Relaţii etnice sau relaţii interculturale?

Privire asupra unor realităţi istorice ale Transilvaniei în secolul al II-lea î. Chr.

Iosif Vasile FERENCZ

 

 English Abstract , Bibliografie, Planşe

1. În a doua jumătate a secolului al IV-lea BC celţii pătrund în Transilvania (Fig. 1),

 

 

Fig. 1. The stages of Historical Celts migrations towards East.

 

prezenţa lor în spaţiul intracarpatic fiind documentată arheologic până în primul sau al doilea sfert al secolului al II-lea BC [1] . Unii autori consideră însă, că momentul de debut al acestor evenimente, trebuie plasat la începutul sec. al III-lea î. Chr [2] . Izvoarele istorice pe care le cunoaştem astăzi nu au consemnat în scris evenimentele la care ne referim, din acest motiv, informaţiile oferite de cercetarea arheologică sunt singurele în măsură să furnizeze data pentru reconstituirea imaginii vieţii comunităţilor omeneşti din acea perioadă de timp. Interpretarea lor însă, s-a făcut de multe ori cu prea multă uşurinţă. Ca urmare au fost emise ipoteze şi au fost conturate scenarii istorice, care adeseori au la bază numai ,,deducţii logice” şi nu au ca fundament documentaţii ştiinţifice. O astfel de ,,teorie” intenţionăm să o punem în discuţie în cele ce urmează.

 

2. Convieţuire sau colonizare?

Încercarea de a reconstitui modalităţile prin care s-au desfăşurat relaţiile între comunităţi, raportându-ne doar la elementele de cultură materială este dificilă, cu mijloacele de care dispunem astăzi [3] . Cu toate acestea, în istoriografia românească au fost înregistrate unele ipoteze, susţinându-se ideea unor comunităţi mixte din punct de vedere etnic, formate din autohtoni, numiţi daci (?) sau traci, pe de o parte şi celţi, care locuiau în aşezările datate în perioada enunţată [4] . În ceea ce ne priveşte, considerăm că în momentul actual dispunem de prea puţine date ca să poată să fie susţinută ipoteza conform căreia comunităţi aparţinând celor două categorii de populaţii trăiau în aceleaşi aşezări. Nu avem motive să ne îndoim de prezenţa celţilor în teritoriile menţionate, tot aşa cum nu ne putem îndoi nici de contactul dintre cele două civilizaţii, care este indicat de anumite elemente de cultură materială străine celţilor în alte spaţii, în contexte arheologice care pot fi atribuite cu multă siguranţă celţilor. Însă locuirea în aceleaşi aşezări a unor comunităţi aparţinând mai multor etnii, nu poate fi susţinută numai prin prezenţa ceramicii lucrate cu mâna. Asocierea celor două categori ceramice, asociată în complexe arheologice, poate fi eventual interpretată ca un argument al contactului dintre două populaţii, într-un anumit spaţiu geografic, însă şi această presupunere comportă o serie de întrebări la care, cu informaţiile sărace de care dispunem în prezent, nu se poate răspunde. La starea de fapt descrisă, poate fi adăugată şi constatarea privind atestarea literară a numelui de ,,daci”. După cum este cunoscut, doar în secolul al II-lea î. Chr. Iulius Caesar relatează succint despre o populaţie numită astfel [5] . Ori la nivelul acelui palier cronologic, cultura materială din spaţiul atribuit dacilor are un aspect total diferit de al perioadei în care celţii erau prezenţi (Pl. I). Aşa cum s-a mai consemnat, aspectul culturii materiale caracteristic populaţiilor care locuiau în Transilvania, în momentul sosirii comunităţilor celtice, nu poate fi definit în stadiul actual al cercetărilor [6] . Nu vom mai insista asupra unor amănunte terminologice, deoarece punctul nostru de vedere a fost expus de curând [7] .

Părerea noastră este că dificultăţile de interpretare au ca sursă mai degrabă stadiul cercetărilor decât alte motivaţii, iar nivelul actual al cunoaşterii lasă mult de dorit [8] . Considerăm că este semnificativ exemplul dat de nivelul cunoaşterii realităţilor istorice din nord-vestul României, unde investigaţiile din ultimele decenii au adus răspunsuri la multe întrebări [9] .

