AŞEZAREA NORICO-PANNONICĂ DE LA OCNA SIBIULUI 

Dumitru POPA

Planşe 

Existenţa şi accesibilitatea zăcămintelor de sare a determinat concentrarea aici  a unei succesiuni de locuiri ce încep din neoliticul timpuriu şi se înşiruie practic până la sfârşitul primului mileniu creştin [1] .

Exploatarea zăcămintelor în epoca romană a fost confirmată încă din secolul XVIII, pe baza observaţiilor de teren efectuate de un bun cunoscător în domeniu cum a fost J. E. Fichtel [2] . Atunci au putut fi identificate circa 15 exploatări, deja prăbuşite dar care prezentau toate caracteristicile unor exploatări antice. În legătură cu aceste exploatări s-au dezvoltat în epocă mai multe aşezări dispuse practic de jur împrejurul salinelor la distanţe variabile. Semnalate în literatura de specialitate încă de la mijlocul secolului al XIX-lea [3] , amplasamentul unora din aceste descoperiri este mai greu de localizat datorită impreciziei cu care au fost consemnate atunci, a evoluţiei planimetrice a aşezării în răstimpul scurs de la semnalarea descoperirilor şi mai ales datorită dispariţiei multora dintre toponime. La capătul a doi ani de cercetări de suprafaţă, mergând în măsura posibilului, pe urmele semnalărilor anterioare am reuşit să grupez punctele cu descoperiri şi să conturez cu aproximaţie aria a trei foarte probabile aşezări de epocă romană [4] .

Una se află în vatra oraşului în partea sa de nord-est. Din acest areal se cunosc numeroase descoperiri de factură superioară: cărămizi, una posibil cu ştampilă, ţigle, mozaic, vase terra sigillata opaiţe, un cap de statuie reprezentând-ul pe Mithras sau un acolit, monede. Se menţionează de asemenea două ciocane de miner descoperite în zona exploatărilor

O a a doua aşezare este situată la circa 5 km  nord de oraş, pe locul numit „Zmiţe”. Cercetată prin săpături sistematice în anii 1964-1965, ea s-a dovedit, pe baza materialului ceramic că aparţine unei comunităţi autohtone şi se datează, mai mult, în secolul III d. Hr [5] .

O serie de puncte cu descoperiri au fost semnalate prin literatura mai veche s-au mai nouă pe valea Visei în punctele „Faţa Vacilor”- la Făgădău, „Sub Stupini” şi „La Stupină”, puncte destul de apropiate în teren şi care ar putea desemna o singură aşezare.

Alte descoperiri semnalate la sud de zona exploatărilor de sare în zona actualei Fabrici de cuţite ar putea marca traseul drumului roman de la Cedonia (Guşteriţa-Sibiu) spre Sacidava (Miercurea Sibiului). De exploatările de sare ar putea fi legată şi aşezarea dacică de epocă romană de la Şura Mică [6] , aflată la mică distanţă de acestea.

 În anii 2004-2005 am executat săpături arheologice în aşezarea de pe valea Visei, punctul „Faţa Vacilor-La Făgădău” iar rezultatele înregistrate formează subiectul acestei comunicări.

Aşezarea se află pe prima terasă de pe malul stâng al Visei, într-o zonă neinundabilă. Deşi aria cercetată este redusă, în total 32 mp, rezultatele sunt deja relevante pentru a caracteriza comunitatea care forma acestă aşezare şi caracteristicile sale culturale.

Stratul de cultură are o grosime de cca. 0,4 5m şi se situează la modul general între 0,45 şi 0,9 m. La 0,72 m se conturează un nivel de călcare cu masive depuneri de chirpic, sporadice pietre, bogate urme de cărbune şi multă ceramică (Pl. I).

Din analiza stratigrafică pare foarte sigur că locuirea s-a făcut în locuinţe de suprafaţă dar tehnica de construcţie nu ne apare foarte clară. În resturile masive de chirpic care formează uneori o masă groasă de 25 cm lipsesc aproape complet urmele de nuiele în schimb se pot observa urmele lăsate de suprafeţele plane ale unor piese de lemn cu lăţimea de 4-7 cm. Au apărut de asemenea mai multe fragmente ceramice ce par a fi părţi ale unor cărămizi rudimentare (Pl. II).

