HABITATUL ÎN TRANSILVANIA ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL V-LEA ŞI PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL VI-LEA


HOME	MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI :CURSURI : FORUM : CĂUTARE

MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI :CURSURI : FORUM : CĂUTARE

Gabriel T. RUSTOIU

The Habitat in Transylvania in the Second Half of the 5 th Century and the First Half of the 6 th Century

Abstract

The discoveries from Transylvania, represented by the settlements dating back to the second half of the 5 th century and the first half of the 6 th century, are contemporary with the Gepid kingdom. The spread of settlements in Transylvania coincides mainly with the area of the salt deposits. So far 111 settlements were certainly identified. Among these, 31 settlements were revealed following systematic or rescue archaeological excavations, while 49 settlements were found due to surface research. The areas preferred by human communities even since Neolithic times, namely the terraces of the main rivers Mureş, Târnave, and Someş, as well as their secondary streams were the favourite forms of habitat. The size of the settlements varies between 1 ha and 4 ha, and the number of inhabitants from several families to several hundreds of people. There is an internal organization of the settlements – the dwellings are arranged in “nests,” rows or even “districts.” The “fashionable” dwelling is the quadrilateral semi-buried dwelling. There are some settlements where all types of dwellings were found (surface dwelling, semi-buried dwelling and pit-house) and some where only one type was present. Therefore, a zone analysis for the types of dwellings is not edifying since each type can be find in the entire area studied. As for the fire installations, there are four settlements (to which we may add Bratei, but with some reserve) where there are no fire installations. The settlements are located in the centre of Transylvania and four of them are surface dwellings. The explanation could be related to the geographic area, climate or even to the ethnic elements. It cannot have anything to do with the warm months since Bratei, Moreşti and even Sighişoara are long time settlements. Specific features may be noticed for the T2a (clay kiln) and T2c (stone kiln) kilns. The first type of kiln was found in two settlements located in the centre of Transylvania, while the latter was found in the outlying regions of the studied area. The stone kiln (T2c) was revealed at Stupini “Vătaştina”. This kind of installation becomes usual in the following phase. The dwelling at Stupini, where the stone kiln was found, superposed another one dating from the 5 th-6 th centuries, and was dated back to the end of the period studied here or, more likely, even to the second half of the 6 th century. Therefore, the dating of the above-mentioned complex raises serious problems. Another explanation could be a technology exchange from the neighbouring Slavic communities.

Starting from the funeral inventories found in the Transylvanian graveyards and from some weapons found within the Moreşti settlement, we may presume the existence of some groups of warriors, which implied a certain social hierarchy as well. Beside the warriors, most people were farmers and cattle breeders. The discovery of some grinding mills and of a rich bone inventory supports the presence of these two occupations. Apart from these basic occupations there were also the so-called household trades, namely pottery and weaving, which are evidenced by the kiln and the outbuildings. Blacksmiths and bronze workers are both indirectly present through the archaeological discoveries. The blacksmith tongs from Moreşti and the slag fragments found in several settlements and the mould from Sânmiclăuş are illustrative in this respect. Hunting was another secondary occupation, which was less common. Bones of wild animals were found in the settlements at Moreşti (Horedt 1979, 212-213, tab.3), Bratei (Bârzu 1995, 270-275) and Alba Iulia (Haimovici şi Blăjan 1989, 336, 340). One last occupation, for which there is no archaeological evidence, is the trade. It can only be inferred, salt being the main “exported” product, which could be transported both on land and on water.

Translated by: GABRIELA BINŢINŢAN

De-a lungul istoriei spaţiul actual al Transilvaniei a oferit un specific aparte din punct de vedere cultural. Pentru perioada de care ne ocupăm, chiar dacă au trecut câteva secole, nu este lipsit de importanţă faptul că, spre deosebire de Muntenia şi Moldova, spaţiul intracarpatic a cunoscut organizarea şi modul de viaţă roman. După părăsirea Daciei de către administraţia şi armata romană, viaţa în mediul urban, într-o formă mai redusă, a continuat mai bine de un secol până la venirea hunilor în zona nord-vestică a Mării Negre (Chirilă şi Gudea 1982, passim). Dacă viaţa de tip urban a încetat nu înseamnă că etnic populaţia romanică a dispărut fapt demonstrat şi de cimitirul nr. 1 de la Bratei (Bârzu 1973, passim; Harhoiu 1987, 125; 1990, 145). Pentru câteva decenii legăturile directe cu Imperiul Roman au fost întrerupte, imprimând fostei provincii Dacia o dezvoltare întru-câtva diferită faţă de restul Imperiului. Un specific aparte al culturii materiale din secolele următoare părăsirii Daciei a fost determinat şi de faptul că pe teritoriul fostei provincii s-au perindat o serie de populaţii migratoare: goţii, gepizii, slavii, avarii etc.

Scopul urmărit pe parcursul demersului de faţă este acela de a oferi o imagine de ansamblu asupra habitatului uman din Transilvania în perioada celei de doua jumătăţi a secolului V şi din prima jumătate a secolului VI. În dorinţa de a ne raporta la unele evenimente importante pentru istoria bazinului Dunării inferioare, în cifre absolute, ne vom referii la perioada cuprinsă între anii 455 şi 567, perioadă ce coincide cu existenţa regatului gepid.

Demersul nostru se bazează pe înregistrarea tuturor descoperirilor susceptibile de a reprezenta aşezări, ce au evoluat în perioada de care ne ocupăm. În atenţia noastră s-au aflat doar siturile, care se pot data, cu ”certitudinea” specifică cercetării istorice, în perioada supusă studiului. Nu au fost repertoriate aşezările, care pe baza unui lot restrâns de fragmente ceramice atipice, au fost datate pe bună dreptate în limite cronologice mai largi: secolele IV-VI, V-VII etc. Este posibil ca unele din descoperirile amintite să facă obiectul prezentului studiu, însă cealaltă variantă de neincludere în segmentul temporar, de care ne ocupăm şi introducerea respectivelor puncte în cadrul repertoriului, ar putea implica concluzii false. La fel descoperirea izolată a unor artefacte bine datate, dar care de obicei fac obiectul inventarelor funerare nu se regăsesc în repertoriu. Aceiaşi soartă o au şi descoperirile paleocreştine. Găsirea lor izolată în anumite situri, nu au fost însoţite de-a lungul timpului şi de alte descoperiri, în punctele respective, excepţie făcând staţiunea arheologică de la Sânmiclăuş, care să ateste existenţa unor aşezări datate în perioada supusă atenţiei.

În studiul de faţă prin Transilvania nu înţelegem entitatea geografică cunoscută sub acest nume, ci teritoriul fostei provincii romane Dacia din spaţiul intracarpatic. Ea este limitată la est de castrul de la Micia, crestele Munţilor Apuseni, culmea Munţilor Meseş; la nord, pe Someş, linia de castre de la Tihău, Căşei, Gherla, Ilişua; la est sistemul de castre de la Orheiul Bistriţei, Brâncoveneşti, Călugăreni, Sărăţeni, Ilăceni, Odorhei, Sânpaul, Olteni, Breţcu şi Râşnov (Macrea 1969, 230-232)¸ iar la sud linia Carpaţilor Meridionali. Această limită era împinsă la exterior, în general, la distanţa de un sfert până la o jumătate de zi, în faţa castrelor, de obicei pe culmile dealurilor sau munţilor (Ferenczi 1972, 387).

Habitatul uman a fost şi este încă influenţat de relief, resurse materiale şi clima. Relieful Transilvaniei are aspectul unui amfiteatru având pe margini o coroană muntoasă formată la nord şi est de Carpaţii Orientali la sud de Carpaţii Meridionali, iar la vest de Carpaţii Occidentali, ce coboară treptat spre centru în zona de câmpie. În mare, zona supusă atenţiei noastre, se suprapune peste Depresiunea Transilvaniei.

Transilvania este brăzdată de câteva râuri: Mureş, şi Someşul, având fiecare câte un bazin corespunzător. Acestea au constituit nu numai surse de subzistenţă dar si mijloc de comunicaţie. Totodată prin forţa de modelare a reliefului apa a creat locuri ideale de amplasare a aşezărilor. Râurile amintite mai sus au modelat relieful, determinând un sistem de terase, care vor deveni locuri predilecte, pentru amplasarea aşezărilor din sec. V-VI şi nu numai (Anexa 1).

Resursa naturală cea mai importantă a Transilvaniei este sarea. Ea este indispensabilă vieţii oamenilor şi a animalelor, prin rolul său de reglare a echilibrului osmotic în cadrul organismului. Carenţa sării în regimul alimentaţie provoacă disfuncţii grave: astenie, anoxerie, oboseală accentuată, dereglări somatice, de creştere şi comportamentale, leziuni olfactive, diminuarea fertilităţii până la sterilitate etc., în timp ce lipsa ei accentuează aceste disfuncţii provocând chiar decesul (Monah 1991, 387). Sodiul unul din cele două elemente ale sării participă la menţinerea tonusului muscular prin reţinerea apei în organism (Ciobanu 2002, 23). Un om are nevoie de 5-8 g zilnic, dar fiecare om utilizează între 10-20 g pe zi. În general, un om sănătos, consumă într-un an o cantitate de sare egală cu 1/10 din greutatea sa proprie (Medeleţ 1995a, 286).

Deasemenea sarea este de neînlocuit în alimentaţia animalelor domestice. O vacă necesită un consum de sare de 30-50g/zi, o oaie 7-15g/zi, un porc 5-10g/zi (Medeleţ 1995, 54 2), iar un cal 0-40g/zi (Ciobanu 2002, 26).

Totodată sarea era un bun conservant, la îndemână în Transilvania, al alimentelor ce conţin alumina (carnea de porc sau vită), al cărnii de peşte, al produselor lactate şi al legumelor (Medeleţ 1995, 54). Sarea se mai folosea şi în activităţi economice la prelucrarea pieilor de animale sau la separarea aurului de argint (Rustoiu 2002, 36) şi nu în ultimul rând era un mijloc de schimb în special cu Imperiul Bizantin.

Sarea din Transilvania, în perioada dacică, acoperea nevoile populaţiilor din zonă, din câmpia Panoniei, de pe malurile Dunării mijlocii în amonte de Porţile de Fier şi peninsula Balcanică, la vest de trecătoarea Vardar-Morava (Medeleţ 1995, 53). Aceiaşi situaţie, credem noi, că exista şi în sec. V-VI, când Transilvania se afla tot în Barbaricum.

Până în prezent nu există date arheologice directe, care să confirme că în Transilvania anilor 454-567 se practica mineritul sau o altă formă de obţinere a minereurilor feroase ori neferoase. Totuşi la Moreşti s-a descoperit într-o locuinţă un cleşte de fierărie (Horedt 1979, 150, pl. 43/1), iar la Soporu de Câmpie, Alba Iulia „Castrul roman” zgură de fier (Protase şi Ţigăra 1960, 392, Haimovici şi Blăjan 1989, 336), ceea ce confirmă faptul că în cele două aşezări se practica metalurgia. Cel puţin o parte din obiectele din fier şi bronz au fost confecţionate cu materie primă locală.

În Transilvania existau multe zone unde puteau fi exploatate minereurile preţioase, însă marea majoritate a obiectelor de aur şi argint, dacă nu în totalitate, proveneau în urma subsidiilor acordate de Imperiul Roman barbarilor pentru a le cumpăra pacea (Riché şi Le Maitre 2000, 69). Nu este de neglijat posibilitatea ca în Transilvania să se fi exploatat si minereurile preţioase. Descoperirea la Abrud, o zonă ce nu era agreată pentru locuit, în perioada de care ne ocupăm, a unui cercel de aur datat în sec. VI (Hampel 1905, 1/362, fig. 965, 2/215, 3/pl. 174.1a, 1b) ar putea întări afirmaţia anterioară. Mai probabil, având în vedere complexitatea extragerii aurului, că el era obţinut prin spălarea nisipului aurifer din albiile râurilor.

Un alt element important era lemnul. El era principalul material de construcţie, de combustie folosit pentru încălzire, iluminat, prepararea hranei etc. Totodată era un element constitutiv al unor unelte, ustensile sau arme. Pentru epoca dacică se aprecia că 70% (Giurăscu 1976, 11) sau după alţi cercetători 75%-80% (Stoiculescu 1999, 15) din suprafaţa actuală a României era acoperită cu pădure. În epoca romană lemnul se exploata organizat (Macrea 1969, 311), dar probabil fără să afecteze semnificativ procentul amintit. O pădure tăiată are nevoie, în funcţie de specia de copac din care era constituită, de a se reface natural în starea de masiv între 6 şi 12 ani (Îndrumări 1987, 220-226, anexa 10), iar pentru a ajunge la starea de maturitate între 20 şi 180 de ani (Norme 2000, 152, anexa 6). Oricât de intensă ar fi fost exploatarea lemnului în epoca romană, pădurile, aşa cum am arătat mai sus, aveau timp să se refacă. Prin urmare în sec. V-VI putem presupune că pădurile ocupau o suprafată de cca 70%-80% din suprafaţa actuală a României.

Clima din ultimii 2000 ani este departe de a fi constantă. Se consideră, pe baza analizei înaintărilor şi retragerilor gheţarilor montani, că în perioada 1550-1400 BP adică între 450-600 d.Chr a existat un climat cu veri calde şi lungi (Cârciumaru 1996, 25; Tomescu 2000, 268). Acest fapt poate explica de ce în majoritatea locuinţelor din perioada supusă atenţiei, aşa cum vom arăta mai târziu, nu au fost descoperite instalaţii de foc. Şi în intervalul amintit se pare că în jurul anului 500, a existat o perioadă puţin mai rece, situaţie relevată de procentele mai puţin ridicate ale C 14 din atmosferă (Cârciumaru 1996, 151).

Transilvania este înconjurată de munţi, de aceea accesul înspre şi dinspre Transilvania se făcea prin locuri relativ puţine. La sud şi sud est se putea accede prin pasul „Porţile de fier ale Transilvaniei“ (Macrea 1969, 152), prin pasul Vâlcan trecând din valea Jiului superior în valea Streiului, de-a lungul Oltului (Macrea 1969, 153), dinspre sud-est şi est prin pasul Oituz, de-a lungul Bârgaielor şi Bistriţei (Djamo 1994, 418), dinspre nord-vest şi vest prin Poarta Meseşului (Macrea 1969, 231), pe Crişul Repede (Rustoiu 1993, 66, 74) şi valea Mureşului, râu care era navigabil (Macrea1969, 157). În interiorul Transilvaniei se circula probabil pe văile principalelor râuri.

Cercetarea aşezărilor perioadei de care ne ocupăm, în Transilvania, nu a făcut obiectul preocupărilor arheologilor decât începând cu anii ’50 ai secolului XX. Au existat şi anterior cercetători care au făcut cunoscută perioada cuprinsă între anii 455 şi 567, însă ei şi-au îndreptat atenţia spre alte aspecte decât cel studiat de noi: descoperiri monetare (Gooss 1876, 336), funerare (Finály 1889; Hampel 1905, 2/39-40), religia (Diculescu 1925) şi istoria gepizilor (Diculescu 1922).

Primele săpături arheologice au avut loc în anul 1951 la Moreşti (Prodan et al. 1954, 199) efectuate de un colectiv numeros condus de K. Horedt, în cadrul unui program naţional de cercetare (Horedt et al. 1952, 311). Săpaturile ample vor dura într-o primă fază până în anul 1956 (Horedt 1979, 17-18) fiind reluate aşa cum se va vedea mai târziu. În cadrul aceluiaşi program vor fi identificate în 1952 aşezările de la Cipău şi Iernut ”Pe Şes” de către D. Protase respectiv M. Rusu, care vor întreprinde în următorii ani săpături sistematice în siturile descoperite (Prodan et al. 1954, 220-222; Horedt 1955, 661-662). Tot în anii ’50 va fi cercetat situl de la Porumbenii Mici (1954, 1957-1958) de către K. Horedt, Şt. Molnar şi Z. Székely (Horedt et al. 1962, fig. 1). În 1955 D. Protase identifică aşezarea de la Soporul de Câmpie, unde va săpa în următorii 6 ani alături de I. Ţigăra şi episodic alături de K. Horedt, N. Vlassa şi L. Ţeposu-David (Protase 1962, 527).

În anii ’60 ai secolului XX va fi sondată aşezarea de la Şeica Mică (1962) de către K. Horedt (Horedt 1962, 187-204), iar Z. Székely va cerceta siturile de la Cernat şi Poian din sud-estul Transilvaniei (Székely 1992, 245-306). Un loc aparte pentru durata (1960-1963, 1970-’72, 1976-’77) şi dimensiunea cercetărilor efectuate îl au săpăturile de la Bratei realizate de I. Nestor, E. Zaharia şi L. Bârzu (Bârzu 1995, 239).

În anul 1976 debutează cercetările lui Gh. Baltag de la Sighişoara „Dealul Viilor”(Baltag 1979, 72). El va fi ajutat de-a lungul anilor de M. Petică şi de R. Harhoiu (1980-1994). Acesta din urmă va prelua coordonarea cercetărilor.

În 1985 sunt reluate săpăturile de la Moreşti de către D. Protase în scopul clarificării unor aspecte legate de fortificaţia de aici. Săpăturile de o amploare mai mică se vor desfăşura cu unele întreruperi până în anul 1991 (Protase 1999, 265-272).

În anii ’90 este de remarcat activitatea lui C. Gaiu în nordul Transilvaniei, care întreprinde săpături arheologice într-o serie de aşezări: Dipşa (Gaiu 1993, 91-107) Ocniţa (Gaiu 1994, 49-52; 1995, 60-61), Stupini „La Curte” (Gaiu 1999, 84-96), „Fânaţele Archiudului” (Gaiu 1997, 59; 1999, 84; 2001, 236; 2002, 119-120; Gaiu şi Vaida 1999, 111, Gaiu şi Marinescu 2003, 303) şi „Vătaştina” (Gaiu 2002, 113-158). Tot în această perioadă M. Rusu reia cercetările la Iernut-Cătunul Sf. Gheorghe „Pe Şes” continuate apoi de C. Cosma (Rusu şi Cosma 1995, 45; Cosma 1996, 64; Cosma şi Rustoiu 1999, 57-58; Cosma şi Rustoiu 2001, 105-107).

O contribuţie importantă au avut-o şi arheologii, care prin cercetări de suprafaţă sau săpături de o amploare mai mică au îmbogăţit repertoriul descoperirilor ori au redat specialiştilor o serie de alte complexe aparţinând perioadei supusă studiului: Gh. Anghel, M. Blăjan, V. Lazăr, I. Pop, Gh. Lazarovici, Z. Maxim-Kalmar, Şt. Ferenczi, R. Heitel, D. Marcu, D. Alicu, S. Cociş, N. Vlassa C. Gaiu etc.

Chiar dacă au fost descoperite până acum 114 de aşezări, doar una cea de la Moreşti are o monografie (Horedt 1979). Alte aşezări, datorită caracterului lor sau a suprafeţelor mici săpate, au beneficiat de valorificarea ştiinţifică a rezultatelor cercetărilor la nivel de articole sau rapoarte de săpătură: Cipău ( Prodan et al. 1954 , 220-222; Horedt 1955, 658-661, 671; Vlassa 1965, 29-31, nr. 13l; Vlassa et al 1966, 405-407 ), Soporul de Câmpie ( Horedt 1967 , 584-585; Protase şi Ţigăra 1959, 425-434; 1960, 391-392; Protase 1962, 527-536 ), Şeica Mică (Horedt 1964, 187-204), Porumbenii Mici ( Horedt et al. 1962 , 633-636; Székely 1962, 25-28 ), Sânmiclăuş ( Anghel şi Blăjan 1977 , 285-297; 1979, 282-283) , Cernat ( Székely 1992 , 279-285) , Poian (Székely 1973, 221; 1992, 246-279) Dipşa (Gaiu 1993, 91-107), Stupini „Vătaştina” (Gaiu 2002, 113-158) etc. Alta este în schimb situaţia de la Bratei şi Sighişoara „Dealul Viilor”, care au beneficiat de cercetări însumând 9 respectiv 19 campanii de săpături. Prima a fost publicată într-un studiu (Bârzu 1995) cei drept mai cuprinzător dar insuficient, iar a doua a beneficiat de un singur articol (Baltag 1979) şi câteva consideraţii într-o monografie care trata zona Sighişoarei (Baltag 2000, 151, nr. 8b, 186, 191)

Cu toate cele arătate mai sus în ultimii ani interesul pentru cercetarea aşezărilor perioadei de care ne ocupăm a scăzut îngrijorător. În ultimi cinci ani au avut loc săpături arheologice sistematice doar în două situri: Iernut „Pe Şes” – campania din 2000- (Cosma şi Rustoiu 2001, 105-107) şi Stupini „Fânaţele Archiudului” – campaniile din 1999, 2000, 2003 (Gaiu 2001, 236; 2002, 119-120, Gaiu şi Marinescu 2003, 303). Prin urmare subiectul este departe de a fi epuizat si este de dorit în acest moment, când fondurile guvernamentale alocate pentru săpături arheologice sistematice sunt insuficiente, valorificarea cercetărilor derulate anterior şi a materialelor ce stau în depozitele din muzee neatinse de foarte mulţi ani.

