MONEDE ANTICE DINTR-O COLECŢIE PARTICULARĂ DIN SIBIU

 

Oltea DUDĂU, Silviu I. PURECE

 Catalog monede, Imagini monede, Tabele şi Grafice

 

Cele 68 de monede prezentate în cele ce urmează [1] aparţin unei colecţii particulare din Sibiu. Monedele se află într-o starea de conservare destul de precară, condiţiile de păstrare ale monedelor nu trimit spre o colecţie numismatică organizată, ci spre o colectare întâmplătoare de monede care au fost găsite şi păstrate la fel de întâmplător. Proprietarul monedelor nu cunoaştea locul de descoperire pentru nici una dintre piese, dar a afirmat ca le-a adunat în timp ce, fiind cioban din zona Miercurea Sibiului, a umblat cu oile de-a lungul mai multor ani atât în zona localităţii sale de origine, cât şi în Dobrogea, ţinut care a fost întotdeauna un important loc de iernare pentru turmele venite din Transilvania, cu precădere a celor provenite din zona Sibiului [2] . Colectarea monedelor în discuţie în acest mod este plauzibilă, deoarece zona din jurul localităţii Miercurea Sibiului este bogată în descoperiri arheologice datate în epoca romană şi post romană, fapt regăsit şi în hotarul acesteia [3] .

Lotul se compune, în mare majoritate, cu excepţia a doi denari imperiali romani, din nominal de cupru, monedă divizionară romană şi bizantină. Emisiunile se datează între secolul I î.Hr. şi secolul XI d.Hr., dar aceste limite de timp atât de îndepărtate sunt reprezentate de patru excepţii, care sunt cele mai timpurii şi cele mai recente monede, adică o emisiune thasiană din cupru şi o emisiune de la Thessalonica a lui Octavian, datând ambele din secolul I î. Hr. şi cele  mai târzii, adică doi folles bizantini, unul din secolul VI I d.Hr. şi altul, cel mai recent, din categoria emisiunilor anonime, care se datează în deceniul trei al secolului XI [4] . Celelalte 64 monede se datează compact în secolele II-IV d.Hr., sau altfel spus, monedele studiate reprezintă producţia şi circulaţia monetară cunoscută pentru aceste secole în Dobrogea romană. În egală măsură însă, nu putem înlătura nici ipoteza că monedele romane datate la sfârşitul secolului III şi în secolul IV ar fi fost descoperite în apropiere de Miercurea Sibiului, ca monede izolate sau tezaur.

Cea mai veche monedă este o monedă de cupru thasiană, nr. 1 în lista pieselor, interesantă atât pentru raritatea prezenţei unei atare monede pe teritoriul Dobrogei, cât şi pentru contramarca în formă de leu de pe avers. Din nefericire, reversul este ilizibil, ceea ce face imposibilă datare o mai precisă a monedei.

O altă monedă emisă în afara Dobrogei este  cea cu nr. 2, emisă de Octavianus la Thessalonica în perioada sa de ascensiune la putere din anii imediat următori bătăliei de la Actium.

Monedele de cupru emise în oraşele pontice, în mare majoritate piese de 4 assaria, nu prezintă diferenţe faţă de cataloagele consultate, respectiv Pick şi Regling. Piesele se împart astfel pe împăraţi emitenţi: Septimius Severus  - 2, Geta - 1, Macrinus – 1, Severus Alexander - 6, Maximinus Thrax - 1, Maximus Caesar - 1, emitentul ilizibil, probabil până la 250 p. Chr. – 3. Atelierele de provenienţă pentru monedele pontice sunt: Tomis pentru 11 bucăţi, celelalte fiind bătute câte una la Callatis, Odessos şi Marcianopolis. Pentru una dintre monedele emise în oraşele pontice nu s-a putut stabili atelierul, din cauza stării precare de conservare.

Monedele imperiale sunt în număr de şase: doi asses, de la Nero şi Elagabalus, un sestertius  de la Hadrianus, doi denari de la Elagabalus şi Severus Alexander şi un antoninian de la Aurelianus. Starea lor de conservare este deficitară, ceea ce pledează pentru păstrarea lor timp îndelungat în circulaţia monetară antică. Atât cele trei monede imperiale de cupru, cât şi denarii, aparţin unei categorii de numerar frecvent întâlnită în descoperirile monetare din siturile romane, atât în Dobrogea cât şi în Transilvania [5] .  Toate sunt emise în atelierul de la Roma. Antoninianul emis de Aurelianus provine din atelierul de la Siscia şi este o categorie de nominal întâlnită mai frecvent în Dobrogea, decât în Transilvania [6] . 

