Institutul pentru Cercetarea
Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European ACTA TERRAE SEPTEMCASTRENSIS III ISSN 1583-1817 Editura Economică, Sibiu 2004 Autor / Author: Silviu
Istrate PURECE pag. (pages in the paper volume):159-166. |
PREZENŢA
IMITAŢIILOR DE TIP MACEDONIA PRIMA
pe
teritoriul Daciei. Probleme
metodologice
In this article we
study the
problem of the Macedonia
Prima imitation
coins and we propose a method for a correct identification
of this kind of coins. The strategy is to compare the new discoverys with
the concrete imitation. It is
very important to notice precisely
the iconografical particularitis in case that we decide which coin is an
imitation one. We established here some elements who are necessary to be
adopted in case we want to fiind, in correct mode, the differences between the
original and the imitation coins of Macedonia Prima.
Cu toate că
descoperirile monetare de acest tip s-au înmulţit în decursul anilor[1],
una dintre cele mai importante probleme legate de circulaţia lor nu a
fost, după părerea noastră, suficient de bine rezolvată.
Această problemă vizează ponderea monedelor de imitaţie în
cadrul descoperirilor făcute pe teritoriul Daciei. De fapt problema nu
apare doar în ceea ce priveşte monedele Macedonia Prima, ci este o
constantă a multor altor tipuri monetare antice[2].
Pentru cineva care
doreşte să consulte bibliografia de specialitate pentru a afla o
soluţie în această direcţie de cercetare, este un adevărat
calvar, deoarece nu există nici o metodă sau vreun sistem algoritmic
definit după care să se poată depista piesele de imitaţie.
De cele mai multe ori se încearcă identificarea lor pe criterii
stilistice, luate în considerare după propriile viziuni ale autorilor sau
nefiind suficient de bine argumentate[3].
În cel mai bun caz identificarea imitaţiilor se bazează pe unele
particularităţi ale legendei, dar de multe ori, nici în acest caz, nu
se dă o argumentaţie bine întemeiată. De exemplu, unii numismaţi
au încercat să vadă în forma globulară a literelor un criteriu
de plasare a respectivei monede în categoria imitaţiilor[4],
iar alţii merg pe faptul că acest lucru nu ar reprezenta ceva
deosebit şi că acesta nu ar fi un criteriu de departajare a monedelor
originale de cele de imitaţie[5],
iar în cele din urmă sunt autori care nu abordează în nici un fel
această problemă[6].
Am exclus din înşiruire, bineînţeles, monedele care prezintă
erori de scriere a legendei, considerate în mod unanim ca fiind monede de imitaţie
(am folosit termenul imitaţie şi nu falsuri, cel de-al doilea termen
având după părerea noastră o cu totul altă conotaţie).
Neclaritatea este cu atât
mai mare cu cât în unele cazuri lipsesc imaginile care să justifice cele
relatate de către autori, mai ales în ceea ce priveşte repertoriile[7].
Deşi nu contestăm importanţa cronicilor numismatice, acestea nu
corespund normelor ştiinţifice moderne, viciind în mare parte sursa
documentară reprezentată de monedă, deoarece nu conţin date
legate de descrierea monedei sau a tezaurului, descrieri ce ar trebuii
însoţite pentru o confirmare a celor afirmate de o fotografie. Trebuie
să precizăm că în cazul monedei antice, unde avem variaţii
ale stilului, precum şi cazuri de „barbarizare” a acestuia, lipsa imaginii
afectează grav concluziile la care se poate ajunge în urma unor studii de
sinteză. Astfel, studiile îndreptate asupra analizei stilistice,
considerată de noi ca fiind singura sursă viabilă pentru
depistarea monedelor de imitaţie, fiind total compromise în absenţa
ilustraţiei. Considerăm că şi în cazul în care se fac
trimiteri la cataloage sau lucrări de specialitate, prezenţa
fotografiilor în cazul monedei antice este indispensabilă pentru a putea
analiza particularităţile stilistice, imaginile din cataloage nefiind
de cele mai multe ori identice cu iconografia piesei publicate.
Având în vedere că
ne-am confruntat cu greutăţi legate de atribuirea, pe baza
bibliografiei, a descoperirilor monetare în categoria imitaţiilor, am
încercat să găsim o soluţie în ceea ce priveşte mijloacele
de depistare a lor.
Am pornit de la singurul
indiciu care ne poate arăta în mod clar prezenţa unei monede de acest
fel şi anume existenţa legendei greşit scrise. În cazul în care
apar greşeli de scriere a legendelor, pe monede de tip Macedonia Prima,
este clar că ele nu au fost emise la Amphipolis, ci într-un atelier
monetar din lumea barbară. Pe de altă parte, trebuie să fim de
acord şi cu faptul că o parte din monedele care nu au greşeli de
scriere a legendei ar putea să fi fost produse, totuşi, în ateliere
barbare. Cea mai mare parte a lor probabil că pot fi găsite în rândul
celor care prezintă litere globulare, lucru vizibil mai ales în ceea ce
priveşte litera „O” din MAKEΔΟNΩN.