Tipuri de habitat uman.

Problema aşezărilor fortificate . Ideea existenţei unor aşezări fortificate în Transilvania, în perioada de care ne ocupăm, a fost enunţată pentru prima oară de K. Horedt, care a evidenţiat, în urma cercetărilor arheologice, trei astfel de aşezări: Moreşti (Horedt 1979, 72-81), Porumbenii Mici (Horedt 1969, 134-136) şi Şeica Mică (Horedt 1964, 187-204, 1969, 136-137). Realizarea unor fortificaţii în perioada gepidică în Transilvania a suscitat discuţii, principalul argument contra acestei afirmaţii fiind inexistenţa lor în Câmpia Panoniei, acolo unde era de altfel centrul de putere al gepizilor.

Dacă în aşezările de la Şeica Mică şi Porumbenii Mici săpăturile arheologice au fost de mai mică amploare şi au fost cunoscute doar prin câteva studii (Horedt et al 1962, 633-636; Székely 1962, 25-28; Horedt 1964, 187-204), cea de la Moreşti a beneficiat de săpături la care au participat mulţi arheologi, cu rezultate mai spectaculoase finalizate printr-o monografie (Horedt 1979). De aceea, acest din urmă sit a generat cele mai multe controverse.

Principalul argument în favoarea existenţei aşezării fortificate din sec. V-VI de la Moreşti sunt însăşi săpăturile efectuate. Liniile de fortificaţii ale Moreştiului au fost investigate de nu mai puţin de 15 secţiuni (Horedt 1979, 72-81), iar cea care ne interesează pe noi şi care desparte Podeiul de Hulă de 3 secţiuni (Horedt 1979, 72-73).

Pentru a lămuri unele probleme ridicate de aşezarea de la Moreşti D. Protase a reluat săpăturile arheologice în anii 1985-1986, 1989-1991. El ajunge la concluzia că fortificaţia nu era folosită în secolele V-VI, ci a fost realizată mai târziu. Argumentul principal este descoperirea unui mormânt la o distanţă de numai 2 m faţă de şanţul exterior de apărare şi a unor fragmente de oase şi câteva fragmente ceramice atipice în şantul amintit. Prin urmare cimitirul continua până lângă fortificaţie sau o parte din el a fost distrus de edificarea ulterioară a valului şi şanţurilor de apărare (Protase et al 1988, 291, 295; Protase 1999, 266, 268). Din păcate scopul principal al cercetărilor lui D. Protase a fost altul, de aceea, credem noi, secţiunile au fost trasate paralel cu linia de fortificaţie a Podeiului (Protase 1999, passim) şi doar şanţul a fost atins de o casetă cu dimensiunile de 3 x 2 m (Protase et al. 1988, 295; Protase 1999, 268).

Aşezarea de la Moreşti are o existenţă probabilă de câteva zeci de ani. La un moment dat, din diferite motive, rolul de apărare al fortificaţiei a putut fi abandonat, exemple în acest sens există pentru epoca dacică la Sighişoara (Andriţoiu şi Rustoiu 1997, 122-123) şi pe valea Siretului (Ursachi 1987, 40, 44, 49), când sunt construite o serie de locuinţe pe coama valurilor de apărare sau în şanturile aferente. În acest caz continuarea înmormântărilor la Moreşti până lângă fosta structură de apărare este posibilă.

Un alt argument în favoarea folosirii fortificaţiilor în Transilvania în secolele V-VI a fost enunţat de Al. Diaconescu şi C. Opreanu. Potrivit celor doi cercetători clujeni aşezările fortificate de la Moreşti, Porumbenii Mici şi Şeica Mică ar fi specifice populaţiei romanice şi sunt indicii pentru existenţa unor structuri politico-militare ale populaţiei daco-romanice (Diaconescu şi Opreanu 1989, 586-587). Nu contestăm argumentele aduse în sprijinul ipotezei prezentate, însă aşa cum vom arăta mai jos nu putem fi de acord cu ea. Chiar dacă Transilvania era o zonă periferică din punct de vedere al stăpânirii gepide, ea era de importanţă vitală datorită prezenţei zăcămintelor de sare. Nu revenim asupra importanţei sării pentru viaţa oamenilor şi a animalelor, dar asigurarea controlului sării putea oferi o serie de avantaje economice şi chiar politice. De aceia, credem noi, că regatul gepid nu ar fi tolerat un alt centru de putere în Transilvania. Prezenţa în unele morminte gepidice din Transilvania a armelor: Moreşti (Horedt 1979, 190, fig. 73/1, 3-8, 74/19, 76/19, 77/ 20, 86/15, 16, 90/1), Cluj-Cordoş (Ferenczi 1960, fig 4/1-4, 6, 7), Lechinţa de Mureş (Horedt et al.1952, 327, nr. 7), Cipău (Prodan et al. 1954, 221, fig. 12/2, 3), Lechinţa de Mureş (Horedt 1958, 92, nr. 30, fig. 28/8-11), Căpuşul Mare (Horedt et al. 1952, 312, fig. 1/1-6, 13-15), Şintereag (Gaiu 1979, 541, pl II/2, 3, ) etc vin să sprijine cele afirmate anterior. Că gepizii controlau cu autoritate regiunea în discuţie este confirmat şi de faptul că slavii nu pătrund în zonă decât după prăbuşirea regatului gepid.

Aşa cum am văzut anterior atât o teorie cât şi cealaltă pot fi combătute, prin urmare singura cale de soluţionare a problemei este reluarea săpăturilor fortificaţiei de la Moreşti. După părerea noastră, pe care ne-o exprimăm în stadiul actual al cercetărilor, construirea unei fortificaţii de genul celei de la Moreşti presupunea un efort colectiv imens. În istoria veche construcţiile monumentale aveau la bază în general motive religioase sau politico-militare. La Moreşti cauza religioasă dispare din considerente evidente, singura motivaţie putând fi cea politico-militară. Eventualitatea unui atac roman pe direcţia Barboşi-pasul Oituz, sau al unui atac slav nu credem că ar fi declanşat o astfel de reacţie, având în vedere că în Panonia, o zonă mult mai expusă acţiunilor potrivnice, fortificaţiile lipsesc.

Cum deocamdată nu sunt motive să credem că fortificaţiile de la Moreşti, Porumbenii Mici, Şeica Mică sau chiar Băbuţiu au fost ridicate în secolele V-VI, aşezările amintite le vom considera ca făcând parte din categoria, ce urmează a fi tratată mai jos.

Aşezări nefortificate . Până în prezent sunt cunoscute 111 de aşezări sigure. Dintre acestea 35 au fost cunoscute în urma unor săpături arheologice sistematice sau de salvare, iar restul sunt rodul cercetărilor de suprafaţă. Aparent 35 de aşezări săpate, din 111 cunoscute sunt un număr apreciabil, dar din păcate dintre acestea, marea lor majoritate, au au făcut obiectul cercetării altor perioade istorice şi sunt reprezentate pentru perioada de care ne ocupăm, doar prin materiale sporadice ori complexele au rămas nepublicate. Sunt 22 de aşezări în care s-au descoperit complexe. În unele din siturile amintite, complexele sunt doar menţionate fără a exista o descriere a lor mai amănunţita

Cu toate acestea cele 111 de puncte cunoscute ne pot oferi informaţii importante privind unele aspecte, ce vor fi dezbătute în prezentul subcapitol, ale habitatului uman din perioada de care ne ocupăm în studiul de faţă.

Aşezările sunt plasate în general de-a lungul traseelor principalelor râuri ce străbat Transilvania: Someşul, Mureşul şi Târnavele: Alba Iulia, Bratei, Cluj Napoca, Floreşti, Iernut, Moreşti etc. Altă grupare consistentă a aşezărilor se înregistrează pe văile adiacente sau locuri mai ferite, dar nu departe de principalele căi de comunicaţie: Aiton, Dipşa, Ghirbom, Moşna etc. Cele mai multe aşezări au fost edificate pe terasele joase ale râurilor şi văilor amintite, forme de relief ce au oferit condiţii bune de locuit încă din pre şi proto istorie (Andriţoiu 1992, pl. 18; Ursuţiu 2002, fig. 1, 2). De altfel numeroase aşezări din secolele V-VI suprapun alte aşezări vechi: Moreşti, Cipău, Iernut – Sf. Gheorghe „Pe Şes”, Şeica Mică, Bratei etc. O mică parte din aşezări sunt situate pe înălţimi: Băbuţiu – 622 m, Porumbenii Mici – 764 m, Mera şi Răscruci. Aşezările pe înălţimi sunt întrucâtva atipice pentru această perioadă în Transilvania. Ele erau probabil sezoniere şi pot fi puse în legătură cu un anumit tip de ocupaţie economică-păstoritul. Alte aşezări sunt plasate pe dealurile mai joase şi pe terase înalte: Alba Iulia – Castru, Şeica Mică, Gheorgheni, Moreşti etc.

Privind harta descoperirilor (fig. 2) observăm o serie de zone în care nu avem descoperiri: zona dintre Târnave şi Mureş, o parte din cursul superior şi mijlociu al Mureşului, Valea Oltului (Hărmanul trebuie privit cu rezerve) etc. Situaţia poate fi explicată atât prin existenţa unor factori de mediu improprii habitatului (zonele mlăştinoase, suprafaţa mare de pădure, ce acoperea teritoriul Transilvaniei etc.), unei realităţi istorice, cât şi datorită stadiului actual al cercetărilor.

Concentrarea descoperirilor în anumite zone este explicabilă şi datorită activităţii unor arheologi, cărora li se datorează identificarea pe teren a mai multor situri. Îi amintim aici fără a-i nedreptăţii pe cei omişi pe C. Gaiu (zona Bistriţa-Năsăud), V. Lazăr (Mureş şi Târnave), Şt. Ferenczi (zona Cluj), N. Vlasa (Mureş), M. Blăjan (zona Cluj, Mureş şi Târnave) etc. Numai aşa putem explica lipsa aşezărilor pe valea Mureşului la vest de Vinţul de Jos, o zonă de trafic intens încă din neolitic, fiind principala „arteră comercială” a Transilvaniei în timpurile vechi.

Dacă suprapunem harta descoperirilor peste hărţile principalelor resurse naturale ale Transilvaniei: sare, aur, fier şi cupru, observăm că aşezările se concentrează în ariile în care există zăcămite de sare.

Există localităţi pe raza cărora s-au descoperit mai multe aşezări: Alba Iulia, Sânmihaiu de Câmpie şi Stupini cu câte trei, Mediaş cu patru, iar Iernut cu cinci aşezări. Aceste habitate fie aparţin unor comunităţi care au evoluat concomitent, fie, mai probabil, aparţin aceleiaşi comunităţi, care s-a mutat din loc în loc, în cadrul unei microregiuni, după ce a epuizat resursele din spaţiul apropiat celui de locuire.

Nu există aşezare săpată integral. Nici chiar Moreştiul nu a fost epuizat arheologic, iar aşezarea de la Bratei a fost distrusă într-o oarecare măsură de exploatarea de nisip. Suprafaţa unora ar putea fi dedusă cu aproximaţie în funcţie de elementele geografice care le delimitează natural: râuri, râpe adânci, dealuri, etc., sau în urma unor cercetări de suprafaţă. Astfel se apreciază că aşezarea de la Alba Iulia „Lumea Nouă” ar avea cca. 1 ha, Brateiul cca 1,3 ha (Bârzu 1995, 241), aşezările de la Sic „Valea Seleci”, Alba Iulia „Recea” şi Şeica Mică sunt aşezate pe o terase, iar ultima pe un platou, ce au suprafaţa de cca 1,5 – 1,6 ha (RepCj, 349, nr. 23, Moga et alii 2005, 52, Horedt 1964, 187), Iernut „Pe Şes” 2 ha, Moreşti cca 2,5 ha (Cosma 1996, 40), iar Stupini „Vătaştina” se întinde pe cca 4 ha (Gaiu 2002, 119). La Bratei se apreciază numărul locuitorilor aşezării la cca 200 (Bârzu, 1995, 241), iar la Moreşti populaţia număra cca 250-300 de oameni (Horedt 1979, 121-122).

O organizare internă a aşezărilor este greu de precizat, dar se pot totuşi observa în unele dintre ele, o anumită ordonare a locuinţelor. O grupare a locuinţelor în cuiburi, probabil pe criterii social-familiale, se poate evidenţia în aşezările de la Iernut-Sf. Gheorghe „Pe Şes” (Horedt 1955, pl. IV), Bratei (Bârzu 1995, fig. 1), Dipşa (Gaiu 1993, fig. 2), Stupini „Vataştina” (Gaiu 2002, fig. 4), Cipău (Vlassa et al. 1966, fig.7), Soporul de Câmpie (Protase 1962, fig. 8) şi Moreşti (Horedt 1979, fig. 38). Pe lângă aranjarea în cuiburi s-a mai observat şi o dispunere a locuinţelor în şiruri: Ocniţa (Gaiu 1994, pl. I), Dipşa (Gaiu 1993, fig. 2), Iernut-Sf. Gheorghe „Pe Şes” (Cosma 1996, 40), Bratei (Bârzu 1995, fig. 1), Stupini „Vătaştina” (Gaiu 2002, fig. 5), iar la Porumbenii Mici locuinţele au fost construite de-a lungul marginii platoului formând un şir circular (Horedt et al. 1962, fig. 1). O situaţie aparte a fost observată la Bratei, poate şi datorită amplorii cercetării, unde locuinţele erau grupate în două „cartiere”, între ele existănd o distanţă de cca 40 m. În spaţiul liber dintre cele două „cartiere” a fost descoperită o locuinţă (Bârzu 1995, fig. 1), a cărei încadrare în segmentul cronologic ce face obiectul referatului de faţă, este discutabilă.

Locuinţe, instalaţii de foc şi anexe gospodăreşti

Locuinţe . Chiar dacă în majoritatea siturilor menţionate în repertoriul descoperirilor, nu au fost identificate locuinţe, în special datorită caracterului cercetării, totuşi au fost puse în evidenţă un număr de peste 150. Ele sunt de mai multe tipuri: locuinţe îngropate (bordeie), locuinţe semiîngropate şi locuinţe de suprafaţă. Dacă pentru termenul de locuinţă de suprafaţă specialişti s-au pus de acord, pentru primele două există discuţii datorită atât termenului de locuinţă semiîngropată, care în limbajul arheologic este denumit „semibordei”, cât şi a criteriului de diferenţiere al celor două tipuri de habitat. Prin „semibordei” se înţelege un bordei a cărei adâncime de săpare în pământ este mai mică. Privitor la termenii de bordei şi semibordei Dicţionarul explicativ al limbii române îl cuprinde doar pe primul (Dex 1975, 93, 5777). Etnologii folosesc pentru termenul de semibordei pe cel de locuinţă semiîngropată (Vlăduţiu 1973, 157, 158; Bâtcă şi Bâtcă 1985, pl 9; ), motiv pentru care folosim şi noi aceiaşi terminologie. Diferenţa dintre bordei şi locuinţă semiîngropată constă în adâncimea la care au fost îngropate faţă de nivelul de călcare. Pe considerentele arătate mai sus I. Mitrea denumeşte bordei o locuinţă a cărei adâncime a părţii săpate în pământ depăşeşte 0,70-0,75 m, faţă de nivelul de călcare, în vreme ce adâncimea maximă de săpare a unei locuinţe semiîngropate ajunge până la cota de mai sus (Mitrea 1980, 64 şi nota 30). În Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României se consideră că adâncimea până la care se săpa groapa bordeiului varia între 1,00 şi 1,50 m (Zaharia et al 1996, 321). Fiind vorba de o enciclopedie şi din dorinţa de a uniformiza termenii considerăm şi noi, că adâncimea minimă de săpare a unui bordei şi implicit adâncimea maximă de săpare a unei locuinţe semiîngropate este1 m.

Locuinţe îngropate sau bordeie . În această categorie pot fi plasate complexele de la Moreşti – 10 locuinţe (Horedt 1979, 89, 92, 93, 95, 99), Sânmiclăuş – 1 locuinţă (Anghel şi Blăjan 1977, 288-293), Soporul de Câmpie – 4 locuinţe, Stupini „La Curte” – număr neprecizat (Protase 2000, 189-190) şi Stupini „Vătaştina” – 4 locuinţe (Gaiu 2002, 114, 115).

Bordeiele aveau în general formă patrulateră cu colţurile rotunjite, excepţie făcând două bordeie, unul descoperit la Moreşti (Horedt 1979, 95), iar celălalt la Sânmiclăuş (Anghel şi Blăjan 1977, 288-293), care aveau forma circular-ovală. Suprafaţa lor era cuprinsă între 6,24 m 2 şi 17, 60 m 2. Unele bordeie aveau podina realizată din pământ sau lut bătătorit, altele posedau instalaţie de foc, dar cea mai mare parte nu aveau amenajări interioare sesizabile arheologic.

Locuinţe semiîngropate . Locuinţele semiîngropate au fost descoperite la Alba Iulia „Castrul roman” - 2 (Haimovici şi Blăjan 1989, 336-339) şi „Lumea Nouă” – 1 (Haimovici şi Blăjan 1989, 340-341), Bratei – 50 (?), 39 (?) (Bârzu 1995, 241, 244, 263-268), Cipău – 9 (Horedt 1955, 659-660; Vlassa et al. 1966, 407), Dipşa –9 (Gaiu 1993, 91-93), Moreşti – 17 (Horedt 1979, 88-89, 92-93, 95-99), Ocniţa – 5 (Gaiu 1994, 50, 51), Stupini „La Curte” – număr neprecizat (Protase 2000, 189-190, nr. 242) şi „Vătaştina” – 15 (Gaiu 2002, 114-119). Majoritatea covârşitoare a locuinţelor semiîngropate aveau formă patrulateră cu colţurile rotunjite, notă discordantă făcând două locuinţe descoperite la Cipău care aveau formă circular-ovală. Suprafaţa lor se încadra în limitele 4,37 m 2 şi 18,90 m 2. Unele locuinţe aveau podeaua constituită din pământ sau lut bătătorit, iar într-un caz din pietriş. Într-unele locuinţe era prezentă instalaţia de încălzire sub diferite forme.

Locuinţe de suprafaţă . Au fost evidenţiate prin descoperirile de la Bratei – 6 (Bârzu 1995, 241), Dipşa – 3 (Gaiu 1993, 92-93), Moreşti – 11 (Horedt 1979, 118-119), Porumbenii Mici (Horedt et al. 1962, 28; Székely 1962, 28), Sighişoara - 1 (Baltag 2000, 116), Stupini „Vătaştina” – 2 (Gaiu 2002, 116) şi Şirioara – număr neprecizat (Gaiu 1984, 59). Multe din complexe reprezintă doar resturile unor locuinţele de suprafaţă, de aceea referirile la suprafaţa şi forma unora dintre ele sunt sub semnul relativităţii. În aceste condiţii suprafaţa locuinţelor variază între 3,2 m 2 şi 99,12 m 2, iar forma lor, acolo unde a putut fi surprinsă, este patrulateră. La Moreşti şi Porumbenii Mici au fost descoperite mai multe suprafeţe de piatră, care au fost considerate ca fiind locuinţe. Unele locuinţe aveau podina din lut bătătorit, iar alte locuinţe au fost construite direct pe sol. Cu unele excepţii locuinţele erau lipsite de instalaţie de foc sau gropi de stâlpi.

Modul de edificare a elevaţiei este greu de surprins arheologic. Singurele indicii, în cazul nostru, sunt gropile de pari sau stâlpi. De aceea o soluţie acceptabilă este dată de etnologie, care poate oferi similitudini pertinente.

Astfel lipsa gropilor de pari presupune existenţa unor tălpi de lemn ce erau aşezate pe fiecare latură a locuinţei (Butură 1978, 100; Cosma 1996a, 41). Peste acestea se edificau pereţii fie prin aşezarea bârnelor suprapuse pe orizontală, fie prin introducerea în tălpi a unor pari (stâlpi) verticali. În primul caz lemnele pereţilor şi ai tălpi se îmbinau la colţurile locuinţei în diferite moduri. Bârnele erau cioplite pe partea inferioară, pentru a se îmbina perfect cu cele pe care se aşezau. Sistemul prezenta avantajul că fereşte încheietura de bătaia ploilor, spre deosebire de sistemul cioplirii pe partea superioară sau pe ambele feţe (Butură 1978, 99). Sistemul cioplirii atât pe partea superioară cât şi pe ambele feţe, pe lângă inconvenientul amintit mai sus, oferea avantajul că asigura o mai strânsă aşezare a pereţilor (Butură 1978, 99). În al doilea caz, bârnele orizontale se îmbinau cu bârnele verticale, intrând printr-o şănţuire longitudinală cu care erau prevăzute acestea din urmă (Butură 1978, 100). Tot în al doilea caz pereţii puteau fi realizaţi din nuiele împletite (Butură 1978, 101). Atât pereţii din bârne cât şi cei din nuiele împletite erau căptuşiţi apoi cu un strat gros de lut (Stoica et al. 1985, 77-78). În cazul locuinţelor în care au fost surprinse arheologic urme de stâlpi, aşa zisele case „în furci” (Butură 1978, 100) se folosea aceiaşi metodă de ridicare a pereţilor. Stâlpii aveau în vârf câte o „furcă” cioplită pentru fixarea celor patru grinzi lungi pe care se sprijinea tavanul (Butură 1978, 100).

