ASPECTE FUNERARE LA ALBA IULIA ÎN SECOLELE X – XI

Aurel DRAGOTĂ

Planşa 1

FUNERAL ASPECTS AT ALBA IULIA BETWEEN 10^th–11^th CENTURIES

Abstract

 The current phase presents som pretty complex aspects connect to the city of Alba Iulia at the millenium balance. In our opinion archeological research done at Alba in the last decae, support the existance of an important political centre, as well as the influence exoutit by the Byzantine  enviormment. The diversification of the funeral areas, starting with the X th century determines to declare this. Because of the fact that some cemetieres that we consider „key” have intered the touristic route, some ideas has been launched that do not reflect a real image. Without being subjective I support the thesis of an important political centre at Alba Iulia, why not even that of “the principality from Bălgrad”.

At the current stage of research we have at least three cemeteries going back  to the X^th century – Alba Iulia – Brînduşei Street, Alba Iulia – Emperor’s Spring and Alba Iulia – Salvation Station. Probably, starting with the X^thcentury, after  the coming of the first nomad communitis in  the area, each human community would iter their defuncts separately. In R. R. Heitel's opinion, at Alba Iulia there are four necropole noticeable, numbered from I to IV. Necropolis I is believed to be from the II-III century. The second necropolis belongs to  the Balcanic-Danubiancivilisation, wich was dated to be from the IX^th or X^th century. A paralel may be made with the Blandiana cemetery, with  the addition that this necropolis misses the Roman tegument reused at the brick sarcophagus.

The III^th necropolis is simultanous with the 2^nd phase, in the opinion of H. Ciugudean, may be framed in the X^th century. The characteristics of this phase have been meet with in the cemetery that stands on Brînduşei Street and King’s spring as well, wich indicates synchronism, at least partialyy. The use of fragments or limestone blocks that cover some of the tombs is noticeable or board the hole sometimes. A single ceramic bowl of smaller dimensions is put in three different areas: by the head, pelvis or foot. It seems that at this cronological landing the use of brick cassets. It is probable that necropolis IV is set on Hunter’s Street – Alba Iulia, a cemetery that goes back to the second half of the XI^th century. A partial synchronism for this cemetery may be acceptable in regard to Alba Iulia – Brînduşei Street and Pîclişa – At the Springs. It is interesting that in the XI^th century the tradition of boarding the hole with lithic material, as well as covering it with Roman shaped blocks of considerable dimensions. This sort of happening has been enconntered at Alba Iulia – Brînduşei Street at tombs for children and adults.

The use of some funeral different spaces at Alba Iulia in the X^th century is noticeable for the next as well. The XI^th century is represented by the cemeteries from Pîclişa – At the Springs, Alba Iulia – Hunter’s Street and Brînduşei Street. The discovery of a tomb on the Forks Hill, from wich a ceramic bowl has been recovered, completes the present archaeological situation. At the current state, following the researches there is no doubt that the old Bălgrad used to be a real power center at the and of the X^th, begining of the XI^th century.

Archeological researches on Brînduşei Street lead to the uncovering of 92 tombs. The defunct ( men, women and children ) had been laid down in dorsal decubitus, with the skull fallen on the left or the right side. The skeleton orientation is most of the teines from West ( head ) to East but some deviations VNV – ESE do exist. As compared to the 10 ^th century inhumations, we now observe a row alignement. The position of the arms differs: both forearms are laid on the pelvis, the left forearm along the body and the right one on the pelvis. There are also some customs presderved, such as side plating the grave with formless lithic material ( pseudo – cyst ) and covering the grave with pieces of limestone ( 5 cases ).

The graves covered with lithic material are children' s graves and just one of them belongs to an adult. We have also identified superposed graves ( M. 59 and M. 89 ). There are also cases when the lithic material protects the head, the pelvis or the lower limbs. A more particular situation presented M. 63 wich had a piece of wood the skullcap. The remains of burned wood are freqvently seen in most of the graves. There are very clear traces of burns in MN. 89 where on can see them all along the grave.

