|
|
AŞEZĂRI
NEOLITICE PE VALEA MUREŞULUI (II)
Noi
cercetări la Turdaş – Luncă
I.
Campaniile anilor 1992-1995
English Title: NEOLITHIC SETTLEMENTS IN THE VALLEY OF THE MUREŞ (II) NEW ARCHAEOLOGICAL
RESEARSCH AT TURDAŞ–LUNCĂ, I. THE 1992–1995 CAMPAINGS. Autor: Sabin Adrian LUCA, BIBLIOTHECA MVSEI APVLENSIS XVII,ISBN 973-590-514, Editura
Economică, 2001 © copyright: Sabin Adrian
Luca Coperta 1 / Coperta 2 / Cuprins (Content) CAPITOLUL III Descrierea cercetărilor arheologice sistematice a. Amplasarea habitatului de la Turdaş–Luncă. Staţiunea arheologică de la Turdaş–Luncă (La luncă) este situată pe malul stâng al Mureşului, pe o terasă înaltă, la vest de satul Turdaş, în judeţul Hunedoara (LUCA 1997a, 252; 1998b, 165). Dispunerea faţă de sat a sitului arheologic este aceeaşi la toţi autorii pe care-i cităm. Diferă, însă, mărimea suprafeţei pe care se afirmă că s-au descoperit materiale arheologice şi unele caracteristici ale malului râului Mureş. Harta cea mai cunoscută este cea propusă de M. Roska (ROSKA 1941, Harta 1). Aceasta reprezintă, fără îndoială, realitatea din teren a sfârşitului secolului XIX şi începutului secolului XX. Fără îndoială că deosebirile faţă de situaţia actuală nu sunt foarte mari (vezi Harta 1–2 şi Planul 1), dar suntem datori cu unele precizări pe care le considerăm absolut necesare. Într-o lucrare recentă (KALMAR 1991) colega Z. Kalmar-Maxim ne propune spre studiu harta publicată cu mult timp în urmă de M. Roska, nespecificând dacă harta reprezintă, în mod cert, realităţile anilor '90 ! Studiind hărţile propuse în lucrarea de faţă vedem că situaţia nu este nici pe departe aceeaşi (Mureşul nu mai are cele două insule aşa cum sunt ele pe harta autoarei, ci doar una; malul de nord a fost redat agriculturii, fiind – de altfel – mult prea jos faţă de oglinda apei pentru a fi locuit sau exploatat în preistorie; pe acelaşi mal nu există descoperiri arheologice; pe plaja de către satul Turdaş nu există descoperiri arheologice de nici un fel, fiind o zonă de depunere aluvionară; aşezarea nu se întinde în nici un caz până la pădure, ci – cel mult – până la calea ferată dublă Simeria – Orăştie). Întinderea sitului arheologic în vremea Z. von Torma era apreciată la 950x760 m (de la malul Mureşului până la pădurea aflată la sud de şoseaua Orăştie – Deva) (ROSKA 1941, 7). La scurt timp după moartea cercetătoarei atât de des amintită, Pósta Bélla, director al Muzeului ardelean din Cluj se îndoia că săpăturile realizate sub egida acestei instituţii de către M. Roska vor duce la limpezirea problemelor ridicate de clasificarea după criterii moderne, a materialelor arheologice din colecţia aflată la muzeul clujean (PÓSTA 1910, 435-436). Mai mult, el constata că aşezarea este distrusă din vechime pe o mare parte a fostei sale întinderi (PÓSTA 1910, 435). Singurul reper pentru a vedea cât a fost aşezarea de la Turdaş–Luncă în anul 1910 este adăpătoarea (locul de coborâre al vitelor la adăpat este săpat în miezul – zona centrală – aşezării, sub forma unui plan înclinat) existentă, în mod cert, înaintea cercetărilor de atunci. Adăpătoarea era necesară deoarece malul jos al Mureşului era greu accesibil datorită tufelor şi smârcurilor, apa era murdară şi malurile noroioase. Singura posibilitate pentru adăparea în bune condiţiuni a vitelor era săparea unei rampe de pe terasa înaltă a Mureşului către acesta. Impresia mea este că în momentul săpării acestei rampe s-au descoperit cele mai multe obiecte ale colecţiei baronesei–arheolog. Rampa se află şi astăzi în prelungirea locului lui Petru Lula, urmaş al lui Peter Lula pe locul căruia a săpat şi M. Roska în anul pomenit (ROSKA 1941, 8). Rampa se mai păstrează pe aproximativ jumătate din lungimea ei iniţială, fapt ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că de la momentul săpăturilor amintite Mureşul nu a rupt mai mult de 30–40 de metri (LUCA 1995, 33-34). Regretatul
profesor Vladimir Dumitrescu considera
că situl este aproape în întregime distrus, la fel ca mulţi
alţi specialişti, motiv pentru care credem că
cercetătorii contemporani nu au făcut aici decât periegheze de
informare. Colegul Florin Draşovean afirmă că aşezarea se mai păstrează încă pe o suprafaţă de aproximativ 1000 / 300 m (DRAŞOVEAN–MARIŞ 1982–1983, 89), influenţat fiind şi de lecturile arheologice anterioare. Ultimele cercetări din teren au demonstrat că în prezent aşezarea se întinde cam 600 m de-a lungul Mureşului şi aproximativ 80–100 m către calea ferată Deva – Orăştie (LUCA 1995, 34), păstrându-se din aşezarea iniţială de aici doar aproximativ 20% (LUCA 1995, 35). Menţionez că aceste cercetări au fost făcute vreme de 8 ani, pe un areal destul de restrâns. b. Sistemul de cercetare a sitului. Din colectivele de cercetare ale acestor ani au făcut parte şi prof.univ.dr. Iuliu Paul (1994), Ioan Alexandru Aldea (1994), Marius Ciută (1992–1994) şi Mihai Căstăian (1993–1995). Am fost sprijiniţi în activitatea noastră de studenţi ai Universităţilor Lucian Blaga din Sibiu şi 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia cărora le mulţumim tuturor pentru abnegaţia şi dăruirea cu care au muncit la săpături şi la prelucrarea materialelor arheologice. De altfel, mulţi dintre aceştia au ajuns la rândul lor cercetători într-ale istoriei, şcoala prin care au trecut