Maria-Emilia CRÎNGACI ŢIPLIC

 

ELEMENTE DER MATERIELLEN KULTUR DER SIEBENBÜRGER SACHSEN IM 12. BIS. 13. JAHRHUNDERT. I. ALTARGEGENSTÄNDE

Zusammenfassung 

Durch die vorliegende Studie möchten wir eine Bestandsaufnahme jener Altargegenstände des 12. bis 13. Jh. bringen, die eine abendländische Prägung aufweisen und im Raum Siebenbürgens zum Vorschein gekommen sind. Dieses Altargerät belegt das Vorhandensein und die Tätigkeit der Eisenschmiede, aber auch der Bronze- und Silbergießereien des 13. Jh. Aufgrund unserer Recherchen konnten wir 15 solcher Kultgegenstände ausfindig machen (von denen einer wohl eine Nachahmung ist), und durch eine erneute Untersuchung der Aquamanile aus Schellenberg / Şelimbăr konnte nachgewiesen werden, dass sie nach abendländischer Vorlage in einer siebenbürgischen Werkstatt gefertigt worden ist. Den Fertigungsort der anderen Kultgegenstände festzulegen, ist bei dem jetzigen Forschungsstand leider nicht möglich. Mit Sicherheit kann jedoch behauptet werden, dass ein Teil des untersuchten Altargeräts nach abendländischen Vorlagen im Siedlungsraum der deutschen Kolonisten in Siebenbürgen gefertigt wurde, wobei der Raum von Hermannstadt / Sibiu sicherlich dazu gehört. Diese Gegenstände (z.B. das Taufbecken aus Oderhellen / Odorheiul Secuiesc) könnten in jedwelcher der katholischen Kirchen Siebenbürgens im Gebrauch gewesen sein. Zudem kann man aus dem untersuchten Sachverhalt schließen, dass es vorwiegend die Siebenbürger Sachsen gewesen sind, die im Siebenbürgen des 12. bis 13. Jh. diese Art von Gegenständen in Umlauf gebracht haben. Sicherlich muss die Anzahl des im 13. Jh. genutzten Altargeräts viel größer gewesen sein, zieht man die Zahl der damals im genannten Raum vorhandenen romanischen Kirchen in Betracht.

 

La o analiză atentă a bibliografiei cu referire la obiectele de metal de secol XII-XIII descoperite în zonele sau în apropierea zonelor de colonizare cu populaţie germană, am constatat că unele dintre piesele descoperite în Transilvania sunt frecvent menţionate în literatura de specialitate, însă descrierea lor a fost realizată fie foarte sumar, fie nu a fost redată cu toate detaliile. Orice amănunt omis poate duce la o interpretare subiectivă, ştiut fiind faptul că artefactele de metal sunt mai edificatoare în soluţionarea problemelor cronologice şi istorice. Astfel, noi ne-am propus să realizăm o repertoriere a pieselor de metal de secol XII-XIII descoperite în zonele de colonizare cu populaţie germană şi acolo unde este cazul la o reinterpretare istorică. În prima fază ne vom opri doar asupra obiectelor de altar, iar asupra uneltelor, armelor şi vaselor militare de campanie vom reveni într-un alt studiu.

Cele mai importante realizări ale obiectelor de metal realizate de coloniştii veniţi din occident şi care s-au păstrat aparţin obiectelor de cult şi armelor, care sunt în acelaşi timp şi cele mai elocvente elemente de cultură materială. Din categoria podoabelor din păcate materialul este foarte sărac, am putea zice că lipseşte cu desăvârşire. Aproape toate aceste materiale provin din descoperiri întâmplătoare. Desigur numărul pieselor de cult nu este mare, însă sugestiv. Vastitatea redusa a acestor obiecte se datorează pe de o parte insuficientelor cercetări arheologice, a lipsei de interes pentru valorificarea şi publicarea colecţiilor muzeale, iar pe de altă parte din punct de vedere istoric se datorează jafurilor [1] sau furturilor de-a lungul vremii, şi a introducerii reformei religioase care a sacrificat multe din obiectele liturgice cu care se mândriseră până atunci bisericile catolice.