În două locuinţe atelier de la Moreşti au fost surprinse grupuri de câte două gropi (Horedt 1979, fig. 41; 42), în care erau fixaţi stâlpi cu rolul de a susţine pereţii de-o parte şi de alta (Cosma 1996a, fig. 2/3).

Se aprecia că pentru construirea pereţilor era nevoie de o mare cantitate de lemne (Vlăduţiu 1973, 159). Acolo unde existau păduri se folosea stejarul în zonele joase, fagul în cele deluroase şi conifere în cele muntoase. Lemnul pentru construcţie se tăia în perioada în care conţinea mai puţină sevă, adică toamna târziu si înaintea primăverii până la apariţia mugurilor pentru a se putea decoji mai uşor. Acolo unde lemnul nu era la îndemână se folosea orice tip de arbori. (Butură 1978, 99).

O situaţie particulară este reprezentată de o locuinţă semiîngropată de la Alba Iulia „Castru roman”, unde un perete al ei era constituit de un zid al unui edificiu roman, care depăşea cu cca 0,50 m nivelul superior al gropii (Haimovici şi Blăjan 1989, fig 1).

Acoperişul era în general de tipul în două ape, dar putea fi întălnit şi cel într-o apă sau cel conic în cazul locuinţelor rotund-ovale în plan. El era realizat din pământ, paie sau stuf (Stoica et al. 1985, 78). Acoperişul din paie era mai durabil decât cel din stuf putând supravieţui chiar 100-150 ani, deoarece se impregna cu fum şi se întărea cu cruste de funingine (Butură 1978, 104). Acoperişurile de paie putea fi de două genuri: „clădite” sau „legate”, primul având o durată de exploatare mai mare (Butură 1978, 103-104).

Se observă că tipul de locuinţă mai mult sau mai puţin îngropată este semnificativ mai folosit decât cel de suprafaţa. O explicaţie poate fi că locuinţele de suprafaţă lasă urme mai superficiale în pământ şi apar mai la suprafaţa solului actual, fiind expuse distrugerilor cauzate de lucrările agricole. O altă explicaţie mult mai pertinentă este avantajul, care îl determina locuinţa săpată în pământ. Ea asigura răcoare vara, iar iarna se încălzea mai uşor (Butură 1978, 81). De altfel locuinţa îngropată dar mai ales ce semiîngropată este mai uzitată şi în spaţiile apropiate Transilvaniei (Teodorescu 1964, 490; Dolinescu-Ferche 1984, 124; Teodor 1984, 44; Protase 2000, 264, 274-275, 279).

Instalaţii de foc . Este de remarcat că nu în toate aşezările în care s-au descoperit locuinţe au fost puse în evidenţă instalaţii de foc. Instalaţiile de foc erau amenajate în centrul, unul din colţuri sau pe una din laturile locuinţei de obicei opusă intrării Acolo unde au fost sesizate ele se prezintă grupate pe tipuri şi variante:

Tipul 1 (T1) – vetre.

T1a – vatră de foc simplă din lut de formă rotundă sau ovală în plan. A fost descoperită la: Alba Iulia „Castrul roman”, Dipşa, Sânmiclăuş, Soporul de Câmpie, Bratei.

T1b – vartă de foc din lut de formă rotundă sau ovală în plan înconjurată cu pietre de râu sau gresii. A fost găsită la: Cernat, Dipşa, Ocniţa, Poian, Stupini „La Curte” şi „Vătaşina”.

Tipul 2 (T2) – cuptoare.

T2a – cuptor de formă rotundă cu pereţii din lut. A fost pus în evidenţă la Iernut „Pe Şes” şi Sânmiclăuş.

T2b – cuptor de formă dreptunghiulară în plan mărginit pe trei din laturi cu lespezi de gresie. A fost sesizat la Alba Iulia „Lumea Nouă” şi Dipşa.

T2c – cuptor pietrar de formă rotundă sau ovală în plan. A fost înregistrat la Stupini „Vătaştina”.

Anexe gospodăreşti.

Locuinţe atelier . La Moreşti au fost descoperite două locuinţe, care prin particularităţile lor pot fi incluse în categoria de faţă.

Prima locuinţă (nr. 13) degajată de pământ în 1952 era de formă patrulateră şi avea dimensiuni impresionante 6,20 x 5,60 m. Adâncimea maximă de săpare a locuinţei era de 1,35 m. Ceea ce atrage atenţia este inventarul acesteia. Astfel, alături de ceramică au fost descoperite un număr mare de greutăţi din lut, împărţite în trei grămezi, folosite la războiul de ţesut şi dispuse în marginea locuinţei. O primă grămadă era aşezată într-un colţ, iar celelalte două câte una pe două din laturile locuinţei. Pe lângă greutăţile amintite au mai fost descoperite şi câteva fusaiole din acelaşi material (Horedt 1979, 93-94).

A doua locuinţă (nr. 27) nu se deosebea prea mult de prima, ca sistem constructiv, dar era ceva mai mică 5,10 x 4,90 m. Numărul mare de greutăţi de ţesut erau grupate în patru părţi aşezate în margine. O grămadă a fost descoperită pe o latură, iar celelalte în câte un colţ al locuinţei. Din inventar nu lipsesc fusaiolele de lut (Horedt 1979, 97).

În cele două locuinţe atelier se produceau probabil ţesături pentru întreaga comunitate. Ele se bucurau de un statut special dovadă fiind faptul că sunt cele mai mari edificii adâncite în pământ din toată aşezarea (Horedt 1979, fig 43/3), iar dispunerea a cel puţin uneia dintre ele (nr. 13) într-un spaţiu liber înconjurat de alte locuinţe confirmă acest fapt (Horedt 1979, fig. 38).

Gropi de provizii . Ele apar surprinzător, având în vedere durata lor de folosinţă destul de scăzută, în număr relativ mic. Din cauza inventarului lor sunt denumite în literatura de specialitate gropi menajere. Este adevărat, dar ele au devenit loc de depozitare a resturilor menajere după ce şi-au pierdut funcţia principală pentru care au fost săpate, aceea de păstrare a proviziilor (Vasiliev et al. 2002, 61, 95).

Gropile de provizii au fost săpate la adâncimi diferite, în exteriorul locuinţelor, sunt circulare în plan şi în ansamblu de mai multe forme: cilindrice – Alba Iulia „Crăicuţa” (Blăjan 1995, 4), Stupini „La Curte” (Protase 2000, 190) Stupini „Vătaştina” (Gaiu 2002, 119), tronconice – Stupini „Vătaştina (Gaiu 2002, 119), Stupini „La Curte” (Protase 2000, 190) şi bitronconice - Alba Iulia „Crăicuţa” (Blăjan 1995, 4), Dipşa (Gaiu 1993, 93) etc.

În epoca modernă, pentru a deveni impermeabile, gropile de provizii se lipeau de obicei cu un amestec de lut, bălegar şi pleavă apoi se ardeau (Vlăduţiu 1973, 222). Ele se acopereau cu lemne peste care se puneau paie şi apoi pământ (Bâtcă şi Bâtcă 1985, 87). Arheologic modul de amenajare descris nu a fost surprins. Existau şi gropi nearse singurele care au fost identificate arheologic. Pentru păstrarea bucatelor, pereţii gropilor erau căptuşiţi cu un strat de paie şi pleavă, gros de câţiva centimetri, apoi se aşezau cerealele. Când groapa a fost umplută, se punea un strat de paie destul de gros peste care se aşeza pământ, până la nivelul solului (Maier 1968, 273). Gropile de provizii, în care se păstrau alimente perisabile, se acopereau în aşa fel încăt să fie asigurat accesul uşor la ele (Cosma 2002, pl. 284/1).

Instalaţii de foc exterioare locuinţelor

Au fost descoperite sporadic. Numărul lor mic se poate explica şi prin faptul că au fost expuse distrugerilor lucrărilor agricole. Instalaţiile de foc anexe sunt de următoarele tipuri:

1. Vetre de foc înconjurate cu pietre sau amenajate într-o groapă, ce au fost evidenţiate la Bratei.

2. Cuptor menajer cu vatra realizată din pietre de râu şi calota din lut, descoperit la Porumbenii Mici

3. Cuptor de ars ceramică bicameral, care avea grătarul sprijinit pe câţiva suporţi conici din lut, descoperit la Bratei.

AŞEZAREA	LOCUINŢĂ			INSTALAŢIE DE ÎNCĂLZIRE				GROPI DE PROVIZII	LOCUINŢE ATELIER
AŞEZAREA	Bordei	Semi- îngropată	De suprafaţă	T1a	T1b	T2a	T2b
Alba Iulia (r.2)		X		X
Alba Iulia (r.3)								X
Alba Iulia (r.4)		X
Alba Iulia (r.5)		X					X
Bratei (r.6)		X	X					X
Cuci								X
Dipşa		X	X	X	X		X
Iernut		X			X	X		X
Moreşti	X	X	X						X
Ocniţa		X			X
Porumbenii Mici			X
Sânmiclăuş	X	X		X		X
Sighişoara			X
Soporul de Câmpie	X							X
Stupini	X	X			X			X
Stupini		X			X			X
Stupini	X	X	X		X			X
Şirioara			X

Cronologia aşezărilor

Aparent datarea aşezărilor în a doua jumătate a secolului al V-lea şi în prima jumătate a secolului următor pare riscantă. Într-adevăr dacă luăm în considerare strict aşezările demersul nostru, pare uşor hazardată. Dar, în cele ce urmează vom încerca să demonstrăm contrariul. Cel mai bun argument sunt descoperirile funerare. Acestea fac parte din tipul cimitirelor în şiruri „Reihengräberkreis”, care se pot împărţi cronologic pe baza unor artefacte specifice, relativ strict. În perioada de care ne ocupăm ele se împart după K. Horedt în două grupe: a II-a (Horedt 1977, 256-258) şi a III-a (Horedt 1977, 258-261). Grupa a II-a este corespunzătoare orizontului cronologic al mormintelor de la Apahida şi se datează în a doua jumătate a secolului V. Grupa a III-a este reprezentată de orizontul cimitirului de la Moreşti şi se încadrează cronologic în prima jumătate a secolului VI. Cum existenţa unor cimitire este legată de existenţa unor aşezări corespunzătoare şi descoperirile discutate în prezentul studiu, se pot încadra între a doua jumătate a secolului V şi în prima jumătate a secolului VI chiar mai mult unele pot fi defalcate cronologic pe perioadele corespunzătoare celor două grupe de morminte în şiruri.

Primei perioade i se pot înscrie aşezările de la Soporul de Câmpie, probabil o parte din locuinţele de la Bratei, aşezarea de la Sânmiclăuş şi eventual cea de la Ţaga. În aşezarea de la Soporul de Câmpie s-a descoperit o fibulă din bronz (Protase 1962, 430, fig. 7) ce derivă din fibulele de tip Vyškov şi un inel tot din bronz (Protase şi Ţigăra 1962, fig. 6), ambele datându-se în a doua jumătate secolului V (Harhoiu 1998, 87, 101) şi pe care ne sprijinim şi noi în încadrarea noastră. În inventarul unor locuinţe de la Bratei şi Sânmiclăuş s-au găsit artefacte de tradiţie hunică şi probabil locuinţele respective pot fi atribuite perioadei imediat următoare anului 454, cu observaţia că o parte din cele de la Bratei s-ar putea data chiar mai timpuriu. Pentru o datare, a unei părţi din aşezare, în a doua jumătate a secolului V, pledează si o fibulă din bronz, de acelaşi tip cu cel de la Soporul de Câmpie (Bârzu 1995, fig. 16/15).

În perioada a doua, adică în prima jumătate a secolului al VI-lea, se încadrează probabil majoritatea descoperirilor, fără a avea totuşi elemente sigure de datare mai strânsă.

Descoperirile din Transilvania, care reprezintă aşezările din a doua jumătate a secolului al V-lea şi prima jumătate a secolului al VI-lea, sunt contemporane cu perioada de existenţă a regatului gepid. Răspândirea aşezărilor în Transilvania coincide, în principal, cu aria ocupată de zăcămintele bogate în sare. Formele predilecte pentru habitat au fost terasele principalelor râuri: Mureş, Târnave, Someş şi văile lor secundare, zone preferate de comunităţile umane încă din neolitic. Dimensiunea aşezărilor variază de la 1 ha până la 4 ha, iar numărul locuitorilor de la câteva familii la câteva sute de oameni. Există o organizare internă a aşezărilor, locuinţele fiind dispuse în cuiburi, în şiruri sau chiar grupate pe cartiere. Tipul de locuinţă la „modă” este locuinţa semiîngropată de formă patrulateră. Există aşezări în care au fost descoperite toate tipurile de locuinţe sau numai unul din tipurile tratate la capitolul habitat. O analiză zonală pe tipuri de locuinţe nu este concludentă. Practic fiecare tip acoperă întreg arealul discutat. În privinţa instalaţiilor de foc din locuinţe, există 4 aşezări, la care am putea adăuga şi Brateiul cu rezervele de rigoare, în care nu există instalaţii de foc. Aşezările respective sunt plasate în centrul Transilvaniei, iar patru dintre ele au locuinţe de suprafaţă. Explicaţia ar putea fi pusă în legătură cu zona geografică şi condiţiile climatice sau chiar cu o anumită componentă etnică. În nici un caz nu poate fi legată de lunile călduroase, deoarece cel puţin Brateiul, Moreştiul, şi chiar Sighişoara sunt aşezări de lungă durată. Cazuri particulare se înregistrează pentru cuptoarele de tipul T2a şi T2c. Primul tip a fost descoperit în două aşezări apropiate din centrul Transilvaniei, iar al doilea în zona periferică a spaţiului nostru. Cuptoarul pietrar (T2c) a fost pus în evidenţă la Stupini „Vătaştina”. Acest tip de instalaţie se va generaliza în etapa imediat următoare. Locuinţa de la Stupini în care a apărut pietrarul suprapune o alta datată în secolele V-VI, şi se datează spre sfârşitul perioadei de care ne ocupăm sau chiar, mai probabil, în a doua jumătate a sec. VI. Prin urmare, datarea complexului din situl amintit ridică serioase probleme de datare. O altă explicaţie ar putea fi un schimb de tehnologie, având în vedere zona periferică, cu lumea slavă.

Pe baza anumitor inventare funerare din cimitirele transilvane şi a unor arme descoperite în aşezarea de la Moreşti, se poate presupune existenţa unor grupuri de războinici, ce implica şi o anumită ierarhie socială. Pe lângă războinici cea mai mare parte a populaţiei se ocupau cu agricultura şi creşterea animalelor. Cele două ocupaţii sunt dovedite, prin descoperirea unor râşniţe şi a unui numeros material osteologic. Pe lângă aceste ocupaţii de bază, se mai practicau meşteşugurile casnice: olăria şi ţesutul, dovedite prin cuptorul şi locuinţele anexe. Meşterii fierari cât şi cei bronzieri sunt şi ei prezenţi indirect prin descoperirile arheologice. Cleştele de fierar de la Moreşti, fragmentele de zgură descoperite în mai multe aşezări şi tiparul de la Sânmiclăuş sunt edificatoare în acest sens. O altă ocupaţie secundară era vânătoarea, care se practica într-o mai mică măsură. În aşezările de la Moreşti (Horedt 1979, 212-213, tab. 3), Bratei (Bârzu 1995, 270-275) şi Alba Iulia (Haimovici şi Blăjan 1989, 336, 340) au fost recoltate oase de animale sălbatice. O ultimă ocupaţie, nedocumentată arheologic, este comerţul. Acest fapt poate fi doar dedus, principalul produs „exportat” fiind sarea. Ea putea fi transportată atât pe uscat cât şi pe apă.

Posibilităţile de abordare a problematicii discutate ar putea fi îmbogăţite, doar prin continuarea cercetărilor, în special a celor de arheologie, ceea ce ar oferi o bază mai largă de interpretare istorică a problemelor sociale, economice şi etnice, în spatiul Transilvaniei în a doua jumătate a secolului V şi în prima jumătate a secolului următor.

Tipuri de habitat uman/ Cronologia aşezărilor/ Anexa 1/ Figura 1 / Figura 2/ Figura 3/ Figura 4/ Figura 5/ Figura 6/ Figura 7/ Figura 8/ Figura 9/ Figura 10/ Catalogul descoperirilor / Bibliografie

Anexa 1. Terasele râurilor din Depresiunea Transilvaniei (număr şi altitudine relativă), apud Mac et al. 1987a, 499, tb. 6.

Râurile

Lunca,

t I

t II

t III

t IV

t V

t VI

t VII

tVIII

t IX

BAZINUL SOMEŞULUI

- Someşul Mare

- Bistriţa-Şieu

- Someşul Mic

- Someş

În sectorul Dej-Jibou

- Almaş

- Agrij

2-3.

2-6.

2-3.

6-8.

10-11.

10-16.

8-12.

8-10.

18-25.

15-18.

22-24.

18-22.

38-39.

31-38.

30-40.

35.

30-35.

50-55.

50-53.

60-70.

55.

50-55

70-75.

70-74.

100-110.

75.

90-114.

90-100.

128-140.

90-110.

130-140.

140.

160-180.

BAZINUL OLTULUI

- Olt în Depr Făgăraş

- Homorodu Mare

- Homorodu Mic

2,5-3.

3-5.

2-4.

4-12.

8-10

6-8.

18-20.

15-20.

15.

30-32

30-40

25-30.

50-65

45-60.

70-85.

70-80.

95-120.

90-125.

BAZINUL MUREŞULUI

- Mureş

- Mureş în Pod Transilvaniei

- Mureş la Aiud

- Arieş pe cursul inferior

- Târnava Mică

- Târnava Mică în Depr. Praid

- Niraj

- Secaşul Mare

- Secaşu Mic

- Sebeş

3-6.

2-3.

luncă

2-3;

4-6.

3-5;

10-15.

2-3;

6-12.

cca. 4

lunca

20-25

10.

10-15.

10-12.

20-25.

5-10.

20-25.

7-12.

9-10.

5-6.

30-40

23.

20-25.

35-40.

15-18.

35-40.

18-25.

14-15.

50-60.

30.

50-70.

35-40.

50-55.

24-30.

50-55.

35-

45.

30-45.

18-25.

75-80.

50-55.

80-100.

50-55.

70-75.

45-60.

65-75.

50-65.

60-65.

90-110.

75.

70-75.

90-110.

75-85.

90-95.

75-

85.

70-85.

120-130.

120.

95-120.

110-120.

90-120.

140-150.

135-150.

Sistemul general de terase al râurilor din Transilvania

2-3.

6-10.

15-25.

30-40.

50-55.

70-75.

90-110.

130-140.

<< TOP >> /

Fig. 3. Planul general al săpăturilor de la : 1. Moreşti, 1

Fig. 3. Planul general al săpăturilor de la : 2. Porumbenii Mici, 2

Fig. 3. Planul general al săpăturilor de la : 3. Şeica Mică 3

Fig. 3. Planul general al săpăturilor de la : 1. Moreşti, 2. Porumbenii Mici, 3. Şeica Mică (după Horedt 1979, Horedt et al. 1962, Horedt 1964). << TOP >> /

Fig. 4. Planul general al săpăturilor de la: 1-Bratei (după Bârzu 1995) 1.2.3.

Fig. 4. Planul general al săpăturilor de la: 1-Bratei (după Bârzu 1995), 2-3 Stupini „Vătaştina” (după Gaiu 2002).<< TOP >> /

Fig. 5. Planul general al săpăturilor de la Moreşti „Podei” – 1.(după Horedt 1979), 1.2.

Fig. 5. Planul general al săpăturilor de la Moreşti „Podei” – 1.(după Horedt 1979), Soporu de Câmpie - 2. (după Protase 1962) << TOP >> /

Fig. 6. 1-Dipşa, planul săpăturilor zona A; 1

Fig. 6.2-Ocniţa, planul săpăturilor. (după Gaiu 1993, Gaiu 1994). 2

Fig. 6. 1-Dipşa, planul săpăturilor zona A; 2-Ocniţa, planul săpăturilor. (după Gaiu 1993, Gaiu 1994). << TOP >> /

Fig 7. 1-Iernut „Pe Şes”, plan de săpătură; 1.