Problema este însă cum
putem distinge din grupa monedelor cu litere globulare respective piesele de
imitaţie ? Singura metodă care ne permite acest lucru şi care
depăşeşte limitele studiului legendei, este analiza iconografiei
monedei, mai ales cea a aversului.
Până în prezent
deducţiile după care se ajungea la concluzia că moneda este de
imitaţie erau simplificate astfel: „moneda prezintă un avers
barbarizat”[8]
fără a ni se da nici cele mai mici indicii în ceea ce priveşte
logica după care sa ajuns la acest aspect, fapt ce ne face să credem
că de multe ori decizia era luată, de multe ori, la întâmplare.
Suntem perfect de acord că studiul portretisticii poate contribuii la
soluţionarea în mare parte a problemei, dar rezultatele obţinute în
urma acestuia trebuie să fie mai bine susţinute de argumente.
Încercând să găsim
o rezolvare la această situaţie ni s-a părut extrem de
grăitoare evoluţia iconografică a imitaţiilor după
tetradrahmele postume de tip Filip al II-lea şi care are un traseu destul
de interesant pe teritoriul Daciei. Putem să fim aproape siguri că
situaţia imitaţiilor după monedele de tip Macedonia Prima ar fi
putut avea un traseu asemănător. Singurul factor care a stopat acest
proces a fost perioada mică în care acestea se află în
circulaţie (sfârşitul secolului II î.Chr. - prima jumătate a secolului
I î.Chr), ea nefiind nici adoptată de populaţiile barbare ca model
pentru emisiunile locale, cu excepţia unui singur caz, este vorba de
monedele de tip Petelea[9],
care însă nu copiază decât iconografia aversului. Poate că cea
mai probabilă cauză a slabei pătrunderi a monedei de tip
Macedonia Prima în cadrul emisiunilor locale din punct de vedere iconografic a
fost apariţia denarului roman republican pe piaţa Daciei şi
generalizarea sa odată cu mijlocul secolului I î.Chr. Oricum se poate
constata că şi în cazul acestor monede se ajunge la o corupere
puternică a iconografiei aversului, cum se poate constata în cazul
imitaţilor de tip Petelea datate în a doua perioadă a secolului al
II-lea şi începutul secolului I î. Chr. Interesantă este însă
renunţarea la aversul caracteristic şi înlocuirea lui cu calul,
reprezentare plină de simboluri în mediul dacic, reprodus după
tetradrahmele lui Filip II, tip monetar omniprezent în Dacia de la începutul
secolului III î.Chr. şi până la începutul domniei lui Burebista[10].
Considerăm că
renunţarea la redarea reversului caracteristic monedelor de tip Macedonia
Prima se înscrie în acelaşi proces firesc de evoluţie a
imitaţiilor, deoarece renunţarea la legendă, care constituie
elementul central al reversului tetradrahmelor Macedonia Prima, face ca
imaginea să-şi piardă orice valoare (acesta nu mai are nici
măcar o valoare estetică), emitenţii monedelor de tip Petelea
trebuind să găsească o iconografie nouă pentru revers.
Dacă analizăm
fazele de evoluţie a imitaţiilor de tip Filip al II-lea putem
constata că primele imitaţii certe au o iconografie încă
bună dar prezintă vicii de redare a legendei la început lipsesc
câteva litere pentru ca mai apoi să dispară întreaga legendă. În
acest timp începe să se altereze şi iconografia, putându-se observa
anumite transformări stilistice. După dispariţia totală a
legendei, continuă procesul de descreştere calitativă a
iconografiei monedelor de imitaţie, datorită reproducerilor făcute
după reproduceri şi a dispariţiei monedelor originale. Mai mult
ca sigur că au existat într-o fază iniţială şi monede
de imitaţie care prezentau o reproducere integrală a legendei.
Tot acest fenomen se poate
presupune şi pentru monedele de tip MP. Deci este posibil ca traseul pe
care îl parcurg imitaţiile să fie acelaşi ca şi în cazul
tetradrahmelor de tip Filip al II-lea. Credem că primele imitaţii au
respectat întru- totul standardul reprezentat de monedele originale, pentru ca
mai apoi să apară modificări în ceea ce priveşte redarea
legendei, eveniment însoţit şi de înrăutăţirea
calităţii artistice a imaginii zeiţei Artemis. Evoluţia
imitaţiilor se încheie apoi cu emisiunile de tip Petelea, când avem de-a
face cu deteriorare totală a stilului[11].