The totality of the funeral rite and ritual pleads for dating the necropolis at the edges of the 1 ^st and 2 ^nd Bjelo Brdo phases. The phase before the last third of the 11^th century may be considered a terminus post quem for this necropolis.

 

Rolul politic al acestui oraş în perioada migraţiilor este susţinut atât de izvoarele scrise ale vremii cât şi de complexitatea descoperirilor arheologice. În speţă, la stadiul actual al cercetărilor, descoperirile arheologice au devenit indiscutabil un element probatoriu al izvoarelor scrise ale vremii, completând unele lacune, sau chiar nuanţând informaţiile cunoscute. Informaţiile despre Alba Iulia sunt legate de menţionarea lui Gylas (Gylas I / Geula), la mijlocul secolului al X - lea. Informaţii despre Geula, întâlnim şi în Gesta Hungarorum a lui Anonymus, care este destul de explicit: „… Tuhutum uero genuit Horcam, Horca genuit Geulam et Zubor, Geula genuit duas filias, quarum una uocabatur Caroldu et altera Saroltu, et Sarolt fuit mater sancti regis Stephani. Zumbor uero genuit minorem Geulam, patrem Biie et Bucne, tempore cuius sanctus res Stephanus subiugauit sibi terram Ultrasiluanam, et ipsum Geluam uinctum in Hungariam duxit, et per omnes dies uite sue carceratum tenuit eo, quod in fide esset uanus et noluit esse christianus, et multa contraria faciebat sancto regi Stephano, quamuis fuisset ex cognatione matris sue. / Iar Tuhutum a dat naştere lui Horca, Horca a dat naştere lui Geula şi Zubor. Geula a avut două fete, dintre cari una se chema Caroldu şi cealaltă Saroltu. Sarolt a fost mama regelui Ştefan cel Sfânt. Iar Zumbor a dat naştere lui Geula cel Mic, tatăl lui Bue şi Bucne, în timpul căruia regele Ştefan cel Sfânt a subjugat ţara Ultrasilvană. Pe Geula chiar l-a dus în Ungaria şi l-a ţinut în închisoare toată viaţa, fiindcă era păgân şi n-a voit să se încreştineze şi lucra împotriva regelui Ştefan cel Sfânt, cu toate că i-a fost rudă după mamă ” [1] .

În Chronicon Hungaricum a lui Simon de Keza, este amintit între căpitanii lui Arpad şi Jula – „Tertiii quidem exercitus Jula fuit capitaneus: hic cum aliis in Pannoniam introisset in partibus Erteuelu tandem habitauit. / Căpitanul armatei a treia a fost Jula; acesta, după ce a intrat, împreună cu alţii în Pannonia, a locuit mai târziu în părţile Erteuelu.” [2] . Chronicon Pictum Vindobonense, relatează că: „Acest Gyula era un prinţ mare şi puternic care găsise într-o vînătoare a sa în Ardeal o mare cetate, ce fusese construită mai de mult de Romani” [3] .  Chronicon Posoniense, semnalează că oraşul găsit de Gyula în Transilvania, cu ocazia unei vânători, se numea „…civitas Alba in Erdeuel” [4] . Numele acestui oraş construit de romani şi descoperit de Gyula în timpul unei vânători, precum şi conflictul din anul 1002, sunt confirmate şi în Chronicon Monacense [5] . Chronicon Henrici de Mügeln, menţionează oraşul Weissenpurg, şi conflictul dintre Ştefan şi Gyula [6] .