Fig 7. 2- Cipău, Planul general al săpăturilor din 1962-1965. (după Horedt 1955, Vlassa et al. 1966). 2.

Fig 7. 1-Iernut „Pe Şes”, plan de săpătură; 2- Cipău, Planul general al săpăturilor din 1962-1965. (după Horedt 1955, Vlassa et al. 1966). << TOP >> /

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 1.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 2.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 3.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 4.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 5.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 6.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 7.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 8.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979) 9.

10.

Fig. 8.Ocniţa (după Gaiu 1994) 11.

Fig. 8. Locuinţe: 1-9 Moreşti .(după Horedt 1979), 10 Dipşa (după Gaiu 1993), 11 Ocniţa (după Gaiu 1994). << TOP >> /

Fig. 9.Locuinţe:1-Alba Iulia „Castrul roman”, 1.

Fig. 9.Locuinţe:2-Alba Iulia „Lumea Nouă” 2.

3. Fig. 9.Locuinţe:3-Porumbenii Mici,

Fig. 9.Locuinţe:4-5 Stupini 4.

Fig. 9.Locuinţe4-5 Stupini 5.

Fig. 9.Locuinţe: 1-Alba Iulia „Castrul roman”, 2-Alba Iulia „Lumea Nouă”, 3-Porumbenii Mici, 4-5 Stupini. 1-2 după Haimovici şi Blăjan 1989; 3 după Szekeli 1962, 4-5 după Gaiu 2002. << TOP >> /

Fig. 10. Anexe:1-3 Moreşti .(după Horedt 1979) 1

Fig. 10. Anexe:1-3 Moreşti .(după Horedt 1979) 2

Fig. 10. Anexe:1-3 Moreşti .(după Horedt 1979) 3

4 Fig. 10. Anexe:4-5 Stupini „Vătaştina .(după Gaiu 2002), 5

Fig. 10. Anexe:6-Bratei (după Bârzu 1995) 6

Fig. 10. Anexe: 7

Fig. 10. Anexe: 1-3 Moreşti .(după Horedt 1979), 4-5 Stupini „Vătaştina .(după Gaiu 2002), 6-Bratei (după Bârzu 1995), 7- Porumbenii Mici (după Szekeli 1962)

<< TOP >> /

Tipuri de habitat uman/ Cronologia aşezărilor/ Anexa 1/ Figura 1 / Figura 2/ Figura 3/ Figura 4/ Figura 5/ Figura 6/ Figura 7/ Figura 8/ Figura 9/ Figura 10/ Catalogul descoperirilor / Bibliografie

CATALOGUL DESCOPERIRILOR

- toponimul,
- amplasarea geografică şi topografică a sitului,
- caracterul şi autorul (autorii) cercetării,
- complexe descoperite,
- artefacte recoltate,
- bibliografie.

1. Aiton, jud. Cluj.

A. Vatra satului-grădina casei nr. 316.

B. Nord-estul localităţii.

C. Periegheză M. Blăjan 1969-1973.

D. -

E. Două fragmente ceramice cenuşii.

F. Blăjan şi Cerghi 1977, 142; 1978, 25-26.

2. Alba Iulia, jud. Alba.

A. Castrul roman.

B. Pe terasa a treia a Mureşului, în aria fostului castru roman, în zona Catedralei romano-catolice, Palatului episcopal romano-catolic, Palatului Apor şi a porţii decumanis dextra a castrului (Monetărie).

C. R. Heitel 1968-1969, 1977, 1980, R. Heitel şi V. Moga 1985; D. Marcu şi A. Istrate 2000, 2001, 2002, 2003.

D. 4 locuinţe dintre care doar pentru două există informaţii mai detaliate. Cele două locuinţe au fost surprinse în profilele unor secţiuni din sectorul „Monetărie“. Prima locuinţă începe de la –1,78 şi are podeaua alcătuită dintr-un strat de pietriş la adâncimea de –2,16 m. A doua locuinţă are două faze. Prima fază are podeauă la adâncimea de –2,40 m faţă de nivelul actual şi -0,75 faţă de nivelul de călcare prefeudal. Fundul locuinţei este înclinat spre sud, iar pereţii sunt arcuiţi oblic. În a doua fază locuinţa a fost lărgită şi se adâncea până la -0,45-0,50 m faţă de nivelul de călcare prefeudal, iar podeaua era uşor coborâtă spre capătul de nord. Pereţii au fost săpaţi oblic şi arcuiţi. Vatra de foc era simplă.

E. Ceramică realizată cu mâna sau la roată rapidă, ornamentată cu motive incizate, lustruite şi ştampate, o greutate din lut tronconică pentru războiul de ţesut, un vârf de coasă din fier, zgură din fier, bucăţi de gresie, cărămizi romane şi oase de animale.

F. Popescu 1970, 454, nr.130; Stoia 1977, 357, nr.4; Heitel 1983, 446; Horedt 1986, 46; Haimovici şi Blăjan 1989, 335-340; Marcu et al 2002, 146; Velter 2002, 358, nr. IV/1b.

3. Alba Iulia, jud. Alba.

A. Crăicuţa.

B. La sud de oraş, lângă „Izvorul împăratului“ (Crăicuţa), pe a doua terasă a Mureşului.

C. Periegheză M. Blăjan 1994, în urma unor lucrări edilitare.

D. 10 gropi de privizii având formă: cilindrică, ovoidală şi bitronconică.

E. Ceramică lucrată cu mâna şi la roată rapidă, fragmente de cărămizi romane, fusaiole, greutăţi de lut, fragmente de râşniţe, obiecte de bronz şi fier atipice, pietre de râu etc.

F. Blăjan 1995, 4.

4. Alba Iulia, jud. Alba.

A. Recea.

B. La sud de oraş, pe prima terasă a Mureşului, între drumul ce duce la Pâclişa şi fabrica „Porţelanul”.

C. Săpături arheologice preventive: V. Moga, A. Dragotă, I. Lascu, R. Ota, C. Inel, M. Drîmbărean, R. Ciobanu, C. Plantos, H. Ciugudean, G.T. Rustoiu - 2004.

D. 10 locuinţe semiadâncite de formă patrulateră şi o groapă menajeră datate între sec. IV-VII. Unele dintre acestea pot fi datate pe baza inventarului în sec. VI.

E. Ceramică lucrată la roată rapidă de culoare cenuşie, cenuşiu-negricioasa sau caramizie. Un perete de vas a fost ornamentat prin ştampare, iar cioburi prin lustruire cu motive în reţea. 5 de piepteni din os întregi sau fragmentari, un tub de bronz, verigi din fier şi bronz etc

F. Moga et alii 2005, 52-53.

5. Alba Iulia, jud. Alba.

A. Lumea Nouă.

B. La cca 40 m spre est de Bazinul Olimpic, în taluzul aflat la 3,50 m de trotuarul nordic al Bulevardului Victoriei.

C. Săpături M. Blăjan 1988.

D. O locuinţă de tip semibordei dezvelită parţial, având axul lung orientat pe direcţia nord-sud şi podeaua adâncită până la –0,75 m faţă de nivelul actual. În colţul nord-estic se afla cuptorul, având bolovanii gardinii răvăşiţi. La construcţia cuptorului s-au utilizat bucăţi de cărămizi romane aşezate pe o margine şi lespezi de gresie dispuse în zona centrală. Cuptorul avea gura pe latura de vest.

E. Ceramică fină sau zgrunţuroasă lucrată la roata rapidă şi fragmente de vase lucrate cu mâna. Ca şi forme au fost identificate: oala, cana cu toartă, chiupul, capacul, ulciorul şi tipsia. Decorul era realizat prin incizie sau lustruire. S-au mai descoperit: un pandantiv din bronz, o bară din bronz, două cuie, ţigle şi cărămizi romane, oase de animale.

F. Haimovici şi Blăjan 1989, 340-342.

6. Băbuţiu, com. Vultureni, jud Cluj.

A. Şanţul Grecilor, Grecea.

B. Toponim situat la intersecţia hotarelor satelor Băbuţiu, Şoimeni (com. Vultureni) şi Aşchileul Mare. Satul Băbuţiu deţine cea mai mare parte din sit, care uneori este atribuit localităţii Vultureni. Aşezarea este plasată pe un platou, din tuf vulcanic (altitudinea 622 m), în partea dreaptă a Pârâului Băbuţiu, mărginită la nord şi vest de pante abrupte, la sud-est de o pantă mai lină, iar la est şi sud de câte o şa ce leagă platoul de dealurile din apropiere.

C. Periegheză Şt. Ferenczi.

D. -

E. Cioburi cenuşii-închis lucrate la roată, având ca degresant mică şi pietricele de cuarţ cu dimensiuni de 1-2 mm.

F. Ferenczi 1972, 394 sq; Horedt 1986, 45; Harhoiu 1998, 161, nr. 7, Protase 2000, 206, nr. 295.

7. Beclean, jud Bistriţa Năsăud

A. „Şesul Becleanului”.

B. În marginea de sud-vest a oraşului, în stânga drumului spre Măluţ, pe prima terasă a Someşului.

C. –D. -

E. Fragmente ceramice cenuşii şi cenuşii negricioase realizate din pastă nisipoasă sau zgunţuroasă.

F. Gaiu 2003a, 105.

8. Bidiu, com. Matei, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. „Stanişte”.

B. La cca 1 km sud de localitate, în stânga şoselei spre Corvineşti, pe o terasă a văii Meleşului.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică cenuşie fină sau zgrunţuroasă şi maronuie roşcată cu pastă având în compoziţie pietricele, lucrată la roată avănd la interior coaste.

F. Gaiu 2003a, 105.

9. Blăjenii de Sus, com. Blăjenii de Jos, jud. Bistriţa-Năsăud .

A. „Cânepişte”.

B. În partea de sud a satului, în stânga şoselei ce duce spre Bistriţa, pe o terasă joasă situată pe de-o parte şi de cealaltă a unui pârâu, în grădinile primelor case.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică cenuşie cu nisip şi pietricele în pastă sau brun cărămizie din pastă densă având în compoziţie pietricele.

F. Gaiu 2003a, 105.

10. Bratei, jud. Sibiu.

A. La Zăvoi-Nisipărie.

B. La cca. 2 km est de comună, în dreapta drumului Mediaş-Sighişoara, pe prima terasă înaltă din stânga Târnavei Mari, la cca 1 km est de cimitirul nr. 1. Aşezarea a fost afectată de lucrările de exploatare a nisipului si de prăbuşirile terasei datorate inundaţiilor din anul 1975.

C . Săpături: I. Nestor 1960, I. Nestor, E. Zaharia, L. Bârzu 1961-1963, 1970-1972, 1976-1977.

D . Datele privind numărul de locuinţe diferă chiar la aceeaşi autoare în acelaşi studiu astfel: 56 locuinţe dintre care 50 adâncite în pământ şi 6 de suprafaţă (Bârzu 1995, 241) sau 50 de locuinţe – 44 adâncite în pământ şi 6 de suprafaţă – aparţinănd primelor două faze ale aşezării (Bârzu 1995, 244) cu menţiunea că faza „a“ se încadrează în sec. IV (Bârzu 1995, 241), iar cu altă ocazie 53 de locuinţe (Bârzu şi Brezeanu 1991, 202). Dintre locuinţele fazei b (sec. V-VI), o parte ce nu poate fi precizată cu exactitate, datorită faptului că materialele nu au fost publicate exhaustiv, aparţin perioadei anterioare (perioada hunică), ce nu face obiectul referatului nostru. Locuinţele nu depăşesc suprafaţa de 8-10 m 2. Ele au formă patrulateră, podina locuinţelor este amenajată din lut bătătorit cu maiul, nu au instalaţie de foc (cu o singură excepţie), prezintă gropi de pari şi în unele cazuri laviţe din lut cruţat. Există 38 de gropi menajere, un cuptor de ars vase cu două camere şi perete median, două cuptoare menajere şi o vatră toate exterioare locuinţelor.

E . Ceramică lucrată la roată sau cu mâna din pastă gri fină ori zgrunţuroasă, roşie existând fragmente ceramice decorate cu motive lustruite şi ştampate. Au mai fost descoperite fibule, catarame, cercei, piepteni şi alte obiecte din os, vârfuri de săgeţi, cuţite, aplici, fusaiole etc.

F. Popescu 1966, 720, nr. 86; 1966a, 395, nr. 86; Morintz 1972, 331, nr. 20; Nestor şi Zaharia 1973, 191-194; Horedt 1974, 187; Stoia 1979, 357, nr. 20; Bârzu şi Brezeanu 1991, 202-204; Bârzu 1995, 239-295; Zaharia 1995, 299; Harhoiu 1990 , 147; 1998, 165; Protase 2000, 122-126; Luca et al. 2003, 64-65, nr. 36.

11. Brăteni, jud. Bistriţa Năsăud.

A. -

B. La cca 1 km sud de sat, în dreapta drumului ce merge spre satul Stupini, pe un bot de terasă.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 126, nr. 37.

12. Breaza, jud. Mureş

A. Moara

B. Pe valea Luţului.

C. – D. -

E. Ceramică

F. Gaiu 2003a, 105.

13. Budacu de Jos, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Grădina fostei case parohiale

B. –

C. Periegheză C. Gaiu.

D.-

E. Fragmente ceramice cenuşii, cenuşii negricioase şi brun roşcate, lucrate la roată dintr-o pastă având în compoziţie pietricele. Pe lângă acestea au mai fost recuperate fragmente de vase modelate din pastă cărămizie compactă.

F. Gaiu 2003a, 105-106.

14. Budeşti, jud. Bistriţa-Năsăud

A. Neprecizat

B. – D. -

E. Fragmente ceramice cenuşii şi brun negricioase lucrate la roată, având coaste la interior şi caneluri la exterior, aflate în colecţia sătească din localitate.

F. Gaiu 2003a, 106.

15. Budurleni, com. Teaca, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. La Konya

B. În dreptul digului de la intrarea în sat, pe pantele domoale de la piciorul unui deal.

C. Periegheză C. Gaiu

D. –

E. Fragmente ceramice cenuşii negricioase lucrate dintr-o pastă zgrunţuroasă având coaste în interior şi caneluri la exterior sau ceramică cenuşie semifină, modelată dintr-o pastă compactă aparţinând unor oale borcan şi vase de provizii.

F. Gaiu 2003a, 106.

16. Căianu Mic, jud. Bistriţa Năsăud.

A. Poduri.

B. La vest de sat.

C. – D. –

E. Fragmente ceramice aflate în colecţia şcolii din localitate.

F. Protase 2000, 127, nr. 43a.

17. Cepari, com. Dumitra, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Fântâna Albă.

B. Pe pantele uşoare ale dealului „Cârligate”.

C. Periegheză C. Gaiu

D. –

E. Ceramică cenuşie cu nisip şi pietricele în pastă având la interior coaste.

F. Gaiu 2003a, 106.

Cernat, jud. Covasna

A. Pământul lui Robert, Róberttag

B. La sud-vest de centrul comunei, pe unul din afluenţii Râului Negru. Aşezarea este plasată pe un platou mai înalt decât terenul comunei, iar spre sud panta platoului este mai domoală, formând o viroagă.

C. Cercetări Z. Székely 1962-1965.

D. 5 bordeie cu vatră pietrar care probabil se se datează în a doua jumătate a sec. VI şi începutul celui următor.

E. - .

F. Popescu 1966a, 390, nr. 51; Székely 1992, 279-285; Harhoiu 1998, 169, nr. 25; Velter 2002, 383-384, nr. LI/a

18. Chinteni, jud. Cluj.

A. Tulgheş.

B. Deal situat între Chinteni şi Cluj-Napoca.

C. Săpături D. Alicu şi S. Cociş 1988.

D. -

E. Ceramică.

F. RACj, 106, nr. 3.

19. Chiochiş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Râtul Mic.

B. –

C. Periegheză C. Gaiu

D. –

E. Ceramică cenuşie şi negricios-roşcată lucrată la roată dintr-o pastă zgunţuroasă şi fragmente de vase cenuşii cu pastă fină unele cu suprafaţa lustruită.

F. Gaiu 2003a, 106.

20. Cipău, jud. Mureş

A. Gârle (acum Pescărie)

B. În sudul localităţii, pe o terasă joasă de lângă un vechi braţ al Mureşului, care se întinde din stânga râului amintit spre dealurile de la Cucerdea. Aşezarea a fost afectată, de-a lungul cercetării ei, de o carieră de pietriş.

C. Identificată în 1952, săpături D. Protase 1953-1957, 1960.

D. 9 locuinţe de tip semiîngropate şi 3 gropi.

Prima locuinţă („b1”) cercetată în 1953. Avea formă circulară (3,90x3,60 m) şi a fost săpat la adâncimea de –0,95 m faţă de nivelul actual şi la -0,40-0,50 m faţă de nivelul de călcare. În interiorul locuinţei, la intervale regulate, au fost descoperite urmele a 14 gropi de par cu diametrul de 0,15-0,20 m dispuse circular. Intrarea era practicată în partea de nord fiind surprinsă si o treaptă din lut bine presat, mai înaltă decât podeaua cu 0,20 m şi flancată de două gropi de par. Parul din stânga, de care probabil era legată uşa fiind mai gros. Podeaua era bine lustruită şi făţuită. Nu avea instalaţie de foc. Două locuinţe („b2”, „b3”) şi o groapă („g3”) descoperite în 1954. b2 are formă circular-ovală şi prezintă 5 gropi de par. b3 este de formă aproape pătrată, cu 6 găuri de pari groşi, simetric dispuse pe două laturi opuse.

Groapă (g3) are gura în formă de pară cu un capăt ascuţit.

În 1955 au fost săpate 2 locuinţe de formă patrulateră şi salvate materiale dintr-un al treilea. Două locuinţe săpate integral: „b10” = 3,60x3,50 m, „b11” = 3,10x3 m şi două gropi („g5”, „g6”), iar 3 locuinţe („b7”, „b8”, „b9”) au fost dezvelite parţial datorită faptului că au fost distruse în bună măsură de exploatarea de pietriş în 1960. Locuinţele au adâncimea de –1,00 m faţă de nivelul actual, aveau formă patrulateră cu colţurile rotunjite, iar pe margini s-au surprins gropi de pari. Podina este lutuită şi nu au instalaţii de foc. Locuinţele săpate parţial se aseamănă ca plan, dimensiuni şi inventar cu b10 şi b11.

Gropile (g5 şi g6) fără o formă bine precizată sunt situate în apropierea locuinţelor b10 respectiv b11. Au fost săpate până la adâncimea de –0,90-1,00 m faţă de nivelul actual şi sunt aşezate direct pe prundişul aluvionar neavând fundul lutuit sau faţetat.

E. ceramică lucrată la roată cenuşie-negricioasă zgrunţuroasă şi cenuşie fină uneori cu ornamente lustruite, bucăţi de râşnită, gresii de ascuţit, pieptene bilateral din os şi oase de animale.

F . Prodan et al. 1954, 220-222; Horedt 1955, 658-661, 671; 1958, 88, nr. 10; 1958a, fig. 8; 1974, 187; Csallány 1961, 200, nr. 121,1; Vlassa 1965, 29-31, nr. 13l; Protase 1966, 114; Vlassa et al 1966, 405-407; Popa 1976, 19; Zrinyi 1976, 131-133, nr. 14a; Rusu 1977, 202, nr. 10; Horedt 1986, 37; Lazăr 1994,60; 1995, 157-158, nr. XLVII/2.E.d; Protase 2000, 130-131, nr. 57; Velter 2002, 387, nr. LIX/1.

21. Ciugud, jud. Alba

A. „După Grădini”

B. La nord de primele case ale localităţii, pe prima terasă din stânga Mureşului, în apropierea locului de confluenţă cu Ampoiul.

C. Periegheză C.I. Popa 1997.

D. -

E. Două fragmente ceramice cenuşii, realizate la roată, ornamentate unul prin lustruire, iar celălalt prin ştampare.

F. Popa 1999, 120, pl. VII/6,7.

22. Cluj Napoca, jud. Cluj.

A. Piaţa Unirii.

C. Săpături E. Bota şi V. Voişan 1997.

D. -

E. Fragmente de oale lucrate la roată de culoare cenuşie-negricioasă.

F. Protase 1999a, 227

23. Cojocna, jud. Cluj.

A. Ghiurbărc-Györgerk.

B. La 3,5 km nord-est de comună, spre Căianu Mic, pe o terasă joasă, în stânga unui pârâu, la poalele unui deal.

C. Periegheză Şt. Ferenczi.

D. –

E. Ceramică.

F. Horedt 1956, 142, nr. 5; 1958, 73-74, nr. 3, 90, nr. 12; Ferenczi 1962, 58, nr. 69; Rusu 1977, 202, nr. 13; RACj, 155, nr. 4; Protase 2000, 134, nr. 60.