Ceramica formează materialul cel mai relevant pentru încadrarea culturală a aşezării de aici.

Din analiza caracteristicilor tehnice: calitatea şi culoarea pastei, modelajul, a formelor şi a modalităţilor de ornamentare putem distinge în lotul ceramic de la Ocna Sibiului următoarele categorii ceramice:

A- ceramică terra sigillata şi terra nigra

B- ceramică fină din pastă roşie şi cenuşie

C- ceramică zgrunţuroasă lucrată la roata olarului sau cu mâna.

A. Câteva fragmente de vase terra sigillata, unul decorat şi mai multe fără decor, judecând după aspectul pastei al verniului şi după motivul deocrativ provin din import         (Planşa III, a, b, e, f; IV, a, b). Alte două fragmente decorate foarte asemănător, posibil chiar identic, şi mai mulţi pereţi de castroane sau boluri mai mici, fără decor, ar putea proveni şi din ateliere locale (Planşa III, c, d; IV, d). Caracteristicile acestor fragmente care ne-au determinat să le considerăm ca fiind produse ale unor ateliere din provincie sunt: pereţii mai groşi, pasta mai puţin densă, ormanentele mai şterse, iar verniul, în bună măsură, dispărut.

Terra nigra este reprezentată prin câteva fragmente de pereţi şi buze de vase mici, boluri foarte probabil, din pastă cenuşie foarte fină, grosimea pereţilor sub 3 mm, având atât la exterior cât şi la interior un verniu negru, intens strălucitor, cu aspect metalic. Credem că şi acestă categorie ceramică este tot un produs de import.

B. 1. Ceramica fină roşie (Planşele V, VI) provine de la vase de mici dimensiuni, judecând după grosimea pereţilor. Între forme pot fi identificate numeroase funduri cu inel, posibil de boluri, ulcele sau urcioare, funduri plate de la farfurii sau platouri. O menţiune aparte facem pentru un perete de vas pictat (VI, a) cu mici ornamente rotunde de culoare maronie, probabil rozete şi pentru o farfurie de mici dimensiuni, puţin adâncă şi cu bordura rotunjită, cu siguranţă o imitaţie după forma Drag. 35 (V, a); ambele pot fi considerate, cu multă certitudine, vase de import.

B. 2. Ceramica fină cenuşie (Planşele VII, VIII). Din astfel de pastă sunt lucrate mai multe boluri de mici dimensiuni, cu pereţii subţiri şi buza rotunjită simplu, castroane cu pereţii drepţi şi buza rotunjită şi îngroşată simetric, un Dreifußschale (VIII, b), farfurii puţin adânci şi cu bordura elegant curbată în jos. Tot dintr-o astfel de pastă dar mai puţin fină au fost lucrate şi unele vase de dimensiuni mai mari, judecând după grosimea pereţilor, dar forma lor nu se poate reconstitui pe baza fragmentelor păstrate.        

C. Ceramica zgrunţuroasă este predominantă. Dintr-o astfel de pastă s-au lucrat la roata olarului mai multe tipuri de oale fără torţi, străchini cu pereţii înclinaţi spre exterior, drepţi sau curbaţi, o mare cantitate de capace şi mai multe vase de tip Dreifußschale. Culoarea pastei este cărămizie sau cenuşie cu diferite nuanţe de la cenuşiu deschis, până la cenuşiu închis aproape negru. Pe cele mai multe vase se poate observa o angobă superficială de culoare cenuşie care dă o tentă de această culoare pereţilor, chiar şi la vasele lucrate din pastă cărămizie. Ca urmare a folosirii pe foc multe vase şi-au schimbat culoarea pe unele zone ale corpului dobândind un aspect pătat în diferite nuanţe de cenuşiu. Dintr-o pastă identică au fost lucrate cu mâna şi un număr însemnat de oale fără torţi. Forma şi ornamentele lor sunt de asemenea identice cu ale celor lucrate la roată.  

