MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI :CURSURI : FORUM : CĂUTARE |
---|
BIBLIOTHECA SEPTEMCASTRENSIS V |
CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN PEŞTERA CAUCE (II)
(sat Cerişor, comuna Lelese, judeţul Hunedoara) Autori: Sabin Adrian LUCA,Cristian ROMAN, Dragoş DIACONESCU, Horia CIUGUDEAN, Georgeta EL SUSI, Corneliu BELDIMAN ISBN 973-590-995-2,Cu contribuţii de: Diana STANCZ |
|
CAPITOLUL VII
Nivelul VII. Epoca bronzului
Depunerile aparţinând epocii bronzului au fost reunite cu ocazia descrierii stratigrafiei peşterii în cadrul nivelului VII, pe care autorii săpăturilor l-au atribuit în totalitate culturii Wietenberg [1] . Acesta este dominat de culori din gama brunului, subnivelurile având culoarea brună (nr. 3 pe plan), brun-roşcată (nr. 4 pe plan), gri (nr. 5 pe plan) şi roşcată (nr. 6 pe plan). Ultima depunere (nr. 2 pe plan), bine diferenţiată sub raport cromatic, este menţionată separat, deoarece ea cuprinde, după cum remarcă autorii săpăturii, „materiale ceramice care evoluează spre perioada bronzului târziu” [2] . Din păcate, stratul nr. 2 include în partea superioară nivelul actual de călcare din peşteră fiind, inevitabil, parţial deranjat, şi cuprinzând materiale amestecate. Vom reveni asupra acestei observaţii în discuţia privind încadrarea cultural-cronologică a materialelor aparţinând epocii bronzului din peştera de la Cerişor-Cauce. 2. Complexele. Epocii bronzului îi aparţin mai multe complexe, unele fiind interpretate ca posibile resturi ale unor locuinţe (deşi se acceptă şi eventualitatea unor destinaţii diferite pentru gropi), altele având un caracter funerar (M1 şi M2). Este menţionată şi existenţa unei vetre (desemnată cu sigla V1 / 1999) aflată la adâncimea de 0,30 m. şi constând dintr-un strat de cenuşă, de până la 5 cm grosime, ocupând o suprafaţă circulară şi având în compoziţie şi fragmente ceramice de mici dimensiuni. O groapă de mari dimensiuni (având sigla G1 = nr. 7 pe plan) aparţine, conform descoperitorilor, nivelului inferior Wietenberg, ea putând eventual reprezenta o locuinţă adâncită (?) în vreme ce alteia, de dimensiuni mai reduse (nr. 8 pe plan), nu i se poate preciza utilitatea. Analizând cataloagele descoperirilor aparţinând epocii bronzului din Transilvania, se poate constata că în cadrul culturii Wietenberg nu lipsesc cazurile de utilizare ale unor peşteri, cum sunt cele de la Crăciuneşti, Geoagiu, Federi, Mereşti, Sănduleşti – Cheile Turzii, Vălişoara etc. [3] . Ele au fost sumar menţionate în cadrul discuţiilor privind tipurile de aşezări, remarcându-se numărul lor redus (sub 1 %), dar şi posibilitatea ca materialele descoperite să reprezinte şi altceva decât simple resturi de locuire [4] . Caracterul special al unor grote, utilizate fie ca spaţiu sacru de ceremonial, pentru depunerea de ofrande [5] sau în scopuri funerare [6] , ar trebui, credem noi, să determine o analiză şi interpretare mai nuanţată a descoperirilor de acest gen. Recent a fost cercetată tot la Cerişor o altă peşteră care cuprindea un nivel de locuire aparţinând culturii Wietenberg [7] . Un argument privind funcţionalitatea complexă a peşterii de la Cerişor-Cauce în perioada epocii bronzului este şi descoperirea celor două gropi cu depuneri de schelete umane, denumite M1 şi M2. M1 / 1998 a fost descoperit în S I / 1998-1999, caroul 2, la adâncimea de 1,00 m faţă de nivelul actual de călcare [8] . Groapa, al cărui contur a putut fi bine observat şi delimitat, avea în secţiune o formă circulară ce nu depăşea diametrul de 0,65 m. Ea pornea din stratul nr. 7 şi penetra depunerile purtătorilor culturilor Coţofeni şi Tiszapolgár, săparea şi umplerea acesteia antrenând materiale Wietenberg, Coţofeni şi Tiszapolgár, ceramica abundând în umplutura inferioară a gropii. Conform observaţiilor descoperitorilor, decedatul era aşezat în poziţie chircită accentuată, culcat pe partea dreaptă, cu privirea spre est
[9]
. Analizând planul şi dimensiunile reduse ale gropii
[10]
, credem că este greu de admis plasarea oaselor în conexiune anatomică. Examinând ulterior şi materialul osteologic provenit din groapă (pl. XXXVII) am putut constata că nu erau prezente decât craniul şi câteva oase din schelet (pl. XXXVII). Fundul gropii era marcat de un pat de dolomită şi fragmente ceramice de mici dimensiuni, inventarul propriu-zis al mormântului constând din două pandantive confecţionate din cochilii ale scoicii Dentalium (pl. XXXV/7-8)