24. Coasta, com. Şieu Odorhei, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Podul Bretei.

B. Pe o terasă joasă aflată la intersecţia drumurilor spre Şieu-Odorhei şi Bretea cu liziera pădurii.

C. Periegheză C. Gaiu (1990) cu prilejul unor lucrări de excavaţie.

D. –

E. Vase borcan, strachini, chiupuri şi căni cu toartă în bandă realizate dintr-o pastă cenuşie negricioasă şi roşcat cărămizie având suprafaţa netedă ori acoperită cu caneluri largi, uneori decorată cu benzi de linii drepte şi în val.

F. Gaiu 2003a, 106.

25. Coasta, com. Şieu Odorhei, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Ponor.

B. – D. -

E. Fragmente ceramice cenuşii lucrate la roată dintr-o pastă nisipoasă sau cu pietricele în compoziţie având coaste la interior şi suprafaţa neregulată ori cu caneluri largi şi benzi de linii drepte pe umeri (col. sătească).

F. Gaiu 2003a, 107.

26. Comlod, com. Milaş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Vatra Satului.

B. Pe o terasă mică din partea dreaptă a unui pârâu, în jurul bisericii reformate.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Fragmente ceramice cenuşii fine, cenuşii nisipoase şi cenuşii având pietricele în pastă, suprafaţa exterioară marcată cu caneluri largi, iar cea interioară cu coaste. Fragmente ceramice cărămizii, brune sau negricioase reprezentând oale cu pereţii îngroşaţi.

F. Gaiu 2003a, 106.

27. Corvineşti, com. Matei, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. La Curte.

B. Pe pantele domoale de la poalele unui deal situat în partea de sud-vest a satului.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică fragmentară cenuşiu negricioasă şi cărămizie nisipoasă având coaste la interior şi caneluri largi la exterior, unele fragmente au fost lucrate dintr-o pastă zgrunţuroasă.

F. Gaiu 2003a, 107.

28. Cuci, com Cuci, jud. Mureş.

A. -

B. La cca. 100 m de prima casă de la intrarea în localitate, în stânga DN 60, între şosea şi terenul agricol.

C. Săpături de salvare Gh. Lazarovici şi M. Meşter 1999.

D. Groapă manajeră ce s-a conturat la adâncimea de – 0,50 m, coboară până la – 0,90 m şi are deschiderea la gură de 0,60 m. Pe fund prezintă urme de arsură de cărbune.

E. Ceramică şi cărbune.

F. Meşter şi Lazarovici 2000, 33.

29. Delureni, com. Urmeniş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Dealul Uileacului.

B. În dreapta drumului către Şopteriu, pe pantele domoale cu expunere estică.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică cenuşie sau cenuşiu negricioasă zgrunţuroasă prezentând coaste la interior. Predomină oalele cu gura îngustă, cu buza scurtă şi teşită şi funduri înguste, decorate pe umeri cu benzi de linii ondulate.

F. Gaiu 2003a, 107.

30. Dipşa, jud. Bistriţa Năsăud.

A. Fundoaie.

B. Aşezare situată la S-E de sat, prinsă între dealuri împădurite, cu un relief destul de accidentat, ce a restrâns aşezarea la o fâşie de 30-40 m de-a lungul unui pârâu ce străbate situl. Majoritatea secţiunilor au fost trasate la poalele unui deal cu expunere sudică.

C. Săpături C. Gaiu-1990-1991.

D. Nivelul de sec VI este de 15-20 cm ajungând în unele locuri la 90-100 cm. Au fost descoperite 12 locuinţe, 3 gropi menajere. Toate locuinţele sunt de formă rectangulară cu colţurile rotunjite. Suprafaţa lor este cuprinsă între 10 m 2 şi 16 m 2. Ele sunt în general de tip semiîngropat cu excepţia lui L7, L10 şi probabil L13, care erau de suprafaţă. Locuinţele semiîngropate aveau podina practicată la cote cuprinse între –0,55 m şi –1,10 m faţă de nivelul actual al solului. Nu au fost surprinse urme de pari decât în cazul unei locuinţe de suprafaţă (L10) unde cele două gropi de pari au fost observate câte una pe laturile dinspre pantă. Podeaua era neamenajată. Aproape toate locuinţele aveau instalaţie de încălzire, iar aceasta era plasată în centrul sau pe una din laturile habitatului. Cele mai întâlnite erau vetrele din lut pavate cu bolovani de râu şi gresii, însă existând şi două cuptoare din gresii(L10, L17) ori o vatră simplă din lut (L1).

Cele trei gropi menajere au formă circulară în plan, pereţii uşor albiaţi, iar adâncimea la care au fost săpate variază între 1 m şi 1,20 m.

E. Ceramică cuprinde mai multe categorii: ceramica lucrată la roată din pastă zgrunţuroasă, culoare cenuşie, care merge de la negricios până la alburiu şi are pereţii subţiri, ceramică la roată confecţionată dintr-o pastă omogenă, degresată cu nisip, cu pereţii în general mai groşi, de culoare brun-roşcată, ceramică lucrată la roată din pastă fină, culoare cenuşie şi într-o cantitate mai restrânsă ceramica lucrată cu mâna din pastă brun-cărămizie, degresată cu pietricele şi cioburi pisate. Ca şi forme amintim diferite tipuri de oale, vase borcan de mici dimensiuni, castroane, vase de provizii, căni etc. Unele sunt ornamentate cu caneluri, benzi de striuri, incizii orizontale drepte sau în val, motive lustruite şi ştampate. În afară de vase a mai fost descoperită o fusaiolă în L11 şi o alta în nivelul din S11.

F. Gaiu 1993, 91-107; Protase 2000, 140, nr. 85; Velter 2002, 400-401, nr. XLIII.

31. Dumitriţa, com. Cetate, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Cetate.

B. Platou fortificat în epoca hallstattiană şi dacică.

C. Săpături 1976-1979.

D. –

E. Fragmente ceramice lucrate la roată din pastă cenuşie şi brun roşcată nisipoasă. A fost descoperit şi un fragment de vas din pastă cărămizie fină cu decor ştampat.

F. Gaiu 2003a, 107-108.

32. Fântânele, com Matei, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Livada.

B. –

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Fragmente de oale modelate la roată dintr-o pastă cenuşie şi cenuşiu negricioasă având pietricele în compoziţie, la interior vasele prezintă coaste, iar la exterior unele sunt decorate cu benzi de linii drepte incizate.

F. Gaiu 2003a, 108.

33. Fântânele, com Matei, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Proprietatea Manea.

B. Curtea familiei Manea se află pe o terasă în prelungirea „Dâmbului Popii”, iar aşezarea poate fi pusă în legătură cu cimitirul gepidic din apropiere.

C. Lucrări gospodăreşti în 1999; periegheză C. Gaiu.

D. Groapa unei locuinţe adâncite surprinsă parţial.

E. Ceramică lucrată la roată din pastă cenuşie fină sau zgrunţuroasă şi fragmente de vase din pastă brun-cărămizie cu pietricele în compoziţie.

F. Gaiu 2003a, 108.

34. Fântâniţa, com Miceştii de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. La Cumpăna

B. În sud-vestul localităţii pe de-o parte şi de cealaltă a drumului spre Miceşti, pe o terasă înaltă.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică cenuşie şi brun negricioasă cu pietricele în pastă.

F. Gaiu 2003a, 108.

35. Fântâniţa, com Miceştii de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Pe Vale.

B. La 1,5 km est de sat pe o terasă.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică lucrată la roată din pastă neagră zgrunţuroasă şi cenuşie negricioasă având în compoziţie microprundiş şi pietricele.

F. Gaiu 2003a, 108.

36. Floreşti, jud. Cluj.

A. Labu.

B. În nordul localităţii, pe un bot de terasă situat în stânga Someşul Mic, la confluenţa cu pârâul Bongar.

C. Periegheză I. Ferenczi, N. Vlassa.

D. –

E. Vase cenuşii-negricioase de dimensiuni mici, fără toarte şi cu fundul plat, lucrate la roată rapidă, pastă bine arsă şi uneori pe umăr sunt prevăzute cu un registru de linii orizontale. Lipseşte ceramica cu decor ştampat.

F. Horedt 1956, 142, nr. 7; 1958, 74, nr. 5, 90, nr. 17; Ferenczi 1962, 57, nr. 67; Rusu 1962, 286; Daicoviciu 1974, 52, n. 11; Rusu 1977, 202, nr. 19; Dumitraşcu 1980, 47; RACj, 201-203, nr. 3; Protase 2000, 144, nr.101.

37. Floreşti, jud. Cluj.

A. La Cazarmă.

B. Terasă din nordul localităţii, pe partea stângă a Someşului Mic, în faţa cazărmilor.

C. Periegheză Z. Kalmar.

D. –

E. Ceramică.

F. RACj, 204, nr. 12.

38. Gheorgheni, com. Feleacu, jud. Cluj.

A. Bisericuţă.

B. Dâlmă situată la cca. 1,5 km nord-est de marginea satului, în hotarul dinspre Pata şi Aiton.

C. Săpături I. Winkler şi M. Blăjan 1977.

D. –

E. Ceramică.

F. Blăjan 1989, 296.

39. Ghinda, aparţine mun Bistriţa.

A. -

B. În partea de sud-est a satului pe o terasă înaltă.

C. Periegheză C. Gaiu cu prilejul unor lucrări de amenajarea a unei livezi.

D. Câteva zeci de locuinţe, unele având vetre, distruse de lucrările contemporane.

E. Au fost recuperate fragmente de vase de provizii şi oale borcan cenuşii şi negricios-roşcate lucrate dintr-o pastă nisipoasă sau având în compoziţie pietricele, precum şi oale şi o cană cu nervură sub buză modelate dintr-o pastă cenuşiu-maronie fină.

F. Gaiu 2003a, 108.

40. Ghirbom, jud. Alba.

A. Faţa Crasnei şi Faţa Puţului.

B. La 3,5 km est de sat.

C. Săpături I. Al. Aldea 1967.

D. –

E. Ceramică realizată la roată rapidă din pastă cenuşie fină ori gri-negricioasă, cu slip cenuşiu închis şi linii lustruite. O altă categorie modelată tot la roată rapidă era confecţionată din pastă mai puţin bună, de culoare cenuşiu-negricioasă, zgrunţuroasă la pipăit. Ca şi forme au fost reconstituite oale, castroane şi chiupuri.

F. Protase 2000, 146, nr. 105.

41. Hărman, jud. Braşov.

A. Lempeş, Groapa Banului.

B. La poalele dealului „Lempeş”, în preajma „Gropii Banului”, în zona centrală a terenului îngrădit al fostului CAP Hărman, precum şi în imediata vecinătate la vest de acesta.

C. Săpături I. Pop 1962-1972.

D. 5 locuinţe semiîngropate de formă patrulateră cu colţurile rotunjite. Dintre acestea 2 aparţin sec. VII-IX, iar în privinţa celorlalte, în stadiul actual al cercetărilor, nici una nu poate fi atribuită cu certitudine primei jumătăţi a sec. VI.

E. Ceramică.

F. Alexandrescu et al. 1973, 246-247; Protase 2000, 148-149.

42. Herina, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. –

B. În dreapta şoselei ce duce spre Lechinţa, pe pantele domoale de la sud-vest de comună.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 149, nr. 115.

43. Hopârta, jud. Alba.

A. Vatra satului.

B. Pe terasa din partea dreapta a pârâului, care străbate localitatea de la nord-est spre sud-vest.

C. Periegheză M. Blăjan 1967.

D. –

E. Fragmente de oale borcan din pastă grosieră, modelate cu mâna, precum şi cioburi din vase cenuşii având pasta fină lucrate la roata rapidă.

F. Blăjan şi Stoicovici 1980, 397; Velter 2002,415, nr. CXL/1a.

44. Iclod, jud. Cluj.

A. Pământul Vlădicii.

B. În nord-estul localităţii, într-o zonă mlăştinoasă, din stânga Someşului, în apropiere de gura Văii Alunişului.

C. Săpături Gh. Lazarovici 1974-1977.

D. –

E. Ceramică cenuşie lucrată la roată.

F. RACj, 237, nr. 1.

45. Iernut, jud. Mureş.

A. Biserica reformată, Terenul de sport.

B. Pe terenul de sport din faţa bisericii reformate.

C. Cercetări N. Vlassa 1954, 1960.

D. –

E. Fragmente ceramice lucrate cu mâna de culoare cenuşie şi la roată rapidă cu aspect cenuşiu, lustruite.

F. Vlassa 1965, 32, nr. 15i; Popa 1976, 19; Lazăr 1994, 62, 63; 1995, 154, nr. XLVII/1R, 155, nr. XLVII/1W, 1998, 137; Velter 2002, 418, nr. CXLIV/1d.

46. Iernut, jud. Mureş.

A. Cimitirul vechi.

B. Vechiul cimitir al comunei, care a şi distrus aşezarea.

C. N. Vlassa.

D. -

E. Ceramică.

F. Vlassa 1965, 32, nr. 15h, fig 14; Lazăr 1994, 62.

47. Iernut, jud. Mureş.

A. Hulpişti.

B. În vestul localităţii, pe malul stâng al Mureşului, pe un mic promotoriu înconjurat de un braţ vechi al râului amintit. Aşezarea a fost în mare parte distrusă de o carieră de exploatare a lutului.

C. Sondaje N. Vlassa 1960.

D. Bordeie secţionate de gropile lutăriei.

E. Fragmente de vase lucrate cu mâna şi la roată rapidă de culoare cenuşie, lustruită.

F. Horedt 1955, 672-673, nr. 8a; Vlassa 1965, 32, nr. 15d; Vlassa et al 1966, 399-402, Zrinyi 1976, 139, nr. 27; Rusu 1977, 202, nr. 21; Lazăr 1994, 62; 1995, 152, nr. XLVII/1F; Velter 2002, 419, nr. CXLIV/1f.

48. Iernut, jud. Mureş.

A. La Lutărie.

B. –

C. Întâmplător în urma unor lucrări de exploatare a lutăriei.

D. Număr neprecizat de locuinţe.

E. Ceramică.

F. Lazăr 1994, 62; 1995, 155, nr. XLVII/1V, 1998, 137; Velter 2002, 419, nr. CXLIV/1h.

49 Iernut (cătunul Sfântul Gheorghe, localitate aparţinând oraşului Iernut), jud. Mureş.

A. Pe Şes.

B. În marginea estică a localităţii, pe prima terasă din partea dreaptă a Mureşului, în faţa aşezării de la Cipău.

C Identificată în 1952, săpături: M. Rusu 1954-1956, 1960, 1990-1993, M. Rusu şi C. Cosma 1994, C. Cosma 1995, C. Cosma şi A. Rustoiu 1998, C. Cosma şi G. T. Rustoiu 2000.

D. Locuinţe semiîngropate patrulatere cu colţurile rotunjite având stâlpi de susţinere şi unele cu instalaţie de foc sub forma unor vetre din piatră de râu circulare sau a unui cuptoar de formă rotundă cu pereţi din lut. Gropi menajere de formă circulară în plan.

E. Ceramică cenuşie zgrunţuroasă, cenuşie fină, brun-cărămizie, lucrată la roată rapidă şi cu mâna.

F. Horedt 1955, 661-662; 1957, 184; 1958, 93, nr. 37; 1958a, fig. 8; Rusu 1956, 700; 1962, 286; Vlassa 1965, 25-26, nr. 11a; Vlassa et al 1966, 402-405; Popa 1976, 19; Zrinyi 1976, 133, nr. 14b; Lazăr 1994, 60-61; 1995, 169-170, nr. XLVII/9.A; Rusu şi Cosma 1995, 45; Cosma 1996, 64; 1996a, 39, 40, 41; Cosma şi Rustoiu 1998, 31-32, 1999, 57-58; Cosma şi Rustoiu 2001, 105-107; Harhoiu 2001, 153, nr. 80; Velter 2002, 458, nr. CCXLV/1a.

50. Jelna, com. Budacu de Jos, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Coasta Uifalăului.

B. La nord-vest de sat pe o terasă joasă din dreapta râului Budac.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică cenuşie şi brun-negricioasă cu pastă avînd în compoziţie nisip şi pietricele sau ceramică cenuşie şi neagră fină.

F. Gaiu 2003a, 109.

51. Jimbor, com. Chiochiş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. –

B. La sud-est de sat, pe pantele domoale de la baza dealului de lângă drumul de hotar dinspre Fântânele.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Fragmente de vase modelate la roată din pastă cenuşie fină sau zgrunţuroasă ori dintr-o pastă brun-cărămizie cu pietricele în compoziţie ce au coaste pe suprafaţă.

F. Gaiu 2003a, 109.

52. Lechinţa, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Savinca.

B. La sud-vest de localitate la cca 1 km de la intersecţia cu şoseaua ce duce la Vermeş, pe o terasă mediană, a fost identificată o aşezare întinsă.

C. Periegheză C. Gaiu

D. –

E. Ceramică din pastă cenuşie şi brun negricioasă zgrunţuroasă dar şi ceramică cenuşie fină.

F. Protase 2000, 152, nr. 129, Gaiu 2003a, 109.

53. Lechinţa, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. –

B. În stânga şoselei spre Herina, imediat după trecerea peste calea ferată, pe o mică terasă.

C. Periegheză C. Gaiu cu prilejul unor lucrări de amenajare a unei livezi.

D. Mai multe locuinţe răvăşite de lucrările de amenajare contemporane.

E. Fragmente de oale cu buza scurtă şi gâtul înalt, strachini, căni chiupuri, modelate la roată dintr-o pastă zgunţuroasă şi fină de culoare cenuşie sau neagră. Vasele au fost decorate cu caneluri largi, linii simple incizate ori benzi de linii incizate şi rar prin lustruire.

F. Gaiu 2003a, 109.

54. Matei, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Valea Iuşului.

B. Pe malul drept al „Văii Iuşului“, la 1 km mai jos de comună, pe o terasă îngustă de la poalele unui deal.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică lucrată la roată de culoare cenuşiu-negricioasă şi brun cărămizii din pastă nisipoasă decorată cu benzi de linii drepte sau în val.

F. Protase 2000, 154, nr. 136, Gaiu 2003a, 109.

55. Mediaş, jud. Sibiu.

A. Gura Câmpului.

B. La 1,5 km nord-vest de cartierul „Gura Câmpului“, sub versantul sudic al dealului Hăşmaş (Hadmeş), pe o terasă înaltă cu cca. 10 m deasupra luncii în dreapta Târnavei Mari şi în unghiul format de confluenţa râului amintit cu pârâul Hăşmaşului.

C. Periegheză M. Blăjan 1973, săpături I. Winkler, M. Blăjan 1975, 1977

D. –

E. – Ceramică.

F. Winkler et al. 1983, 138.

56. Mediaş, jud. Sibiu.

A. Cetate.

B. În marginea de nord a localităţii pe un deal.

C. Periegheză M. Blăjan.

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 157, nr. 141; Luca et al. 2003,130, nr.128/10.

57. Mediaş, jud. Sibiu.

A. Hientz.

B. În hotarul estic al oraşului.

C. Periegheză M. Blăjan 1973-1975.

D. –

E. Ceramică lucrată cu mâna şi la roată din pastă cenuşie sau brună-negricioasă.

F. Anghel şi Blăjan 1977, 284, n. 12; Protase 2000, 157, nr. 141.

58. Mediaş, jud. Sibiu.

A. Valea Lungă-Dârlos.

B. La sud-est de oraş spre satul Dârlos.

C. Periegheză M. Blăjan 1973-1975.

D. –

E. Ceramică lucrată cu mâna şi la roată.

F. Anghel şiBlăjan 1977, 284, n. 12; Velter 2002, 426, nr. CLXX/1b

59. Mera, jud Cluj.

A. Dealul Cetăţii.

B. La cca. 2 km nord de centrul comunei, lateral de valea Nădaşului, pe o înălţime apărată natural din trei părţi şi artificial dintr-a patra (probabil din preistorie).

C. Periegheză Şt. Ferenczi.

D. -

E. Cioburi de vase lucrate la roată rapidă, de culoare cenuşiu-deschis, având pareţii subţiri, iar pe suprafaţa interioară se obervă canelurile datorate roţii.

F. Horedt 1956, 143, nr. 10; Ferenczi 1972, 402-404; Horedt 1986, 46; Harhoiu 1998, 179.

60. Moreşti, com Ungheni, jud. Mureş.

A. Podei, Borşofed, Ciurgău.

B. Aşezarea este situată în nord-vestul localităţii. Podeiul se plasează pe terasa a II-a din dreapta Mureşului şi are aspectul unui platou de formă triunghiulară, cu lungimea de cca 600 m, iar lăţimea la baza lui de cca 300 m. Înspre vest şi nord-vest Podeiul este despărţit de Borşofed respectiv Ciurgău prin „Pârâul Cetăţii”.

