ELEMENTE ALE SIMBOLISTICII AUTOHTONE REFLECTATE ÎN ICONOGRAFIA MONETĂRIILOR VEST-PONTICE DOBROGENE ÎN EPOCA AUTONOMĂ 

Gabriel TALMAŢCHI

 English abstract, Planşe / Plates

Contactele economice şi comerciale dintre populaţia locală şi comunităţile greceşti au cunoscut etape timpurii, pe parcursul cărora prima a preluat treptat multe aspecte novatoare şi superioare de cultură materială, socială etc., de la ultimele, aflate într-un stadiu de dezvoltare mai avansat, între cele două tabere creându-se o adevărată reţea de relaţii ce privea marea majoritate a aspectelor vieţii de zi cu zi. Odată cu transformările economice şi accelerarea pe bază de etalon a schimbului, societatea autohtonă traco-getică atinge şi ea un anumit nivel de înţelegere şi cunoaştere a mecanismelor economice specifice epocii [1] , de altfel bine organizate şi definite în lumea greacă. Pe această scară evolutivă a sistemelor economice, apariţia, mai întâi, a semnelor monetare şi apoi a monedei propriu-zise, nu a făcut decât să puncteze şi să definitiveze procesul economic şi comercial ca atare.

Histria, întemeiată pe la jumătatea secolului VII sau în ultimul sfert al aceluiaşi secol [2] de către milesieni, a dus o politică economică şi comercială ce a presupus atragerea populaţiei locale. Sigur, societatea indigenă a trebuit să ajungă la un anumit nivel de dezvoltare, lucru amplificat de intensa circulaţie umană şi materială ce au accelerat mutaţiile, grecii fiind adevăraţi instigatori prin tehnica dovedită şi produsele rezultate. Aceste mutaţii, deşi la început mai mult imperceptibile, vor deveni cu timpul extrem de relevante pentru a da naştere la schimbări importante în structura socială, politică, economică şi comercială a populaţiei autohtone. Pe această cale grecii şi-au asigurat produsele alimentare necesare traiului, dar şi comerţului, şi-au creat noi puncte de desfacere a mărfurilor aduse din afară, existând interes dinspre zona indigenă, atrasă de influenţele economice, oraşele devenind antrepozite ale mărfurilor care intrau şi ieşeau din zonă [3] . Astfel, erau preluate cereale, produse animaliere, miere, peşte şi sclavi şi erau date la schimb, ceramică de foarte bună calitate, vinuri, uleiuri şi alte produse specifice tehnicii meşteşugăreşti greceşti (arme, obiecte de podoabă) [4] . Acestea erau aduse prin intermediul relaţiilor existente cu Miletul, cu alte centre din Grecia asiatică sau insulară, apoi cu Corintul şi nu în ultimul rând cu Atena [5] . Apelând la o formă paşnică de colaborare, milesienii au pus în practică experienţa lor colonizatoare creată pe coasta anatoliană, mergând aşa cum s-a şi propus pe eventuale relaţii contractuale, stabilite între parteneri [6] şi nu între învingători şi învinşi.

Începuturile producţiei meşteşugăreşti par a fi atestate la Histria încă din secolul VI a. Chr. [7] , jumătatea acestui veac trădând o spectaculoasă creştere demografică [8] , datorată fie situaţiei prospere economice, fie venirii unui eventual alt val colonizator, totuşi de mai mică amploare decât cel din secolul VII a. Chr. O altă cauză o poate reprezenta îngrămădirea şi îndesirea populaţiei locale în teritoriul rural al cetăţii – chora -, creat, după informaţiile pe care le avem din punct de vedere epigrafic, deja în a doua jumătate a secolului IV a. Chr. [9] , deşi existenţa unui teritoriu amenajat poate fi considerată ca îndeplinită nu mai târziu de mijlocul secolului VI a. Chr. [10] Din interiorul teritoriului de influenţă cunoaştem o serie de aşezări ce au devenit centre comerciale aflate sub directa influenţă a cetăţii, dar care ar aparţine de fapt unui spaţiu de interferenţe culturale [11] , cu mai multe componente, diferite din punct de vedere etnic, dar apropiate prin interese comune. Tariverde [12] , Sarinasuf [13] , Sinoie-Zmeica [14] , Vişina [15] etc. [16] , sunt doar câteva din nucleele greceşti stabilite în mediul indigen, considerate ca aşezări cu caracter cvasi-urban [17] .