[11]
. Nu au fost sesizate alte elemente complementare de ritual. M2 / 1998 a fost descoperit odată cu excavarea casetei C2 / 1998, la 0,52 m adâncime de la nivelul actual de călcare şi a fost deranjat, până la adâncimea de 0,40 m, de o groapă recentă. Această situaţie nu a permis sesizarea formei gropii şi a nivelului iniţial de săpare, ea fiind practicată în nivelul aferent culturii Wietenberg. Poziţia primară a oaselor şi a inventarului (?) pare să fi fost deranjată încă din preistorie, conform supoziţiilor descoperitorilor, argumentul acestora fiind aflarea unui humerus uman în zona craniului, fără vreo relaţie anatomică cu acesta. Cercetarea integrală a secţiunii S I / 1998-1999 nu a furnizat alte elemente conexe în ceea ce priveşte acest mormânt. Examinând materialul osteologic provenit din groapă, s-a putu constata că el nu era reprezentat decât de o calotă fragmentară şi un humerus (pl. XXXVIII). Contextul general al descoperirii ar putea sugera ideea unei depuneri rituale, această practică funerară coexistând cu înhumarea propriu-zisă. Interpretate de descoperitori drept morminte, cele două gropi cu depuneri de schelete umane din peştera Cauce prezintă unele elemente care le individualizează în contextul funerar al epocii bronzului. Unele antecedente pentru situaţia întâlnită la Cerişor-Cauce pot fi citate din perioada bronzului timpuriu, în cadrul grupului Roşia [12] , aici însă lipsind orice urme de locuire a peşterii. În cadrul culturii Wietenberg sunt atestate, în afara necropolelor şi grupe mici de morminte precum şi destul de numeroase cazuri de înmormântări în cadrul unor aşezări [13] . Există însă doar un singur caz şi acela nesigur, de înmormântare într-o peşteră (Mereşti-Peştera Almaş) [14] . Analizând descoperirea de la Cauce din punctul de vedere al ritului funerar, ea se înscrie în grupul minoritar al mormintelor de inhumaţie, care reprezintă doar puţin peste 7 % din totalul mormintelor cunoscute în arealul culturii Wietenberg, incineraţia dominând net [15] . Trebuie însă remarcat faptul că nici unul dintre cele două schelete nu pare a se fi aflat depus cu oasele în conexiune anatomică, acest lucru fiind evident mai ales în cazul lui M2. Nu credem că poate fi vorba despre o deranjare a conţinutului gropii încă din preistorie, aşa cum au presupus iniţial descoperitorii [16] , ci ne aflăm mai degrabă în situaţia unei depuneri iniţiale de oase umane fără conexiune anatomică. Practica depunerii de schelete dezarticulate a fost larg utilizată în Transilvania în tumulii aparţinând bronzului timpuriu [17] , ea reflectând probabil obiceiul descompunerii corpurilor înainte de înmormântare, urmată apoi de îngroparea, completă sau doar parţială, a oaselor. Deşi extrem de rare, asemenea cazuri sunt atestate în cadrul culturii Wietenberg, în cimitirul de la Sibişeni, unde mormântul 40 (biritual) conţinea un schelet de adolescent, despre care se afirmă că ar fi fost depus incomplet, cu oasele fără conexiune anatomică [18] . Oase umane au mai fost descoperite şi în gropile B - E aparţinând complexului de la Oarţa de Sus, aici însă fiind vorba despre un loc de cult şi nu despre o arie funerară [19] . Pentru perioada Bronzului târziu poate fi amintită descoperirea celor două gropi cu oase umane din peştera de la Româneşti, atribuite unei faze finale a grupului Balta Sărată [20] . În ceea ce priveşte inventarul funerar, el este bine precizat doar în cazul lui M1, fiind vorba despre un colier format din două cochilii ale scoicii Dentalium. Nouă asemenea piese sunt semnalate în inventarul mormântului 5 de la Derşida, altele fiind găsite în număr mare (circa 150-200 bucăţi) în cuprinsul aceleiaşi aşezări aparţinând culturii Wietenberg [21] . Recent au fost descoperite în peştera nr. 1 (Peştera Mare) de la Cerişor alte două podoabe lucrate din Dentalium, într-un nivel atribuit tot culturii Wietenberg [22] . Mărgele confecţionate din Dentalium sunt utilizate încă din perioada neolitică, ele fiind apoi atestate în bazinul carpatic în mediul Baden şi apoi în culturile bronzului timpuriu şi mijlociu (Nitra, Unetice, Otomani) [23] . O problemă neclarificată pe deplin o constituie însă provenienţa cochiliilor, acestea putând fi sau exemplare fosile, prezente în depozite precum cel de la Buituri, lângă Cluj, sau Râpa, în Bihor sau dimpotrivă, moluşte din zona mediteraneană, aşa cum înclină să creadă T. Jurscsák, plecând de la gradul redus de fosilizare al exemplarelor de la Derşida, pe care le consideră contemporane cu vârsta staţiunii [24] . Desigur că o asemenea aserţiune, care implică existenţa unor relaţii de schimb cu aria mediteraneană, rămâne să mai fie verificată şi prin alte metode. Dorim să menţionăm totuşi faptul că în apropierea peşterilor de la Cerişor se află punctul fosilifer de la Roşcani, unde sunt atestate cochiliile de Dentalium sp. [25] 3. 