O altă menţiune a oraşului, apare cu ocazia luptelor pentru succesiunea la tronul Ungariei, după moartea lui Géza. Chronicon Pictum Vindobonense, menţionează conflictul dintre Ştefan I şi Koppány, principele de Somogy: „ Commisso itaque prelio inter utrumque diu et fortiter est dimicatum; sed diuine miserationis auxilio beatus Stephanus dux gloriosam obtinuit victoriam. In eodem prelio Vencillinus comes interfecit Cupan ducem, et largissimis beneficiis a beato Stephano tunc duce remuneratus est. Ipsum vero Cupan beatus Stephanus in quatuor partes fecit mactari: primam partem misit in portam Strigoniensem, secundam, in Vesprimiensem, tertiam in Jauriensem, quartam in Erdelw. / Şi dându-se astfel lupta, s-au bătut mult timp vitejeşte din ambele părţi, şi, cu ajutorul milostivirei divine, fericitul duce Ştefan a obţinut o victorie strălucită. În aceeaşi luptă, comitele Vencellinus a ucis pe ducele Cupan şi a fost răsplătit cu mare dărnicie de fericitul Ştefan, pe atuncia numai duce. Iar pe Cupan fericitul Ştefan a pus să-l taie în patru părţi: prima parte a trimis-o la poarta Strigoniului, a doua la cea a Vesprimului, a treia la cea a Jaurinului, a patra în Ardeal.” [7]

Koppány, principele de Somogy, care avea sub autoritatea sa un ţinut din sudul Lacului Balaton, s-a prevalat de principiul leviratului, dorind să se căsătorească cu Sarolta, văduva lui Géza. Mai mult, pentru a-şi legitima succesiunea, considera că succesiunea revenea celui mai vârstnic membru al neamului. În schimb, fiul lui Géza, invoca îndeosebi principiul primogeniturii. Dacă acceptăm pasajul din Chronicon Pictum Vindobonense, după bătălia de la Veszprém (998), trupul principelui Koppány a fost împărţit în patru părţi, din care trei au fost pironite pe porţile oraşelor Veszprém, Győr, Székesfehérvár, iar a patra expediată la Gyulafehérvár, unchiului său, drept avertisment [8] . Aceeaşi cronică, precizează nominal căpeteniile germane care l-au sprijinit pe Ştefan I, respectiv, Vencellinus, Hunt şi Paznan, recompensaţi ulterior cu numeroase domenii [9] .

Indiscutabil, un episod cu conotaţii importante pentru istoria Transilvaniei, îl reprezintă creştinarea în jurul anului 950 a prinţului Gylas (Gyla, Gyla I) la Constantinopol [10] . Evenimentul a fost relatat şi de către scriitorii bizantini Skylitzes [11] , Kedrenos şi Zonaras [12] . Împăratul Constantin al VII - lea Porfirogenetul, i-a acordat titlul de patricius şi ia dat un însoţitor în persoana episcopului Hierotheus, ce fusese hirotonisit de către patriarhul Theophilactos [13] . M. Rusu identifică în prinţul Gyula creştinat la Constantinopol, pe ducele Gyula (dux magnus et potens) sau rex Iulus, respectiv Geula, nepotul lui Tuhutum. Al doilea Gyula, în privinţa căruia cronicile nu sunt foarte exacte, ar putea să fie identic cu Dobuca. Este foarte probabil ca acesta, să fi fost fiul Caroltei, a doua fiică a lui Gyula I. Probabil că, acesta s-a numit Gyula de Dobuca, pentru a nu fi confundat cu bunicul şi unchiul său, respectiv Gyula I şi Gyula II. După M. Rusu, o problemă mai spinoasă o reprezintă explicarea legăturii între thema sau provincia pecenegă Gyla, respectiv Gyla de Jos (Quabuxigyla) şi demnitatea gylas din ierarhia turcă, menţionată de Constantin al VII - lea Porfirogenetul [14] . În descrierea ţării pecenegilor, împăratul bizantin, consemnează următoarele: „ Toată ţara pecenegilor se împarte în opt ţinuturi (teme), stăpînite de conducători mari şi puternici. Ţinuturile (temele) sînt acestea: primul ţinut se numeşte Irtim, al doilea Tzur, al treilea Gyla, al patrulea Culpei, al cincilea Harovoe, al şaselea Talmat, al şaptelea Hopon şi al optulea Tzopon. ”  În altă parte, precizează că unul dintre ultimele patru triburi, care locuia în „ţinutul Gyla – de - Jos, se mărgineşte cu ţara turcilor (= ungurilor) …” [15]

Alte referiri, le datorăm tot împăratului Constantin al VII - lea Porfirogenetul care precizează următoarele : „ Dincoace de fluviul Nipru, înspre partea Bulgariei, lîngă malurile fluviului, există cetăţi părăsite: prima este cetatea numită de pecenegi Aspron (= Albă), deoarece pietrele sale par albe; a doua cetate se numeşte Tungate, a treia Cracnacate, a patra Salmacate, a cincea Saracate şi a şasea Gieucate. În clădirile acestor cetăţi vechi se găsesc urme de biserici, cruci tăiate şi piatră poroasă; de aceea unii cred că romanii au avut cîndva locuinţe în locurile acelea” [16] .