Cu privire la activitatea unor atelierelor de fierărie şi de turnare a bronzului sau argintului documentele scrise lipsesc pentru perioada care ne interesează. Absenţa documentelor nu confirmă şi lipsa activităţii acestor ateliere, ca dovadă descoperirile arheologice realizate în această privinţă, descoperiri ce sunt susţinute şi de câteva vagi indicii documentare [2] . Printre primele informaţii care confirmă existenţa indirectă a unor asemenea activităţi în prima jumătate a secolului al XIII-lea sunt relatările lui Rogerius în a sa Carmen miserabile: Regele Cadan, după ce a făcut un drum sau o cale de trei zile printre pădurile dintre Ruscia şi Comania, a ajuns la bogata Rodna, o cetate a teutonilor, situată între nişte munţi înalţi, la mina de argint a regelui (s. n.), unde se găsea o mulţime nenumărată de popor. Dar, fiindcă aceştia sunt oameni războinici şi nu duceau lipsă de arme, când au auzit despre sosirea tătarilor, le-au ieşit în cale prin păduri şi munţi, afară din oraş. Cadan însă observând mulţimea celor înarmaţi, a întors spatele, prefăcându-se că fuge dinaintea lor. Atunci poporul întorcându-se victorios, a depus armele şi a început să se îmbete cu vin, după cum pretindea furia teutonică. Dar Tătarii, întorcându-se repede, fiindcă nu existau nici şanţuri nici ziduri şi nici alte întărituri, întrară în oraş deodată prin mai multe părţi. Şi cu toate că s-a făcut pe ici pe colo un mare măcel, poporul văzând că nu poate să se împotrivească se lăsară cu totul în voia Tătarilor. Dar Cadan, după ce primi oraşul sub protecţia sa, s-a unit cu Aristaldus, comitele oraşului şi împreună cu şase sute de soldaţi teutonici înarmaţi, şi a început să vină cu ei dincoace de pădure [3] . Această localitate de pe lângă zăcămintele de metale nobile, existentă deja în secolul al XII-lea, s-a dezvoltat ca cel mai important centru de extragere a argintului ungar din perioada arpadiană. Conform descrierilor oferite de Rogerius, Rodna era deja un oraş înfloritor ai cărui locuitori ar fi fost în stare să opună rezistenţă mongolilor dacă nu ar fi căzut în plasa vicleşugului mimării retragerii şi al replierii inopinante, de altfel frecvent folosit de tătari. Pe lângă aceste indicaţii cu privire la demografia şi puterea economică şi militară a acestui important centru minier merită o atenţie deosebită comitele Ariscaldus. Se pare că acest comite nu a colaborat cu mongolii după cum relatează Rogerius ci a căzut în timpul luptelor cu aceştia, căci altfel regele Bela IV nu l-ar fi comemorat în 1243 ca o victimă a tătarilor şi nu le-ar fi confirmat fraţilor lui Ariscaldus posesia unei localităţi, care poartă numele semnificativ de Sărata (Salz) [4] . Numele unuia dintre fraţii lui Ariscaldus, comes Hench [5] , este amintit în documentul din 1268 care confirmă cumpărarea a mai multor bunuri, printre care şi a unor mine de argint, în valoare de 155 de mărci de argint curat cu greutate de Rodna [6] . Despre averea şi puterea acestei familii de întreprinzători din Rodna [7] oferă informaţii şi documentul de la cumpăna secolelor XIII-XIV, care certifică pe lângă existenţa unor mine de argint la Rodna şi existenţa unora de aur ce aveau instalaţii hidraulice cu anexe pentru sfărâmarea, spălarea şi topirea minereului [8] .

Prima menţiune documentară cu privire la existenţa unor ateliere de fierărie datează din anul 1291 [9] şi vorbeşte despre privilegiile regelui Andrei III oferite oaspeţilor din Rimetea, aduşi din Austria de Sus (Eisenwurzel), ce erau meşteri în prelucrarea minereului de fier (ferri fabri, urburarii, carbonarii) şi turnarea fierului (ferri fusores) [10] . Drepturile minerilor proveniţi din Europa centrală constituiau o categorie deosebită şi aveau puţine asemănări cu privilegiile aşezărilor săseşti. Minerii nu aveau nici un fel de relaţii administrative cu saşii din Transilvania şi ne sunt cunoscute doar câteva legături de natură economică, ca de exemplu aceea a negustorilor din Sibiu cu localităţile miniere din Munţii Apuseni [11] .