Din punct de vedere premonetar sau chiar monetar, data din jurul mijlocului secolului VI a. Chr. la Histria este foarte importantă, deoarece reprezintă momentul apariţiei pe piaţă a unui etalon care să poată măsura o marfă, să elimine trocul, să poată uşura în mod cert un schimb comercial, pe fondul transformării cetăţii în centru de producţie. Pentru Histria acest mijloc l-a reprezentat vârful de săgeată, fie adaptat din vârfuri de săgeată de luptă, fie turnat în mod special în tipare. El nu este produs doar de Histria, ci se pare că această activitate a aparţinut unui număr mai mare de colonii milesiene de pe coasta de vest a Pontului Euxin [18] . Purtând mai multe titulaturi, de monede-lingouri [19] , semne premonetare [20] , obiecte-semn monetar [21] , premonede [22] şi monede-vârfuri de săgeţi [23] , piesele în discuţie au apărut răspunzând necesităţilor imediate reclamate de piaţa locală, de dezvoltarea producţiilor locale rurale şi urbane şi ca urmare, de dezvoltarea relaţiilor comerciale în arii de influenţă şi control direct.

O atenţie specială a fost acordată şi prezenţei pe unele vârfuri de săgeţi-monede a unor serii de simboluri ce ar putea fi legate, după cum se bănuieşte, de anumite ateliere monetare ale coloniilor vest-pontice. Astfel ar putea fi amintită securea pe două piese descoperite în mod izolat la Tomis [24] . Această secure aminteşte, prin detalii, de cea folosită la începutul epocii fierului, în aria sudică. Un alt simbol, roata, îl găsim pe şase emisiuni descoperite în zona Histriei, una în cartierul economic (platoul X) [25] , iar celelalte în punctul “Movilele Dese”, lângă lacul Sinoie, la nord-est de cetate [26] . Semnul este imprimată pe nervura centrală, având cele patru spiţe şi circumferinţa redate în relief (planşa I, 1-4). Din punct de vedere simbolic roata a fost privită ca o materializare plastică a simbolului solar, foarte bine cunoscut de către populaţia autohtonă. [27] Ne raliem părerilor, conform cărora, astfel de vârfuri de săgeţi, cu roata imprimată, ar putea fi veriga de legătură între vârfurile de săgeţi fără decoruri speciale (normale) şi monedele cu roata emise de cetatea histriană începând de la jumătatea secolului V a. Chr. (poate chiar din prima parte a aceluiaşi veac) şi până la mijlocul secolului IV a. Chr [28] , ce au circulat concomitent, după unele păreri, pe parcursul unui deceniu [29] . Din punct de vedere al paternităţii, atât timp cât Histria a utilizat pentru prima sa emisiune de bronz simbolul roţii cu patru spiţe, tindem, cu suficient temei, să le considerăm de producţie histriană, până la proba contrarie. În general, aceste semne sau simboluri ar putea indica, probabil, în acest context, semne ale unor ateliere ceea ce ar fi compatibil cu tradiţia monetară greacă [30] .

Unul din aspectele peste care de obicei se trece destul de uşor în studiul monedelor autonome dobrogene este cel iconografic. Dacă ne raportăm la întreaga lume grecească din a doua jumătate a mileniului I a. Chr, ştim că moneda era o adevărată operă de artă. Decorată mai mult din simţ artistic, decât din punct de vedere al utilităţii practice, aceasta trebuia să corespundă unor realităţi estetice specifice epocii, gravarea sa la un nivel superior fiind o foarte bună probă de ordin tehnic pentru artiştii ce se înhămau în această activitate.

Gradul de virtuozitate, modul de reflectare a imaginii artistice a cetăţii emitente, reprezentarea unor divinităţi protectoare şi a atributelor lor specifice, se deosebeau de la o zonă la alta, în funcţie de interese politice, religioase şi de capacităţile artistice locale. De aceea, faptul că realizările de pe monede autonome ale artei coloniale greceşti din bazinul pontic, cu precădere a celor de pe ţărmul vestic, nu se pot ridica, pe ansamblu, la nivelul celor din Grecia continentală poate fi înţeles şi tratat ca atare, în funcţie de realităţile existente şi de resursele folosite.