1. Ceramica. Depunerile aparţinând epocii bronzului din peştera de la Cauce au furnizat un bogat material ceramic, aflat în majoritatea sa în stare fragmentară, dar care a permis în unele cazuri reconstituirea parţială a unor vase. Trebuie remarcat faptul că fragmentele vaselor întregite provin din carouri şi de la adâncimi diferite, ceea ce indică existenţa unor intervenţii care au deranjat parţial depunerile epocii bronzului. Unele dintre ele au fost ocazionate de săparea şi apoi umplerea gropii lui M1, fragmente ale unor vase provenind din interiorul gropii întregindu-se cu altele aflate în stratul de cultură (pl. VIII/4, XI/6, XII/2). După cum va rezulta din analiza formelor şi decorului, ceramica din peştera Cauce nu aparţine unei singure culturi a epocii bronzului, dar observaţiile stratigrafice făcute nu permit separarea clară a materialelor pe niveluri.
Ceramica Wietenberg domină net din punct de vedere cantitativ, mai ales în cadrul stratului inferior de locuire, la adâncimi variind între 0,40-0,60 m. Acelaşi lucru se poate spune şi despre conţinutul gropii G1, care pleacă din stratul inferior şi conţine în umplutură doar ceramică Wietenberg (pl. XXXIII). Sunt reprezentate următoarele forme, cunoscute în marea lor majoritate din repertoriul culturii Wietenberg [26] : 1. Oalele (TA) cuprind mai multe variante:
-
TA1b (pl. XX/2) este atestată la Chintelnic
[27]
, Ciceu-Corabia
[28]
sau Moreşti
[29]
;
-
TA1c (pl. XXIV/3, XXVII/1) intră între variantele comune mediului Wietenberg, analogii existând în mai toate aşezările mai bine cercetate, cum ar fi Derşida
[30]
sau Sighişoara
[31]
;
-
TA2a (pl. XX/3, XXV/1, XXVI/5, 7; XXIX/2, 4-5; XXX/2-3) este una dintre variantele cele mai răspândite de oale din repertoriul Wietenberg, analogii existând în aşezările de la Caşva
[32]
, Deva
[33]
, în cimitirele de la Ocna Sibiului
[34]
, Oiejdea
[35]
şi Sighişoara-Herţeş
[36]
;
-
TA3b (pl. XX/1) este o formă mai rară, apartenenţa sa la repertoriul culturii Wietenberg putând fi susţinută prin analogiile de la Derşida
[37]
;
-
TA4c (pl. XIX/1; XXIX/3) apare în aşezările de la Derşida
[38]
, Bonţ
[39]
, Chintelnic
[40]
şi Sighişoara
[41]
;
-
TA4f (pl. XXVIII/2) este o formă rară şi probabil târzie, singura analogie oarecum apropiată fiind un vas de la Craiva
[42]
, a cărui apartenenţă la mediul Wietenberg nu este însă sigură;
-
TA4g (pl. XXXI/5) este atestată printr-un singur exemplar, analogiile cele mai apropiate fiind de găsit în necropola de la Deva
[43]
; - TA4r (pl. XXX/1) apare în aşezările de la Ghirbom [44] , Deva [45] , în cimitirele de la Ocna Sibiului [46] şi Sibişeni [47] . 2. Ceştile (TC) cuprind două variante: - TC1a (PL. XXVI/2); - TC3a (pl. XXXII/2) care apare în aşezările de la Braşov [48] , Sf. Gheorghe [49] sau Sebeş [50] . 3. Străchinile (TD) cuprind mai multe variante: - TD2a (pl. XXI/1); - TD2c (pl. XXI/2-3) este o variantă cu analogii la Feldioara [51] şi Mereşti [52] ; - TD3b (pl. XVII/2-3; XXV/2; XXVI/3; XXXIII/5) este o variantă târzie, atestată în aşezările Wietenberg de la Chintelnic [53] , Feldioara [54] , sau în cimitirul de la Sibişeni [55] ; - TD3c (pl. XXVIII/1; XXIX/1) este o variantă cu bune analogii în aşezările de la Cicău [56] , Braşov [57] , Sighişoara [58] sau Derşida [59] ; - TD3d (pl. XXI/4) este o variantă cu analogii în aşezarea de la Sardu [60] . 4. Străchini cu gura lobată (TE) cuprind următoarele variante: - TE1a (pl. XVIII/3; XXVII/5; XXXII/8) este o variantă comună de strachină lobată care îşi găseşte analogii în aşezarea de la Chintelnic [61] , Sebeş [62] şi Derşida [63] ; - TE1b (pl. XV/9) este o formă inclusă de Boroffka în repertoriul Wietenberg, pentru ea existând analogii în aşezarea târzie de la Gârbău [64] şi într-un posibil mormânt (?) de la Diviciorii Mari [65] . 5. Castroane (TF)
-
TF1a (pl. XV/1, 7; XVII/1; XXVI/4) apare în aşezările de la Cicău