C. Cercetări: K. Horedt 1951-1956, D. Popescu 1951, 1953-1954, D. Prodan 1953-1954, D. Protase 1985-1986, 1989-1991. Au mai colaborat: E. Chirilă 1952-1954, Şt. Dănilă 1953-1954, E Doruţiu 1953-1954, M. Grozav 1985-1986, A Husar 1953, D. Iacob 1952-1955, K. Keresztes 1953-1954,1956, Şt. Kiss 1954, 1956, N. Lascu 1952-1953, I. Mattis 1954, A. Palkó 1952-1954, Şt. Papp 1953-1954, V. Popescu 1951, 1953-1954, D. Protase 1953-1956, M. Rusu 1951-1955, I. I. Russu 1952, I. Ţigăra 1953-1954, J. Winkler 1952, A. Zrinyi 1985-1986.

D. 37 locuinţe mai mult sau mai puţin îngropate dintre care 33 au fost descoperite pe „Podei”, 3 pe „Ciurgău” şi 1 pe „Borşofed”. Locunţele sunt în general de formă patrulateră, mai rar circulare şi erau orientate în special pe direcţia nord-vest – sud-est. Suprafaţa locuinţelor este cuprinsă între 3,46 m 2 şi 34,72 m 2. Adâncimea la care au fost săpate variază între –0,90 m şi -1,69 m. În cca 2/3 din locuinţe au fost surprinse două sau mai multe gropi de pari ce susţineau acoperişul. Stâlpii erau dispuşi câte unul în zona mediană a două din laturile opuse, şase stâlpi fixaţi câte trei pe două din laturile opuse, trei stâlpi pe fiecare latură, câte un stâlp în trei din colţurile locuinţei. Au mai fost descoperite 11 platforme de pietriş interpretate ca locuinţe de suprafaţă. Aceste aveau aria cuprinsă între 3,20 m 2 şi 99,12 m 2. Cu câteva excepţii locuinţele nu aveau o formă bine determinată, dar probabil erau patrulatere.

E. Ceramică realizată la roată sau cu mâna, fusaiole, greutăţi din lut, pandantiv os, piepteni os, râşniţe, obiecte din bronz: fibule, catarame, ace; obiecte din fier: cuţite, topor, seceri, cleşte, amnar, etc.

F. Horedt et al. 1952, 328 sqq; 1954, 211-222; 1955, 642-658; Horedt 1958, 92, nr. 29; 1958a, 48-60; 1974, 177-188; 1975, 116sq; 1979, 88-154; 1986, 37-41, ,44; Zriny 1976, 141-143, nr. 32; Rusu 1977, 202, nr. 24; Lazăr 1995, 264-266, nr. LXXXVIII/4A, B; Harhoiu 1987, 127; 1990, 147; 1998, 180, Protase et al. 1988, 287-296; Protase1999; 265-272; 2000, 162-163.

61. Moşna, jud. Sibiu.

A. Auf Bleich.

B. La marginea de N-E a satului.

C. Periegheză M. Blăjan 1975, cu ocazia săpării terenului pentru plantarea viţei de vie.

D.-

E. Fragmente de vase cenuşii, din pasta zgrunţuroasă, de tip Bratei.

F. Protase 2000, 163, nr. 125.

62. Moşna, jud. Sibiu.

A. Pe Tablă.

B. La 1,5 km sud de sat.

C. Periegheză M. Blăjan 1975.

D.-

E. Fragmente de vase cenuşii, din pasta zgrunţuroasă.

F. Protase 2000, 163, nr. 125.

63. Nuşeni, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. –

B. La cca 3 km vest de localitate, pe malul drept al „Văii Ursului” şi în dreapta şoselei spre Beudiu.

C. –

D. –

E. Fragmente de oale şi chiupuri cenuşii cu pastă zgrunţuroasă unele decorate cu benzi de linii în val incizate.

F. Gaiu 2003a, 109

64. Nuşeni, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Podul Ciorbii

B. La piciorul dealului „Cetate”.

C. – D. –

E. Fragmente de oale şi chiupuri lucrate la roată de culoare cenuşie din pastă zgrunţuroasă.

F. Gaiu 2003a, 109.

65. Ocniţa, com. Teaca, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. La Ştefălucu.

B. În hotarul satului şi se întinde pe mai multe hectare de-a lungul pârului Valea Lupului.

C. Identificată întâmplător în 1981 cu prilejul unor lucrări de desfundare a terenului în vederea amenajării unei livezi de pomi fructiferi; periegheză G. Marinescu şi C. Gaiu. Sondaje C. Gaiu 1992, 1994.

D. 6 locuinţe de tip semiîngropat. L1 de formă rectangulară cu coţurile rotunjite (3 x 3,6 m), se adânceşte în pământ până la 0,75 m faţă de nivelul actual al solului. Podina este amenajată din lut, iar pe latura nordică a locuinţei s-a găsit o vatră de foc delimitată de lespezi de gresie. L6 are forma rectangulară cu colţurile rotunjite (4,5x4,2 m) şi se adâncea în pământ până la 0,60 m faţă de nivelul actual al solului. În colţul vestic exista o vatră de foc din bolovani de râu. L7 a fost săpată parţial si se adânceste în pământ la 0,30 m faţă de nivelul actual, fiind în mare parte distrusă de lucrările contemporane de amenajare a terenului. Pare a avea formă circulară. L9 de formă rectangulară cu colţurile rotunjite (2,90x3,2 m), se adâncea în pământ pâna la 0,50 m faţă de nivelul actual al solului. Pe colţurile locuinţei au fost surprinse gropi de pari. L10 are formă rectangulară cu colţurile rotunjite (3x3,30 m) şi se adânceşte în sol până la 0,60 m faţă de nivelul actual de călcare. Resturile vetrei de foc probabil înconjurată cu gresi au fost descoperite în colţul estic al locuinţei. Despre a şasea locuinţă descoperită în 1994 nu avem nici o informaţie.

E. Predomină ceramica zgrunţuroasă, cenuşie sau cenuşiu-negricioasă lucrată la roată. Apare şi ceramică brun-roşcată cu pastă degresată cu pietricele, mai rar ceramica cenuşie fină, iar într-o proporţie mică ceramica lucrată cu mâna. Au fost descoperite vase de provizii, diferite tipuri de oale, castroane şi căni cu toartă. Unele au fost ornamentate cu caneluri largi, benzi incizate de linii drepte şi în val, iar mai rar, linii drepte sau în zig-zag realizate prin lustruire.

F. Gaiu 1994, 49-52; 1995, 60-61; Protase 2000, 167, nr. 165; Velter 2002, 378, nr. XXXVII/1.

66. Orheiul Bistriţei, com. Cetate, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Castrul roman.

B. –

C. Săpături 1957-1960.

D. –

E. Câteva fragmente ceramice lucrate dintr-o pastă cărămizie degresată cu microprundişuri având suprafaţa decorată cu caneluri uşoare.

F. Gaiu 2003a, 111.

67. Ozd, com Bichiş, jud. Mureş.

A. Hotarul satului.

B. –

C. Întâmplător.

D. -

E. Fragmente ceramice aflate în colecţia şcolii din localitate.

F. Vlassa 1965, 25, nr. 9, fig. 14

68. Pâclişa, sat aparţinător mun. Alba Iulia, jud Alba.

A. Ferma agricolă.

B. În nordul localităţii pe o vale laterală a Mureşului, pe partea dreaptă a pârâului Sălişte.

C. Periegheză M. Blăjan, cu prilejul lucrărilor de construcţie a fermei.

D. -

E. Ceramică lucrată la roată rapidă.

F. Protase 2000, 171, nr. 175.

69. Pelişor, jud. Sibiu.

A. -

B. În marginea de N-E a satului pe terasa din partea stângă a pârâului Pelişor.

C. Periegheză M. Blăjan 1973.

D. -

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 171, nr. 176.

70. Podirei, com. Şieu Magheruş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Teritoriul localităţii.

B. La ieşirea din sat

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Fragmente de pereţi şi buze de oale, torţi de vase chiupuri realizate dintr-o pastă cenuşie sau cenuşie negricioasă zgrunţuroasă având nisip şi pietricele în compoziţie, unele decorate cu benzi de linii drepte sau în val incizate. Apare şi un fragment ceramic cenuşiu, fin decorat prin ştampare cu motive unghiulare.

F. Protase 2000, 172, nr. 183, Gaiu 2003a, 111.

Poian, jud. Covasna.

A. Culmea Pietroasă-Köhát.

B. În partea nordică a hotarului comunei, lângă drumul care duce la Belani, se ridică dealul „Culmea Pietroasă”, la poalele căruia curge pârul Telek. Aşezarea este plasată pe terasa plană de pe malul stâng al pârâului amintit.

C. Săpături Z. Székely 1963-1967.

D. 8 locuinţe de formă patrulateră, dar cele mai timpurii se datează probabil în a doua jumătate a sec. VI.

E. Ceramică modelată la roată rapidă sau cu mâna, fusaiole, cuţit fier, fibulă cu picior întors, piepten os etc.

F. Popescu 1968, 434, nr. 93; Popescu 1967, 533, nr. 84; 1968a, 690, nr. 93; Székely 1971, 343; 1973, 221; 1992, 246-279; Cavruc 1998, 116; Protase 2000, 172.

71. Porumbenii Mici, jud. Harghita.

A. Galath.

B. Aşezare situată în nordul localităţii, pe un vârf de deal având o altitudine de 764 m.

C. Săpături A Ferenczi 1938; Şt. Molnár 1954; H. Horedt, Z. Székely, Şt. Molnár 1956-1960, periegheză E. Benkő 1979-1986.

D. Mai multe locuinţe de suprafaţă, eşalonate de-a lungul marginii platoului având podina de formă patrulateră cu aspect de pavaj de piatră. S-au descoperit alte două locuinţe de suprafaţă de formă patrulateră, cu dimensiuni mai mici decât cele cu pavaj de piatră şi diferite de acestea ca şi tip de podină. Au fost identificate resturile unui cuptor la adâncimea de –1,12 m, lat de 1,40 m şi înalt de 0,70 m. Vatra era realizată din pietri de râu şi lutuială.

E. Ceramică între care se remarcă vasele cu tub de scurgere, fragmente de râşniţă, cuţit din fier etc.

F. Horedt 1958, 90, nr. 32; Popescu 1958, 485, nr. 46; Csallány 1961, 208, nr. 136; Horedt et al. 1962, 633-636; Székely 1962, 25-28; Protase 1966, 14; Székely 1968, 78; Horedt 1969, 134-136; Harhoiou 1972, 502; Rusu 1977, 202, nr. 29; Horedt 1986, 44, 45, 46; Diaconescu şi Opreanu 1989, 587; Harhoiu 1987, 127; 1990, 147; Baltag 2000, 153; Cavruc 2000, 163, nr. 481/1; Harhoiu 2001 , 153, nr. 72 .

72. Porumbeni, com. Silivaşu de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. –

B. Pe terasa joasă din jurul gospodăriei lui Ocnean Vasile.

C. Periegheză G. Marinescu şi C. Gaiu 1978.

D. –

E. Fragmente ceramice cenuşii şi cărămizii având în pastă microprundişuri şi pietricele.

F. Gaiu 2003a, 111.

73. Posmuş, com. Şieu, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Vatra Satului.

B. De-a lungul pârâului care străbate localitatea în dreapta şoselei ce duce la Şieu.

C. Periegheză C. Gaiu 2002.

D. –

E. Ceramică cenuşie şi neagră cu microprundişuri şi pietricele în pastă.

F. Gaiu 2003a, 111.

74. Răscruci, com. Bonţida, jud. Cluj.

A. Dealul Prunilor, Dealul Podăi.

B. La sud de sat, pe creasta ce începe cu cele două dealuri şi continuă spre Borşa.

C. Periegheză Gh. Lazarovici şi Z. Kalmar 1986-1987.

D. -

E. Ceramică.

F. RACj, 326, nr. 1; Protase 2000, 175, nr. 196.

75. Satu Nou, com. Cetate, jud. Bistriţa Năsăud.

A. Pârâul Dolii.

B. De-a lungul “Pârâului Dolii.”

C. Periegheză C. Gaiu cu ocazia plantării de pomi fructiferi.

D. –

E. Ceramică cenuşie şi negricioasă din pastă nisipoasă sau fină.

F. Protase 2000, 180, nr. 209, Gaiu 2003a, 111.

76. Sărăţel, com. Şieu Măgheruş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. După Grădini.

B. Terasa din stânga şoselei ce duce la Arcalia.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Ceramică cenuşie fină şi zgrunţuroasă

F. Protase 2000, 180, nr. 212, Gaiu 2003a, 111.

77. Sâncel, jud. Alba.

A. Tătăroaia.

B. La cca. 2 km spre sud-est de comună, pe ambele părţi ale pârâului Tătăroaia.

C. Periegheză M. Blăjan 1983.

D Un bordei nesăpat pe terasa din partea dreaptă a pârâului – fără alte informaţii.

E. Ceramică lucrată la roată din pasta cenuşie-nisipoasă fără elemente gepidice caracteristice.

F. RAAb, 174, nr. 169/3; Protase 2000, 181, nr. 215.

78. Sângeorzu Nou, com. Lechinţa, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. –

B. La cca. 5 km sud de sat pe pantele uşoare din partea dreaptă a şoselei ce duce la Sânmihai.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică cenuşie şi brun roşcată cu pietricele în pastă.

F. Protase 2000, 181, nr. 217, Gaiu 2003a, 111.

79. Sângeorgiu de Pădure, jud. Mureş.

A. Tribunal-Circumscripţia sanitară.

B. În centrul comunei, lângă clădirea fostului tribunal (acum circumscripţie sanitară), pe terasa Târnavei Mici.

C. Întâmplător cu prilejul săpării unei fundaţii de casă.

D. –

E. Ceramică.

F. Lazăr 1995, 215, nr. LXXII/1E.

80. Sânmiclăuş, jud. Alba.

A. Răstoci.

B. La cca. 1,5 km sud-vest de localitate, la stânga căii ferate Blaj-Târnăveni, pe un promotoriu înalt de cca. 3 m aflat la câteva sute de metri de malul stâng al râului Târnava Mică.

C. Săpături Gh. Anghel şi M. Blăjan 1974, 1978.

D. Un bordei şi două sau trei locuinţe semiîngropate (?). Bordeiul a fost parţial distrus de lucrări antropice contemporane. El se adâncea în pământ până la –1,80 m, unde podeaua de formă oval-alungită era lutuită. Era prevăzut cu trei vetre de foc simple de formă ovală, dar care nu au funcţionat concomitent. Prima vatră era plasată pe latura de vest a bordeiului şi avea dimensiunile de 0,70 x 0,60 m. A doua vatră cu dimensiunile de 0,60x 0,25 m a fost amenajată în partea centrală a locuinţei şi era prevăzută cu o groapă cenuşar cu diametrul de 0,20 m, ce se adâncea sub nivelul podelei cu 10 cm, ce ar putea fi interpretată şi ca groapă de stâlp. A treia vatră a fost realizată în colţul de sud a bordeiului şi avea dimensiunea de 0,60 x 0,40 m.

Dintre locuinţele semiîngropate una avea o vatră de foc în interior, iar alta un cuptor cu calotă de lut.

E. Ceramică lucrată la roată rapidă şi cu mâna, cărămizi romane, oase scoici, fusaiole, străpungător din corn de cerb, ac os, o greutate de război de ţesut, fragmente de gresii, tipar din gresie, lame de cuţite, fragment de brăţară din bronz, râşniţă, vârf de săgeată din fier cu trei aripioare etc.

F. Anghel şi Blăjan 1977, 285-297; 1979, 282-283; Stoia 1979, 366, nr. 106; Protase 2000, 181-182, nr. 218; Dănilă 2001, 14; Velter 2002, 458, nr. CCXLV/1a.

81. Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Podişele.

B. La marginea de nord a satului

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Ceramică cenuşie fină cu decor lustruit şi fragmente de oale, strachini şi vase de provizii din pastă cenuşie zgrunţuroasă.

F. Protase 2000, 182, nr. 219, Gaiu 2003a, 111.

82. Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Grajdurile fostului C.A.P.

B. La extremitatea sudică a localităţii.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Ceramică cenuşie şi cărămizie având pietricele în compoziţie.

F. Protase 2000, 182, nr. 219, Gaiu 2003a, 111.

83. Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Ciorotei.

B. Pe o vale laterală la 2 km sud-est de sat.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Ceramică cenuşie fină cu decor lustruit ori de culoare brun-roşcată şi cărămizie cu pietricele în pastă.

F. Protase 2000, 182, nr. 219, Gaiu 2003a, 112.

84. Sânnicoară, com. Apahida, jud. Cluj.

A. Ferma Palocsay.

B. Terasă a Someşului situată în vestul localităţii aproape de cotul râului spre aeroport. Locuirea se întinde spre fostul CAP Sânnicoară.

C. Periegheză Z. Kalmar 1986.

D. –

E. Ceramică.

F. RACj, 357, nr. 16.

85. Sibişeni, com. Vinţul de Jos, jud. Alba.

A. Deasupra Satului.

B. Aşezare întinsă pe câteva hectare plasată pe terasa întâia înaltă de cca 10 m din dreapta râului Pian, vale laterală a Mureşului.

C. Săpături I. Andriţoiu, C.I. Popa, G.T. Rustoiu 1998.

D. -

E. Fragment de vas realizat la roată rapidă, din pastă cenuşie degresată cu nisip, decorat prin ştampilare.

F. Inedit.

86. Sic, jud. Cluj.

A. Valea Seleci.

B. La cca. 4-5 km sud-sud est de centrul localităţii faţă în faţă cu valea „Taba de Sus“ dar şi mai în amonte pe o terasă joasă (2-3 m) având o întindere de cca 1,5 ha.

C. Săpături I. Ferenczi 1963-1965.

D. -

E. Ceramică.

F. RACj, 349, nr. 23.

87. Sic, jud. Cluj.

A. Valea Taba.

B. 1 km în amonte de “Seleci”.

C. -

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 185, nr. 235.

88. Sic, jud. Cluj.

A. Marginea satului.

B. Pe dâlma de la marginea satului.

C. -

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 185, nr. 235.

89. Sighişoara, jud. Mureş.

A. Dealul Viilor.

B. În marginea nord-estică a localităţii, pe prima şi a doua terasă din dreapta Târnavei Mari. Aşezarea are un aspect de amfiteatru fiind protejată dinspre nord şi nord-vest de promotoriul „Cornul Viilor”. Terasa I se află direct pe malul Târnavei Mari şi se înalţă uşor faţă de lunca râului. A II-a terasă se înalţă treptat spre nord şi este delimitată la sud de I-a terasă prin drumul Sighişoara-Boiu.

C. Săpături: Gh. Baltag 1976-1994; R. Harhoiu 1980-1994, M. Petică 1980-1986, R. Mediceanu, A. Lukács, N. Boroffka 1994.

D. Din păcate complexele perioadei de care ne ocupăm aici nu au fost publicate. Este amintită doar o locuinţă de suprafaţă de formă dreptunghiulară, orientată vest-est, având aria de 32 m 2, podeaua realizată din lut bătătorit şi fără instalaţie de încălzire. Prezintă o groapă de stâlp pe axa longitudinală şi urmele unor şanţuri uşor adâncite de-a lungul laturilor lungi, care trebuie să fi servit la montarea pereţilor din bârne suprapuse orizontal

E. Ceramică bine arsă, cu decor lustruit în reţea sau ştampat realizat pe vase mici bitronconice şi pe cănile cu tub de scurgere, ceramică arsă incomplet de culoare gălbui, gălbui-roşcat sau cenuşie, decor incizat dispus în benzi vălurite uneori în alternanţă cu benzi de striuri orizontale şi striuri orizontale dispuse pe întreaga suprafaţă a vasului.

F. Baltag 1979, 77-84; Lazăr 1995, 231-233, nr. LXXVIII/1k; Harhoiu 1990, 147; 1998, 187; Baltag 2000, 151, nr. 8b, 186, 191; Protase 2000, 186-187; Harhoiu 2001, 153, nr. 81b; Velter 2002, 464, nr. CCLXI/1a.

90. Silivaşul de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Dosul Saicii.

B. -

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Ceramică de culoare cenuşie cu pietricele în pastă.

F. Protase 2000, 187, nr. 236a, Gaiu 2003a, 111.

91. Soporul de Câmpie, com Frata, jud. Cluj.

A. Cuntenit, Hodaie

B. La cca 2 km sud de sat, în dreapta drumului ce duce la Câmpia Turzii şi în imediata apropiere a podeţului de beton de lângă “Moara lui Gogoman”, unde se află câteva case aparţinând satului Iacobeni. Aşezarea este plasată la poalele dinspre est ale dealului Cuntenit sau Hodaie, pe o mică dâlmă de la marginea inferioară a pantei acestui deal.