Tipurile de bronz de la Histria debutează, din punct de vedere cronologic, cu moneda „cu roata”, fiind unul din cele mai răspândite, după cum reiese în urma săpăturilor arheologice şi al descoperirilor fortuite. Pe avers are reprezentată o „roată cu patru spiţe”, reliefată faţă de câmpul monedei, spiţele acesteia reunindu-se în zona centrală într-un buton proeminent [31] (planşa I, 5-9, planşa II, 1-6, 8-9). Din punct de vedere simbolistic, această „roată” a fost considerată o materializare plastică a simbolului solar, de natură primară [32] , privită ca o roată a naşterii, a morţilor succesive, eterna reîntoarcere [33] . Ea simboliza ciclurile, reînceputurile şi reînoirile [34] , simboliza dinamica neîntreruptă a vieţii [35] . Şi aceasta, întrucât, simbolul solar a fost foarte bine cunoscut în cadrul artei traco-getice, moneda devenind un bun instrument de schimb între cetate şi autohtoni [36] . Acest simbol solar a fost foarte bine apreciat de către populaţia autohtonă şi regăsit în realizări artistice ca discuri radiate, rozete, vârtejuri, etc., pe fibule, pe aplice, pe coifuri, etc. [37] Prezenţa sa iconografică pe o emisiune monetară de bronz de la Histria este o ilustrare a intereselor greceşti în ceea ce priveşte posibilităţile economice manifestate de autohtoni, crearea unui mijloc de schimb şi comunicaţie, aflat la îndemâna tuturor celor interesaţi. În cadrul tip monetar analizat a fost descoperită, în urma săpăturilor arheologice din aşezarea comercială grecească de la Roxolani, o serie de monede ce sunt la prima vedere „cu roata”, dar care au fost considerate ca fiind imitaţii locale, în bronz, de tip „roxolani” [38] . Ele se caracterizau printr-un disc gros, iar fiecare piesă era făcută într-o matriţă grosolană, reversul lor fiind de cele mai multe ori liber de orice reprezentare sau legendă, respectiv uneori cu goluri produse de răcirea metalului [39] . Este de remarcat şi prezenţa alături de acest tip obţinut prin turnare şi a câtorva monede bătute [40] (planşa II, 7), care au uşor schimbate detaliile monedei în general. Ele au o roată sub forma unei cruci înscrise într-un cerc, imaginea sa fiind mereu dispusă mai mult sau mai puţin lateral în câmpul monedei. Remarcăm uneori, pe de o parte, lipsa butonului de legătură dintre cele două axe, pe de altă parte, dispunerea inegală a acestora din urmă şi, în sfârşit, chiar posibila existenţă a unei a treia linii, mai mică şi care formează un unghi ascuţit cu unul din braţe.

Continuăm tratarea temei iconografice la Histria prin studiul monedelor de argint emise de cetatea milesiană, bătute în cantităţi şi varietăţi majore [41] . Aversul acestor monede a stârnit, încă din secolul al XVII-lea, mult interes, iar încercările de explicare au fost variate. Astfel, cele două capete (planşa III, 1-3), din care unul este inversat faţă de celălalt (unul „vesel”, altul „supărat”) au fost considerate ba o personificare a bifurcaţiei Dunării [42] (prin care unul din braţele fluviului ajungea la Marea Adriatică, iar cel de al doilea se vărsa în Marea Neagră), apoi reprezentarea celor doi Dioscuri [43] , a lui Apollon-Helios [44] , a lui Apollon [45] , a zeilor vânturilor de la Histria [46] , a celor doi zei contrari (Marea Neagră şi Dunărea) [47] , a curentelor contrare de la vărsarea Dunării [48] sau a unor sclavi geţi [49] (chestiune ce ne interesează mai ales prin natura temei analizate în prezentul articol), respectiv histrieni [50] . Nu în ultimul rând, au fost considerate o personificare a fluviului Istru, în variantă juvenilă [51] , apoi atribuite Cabirilor [52] şi, în sfârşit, reprezentarea personificărilor lui Helios [53] . Revenim acum cu câteva date privitoare la identificarea celor două chipuri cu sclavi geţi. Astfel, cercetătorul John Hind, cu mai multe prilejuri, a identificat mai întâi faptul că, uneori, tipul monetar are un aspect barbar de realizare (la unele exemplare), sugerându-se reprezentarea în fapt a unor sclavi geţi de la Dunăre. Pe această cale, cetatea, având în vedere şi comerţul pe care îl practica în interiorul teritoriului dobrogean, dar şi de la nord de Dunăre, cu alte cuvinte în spaţii geto-dacice, îşi crea o „reclamă” privitoare la una din componentele importante ale comerţului practicat. De asemenea, se mai sugerează chiar că acest tip de comerţ cu sclavi autohtoni reprezenta una din sursele pozitive ale cetăţii, ce aducea în mod clar prosperitate [54] .