[66]
, Ciceu-Corabia
[67]
, Corpadea
[68]
, Nicula
[69]
;
-
TF2b (pl. XXXI/3). 6. Farfurii (TG) sunt reprezentate printr-o unică variantă: - TG2a (pl. XXXI/3), cu analogii la Derşida [70] . 7. Capacele (TH) sunt reprezentate printr-un unic exemplar miniatural, prevăzut cu patru perforaţii, dintre care doar două complete (pl. XXXV/1), având bune analogii la Derşida [71] , Alba Iulia [72] . Ceramica Balta Sărată reprezintă şi ea un lot destul de numeros în cadrul materialelor aparţinând epocii bronzului de la Cauce. Din punct de vedere stratigrafic, observaţiile făcute de descoperitori nu ne permit decât să afirmăm că ea apare în număr mai mare în depunerile superioare aparţinând epocii bronzului, fără a lipsi cu totul însă nici de la adâncimi mai mari,. Se remarcă o strachină fragmentară, cu umărul bine marcat şi buza uşor evazată, prevăzută cu proeminenţe împinse din interior şi decorată cu ghirlande de caneluri înguste între care apare un motiv realizat prim imprimarea cu o unealtă dinţată (pl. XIV/7). Mai multe fragmente de castroane sau străchini, cărora le lipseşte gura, sunt decorate cu aceleaşi ghirlande de caneluri înguste (pl. XVIII/4-6). O altă variantă de castron, are gâtul înalt, în formă de pâlnie, demarcat de corp printr-un umăr bine marcat, pe care apar grupuri de incizii (pl. XXXIV/6). Fundul unei străchini este decorat cu un motiv cruciform realizat din linii duble incizate (pl. XIV/5). Dintr-un vas de formă bitronconică se păstrează partea superioară, cu buza uşor răsfrântă şi decorat cu linii arcuite (pl. XXXIV/5). Alte fragmente provenind de la vase de formă neprecizată sunt decorate cu caracteristice grupuri de şănţuleţe dispuse în căpriori (pl. XV/2; XVI/12). Apariţia ceramicii de tip Balta Sărată în arealul Wietenberg a fost semnalată în repetate rânduri [73] , nefiind însă totdeauna precizat dacă avem de a face cu importuri în mediu Wietenberg sau despre locuiri Balta Sărată propriu-zise în zonele de contact ale celor două culturi, cum este cazul zonei Tării Haţegului. Recent au fost publicate noi materiale ceramice Balta Sărată de la Hăşdat [74] , Peştişu Mare [75] şi din peştera nr. 1 de la Cerişor [76] . Ele vin să documenteze o zonă de puternice influenţe Balta Sărată în zona Hunedoarei, inclusiv probabil penetrări ale unor comunităţi de acest tip, fără ca palierul cronologic la care se produc şi raporturile cu mediul Wietenberg să fie mai bine precizate. Ceramica de tip Vatina (-Verbicioara?) reprezintă probabil cea mai insolită prezenţă culturală din acest sit, ea fiind reprezentată prin câteva fragmente cu decor format din triunghiuri alungite dispuse cu vârful în sus şi având interiorul fin haşurat (pl. XV/6; XVI/1). Motivul este cunoscut din aşezarea Verbicioara de la Dubova-Adăpostul lui Climente [77] , din staţiunea eponimă [78] , dar mai ales din mediul Vatina de la Moldova Veche-Ostrov [79] , Vatin [80] . Ceramica Noua este reprezentată printr-un caracteristic fragment de ceaşcă cu toartă cu buton (pl. XIV/2), pentru care analogiile nu mai sunt necesare. Apariţia sa în nivelul superior de depuneri aparţinând epocii bronzului confirmă prelungirea acestuia până la nivelul bronzului târziu. Urmărind harta de răspândire a materialelor de tip Noua din Transilvania [81] , constatăm că fragmentul de ceaşcă de la Cerişor-Cauce constituie cea mai sudică apariţie de acest gen din vestul Transilvaniei. 3. 2. Obiecte din piatră şi lut. Comparativ cu nivelele aparţinând perioadei neolitice sau eneolitice, în nivelurile epocii bronzului de la Cauce s-au descoperit puţine unelte din piatră. Uneltele din piatră cioplită includ şi unele piese mai vechi, refolosite [82] . Raritatea pieselor cioplite se încadrează într-un fenomen mai general, constatat în majoritatea aşezărilor aparţinând epocii bronzului [83] . Obiectele din piatră şlefuită sunt şi ele reduse numeric, dar sunt mai diversificate din punct de vedere tipologic. A fost descoperit un topor perforat din piatră, aflat în stare fragmentară [84] , căruia i se adaugă un frecător sferic [85] , ambele unelte aparţinând unor categorii de piese cu largă utilizare în epoca bronzului, care nu permit consideraţii tipologice sau cronologice mai circumstanţiale. O situaţie aparte o reprezintă în schimb un număr de trei obiecte din piatra, care se grupează în categoria uneltelor utilizate în metalurgia bronzului. Este