O altă dovadă din perspectivă arheologică, care validează existenţa şi activitatea atelierelor de turnătorie în Transilvania secolului XIII este descoperirea în 1879 la Şelimbăr a numeroaselor obiecte din fier, care formau utilajul unui atelier de fierărie datat în prima jumătate a secolului al XIII [12] . Printre obiectele descoperite s-a aflat şi o spadă şi bare de spadă, importante fiind mai ales bara şi aquamanila [13] , care atestă clar faptul că erau în proces de făurire când atelierul a fost distrus probabil de către invazia mongolă din anii 1241-1242. O altă descoperire care certifică activitatea turnătoriilor este atelierul de prelucrare a bronzului de la Sibiu, care pare să fie printre primele centre de bronzieri medievali din Transilvania [14] . Nu este exclus ca din acest centru să provină cristelniţa din alamă descrisă de noi mai jos [15] sau clopotele menţionate în literatura de specialitate [16] . Desigur alte turnătorii contemporane au existat şi la Sighişoara, Braşov, Bistriţa. Dacă în Ungaria secolelor XII-XIII preponderenţa producţiei pieselor de bronz turnate o deţineau atelierele mănăstireşti [17] , pentru Transilvania situaţia este diferită, ele aparţin atelierelor localităţilor colonizate de saşi; desigur, aceasta nu exclude şi posibilitatea existenţei atelierelor din centrele comitatense sau de pe lângă episcopii. De asemenea prezenţa relativ numeroasă a spadelor descoperite în jurul Sibiului şi în Ţara Bârsei (Braşov-Cetatea Neagră, Codlea, Sânpetru, Vurpăr, Şeica Mică) atribuite populaţiei germane [18] ar putea atesta existenţa şi a altor ateliere de fierărie, altele decât cele de la Şelimbăr sau Rimetea.

Activitatea acestor ateliere locale este garantată şi de prezenţa în spaţiile de colonizare germană din Transilvania a unor piese din metal de dimensiuni mai mici – obiecte liturgice sau de uz comun laice sau militare realizate în stil occidental – care reprezintă, în acelaşi timp, un adevărat indicator al nivelului tehnologic, economic şi cultural din perioada respectivă.

În încercarea de repertoriere şi monografiere a obiectelor liturgice din metal realizate în secolele XII-XIII în turnătoriile din Transilvania am ajuns la concluzia că acestea sunt produsele atelierelor locale specializate în prelucrarea metalelor (bronz, argint, cupru, fier), şi care în acelaşi timp constituie indicii clare pentru o circulaţiei a mărfurilor pentru perioada în discuţie, având în vedere locurile de descoperire ale acestor piese ce se întinde pe o suprafaţă destul de mare a Transilvaniei, chiar şi în afara spaţiului crăiesc. În ceea ce priveşte mobilitatea populaţiei (negustori, comercianţi sau meşteşugari) şi circulaţia mărfurilor amintim aici doar două documente edificatoare, cel din 1204 [19] şi cel din 1224 [20] , care se referă la dreptul de a exercita negoţ la mare distanţă.

Numărul relativ mare al obiectelor liturgice de stil occidental, datate în secolele XII-XIII, descoperite pe teritoriul Transilvaniei, au pledat pentru întocmirea unui catalog al pieselor [21] . Catalogul  cuprinde un număr de ordine, tipul de piesă, descrierea piesei cu eventuale analogii, detalii tehnice (materialului din care sunt realizate, modul de realizare, dimensiuni), datarea, locul descoperirii, zona de origine a tipului de piesă, publicări anterioare, locul actual de păstrare al piesei şi eventual numărul de inventar. Din păcate, din cele 15 piese descrise doar pentru 10 am reuşit să stabilim locul de descoperire. În cazul câtorva obiecte nu am reuşit să aducem o descriere completă din cauza publicaţiilor incomplete, dar am preferat să le amintim pentru a se şti de existenţa lor.