Din punctul nostru de vedere, credem, în limita supoziţiei, că avem de a face, la fel ca în cazul celorlalte emisiuni monetare de la Histria, cu reprezentarea unei zeităţi, probabil Apollon dacă corelăm imaginea de pe piese cu reprezentarea statuii lui Apollon de la Rhodos [55] , fiind cunoscută tendinţa inspirării artiştilor după monumentele aflate „în picioare”. Sigur că avem de a face, de fapt, cu un model statuar care s-a putut coborî, din punct de vedere artistic, până pe monedă, prin gravură, totul corespunzând unui stil de redare specific epocii sau şcolilor artistice din perioadă. De asemenea, redarea „inversă” a celor două capete de pe aversul monedelor emise de Histria, pe lângă ineditul lor în afara oricărei discuţii, ar corespunde unei compoziţii artistice greceşti, bazată pe un principiu dinamic, adică pe o mişcare şi un ritm conectate la un echilibru mecanic [56] . Astfel, s-ar da un sens simbolic unei aranjări deja considerată bizară, explicaţia concentrându-se în simetria mecanică, oferindu-se o impresie de vârtej, bulboană, învolburare, ceea ce, în mod logic, ne-ar conduce spre o personificare a Istrului, a Pontului, a amândurora sau a curenţilor marini.

Unul din simbolurile ce vine să ne vorbească despre o latură a relaţiilor greco –autohtone este spicul, respectiv cununa de spice. Spicul apare în emisiuni bătute în toate cele trei centre coloniale dobrogene de pe coasta de vest a Pontului Euxin. El sau ea reprezintă o expresie a comerţului practicat de către greci cu populaţia autohtonă, obţinând în urma acestuia cereale, atât de necesare şi apreciate în Grecia continentală. Cu alte cuvinte, spicul nu reprezintă un simbol autohton prezent în monetăriile greceşti, ci reprezintă un simbol al unor relaţii greco-autohtone, având semnificaţii profunde în practicarea anumitor ocupaţii agricole aducătoare de beneficii materiale pentru toată lumea implicată. În general, el este privit ca o emblemă a divinităţilor recoltei, simbol al fertilităţii şi belşugului [57] , cu o prezenţă magică şi sacră [58] . La Histria, B. Pick menţiona, la un moment dat, existenţa unor monede de bronz de mici dimensiuni, ce prezentau pe avers imaginea unui delfin, iar pe revers pe cea a unui spic de grâu, al căror stil artistic de realizare s-ar apropia de cel al emisiunilor din tipurile Istros, Helios şi Dionysos [59] . Recent, publicarea a două noi exemplare din tipul monetar menţionat ne-au oferit posibilitatea de a vedea ilustrarea acestora [60] . La prima vedere, stilul pare apropiat, credem noi, suficient de mult de cel al monedelor „cu roata”, ceea ce primează fiind naturalismul, specific esteticii artiştilor greci [61] . Aşa cum am mai menţionat, în al doilea rând, se pare că delfinul era animalul sacru al cetăţii, o emblemă, o marcă oficială a autorităţii, un simbol coborât pe monedă, în funcţie de locul şi imaginea pe care o ocupa acesta în concretul natural şi simbolistica imaginativă a histrienilor. Apoi, monedele din tipul Demetra au cunoscut o emitere semnificativă, având o serie principală, cea cu reprezentarea capului zeiţei cu văl, orientat spre dreapta, pe avers, respectiv acvila pe delfin, îndreptaţi spre stânga, pe revers [62] . Sunt piese de modul mic şi mijlociu, care, uneori, pe revers, prezintă modelul clasic (cu capul acvilei îndreptat spre stânga sau întors spre dreapta) însoţit de un spic (atribut clasic pentru zeitate) [63] , dispus în partea stângă a câmpului monetar. De asemenea, sunt şi exemplare ce prezintă pe revers o cunună de spice.

