GEPIZII ŞI „POTAISSA” (SEC. VI D. HR.) 

Sorin NEMETI

 I GEPIDI E POTAISSA (VI SECOLO D. C.)

Sommario

Nel questo articulo si tratta di alcuni oggetti i quali risalgono al VI secolo d. C. e possono essere mesi in relazione con l’abitazione dell’ età gepidica, nelle rovine dell’ antica città romana di Potaissa. Gli oggetti  trovati sono una fibbia del cingolo di bronzo, delle lucerne, una moneta di Giustiniano e frammenti ceramici scoperti nelle rovine delle termae del castrum legionis. Tutte queste scoperte parlanno sulla continuità dell’abitazione gepidica a Potaissa nel VI secolo. 

În fostul oraş roman Potaissa şi în împrejurimi, materialele arheologice databile în prima jumătate a secolului al V-lea sunt destul de rare, situaţie întâlnită de altfel în întreaga Transilvanie [1] . Urme ale continuităţii de locuire în secolul al IV-lea (materialele arheologice care atestă menţinerea legăturilor cu Imperiul) [2] se găsesc, în schimb, pe teritoriul fostei colonia şi în castru. Primele urme sigure ale prezenţei barbarilor germanici apar în prima jumătate a secolului al V-lea d. Hr., epocă în care  trebuie datat mormântul cu nişă din porticul nordic al fostei clădiri a comandamentului din castru [3] . Această interesantă descoperire deschide o serie ilustrată de materiale arheologice databile spre mijlocul secolului al V-lea d. Hr. (limita intervalelor cronologice D2/D3 [4] ) şi în a doua jumătate a acestui secol (intervalul cronologic D3). Este vorba de bordeiul şi mormântul din zona cazărmii cohortei milliaria (fibulă digitată din bronz, pieptene bilateral de os) [5] , mormântul princiar şi descoperirile izolate din zona termelor (fibule digitate) [6] .  Toată această serie de descoperiri indică faptul că în castru şi în zona fostei Potaissa s-a aşezat un grup germanic oriental, cândva în epoca de final a dominaţiei hunice la Dunăre sau după momentul decisiv al luptei de la Nedao. În fostul castru legionar şi în ruinele oraşului s-au descoperit însă şi materiale databile în secolul al VI-lea, semn că germanicii au continuat să stăpânească zona în continuare.

Deşi, descoperirile sunt încă relativ puţine ele atrag atenţia, pe de o parte, asupra faptului că germanicii instalaţi la Potaissa au rămas pe loc (ca în întreaga Transilvanie de altfel), şi , pe de altă parte, că aceştia se aflau în relaţii cu Imperiul Roman târziu.

 Catalog:

Obiecte de podoabă.

1. Cataramă de bronz cu corp oval; lipseşte spinul. Descoperire întâmplătoare - „în împrejurimile Turzii”. Se găsea odinioară în colecţia Téglás Gábor, de unde a ajuns în Muzeul Ţării Crişurilor Oradea [7] . Interpretată ca aparţinând inventarului unui mormânt de înhumaţie, datat în secolul al VI-lea d. Hr. [8]

Monede [9] .

2. Solidus emis de Iustinian I (527-565); moneda făcea parte din colecţie de antichităţi a lui József Kemény de la Luncani. Condiţii de descoperire necunoscute. (aur, nr. K 65/1 în manuscrisul lui Keményi, determinat după Sabatier, 5: Av. D. N. Iustinianus P. P. Aug., Rv. Victoria Augustorum.) [10] .  

Lucerne.

3. Opaiţ „nord-african”, cu discul decorat cu o cruce latină. Opaiţul, cu ciocul spart şi lungimea de 10 cm, se păstrează în muzeul din Oradea şi provine din colecţia Téglás (fiind descoperit în Turda, în „Valea Sândului” [11] ). Discul plat este decorat cu o cruce care are capetele braţelor lăţite, iar umărul plat e decorat cu o ştampilă în relief. Piesa a fost tradiţional datată în secolul al IV-lea d. Hr., dar Al. Diaconescu încadrează opaiţul în tipul Atlante X, A, 1, a tip datat la sfârşitul secolului V – prima jumătate a secolului VI d. Hr. [12] .