Ceea ce a fost demonstrat şi este astăzi larg acceptat, este faptul că pe o durată de cca 200 de ani, comunităţi celtice au locuit în interiorul arcului carpatic. Prezenţa lor este documentată de artefacte specifice civilizaţiei materiale, descoperite în complexe funerare şi în aşezări. Numărul localităţilor de pe teritoriul cărora provin descoperiri datate în primele etape ale celei de-a doua vârste a fierului este destul de mare. O imagine parţială ar putea să fie reprezentată cu ajutorul hărţii întocmite de Ion Horaţiu Crişan (Pl. II). Un demers care să înregistreze descoperirile cunoscute astăzi, oricât ar fi de dorit, lipseşte.

De asemenea, trebuie menţionată asocierea în complexe, precum şi în stratul arheologic al unor situri, a obiectelor caracteristice celţilor cu altele, specifice mediului cultural al unor populaţii contemporane lor.

Astfel, în ultimele decenii, s-a considerat că în primele etape ale celei de-a doua epoci a fierului, în Transilvania erau prezente comunităţi mixte care locuiau în aşezările datate în acea perioadă [10] , formate din daci sau geto-daci şi celţi [11] , ori geţi şi celţi [12] . Se presupunea deci, că cele două populaţii au trăit în acelaşi areal geografic, sau chiar în aceleaşi aşezări rurale [13] , timp în care componenta celtică a fost asimilată în ,,masa autohtonilor” [14] . Scenariul asimilării era unul similar celui propus pentru a înţelege raporturile dintre sciţii agatârşi, pomeniţi de Herodot [15] şi populaţia din prima epocă a fierului, în Transilvania [16] . Ca o paranteză, trebuie amintit că pentru prima epocă a fierului nu cunoaştem în acest moment aspectul culturii materiale a autohtonilor traco-geto-daci, în masa cărora au fost asimilaţi sciţii. Până acum cunoaştem unele complexe funerare atribuite sciţilor, în care se regăsesc unele recipiente confecţionate din ceramică, considerate autohtone. Însă nu au fost cercetate aşezări. Lipsa acestor tipuri de sit a fost explicată prin faptul că sciţii, fiind o populaţie nomadă, locuiau în care sau căruţe şi ca atare, urmele lor nu pot fi surprinse [17] . Dacă pentru agatârşi explicaţia poate fi într-o oarecare măsură mulţumitoare, pentru a explica lipsa aşezărilor şi a oricăror alte complexe care să poată fi atribuite acelora în ,,masa cărora au fost asimilaţi” nu avem nici măcar o propunere de interpretare. În plus, pentru intervalul cronologic care s-a derulat până în momentul sosirii celţilor, interval care depăşeşte 100 de ani şi în care ar fi trebuit să se manifeste în cea mai mare strălucire cultura materială şi spirituală a localnicilor, înregistrăm o mare necunoscută. Acest fapt a fost remarcat în repetate rânduri [18] .