vorba despre două tipare din gresie şi un ciocan de granit. [86] Tiparul nr. 1 a fost descoperit fragmentat în două piese. Partea de turnare a tiparului (superioară) a fost descoperită cu ocazia cercetării de suprafaţă din primăvara anului 1998. Partea inferioară a piesei a rezultat în urma excavării casetei C2 / 1998 şi a fost descoperită la adâncimea de 0,40 m de la nivelul actual de călcare, în cadrul depunerilor aparţinând epocii bronzului. Piesa s-a fracturat, după toate aparenţele, încă din preistorie, posibil chiar în momentul utilizării sale, având în vedere că piatra nu prezintă urme de ardere intensă sau calcinare. Piesa aparţine unui tipar bivalv, pe una din feţe fiind săpată forma unei lame triunghiulare, cu orificiul de turnare spre mâner, pe aceeaşi faţă mai apărând şi formele a două sule (pl. XXXVI/1a). Pe faţa opusă este săpată o altă formă, reproducând o piesă plată, trapezoidală (pl. XXXVI/1b), posibil o lamă de brici (?), care comunică şi ea cu un orificiu de turnare, situat pe partea laterală a tiparului [87] . Tiparul Nr. 2 provine dintr-o albiere surprinsă la baza nivelului aparţinând culturii Wietenberg, în caroul 2 al secţiunii S I / 1998-1999. Alături de acesta erau şi fragmente ceramice Coţofeni, care par a fi ajuns aici întâmplător. Pe una dintre feţe, sunt săpate formele unei dăltiţe şi a unei sule (pl. XXXVI/2a), în vreme ce pe cealaltă faţă sunt redate trei piese, o daltă, o sulă şi probabil, un pumnal miniatural (pl. XXXVI/2b). Fără îndoială că dintre piesele figurate pe tiparele de la Cauce, lama triunghiulară de pe tiparul nr. 1 este cea mai interesantă, ea putând fi interpretată cel mai probabil drept pumnal. Lama reprodusă pe tipar are lungimea de 14,4 cm, dar trebuie avut în vedere că o parte a vârfului lipseşte, lăţimea maximă a lamei este de 4,2 cm. Descoperirile de tipare pentru pumnale sunt relativ rare, în întreg bazinul carpatic fiind cunoscute 20 de asemenea piese [88] . Pe teritoriul Transilvaniei sunt semnalate două exemplare din piatră, de la Hălchiu şi Oşorhei [89] Ele reproduc piese cu lama foliformă, cel de la Oşorhei fiind cu limbă la mâner şi datează din perioada bronzului târziu. Din Banat cunoaştem două tipare, unul de piatră de la Pecica [90] şi un altul din lut, de la Satu Mare [91] . Valva de tipar din piatră care provine din nivelul X al aşezării de la Pecica-Sanţul Mare reproduce un pumnal cu lama triunghiulară, nervură mediană puternic marcată şi partea superioară cu laturile arcuite. Din acest punct de vedere, ea diferă de forma lamei reprodusă pe tiparul de la Cauce, care are partea superioară dreaptă. Tiparul de la Satu Mare este fragmentar, păstrându-se doar o parte a lamei cu nervură mediană şi de aceea nu se poate preciza nici tipul de pumnal care se turna în el, nici datarea. Cât priveşte descoperirile de pumnale din aria culturii Wietenberg, până acum sunt cunoscute două exemplare, unul provenind din aşezarea de la Sighişoara-Wietenberg [92] iar celălalt din aşezarea de la Ardeu [93] . Piesa de la Sighişoara este prevăzută cu limbă la mâner, fiind datată la nivel de bronz mijlociu [94] , mai recent propunându-se încadrarea ei în categoria pumnalelor de tip răsăritean [95] . Pumnalul de la Ardeu aparţine tipului cu nervură mediană, umeri rotunjiţi şi nituri de fixare la mâner, tip atestat şi în aria culturii Otomani [96] , unde sunt cunoscute însă şi pumnale cu limbă la mâner [97] . Din păcate nici unul dintre ele nu oferă analogii apropiate pentru exemplarul redat pe tiparul de la Cauce. Urmărind evoluţia pumnalelor din regiunea bazinului carpatic se poate remarca faptul că exemplarele cu lamă triunghiulară şi placă de înmănuşare dreaptă, sunt în general caracteristice perioadei timpurii şi începutului celei mijlocii a epocii bronzului [98] , piesele cu limbă la mâner fiind de obicei forme mai târzii. În zona egeeană, pumnalele cu placa de înmănuşare dreaptă sunt destul de longevive, ele apărând încă din Helladicul timpuriu I şi continuând până în Helladicul mijlociu [99] . Dintre celelalte piese reproduse în negativ pe tipare, se remarcă dăltiţele de pe tiparul nr. 2, care aparţin atât variantei cu corp paralelipipedic, având un singur cap ascuţit (pl. XXXVI/2b). cât şi celei cu tăişul trapezoidal (pl. XXXVI/2a). Tiberiu Bader a stabilit două categorii principale în cadrul celor 21 de exemplare din epoca bronzului descoperite