4. Opaiţ „syro-palestinian”. Provine din Turda, din aceeaşi colecţie Téglás şi a ajuns prin comerţul de antichităţi tot în muzeul orădean. Opaiţul, cu lungimea de 9 cm, avea corpul ovoidal şi fund inelar, discul plat, ansa conică, iar pe umăr un decor alcătuit din dreptunghiuri adâncite. Opaiţul a fost datat tradiţional în secolul IV d. Hr.(eventual IV-V d. Hr.),  dar analogiile din Liban, Palestina şi Egipt îl determină pe Al. Diaconescu să redateze opaiţul în sec. VI – VII d. Hr. („lampa de la Potaissa a fost produsă cel mai devreme în secolul al VI-lea în Egipt mai degrabă decât în Palestina şi trebuie să fi ajuns în Dacia cel mai târziu la începutul secolului al VII-lea”) [13] . 

Ceramică.

5. Un fragment dintr-un vas de mari dimensiuni decorat pe corp cu o bandă de ornamente geometrice în reţea se afla în colecţia  Téglás István. Apare în inventar la nr. 773, cu menţiunea „Fragment mare dintr-un vas dacic. Tîrgul de vite (D)”, dar desenul indică un decor asemănător cu cel al vaselor descoperite în orizontul Moreşti [14] . Fostul „Tîrg de vite” se află  între Dealul Zânelor, Arieş şi Valea Sândului (străzile Cheii, Aroneanu, P. Cerna etc.).

În săpăturile din termele castrului legiunii a V-a Macedonica din anul 2002 au fost descoperite o serie de fragmente ceramice care aparţin orizontului cultural gepid.

6. a. Fragment de cană cu tub de scurgere (Röhrenkanne). Ceramică fină cenuşiu – gălbuie, lustruită, lucrată la roată. Se păstrează două fragmente: un fragment (5 x 4,7 cm) din partea superioară cu buza şi gâtul vasului (care mai păstrează urmele unui decor, anume trei linii verticale paralele, incizate după ardere) şi un fragment (5,6 x 4,8 cm) din peretele vasului pe care este aplicat şi tubul de scurgere (Pl. I/1).

b.  Fragment dintr-un perete de vas (6,3 x 5,8 cm). Ceramică fină cenuşiu–gălbuie, lustruită, lucrată la roată, pe umărul vasului păstrându-se un decor geometric în reţea (o bandă de incizii lustruite intersectate în forma literei x) (Pl. I/2).

Toate cele trei fragmente, după tehnica de modelare a vasului, culoarea şi consistenţa pastei fac parte din acelaşi vas. Toate trei fragmentele s-au descoperit în caseta 2 / 2002 (la nord de spaţiul numit convenţional „frigidarium I”), la h =  0, 30 m, în  nivelul de dărâmătură a zidurilor romane, imediat sub humusul modern. Fragmentul b provine probabil din zona bombată a corpului aceleiaşi căni de turnat de la care provin fragmentele a.

7. În anul 2002, în zona praefurnium-ului camerei I s-a descoperit un fragment de perete (acum cu interiorul ciobit) al unui vas de tip pahar (oricum dintr-un vas cu profilul pereţilor drept) (3,4 x 2,8 cm). Ceramică de culoare neagră, fină, lustruită, cu decor geometric în reţea (o bandă de incizii lustruite intersectate în forma literei x) (Pl. I/3).

8. Tot în anul 2002, în zona  praefurnium-ului camerei G (praefurnium desfiinţat din care se mai păstrează doar lespezile care marcau canalul praefurnium-ului), în caseta 4 / 2002, la adâncimile h = 0, 45 m şi h = 0, 60 m, s-au descoperit două fragmente din buză (8, 7 x 4, 8 cm) şi un fragment din peretele (11,4 x 6 cm) aceluiaşi vas. Ceramică  cenuşie semifină lucrată cu mâna (striuri neregulate se păstrează pe inelul lat al buzei vasului). Vasul este confecţionat dintr-o pastă de bună calitate ce foloseşte ca dregresant nisip fin şi puţine pietricele. Ca decor, pe gâtul şi pe corpul vasului, întâlnim un ornament incizat vălurit (pe fragmentele păstrate se mai pot observa patru asemenea registre situate la distanţe de la doi la patru cm distanţă unul de altul) (Pl. II). 