Cele mai multe dintre monedele care se datează în timpul Dominatului, 19 bucăţi, sunt emise de Augusti şi Caesares din Casa lui Constantinus I. Pentru această perioadă, tipurile de revers cele mai frecvente sunt: PROVIDENTIAE CAESS şi PROVIDENTIAE AVGG/poartă de castru, GLORIA ROMANORVM/împăratul cu captivul,  GLORIA EXERCITVS/două personaje în haine militare, cel mai bine reprezentat fiind tipul de revers FEL TEMP REPARATIO/falling horseman.

 Monedele din timpul Dominatului din lotul studiat provin din monetăriile din partea de răsărit a Imperiului: Alexandria  2, Cartagina 1, Sirmium 1, Constantinopolis 3, Cyzic  2, Heraclea  9, Nicomedia   2,  Siscia   4, Thessalonica  6, restul monedelor fiind nedeterminabile din punctul de vedere al atelierului monetar. Ca şi categorie de numerar, folles din timpul Dominatului sunt: AE1 – 6, AE2 – 2 ,  AE3 – 16 , AE4 – 19.

Monedele care acoperă intervalul cronologic dintre secolele II-IV d. Hr., pot fi împărţite în două categorii distincte. Astfel, un grup unitar este cel al monedelor emise în marea lor majoritate în prima parte a secolului al III-lea d.Hr., de la Septimius Severus la Maximinus Thrax, în cetăţile pontice din Moesia Inferior. Acesta se explică prin faptul că în perioada respectivă se atinge maxima înflorire a activităţii monetare din oraşele Tomis şi Callatis şi tot acum se constată şi un aflux de monedă venit dinspre sud, din celelalte oraşe vest-pontice [7] . Trebuie să remarcăm că dintr-un total de 21 de monede din perioada Principatului, 15 sunt din acest tip. Astfel, din totalul de 18 monede de cupru datate în perioada Principatului, posibil de identificat măcar şi parţial, 83,33 % sunt emisiuni ale cetăţilor greceşti.

 Acest procentaj mare al emisiunilor cetăţilor pontice este caracteristic zonei Dobrogei pentru acest interval cronologic, ceea ce ne poate confirma ipoteza colectării întâmplătoare a monedelor de către deţinător posibil de pe un areal în care în antichitate a circulat multă monedă tomitană. Una dintre aceste zone ar putea fi sudul Dobrogei, unde numărul monedelor tomitane descoperite este comparativ mai mare [8] .

Una dintre observaţiile care se impune în urma analizei lotului prezentat este că repartiţia pe emitenţi prezintă un hiat între domniile lui Maximinus Thrax şi Aurelianus. Se pare că ne confruntăm cu aceeaşi penurie de intrări de monede pe care o întâlnim în circulaţia monetară din provincia Dacia. În întregul său, lotul de monede prezentat nu are structura unui tezaur.

Numărul mare de monede tomitane, 11 bucăţi, adică 72 % dintre cele coloniale, este un fapt neobişnuit, deoarece până acum se cunosc, din descoperirile izolate din afara oraşului Tomis doar un număr de 102 monede [9] , aşa încât monedele din lotul nostru ar reprezenta 10,78 %.  Trebuie să precizăm, totuşi, că marea majoritate a  monedelor tomitane din perioada imperială au fost descoperite în tezaure [10] . Pentru recoltarea monedelor din Dobrogea pledează şi faptul că, deocamdată, moneda oraşelor vest-pontice lipseşte aproape cu desăvârşire din descoperirile din Transilvania. La fel de insolită este şi structura ansamblului de monede de secol IV, care ar fi putut să constituie un fragment de tezaur caracteristic pentru Transilvania. 

 Catalog monede, Imagini monede, Tabele şi Grafice

Abrevieri bibliografice

 

Head	B.V. Head, Historia numorum, Oxford, 1911
LRBC	P. V. Hill, R. A. G. Carson, J. P. C. Kent, Late roman bronze coinage, Londra, 1972
Moushmov	N. Moushmov, Ancient Coins of the Balkan Peninsula and the Coins of the Bulgarian Monarchs,1912
Regling	B. Pick, K. Regling, Die antiken Münzen von Dacien und Moesien , Berlin, 1910.
Pick	B. Pick, Die antiken münzen von Dacien und Moesien, Berlin, 1898.
Sear	D. R. Sear, Bizantine coins and their values, London, 1987