în Câmpia Someşului: a) dălţi simple, din bară metalică, cu secţiunea rotundă sau dreptunghiulară şi b) dălţi cu gaură de înmănuşare [100] . Conform acestei clasificări, ambele exemplare reproduse pe tiparele din peştera Cauce aparţin primei categorii, care este tipologic şi cea mai veche, apărând din eneolitic şi continuând să fie utilizată apoi şi în perioada bronzului timpuriu [101] . Cea de-a doua categorie, care include dălţile cu gaură de înmănuşare, apare doar începând din bronzul mijlociu, continuând să fie folosită până în bronzul târziu [102] . Din aria culturii Wietenberg sunt cunoscute ambele categorii [103] , pentru varianta cu tăişul puternic lăţit existând o analogie în aşezarea de la Derşida, exemplarul de aici având însă şi capătul opus ascuţit [104] . O altă piesă din piatră şlefuită care poate fi atribuită epocii bronzului, deşi a fost descoperită accidental, cu ocazia cercetărilor de suprafaţă efectuate de echipa de speologi, este un mic ciocan de piatră, de formă paralelipipedică, prevăzut cu un şanţ de fixare la unul din capete (pl. XXXVI/3). O asemenea piesă era utilizată în procesul de fabricare a obiectelor din metal, ea precedând apariţia ciocanelor din metal, larg utilizate începând cu perioada bronzului târziu [105] . Reprezentând deocamdată un unicat pentru Transilvania, ciocanul de la Cauce aparţine unei categorii de piese frecvent atestate în aşa numitele „morminte de meşteri – metalurgi”, alături de alte unelte (tipare, duze, pietre de polizat etc.) utilizate în procesul fabricării obiectelor din metal [106] . O piesă utilizată tot în metalurgia bronzului este şi duza din lut ars de formă conică, cu o perforaţie transversală şi decorată cu impresiuni alveolare (pl. XXXV/4). descoperită din păcate în aceleaşi condiţii ca şi ciocanul de piatră, dar care poate fi atribuită cu deplină îndreptăţire tot epocii bronzului. Duzele din lut se fixau la capătul foalelor care introduceau un curent de aer în cuptorul unde se topea minereul. Ele reprezintă o categorie de piese larg răspândite pe întreg teritoriul Europei începând cu epoca timpurie a bronzului [107] . Asemenea piese sunt cunoscute şi în aşezări din Transilvania, aparţinând perioadei timpurii [108] şi mijlocii a epocii bronzului [109] , ele păstrându-şi nealterată forma până în Hallstattul timpuriu [110] . Descoperirea a mai multor piese legate de fabricarea obiectelor de bronz (două tipare, duza şi ciocanul de piatră) în peştera Cerişor-Cauce poate indica prezenţa în această cavitate a unui meşter metalurg, dacă nu cumva obiectele fac parte din inventarul funerar al vreunui mormânt deranjat, asemenea asociaţii de piese fiind caracteristice mormintelor de meşteri descoperite în diverse regiuni ale Europei [111] . Alte obiecte din lut sunt aşa-numitele „capete de băţ”, în peştera Cauce fiind descoperite trei exemplare (pl. XXXV/2, 5-6). Asemenea piese sunt cunoscute mai ales din mediul Wietenberg [112] , dar sunt semnalate şi în culturile Tei, Monteoru, Noua, Verbicioara, Vatina sau Otomani [113] . Mai trebuie semnalată şi o fusaiolă din lut de formă tronconică, decorată cu motive incizate dispuse radial şi cu mici impresiuni pe circumferinţa bazei (pl. XXXV/3). Din depunerile aparţinând epocii bronzului provin mai multe unelte din os şi corn, unele finite, cu urme de intensă folosire, altele în curs de prelucrare. Dintre piesele finite de os fac parte două vârfuri lucrate din fragmente de oase lungi, rotunjite şi puternic lustruite ca urmare a utilizării lor intense, în timpul căreia s-a produs probabil şi fracturarea unuia dintre ele. Lor li se adaugă un fragment de os lung, prelevat ca eboşă pentru confecţionarea unui alt vârf, a cărui prelucrare a fost întreruptă însă în faza debitajului [114] . Cât priveşte piesele din corn de cerb, acestea cuprind o săpăligă cu orificiu de fixare a cozii şi un vârf, cu porţiuni fracturate şi lipsă, datorită folosirii sale probabile ca pană pentru despicarea lemnului cozii [115] . Piesele descoperite în peştera Cauce aparţin în majoritatea lor unor categorii atipice, larg utilizate în diverse culturi ale epocii bronzului din Transilvania. Săpăligi din corn de cerb au fost descoperite în aşezări ale culturii Wietenberg, cum sunt cele de la Derşida [116] , Boiu [117] sau Livezile [118] , sau în mediul Otomani, la Carei-Bobald şi Săcuieni [119] . |
[1] Luca şi colab. 2004, p. 48.