Pătrunderea şi generalizarea denarului roman republican pe piaţa
Daciei a dus la stoparea acestui proces imitativ, care ar fi putut continua
şi s-ar fi putut generaliza în timp, putându-se ajunge la complexitate
stilistică la care au ajuns imitaţiile dacice după tetradrahmele
lui Filip al II-lea.
Pentru redescoperirea
acestui traseu, considerăm că singura soluţie ar fi
iniţierea unui studiu, bazat nu numai pe comparaţiile stilistice
făcute între monedele cu un stil bun, ci mai ales pe compararea
iconografiei noilor descoperiri cu aceea a monedelor care prezintă
greşeli în scrierea legendei, deci cu a monedelor care sunt clar de
imitaţie. Astfel prin analizarea stilului iniţial, cât şi a
celui din faza finală se poate ajunge la apropierea stilistică a
pieselor de una dintre cele două limite. Dacă argumentele stilistice
aduse apropie piesa de cele de imitaţie, atunci se poate emite ipoteza
că piesa în discuţie poate să provină din mediul barbar.
Lansarea ipotezei nu poate fi făcută decât în măsura în care vor
fi remarcate elementele după care s-ar justifica o asemenea atribuire.
Până acum nu am
întâlnit în nici una dintre lucrările care au abordat problema monedelor
imitate[12]
după tetradrahmele de tip Macedonia Prima o trimitere la piesele, chiar
şi originale, folosite pentru a face comparaţia cu noile descoperiri.
Trebuie să considerăm, în consecinţă, că nu a existat
decât un etalon general folosit pentru comparaţiile făcute.
Rezultatul unei astfel de comparaţii nu poate să aibă nici un
rezultat acceptabil, deoarece moneda emisă de Macedonia Prima se
remarcă printr-un mare complex stilistic, în ciuda scurtei perioade de
emitere. În consecinţă considerăm ca fiind extrem de utilă
pomenirea nu numai a piesei, care este comparată, ci şi a piesei sau
pieselor cu care se face comparaţia. Efectuarea acestei operaţiuni poate
duce la oferirea unei serii de argumente în favoarea susţinerii unei
ipoteze legate de originalitatea sau neoriginalitatea monedei sau monedelor în
discuţie[13].
Din punct de vedere iconografic piesele certe de imitaţie
suferă anumite transformări care le deosebesc fundamental de cele
originale care au un stil deosebit de factură elenistică. Astfel,
faţa devine alungită şi colţuroasă, bărbia
capătă o formă ascuţită, când ea ar trebui să fie
rotunjită, nasul, care ar trebui să fie drept, ajunge să fie cârn,
buzele tind a fi reprezentate doar prin două puncte[14].
În general imaginea devine rece şi parcă lipsită de
viaţă. Se pierde acea graţie feminină care este
caracteristică fizionomiei zeiţei Artemis de pe monedele originale,
în care se remarcă formele rotunjite. Pornind de la această
observaţie putem să comparăm acest şablon, cu
reprezentările de pe monedele ce au legenda completă, în primul rând
cu cele care prezintă litere globulare, pentru a putea identifica şi
alte imitaţii. Rezultatele obţinute astfel sunt mult mai apropiate de
realitate.
Este interesant de studiat
şi modul în care monedele de imitaţie au reprezentate doar anumite
sigle. Un lucru ce merită remarcat este faptul că multe dintre
monedele care au lipsuri în legendă, prezintă pe revers monogramele: şi . Considerăm
că o mare parte a imitaţiilor realizate după tetradrahmele de
tip Macedonia Prima, au avut ca model emisiuni cu monograme de acest fel[15].
Se consideră că
momentul pătrunderii tipului monetar respectiv la nord de Dunăre ar
putea fi căutat undeva către finele secolului al II-lea î.Chr.,
persistenţa sa în acest spaţiu mergând până către
jumătatea secolului I î.Chr[16].
În cadrul cronologic mai sus delimitat se încadrează şi monedele de
imitaţie[17], presupunem
că acestea au fost bătute, în cea mai mare parte, la sud de
Dunăre, de unde au venit împreună cu tetradrahmele originale[18],
deşi unii autori sunt mai sceptici şi consideră situaţia
încă neclară[19].
Având în vedere şi
intervalul de timp destul de restrâns în care circulă aceste monede,
considerăm că este necesar să dăm dovadă de
prudenţă când tranşăm situaţia unei monede, iar în
cazul în care legenda nu este coruptă să stabilim gradul de
originalitate numai în urma comparării iconografiei monedei studiate cu a
acelor considerate ca fiind în mod cert false şi prin indicarea şi
descrierea elementelor care au dus la formularea ipotezei legate de integrarea
noii descoperiri în categoria imitaţiilor.