 

CATALOG

 

1. Potirul de la Beriu (pl. I-1): Piciorul este sub formă de trunchi de con uşor arcuit, talpa piciorului este îngustă şi tăiată vertical; cupa este eliptică, în forma unei jumătăţi de ou; nodul lipseşte şi avea forma sferică. Deteriorat: buza cupei este în unele locuri ruptă, iar din talpa piciorului lipsesc părţi importante.

Bronz, aurit, turnat. Dim.: î. 110 mm, D. cupei: 73 mm.

Datare: sfârşitul sec. XII – începutul sec. XIII.

Provenienţa: Beriu, găsit printre ruinele bisericii romanice din Beriu (pl. I-2)

Expus în 1885 la Nürenberg şi în 1913 la Budapesta.

Bibliografie: V. Roth, Kunstdenkmäler, p. 8, nr. cat. 10, pl. 11;  Katalog der Kelchausstellung, p. 44, nr. cat 157; Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 176, fig. 159; 800 de ani, p. 109, nr. cat 92.

Muzeul Brukenthal, nr. inv. T 16 /1320+T 17/1321.

 

2. Cruce procesională din Cisnădie (pl. II-1a, II-1b): braţele crucii se întâlnesc într-un pătrat central, iar capetele se termină în chip de frunză, decorate atât pe avers cât şi pe revers cu mărgele de sticlă colorată (alb, albastru, verde şi roşu) şi cu pandantivi în formă de discuri mici ce fixau câte o mărgea, atârnate cu lănţişoare, pe capetele braţelor orizontale. Pe avers, în relief uşor, apare figura încă disproporţionată a lui Isus, cu picioarele fixate încă separat, dar capul înclinat, văzut din profil; pe revers, mielul cu steagul Învierii.

Suport de lemn, îmbrăcat pe ambele feţe cu plăci de cupru ciocănit. Dim.: î. 380mm, l. 187 mm.

Datare: secolul XII.

Locul descoperirii: capela (fost osuar) cetăţii bisericii ev. din Cisnădie.

Zona de origine a tipului de piesă: spaţiul german.

Bibliografie: V. Roth, Kunstdenkmäler, pl. 1, nr. cat. 1, pl. 1 şi 2; 800 de ani, p. 126; Heltau – Geschichten und Kultur einer siebenbürgisch-sächsischen Gemeinschaft, coord. Konrad Gündisch, Oskar Schemmel, [Karlsruhe?], 2002, 231-233.

Muzeul bisericii ev. din Cisnădie.

 

3. Aquamanila din Şelimbăr (pl III-1): urciorul are forma unui cap de bărbat ce se prelungeşte cu o bază rotundă ce se sprijină pe trei picioare oblice înclinate spre exterior, din care două sunt rupte şi pierdute. În frunte este o ţeavă de turnare, iar în spatele capului se află un orificiu rotund folosit pentru introducerea apei. Sub această deschidere este prins un mâner curbat, care în partea de sus este terminat într-un cap de animal, iar partea de jos este prinsă de bază o tortiţă curbată; barba şi părul sunt marcate prin linii, iar faţa este încadrată de butoni ce reprezintă părul înnodat; baza este ornamentată cu bordură de romburi mari, gravate; fundul vasului prezintă o perforare de formă pătrată, perforare datorată defectelor de turnare [22] , ce nu au mai ajuns să fie cârpite, ci să fie îngropat în pământ alături de alte piese ca urmare a invaziei mongole din 1241-1242. Pe baza acestui considerent considerăm această aquamanilă ca fiind produsul atelierului de la Şelimbăr, care a urmărit formele bine cunoscute din spaţiul german, vasul, ca şi în cazul barei de spade din acelaşi atelier, ne mai ajungând să fie desăvârşit datorită invaziei mongole. Dubiile care au existat până acum cu referire la acest obiect, dacă a fost adus de colonişti din locurile lor de baştină sau era un produs local acum s-a lămurit după opinia noastră. Însă nu avem un răspuns ferm dacă această piesă indică originea unei comunităţi săseşti din Transilvania şi dezvoltarea relaţiilor lor pe baze tradiţionale, sau prezenţa unui meşter ce a fost format în atelierul de la Magdeburg [23] şi care poate a fost solicitat de comunitatea săsească din Transilvania, consumatorul principal al acestor bunuri liturgice.