M. Rusu, consideră că locurile din Pecenegia, la care face trimitere basileul bizantin, se aflau în Transilvania. În acest sens, le identifică cu oraşele Apulum, Napoca, Potaissa, Porolissum, Sarmizegetusa, etc [17] . Locul episcopiei, precum şi zona în care şi-a desfăşurat activitatea de misionar episcopul Hierotheus, a generat mari controverse. O parte dintre cercetătorii care au abordat chiar şi tangenţial acest subiect, înclină să considere oraşul Alba Iulia, drept locul episcopiei lui Hierotheus [18] . Un argument forte pentru această opţiune, îl reprezintă şi rotonda din Catedrala Romano -Catolică, care este atribuită „ momentului Hierotheus ”. În legătură cu acest monument, R. R. Heitel avansa ca datare fie a doua jumătate a secolului al IX - lea, fie după anul 948, în contextul misiunii episcopului Hierotheus [19] . Iniţial, nu a exclus o posibilă reactivare a monumentului după anul 948, datorită acestei misiuni religioase [20] .

În opinia lui Alexandru Madgearu, activitatea misionară a lui Hierotheus, s-a derulat în regiunea actualelor comitate Csongrád şi Békés, în nord - vestul Banatului şi Câmpia Aradului. Cu acest prilej, coboară şi datarea rotondei de la Alba Iulia, în a doua jumătate a secolului al IX-lea [21] . Analiza circulaţiei monetare bizantine, din spaţiul confluenţei Mureşului cu Tisa, au determinat-o pe Ana - Maria Velter, să se ralieze punctului de vedere exprimat destul de recent de către Alexandru Madgearu [22] . Existenţa unei formaţiuni politice prestatale, un posibil voievodat la Bălgrad, a fost susţinută pentru prima dată în anul 1954 de către  Kurt Horedt [23] .  Ştefan Pascu, considera Alba Iulia, drept unul dintre centrele politice de seamă, ale voievodatului transilvănean [24] .

Un alt aspect al acestei dispute, la constituit identificarea acelui Gylas sau rex Iulius. R. R. Heitel, identifica în primul Gyula, pe unul dintre cei şapte căpitani ai triburilor maghiare, căruia i se poate atribui şi incendiul de la Alba. Al doilea personaj, ar fi acel „dux magnus et potens”, botezat la Constantinopol, a cărui fiică Sarolta se va căsători cu Geza şi va naşte în anul 969 pe viitorul rege Ştefan I. Ultimul Gyula a fost considerat unchiul regelui Ştefan I şi fratele Saroltei [25] .

În legătură cu bătălia din anul 1002, Chronicon Pictum Vindobonense, ne precizează : „Tandem cum Gyula hungaris in Pannonia habitantibus infestus esset, et multipliciter aggrauatus ; per sanctum Stephanum regem in Pannoniam et deductus. Non tamen iste Gyula capitaneus, sed ab illo tertius. / În cele din urmă, fiindcă Gyula a fost duşman al Ungurilor ce locuiau în Pannonia şi şi-a făcut o situaţie grea în multe privinţe, a fost trecut de regele Ştefan cel Sfânt în Pannonia. Totuşi nu acest comandant Gyula, ci al treilea după acesta” [26] .