Figura 1. Reprezentări ale zeiţei Artemis
redate pe două piese originale (2X) (Eugen Chirilă şi Gabriel
Mihăescu, Der
Münzhort von Căprioru, Târgovişte, 1968, fig. XVII).
Figura 2. Monede cu greşeli de redare a legendei
(Ioana Bogdan Cătăniciu, op.cit., moneda nr. 57; Purece Silviu Istrate, op.cit., fig. 2).
Figura 3. Monede de tip Petelea (Nicolae Lupu, op.cit., planşa IV,
nr. 6; planşa V, nr. 1).
[1] Constantin Preda, Istoria Monedei în Dacia preromană, Bucureşti, 1998, pp. 242-246; Constantin Preda şi Ecaterina Ţânţăreanu, Tezaurul monetar cu emisiuni getice şi greceşti descoperit la Videle (jud. Teleorman), în BSNR, pp. 9-21; Steluţa Grămăticu, Două tezaure ale provinciei Macedonia Prima şi ale cetăţii Thasos descoperite în Muntenia, în Istro-Pontica, 2000, pp. 397-403.
[2] Un alt caz interesant, legat de acesta, este cel al tetradrahmelor de tip Thasos.
[3] Bucur Mitrea, Două tezaure antice descoperite în satul Brâncoveanu, jud. Dâmboviţa, în Acta Valahica, III, 1972, p. 105; Ioana Bogdan Cătăniciu, Tezaurul monetar de la Poiana, în SCN, VI, p. 180, nr. 37, 38, 55.
[4] Dacă analizăm planşele anexe se poate constat de cele mai multe ori că nu avem de-a face cu probleme stilistice; Eugen Chirilă şi Ioan Pop , Tezaurul monetar de la Sâmpetru (Or. Braşov), în Apvlvm, VII/I, 1968, p. 165.
[5] Octavian Floca, Tezaurul
monetar de la Cugir (rn. Hunedoara), în SCN, II, 1958, p. 105
şi planşele; Preda, Constantin, Pe marginea unor descoperiri
recente, în SCN, II, 1958,
p. 393.
[6] Steluţa Grămăticu, op.cit., pp. 397-399, planşe; Constantin Preda şi Gheorghe Marinescu, Contribuţii la circulaţia monetară din Dacia în sec. I î.e.n.-Tezaurul de la Şieul Odorhei, jud. Bistriţa Năsăud, în BSNR, 131-133, 1983-1985, pp. 19-64, planşe.
[7] Vezi repertoriile numismatice întocmite mai ales de Bucur Mitrea în Dacia NS şi SCIVA; Bucur Mitrea, op.cit., p. 105; Iudita Winkler, Descoperiri de monede antice în Transilvania, în SCN, II, 1958, p. 404.; Corneliu Beda, Descoperiri monetare antice şi bizantine, jud. Teleorman, în CN, III, 1980, p. 130.
[8] Ioana Bogdan Cătăniciu, op.cit, p. 180; Eugen Chirilă şi Ioan Pop, op.cit., p.165.
[9] Nicolae Lupu, Monede dacice din colecţia Muzeului Brukenthal, în SCN, I, 1957, pp. 50-57.
[10] Constantin Preda, op.cit., p. 178.
[11] Nicolae Lupu, op.cit., p. 51, 53.
[12] Ne referim doar la monedele care au fost considerate ca fiind de imitaţie numai pe baza iconografiei.
[13] Vezi fig 1-3.
[14] Ibidem.
[15] Bucur Mitrea, op.cit., p.105; Chirilă, Eugen şi Lucăcel, Vasile, Tezaurul de la Petrindu. Contribuţii la cronologia tetradrahmelor thasiene de tip Dionysos-Herakles, în ActaMP, III, 1979, planşa I; Steluţa Grămăticu şi Veronica Predoi, Tezaurul de tetradrahme greceşti descoperit la Frăsinet (jud. Teleorman), în Simpozion de numismatică, 2001, p. 43; Ioana Bogdan Cătăniciu, op.cit., p.179, nr. 11, planşa II/11; p. 180, nr. 57, planşa VIII/57; Bucur Mitrea, Legăturile comercial ale geto-dacilor din Muntenia, în SCN II, 1958, figura 3; Silviu Istrate Purece, Date despre trei noi descoperiri monetare. Două tetradrahme de imitaţie din judeţul Olt şi un denar roman imperial din judeţul Sibiu, în ActaTS, II, 2003 p. 129 .
[16] Constantin Preda, op.cit., p. 242.
[17]Idem, Pe marginea
unor descoperiri recente, în SCN II, p. 393.
[18] Eugen Chirilă şi Vasile Lucăcel, op.cit., p. 91.
[19] ***, Istoria Românilor, vol. I, Bucureşti, 2001, p. 776; Ioan Glodariu, Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj, 1979, p. 154.