Bronz turnat, gravat. Dim.: î. 215 mm., D. bazei 120mm, G. 1902 g.

Datare: prima jumătate a sec. XIII.

Provenienţa: din hotarul localităţii Şelimbăr.

Zona de origine a tipului de piesă: Magdeburg.

Bibliografie: V. Roth, Kunstdenkmäler, p. 206, nr. cat. 535, pl. 165; V. Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 171, fig. 154; K. Horedt, Eine sächsische Schmiede, p. 349 sqq; K. Horedt, Archäologische Beiträge, p. 450 sqq; 800 de ani, p. 130, nr. cat 167; Th. Nägler, Aşezarea saaşilor, p. 90; Benkő Elek, Note privind descoperirile, p. 116-117.

Muzeul Brukenthal, nr. inv. T. 21 /1330.

 

4. Aquamanila din Boarta (pl. IV): vasul reprezintă un cap de femeie cu corp de leu (?), din mijlocul frunţii pornind o ţeavă oblică de turnare, îndreptată în sus. Mânerul de forma unui balaur este prins în partea de sus de capul femeii, iar partea de jos de spatele corpului, aproape de coadă. Părul femeii este marcat prin linii paralele ce cade pe ambii umeri. Capul este despărţit de corpul animalului printr-un fel de colan lat cu model de grilaj. Coada ce se mulează pe piciorul stâng din spate se termină cu un smoc de păr asemănător cozii de leu. Suprafaţa corpului este decorată prin gravare cu cercuri goale. Pe labele celor patru picioare nu se observă redarea ghiarelor. În zona abdomenului se observă un defect de turnare de formă dreptunghiulară, ce a fost ulterior cârpit.

Bronz turnat, gravat. Dim.: î = 235 mm.

Datare: a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

Locul descoperirii: Boarta.

Zona de origine a tipului de piesă: Niedersachsen.

Bibliografie: V. Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 172, fig. 153; Zsuzsa Lovag, Mittelalterliche, p. 77, 206.

Muzeul Naţional al Ungariei: Nr. inv. 1855.49.1.

 

5. Crucifix din Dobârca (pl. II-2) (fragment): piesa reprezintă figura lui Christos în poziţie frontală ce a fost fixată pe o cruce; se păstrează numai corpusul. Capul cu barbă este aplecat spre dreapta; braţele sunt întinse. Labele picioarelor sunt aşezate una lângă alta, iar o parte din braţul drept lipseşte.

Cupru aurit prin foliere la cald, puternic patinat. Dim.: î = 78 mm, l. = 60 mm

Datare: secolul XII-XIII.

Locul descoperirii: prezbiteriumul bisercii ev. din Dobârca

Zona de origine a tipului de piesă: necunoscută.

Bibliografie: K. Horedt, Archäologische Beiträge, p. 457.

Muzeul Brukenthal, nr. inv. T 19R / 14.953. Din păcate nu am reuşit să realizăm o descriere şi o ilustrare mai bună a corpusului – imaginea din catalogul nostru fiind realizată după o fotografie veche –, întrucât piesa se află astăzi în depozitele Muzeului Naţional  de Istorie a României din anul 1974, când împreună cu multe alte piese au fost duse la MNIR din Bucureşti.

 

6. Crucifix (fragment): tratarea nudului şi a draperiei e sumară şi pare arhaică, dar coroana de pe capul lui Iisus şi atitudinea uşor îndoită a braţului drept (braţul stâng lipseşte) sunt indicii ca acest corpus să fie datat în secolul al XIII-lea.

Datare: sec XIII

Locul descoperirii: necunoscut

Zona de origine a tipului de piesă: necunoscută.

Bibliografie: Posta B., Kilényi Hugo régiséggyüiteménye, în Dolgozatok az Erddélyi nemzeti múzeum erem- és régiségtáraból, Cluj, IX, 1918, p. 159-161, nr. 314;. Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 174.

Muzeul de Artă din Cluj.