urmând toate etapele şantierului influenţându-i pozitiv. De asemenea am fost ajutaţi de studenţi de la Universităţile din Heidelberg, Budapesta şi Szeged cărora le mulţumim în aceeaşi măsură. Bazându-ne pe observaţiile făcute de antecesorii noştri am încercat să verificăm, în primul rând, stratigrafia deja cunoscută şi să reinterpretăm, prin prisma cunoştinţelor acumulate în ultimii zeci de ani, materialele arheologice ale binecunoscutei colecţii Z. von Torma având drept bază noile materiale descoperite prin forţe proprii. Ne vom mărgini la prezentarea campaniilor 1992–1995 (vezi Harta 2), săpăturile anilor 1996–1998 fiind prelucrate pentru volumul al doilea al acestei monografii. Platoul pe care se află aşezarea a fost împărţit, în mod convenţional, în trei mari zone (vezi Planul 1. A = zona centrală; B = zona de vest; C = zona de est) pentru a urmări şi stratigrafia orizontală a aşezărilor neolitice şi eneolitice de aici. În zona de est am punctat şi sigla D = zona mormântului de inhumaţie descoperit în anul 1995. În zona centrală am trasat şi excavat suprafeţele S I/1992–1993 (Fig. 2/3, 17-18; 2/4-8, 10, 12-16; 4-5; 8; 12-13; 15; 16/5; 17; 20-21; 25-26; 30/2-13; 31; 32/4; 35; 36/1-4, 6, 9, 11-12; 37/2, 9-11; 38-41; 42/10), S II/1994–1995 (Fig. 1; 3/2-15; 6; 7/6-11, 13-15; 9; 10-11; 14; 19; 22-24; 27-29; 32/8-13; 36/5, 7-8, 10, 13-15; 43-44; 45) şi caseta C3/1993 (Fig. 2/9, 11; 7/1-5, 9-12; 16/1-4, 6; 18/1-2, 4-10; 32/1-3, 5-7; 33; 34/1-10, 12-15, 17; 37/1, 3-8, 12-14; 42/1, 4, 8). Suprafaţa S I/1992–1993 (Planurile 3 şi 5) a avut dimensiunile de 10 m lungime şi de 3 – 4 m lăţime. După reîndreptarea profilurilor din anul 1993 suprafaţa a avut 11 m lungime. Orientarea faţă de punctele cardinale a suprafeţei este aproximativ nord-est–sud-vest. Lăţimea variabilă a acesteia a decurs din faptul că s-a trasat şi excavat pe o porţiune de teren aflat pe malul Mureşului deoarece se vedea în ruptură, în bune condiţiuni, bordeiul B1/1992 (Planul 5 b) pe care l-am dorit a fi cercetat. Pe lângă acest complex de suprafaţă s-a mai cercetat şi bordeiul B2/1992–1993 (Planul 5 a), locuinţa L1/1992 (Planul 3 a), locuinţa L3/1992, gropi menajere şi şanţuri din nivelurile II şi I (Planul 5 a–b). Adâncimea la care s-a ajuns cu cercetarea este 0,90–1,25 m pentru stratul de cultură şi peste 3 m la fundul bordeiului B1/1992. Suprafaţa S II/1994–1995 (Planul 2) a avut dimensiunile de 6 m lungime şi 4 m lăţime. După reîndreptarea profilurilor din anul 1995 suprafaţa a avut 6,40/4,40 m. Ea a fost trasată cu latura lungă paralelă cu malul Mureşului, la aproximativ 2 m de acesta. La inundaţiile din anii 1995–1997 malul s-a surpat şi latura de nord a suprafeţei a devenit totuna cu malul râului. Orientarea faţă de punctele cardinale a suprafeţei este aproximativ nord-est–sud-vest. Locuinţele descoperite în această suprafaţă sunt Bordeiul B4/1995 (Planul 2 b–c), locuinţa L2/1994–1995 şi locuinţa L4/1995 (Planul 2 a). Adâncimea la care s-a ajuns cu cercetarea este de aproximativ 0,90–1,25 m pentru stratul de cultură şi peste 3 m la fundul bordeiului B4/1995. Caseta C3/1993 (Planul 4
c) a avut drept scop dezvelirea bordeiului B3/1993 care se profila
în malul Mureşului. Latura de sud a casetei a avut 3,5 m iar laturile
scurte mai bine de 1 m. Adâncimea la care s-a ajuns cu cercetarea a fost de
peste 2 m. În zona de vest am trasat şi excavat casetele C1/1993 (Fig. 3/1; 18/3; 46), C2/1993 (Fig. 30/1; 45/3), C4/1994–1995 (Fig. 34/11-16, 18; 42/2-3, 5-7, 11) şi C5/1994–1995 (neilustrat). Caseta C1/1993 (Planul 4 a) a fost trasată pe partea stângă a unui început de râpă, datorită abundenţei materialelor arheologice descoperite aici. Ea a avut latura de sud şi cea de vest de 4 m, latura de nord de 3 m şi latura de est oblică, urmând ductul râpei. Cel mai important complex arheologic descoperit cu acest prilej este restul unei colibe aparţinând nivelului III (cultura Coţofeni) care nu a primit o siglă anume. Adâncimea la care s-a ajuns cu săpăturile este de 1,50 m. Caseta C2/1993 a fost trasată pe partea dreaptă a râpei mai sus amintită. Ea a avut latura de est şi cea de sud de 4 m, latura de nord de aproximativ 3,5, iar cea de vest era neregulată, urmând sinuozităţile râpei. Cel mai important complex descoperit cu acest prilej este o locuinţă aparţinând nivelului II (cultura Petreşti) care nu a primit numerotare. Adâncimea cercetată a ajuns la 1,60 m. Caseta C4/1994–1995 (Planul 4 d) a fost trasată şi excavată la 0,50 m vest de caseta C1/1993. Laturile acesteia au avut câte 4 m în anul 1994 şi 4,70 m după reîndreptarea profilurilor din anul 1995. Cel mai important complex arheologic aparţine nivelului I (cultura Turdaş), nenumerotat datorită faptului că nu a fost cercetat pe o suprafaţă prea mare. Aici a fost descoperit, într-o groapă puţin adâncă Vasul cu cerbi (Fig. 29/1). O altă locuinţă nenumerotată aparţinea nivelului II (cultura Petreşti). Adâncimea generală la care s-a ajuns cu săpătura este de 2,20 m. Caseta C5/1994–1995 a fost trasată şi excavată la 0,50 m est de caseta C2/1993. Laturile acesteia au avut 4 m şi 4,50 m după îndreptarea profilurilor din anul 1995. Din păcate locuinţa aparţinând nivelului II (cultura Petreşti) descoperită aici (L5/1994–1995) nu a putut fi cercetată după toate regulile impuse de abordarea ştiinţifică, deoarece în iarna anului 1995 apele mari au distrus mare parte din casetă. Adâncimea la care s-au oprit cercetările a fost de 0,90 m. c. Stratigrafia staţiunii de la