Cum s-a putut deja observa deja la Histria, vom constată că la rândul lui nici Callatisul nu suferă de o monotonie în alegerea tipurilor monetare, în reprezentarea celor mai importante divinităţi şi simboluri specifice cetăţii doriene. Splendida calitate a unora dintre reprezentările figurate pe monede dovedeşte fineţea mâinii artiştilor gravori, buna lor calificare, ceea ce până la urmă este o trăsătură specifică lumii greceşti. [64] După cum se cunoaşte, decorarea monedei nu avea neapărat un aspect practic, dar posibilitatea Ca şi în cazul altor monetării de epocă greacă [65] , artiştii monetari callatieni au  preferat dispunerea pe reversul pieselor a personajelor din profil, adaptate formei circulare a monedei, tratându-se, mai ales în prima sa parte, cu foarte mare atenţie detaliul.

Cetatea Callatisul, colonie doriană a Heracleii Pontice [66] , a fost întemeiată în a doua parte sau la sfârşitul secolului VI a. Chr. [67] , deşi din punct de vedere arheologic, primele atestări le cunoaştem din veacul IV a. Chr. Ca şi Histria, a fost beneficiara unui teritoriu rural, dar creat nu prin bună înţelegere ci prin constrângere, o dovadă în acest sens fiind şi aspectul său fortificat, defensiv, cu ziduri de incintă. În cadrul economiei callatiene un rol central l-a jucat cultura cerealelor, ceea ce a asigurat, probabil, desfăşurarea unui comerţ amplu bazat pe acest produs foarte căutat încă din secolul IV a. Chr [68] . Situaţia s-a datorat surplusului de produse cerealiere obţinut de la populaţia autohtonă sau celui apărut prin cultivarea terenurilor existente în interiorul chorei, prezentă şi la aproximativ 20 de ani după moartea lui Lysimach, când se vorbeşte de un hotar comun între Callatis şi Tomis. [69] La cultivarea cerealelor se adaugă practicarea unei activităţi înfloritoare din punct de vedere meşteşugăresc [70] . Cândva spre sfârşitul secolului III, tot ca un semn al situaţiei înfloritoare financiare din polis, ştim dintr-o inscripţie că un cetăţean din Callatis îşi permitea să împrumute cu 300 de stateri oraşul Histria, iar urmaşul său acordă o păsuire de încă alţi doi ani şi renunţarea la plata unei dobânzi de 400 de stateri [71] . Totodată, această inscripţie ne vorbeşte şi de o dificultate evidentă de returnare a unui împrumut minor făcut de către cetatea milesiană, poate cu tezaurul secătuit, ceea ce, însă, nu implică şi o sărăcire accentuată a  persoanelor cu stare din oraş [72] . După cum cunoaştem, din punct de vedere monetar, atelierul de la Callatis emite odată cu jumătatea sau a doua parte a secolului IV a. Chr. [73] , monede de argint din tipul Herakles, pentru ca din secolul III până în secolul I a.Chr. să bată emisiuni de bronz din mai multe tipuri monetare.

Ne-am propus să atragem atenţia din nou asupra spicului sau a cununei de spice aşa cum apar pe emisiunile ce prezintă pe avers chipul celei mai importante zeităţi a oraşului, Herakles. Acesta, considerat ca zeu protector şi eponim, de origine heracleotă, apare în numeroase inscripţii sau alte materiale epigrafice legate de Callatis [74] , sub titulatura de întemeietor [75] . Pe  emisiunile de argint (planşa IV, 1-2), chipul său tânăr, orientat spre dreapta, este redat, pe avers, acoperit în partea superioară cu blana leului din Nemeea, ca o imagine desprinsă din mitologie. Pe revers apar serii de simboluri însoţitoare, cunoscute ca atribute ale acestei divinităţi, ca tolba cu arc şi măciuca, la care se adaugă spicul de grâu, simbolizându-se astfel unele din preocupările importante ale cetăţii, ce constau în practicarea cultivării cerealelor şi desfăşurarea unui comerţ intens cu această marfă căutată în lumea elenistică [76] .  În cazul emisiunilor de bronz, zeitatea menţionată apare pe avers, tot din profil, tot cu un cap tânăr, dar de data aceasta cu o cunună de lauri, iar pe revers sunt „obiectele personale”, tolba cu arc şi măciuca, la care se adaugă din nou spicul de grâu [77] . Aceste reprezentări au fost considerate ca influenţe venite din iconografia monetăriei lui Alexandru cel Mare, respectiv din partea coloniei fondatoare, Heracleea Pontica [78] . O altă zeitate prezentă pe monedele callatiene este Demetra (planşa IV, 5). Aceasta este redată, pe aversul pieselor, cu văl, orientată spre dreapta [79] şi însoţită de o cunună de spice. Pe revers se repetă prezenţa unei cunune de spice de grâu [80] , sau uneori doar spice, [81] considerate ca atribute ale zeiţei [82] . Ea este, de altfel, una din divinităţile adorate în oraş [83] .