 

7. Sfeşnic antropomorf din bronz (Bathyaneum – Alba-Iulia), ca şi cel păstrat la Muzeul Brukenthal, reprezintă o figură de sălbatic păros, ridicând în mâna dreaptă ţăruşul pentru lumânare. Sfeşnicele sunt expresii ale romanicului târziu, animat de o imaginaţie în care se contopeşte fantasticul cu naturalismul naiv şi cu grotescul, capabil însă de a concretiza închipuirile sale cu mult simţ decorativ.

Datare: ultima treime a sec. XIII (?).

Locul de descoperire: necunoscut.

Zona de origine a tipului de piesă: spaţiul german.

Bibliografie: Pulszky, Iparmüvészeti jegyzetek, în Archaeologiai Értesitö, XIII, 1879, p. 270; V. Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 176.

Bathyaneum Alba Iulia.

 

8. Sfeşnic antropomorf din bronz (Muzeul Brukenthal) reprezintă o figură de sălbatic păros, ridicând în dreapta ţăruşul pentru lumânare. Sfeşnicul este o expresie a romanicului târziu, animat de o imaginaţie în care se contopeşte fantasticul cu naturalismul naiv şi cu grotescul, capabil însă de a concretiza închipuirile sale cu mult simţ decorativ. Probabil că aparţine ultimei treimi a sec XIII.

Datare: ultima treime a sec. XIII (?).

Locul de descoperire: necunoscut.

Zona de origine a tipului de piesă: spaţiul german.

Bibliografie: Pulszky K., Iparmüvészeti jegyzetek, în Archaeologiai Értesitö, XIII, 1879, p. 270; V. Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 176.

Muzeul Brukenthal Sibiu.

 

9. Sfeşnic animalier din bronz din Sibiu (pl. V): piesa este reprezentată sub forma unui leu şezând. În spatele capului este o gaură, unde probabil trebuia să fie spinul pentru fixarea lumânării. Coada leului este folosită ca şi mâner. Piciorul drept din faţă lipseşte. În zona abdomenului leului, piesa mai are o perforare de formă rotundă, fiind  defect de turnare.

Bronz turnat, gravat. Dim: î. = 102 mm; l. = 43 mm, lungimea fără coadă 105 mm, lungimea cu coadă 118 mm.

Datare: sec. XIII.

Locul descoperirii: piesa a fost descoperită în Sibiu cu ocazia săpării unui canal pe str. Faurului (Schmidtgasse) în faţa casei nr. 14-15 din Sibiu.

Zona de origine a tipului de piesă: zona renană.

Bibliografie: K. Horedt, K Horedt, Archäologische Beiträge, p. 457, pl. 11b.

Muzeul Brukenthal, nr. inv. M 411R / 2166.

 

10. Sfeşnic animalier din bronz (Muzeul din Cluj) (pl. VI-1): piesa reprezintă un dragon înaripat a cărui coadă se transformă într-o împletitură decorativă de vrejuri. De pe spatele dragonului, dintre cele două aripi porneşte suportul pentru lumânare. Cea mai apropiată analogie din spaţiul fostului regat arpadian avem la Hajdúhadház-Monostordülõ (Kom. Hajdú-Bihar) şi reprezintă o femeie cu corp de pasăre şi picioare de om – piesa cu influenţe renane în realizare este datată în a doua jumătate a secolului al XII-lea [24] (pl. VI-2).

Bronz turnat, gravat.

Datare: jumătatea sec. XIII.

Locul descoperirii: necunoscut

Zona de origine a tipului de piesă: spaţiul german.

Datare: jumătatea secolului al XIII-lea

Bibliografie: V. Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 176, fig. 158.

Muzeul regional din Cluj.

 

11. Cădelniţa din bronz de la Şeica Mare (pl. VII-1a,b): partea superioară a cădelniţei este realizată sub formă de acoperiş de turn, partea inferioară de formă semisferică ce se continuă cu o talpă circulară; este prevăzută cu 5 mânere perforate de prindere a celor două corpuri, care nu erau prinse prin intermediul unui lanţ ci cu ajutorul unor beţişoare de fier, din care se mai păstrează câteva resturi. Partea inferioară prezintă imediat sub buza vasului găuri rotunde amplasate câte două între cele cinci mânere. Capacul de formă conică cu cruce de Malta în vârf are patru turnuleţe aplicate. Între cele patru turnuleţe şi cele cinci mânere de prindere se află un rând orizontal de orificii rotunde. Peste acest rând de găuri se află încă un rând de opt orificii în formă de cruce, din care patru sunt aşezate pe câte un turn, iar celelalte între turnuri.