Turdaş–Luncă. Stratigrafia stabilită o dată cu cercetările anului 1910 se dovedeşte a fi în mare parte corectă, dacă este să o judecăm şi în funcţie de unităţile stratigrafice descoperite şi de noi. Pentru înţelegerea sistemului nostru de gândire şi a observaţiilor stratigrafice acumulate de-a lungul timpului prezentăm aşezările culturilor Turdaş, Petreşti şi Coţofeni din punctul Luncă, menţionând de la bun început faptul că acestea sunt dispuse pe orizontala sitului pe şase nivele (fiecare nivel reprezentând o aşezare) distincte, după cum urmează (LUCA 1993; 1995, 34-35; 1996d, 221; 1997a, 252; 1998b, 165-166; LUCA şi colab. 1994; 1995; 1996; 1997; 1998). c. 1. Cultura Turdaş (nivel I şi II – inferior şi superior din zona centrală, nivel I zona de vest). După datele pe care le avem în acest moment considerăm că nivelul II superior din zona centrală este contemporan cu nivelul I din zona de vest. Pământul ce alcătuieşte stratul de cultură este cenuşiu–granulos, în structura sa fiind preponderentă ceramica sub formă de fragmente sau pigment. Zona centrală (Planul 1, punctul A). Nivelul I (Fig. 2/3; 5; 12-13; 15; 16/5; 17; 21; 25; 30/2, 4, 7-10, 12-13; 31; 35). Complexele caracteristice acestui nivel de locuire sunt bordeiele (B1/1992 şi B2/1992–1993). Stratul de cultură din care pornesc acestea este subţire şi apare sporadic, doar în zona centrală a sitului de la Turdaş–Luncă. Pentru exemplificare avem la dispoziţie stratigrafia suprafeţei S I/1992–1993 (Planul 5 a) unde se vede că nivelul de pornire al bordeiului B2/1992–1993 este extrem de subţire şi nu apare pe întreaga suprafaţă a săpăturii. În compoziţia pământului ce alcătuieşte acest nivel de locuire (numerotat cu VII) fragmentele ceramice sunt rare, caracteristic fiind amestecul acestuia cu fragmente de cărbune, cioburi fărâmate în bucăţi foarte mărunte, mici fragmente de chirpici, oase şi bucăţi de concreţiuni calcaroase antrenate din stratul steril din punct de vedere arheologic (numerotat cu VIII). Sterilul este reprezentat pe toată întinderea platoului de un loess format în mod cert în epocile glaciare, intercalat – din când în când – de lentile de pietrişuri şi având, la baza terasei, un strat compact şi gros de gresie. La zona de contact cu stratul de cultură neolitică sterilul are şi concreţiuni calcaroase. Nivelul I nu mai este reprezentat şi pe alte planuri şi profiluri datorită faptului că, după opinia noastră, aşezarea ţinând de acesta a fost distrusă aproape în întregime de râul Mureş. De aceea am propus, încă de acum câţiva ani, ca să considerăm că aşezarea cea mai veche a sitului de aici se întinde la ora actuală pe o distanţă de maximum 150 m pe malul Mureşului (LUCA 1995, 34), cu o profunzime spre calea ferată de maximum 50 de m de la mal. În mod cert că vom avea puţine şanse să surprindem complexe arheologice ale acestui nivel în viitoarele campanii arheologice. Concluzionăm că arealul restrâns al acestei prime locuiri turdăşene se centrează pe mijlocul zonei de mal al platoului actual. Nivelul II (material din strat: Fig. 23; 24/8; 32/8-13). Acesta este suprapus aşezării turdăşene vechi (nivelul I) şi a fost numit de noi nivelul intermediar, reprezentând două aşezări, nivelul II – inferior (cu bordeie) şi nivelul II – superior (cu locuinţe de suprafaţă). Acestea aparţin din punct de vedere cronologic şi cultural unei faze Turdaş evoluate. Satul nivelului II – superior se extinde (nivel I – vest) pe tot platoul, iar satul nivelului II – inferior se întinde pe toată zona centrală şi estică a platoului. Nivelul II – inferior (Fig. 2/9, 11; 7/1-5, 9-12; 16/1-4, 6; 18/1-2, 4-10; 22/1, 4-5, 7-8; 24/1-5, 7, 9-10; 27; 28/1, 3, 6, 8, 10; 29/2-3, 6; 30/3, 5, 11; 32/1-3, 5-7; 33; 34/1-10, 12-15, 17; 36/5, 7-8, 10, 13-15; 37/1, 3-8, 12-14; 42/1, 4, 8; 45). Complexele caracteristice pentru modul de locuire al acestei zone sunt bordeiele B3/1993 şi B4/1995. Pentru exemplificarea stratigrafiei verticale am ales profiluri ale suprafeţei S II/1994–1995 (Planul 2 b–d) şi ale casetei C3/1993 (Planul 4 c). Pe Planul 2 c observăm că stratul de cultură corespunzător nivelelor de umplere ale bordeiului B4/1995 numerotate cu cifrele V–X este cvasi-inexistent, complexul fiind săpat direct în sterilul din punct de vedere arheologic, numerotat de noi cu cifra XI. Situaţia se modifică atunci când studiem profilul de la Planul 2 d unde se observă un strat corespunzător acestui nivel, subţire – este drept –, numerotat de noi cu cifra V, peste sterilul arheologic numerotat cu cifra VI. O altă prezentare a nivelului II – inferior o avem la Planul 4 c. Acesta se află reprezentat în acest caz prin cifrele IV – V care reprezintă tot atâtea nivele de umplere ale bordeiului B3/1993. Sterilul arheologic este prezentat prin cifra VI. Este de remarcat, contrar aparenţelor, că diferenţa dintre nivelele I şi II – inferior sunt extrem de clare atât ca şi componenţă arheologică a complexelor, cât şi ca realitate coloristică a stratului aparţinător. Pământul
ce alcătuieşte acest nivel este amestecat cu cenuşă,
fiind mult mai închis la culoare decât cel al nivelului anterior.