C. Periegheză D. Protase 1955, săpături D. Protase şi I. Ţigăra 1956, 1958,1960-1961, D.Protase K. Horedt, I. Ţigăra şi N. Vlassa 1957.

D. Protase, N. Vlassa, L. Ţeposu-David 1959.

D. 4 bordeie patrulatere având suprafeţele de 9-10 m 2. Ele se adânceau la –1,50-1,80 m faţă de nivelul actual. Cu excepţia unuia singur (B1) nu au instalaţie de foc sau alte urme de amenajări interioare şi nici de incendiere.

B1 are o vatră de foc simplă plasată pe latura de nord al bordeiului, aproape de colţul estic, ridicată cu cca. 0,10 m faţă de nivelul podelei. Podeaua la rândul ei era amenajată din lut bătătorit şi cu lipitură.

O groapă în formă de cartof adâncă de –1,65-2 m.

E. Ceramică de la vase cenuşii-negricioase, fără torţi, în general lipsite de ornamente, greutăţi de lut ars de la războiul de ţesut, bucăţi de râşniţă, zgură de fier, oase de animale şi din stratul de cultură o fibulă din bronz cu cap în formă de semidisc şi un inel din bronz aurit.

F. Horedt 1958, 93, nr. 39; 1967, 584-585; Popescu 1958, 484, nr. 38; Protase şi Ţigăra 1959, 425-434; 1960, 391-392; Protase 1962, 534; 1966, 130; 1988, 447; Rusu 1977, 203, nr. 35; 2000, 187-189, nr. 238; Pintea 1967, 525; RACj, 368, nr. 6/c; Harhoiu 2001, 154, nr. 84; Velter 2002, 467, nr. CCLXV/1.

92. Stupini, com. Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. La Curte.

B. O aşezare pe o suprafaţă de mai multe hectare plasată pe o terasa.

C. Săpături C. Gaiu 1994-1995.

D. 22 locuinţe bordeie şi semiîngropate şi 5 gropi. Locuinţele au formă rectangulară şi uşor rotunjite. Sunt adânci de 0,50-1,60 m fată de nivelul actual al terenului. Bordeiele nu au instalaţii de foc, pe când locuinţele semiîngropate sunt prevăzute într-un colţ cu vatră realizată din gresie. Gropile de provizii, adânci de 0,8-1,20 m şi cu diametru de 1,40-1,60 m au formă cilindrică sau de căldare şi sunt plasate lângă locuinţe.

E. Oase de animale, fusaiole şi greutăţi de lut ars de la războiul de ţesut, gresii de ascuţit, un piepten bipen şi o monedă de bronz romană târzie. Ceramică puţină.

F. Protase 2000, 189-190, nr. 242.

93. Stupini, com. Sânmihaiu de Câmpie, jud Bistriţa-Năsăud.

A. Fânaţele Archiudului.

B. Sit aflat în nordul comunei între localităţile Stupini şi Brăteni. Aşezarea ce ocupă mai multe hectare este plasată pe terasele şi pantele domoale cu expunere sudică, de pe malul stâng al pârâului Brătenilor de o parte şi de alta a Văii Bândei.

C. Săpături C. Gaiu 1995-1997, 1999-2000; C. Gaiu şi D. L. Vaida 1998, Gaiu şi G. G. Marinescu 2002.

D. 5 locuinţe adâncite de formă rectangulară.

2 gropi de provizii în formă de pungă.

E. Ceramică realizată la roată rapidă, din pastă zgrunţuroasă şi cenuşiu-negricioasă, fină cu decor lustruit sau ştampat

F. Gaiu 1997, 59; 1999, 84, 2001, 236; 2002, 119-120; Gaiu şi Vaida 1999, 111; Gaiu şi Marinescu 2003, 303.

94. Stupini, com. Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Vătaştina.

B. Aşezare de cca 4 ha situată în vestul localităţii, în vecinătatea grupului de case situate de-a lungul drumului comunal spre Sânmihaiul de Câmpie, care formează cătunul La Curte, pe pantele uşoare şi terasa mediană cu expunere sudică din stânga pârâului Borleasa

C. Săpături C. Gaiu 1991, 1994-1995.

D. Strat de cultură de 0,25 m.

O locuinţă distrusă de lucrări de construcţie în 1989, a cărei materiale au fost parţial salvate şi au intrat în colecţia muzeului din Bistriţa. Alte 21 de locuinţe şi 6 gropi au fost dezvelite cu prilejul cercetărilor sistematice de aici:-19 locuinţe de tip bordei şi semiîngropate (L1, L3-6, L9-10, L16-27) şi două de suprafaţă (L12 şi L14). Locuinţele au formă rectangulară, unele cu colţurile rotunjite şi suprafaţa cuprinsă între 8 şi 15 m 2. Locuinţele semiîngropate se adânceau în pământ până la –0,60-0,80 m faţă de nivelul actual şi la -0,30-0,50 m faţă de nivelul de călcare, iar bordeiele până la –1,40-1,70 m făţă de nivelul actual.O parte din locuinţe aveau vetre de foc înconjurate cu bucăţi de gresie, dar exista şi un cuptor de tip pietrar (L19). Ele erau plasate pe latura opusă intrării sau în zona centrală. Uneori podeaua era amenajată cu pământ sau lut bătătorit. Urme de pari s-au surprins doar în două cazuri: în L16 două gropi de pari erau plasate pe latura de S-E, iar în L17 gropile de formă dreptunghiulară erau practicate în cele patru colţuri ale locuinţei. În câteva cazuri s-au înregistrat întretăieri de complexe. Astfel L14 (de suprafaţă), L19 (cea cu cuptor pietrar), L21 şi L24 suprapuneau alte locuinţe şi gropi fiind evident constituite într-o etapă ulterioară.

Cele 6 gropi de provizii (G1-6) erau săpate în exteriorul locuinţelor. Aveau formă circulară în plan orizontal, cu pereţi tronconici sau cu aspect de căldare, fără urme de ardere ori lustruire.

E. Ceramică zgrunţuroasă cenuşie, brun-negricioasă şi cărămizie realizată la roată rapidă. Uneori vasele erau decorate cu motive lustruite sau ştampate. Au mai fost descoperite: greutăţi din lut, fusaiole, bucăţi de gresie de ascuţit, un piepten bilateral din os şi oase de animale.

F. Gaiu 1996, 115-116; 2002, 113-158, 2003, 151-152.

95. Şeica Mică, jud. Sibiu.

A. Cetate.

B. La jumătatea distanţei dintre Copşa Mică şi Şeica Mică spre nord de această din urmă localitate. Promotoriu ce se ridică cu 30-40 m deasupra luncii Târnavei Mari. El nu este mai lat uneori de 25 m. În lungime aşezarea are o extindere de cca. 650 m. Are pante abrupte spre vest, domoale spre est şi o şa de legătură cu celelalte înălţimi spre sud.

C. Săpături K. Horedt 1962.

D. O vatră clădită din pietre mici.

E. Câteva fragmente ceramice.

F. Horedt 1964, 187-204, 1969, 136-137; 1975, 121; 1986, 42, 43, fig. 20/5, 44; Rusu 1977, 203, nr. 36; Diaconescu şi Opreanu 1989, 587; Baltag 2000, 153; Velter 2002, 378, nr. XXXVII/1.

96. Şieu-Măgheruş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Vatra satului.

B. -

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică de culoare cenuşie-negricioasă cu caneluri largi.

F. Protase 2000, 193, nr. 249, Gaiu 2003a, 113.

97. Şieu-Măgheruş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Între Hotare.

B. La est de localitate pe terasa din dreapta şoselei ce duce la Crainimăt.

C. Periegheză Şt. Dănilă, N. Vlassa.

D. –

E. Ceramică cenuşie şi cenuşiu negricioasă.

F. Gaiu 2003a, 113.

98. Şieu-Măgheruş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Hegheriş.

B. Aşezare plasată pe un promotoriu

C. Săpături

D. –

E. Fragmente ceramice lucrate la roată de culoare cenuşie şi negricioasă.

F. Gaiu 2003a, 113.

99. Şieu Odorhei, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Şomoştaua

B. În extremitatea de vest a localităţii, pe prima terasă a Şieului.

C. Săpături G. Rădulescu..

D. Două locuinţe de suprafaţă.

E. Ceramică cenuşie şi roşcat-negricioasă lucrată dintr-o pastă degresată cu pietricele.

F. Gaiu 2003a, 113.

100. Şirioara, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Râtul Şirioarei.

B. În nord-vestul localităţii, la ieşirea din sat spre Coasta, la 200 m în dreapta drumului judeţean Lechinţa-Beclean, pe prima terasă a râului Şieu.

C. Cu ocazia amenajării terenului pentru o livadă s-a distrus o aşezare cu materiale din sec. V-VI şi sec. VIII. Sondaj C. Gaiu G. Marinescu

D. Urmele mai multor locuinţe de suprafaţă distruse de lucrările antropice contemporane. În săpătură a fost surprinsă o groapă menajeră de formă circulară în plan, cu diametrul de 1,10 m, ce cobora până la –0,85 m în sol. Stratul de cultură era de cca. 25-30 cm.

E. Ceramică lucrată la roată şi într-o proporţie redusă cu mâna. Un fragment ceramic fin de culoare cenuşiu-negricioasă a fost decorat prin ştampilare cu motive unghiulare. Pe lângă ceramică la suprafaţa solului a fost găsită o sabie scurtă, cu un singur tăiş, lungă de 50 cm, care ar putea aparţine aşezării din sec. V-VI.

F. Gaiu 1984, 59-61; Protase 2000, 193, nr. 252, Gaiu 2003a, 113-114.

101. Şopteriu, jud Bistriţa-Năsăud.

A. Ochi.

B. –

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 194, nr. 255.

102. Tăure, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Vatra satului.

B. În grădinile din capătul de nord-vest al satului.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E Ceramică.

F. Protase 2000, 195, nr. 260.

103. Tureni, jud. Cluj.

A. Cheile Turenilor-„Poderei“.

B. Terasă orientată spre sud, aflată la jumătatea înălţimii cheilor, în zona de maximă deschidere a lor.

C. Săpături Gh. Lazarovici şi Z. Kalmar 1985-1988.

D. -

E. Ceramică la roată de culoare neagră-cenuşie şi neagră, amestecată cu nisip sau cioburi pisate, bine arsă, cu incizii-caneluri late, bună cu pereţii subţiri.

F. RACj, 98, nr. 1/j.

104. Ţaga, jud. Cluj

A. Hrube

B. La cca. 3 km sud-vest de centrul localităţii, pe „Valea Tistaşului” pe o pantă uşoară, flancată în trei părţi de coline înalte, situată pe partea stângă a unui pârâu.

C. Săpături D. Protase 1965-1967.

D. 11 locuinţe, 8 gropi de provizii, 2 cuptoare cu calotă de lut, 2 vetre de foc izolate aparţinând sec. IV-V. Este posibil ca o parte a locuirii să depăşească jumătatea sec. V

E. ceramică, piepteni de os bilaterali, piese de port etc.

F. Protase 2003, cu bibl.

105. Ţagu, jud. Bistriţa Năsăud.

A. Dealul Cabicului.

B. La sud-vest de sat.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 200, nr. 272b.

106 Ţăgşor, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. –

B. La marginea sudică a satului, în dreapta şoselei care merge la Sărmaşu.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 201, nr. 273.

107. Ţigău, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Arpafeghi.

B. –

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 201, nr. 275.

108. Vermeş, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Valea din Mijloc.

B. –

C. Periegheză C. Gaiu.

D. –

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 204, nr. 288.

109. Vidrasău, jud. Mureş.

A. –

B. În apropierea satului, pe malul drept al Mureşului.

C. - D. -

E. Ceramică.

F. Horedt et al 1955, 676, nr. 16; Horedt 1958, 94, nr. 46; 1958a, fig. 8; Csallány 1961, 200, nr. 123; Zriny 1976, 150, nr. 52; Rusu 1977, 203, nr. 43; Lazăr 1994, 66; 1995, 269, nr. LXXXVIII/7C, 1998, 137.

110. Visuia, jud. Bistriţa-Năsăud.

A. Casa Leon Moldovan.

B. La cca. 3 km sud de sat, in jurul casei lui Leon Moldovan.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Ceramică.