Bronz turnat grosier. Dim.: î. 195 mm, D. 110, Gr. 1260 g.

Datare: sec XIII.

Locul descoperirii: biserica ev. din Şeica Mare. În registru inventar la rubrica observaţii mai era menţionat: în 7 aprilie 1914, profesorul Csaki a trimis un bileţel pe care era notat: "nr. 2149 găsit la demolarea zidului de incintă într-o groapă comună ".

Zona de origine a tipului de piesă:

Bibliografie: V. Roth, Kunstdenkmäler, p. 207, nr. cat. 537; Zsuzsa Lovag, op. cit., p. V. Vătăşianu, Istoria artei feudale, p. 179; 800 de ani, p. 136, pl. 191.

Muzeul Brukenthal, nr. inv M. 741 / 2149.

 

12. Cădelniţa din bronz de la Odorheiu Secuiesc (pl. VII-3): se păstrează parţial, doar partea inferioară care la rândul ei se păstrează fragmentar. Obiectul are un corp semisferic pe o talpă scundă, tronconică. Vasul prezintă ca décor pe latura vasului orificii triunghiulare iar deasupra acestora şi imediat sub buză un model gravat în formă de zig-zag.

Bronz turnat. Dim: î = 6,1 cm, diametru la buză 10,3 cm.

Datare: XII-XIII (?).

Locul descoperirii: Odorheiu Secuiesc – Cetatea Bud.

Zona de origine a tipului de piesă: spaţiul german.

Bibliografie: G. Ferenczi, Cădelniţa de bronz din perioada feudalismului timpuriu de la Odorheiu Secuiesc – „Cetatea Bud”, în Apulm, XVIII, 1980, p. 185-193, Benkő Elek, Note privind descoperirile, p. 114-116.

 

13. Cădelniţa din bronz de la Coşna (jud. Suceava) (pl. VII-2): descoperită la 60 km nord-est de Bistriţa, pe drumul principal ce ducea peste pasul Tihuţa în Moldova. Păstrată fragmentar reprezintă partea superioară a unei cădelniţe compuse din două părţi, decorat cu orificii triunghiulare dispuse aleatoriu.

Bronz turnat.

Datare: XII-XIII sau X-XI.

Locul descoperirii: Coşna (jud. Suceava)

Zona de origine a tipului de piesă: spaţiul german

Bibliografie: D. Gh. Teodor, Elemente şi influenţe bizantine în Moldova în secolele VI-XI, în SCIV, 1970, p.114, 124; Benkő Elek, Note privind descoperirile, p. 115.

 

14. Cristelniţă din Sibiu (pl. VIII): în formă de căzănel cu două ţevi de scurgere, ambele fiind decorate la capete cu câte un cap de grifon sau şarpe, şi cu două anse din care s-a păstrat doar una având forma unui cap de bărbat, depăşind buza vasului cu 37 mm.

Alamă turnat. Dimensiuni: î. = 130 mm, D. = 200 mm, gr. = 2887 g.

Datare: sec. al XIII-lea.

Provenienţa: sacristia bisericii. ev. din Sibiu.

Bibliografie: 800 de ani, p. 139.

Muzeul Brukenthal: nr. inv. 740 / 1314.

 

15. Statueta unei Madone - imitaţie Sibiu(?) (pl. IX): statueta care aparţine tipului de Madonă, probabil nu este un produs original al evului mediu. Pe de o parte, veridicitatea ei este trădată de reprezentarea prea plastică a feţei şi a cutelor hainelor, ca şi iconografia nesigură a figurilor gravate pe spatele tronului şi care sunt realizate prea simplu, iar pe de altă parte anumite caracteristici, precum realizarea mâinilor puţin prea stângace, coroniţa foarte dreaptă, scaunul cu acele găuri tipic pentru perioada romanică ar putea încadra piesa în perioada romanicului târziu. Ochii sunt redaţi prin email albastru închis.

Bronz turnat, gravat, aurit şi emailat. Dim: î = 17,1 cm, l = 6,9 cm, gr. peretelui = 0,25 cm.