Zona în care s-a desfăşurat bătălia din anul 1002, este încă destul de incertă. Ipotetic, s-a avansat un perimetru cuprins între Orăştie – Blandiana, avand în vedere atât configuraţia terenului cât şi importantele descoperiri arheologice de la Orăştie – Dealul Pemilor X2 [27] . Locul lui Gyula, a fost oferit de către regele Ştefan I, unei rude ale sale, pe nume Zoltan Ardeleanul. Alte ştiri despre soarta lui Bua şi Bucna, aflăm în timpul domniei lui Petru I ( 1038 -1046 ), când au fost implicaţi într-o mişcare cu accente păgâne şi politice [28] . După părerea noastră, cercetările arheologice din ultimul deceniu efectuate la Alba Iulia, susţin existenţa unui centru politic important, precum şi influenţa exercitată de mediul bizantin. Diversificarea zonelor funerare, începând cu secolul al X-lea, ne determină să afirmăm acest lucru. Din cauza faptului că, unele cimitire pe care le considerăm „ cheie ”, nu au intrat în circuitul ştiinţific, s-au lansat unele consideraţii, care nu reflectă o imagine veridică.

Fără a fi părtinitor, susţin teza unui centru politic important la Alba Iulia, de ce nu chiar „voievodatul de la Bălgrad” ! Unele întrebări, continuă să persiste, însă răspunsul lor se lasă întârziat datorită complexităţii situaţiei arheologice. Mai mult, la Alba Iulia se întâlnesc elemente caracteristice pentru fiecare grup cultural din Transilvania secolelor VIII – XI.  La stadiul actual al cercetărilor, avem cel puţin trei cimitire databile în secolul al X-lea – Alba Iulia - Str. Brînduşei [29] , Alba Iulia - „Izvorul Împăratului” [30] şi Alba Iulia - „Staţia de Salvare” [31] (Pl. I). Probabil că, începând cu secolul al X-lea, după pătrunderea primelor comunităţi nomade în zonă, fiecare comunitate umană îşi înhuma separat defuncţii.

Din punct de vedere arheologic, în faza I din necropola de la Alba Iulia - „Staţia de Salvare”, se evidenţiază elementele grupului cultural Blandiana A.  La finalul acestei faze, plasat la începutul secolului al X-lea, sau chiar la începutul fazei II, s-au produs înhumările cu piese de armament, harnaşament şi resturi de animale.  În faza a II-a, se disting şi alte tipuri de morminte – acoperite cu pietre şi fragmente de cărămizi, cu blocuri de calcar fasonate sau pseudo-ciste. La acestea, se mai adaugă sicriele, sau doar amenajarea gropilor cu lemn. Inventarul funerar este destul de diversificat, şi constă din piese de podoabă şi vestimentaţie (şiraguri de mărgele din sticlă, agat sau chihlimbar, zurgălăi, butoni, cercei, inele de buclă, inele cu un capăt în – S, inele digitale, brăţări şi colane), piese de uz casnic (amnare, cremene, cuţite ), piese de harnaşament (scăriţe de şa, zăbale) armament (plăci din os aplicate pe arcuri, tolbe din lemn cu săgeţi şi topoare de luptă) şi ceramică [32] .

O altă comunitate etnică sau religioasă (autohton) începe să-ţi înhumeze defuncţii pe Str. Brînduşei [33] . Aici, am surprins o situaţie parţial contemporană cu faza a II - a de la „ Staţia de Salvare ”. S-au putut identifica următoarele tipuri de morminte: în groapă simplă, ovală sau de formă patrulateră, săpată în solul steril , cu groapa bordată de fragmente de calcar informe (zona calotei, bazinului sau a membrelor inferioare) sau acoperită cu bucăţi de calcar, uneori chiar cu blocuri fasonate, de dimensiuni apreciabile . Din inventarul funerar, lipsesc cu desăvârşire piesele de armament şi harnaşament. S-a depus câte un singur vas ceramic, de dimensiuni mult mai mici, în trei zone distincte: lângă cap, bazin sau membrele inferioare [34] .

Intervine acum un element nou în această ecuaţie – necropola din punctul  „Izvorul Împăratului”, plasată la acelaşi orizont cronologic. Pe lângă gropile simple, de formă patrulateră, cu colţurile rotunjite, au existat şi cazuri în care, defunctul era înconjurat de bucăţi de piatră (calcar, gresie) şi cărămizi fragmentare, reutilizate sau era depus în sicriu de lemn [35] .