F. Protase 2000, 205, nr. 291.

111. Zoreni, jud. Bistriţa Năsăud.

A. La Curte.

B. La ieşirea din sat spre Sânmihaiu de Câmpie pe o vale laterală.

C. Periegheză C. Gaiu.

D. -

E. Ceramică.

F. Protase 2000,

Volum finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României

Alexandrescu et al. 1973	-Alexandrescu A. D., Pop I., Marcu M., Raport asupra săpăturilor de la Hărman, jud. Braşov (1961-1970), în MCA, 10, 1973, p. 231-259.
Andriţoiu 1992	Andriţoiu I., Civilizaţia tracilor din sud-vestul Transilvaniei în epoca bronzului, Bucureşti, 1992.
Andriţoiu şi Rustoiu 1997	-Andriţoiu I., Rustoiu A., Sighişoara-Wietenberg. Descoperirile preistorice şi aşezarea dacică, în BTh., 23, Bucureşti, 1997.
Anghel şi Blăjan 1977	-Anghel Gh., Blăjan M., Săpăturile arheologice de la Sînmiclăuş (com. Şona, judeţul Alba), 1974, în Apulum, 1977, p. 284-307.
Anghel şi Blăjan 1979	-Anghel Gh., Blăjan M., Săpăturile arheologice de la Sînmiclăuş-„Gruişor“,comuna Şona, judeţul Alba, 1978. Raport preliminar , în MCA, Oradea, 1979, p. 281-284.
Baltag 1979	-Baltag Gh., Date pentru un studiu arheologic al zonei municipiului Sighişoara, în Marisia, 9, 1979, p. 75-106.
Baltag 2000	-Baltag Gh., Sighişoara înainte de Sighişoara, Bucureşti, 2000.
Bârzu 1973	-Bârzu L., Continuitetea populaţiei autohtone în Transilvania în secolele IV-V (cimitirul 1 de la Bratei), Bucureşti, 1973.
Bârzu 1995	-Bârzu L., La station n o 1 de Bratei, dép. de Sibiu (IV e-VII e siècles), în Dacia N.S., 38-39, 1994-1995, p. 239-295.
Bârzu şi Brezeanu 1991	-Bârzu L., Brezeanu S., Originea şi continuitatea românilor. Arheologie şi tradiţie istorică, Bucureşti, 1991.
Bâtcă şi Bâtcă 1985	-Bâtcă-Cioară M., Bâtcă V., Zona etnografică Teleorman, Bucureşti, 1985.
Blăjan 1989	-Blăjan M., Contribuţii la repertoriul arheologic al aşezărilor rurale antice (secolele II-III e.n.) din Dacia romană, în Apulum, 26, 1989, p. 283-333.
Blăjan 1995	-Blăjan M., Alba Iulia-Crăicuţa, în CCA (1994), 1995, p. 4
Blăjan şi Cerghi 1977	-Blăjan M., Cerghi T., Cercetări arheologice de la Aiton, Cluj-Napoca şi Răchitele (jud. Cluj), în Sargeţia, 13, 1977, p. 131-147.
Blăjan şi Cerghi 1978	-Blăjan M., Cerghi T., Descoperiri romane şi post romane la Aiton (jud. Cluj), în Potaissa, 1, 1978, p. 21-34.
Blăjan şi Stoicovici 1980	-Blăjan M., Stoicovici E., Atelierul de unelte agricole din sec XII, descoperit la Hopârta (jud. Alba) , în ActaMP, 4, 1980, p. 397-401.
Butură 1978	-Butură V., Etnografia poporului român, Cluj-Napoca, 1978.
Cavruc 1998	-Cavruc V., Repertoriul arheologic al judeţului Covasna, Sfântul Gheorghe, 1998.
Cavruc 2000	-Cavruc V., Repertoriul arheologic al judeţului Harghita,Sfântul Gheorghe, 2000.
Cârciumaru 1996	- Cârciumaru M., Paleoetnobotanica, Iaşi, 1996.
Chirilă şi Gudea 1982	-Chirilă E., Gudea N., Economie, populaţie şi societate în Dacia postaureliană (275-380 e.n.), în ActaMP, 6, 1982, p. 123-144.
Ciobanu 2002	-Ciobanu D., Exploatarea sării în perioada marilor migraţii (sec. I-XIII e.n.), Buzău, 2002.
Cosma 1996	-Cosma C, Iernut, “Punctul Pe Şes”, com. Sfântu Gheorghe, jud. Mureş, în CCA (1995), Bucureşti, 1996, p. 64.
Cosma 1996a	-Cosma C., Aşezări şi tipuri de locuinţă în spaţiul Transilvaniei intracarpatice în sec. V-VI d.Ch ., în Viaţa privată, mentalităţi colective şi imaginar social în Transilvania. Studii de istorie a Transilvaniei, 2, Oradea, 1996, p. 39-45.
Cosma 1997	-Cosma C, Iernut- Sfântu Gheorghe, “Punctul Pe Şes”, jud. Mureş, în CCA (1996), Bucureşti, 1997, p. 30-31.
Cosma 2002	-Cosma C., Vestul şi nord-vestul României în secolele VIII-X d.H., în Interferenţe entice şi culturale în mileniile, I a.Chr.-I p.Chr., 6, Cluj-Napoca, 2002.
Cosma şi Rustoiu 1998	-Cosma C., Rustoiu A., Iernut-Sf. Gheorghe, “Punctul Pe Şes”, jud. Mureş, în CCA (1997), Bucureşti 1998, p. 31-32.
Cosma şi Rustoiu 1999	-Cosma C., Rustoiu A., Iernut-Sf. Gheorghe, “Pe Şes”, jud. Mureş, în CCA (1998), Bucureşti 1999, p. 57-58.
Cosma şi Rustoiu 2001	-Cosma C., Rustoiu G, Iernut, jud. Mureş. Punct: Sf. Gheorghe-Pe Şes, în CCA (2000), Bucureşti, 2001, p. 105-107.
Csallány 1961	-Csallány D., Archäologische Denkmäler der Gepiden im Mitteldonaubecken (454-568 u.Z.), Budapest, 1961
Daicoviciu 1974	Daicoviciu H., Teritoriul napocens în epoca migraţiilor (sec V-IX), în Istoria Clujului, Cluj-Napoca, 1974, p. 50-53.
Dănilă 2001	-Dănilă, N., Daco-romania Christiana. Florilegium studiorum, Bucureşti, 2001.
Dex 1975	-Dicţionar explicativ al limbi române, Bucureşti, 1975.
Diaconescu şi Opreanu 1989	-Diaconescu Al., Opreanu C., Câteva puncte de vedere în legătură cu evoluţia societăţii autohtone în epoca daco-romană târzie şi în perioada migraţiilor, în AIIA, 29, 1989, p. 571-595.
Diculescu 1922	-Diculescu C., Die Gepiden. Forschungen zur Geschichte Daziens im frühen Mittelalter und zur Vorgeschichte des rumänischen Volkes , I, Leipzig, 1922.
Diculescu 1925	-Diculescu C., Religiunea gepizilor, în Institutul de Istorie Naţională-Cluj, 1, 1924-1925, p. 357-376.
Djamo1994	-Djamo N., Geografia căilor de comunicaţie şi transporturilor. Caracterizare generală, în Geografia României, (II), Bucureşti, 1994, p. 418-420.
Dolinescu-Ferche 1984	-Dolinescu-Ferche S., La Culture „Ipoteşti-Ciurel-Cîndeşti“ (V e-VII e siècle). La situation en Valachie, în Dacia, N.S., 28, 1-2, 1984, p. 117-147.
Dumitraşcu 1980	-Dumitraşcu S., Note privind descoperirile arheologice din Munţii Apuseni, în Crisia, 10, 1980, p. 15-54.
Ferenczi 1960	-Ferenczi Şt., O nouă descoperire din epoca migraţiilor în cartierul Cordoş al Clujului, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu, Bucureşti, 1960, p. 193-204.
Ferenczi 1962	-Ferenczi I., Régészet-helyrajzi kutatások Koloszvárott és környéhén (I), în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, 2, 1962, p. 31-58.
Ferenczi 1972	-Ferenczi Şt., Contribuţii la problema limesului de vest al Daciei (II), în ActaMN, 9, 1972, p. 387-411.
Finály 1889	-Finály H., Az apahidai sirlelet, în Erdélyi Múzeum, 1889, p. 403-423.
Gaiu 1979	-Gaiu C., Descoperiri din epoca migraţiilor în nord estul Transilvaniei, în Acta MP, 3, 1979, p. 535-543.
Gaiu 1984	-Gaiu C., Aşezarea prefeudală de la Şirioara, com. Şieu-Odorhei, jud. Bistriţa-Năsăud , în Marisia, 13-14, 1983-1984, p. 59-64.
Gaiu 1993	-Gaiu C., Aşezarea din secolul al VI-lea de la Dipşa, jud. Bistriţa-Năsăud, în RB, 7, 1993, p. 91-107.
Gaiu 1994	-Gaiu C., Săpăturile arheologice de la Ocniţa, com. Teaca, jud. Bistriţa-Năsăud , în RB, 8, 1994, p. 49-67.
Gaiu 1995	-Gaiu C., Ocniţa „La Ştefălucu“, jud. Bistriţa-Năsăud, în CCA (1994), Bucureşti, 1995, p. 60-61.
Gaiu 1996	-Gaiu C., Stupini, jud. Bistriţa-Năsăud, în CCA (1995), 1996, p. 115-116.
Gaiu 1997	-Gaiu C., Stupini, jud. Bistriţa-Năsăud, în CCA (1996), 1997, p. 59.
Gaiu 1999	-Gaiu C., Aşezarea daco-romană de la Stupini (jud. Bistriţa-Năsăud), în Napoca 1880 de ani de la începutul vieţii urbane, Cluj-Napoca, 1999, p. 84-96.
Gaiu 2001	-Gaiu C., Stupini, com. Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud. Punct: Fânaţele Archiudului , în CCA (2000), 2001, p. 235-236.
Gaiu 2002	-Gaiu C., Aşezarea din sec. V-VI p.Chr. de la Stupini „Vătaştina“ , în RB, 16, 2002, p. 113-158.
Gaiu 2003	-Gaiu C., Locuirea medievală timpurie (sec VIII-IX) de la Stupini „Vătaştina“, jud. Bistriţa-Năsăud, în Temeiuri ale civilizaţiei româneşti în context european (In memoriam Radu Popa), Bistriţa, 2003, p. 151-161.
Gaiu 2003a	-Gaiu C., Aşezări din secolele V-VI p.Chr. în Transilvania de nord-est, în RB, 17, 2003, p. 97-136.
Gaiu şi Vaida 1999	-Gaiu C., Vaida D. L., Stupini, jud. Bistriţa-Năsăud, în CCA (1998), 1999, p. 111.
Gaiu şi Marinescu 2003	-Gaiu C., Marinescu G. G., Stupini, com. Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistriţa Năsăud. Punct: Fânaţele Archiudului, în CCA (2002), Bucureşti, 2003, p. 302-303.
Giurăscu 1976	-Giurăscu C. C., Istoria pădurilor româneşti din cele mai vechi timpuri pînă astăzi, Bucureşti, 1976.
Gooss 1876	-Gooss C., Chronik der archäeologischen Funde Siebenbürgens, în Archiv des vereins für Siebenbürgische Landeskunde, 12, Sibiu, 1876, p. 203-338.
Haimovici şi Blăjan 1989	-Haimovici S., Blăjan M., Studiul faunei din locuinţele prefeudale (secolele V-VI e.n.) descoperite la Alba Iulia (1985, 1986, 1988), în Apulum, 26, 1989, p. 335-346.
Hampel 1905	Hampel J., Alterthümer des Frühen Mittelalters in Ungarn, (vol. 1-3), Braunschweig, 1905.
Harhoiu 1987	Harhoiu R., Die beziehungen zwischen romanen und barbaren in Siebenb ü rgen , în Dacia N.S., 31, 1-2, 1987, p. 119-129.
Harhoiu 1998	Harhoiu R., Die Frühe Völkerwanderungszeit in Rumänien, în Archaeologia Romanica, I, Bukarest, 1998.
Harhoiu 1990	Harhoiu R., Romanici şi migratori în Dacia transilvană în secolele IV-VII, în Academia Română, Memoriile Secţiilor Ştiinţifice, IV, 12, 1987 (1990), p. 137-149.
Harhoiu 2001	- Harhoiu, R., Quellenlage und Forschungsstand der F rühgeschichte Siebenbürgens im 6-7. Jahrhundert , Dacia NS, XLIII-XLV, 1999-2001, p. 97-158.
Harta	* * , Harta fizică a României*, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1988.
Hauptmann 1999	-Hauptmann A., D ie Lagerstätten von Silber und Salz in Siebenbürgen , în Silber und Saz in Siebenbürgen: Katalog zur Ausstellung im Deutschen Bergbau-Museum vom 27. August bis zum 31. Dezember 2000/Rainer Slotta; Volker Wolmann; Ion Dordea, Bochum, 1999, p. 13-19.
Heitel 1983	-Heitel R., Săpăturile arheologice din aşezarea de la Alba Iulia, în MCA, Bucureşti, 1983, p.446-448.
Horedt 1955	-Horedt K., Şantierul arheologic Moreşti (r. Târgu Mureş, Regiunea Autonomă Maghiară), în SCIV, 6, 3-4, 1955, p. 658-661.
Horedt 1956	-Horedt K., Valea Someşului Mic în secolele V-VI, în ActMuz, Cluj-Napoca, 1956, p. 139-148.
Horedt 1957	-Horedt K., Şantierul arheologic Moreşti, în MCA, 4, 1957, p. 175-186.
Horedt 1958	-Horedt K., Untersuchungen zur Frühgeschichte Siebenbürgens, Bucureşti, 1958.
Horedt 1958a	-Horedt K., Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII, Bucureşti, 1958.
Horedt 1964	-Horedt K., Aşezarea fortificată de la Şeica Mică (raionul Mediaş), în SCIVA, 15, 1964, 2, p. 187-204.
Horedt 1967	-Horedt K., Răspândirea culturii Sântana de Mureş-Cerneahov în România, în SCIV, 18, 4, 1967, p. 575-592.
Horedt 1969	-Horedt K., Befestigte Siedlungen des 6. Jahrhunderts u. Z. aus Siebenbürgen, în Siedlung Burg und Stadt, Herausgegeben von Karl-Heinz Otto und Joachim Herrmann. Deutsche Akademie der Wissenschaften zu Berlin, Schriften der sektion für vor-und frühgeschichte, 25, Akademie-Verlag, Berlin, 1969, p. 129-139.
Horedt 1974	-Horedt K., Die Siedlungsbauten des 6 Jhs.u.Z. aus Moreşti (Kreis Mureş), în Dacia N.S., 18, 1974, p. 177-188.
Horedt 1975	-Horedt K., The Gepide, the Avars and the Romanic population in Transylvania, în Relations Between the Autochthonous Population and the Migratory Populations on the Territory of Romania, Bucureşti, 1975, p. 111-122.
Horedt 1979	-Horedt K., Moreşti. Grabungen in einer vor-und frühgeschichtlichen Siedlung in Siebenbürgen, Bukarest, 1979.
Horedt 1986	-Horedt K., Siebenbürgen im Frühmittelalter, Bonn, 1986.
Horedt et al. 1952	-Horedt K., Moţ T., Popescu D., Popescu V., Rusu M., Şantierul ’’Aşezări slave in regiunile Mureş şi Cluj”, în SCIV, 3, 1952, p. 311-348.
Horedt et al 1954	-Horedt K., Chirilă E., Dănilă Şt., Doruţiu E., Husar Al., Keresztes K., Lascu N., Palko A., Popescu D., Popescu V., Protase D., Rusu M., Ţigărea I., Şantierul arheologic Moreşti, în SCIV, 4, 1-2, 1954, p. 198-231.
Horedt et al 1955	-Horedt K., Chirilă E., Dănilă Şt., Doruţiu E, Keresztes K., Kiss Şt., Mattis I., Palko A., Papp Şt., Popescu D., Popescu V., Protase D., Rusu M., Ţigărea I., Şantierul arheologic Moreşti, în SCIV, 6, 3-4, 1955, p. 643-685.
Horedt et al. 1962	-Horedt K., Székely Z, Molnár Şt., Săpăturile de la Porumbenii Mici (r. Odorhei), în MCA, 8, 1962, p. 633-641.
Îndrumări 1987	-* * * , Îndrumări tehnice pentru compoziţii, scheme şi tehnologii de regenerare a pădurilor, 1, Ministerul Silviculturii, Bucureşti, 1987.
Lazăr 1994	-Lazăr V., Autohtoni şi alogeni în spaţiul judeţului Mureş în perioada prefeudală (sec. III-X) , în RB, 8, 1994, p. 55-74.
Lazăr 1995	-Lazăr V., Repertoriul arheologic al judeţului Mureş, Tg. Mureş, 1995.
Lazăr 1998	-Lazăr V., Antichităţi ale judeţului Mureş, Târgu Mureş, 1998.
Luca et al. 2003	-Luca S.A., Pinter Z.K., Georgescu A., Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu, în Bibliotheca Septencastrensis, 3, Sibiu, 2003.
Macrea 1969	-Macrea M., Viaţa în Dacia Romană, Bucureşti, 1969.
Maier 1968	-Maier R., O., Gropile de păstrat bucate (cereale) în Dobrogea, în Revista Muzeelor, 3, 1968, p. 278-279.
Marcu et al 2002	-Marcu D., Istrate A., Tănase D., Levente S. P., Raport preliminar de cercetare privind şantierul Alba Iulia-Catedrala Romano-Catolică şi Palatul Episcopal-Str. Mihai Viteazul nr. 21-Campania anului 2002 , în PA, 2, 2002, p. 146-147.
Medeleţ 1995	-Medeleţ Fl., Über das Salz in Dakien, în Archäologie Östereichs, 6/2, 1995, p. 53-57.
Medeleţ 1995a	-Medeleţ Fl., Sarea Daciei preistorice, în AB, 4, 1995, p. 285-301.
Meşter şi Lazarovici 2000	-Meşter M., Lazarovici Gh., Cuci, com. Cuci, jud. Mureş, în CCA (1999), Bucureşti, 2000, p. 33-34.
Mitrea 1980	-Mitrea I., Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret în secolele VI-IX e.n., în Carpica, 12, 1980, p. 55-190.
Moga et alii 2005	Moga V., Ciugudean H., Ciobanu R., Dragotă A., Inel C., Drâmbărean M., Plantos C., Lascu I., Ota R., Alba Iulia, jud. Alba. Punct: Societatea „Monolit“ , în CCA (2004), Bucureşti, 2005.
Monah 1991	-Monah D., L’exploitation du sel dans les Carpates Orientales et ses rapports avec la culture Cucuteni-Tripolye, în Le paléolithique et le néolithique de la Roumanie en contexte européen: Bibliotheca Archeologica Iassiensis, IV, Iaşi, 1991, p. 387-400.
Morintz 1972	-Morintz S., Les fouilles archéologique en Roumanie (1971), în Dacia N.S., 16, 1972, p. 325-357.
Nestor şi Zaharia 1973	-Nestor I., Zaharia E., Raport preliminar despre săpăturile de la Bratei, jud. Sibiu (1959-1972), în MCA, 10, 1973, p. 191-201.
Norme 2000	- * * , Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor*, 5, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Bucureşti, 2000.
Pintea 1967	-Pintea V., Cu privire la aşezarea feudală de la Sopor-Iacobeni, în ActaMN, 4, 1967, p. 525-541.
Popa 1976	-Popa Al., Academia Română şi descoperirile arheologice de pe valea superioară a Mureşului (II), în Marisia, 6, 1976, p. 11-25.
Popa 1999	-Popa C. I., Cercetări de teren în centrul şi sud-vestul Transilvaniei (I), în BCŞS, 5, 1999, p. 107-146.
Popescu 1958	-Popescu D., Les fouilles archéologiques dans la République Populaire Roumaine en 1957, în Dacia N.S., 2, 1958, p. 479-491.
Popescu 1966	-Popescu D., Săpăturile arheologice din Republica Socialistă România în anul 1965, în SCIV, 17 , 4, 1966, p. 709-725.
Popescu 1966a	-Popescu D., Les fouilles archéologiques dans la Republique Socialiste de Roumanie en 1965, în Dacia N.S., 10, 1966, p. 383-401.
Popescu 1967	-Popescu D., Săpăturile arheologice din Republica Socialistă România în anul 1966, în SCIV, 18 , 3, 1967, p. 521-538.
Popescu 1968	-Popescu D., Les fouilles archéologiques dans la Republique Socialiste de Roumanie en 1967, în Dacia N.S., 12, 1968, p. 421-443.
Popescu 1968a	-Popescu D., Săpăturile arheologice din Republica Socialistă România în anul 1967, în SCIV, 19 , 4, 1968.
Popescu 1970	-Popescu D., Les fouilles archéologiques dans la République Socialiste de Roumanie en 1969, în Dacia N.S., 14, 1970, p. 431-464.
Prodan et al. 1954	-Prodan D., Popescu D., Horedt K., Chirilă E., Dănilă Şt., Doruţiu E., Husar Al., Keresztes K., Lascu N., Palko A., Popescu V., Protase D., Rusu M., Ţigărea I., Şantierul arheologic Moreşti (reg. Tg. Mureş, Reg Aut. Maghiară), în SCIV, 5, 1954, 1-2, p. 199-231.
Protase 1962	-Protase D., Şantierul arheologic Soporul de Câmpie, în MCA, 8, 1962, p. 527-536.
Protase 1966	-Protase D, Problema continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii, Bucureşti, 1966.
Protase 1966	-Protase D., Aşezarea autohtonă din sec. IV-VI de la Ţaga (jud. Cluj) , în AIIA, 28, 1987-1988, p. 443-450.
Protase 1988	Protase D., Aşezarea autohtonă din sec. IV-VI de la Ţaga (jud. Cluj) , în AIIA, 28, 1987-1988, p. 443-450.
Protase 1999	-Protase D., Kontrollgrabungen in den Jahren 1985-91 bei Moreşti (Kr. Mureş), Rumänien , în Transsilvanica. Archäologische Untersuschungen zur Älteren Geschichte des Südöstlichen Mitteleuropa . Gedenkschrift für Kurt Horedt, Rahden/Westfalien, 1999, p. 265-272.
Protase 1999a	-Protase D., Napoca postromană sfârşit de urbanism, continuitate de viaţă, în Napoca 1880 de ani de la începutul vieţii urbane, Cluj-Napoca, 1999, p. 226-233.
Protase 2000	-Protase D., Autohtoni în Dacia (II). Dacia postromană până la slavi, Cluj-Napoca, 2000.
Protase şi Ţigăra 1959	-Protase D., Ţigăra I., Săpăturile de la Soporul de Câmpie (r. Turda, reg. Cluj) , în MCA, 5, 1959, p. 425-434.
Protase 2003	Protase D., Ţaga. Două aşezări din perioada finală a etnogenezei românilor (sec. IV-VI şi VII-VIII), Cluj-Napoca, 2003.
Protase şi Ţigăra 1960	-Protase D., Ţigăra I., Şantierul arheologic Soporul de Câmpie (r. Turda, reg. Cluj) , în MCA, 6, 1960, p. 384-395.
Protase et al. 1988	-Protase D., Zrinyi A., Grozav M., Sondajele arheologice de verificare de la Moreşti efectuate în anii 1985-1986, în Apulum, 25, 1988, p. 287-296.
Riché şi Le Maitre 2000	-Riché P., Le Maitre P., Invaziile barbare, Ed. Corint, Bucureşti, 2000.
RACj	-Repertoriul arheologic al judeţului Cluj (ed. I.H. Crişan, M. Bărbulescu, E. Chirilă, V. Vasiliev, I. Winkler), Cluj-Napoca, 1992.
Rustoiu 1993	Rustoiu A., Ceramica dacică de la Floreşti-„Cetatea Fetei“ (jud. Cluj) , în RB, 7, 1993, p. 63-75.
Rustoiu 2002	-Rustoiu A., Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002.
Rusu 1956	-Rusu M., Cercetări arheologice la Gilău, în MCA, 2, 1956, p. 687-716.
Rusu 1962	-Rusu M., The prefeudal cemetery of Noşlac (VI th-VII th centuries), în Dacia N.S., 6, 1962, p. 269-292.
Rusu 1977	-Rusu M., Transilvania şi Banatul în secolele VI-IX, în Banatica, 4, 1977, p. 169-213.
Rusu şi Cosma 1995	-Rusu M., Cosma C., Iernut, com. Sfântu Gheorghe, jud. Mureş, “Punctul Pe Şes”, în CCA (1994), Bucureşti, 1995, p. 45.
Stoia 1977	-Stoia A., Les fouilles archéologiques en Roumanie (1976), în Dacia N.S., 21, 1977, p. 357-373.
Stoia 1979	-Stoia A., Les fouilles archéologiques en Roumanie (1978), în Dacia N.S., 23, 1979, p. 355-370.
Stoica et al. 1985	-Stoica G., Petrescu P., Bocşe M., Dicţionar de artă populară, Bucureşti, 1985.
Stoiculescu 1999	-Stoiculescu C. D., Pădurile virgine şi cvasivirgine româneşti, un patrimoniu natural european de excepţie, în Revista Pădurilor, 2, 1999, p. 14-22.
Székely 1962	-Székely Z, Săpăturile arheologice de la Porumbenii Mici, în MCA, 8, 1962, p. 25-33.
Székely 1969	-Székely Z., Materiale ale culturii Sântana de Mureş din sud-estul Transilvaniei, în Aluta, 1, 1969, p. 7-114.
Székely 1971	-Székely Z., Eléments byzantins dans la civilization matérialle des VI e-VIII e siècles dans le Sud-Est de la Transylvanie, în DaciaNS, 15, 1971, p. 353-358.
Székely 1973	-Székely Z., Săpăturile executate de Muzeul din Sf. Gheorghe (1967-1970), în MCA, 10, 1973, p. 219-224.
Székely 1992	-Székely Z, Aşezări din sec VI-XI p. Ch. în bazinul Oltului Superior, în SCIVA, 43, 3, 1992, p. 245-306.
Teodor 1984	-Teodor D. Gh., Civilizaţia romanică la est de Carpaţi în secolele V-VII e.n.. Aşezarea de la Botoşana-Suceava, Bucureşti, 1984.
Teodorescu 1964	-Teodorescu V., Despre cultura Ipoteşti-Cândeşti în lumina cercetărilor arheologice din nord-estul Munteniei (regiunea Ploieşti), în SCIV, 15, 4, 1964, p. 485-503.
Tomescu 2000	-Tomescu M., Holocenul-date cronologice şi climatice, în Cercetări Arheologice, XI/1, Bucureşti, 1998-2000, p. 235-242.
Ujvári 1972	Ujvári I., Geografia apelor, Bucureşti, 1972.
Ursuţiu 2002	-Ursuţiu A., Etapa mijlocie a primei vârste a fierului în Transilvania, Cluj-Napoca, 2002.
Vasiliev et al. 2002	-Vasiliev V., Rustoiu A., Balaguri E. A., Cosma C., Solotvino-„Cetate“ (Ucraina Transcarpatică). Aşezarea din epoca bronzului, a doua vârstă a fierului şi din evul mediu timpuriu, în BTh., 33, Cluj-Napoca, 2002.
Velter 2002	-Velter A. M., Transilvania în secolele V-XII, Bucureşti, 2002.
Vlassa 1965	-Vlassa N., Cercetări arheologice în regiunile Mureş-autonomă maghiară şi Cluj, în ActaMN, 2, 1965, p. 19-38.
Vlassa et al 1966	-Vlassa N., Rusu M., Protase D., Horedt K., Săpăturile arheologice de la Iernut, în ActaMN, 3, 1966, p. 399-410.
Vlăduţiu 1973	-Vlăduţiu I., Etnografia românească, Bucureşti, 1973.
Winkler et al. 1983	-Winkler I, Blăjan M., Servaţius G., Togan G., Giura L., Cercetări arheologice în aşezarea de la Mediaş-„Gura Câmpului“ (jud. Sibiu) , în Apulum, 21, 1983, p. 121-156.
Zaharia 1995	-Zaharia E., La station n o 2 de Bratei, dép. de Sibiu (VI e-VIII e siècles), în Dacia, N.S., 38-39, 1994-1995, p. 297-356.
Zaharia et al. 1996	-Zaharia E., Comşa E., Chicideanu I., Babeş M., Barnea A., Locuinţa, în EAIVR, (D-L), Bucureşti, 1996, p. 319-326.
Zrinyi 1976	-Zrinyi A., Repertoriul localităţilor din judeţul Mureş cu descoperiri arheologice din sec IV-XIII, în Marisia, 6, 1976, p. 125-163.

HOME	Simpozioane	Statistici site	Legături	Contact

ACADEMIA ROMÂNĂ - Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU - Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European

Cronologia aşezărilor

BIBLIOGRAFIE

volum apărut în seria: BIBLIOTHECA SEPTEMCASTRENSIS XII

	Simpozion, 13 – 15 MAI 2005, SIBIU / coordonatori volum: Zeno Karl PINTER, Ioan Marian ŢIPLIC, Maria Emilia ŢIPLIC, integrare web: Cosmin SUCIU, ISBN 973-709-158-2 pentru volumul publicat. Copyright © 2005 Departamentul pentru Relaţii Interetnice pentru prezenta ediţie electronică. Responsabilitatea ştiinţifică a conţinutului textelor revine autorilor. Volum apărut în BIBLIOTHECA SEPTEMCASTRENSIS, XII Sibiu, 2005