Oala fără toartă este forma predominantă ca frecvenţă în aşezare. În cadrul formei generale predomină o oală, de forma aşa ziselor „oale borcan” de dimensiuni medii spre mari, cu diametre ale fundurilor între 8-14 cm, diametre la gură între 15-25 cm şi înălţimi în jurul a 35 cm. Vasele au întotdeauna fundul plat, bazinul alungit cu pereţii curbaţi, cu umăr şi gât bine conturat iar gura este evazată şi terminată cu o buză de cele mai multe ori simplă cu profil unghiular (Planşele IX, X, XI).

Un alt tip de oală a cărei formă poate fi reconstituită este oala de dimensiuni medii spre mici, cu bazin aproape sferic şi gura evazată terminată tot cu o buză unghiulară (XI, d).

Alte forme de oale din pastă zgrunţuroasă, înclusiv oale cu torţi sunt prezente într-un număr foarte mic şi deocamdată imposibil de reconstituit ca formă.

Ornamentele aplicate pe oalele lucrate din pastă zgrunţuroasă sunt (Planşele XII, XIII):

- linia în val, câte una singură aplicată pe umărul oalelor cu un instrument nu tocmai ascuţit;

-o nervură rotunjită aplicată circular pe gâtul unor vase;

-ornamente executate cu rotiţa;

-striuri executate cu pieptenele, Kammstriche, sau cu măturicea, Besenstrich, dispuse vertical, orizontal sau suprapuse, intersectându-se; aceste două tehnici sunt cele mai frecvente, îndeosebi cel cu măturicea şi sunt aplicate atât pe oalele lucrate la roată cât şi pe cele cu mâna.    

Străchinile (Planşa XIV) cu fundul plat şi pereţii drepţi şi înclinaţi spre exterior sau uşor curbaţi spre interior, terminaţi cu buze simple rotunjite sau uşor îngroşate, sau cu dezvoltare simetrică de forma unui V foarte deschis sau a unui T rotunjit şi cu două caneluri superficiale pe partea superioară a buzei, par a fi o formă mult folosită de comunitatea de la Ocna Sibiului. De regulă acestă formă este executată din pastă cenuşie, numai cu roata, prezintă urme de angobă şi de folosire pe foc. 

Străchinile cu trei picioare Dreifußschalen (Planşa XV) sunt reprezentate prin mai multe fragmente de buze şi bazin şi îndeosebi prin picioare. Prin forma bazinului şi a gurii, ele aparţin toate unui singur tip caracterizat prin bazinul arcuit rotund şi gura aproape verticală, cu un umăr rotund la zona de întâlnire a bazinului cu gura. Am menţionat mai sus cazul unui fragment din pastă cenuşie fină care prin forma sa ar putea aparţine unui alt tip de vas Dreifußschale, cunoscut din complexele norico-pannonice din afara Daciei [7] .

Capacele sunt o formă foarte răspândită în lotul ceramic de la Ocna Sibiului (Planşa XVI); cel puţin câteva zeci de capace recoltate din numai 32 mp de săpătură. Sunt cu toate lucrate din pastă  zgrunţuroasă, cărămizie sau cenuşie şi numai al roată. Ca formă ele se pot încadra într-un singur tip care este şi cel mai simplu, având corpul tronconic, cu unele elemente de diferenţiere care permit stabilirea a trei varianate. Elementele de variaţie apar cu privire la conicitatea pâlniei, distingând aici capace înalte şi scunde şi la configuraţia marginii acesteia:

-cu marginea terminată simplu prin rotunjirea simetrică a acesteia;

-cu marginea teşită pe partea sa inferioară, formându-se astfel o zonă plană de aşezare;

-cu marginea prevăzută pe partea sa inferioară cu o mică prelungire sau nervură unghiulară care permitea o mai sigură fixare pe gura vasului. Toate trei variantele, dar cu caracteristici mult mai bine marcate şi dezvoltate se cunosc la capacele din aceeaşi zonă de civilizaţie la care am făcut trimitere mai sus.   

