|
Institutul pentru Cercetarea
Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European ACTA TERRAE SEPTEMCASTRENSIS III ISSN 1583-1817 Editura Economică, Sibiu 2004s Autor / Author: Claudia Pankau pag. (pages in the paper volume): 119-140 |
Noi contribuţii privind
locuirea hallstattiană timpurie de la
Mediaş, Transilvania, ROMâNIA[1]
Claudia Pankau
ZUSAMMENFASSUNG
Neue
Studien zur älterhallstattzeitlichen Besiedlung in Mediaş / Siebenbürgen
In diesem Artikel soll das Ausmaß der
älterhallstattzeitlichen Besiedlung in Mediaş ins rechte Licht gerückt werden,
nachdem man sich in der Fachliteratur bislang weitgehend auf die Diskussion der
Höhensiedlung auf der Cetate beschränkt hat. Die Stadt Mediaş gehört zum
Kreis Sibiu und befindet sich rund 56 km nordöstlich der Kreishauptstadt Sibiu
im hügeligen Târnava-Gebiet des Siebenbürgischen Hochlandes. Mediaş liegt
am mittleren Lauf der Târnava Mare an der Stelle, an der der Moşna-Bach in
den Fluß mündet.
Fund- und Forschungsgeschichte
Der Raum von Mediaş ist seit der Jungsteinzeit
kontinuierlich besiedelt worden. Besonders dicht war die Besiedlung in der
älteren Hallstattzeit. Davon zeugen zahlreiche Funde der für diese Epoche
kennzeichnenden, in den Rahmen der Gáva-Kultur einzuordnenden kannelierten
Keramik, die meistens innen orange-rot und außen glänzend schwarz ist. Die
Mehrzahl der Entdeckungen besteht aus Siedlungsresten, die auf den niederen und
mittleren Terrassen der Târnava Mare identifiziert wurden, wie auch auf den
Hügeln mit sanften Abhängen.
Unmittelbar wichtig für die Einbettung der
älterhallstattzeitlichen Siedlungsspuren sind die direkt vorangehende Epoche
(die späte Bronzezeit) wie auch die nachfolgende Epoche (jüngere Eisenzeit). Zu
ihnen sollen daher ebenfalls einige Bemerkungen gemacht werden.
Die späte Bronzezeit
ist in Mediaş nur schwach repräsentiert. Petrescu-Dîmboviţa
veröffentlichte eine Hakensichel von Mediaş, ohne genauere Fundortangabe,
die er in die Hortfundstufe Uriu datierte. Da Sicheln in ihrer überwältigenden
Mehrzahl aus Horten stammen und dabei gleichzeitig die stärkste
Hort-Fundgattung bilden, ist die Sichel möglicherweise letzter Rest eines
Hortes. Siedlungsspuren und ein Grab der Wietenberg-Kultur im Bereich der Gura
Câmpului genannten Flußterrasse werden verschiedentlich erwähnt. Weitere
Wietenberg-Siedlungsspuren fanden sich in der Baia de nisip. Die Hinweise auf
die Noua-Kultur von der Cetate sowie im Stadtviertel Gura Câmpului sind
unsicher; sicher ist, daß im Museum Mediaş einige typische Nouagefäße
aufbewahrt werden, z.T. auch solche mit überhöhten Henkeln und mit
Knopfhenkeln. Schließlich enthält die Sammlung des Museums einige
spätbronzezeitliche bronzene Tüllenbeile u.a. vom siebenbürgischen Typ. Ihre
genaue Herkunft ist allerdings unbekannt.
Die ersten Nachrichten von Funden
älterhallstattzeitlicher Keramik im Gebiet von Mediaş betreffen den
“Cetate” genannten Hügel, der im Norden der Stadt am rechten Ufer der Târnava
Mare liegt. Sie stammen aus dem 19. und der ersten Hälfte des 20. Jahrhunderts.
Intensiver beschäftigt haben sich mit der älteren Hallstattzeit in Mediaş
folgende Autoren:
Székely 1953 bietet
lediglich eine Aufzählung einiger Zufallsfunde älterhallstattzeitlichen
Materials an verschiedenen Stellen in Mediaş, nämlich der Cetate, der
Lunca Ciorilor und der Baia de nisip.