Compoziţia stratului este alcătuită din multe fragmente
ceramice, chirpic mărunt, oase, fragmente diverse de rocă şi
cărbune de lemn. Grosimea acestuia variază în partea centrală
şi de est a platoului pe care se află aşezarea neolitică
aparţinând acestui nivel. Nivelul II – superior (Fig. 2/1-2, 12, 15, 17-18; 4/1-3, 5; 7/6-11, 13-15; 8; 10/2-3, 8; 14; 19-20; 22/2-3, 6, 9-10; 26; 28/2, 4-5, 7, 9; 29/4-5; 32/4; 36/9). Acestuia îi corespund locuinţele de suprafaţă L1/1992 şi L4/1995. Pentru exemplificarea apariţiei nivelului II – superior în stratigrafia staţiunii am ilustrat lucrarea cu profilurile de la Planul 2 c–d, 4 c, 5 a şi pentru locuinţele de suprafaţă cu planurile orizontale 2 a şi 3 a–b. Observăm că stratul ce reprezintă acest nivel este mai gros, depunerile fiind realizate într-un timp mai îndelungat şi aşezarea dezvoltându-se mai puternic. Resturile de chirpici ale locuinţelor stau la baza stratului de cultură (Planul 2 c – numerotat cu IV, 2 d – numerotat cu IV; 4 c – numerotat cu III; 5 a – numerotat cu IV). O altă situaţie se întâlneşte la Planul 5 a unde se poate ca părţile de strat numerotate de noi cu cifra V să facă parte din acelaşi nivel cultural. Pământul nivelului este în continuare negru–făinos, amestecul cu fragmente de chirpic, oase, ceramică şi alte resturi fiind mult mai evidente decât în partea de strat descrisă anterior. Grosimea stratului ce aparţine de nivelul II – superior este groasă şi constantă pe întreaga întindere a platoului unde se găsesc resturi arheologice neolitice la suprafaţa solului. În acest nivel se găsesc din când în când fragmente de oase lungi sau de calote craniene aparţinând unor indivizi de rasă umană. Aceasta demonstrează că, cel puţin pentru unele comunităţi, resturile oaselor umane nu au o semnificaţie deosebită. Zona de est (Planul 1, punctul D). Poziţia stratigrafică a mormântului de copil (Planul 4 b) este clară în sensul că groapa acestuia a fost săpată de la nivelul de călcare al fundului unui bordei asemănător cu cele din nivelul II – inferior. Groapa nu era adâncă faţă de nivelul de călcare străvechi, de abia cât să încapă corpul chircit. Zona de vest (Planul 1, punctul B). Nivelul I (Fig. 29/1; 30/1). Situaţia stratigrafică verticală a acestui nivel este prezentată la Planul 4 a şi d. La Planul 4 a nivelul I din zona de vest este prezentat la cifra IV, iar la Planul 4 d la cifrele IV–V. În ambele cazuri stratul suprapune sterilul din punct de vedere arheologic (Planul 4 a = numerotat cu V; Planul 4 d = numerotat cu VI). La planul 4 d, cifra V am excavat şi această parte, datorită apariţiei rare a unor fragmente de cărbune de lemn. Acestea ne-au dat impresia că am fi în faţa unor resturi de locuire. Neapariţia altor materiale arheologice care să poată fi atribuite stratului ne-au făcut să-l încadrăm în momentul cronologic al culturii Turdaş cu rezerva studierii şi mai târziu a zonei. Pământul este de culoare neagră, slinoasă şi este amestecat cu fragmente ceramice şi oase foarte afectate de aciditatea solului. Sterilul arheologic (Planul 4 a = cifra V; 4 d = cifra VI) este negru, untos şi mustind de apă. După informaţiile amabile ale domnului A. Bărbuţă de la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia în partea de vest a platoului pe care se află situl arheologic de la Turdaş–Luncă s-ar produce un proces de transformare în turbă a solului datorat – în parte – şi pânzei înalte de apă freatică. Poate că de aceea locul a fost locuit mai puţin decât restul platoului. Din punctul
de vedere al încadrării culturale acest nivel este contemporan, ca
materiale arheologice şi ca mod de construire al locuinţelor
(după cum ne-a arătat locuinţa nenumerotată din caseta C1/1993
= Planul 4 d – numerotat cu IV), cu nivelul II – superior din zona
centrală şi estică a staţiunii. c. 2. Cultura Petreşti (nivelul III din zona centrală şi de est şi nivelul II din zona de vest). Zona centrală (Planul 1, punctul A). Nivelul III (Fig. 1; 2/4-8, 10, 12-16; 3; 4/4, 6; 5/3-4; 6; 9; 10/1, 4-7; 11; 30/6; 36/1-4, 6, 11-12; 37/2, 9-11; 38-41; 42/10; 43-44). Complexele caracteristice acestui nivel sunt locuinţele de suprafaţă cum ar fi L3/1992, L2/1994–1995 (Planul 2 c–d = numerotat cu II) sau cele nenumerotate (Planul 5 a = numerotat cu II, partea stângă). La o privire atentă constatăm că nivelurile de călcare existente ne-au obligat să desenăm, cel puţin pentru partea centrală şi de est a sitului, două subniveluri (Planul 2 c–d = numerotat cu II–III). Datele existente pentru campaniile anilor 1992–1995 au fost prea puţine în acest sens, dar vom vedea în volumul următor că aceste argumente pot – totuşi – exista (LUCA 1995, 34). Pământul stratului este acel aşa-numit humus eneolitic, granulos, de culoare neagră, amestecat cu multe fragmente de chirpici, ceramică, oase, fragmente de roci. Solul este acid, în strat atacând slipul vaselor. Acest lucru se întâmplă, mai rar şi în locuinţe. Zona de vest (Planul 1, punctul B). Nivelul II (Fig. 34/11-16, 18;
42/2-3, 5-7, 11; 45/3). Complexele caracteristice acestui nivel sunt locuinţele de suprafaţă (Planul 4 d = numerotat cu III, partea dreaptă). În acest stadiu al cercetărilor se pare că aceste locuinţe sunt contemporane cu partea inferioară a nivelului III din zona centrală. Pământul stratului este acelaşi humus eneolitic ca şi în cazul nivelului III din zona centrală şi de est. Constatăm că şi în acest caz se observă tendinţa spre transformarea în turbă a solului, ca şi în cazul nivelului I din aceeaşi zonă. Umiditatea excesivă a afectat fundamental ceramica, aceasta pierzându-şi slipul sau înmuindu-se până la sfărâmare. c. 3. Cultura Coţofeni (nivelul III din zona de vest). Zona de vest (Planul 1, punctul B). Nivelul III (Fig. 3/1; 18/3, 46). Cultura Coţofeni este reprezentată de un nivel bine conturat, ce se mai păstrează pe aproximativ 100 m de mal, către vestul sitului (LUCA 1995, 34), suprapus peste nivelul Petreşti (nivel II – vest). Cu totul izolat mai apar fragmente ceramice Coţofeni şi în zona centrală a sitului, fără a descoperi şi complexe de locuire ale acestei culturi. Pământul stratului este acelaşi humus eneolitic cu observaţia suplimentară după care acesta nu mai are în compoziţie atât de multe fragmente de chirpici spart şi de ceramică. Locuinţele nivelului sunt colibe cu o structură foarte uşoară, poate sezoniere. Stratul de cultură este destul de gros (Planul 4 a = numerotat cu