Dionysos ocupă aversul unui tip monetar destul de bogat ca număr de emisiuni, fiind, pe de o parte, una din cele mai folosite imagini de avers din categoria divinităţilor în lumea greacă [84] , iar pe de altă parte beneficiind de un cult bine reprezentat şi popular la Callatis [85] . Pe avers capul său, orientat spre dreapta, este însoţit de o cunună de iederă. Zeitatea apare pe două serii diferite din punct de vedere al modului de realizare al reversului. Pe una dintre ele apare o cunună de iederă, însoţită de un thyrsos în partea stângă a câmpului monetar [86] , iar pe cea de a doua apare o panteră în săritură spre dreapta, la care se adaugă în câmpul monedei, în poziţie orizontală, un thyrsos şi un spic de grâu. Thyrsosul ne apare sub forma unui baston ce are prins în jurul său corzi de iederă şi viţă de vie, fiind un atribut specific zeităţii respective [87] , iar prezenţa panterei, asociată cu Dionysos, poate fi înţeleasă prin tendinţa existentă de a utiliza simboluri animaliere, animalul ocupând, în general, în imaginaţia şi viaţa meşterilor un loc deosebit [88] .

Pe aversul monedelor callatiene cu reprezentarea capului lui Apollon, văzut din profil spre dreapta, era aureolat cu o cunună de lauri, reversul prezentând un trepied dispus între două ramuri de lauri, iar în stânga un spic de grâu [89] (planşa IV, 3-4). Apollon este cunoscut ca una din cele mai importante zeităţi din lumea megariană [90] . Cea mai frecventă emisiune de la Callatis pare a fi cea din tipul Atena, cu două serii din punct de vedere a ceea ce ne rezervă reversul. Cultul zeiţei este bine atestat la Callatis, inscripţiile fiind o dovadă în acest sens, unul din epitetele sale locale fiind de „protectoare a cetăţii” [91] . Pe aversul monedelor (planşa IV, 6-7) capul zeiţei cu coif apare orientat spre dreapta, în timp ce reversul prezintă, ori o măciucă, un spic de grâu şi un scut, ori o cunună de lauri, însoţită uneori şi de un kerykeion [92] .

Tomisul, ultima colonie pe care o luăm în discuţie, a fost întemeiată, probabil de către histrieni, pe la mijlocul secolului VI a. Chr. [93] , în a doua sa parte sau în ultimul sfert al aceluiaşi veac [94] . În ciuda acestei întemeieri timpurii, Tomisul a  rămas probabil până spre mijlocul secolului III a. Chr. la stadiul de emporium [95] , în general, acest termen apărând în sursele epigrafice încă din secolul V a. Chr. [96] Evident că un rol foarte important în transformările benefice pe care le-a resimţit cetatea de la mijlocul secolului III a. Chr., din punct de vedere politic, economic şi comercial, l-a avut conflictul dintre Callatis şi Histria pe de o parte şi Byzanţul pe de altă parte, terminat cu victoria aliatului centrului tomitan. Tomisul devine un căutat antrepozit de mărfuri, un mijlocitor al transportului pe uscat, iar bizantinii încep să controleze întregul negoţ din Pontul Stâng [97] . În noile condiţii, negustorii proveniţi din Tomis erau prezenţi la Histria şi bine primiţi la Odessos, după cum ne relatează materialele epigrafice [98] . Acesta este şi momentul în care cetatea a început să bată monede [99] , expresie clară a independenţei sale economice şi financiare, ieşind din sfera de interes monetar a Histriei. [100] Această activitate, de mare importanţă în viaţa cetăţii, a continuat-o pe toată perioada autonomă, până în secolul I a. Chr. inclusiv.