Analiza materialului ceramic din aşezarea de la Ocna Sibiului [8] , indică cu multă certitudine origininea norico-pannonică a coloniştilor care au locuit aici. Elementele inconfundabile  şi cu mare grad de certitudine în stabilirea etnicului sunt forma şi decorul în cele două tehnici Kammstriche şi Besenstrich ale unor oale şi vasele Dreifußschale.  Analogii foarte bune în ceramica din complexele norico-pannonice se găsesc şi pentru alte forme îndeosebi pentru străchini şi farfuriile din pastă fină cenuşie şi roşie [9] .

Colonizarea norico-pannonă în spaţiul intracarpatic a fost de curând analizată [10] . Particularitaea aşezării de la Ocna Sibiului, aşa cum se conturează ea până acum pare să o constituie puritatea etnică a locuitorilor şi conservatorismul culturii lor materiale. Până acum astfel de comunităţi au fost cunoscute doar prin necropolele lor-cazurile Caşolţ [11] şi Calbor [12] ; aşezarea de la Ocna ar putea astfel să reprezinte complementul atât de necesar pentru cunoaşterea evoluţiei culturale a unor comunităţi de colonişti care la sosirea în provincie nu erau decât în mică măsură romanizaţi.

Cât priveşte modalităţile concrete şi scopul pentru care acestă comunitate a ajuns în Dacia, bazaţi tocmai pe aspectele mai sus evidenţiate- omogenitatea şi conservatorismul culturii materiale care sugerează comunităţi puternic sudate cu structuri sociale de tip tribal încă funcţionale, ne gândim la o deplasare în masă a unei întregi comunităţi. Prezenţa exploatărilor de sare la o distanţă de nici 2 km ar putea sugera şi scopul unei astfel de colonizări, poate şi caracterul ei dirijat de către stat.

Analiza lotului ceramic obţinut până acum şi prezenţa şi a altor indicii şi îndeosebi o rotiţă dinţată din bronz (Planşa XVII a), care poate fi interpretată cu multă certitudine ca un instrument pentru decorarea ceramicii-o analogie perfectă dar din lut fiindu-ne cunoscută din centrul de olari de la Micăsasa [13] - ne sugerează ipoteza că aici ar fi putut funcţiona şi un centru de olari specializat îndeosebi pentru producerea ceramicii de tradiţie norico-pannonică. Aşa s-ar putea explica cantitatea foarte mare de capace, descoperite într-o suprafaţă redusă de cercetare şi de asemenea vasele de tip Dreifußschalen.

Pentru o datare a aşezării de la Ocna Sibiului dispunem acum de prea puţine elemente concrete care să ne indice limite mai fine decât cele de ansamblu pentru epoca romană. În discuţie intră două fibule: una din bronz de tipul „cu capul în formă de trompetă” (XVII, e), la care se păstrează doar capul şi alta din argint de tipul „cu piciorul întors pe dedesubt” (XVII, c), o variantă deocamdată fără analogii în materialul cunoscut din Dacia.

O menţiune aparte facem şi pentru un cântar de tip roman [14] (XVII, f), din fier a cărui apariţie într-o aşezare rurală reprezintă oricum o raritate pentru mediul arheologic al Daciei.                 

Prezenţa unor elemente norico-pannone în zona apropiată salinelor de la Ocna Sibiului  este de foarte mult timp atestată la Şura Mică [15] printr-o stelă funerară cu inscripţie, defuncta Iulia Magiona fiind originară, foarte probabil, după frecvenţa numelui din zona oraşului Virunum [16] . Tot la Şura Mică, la marginea aşezării daco-romane, amintită mai sus, au fost descoperite două morminte de încineraţie cu  un vas Dreifußschale şi capac. Prezenţa aşezării de la Ocna Sibiului, la mică distanţă este de natură să ofere noi explicaţii pentru situaţia mai sus prezentată. Deocamdată contactele umane şi culturale dintre cele două comunităţi sunt cât se poate de evidente.          

Planşe 

 

Versiune full text 6,27 MB