II; Planul 4 d = numerotat cu II). Se poate observa şi aici tendinţa spre transformarea în turbă a stratului de cultură, mult mai puţin, însă, decât în cazul nivelurilor inferioare. Zona centrală. În zona centrală apar, fără a avea condiţii stratigrafice in situ de păstrare materiale ceramice ale culturii. Toate aceste materiale – foarte rare, de altfel – se descoperă în stratul de arătură. ¤ Observaţiile făcute asupra stratigrafiei sitului arheologic de la Turdaş–Luncă demonstrează că s-au făcut mai multe mutări ale vetrei aşezărilor succesive pe acelaşi platou, care, din când în când, s-au intersectat imaginar pe orizontală, existând trei niveluri de depuneri culturale în vest (Turdaş, Petreşti şi Coţofeni), cinci nivele în centrul staţiunii (Turdaş, Turdaş – intermediar cu două subniveluri şi Petreşti cu două subniveluri) şi trei / patru niveluri în est (Turdaş – intermediar, cu două subniveluri şi Petreşti cu unul sau două subniveluri). Trebuie să menţionăm că în toate cazurile stratul arabil nu este mai gros de 0,28 m, talpa plugului oprindu-se, mai ales către centrul / estul staţiunii, pe nivelul de dărâmare a subnivelului mai nou din punct de vedere cronologic, cu locuinţe de suprafaţă, aparţinând culturii Petreşti. ¤ d. Arhitectura satelor neolitice şi eneolitice de la Turdaş–Luncă. d. 1. Cultura Turdaş. Siturile arheologice cu niveluri turdăşene denotă o evoluţie relativ scurtă – din punct de vedere cronologic –, dar dinamică, a comunităţilor contemporane lor. De cele mai multe ori, compararea stratigrafiei acestora arată că există nivele contemporane, ceea ce denotă unitatea culturii în spaţiul său de evoluţie. Mare parte din aşezările turdăşene au două sau mai multe niveluri de cultură / locuire, existând – deci – o evoluţie internă a culturii (LUCA 1997b, 76), ce se întinde pe o perioadă de mai multe generaţii, probabil de peste 200–300 ani. Arealul geografic în care se dezvoltă cultura Turdaş se axează pe cursul mijlociu şi inferior al Mureşului, concentrarea cea mai mare a aşezărilor înregistrându-se în spaţiul judeţelor Hunedoara şi Alba, dar şi pe afluenţii Mureşului, în judeţele Cluj, Sibiu şi Mureş, fiind repertoriate până acum peste 60 de aşezări sigure Turdaş (LUCA 1997b, 68-70). Purtătorii culturii Turdaş şi-au construit aşezările în lunci neinundabile, pe terase joase, mijlocii sau înalte şi au folosit pentru locuire (temporar ?) şi peşterile (de exemplu peştera de la Cauce din raza localităţii Cerişor – jud. Hunedoara). Locuinţele specifice culturii sunt, pentru nivelurile vechi (de exemplu Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2, nivelul bordeielor sau Turdaş–Luncă, nivelul I şi II inferior) bordeiele mult adâncite sau semibordeiele, uneori cu pat de pietre pe fund, mult chirpici rezultat în urma distrugerii şi acoperiş lemnos (LUCA 1997b, 30-32). În nivelurile mai noi sunt evidenţiate locuinţe de suprafaţă (de exemplu Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2, nivelul locuinţelor de suprafaţă sau Turdaş–Luncă, nivelul II – superior), realizate din structură lemnoasă şi chirpici, unele fiind chiar cu platformă construită din pietre de râu (LUCA 1997b, 28-29). În unele săpături au apărut şi şanţuri de fundaţie ale locuinţelor (de exemplu, la Turdaş–Luncă, nivelul II – superior). Locuinţele nivelului I din zona
centrală (Planul 1, punctul A). Bordeiul B1/1992, nivelul I, suprafaţa S I (Fig. 2/3; 5/1; 12-13; 15; 17; 21; 30/2, 4, 7-10, 12-13; 31; 35). Planul orizontal al acestui complex de locuire este reprezentat la Planul 5 b, partea stângă. Datorită acestui bordei ce se profila în malul Mureşului am început suprafaţa S I/1992. După cum se poate observa studiind planul, bordeiul este săpat în trepte. Partea stângă – când îl privim dinspre Mureş – este săpată abrupt până la adâncimea de 2,80 m care reprezintă şi fundul complexului. Partea din dreapta este săpată în trepte. După o „treaptă” mai largă, aflată la 1,50 m faţă de suprafaţa actuală a solului (poate un loc pentru dormit) se cobora la proximitatea maximă a bordeiului pe mai multe trepte de 0,25–0,30 m. Pe fundul bordeiului erau vase întregi (dintre care unul cu resturi de seminţe carbonizate) şi o tăbliţă acoperită cu semne incizate (Fig. 5/1; LUCA 1993). Sigur că bordeiul era cu cel puţin 50% mai mare decât ceea ce s-a păstrat. Ne permitem să afirmăm că acesta era de formă ovală, cu lungimea de 6 m şi lăţimea de aproximativ 4 m. Culoarea pământului din acest complex este cenuşie, materialul de umplutură preponderent fiind cenuşa rezultată din arderea materialului lemnos al suprastructurii, pe care o bănuim masivă. Bordeiul B2/1992–1993, nivelul I, suprafaţa S I (Fig. 16/5; 21). Acest complex
de locuire se află reprezentat grafic la Planul 5 a (profil vertical,
partea dreaptă a planului) şi Planul 5 b (Plan orizontal, partea
dreapta–sus a planului). Bordeiul avea, după toate aparenţele,
aceleaşi dimensiuni ca şi cel descris anterior, cu amendamentul
că adâncimea sa se opreşte, în partea cercetată, la 2,20 m.
Complexul este afectat de gropi ce pornesc din nivelul de deasupra şi a
funcţionat scurt timp (dovada cea mai bună este nivelarea lui de locuitorii imediat următori – Planul 5 a, partea
dreaptă, nivelul de umplere V). Această observaţie
întăreşte faptul că locuirea nivelului I este foarte
scurtă în timp, locuitorii ce vor urma nivelând terenul când se mai
puteau observa bine resturile locuinţelor antecesorilor. Pământul
de umplutură este de culoare cenuşie, aceasta fiind dată de
cenuşa rezultată în urma distrugerii complexului. În aceeaşi