Sintetizând datele pe care le cunoaştem astăzi privind aspectele culturale ale civilizaţiilor care au locuit în Transilvania, începând din etapa mijlocie a primei vârste a fierului şi până la sfârşitul secolului al II-lea î. Chr., au fost ilustrate în Pl. I. Ca atare, credem că în acest moment, pe baza materialelor arheologice descoperite în Transilvania, se pot identifica anumite informaţii care sugerează existenţa unor relaţii între celţi şi o populaţie probabil de neam tracic. Însă este dificil să fie precizate particularităţile acestor relaţii. Din aceste motive este dificil de stabilit, dacă se poate vorbi despre relaţii etnice sau inter-culturale. Şi implicit, nu putem să argumentăm un scenariu istoric conform căruia în zona intracarpatică se poate vorbi în acest moment despre colonizarea de către celţi a unui teritoriu nelocuit (sau de către celţi şi geţi în acelaşi timp [19] ). Tot aşa cum nu putem şti dacă amestecul de materiale care compun cultura materială a celor care au locuit în acest teritoriu vorbesc despre convieţuirea coloniştilor celţi cu autohtonii pe care i-au întâlnit în acest teritoriu. În plus, trebuie să precizăm că nu intenţionăm nici să negăm, nici să ignorăm acel ,,fond local” care evoluează în Transilvania în paralel cu cel din spaţiul extracarpatic, la care face referire Cristian Ioan Popa [20] . Însă nu putem fi de acord cu părerea domniei sale cum că ,,este dificil de precizat … fondul local peste care se suprapune primul val celtic …” [21] . Credem că este mai corect să recunoaştem faptul că pur şi simplu nu cunoaştem aspectul culturii materiale caracteristice acelei civilizaţii şi că orice speculaţii pe această temă, în lipsa unor dovezi materiale, nu ar face decât să ducă la acea finalitate nedorită, anume ,,concluzii de ordin istoric greşite”, enunţată de autorul citat [22] . Un exemplu de ,,deducţie logică” menită să ascundă carenţele lipsei de informaţii este dat prin definirea acelei perioade ,,de tranziţie, aflată în strânsă legătură şi egală măsură atât cu Hallstatt-ul, cât şi cu epoca Latène” [23] , pe care domnia sa ,,o acceptă”. Argumentele pe care le aduce în sprijinul afirmaţiilor sale sunt descoperiri din nord-vestul României, spaţiu în care la sfârşitul primei epoci a fierului evoluează o civilizaţie relativ bine cunoscută din punctul de vedere al culturii materiale [24] , dar care nu se regăseşte în Transilvania. În acelaşi timp, trimite la descoperiri care încă nu au fost publicate, aşa cum sunt cele de la Săvârşin, precum şi la altele care, aşa cum recunoaşte de altfel, aparţin bronzului târziu [25] .

 

***

 

Dacă pentru cea de-a doua jumătate a secolului al patrulea şi pentru întreg secolul al treilea, în Transilvania sunt cunoscute cele două categorii de materiale arheologice, în secolul al II-lea î. Chr. intervin noi elemente, care se adaugă primelor, sporind complexitatea complexelor arheologice şi a interpretării situaţiei istorice. Astfel, între obiectele rezultate în urma cercetării a două aşezări datate în La Tène C₁, se numără şi unele piese caracteristice culturii materiale a bastarnilor [26] .

 

3. Bastarnii

Este astăzi acceptat că în jurul anului 200 î. Chr, într-o arie geografică situată în părţile de nord-est ale Daciei, s-au aşezat bastarnii (Pl. III) - populaţie germanică, originară dintr-o zonă care cuprinde astăzi teritorii din nordul Germaniei şi al Danemarcei (Holstein, Mecklenburg, Pomerania Anterioară, Brandemburg, Saxonia-Anhalt, Saxonia şi Lausitz), provenind din arealul unor grupe culturale diferite [27] . Ei vor fi cunoscuţi mai ales datorită deselor incursiuni militare pe care le vor face în Peninsula Balcanică, singuri sau în alianţă cu luptători geţi, celţi sau din cadrul altor populaţii. Însă unul dintre episoadele cele mai cunoscute este acela legat de chiar prima expediţie întreprinsă la sudul Dunării. Evenimentele au fost descrise de către Titus Livius [28] , sunt bine cunoscute şi ştim că s-au desfăşurat în primul sfert al secolului al II-lea î. de Chr. Unele amănunte însă, nu au fost expuse cu destule amănunte de către autorii antici, dar unele descoperiri arheologice ar putea să completeze lacunele textelor istorice [29] .