Iconografia oraşului milesian de pe coasta de vest a Pontului Euxin este deosebit de bogată având în vedere perioada scurtă de emitere a atelierului monetar autonom, mai ales în raport cu ceea ce se întâmplă la Histria şi Callatis. Urmărind pe mai departe prezenţa spicului de grâu în reprezentările realizate pe monedele din perioadă autonomă, cunoaştem aceeaşi prezenţă semnificativă după cum vom vedea.

Pornim cu tipul monetar ce redă pe avers capul Marelui Zeu, în profil spre dreapta, în timp ce pe revers apare o acvilă, în poziţie statică spre dreapta, redată în interiorul unei cununi de stejar [101] . Monedele cu chipul lui Zeus din perioadă pseudo-autonomă vor păstra pe mai departe pe reversul lor imaginea spicului (planşa IV, 8). Tot în cadrul aceluiaşi tip monetar, se remarcă detaliile chipului de pe avers schimbate pe alocuri şi cu dimensiuni mult mai mici, dar şi diversificarea  reversului care poate reda, pe de o parte, două protome de cai spre dreapta, pe de altă parte doar un spic de grâu [102] . Altă zeitate de interes pentru tema noastră prezentă pe aversul monedelor din perioadă autonomă de la Tomis este Demetra. Pe aversul monedelor capul zeiţei Demetra este dispus spre dreapta, acoperit de un văl şi cu o cunună de spice, iar pe revers apare un spic, cu frunze la bază şi  două stele cu 8 raze [103] (planşa IV, 9-10). La Tomis cultul său pare a fi foarte vechi, dar datele cunoscute sunt destul de sărăcăcioase, abia în secolul I a. Chr. ea deţinând eponimia divină a cetăţii [104] .

 Privitor la relaţiile existente între comunităţile greco-autohtone, în epoca elenistică, situaţia coloniilor de pe litoralul occidental al Mării Negre, cu precădere în secolele II-I a. Chr., a fost adesea precară, desele evenimente politice şi militare menţionate sugerând doar o viaţă economică cât de cât normală într-o perioadă tulbure din punct de vedere politic şi militar. În această perioadă, populaţia autohtonă reuşeşte să atingă o treaptă de organizare socio-politică suficient de avansată pentru a ajunge să deţină o forţă militară ce a stors numeroase subsidii preluând rolul protectorului de la coloniile greceşti, fiind capabilă, şi din punct de vedere economic, să-şi susţină această putere zonală. Formarea şi desăvârşirea civilizaţiei celei de a doua epoci a fierului în sânul comunităţilor getice a adus la o stare de lucruri favorabilă acestora din punct de vedere a politicii interne şi externe, a structurii economice, sociale şi militare. Comerţul începe să fie practicat pe spaţii foarte mari, cu implicaţii directe asupra circulaţiei şi prezenţei a diferite produse (de uz casnic, podoabe, materiale de vestimentaţie militară etc.) greceşti, italice şi vest-balcanice [105] . Fenomenul amplu de cristalizare a aristocraţiei militare a dat naştere la posibilitatea creării de formaţiuni tribale unionale politice [106] , aşa cum sunt cele cunoscute în Dobrogea, nordul Moldovei şi sudul Olteniei, începând odată cu secolul IV a. Chr. [107] Ele beneficiau de „capitale” administrative – cetăţi -, de suprafeţe variabile, ce se constituiau la nevoie în locuri de refugiu [108] . Au rămas în istorie, prin rolul lor de proteguitori pentru cetăţile vest-pontice, unii şefi geţi (basilei), probabil nord-dunăreni, ca Zalmodegikos (la Histria) şi Rhemaxos (Histria şi alte oraşe greceşti contra tracilor conduşi de căpetenia Zoltes) [109] , raportul de forţe în noul context fiind favorabil triburilor locale, practicându-se în mod curent plata de către cetăţi pentru protecţie a unui χύσοι. [110] La aceştia ar mai putea fi adăugat basileul Moskon, cu o eventuală stăpânire în nordul Dobrogei, atestarea sa fiind doar pe cale monetară [111] .

Deşi păreau din ce în ce mai slăbite şi mai abandonate în faţa localnicilor, totuşi, polisurile greceşti, pe fondul unor rivalităţi mai mult sau mai puţin zonale, au început să fie considerate de interes  strategic, aşa cum s-a văzut, din partea lui Mithridates al VI-lea Eupator, rege al Pontului, şi de către Roma. Pentru viitoarele confruntări armate, ce apăreau la orizont ca inevitabile, stăpânirea cetăţilor presupunea controlul întregului teritoriu dintre Dunăre şi Mare, fiecare cetate fiind o bază pentru eventuale operaţiuni militare.  