În opinia lui R. R. Heitel, în zona NV a oraşului  Alba Iulia se disting  patru necropole, numerotate I – IV.  Necropola I este atribuită secolelor II – III. Civilizaţiei balcano-danubiene îi corespunde necropola II, ce a fost datată în secolele IX – X. Se poate admite o paralelă cu cimitirul Blandiana A, cu observaţia că în această necropolă lipsesc  tegulele romane reutilizate la cistele de cărămidă [36] .

În opinia S. Tettamanti, pentru mormintele cu cărămidă, semnificative sunt descoperirile din zona Tisa – Mureş -Crişuri şi Dunăre - Tisa. Cu excepţia celor de la Alba Iulia, restul apar doar în jurul bisericilor [37] . Problema mormintelor cu ţiglă şi cadru de ţiglă, a fost reluată de către Pap Ildikó Katalin. Pe lângă descoperirile din necropola II de la Alba Iulia, acest tip de morminte mai apare doar în sud-estul Alföld – ului (Békés şi Csondrád). Mormintele cu cadru de cărămidă sunt frecvente în perioada secolelor X – XV, iar apariţia lor se datorează, influenţei bizantine. S-a considerat că, scopul acestora era acela de protejare a trupului defunctului, provenit dintr-o familie privilegiată.  Pe fund era un pat de cărămizi, iar pereţii erau realizaţi din cărămizi aşezate în muchie, pentru a susţine acoperişul, realizat orizontal sau în două ape [38] . Această necropolă II este sincronă cu faza I propusă de H. Ciugudean [39] . Pentru Csaba Szalontai, prima perioadă a cimitirului de la Alba Iulia - „Staţia de Salvare” (faza I Ciugudean) poate fi legată de bulgari (secolul IX), iar a doua, ce corespunde secolelor X – XI, se poate atribui maghiarilor [40] .

Necropola III  este paralelă cu faza II după H. Ciugudean şi se poate încadra în secolul al X-lea. Această necropolă, constituie un teminus ante quem pentru datarea primei pătrunderi a maghiarilor în spaţiul intracarpatic al Transilvaniei. O parte considerabilă dintre mormintele acestei necropole, mai mult de jumătate, erau acoperite cu material litic, iar vasul ceramic constând dintr-un singur exemplar era depus în cele mai multe cazuri lângă craniul defunctului. S-a observat la unele morminte, un strat de pământ amestecat cu material ceramic din acea perioadă, între două straturi de piatră. Ipotetic, nu s-a exclus o posibilă spargere rituală a vaselor ceramice [41] . Caracteristicile acestei faze, s-au întâlnit şi în cimitirul de pe Str. Brînduşei fapt ce indică un sincronism cel puţin parţial. S-ar părea că, la acest palier cronologic se renunţă la utilizarea casetelor din cărămidă [42] .

În secolul al X–lea a fost încadrat şi mormântul descoperit în zona Catedralei Romano – Catolice din Alba Iulia. A fost identificat în C. XIV , H 10/1975 , în stare parţială. Din mormânt s-au mai recuperat câteva resturi osteologice, un fragment de craniu de cal şi o aplică cordiformă cu decor constând dintr-o semipalmetă stilizată [43] . Acest mormânt a fost considerat şi un terminus ante quem pentru aşezarea de la Alba Iulia, incendiată cel târziu în al doilea deceniu al secolului al X-lea [44] .

Probabil că, necropolei IV îi corespunde Alba Iulia - Str. Vînătorilor, cimitir datat după a doua jumătate a secolului al XI-lea [45] . Un sincronism parţial pentru acest cimitir, se poate accepta  cu Alba Iulia - Str. Brînduşei  şi Pîclişa - La Izvoare. Este interesant că, în secolul al XI-lea se mai întâlneşte obiceiul bordării gropii cu material litic , precum şi acoperirea ei cu blocuri romane fasonate, de dimensiuni considerabile. Această situaţie s-a surprins la Alba Iulia - Str. Brînduşei, în cazul mormintelor de copii şi de adulţi [46] . Utilizarea unor spaţii funerare distincte la Alba Iulia pe parcursul secolului al X-lea, se constată şi pentru secolul următor. Secolul al XI – lea este reprezentat de cimitirele de la Pîclişa - La Izvoare, Alba Iulia - Str. Vînătorilor şi  Str. Brînduşei.