 

***

 

Cercetările întreprinse la Moreşti, judeţul Mureş, la mijlocul secolului al XX-lea au fost finalizate cu o monografie arheologică, volum care rămâne un model demn de urmat în numeroase privinţe [30] . Între orizonturile culturale surprinse în acel sit, se numără şi unul caracteristic etapei mijlocii a La Tène-ului, reprezentat printr-o aşezare cu caracter rural [31] , asemănătoare tuturor staţiunilor de acest fel din epocă [32] . În complexe, a fost surprinsă aceeaşi asociere de obiecte care a fost descrisă mai sus. În plus, au fost descoperite şi unele recipiente, confecţionate din ceramică, având certe analogii în mediul bastarnic [33] (Pl. IV). Descoperirea a fost considerată ca singulară, pe parcursul câtorva decenii şi a fost interpretată ca reflectând o încercare de pătrundere a bastarnilor în Dacia intracarpatică [34] .

Recent, în urma descoperirii unor materiale asemănătoare, într-o aşezare contemporană cu prima, la Şeuşa, în judeţul Alba [35] ( Pl. V), a fost posibilă emiterea unei alte ipoteze, care ar putea explica prezenţa ceramicii bastarnice în cele două situri [36] . Mai exact, a fost propus sub formă de ipoteză de lucru un scenariu istoric, potrivit căruia războinicii bastarni care au pornit să-i înfrunte pe dardani, la solicitarea lui Filip al V-lea prin solia din 184-182, au trecut prin trecătorile Carpaţilor răsăriteni, după care au urmat cursul Mureşului şi al Tisei pentru a ajunge în ţinuturile locuite de scordişti (Ferencz, Ciută 2005, p. 245). Pentru itinerariul parcurs de către luptătorii germanici, cu ocazia campaniei descrise de Titus Livius, a fost propusă şi o altă rută, străbătând teritoriul getic şi trecând Dunărea în apropierea de la Satu Nou - ,, Valea lui Voicu ” [37] . Prezenţa ceramicii bastarnice în mediul getic, printre materialele din inventarul complexelor din staţiunea de la Satu Nou, poate să aibă legătură cu evenimente istorice desfăşurate în Peninsula Balcanică, într-un interval cuprins între 179 şi 29/28 î. Chr., la care au participat contingente de bastarni [38] .

Trebuie reţinut faptul că prezenţa ceramicii caracteristice culturii Poieneşti-Lukaševka în staţiuni arheologice, din Dobrogea şi din Transilvania, teritorii care nu corespund arealului bastarnic, datate în secolul al II-lea î. Chr. este o realitate istorică. Însă materialele descoperite în acea aşezare getică pot să indice conexiuni cu unul sau mai multe dintre episoadele epopeii triburilor germanice, în timp ce obiectele pe care le cunoaştem din Transilvania nu pot fi asociate cu prea multe evenimente cunoscute. Dacă acceptăm datarea în jurul anului 200, propusă de Mircea Babeş, pentru debutul culturii Poieneşti-Lukaševka [39] şi ţinem cont de asocierea materialelor celtice cu ceramică bastarnică în cele două staţiuni amintite, putem să datăm cu destul de mare precizie, ambele contexte, în primul sfert al secolului al II-lea î. Chr. [40] . În acelaşi timp, descoperirea obiectelor aparţinând celor două medii culturale, împreună, argumentează prezenţa celţilor în interiorul arcului carpatic la începutul veacului respectiv [41] . Momentul coincide cu sfârşitul subfazei C1 a celei de a doua epoci a fierului, în spaţiul menţionat [42] . Şi tocmai în acea perioadă s-au desfăşurat evenimentele descrise de Titus Livius.

Despre etapa care a urmat putem spune că probabil, a fost una de tranziţie între subfazele C1 şi C2 şi a fost marcată de profunde transformări în viaţa unor comunităţi care locuiau o mare parte a Europei, la nivelul credinţelor şi concepţiilor privind viaţa de apoi [43] , dar şi în domeniul vieţii materiale. Începând cu orizontul La Tène C2, în Europa centrală s-a dezvoltat civilizaţia oppida [44] , caracterizată prin situri în care se regăsesc materiale celtice specifice. În Transilvania se perpetuează civilizaţia rurală, caracterizată prin aşezări deschise, aşa cum este cazul la Şeuşa, în cel de-al doilea nivel La Tène, dar în acelaşi timp iau naştere aşezări fortificate, precum aceea de la Sighişoara-Wietenberg (Andriţoiu-Rustoiu 1997, p. 125) şi cetăţi (Rustoiu 2002. p. 35).