În final putem trage câteva concluzii referitoare la tema supusă studiului de faţă. Istoria politică şi militară a teritoriului istro-pontic desfăşurată de-a lungul a aproape şapte secole, este marcată de numeroase evenimente ce au influenţat în mod direct viaţa şi activitatea comunităţilor umane, fie pe cea a autohtonilor, fie pe cea a  coloniştilor greci. Dacă la început, datorită diferitelor cauze, grecii au avut un puternic ascendent economic, politic şi militar asupra localnicilor (şi ca urmare au încercat şi prin simbolistica monetară sa-i atragă), în ultimele trei decenii ale secolului I a. Chr. situaţia, uneori în mod dramatic, s-a inversat. Dar, cu puţine excepţii divergente, cele două comunităţi au avut o evoluţie manifestată prin coabitare şi colaborare, din punct de vedere economic, comercial şi militar, obţinând în faţa unor primejdii ale vremii mici victorii parţiale, care însă nu au avut forţa de a schimba realităţi ale cadrului istorico-militar  din diferite secvenţe cronologice. Oricum, regiunea danubiano-pontică a fost beneficiara unor variate influenţa culturale ce s-au manifestat constant, continuu, cu implicaţii directe asupra evoluţiei comunităţilor locale, asigurându-se contacte permanente cu beneficii reciproce [112] .       

De altfel, atelierele monetare ale cetăţilor Histria, Callatis şi Tomis încep să emită monedă atunci când au fost îndeplinite, fie din punct de vedere economic şi comercial, fie din punct de vedere politic şi militar, condiţii propice pentru desfăşurarea acestei activităţi de maximă importanţă pentru câştigarea, de către autorităţile respectivului centru, a libertăţii de exprimare din punct de vedere financiar. Apariţia monedei în oraşele greceşti din Dobrogea  a fost un lucru de bun augur şi pentru populaţia autohtonă, aceasta, treptat, ajungând să cunoască probabil modul ei de folosire, valoarea sau nu, preferând doar tezaurizarea. Una din posibilităţile de apropiere a comunităţilor autohtone de monedă a fost şi împrumutarea de către greci a unor simboluri, fie de natură spirituală, fie de natură economico-comercială. Acestea, imprimate pe monede, au „liniştit” şi antrenat lumea locală într-un amplu proces de coabitare şi reciprocă influenţare, fapt reliefat pentru întreaga perioadă a secolelor V-I a. Chr.

 

Explicaţia planşelor:

Planşa I: Simbolul roţii prezent pe vârfurile de săgeţi (1-4) şi monede emise de Histria (5-9)

Planşa II: Monede de bronz cu modelul roţii emise de Histria

Planşa III: Monede de argint cu „cele două capete” emise de Histria

Planşa IV: Simbolul spicului pe emisiunile monetare ale oraşelor vest-pontice dobrogene

 

Plates explanation:

Plate I: Monetary symbols with the image of the wheel (1-4) and coins of the “wheel” type issued by Histria (5-9)

Plate II: Wheel type coins of Histria

Plate III: “Two heads” silver coins of Histria

Plate IV: The “grain-ear” symbol on issues of the Greek cities on the Western Black Sea coast.

 

ABSTRACT

INDIGEN SYMBOLS ON THE COINAGE OF THE AUTONOMOUS GREEK CITIES ON THE WESTERN BLACK SEA COAST

 

Along with the economic development and the spreading of the monetary economy, the local traco-getic society becomes more and more accustomed with the trade based on coin exchange specific to the Greek world. Consequently, out of political and economic reasons, the Greek cities on the western shore of the Black Sea portrayed symbols of the autochthonous population on their coinage, Histria being the best example. The author marks the presence of the wheel as a solar symbol as well as the grain-ear. Especially the last symbol is important, cereals bought from the indigenes being traded on a large scale in the sea routes, bringing prosperity to the Greek cities. The political, economic and nevertheless spiritual relations between the Greek colonists and the local communities took many shapes, the coinage being a very important stage in the evolution of the society in Dobrudja in the second half of the 1^st millennium BC.