 Cele câteva fragmente ceramice vin să întregească imaginea locuirii germanice în termele castrului legionar [15] . Fragmentul subţire de culoare neagră cu ornamente geometrice lustruite aparţinea probabil unui pahar [16] sau făcea parte din gâtul subţire al unei căni. Vasul de provizii (Krausengefässe) decorat cu benzi de linii în val incizate este cunoscut în mediul germanic din Transilvania încă din secolul al V-lea [17] , dar şi în secolul al VI-lea, la Bratei [18] sau Moreşti [19] , în mediul gepidic.

Un vas tipic pentru civilizaţia gepidă din secolul VI este considerat cana cu tub de scurgere (Röhrenkanne). Exemplare ale acestei forme de vas provin din diverse puncte din spaţiul intracarpatic şi din Pannonia, din aşezări şi morminte.  Astfel, în Transilvania, se cunosc 11 exemplare de la Moreşti [20] , iar vase fragmentare sau doar tuburi s-au găsit la Porumbenii Mici [21] , Bezid [22] , Bratei [23] , Biharea [24] , Sânmiclăuş [25] , Alba Iulia [26] , Cipău – Sfântu Gheorghe [27] , Dipşa [28] , Şeica Mică [29] şi Stupini [30] . În spaţiul pannonic asemenea vase au fost descoperite în morminte din cimitirele gepide de la Békésszentandrás – Mogyoróshalom şi Szöreg [31] .  Analiza tipologică a ceramicii gepide i-a permis lui K. Horedt să stabilească că în bazinul carpatic această formă de vas ajunge în secolul al VI-lea, deja constituită, şi că există două etape în evoluţia acestui tip de vas: una gepido-longobardă databilă în secolul VI şi una franco-avară aparţinând secolului al VII-lea. [32] În general cănile cu tub de scurgere din Transilvania au fost datate în secolul VI [33] sau în secolele VI-VII [34] . Asocierea cu alte categorii de materiale în complexe din Transilvania nu este, în momentul de faţă, suficient de relevantă pentru a susţine datarea acestei forme de vas şi în secolul al V-lea (bordeiele 1,  G 1-2; MN III-IV şi B de la Moreşti [35] , locuinţa nr. 26 de la Stupini [36] ). Majoritatea siturilor din care provin căni cu tub de scurgere se datează în general în secolul VI sau VI-VII, cu excepţia necropolei de la  Békésszentandrás – Mogyoróshalom datată de D. Csállany în intervalul 472-568 d. Hr. [37] şi a aşezării de la Stupini încadrată de C. Gaiu în intervalul – “ultimele decenii ale secolului V şi … pe parcursul secolului VI” [38] . Astfel, nu excludem posibilitatea ca vasul de tip Röhrenkanne din termele castrului de la Turda să se dateze în ultimele decenii ale secolului al V-lea, dar toate datele converg spre datarea acestui tip de vas în spaţiul transilvan în secolul al VI-lea sau chiar mai târziu.

Astfel, după analiza acestor puţine materiale putem conchide că locuirea germanică de la Potaissa nu se încheie la sfîrşitul secolului V, ci continuă şi în secolul următor. Ceramicii din castru i se adaugă catarama de bronz pentru a defini prezenţa germanică la Turda, iar solidus-ul emis de Iustinian şi opaiţele importate din Imperiu dovedesc, în opinia noastră, mai degrabă relaţiile acestor germanici cu Imperiul decât pătrunderea unor artefacte bizantine în mediul autohtonilor latinofoni din Turda. Cât despre identitatea tribală a germanicilor care locuiau la Turda, ea apare, din această perspectivă drept evidentă. Textul destul de explicit al lui Iordanes referitor la lupta de la Nedao îi tratează pe gepizii lui Ardarich drept cuceritori ai întregii Dacii (Iordanes, Getica, 264: Nam Gepidi Hunnorum sibi sedes viribus vindicantes totius Daciae fines…; Gothi…accipientesque Pannoniam…) [39] . Civilizaţia germanică orientală din Transilvania creată de populaţia care îşi înmormânta morţii în cimitire cu morminte în şiruri (aparţinând acelui Reihengräberkreis) este unanim atribuită, în acord cu izvoarele literare, gepizilor [40] . Alte ipoteze, care îi consideră pe germanicii din Transilvania celei de-a doua jumătăţi a secolului V ostrogoţi sau sciri [41] , vin în dezacord cu izvoarele literare sau arheologice.

<< TOP >> / Planşa I / Planşa II / Note Bibliografice/ Bibliografie