 4. Concluzii

După cum s-a văzut, în unele dintre aşezările cercetate în Transilvania, pe cursul Mureşului, datate până la începutul secolului al II-lea î. Chr., au fost identificate artefacte caracteristice pentru cultura materială a  mai multor civilizaţii. Descoperirea ceramicii bastarnice într-o aşezare datând din La Tène-ul mijlociu reprezintă un eveniment ştiinţific, care oferă un bun prilej pentru enunţarea unor ipoteze ce ar putea conduce la clarificarea unor aspecte importante ale vieţii comunităţilor omeneşti din acea vreme. Pe de o parte, credem că ele sunt un reper cronologic foarte important cu ajutorul căruia poate să fie fixat, cu destul de mare precizie, momentul în care, în urma unor evenimente istorice încă prea puţin cunoscute, un anumit mod de viaţă reflectat de un anume tip de cultură materială dispare, lăsând locul alteia. O succintă comparaţie între principalele elemente de cultură materială ale celor două epoci istorice la care facem referire pot să fie observate în Pl. I.

În acelaşi timp, descoperirea ne obligă să ne punem o serie de alte întrebări. Însă cu datele de care dispunem în stadiul actual al cercetărilor nu suntem în măsură să răspundem la toate. Prin prezenţa singulară a ceramicii germanice între descoperirile de la Moreşti a fost emisă ipotezapotrivit căreia, ea reflectă o încercare a bastarnilor de a pătrunde în Dacia intracarpatică [45] . Odată cu apariţia materialelor de la Şeuşa, pe hartă este înscris un nou punct. Situarea aşezării, pe valea Mureşului şi în acelaşi timp la o distanţă considerabilă de zonele în care sunt atestaţi utilizatorii acestor artefacte, coroborată cu datarea acestor materiale, ne îndreptăţesc să ne întrebăm dacă ele nu reflectă un fapt istoric consemnat de izvoarele antice, anume expediţia împotriva dardanilor. Suntem de părere, aşa cum am mai afirmat, că enunţarea unei asemenea ipoteze este oportună [46] . Argumente în plus, în afara celor enunţate mai sus, care să susţină supoziţia noastră, sunt furnizate de existenţa, încă din preistorie, a unor drumuri care legau teritoriile aflate la răsărit de Carpaţi, de zona Dunării, străbătând Transilvania. La acest aspect mai trebuie adăugată distanţa mai mică, a acestei variante de drum, în comparaţie cu aceea prin Dobrogea (Pl. III). Odată cu apariţia ceramicii de la Şeuşa, credem că se poate susţine un contact nemijlocit între reprezentanţii celor două civilizaţii, chiar dacă este dificil de argumentat prezenţa unor germanici în aşezări celtice din Transilvania. Relaţiile între unele populaţii celtice şi altele germanice au fost sesizate şi de alţi cercetători [47] şi explicate prin existenţa unor afinităţi între cele două [48] . Aceste gen de asemănări ar fi putut să facă posibilă şi coabitarea, în anumite condiţii şi într-un anume interval de timp a unor indivizi germanici alături de celţi, însă doar pe baza informaţiilor de care dispunem în prezent, nu putem susţine un astfel de scenariu. Cercetările care vor urma, ar putea să furnizeze informaţii care să confirme sau să infirme o astfel de ipoteză.

Ca urmare, în acest stadiu al cercetărilor se poate afirma că în prima parte a secolului al II-lea î. Chr., în Transilvania, se găsesc artefacte specifice mai multor civilizaţii. Din păcate însă, în etapa în care s-a ajuns cu cercetarea, dispunem de prea puţine date pentru a face afirmaţii categorice în direcţia unui răspuns la întrebarea firească: asocierea de materiale arheologice reflectă coabitarea sau relaţii interculturale între populaţiile cărora le sunt caracteristice? Intensificarea cercetărilor va aduce, credem noi, argumentele necesare pentru a răspunde la toate aceste întrebări, precum şi la altele, care au fost formulate sau urmează să fie.