umplutură erau vizibile numeroase fragmente de lemn carbonizat. Locuinţele nivelul II – inferior din zona centrală (Planul 1, punctul A). Bordeiul B3/1993, nivelul II – inferior, caseta C3 (Fig. 2/11; 7/1-5, 9-12; 16/1-4, 6; 18/1-2, 4-10; 30/ 3, 5, 11; 32/1-3, 5-7; 33; 34/1-10, 12-15, 17; 37/1, 3-8, 12-14; 42/1, 4, 8; 45). Complexul de locuire turdăşean ajunge până la 2,20 m adâncime şi a fost surprins în lungimea profilului casetei pe aproximativ 3,30 m din secţiunea sa (Planul 4 c). El are două niveluri de umplere / folosire cu material arheologic deosebit de omogen. În umplutura de culoare neagră se află numeroase fragmente de chirpic mărunt, dar şi unele bucăţi mari, fragmente ceramice şi oase de animale. După opinia noastră bordeiul avea cel puţin 5 m diametru, forma sa neputând fi reconstituită deoarece cea mai mare parte a sa a fost distrusă de viiturile Mureşului. Bordeiul B4/1995, nivelul II – inferior, suprafaţa S II (Fig. 22/1, 4-5, 7-8; 27; 28/1, 3, 6, 8, 10; 29/2-3, 6; 36/5, 7-8, 10, 13-15). Această locuinţă este exemplificată la Planul 2 c–d (cu stratigrafia verticală) şi la Planul 2 b (cu stratigrafia orizontală). Complexul are aproximativ 6/4 m, din care a fost folosită ca locuinţă partea situată pe Planul 2 b de la jumătate în sus, unde adâncimea gropii ajunge la 3,20 m faţă de suprafaţa înierbată de astăzi. Groapa locuinţei are caracteristici deosebite şi se pare că a fost refolosită o groapă din care s-a extras iniţial lut pentru fabricarea ceramicii sau pentru lipirea locuinţelor, după cum ne sugerează gropile de dimensiuni aproximativ egale ce se întrepătrund în partea de jos, inferioară, a Planului 2 b. În partea centrală–dreapta a aceluiaşi plan se observă o serie de trepte care asigurau accesul în groapă. Bordeiul avea, după toate probabilităţile, 4 m diametru şi o groapă centrală, dezaxată ca dispunere spre latura de est, pentru ca oamenii să poată sta în picioare pe fundul locuinţei. Pe profilul vertical de la Planul 2 c se pot observa mai multe niveluri de umplere a gropii bordeiului (numerotate cu cifrele V–X) care trebuie să fi fost tot atâtea niveluri de refacere / folosire ale complexului. Această observaţie arată că bordeiul a fost locuit un timp relativ îndelungat. Locuinţele nivelului II – inferior din zona de est (Planul 1, zona D). Aminteam că mormântul neolitic de copil salvat în vara anului 1995 se afla sub podina unui bordei cu mai multe niveluri de refacere. Caracteristicile de săpare (construcţie) ale acestuia îl alătură grupului de bordeie caracteristic acestui nivel. Spre acelaşi nivel ne îndeamnă şi structura materialului arheologic descoperit cu acest prilej. Locuinţele nivelului II – superior din zona centrală (Planul 1, zona A). Locuinţa L1/1992, nivelul II – superior, suprafaţa S I (Fig. 2/17-18; 4/1-3, 5; 5/2, 5, 7-8, 10-12; 8; 20; 26; 32/4; 36/9). Acest complex de locuire poate fi studiat, ca stratigrafie verticală, pe Planul 5 a (partea stângă a profilului) şi ca stratigrafie orizontală la Planul 3 a–b. Locuinţa de suprafaţă se distinge prin faptul că are o suprastructură relativ masivă (Planul 3 b) din chirpici. Această suprastructură a fost descoperită prăbuşită peste vasele (în număr de 12) din interiorul locuinţei (Planul 3 a). Pe podina locuinţei s-au descoperit şi greutăţi pentru războiul de ţesut, topoare de piatră şlefuită, greutăţi de piatră şi râşniţe. Remarcăm faptul că o parte din vase, ca şi alte materiale arheologice aflate pe nivelul de călcare al locuinţei se găsesc peste umplutura bordeiului B1/1992. Că există o diferenţă cronologică semnificativă între cele două complexe de locuire o demonstrează faptul că locuinţa suprapusă peste umplutura bordeiului nu este tasată deloc în groapă, proces obligatoriu în cazul în care umplutura bordeiului ar fi fost afânată, proaspătă, netasată în urma scurgerii timpului sau a presiunii exercitate de construcţia ce l-a suprapus în parte. Locuinţa are o mărime estimată de aproximativ 3/5 m fiind orientată nord-vest–sud-est. În favoarea existenţei unei platforme de lut a locuinţei ar fi, ca singur argument, apariţia unei bucăţi de lut cu amprenta tălpii unui copil (Fig. 36/9). Fiind singurul argument pentru a dovedi aceasta, reţinem doar descoperirea în sine. Locuinţa L4/1995, nivelul II – superior, suprafaţa S II (Fig. 7/6-11, 13-15; 10/2-3, 8; 14; 19; 22/2-3, 6, 9-10; 28/2, 4-5, 7, 9; 29/4-5). Aceasta (Planul 2 c, numerotat cu IV – la baza acestuia, spre dreapta profilului; Planul 2 d, numerotat cu IV – la baza acestuia, spre stânga profilului; Planul 2 a, planul orizontal al complexului) suprapunea în parte bordeiul B4/1995 şi a fost reconstruită cel puţin o dată. Susţinem aceasta deoarece am descoperit o porţiune de zid realizat din chirpici, păstrat in situ pe o lungime de aproximativ 3,5 m şi având o înălţime medie de 0,30 m. S-au păstrat foarte bine urmele de pari înfipţi în pământ (Planul 2 a, zidul notat cu sigla A). Zidul a fost dezafectat la un moment dat, locuinţa mutându-se cu aproximativ 1,50 m mai la sud (Planul 2 a, zidul notat cu sigla B). Locuinţa nu a ars puternic ceea ce a făcut ca să nu se păstreze urme semnificative ale zidului de chirpici care s-a „topit” în decursul timpului. Am surprins, în schimb, şanţul de fundaţie al locuinţei de suprafaţă. Remarcăm că în colţul de nord-vest al suprafeţei (stânga–jos pe plan) s-au descoperit urmele unui cuptor, cu două faze de refacere, lipit de zidul complexului dezafectat. Locuinţa are o mărime estimată de aproximativ 4/4 m fiind orientată nord-est–sud-vest. Şanţul ce se poate observa la Planul 5 b (dreapta planului, tăind în parte Bordeiul B2/1992–1993) este extrem de adânc, ajungând la 3,00 m de la nivelul actual al solului. Ca mod de construire acesta este extrem de asemănător cu şanţurile descoperite odată cu cercetarea aşezării neolitice de la Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 (LUCA 1997b, 32-34, Planurile 2a–b; 3 a–b; 7 a–f; 8 a–d). Acest obiectiv arheologic avea menirea de a delimita aşezarea (o parte din aşezarea ?) alcătuită din locuinţe de suprafaţă a nivelului II – superior. La Planul 5 b se mai poate observa o zonă haşurată aidoma unui şanţ, paralelă cu profilul suprafeţei, care reprezintă de fapt o zonă de ruptură naturală datorată acţiunii de eroziune a Mureşului. Locuinţele nivelului I din zona de
vest (Planul 1, zona B). După cum aminteam şi la analiza stratigrafiei verticale şi orizontale a sitului arheologic de la Turdaş–Luncă nivelul I din zona de vest aparţine culturii Turdaş. Asociind elementele de analiză ceramică cu cele de analiză stratigrafică constatăm că acest nivel se poate încadra, ca şi cronologie relativă, nivelului II – superior din zona centrală. Din punctul de vedere al tipurilor de locuinţă constatăm că acestea sunt semiadâncite (Planul 4 d, numerotat cu IV). Oricum, nereuşind să analizăm în amănunţime această problemă în momentul executării săpăturii am hotărât să-l expunem atenţiei cercetătorilor, după ce vom descoperi complexe pe deplin edificatoare. De aceea, nici nu am numerotat locuinţa descoperită cu acest prilej. ¤ d. 2. Cultura Petreşti. Cele 62 de
aşezări repertoriate de Iuliu Paul sunt situate în totalitate pe
Podişul Transilvaniei şi în zonele depresionare marginale acestuia
(PAUL 1992, 16).