[2] Ibidem., p. 50.
[3] Andriţoiu 1992, p. 29, 121, nr. 35, p. 122, nr. 44 şi 48; Boroffka 1994, p. 100, p. 56, nr. 271, p. 71, nr. 365-366, p. 89, nr. 497, 500.
[4] Rotea 1993, p. 38.
[5] Soroceanu 1995 (a se vedea discuţia despre prezenţa unor depozite de bronzuri în peşteri de la p. 21-22)
[6] Sunt cunoscute cazurile unor peşteri din zona Crişanei, unde se practicau depuneri de schelete şi ofrande încă din perioada timpurie a bronzului (Halasi şi Emödi 1985) sau din nord-estul Banatului (Rogozea 1994, p. 115)
[7] Roman et al. 2000.
[8] Luca şi colab. 2004, p. 48, planul 7.
[9] Luca şi colab 2004, p. 49.
[10] Luca şi colab 2004, p. 48, planul 7.
[11] Luca şi colab 2004, pl. VI/1-2.
[12] Halasi şi Emödi 1985.
[13] Andriţoiu 1992, p. 32; Boroffka 1994, p. 106.
[14] Boroffka 1994, p. 56, nr. 271.
[15] Boroffka 1994, p. 107, Tab. 2.
[16] Luca şi colab. 2004, p. 49; ipoteza este însă dublată şi de posibilitatea „unei depuneri rituale”, luată în calcul de autorii cercetării.
[17] Ciugudean 1996, p. 132-133.
[18]
Andriţoiu 1992, p. 34.
[19] Boroffka 1994, p. 109.
[20] Rogozea 1984, p. 155, 163.
[21] Chidioşan 1980, p. 24, pl. 7/12, 39/43; Boroffka 1994 p. 225; Jurscsák 1984.
[22] Roman et al 2000, p. 14, pl. IV/8, 10.
[23] Bóna 1975, p. 268; Chidioşan 1980, p. 24; Bátora 2000, p. 343, 368, Taf. 26/14-22, 36/1, 49/4.
[24] Jurscsák 1984, p. 113.
[25] Luca 2004, p. 17-18, grupaj 4.
[26] Am folosit sistemul de clasificare elaborat de Nikolaus Boroffka (1994, p. 115-170, typentafel 1-6).
[27] Boroffka 1994, Taf. 25/13; 27/5.
[28] Boroffka 1994, Taf. 57/3.
[29] Boroffka 1994, Taf. 93/4.
[30] Chidioşan 1980, pl. 9/4.
[31] Andriţoiu şi Rustoiu 1997, fig. 4/3, 6/1, 3.
[32] Boroffka 1994, Taf. 21/2.
[33] Boroffka 1994, Taf. 69/5.
[34] Boroffka 1994, Taf. 104/5.
[35] Boroffka 1994, Taf. 107/9.
[36] Boroffka 1994, Taf. 129/7-8.
[37] Chidioşan 1980, pl. 13/1.
[38] Chidioşan 1980, pl. 9/5.
[39] Boroffka 1994, Taf. 15/1.
[40] Boroffka 1994, Taf. 35/8;
[41] Andriţoiu şi Rustoiu 1997, fig. 6/12.
[42] Boroffka 1994, Taf. 66/7.
[43] Andriţoiu 1992, pl. 37/4.
[44] Boroffka 1994, Taf. 81/3.
[45] Andriţoiu 1992, pl. 38/15.
[46] Boroffka 1994, Taf. 103/4.
[47] Boroffka 1994, Taf. 122/3,5.
[48] Boroffka 1994, Taf. 16/1.
[49] Boroffka 1994, Taf. 118/4
[50] Andriţoiu 1992, pl. 33/4.
[51] Boroffka 1994, Taf. 77/4, 7.
[52] Boroffka 1994, Taf. 95/7.
[53] Boroffka 1994, Taf. 29/4.
[54] Boroffka 1994, Taf. 77/7.
[55] Boroffka 1994, Taf. 121/5.
[56] Boroffka 1994, Taf. 49/6, 10; 50/5, 12).
[57] Boroffka 1994, Taf. 19/1 (aici şi cu o toartă !).
[58] Boroffka 1994, Taf. 133/10; 134/1.
[59] Chidioşan 1980, pl. 18/1, 3.