Datare: XIII (imitaţie?)

Locul descoperirii: Sibiu. Piesa a fost cumpărată de un negustor dintre vechiturile unei fierării din Sibiu.

Zona de origine a tipului de piesă: Limoges.

Bibliografie: Zsuzsa. Lovag, Mittelalterliche Bronzengegenstände, p. 115-116, 251.

Muzeul Naţional al Ungariei: nr. inv. 1927.100.

 

Lista repertorierii acestor piese liturgice romanice de stil occidental rămâne deschisă, având în vedere că semnalări despre existenţa altor obiecte de altar de secol XIII am mai întâlnit în literatura de specialitate. Astfel, ar mai putea fi adăugate încă trei obiecte, însă, pentre că nu avem nici un fel de amănunt decât că ele încă mai existau la nivelul anilor '30, nu facem decât să le amintim separat de catalog:

-               o cruce de cupru aurit de sec. XIII (biserica ev. din Braşov)

-               o cană de secol XIII (biserica ev. din Braşov)

-               un pahar de secol XIII (provenind din Râşnov) [25] .

Situaţia expusă aruncă o situaţie mai reală asupra contextului istoric al obiectelor descrise de către noi. Doar într-un singur caz cunoaştem cu certitudine locul de producţie a piesei – aquamanila de la Şelimbăr, care se pare că este, totuşi, produsul atelierului local de la Şelimbăr ce aparţinea unor meşteri occidentali ajunşi în Transilvania şi care urmăreau formele bine cunoscute din teritoriile lor de origine. Problema care se ridică este dacă aceşti meşteri au ajuns în Transilvania direct prin procesul de colonizare a saşilor sau au ajuns la solicitarea unei comunităţi săseşti din jurul Sibiului, de altfel consumatorul principal al acestor bunuri liturgice. În această situaţie teza conform căreia aceste piese ar putea oferi informaţii cu privire la originea saşilor este puţin probabilă, cercetarea lingvistică rămânând domeniul ce ar putea oferi soluţii mai certe în această privinţă. În ceea ce priveşte stabilirea locului de producţie pentru celelalte piese liturgice este imposibil de concretizat în stadiul actual al cercetărilor. Dar se poate spune că o parte a obiectelor de altar au fost produse după modele occidentale, undeva în spaţiul de colonizare săsească din Transilvania – iar zona Sibiului fiind sigur unul dintre aceste centre – şi care puteau să fie în folosinţă în orice biserică catolică din Ardeal (de exemplu cădelniţa de la Odorheiu Secuiesc). Totodată situaţia expusă confirmă că saşii au fost propagatorul principal al acestor tipuri de piese pentru spaţiul transilvan din secolele XII-XIII. Oricum numărul obiectelor de altar trebuie să fi fost mult mai mare în secolul al XIII-lea având în vedere numărul bisericilor romanice existente în aceea perioadă.

 

LISTA PLANŞELOR

 

Planşa I: 1. Potir din bronz aurit din Beriu; 2. Ruinele turnului fostei biserici romanice din Beriu. Desen sec. XIX (după H. Fabini, 1998).

Planşa II: 1. Cruce de procesiune din Cisnădie: avers şi revers; 2. Corpus din Dobârca.

Planşa III: 1. Aquamanila din bronz din Şelimbăr; 2. Aquamanila din Riethnordhausen (Berlin).

Planşa IV: Aquamanila din bronz din Boarta.

Planşa V: Sfeşnic animalier din bronz din Sibiu (str. Faurului).

Planşa VI: 1. Sfeşnic animalier din bronz (Muzeul regional Cluj); 2. Sfeşnic din bronz din Hajdúhadház-Monostordülõ (Kom. Hajdú-Bihar).

Planşa VII: 1. Cădelniţă din bronz de la Şeica Mare; 2. Fragment cădelniţă din bronz (capac) de la Coşna (Jud. Suceava); 3. Fragment cădelniţă din bronz (partea inferioară) de la Odorheiu Secuiesc.

Planşa VIII: Cristelniţă din alamă turnată de la Sibiu.

Planşa IX: Statuetă Madona din bronz turnat aurit (imitaţie) (Sibiu?).