Aşezările sunt situate, invariabil, fie pe cursul apelor mai mari,
fie în preajma izvoarelor. În prima fază (A) comunităţile
culturii Petreşti preferau terasele joase sau mijlocii ale unor pâraie
şi chiar văile secundare, ascunse între dealuri, poienile însorite,
situate pe versantele domoale şi uşor terasate ale dealurilor. În
faza A–B aşezările au evoluat, ajungându-se la aşezări
deschise, de mare întindere, ce ocupau în final atât terasele joase şi
mijlocii ale unor cursuri de apă, cât şi zona inferioară a
versantelor domoale şi însorite ale dealurilor. Aceste tipuri de
aşezări permiteau o pendulare
în cadrul mai larg al teritoriului ocupat iniţial de aşezare, ceea
ce a dus la închegarea unor sate caracterizate printr-o locuire relativ
dispersată şi discontinuă (PAUL
1992, 17). În cursul fazei A–B se produce un proces de roire al aşezărilor, atât în zona iniţială a spaţiului ecologic exploatat economic (mărirea densităţii), cât şi pe spaţii mai largi, determinând extinderea considerabilă a ariei de răspândire a culturii. Astfel, o bună parte din aşezările din fazele A–B şi B îşi au perechea situată doar la câţiva kilometri distanţă de aşezarea principală (PAUL 1992, 18). În nici una din aşezările cercetate până în prezent nu au fost identificate şanţuri sau alte sisteme de apărare. Acest fapt nu exclude posibilitatea ca acestea să existe, dar să fie descoperite prin cercetările viitoare (PAUL 1992, 21). Caracteristice pentru purtătorii culturii Petreşti sunt locuinţele de suprafaţă. Aceştia încep, încă din a doua etapă (A2) a primei faze, să construiască – de preferinţă –, locuinţe cu platformă de lemn, acoperite cu un nivel gros de lut (chirpici). Acest tip de locuinţă se generalizează, devenind predominant în fazele A–B şi B (PAUL 1992, 25). Au fost identificate două tipuri principale de locuinţe cu platformă de lemn şi lut: locuinţa cu platformă de bârne sau lemne despicate, construită pe ramă de buşteni şi locuinţa cu platformă de lemn, construită în acelaşi fel ca tipul anterior, dar aşezată pe piloţi, la o oarecare distanţă de sol, în funcţie de condiţiile concrete de teren sau parţial pe piloţi şi cu o parte a platformei fixată pe sol (PAUL 1992, 35, Pl. XIII, 7-10). Pereţii locuinţelor au fost construiţi fie din pari şi nuiele împletite peste care se aplica un strat de lut (cu aceeaşi compoziţie ca lipitura podelei locuinţei), fie din bârne despicate, similare cu cele folosite pentru substrucţia de lemn a platformei. Legarea acestora între ele, la colţuri sau la întâlnirea unui perete despărţitor cu pereţii exteriori, se putea face prin îmbinarea în cheutori (rotunde sau drepte) sau prin alte tipuri de îmbinări simple, accesibile la nivelul dezvoltării uneltelor epocii. Pereţii se încheiau la partea de sus cu un rând de grinzi mai groase, aşezate orizontal, formând elementul de legătură şi sprijin pentru tavan (atunci când el exista) şi acoperiş. Acoperişul era construit din paie sau stuf (PAUL 1992, 36). Locuinţele nivelului III din zona centrală (Planul 1, zona A). Locuinţa L2/1994–1995, nivelul III, suprafaţa S II (Fig. 1; 3/2-15; 6; 9; 10/1, 4-7; 11; 43-44). Locuinţa de
suprafaţă ce o vom descrie în rândurile următoare are o
mărime de aproximativ 6/4 m. În campaniile de cercetare ale anilor 1994
şi 1995 s-a cercetat aproximativ 60% din aceasta. Resturile complexului
de locuire se aflau imediat sub stratul arabil, fiind răscolite
parţial de lucrările agricole. Am observat unele dintre
caracteristicile de construcţie constatate de profesorul I. Paul,
locuinţa fiind realizată într-o tehnică sumară, în care
un rol preponderent îl avea materialul lemnos şi lutul lipit într-un
strat subţire pentru etanşarea pereţilor şi a locurilor
de îmbinare. Tocmai de aceea resturile de chirpici rezultate după
distrugerea locuinţei sunt foarte sfărâmate, sporadice (LUCA 1997d, 37). Inventarul locuinţei este extrem de spectaculos descoperindu-se o verigă de cupru (Fig. 3/4), resturile unei plase de pescuit de mari dimensiuni având multe greutăţi pentru stabilizare din lut (Fig. 9; 10/4-7; 11), ceramică, amulete (Fig. 2 – 3, 9), unelte de os, piatră cioplită (Fig. 1) sau şlefuită (Fig. 3/5-7, 10-11, 14-15), plastică (Fig. 3/12-13) şi un complex de fundare al locuinţei (Planul 2 a, zona centrală, cu linie punctată) în care piesa centrală este un cap de om din gresie, în mărime naturală (Fig. 6). Amănunte asupra acestui complex de cult vom afla în partea dedicată ritului şi ritualului fundării construcţiilor. Locuinţa se încadrează din punctul de vedere al microstratigrafiei nivelului în partea cea mai nouă a acestuia. Locuinţa L3/1992, nivelul III, suprafaţa S I (Fig. 36/1-4, 6, 11-12; 37/2, 9-11; 38-41; 42/10). Acest complex de locuire a fost distrus aproape în întregime de plug (Planul 5 a, numerotat cu cifra II, în stânga profilului). Structura materialului arheologic ca şi aglomerarea chirpiciului spart în acea zonă ne-au făcut să gândim existenţa locuinţei în acest loc. Bănuim că locuinţa are aproape aceleaşi caracteristici ale dimensiunilor şi orientării ca şi cea descrisă anterior. Locuinţa se încadrează din punctul de vedere al microstratigrafiei nivelului în partea sa superioară. Locuinţele aparţinând nivelului II din zona de vest (Planul 1, punctul B). Pe Planul 4 d se poate observa, pe profilul vertical, amplasarea unei locuinţe în cadrul nivelului II (numerotat cu cifra III) pe care nu am numerotat-o. Această locuinţă descoperită în caseta C4/1994 – 1995 nu este singura descoperită în acest nivel. Cercetarea casetei C5/1994–1995 a dus la descoperirea unei alte locuinţe de suprafaţă de acelaşi gen, neilustrată şi nenumerotată. Am mai afirmat că aceste locuinţe nu au putut fi cercetate în cele mai bune condiţii, deoarece Mureşul a rupt malul, o parte a casetelor prăbuşindu-se în apele râului. Locuinţa L5/1994–1995, nivelul II, zona de vest, nu a putut fi cercetată în mod corespunzător, fapt pentru care nu este ilustrată şi folosită pentru argumentaţia noastră. Locuinţele acestui nivel prezintă puţin chirpici, de obicei sfărâmat, fragmente ceramice şi rare urme de oase, precum şi bolovani de râu de dimensiuni medii, aflaţi pe nivelul de călcare. Analizând tipologico – stilistic ceramica nivelului credem că aceste complexe de locuire s-ar încadra între locuinţele nivelului III – superior din zona centrală şi locuinţele nivelului II – superior din aceeaşi zonă, corespunzând bazei nivelului III. Nu încape îndoială că locuinţele nivelului II din zona de vest aparţin culturii Petreşti aflată într-o fază timpurie de dezvoltare a acesteia. ¤ d. 3. Cultura Coţofeni. Aşezările culturii Coţofeni au fost împărţite (ROMAN 1976, 14) în patru tipuri principale: a) de joasă altitudine; b) de terasă; c) de înălţime; d) în peşteri sau adăposturi naturale. Cazul Turdaşului se încadrează în cel de al doilea tip, aşezarea de terasă mărginind cursul râului Mureş; pentru acest tip de aşezări nu există dovezi de fortificare. Şi locuinţele specifice culturii sunt de mai multe tipuri: bordeie, colibe, locuinţe de suprafaţă (cazul Turdaşului) construite solid, dar şi locuinţe în peşteri (ROMAN 1976, 15). La concluzii oarecum asemănătoare ajunge şi Horia Ciugudean într-o lucrare foarte recentă dedicată evoluţiei culturii Coţofeni în Banat şi Transilvania (CIUGUDEAN 2000, 16-19). Locuinţele nivelului III din zona de
