra). Foarte bine reprezentate sunt pădurile de cer (Quercus cerris). Acestea ocupă zona văii Zlaştiului, mai cu seamă versanţii înalţi [29]. Pădurea Chizid, aflată pe dealurile din partea de est a oraşului, este reprezentată prin arborete de gorun în amestec cu gârniţa (Quercus frainetto) [30], constituindu-se într-o rezervaţie naturală. Fauna este reprezentată în principal printr-un număr mare de insecte, în special de lepidoptere (fluturi). Lepidopterele zonei au fost cercetate de profesorul A. Ostrogovich (1870-1957) [31]. Colecţia sa din zona Hunedoarei are 140 specii de fluturi colectate între anii 1921-1923. Cel care îi continuă opera este profesorul Romulus Fotescu, punând în valoare numeroasele specii de fluturi din zonă [32]. Unul dintre cele mai importante puncte fosilifere din ţară se află la Buituri (în zona oraşului Hunedoara a fost, în urmă cu 15-20 milioane de ani, un mic golf al Mării Tortoniene, ce ocupa o parte însemnată a Transilvaniei) [33]. Pe o întindere de câteva sute de metri pătraţi apar multe cochilii de melci (Conus, Turitella turris, Terella fuscata, Strobus coronatus etc.), scoici (Pecten) şi arici de mare (Scutela) [34]. În anii '70 zona fosiliferă a fost declarată monument al naturii. Punctele fosilifere apar şi pe dealurile din partea de nord-vest a bazinului Cernei, pe un facies maritim din cretacicul superior (mezozoic) reprezentate prin calcare cu melci Actaeonela şi Neronea. Fauna ichtiologică este reprezentată prin păstrăv (Salmo trutta fario) care ajungea până în zona municipiului Hunedoara, retrăgându-se -în acest moment- mult în amonte datorită poluării Cernei. Se mai întâlnesc, tot mai rar, cleanul (Leuciscus cephalus), ştiuca (Exox lucius), mreana (Barbus barbus) etc. [35]. Dintre păsările caracteristice zonei amintim ciocănitoarea verzuie (Picus canus), gaiţa (Garrulus gladorius), pupăza (Upupa epops) şi corbul (Corvus corax), pasăre cuprinsă ca piesă principală şi în blazonul Huniazilor. Lumea mamiferelor este şi ea deosebit de variată. În ecosistemul cuprins în împrejurimile oraşului întâlnim căprioara (Capreolus capreolus), ariciul (Erinaceus europaeus), nevăstuica (Mustela nivalis), dihorul (Mustela putorius), viezurele (Meles meles), vulpea (Canis vulpes), iepurele (Lepus europaeus). Foarte rar se mai întâlnesc lupul (Canis lupus europaeus) şi ursul (Ursus arctos) [36]. În sfârşit, merită să amintim principalele bogăţii naturale ale subsolului zonei Hunedoarei care sunt zăcămintele de fier acumulate în forme lenticulare cutate de un tip genetic particular denumite zăcăminte de tip Teliuc-Ghelari [37], limonita (câmpul de exploatare cel mai important începe de la Hunedoara şi se continuă pe linia Teliuc-Ghelari-Vadu Dobrei) [38], dolomita superioară (o varietate de calcar în care carbonatul de calciu este amestecat în proporţii variabile cu carbonatul de magneziu, conţinând un procent ridicat de mangan) [39], talcul (în partea de vest a arealului) [40], calcarul (folosit la obţinerea varului) şi, bineînţeles, nisipurile din albia Cernei şi piatra de construcţie exploatată din dealurile Teliucului Inferior, Zlaştiului şi Hăşdatului. Nu lipsite de importanţă au fost, mai ales în sec. XV-XVI, exploatările de aur aluvionar din domeniul Hunedoarei, aflate, cum ne-ar lăsa să bănuim chiar toponimicul Zlaşti (de la cuvântul slav злато [41]), în special pe cursul pârâului omonim, care fac obiectul unor reglementări, donaţii şi diplome privilegiale şi de care, în 1488, este interesat însuşi marele cneaz Ivan III al Moscovei, aliat al regelui maghiar Matthia Corvinul, cu care stabilise bune relaţii şi o alianţă antipoloneză prin mijlocirea aliatului şi cuscrului său, domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, în cadrul unui sistem politic modern, care-i includea şi pe tătarii din Crimeea [42].
|
[1] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 9.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem., p. 12.
[4] GRUESCU-GRUMĂZESCU 1972, p. 7.
[5] Ibidem.; MUTIHAC-IONESI 1974, p. 459.
[6] X X X 1983, p. 90-91.
[7] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 11.
[8] X X X 1983, p. 93.
[9] Ibidem.
[10] X X X 1966, p. 692.
[11] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 12.
[12] GRUESCU-GRUMĂZESCU 1972, p. 12.
[13] KRÄUTNER 1984, p. 38.
[14] Ibidem.
[15] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 21.
[16] Ibidem.
[17] Idem., p. 14.
[18] Ibidem.
[19] Ibidem.
[20] KRÄUTNER 1984, p. 34.
[21] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 21.
[22] KRÄUTNER 1984, p. 34.
[23] Ibidem., p. 23.
[24] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 19.
[25] KRÄUTNER 1984, p. 23.
[26] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 20.
[27] Ibidem.
[28] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 21.
[29] KRÄUTNER 1984, p. 38.
[30] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 22.
[31] STĂNOIU-BOBÎRNAC-COPĂCESCU 1979, p. 7.
[32] Ibidem.
[33] MĂRINCAŞ-NUŢU-GHEORGHIŢĂ 1970; MUTIHAC-IONESI 1974, p. 459; BALAZS 1986-1987.
[34] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 23.
[35] Ibidem.
[36] Ibidem., p. 24.
[37] Ibidem., p. 13; KRÄUTNER 1984, p. 20.
[38] CHIRICA-RĂCEANU 1976, p. 13.
[39] Ibidem.
[40] Ibidem.
[41] VALEA-HOMORODEAN-NISTOR 1992-1994, p. 502-503.
[42] LAZĂR 1988-1991, p. 138; BAZILEVICI 1955, p. 212-217.