[60] Boroffka 1994, Taf. 116/7.
[61] Boroffka 1994, Taf. 34/2.
[62] Boroffka 1994, Taf. 117/5.
[63] Chidioşan 1980, pl. 21/8-9.
[64] Boroffka 1994, Taf. 82/9.
[65] Boroffka 1994, I, p. 40, nr. 175 (mediu Noua ?), II, Taf. 66/9
[66]
Boroffka 1994, Taf. 44/3-4; 45/8.
[67] Boroffka 1994, Taf. 58/1
[68] Boroffka 1994, Taf. 63/11.
[69] Boroffka 1994, Taf. 99/1.
[70] Chidioşan 1980, pl. 16/7-8.
[71] Chidioşan 1980, pl. 22/13-14.
[72] Andriţoiu 1992, pl. 29/3.
[73] Andriţoiu 1992, p. 48, pl. 36/14, 16-20; Boroffka 1994, I, p. 265, II, Taf. 117/2, 135/2.
[74] Roman şi Diaconescu 2000, pl. V/3, 6-7, 9; VI/3-4; VII/1, 3; VIII/2-5
[75] Roman şi Diaconescu 2000, pl. XVI; XVII/7, 9 (atribuite însă eronat culturii Wietenberg)
[76] Roman et al. 2000, pl. XX; XXI/1; XXII/5, XXIV/2; XXVI/2 (atribuite însă eronat culturii Wietenberg).
[77] Gumă 1997, pl. XLV/12
[78] Berciu 1961, Abb. 5/3-5.
[79] Gumă 1997, pl. XLIX/5.
[80] Bona 1975, Taf. 202/14.
[81] Andriţoiu şi Vasiliev 1993.
[82] Luca şi colab. 2004, p. 73-74, pl. II/16.
[83] Chidioşan 1980, p. 61; Andriţoiu 1992, p. 44; Boroffka 1994, p. 215.
[84] Luca şi colab. 2004, p. 75, pl. VI/8.
[85] Luca şi colab. 2004, pl. V/2.
[86]
Luca şi colab. 2004, foto 39-40.
[87] Boroffka 1997; între piesele sau tiparele reunite în acest studiu nu există însă o analogie apropiată de piesa noastră.
[88] Wanzek 1991, p. 24-25 (lista cuprinde 19 descoperiri, tiparul de la Satu Mare nefiindu-i cunoscut autorului la acea dată), Abb. 11.
[89] Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 49/2; 57/1; 1978, pl. 41/A2.
[90] Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 148, fig. 20/4.
[91] Gogâltan 1999, p. 106, nr. 42, p. 149 şi fig. 20/6
[92] Horedt 1960, Abb. 13/4 -5; Boroffka 1994, p. 235, typentafel 32/35, Taf. 130/1; Andriţoiu şi Rustoiu 1997, p. 32, fig. 21/1
[93] Andriţoiu 1992, p. 82, pl. 72/52.
[94] Boroffka 1994, p. 241-242.
[95] Popa 1999, p. 18-19; 2002, p. 81, pl. II/11; Tiberiu Bader însă nu include exemplarul de la Sighişoara în lista pumnalelor din categoria „orientalischer Typ” (Bader 1996, p. 275-276, nota 53).
[96] Bader 1977, pl. LXXXIII/9; LXXXVIII/27.
[97] Bader 1996, p. 275, Abb. 4/8.
[98] Schalk 1998, p. 66-70.
[99] Branigan 1974.
[100] Bader 1978, p. 87.
[101] Schalk 1998, p. 59-61.
[102] Bader 1978, p. 87.
[103] Boroffka 1994, p. 234-235.
[104] Chidioşan 1984, p. 60, pl. 38/13.
[105] Gogâltan 2002.
[106] Bátora 2003, p. 179-207, fig. 9/10, 11/2; 15/7; 19/1-2, 20/3; Butler şi van der Waals 1967, fig. 14/7506, 15.
[107] Jockenhövel 1985; Harding 2000, p. 220-222, fig. 6.9.
[108] Dumitraşcu 1989, p. 120-121, pl. I-II.
[109] Bader 1978, pl. XXXV/30-31; Chidioşan 1980, pl. 23/37; Dumitraşcu 1989, pl. X-XIII.
[110] Vasiliev et al. 1991, p. 49, fig. 40/16.
[111] Bátora 2003, fig. 4, 6, 8-9, 11, 14-15.
[112] Boroffka 1994, p. 170-172, typentafel 7/1-15;Rustoiu 1995.
[113] Rustoiu 1995, p. 63 şi notele 10-13.
[114] Luca şi colab 2004, p. 76-77, pl. VI/10; XI/2.
[115] Luca şi colab 2004, p. 76-77, pl. VI/10; XI/2.
[116] Chidioşan 1980, pl. 39/10-13.
[117] Andriţoiu 1992, pl. 40/6-7.
[118] Boroffka 1994, Taf. 148/18
[119] Bader 1978, pl. XXXV/14-15.