Pe Dealul Furcilor (Podei), s-a descoperit în anul 2003 un mormânt de inhumaţie, încadrat în secolul al XI-lea. Săpăturile de salvare, au fost realizate cu ocazia amplasării unei antene de retransmisie a Companiei Orange România. Defunctul a fost identificat într-o groapă de formă rectangulară, orientată E – V. În mormânt a fost depus un vas ceramic de formă globulară cu decor şi semn [47] . Este greu de acceptat o asemenea încadrare a mormântului, având în vedere modificările ce survin în inventarul funerar al secolului al XI-lea.

Din punct de vedere a ritului şi ritualului funerar, cred că există un paralelism între aceste necropole, cel puţin la anumite secvenţe cronologice. La stadiul actual al cercetărilor, această opţiune este discutabilă până la publicarea integrală a inventarului. S-ar părea că, mormântul de la Alba Iulia - Staţia de Salvare, care avea în inventar inele de păr cu o extremitate în – S, asigură un terminus post quem, şi din acel moment să fie utilizat cimitirul de pe Str. Vânătorilor. Ofranda depusă în  mormintele din secolul al X-lea constă din ouă de pasăre şi cabaline. Resturi de coji de ouă se cunosc din descoperirile de la Alba Iulia - Staţia de Salvare [48] , Alba Iulia - Izvorul Împăratului [49] şi Alba Iulia - Str. Brînduşei (M. 15 şi M. 17) [50] . În schimb, resturile osteologice de cabalină s-au descoperit doar la Alba Iulia - Staţia de Salvare şi constau din craniu şi membre [51] . Analizând modul de depunere a scheletelor de cabaline în morminte, Csanád Bálint a considerat că se pot distinge cel puţin cinci grupuri [52] . Mormintele cu sacrificiu de cal, sunt mai frecvente la cumpăna dintre milenii şi au un inventar funerar mult mai bogat [53] . Având în vedere poziţia depunerii, cât şi părţile anatomice de cabalină se poate admite ipotetic o încadrare în grupul II. Acest grup atribuit unor persoane de rang superior, fapt indicat de piesele de harnaşament şi de vestimentaţie. El se caracterizează prin depunerea pielii jupuite, lângă picioarele defunctului. Craniul calului, este în general îndreptat către cel uman. Membrele calului se află grupate sub sau lângă craniul de cal. Resturile de cal, sunt poziţionate în majoritatea cazurilor pe partea stângă a defunctului.

Obiceiul depunerii pielii şi oaselor calului lângă membrele defunctului sau între morminte, a apărut probabil în secolul al V-lea în Caucaz şi în sudul Rusiei. În secolul următor, prin intermediul avarilor, a pătruns şi în regiunea dintre Tisa şi Dunăre, subzistând însă şi în bazinul mijlociu al Volgăi. Atestat şi în bazinul superior al Volgăi, obiceiul va dispare din Orient, odată cu stabilirea maghiarilor în Câmpia Pannonică [54] . Grupele I şi II, se aseamănă prin proporţia pieselor de armament. Din punct de vedere cronologic, mormintele din grupul al II-lea sunt plasate într-o perioadă cuprinsă între secolul al X-lea şi până la răspândirea creştinismului. La stadiul actual, în urma cercetărilor nu există nici un dubiu că vechiul Bălgrad a constituit un adevărat centru de putere la cumpăna secolelor X-XI. Această diversificare funerară care începe în secolul al X-lea, se constată şi pentru secolul următor. Foarte probabil că, aceste zone diferite în care se înhumează, ne indică prezenţa unor comunităţi religioase distincte.