vest (Planul 1, zona B). Acestui nivel
îi aparţine o colibă ale cărei resturi au fost detectate în
stratigrafia de la Planul 4a (nivelul numerotat cu cifra II). Materialul
ceramic (Fig. 46/1-2, 7-19) aparţine unei faze vechi a culturii
Coţofeni şi a fost descoperit alături de fragmente de
chirpici, oase şi bolovani de râu de dimensiuni medii. Existenţa
acestui nivel de colibe în zona de vest demonstrează apariţia
vremelnică a unor populaţii în continuă mişcare la
momentul sfârşitului eneoliticului. Poate că această locuire
s-a extins şi asupra zonei centrale, după cum ne sugerează
fragmentele ceramice Coţofeni descoperite şi aici. Urmele de
locuire par a fi fost distruse de lucrările agricole contemporane. ¤ e. Ritul şi ritualul de
înmormântare. e.1. Cultura Turdaş. Singura necropolă turdăşeană cunoscută până în acest moment este cea de la Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 (LUCA 1997b, 35; 1998c, 36-45). Mormintele de inhumaţie sunt orientate în proporţie de 80 % est–vest, cu capul spre est şi privirea spre nord, defunctul fiind chircit pe dreapta şi acoperit cu ocru roşu total sau parţial. Gropile mormintelor sunt dreptunghiulare, cu colţurile gropii rotunjite. În asociere cu morţii s-au descoperit oase de animale – unele trecute prin foc –, rezultate ale banchetului funerar. Şi o parte din ceramica descoperită cu acest prilej era trecută prin foc a doua oară. Într-un mormânt s-au descoperit şi topoare din piatră şlefuită, iar în două monumente funerare, vase depuse ca ofrandă. În mâna altui decedat s-a descoperit o unealtă din piatră cioplită. Remarcăm că la Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 s-au descoperit şi gropi–cenotaf care sunt legate în mod cert de necropola în discuţie ca şi alte complexe ce par a fi de acelaşi tip, descoperite la distanţe mai mari. În stratul de cultură s-au descoperit resturi de oase umane sparte sau trecute şi prin foc, rezultat a unor activităţi între care putem enumera şi canibalismul. În groapa bordeiului B2/1994 s-au descoperit şi două calote craniene, decupate pe deasupra arcadelor oculare, destinate servirii unor băuturi s-au altor obiceiuri necunoscute nouă. În aşezarea de la Turdaş–Luncă s-au descoperit destul de frecvent oase de om în stratul de cultură, în special în nivelul II. Nu am remarcat, însă, ca ele să fi fost trecute prin foc. Faţă de aşezarea de la Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 numărul oaselor mari, sparte pentru extragerea măduvei, este mai mic, iar cel al numărul fragmentelor de calotă craniană este mult mai mare. Pe întinderea sitului arheologic de la Turdaş–Luncă s-au descoperit morminte încă din secolul trecut. Resturile scheletelor umane descoperite în două morminte au fost încredinţate pentru studiu lui Antal Genersich (Cluj) care a stabilit că în primul caz este vorba de un copil şi în al doilea de o femeie adultă. În cazul mormântului de copil, Z. von Torma a precizat că peste mormânt era suprapusă o locuinţă (LÁSZLÓ 1991, 40). Noi am găsi o altă explicaţie pentru această descoperire, un sacrificiu de fundaţie, mai degrabă, necesar consacrării locuinţei. În acest caz, primul nivel de călcare al locuinţei este contemporan cu locuinţa. În privinţa mormântului de femeie, adânc de 1 m şi lung de 2 m şi aflat în malul Mureşului care prăbuşindu-se a luat şi capul femeii, autoarea l-a descris ca fiind prăbuşit în sine însuşi şi dispus cu faţa îndreptată spre răsărit (ROSKA 1941, 8; LÁSZLÓ 1991, 40; KALMAR 1991, 4-5, Fig. 3). Observaţiile ştiinţifice ale baronesei–arheolog par a fi viciate de preconcepţiile epocii venite dinspre moda observaţiilor etnografice făcute asupra populaţiilor aşa – zis primitive ale epocii (sec. XIX). Până la apariţia încă unui mormânt de acest fel, încadrabil epocii neolitice, ne permitem să ne îndoim de valabilitatea desenului publicat. O observaţie care ar apropia unele elemente ale ritualului de înmormântare cu cel de la Orăştie este apariţia ofrandei de carne animală (oase de Bos urus şi Sus scrofa – KALMAR 1991, 5) şi vase ceramice. Reţinem
observaţiile colegului Fl. Draşovean care ne-a informat că
locuitorii din sat spuneau că în zona drumului de acces de la calea
ferată spre comună s-ar fi descoperit oase umane. Aceeaşi
informaţie (schelete ce ar fi apărut în zona râului secat) o avem
şi de la Z. Kalmar-Maxim care o culege în anul 1986 (KALMAR 1991, 5). Dacă râul secat este pârâul pe care s-a
încercat construirea unei pescării, după un proiect abandonat de
mai mulţi ani, atunci mormintele sunt fie aceleaşi cu cele
semnalate anterior, fie altele, fapt ce ne-ar îndreptăţi să
afirmăm existenţa unei necropole. Am descoperit şi noi un mormânt de copil, aflat în ruptura malului de la extremitatea de est a staţiunii. Acesta era chircit pe podina unei locuinţe adâncite, într-o albiere a acesteia, orientat nord–sud, cu faţa spre est (LUCA 1997b, 35, nota 110). Condiţiile specifice descoperirii au făcut să nu putem culege observaţii stratigrafice mulţumitoare. Credem, totuşi, că acest complex de locuire (bordeiul) poate fi încadrat, ca tip, între cele specifice nivelului II – inferior din zona centrală. Resturile osoase ale decedatului ne arată că braţele acestuia sunt aduse spre zona anterioară a corpului şi călcâiele sunt trase spre şezut. Vârsta înhumatului trebuie să fi fost foarte fragedă (Planul 4 b). Pe cap decedatul are fragmentele unui vas neîntregibil, ritual aidoma celui de la Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2, mormântul M2 (LUCA 1998c, 37, Fig. 1/3, 2/7; Plan 1; 1998–1999). Această descoperire funerară este amplasată geografic în zona de est a staţiunii (Planul 1, zona D) în acelaşi areal în care au fost semnalate şi descoperirile izolate amintite în paragraful anterior.
|