Crişan/Szuchy
1955-56 behandeln im Rahmen ihres allgemeinen Aufsatzes zur Vor- und
Frühgeschichte von Mediaş kurz die ältere Hallstattzeit, indem sie einige
Fundplätze anführen wie die Cetate, die Baia de nisip und den Garten Wachsmann.
Crişan 1955-56 beschreibt seine Ausgrabung in der Baia de nisip und seine
Geländeuntersuchungen auf der Cetate. Zaharia hat zu ihrer 1958 auf der Cetate
durchgeführten Ausgrabung zwei Aufsätze veröffentlicht - einen kürzeren, der
sich nur mit der Grabung beschäftigt, 1961, einen längeren 1965. In letzterem
behandelt sie anhand der Funde von u.a. Mediaş die ältere Hallstattzeit
Siebenbürgens und beschäftigt sich ausführlicher mit dem keramischen
Fundmaterial. Blăjan u.a. 1980 berichten über die Ausgrabung zweier älterhallstattzeitlicher
Wohngruben im Stadtviertel Gura Câmpului und bieten zusätzlich eine Kartierung
der älterhallstattzeitlichen Fundpunkte in Mediaş und Umgebung.
Blăjan/Botezatu/Comşa 1987 stellen die Grabfunde der älteren
Hallstattzeit zusammen, die man bis 1987 im Stadtgebiet gemacht hat. Generell
muß für die 1970er und 80er Jahre die archäologische Arbeit von G. Togan und M.
Blăjan in Mediaş hervorgehoben werden, die viele
älterhallstattzeitliche Fundstellen identifizierten. Rus 1999b schließlich hat
in seinem Repertorium der vor- und frühgeschichtlichen Funde in Mediaş
auch einige älterhallstattzeitliche zusammengetragen.
Die auf die ältere
Hallstattzeit folgende Periode der mittleren Hallstattzeit (Basarabi-Kultur)
ist in Mediaş bisher praktisch nicht vertreten. Rus berichtet von einer im
Basarabi-Stil verzierten Scherbe, die er 1998 nordwestlich der Stadt, links des
Weges nach Dârlos, gefunden hat. Eine weiß inkrustierte Scherbe von der Cetate
wird von Zaharia mit der Basarabi-Kultur in Zusammenhang gebracht, die diese
Ziertechnik ebenfalls anwandte. Eine befestigte Siedlung der Basarabi-Kultur
befand sich nach Vulpe unweit von Mediaş in Şeica Mică. Der Kern
der Befestigungsanlagen dort stamme aus der Basarabi-Periode. “Skythische” oder
sonstige in HaD zu datierende Funde sind mir bis jetzt aus Mediaş nicht
bekannt. Gut vertreten ist erst wieder die latènezeitliche Epoche.
Siedlungsspuren, Gräber wie auch einen Hortfund aus dieser Zeit entdeckte man
an vielen Fundstellen.
Repertorium
der älterhallstattzeitlichen Fundstellen
Die Fundstellen der älteren Hallstattzeit, die
mir aus der Literatur oder aufgrund der Funde im Museum Mediaş bekannt
sind (siehe Fig. 1), werden im folgenden vorgestellt. Dabei wird unterschieden
zwischen Siedlungsfunden, Grabfunden sowie Einzelfunden. Zu den Siedlungsfunden
wurden auch alle Fundstellen gezählt, die nur keramische Streufunde geliefert
haben, ohne daß Siedlungsstrukturen irgendeiner Art festgestellt wurden. Die
Cetate erscheint doppelt aufgezählt, da sie sowohl Siedlungsspuren als auch
Grabfunde geliefert hat.
Die Hauptfundstellen
der älteren Hallstattzeit in Mediaş, die auch durch Ausgrabungen
erschlossen wurden, sind die Cetate, die Gura Câmpului und die Baia de nisip.
Alle drei sind bereits in verschiedenen Publikationen vorgestellt worden.
Blăjan u.a. 1980 haben eine Kartierung
der älterhallstattzeitlichen Fundpunkte im Gebiet von Mediaş vorgenommen.
Auf der Karte sind insgesamt 27 Punkte verzeichnet, die differenziert sind nach
befestigter Siedlung (nur Cetate), Siedlung (24 Fundpunkte), Brand- (4) und
Körpergrab (3) (zwei Signaturen stehen in einigen Fällen für nur einen
Fundpunkt). Leider werden diese Fundpunkte nicht näher charakterisiert, daher
werden nur die, die ich identifizieren konnte, im folgenden erwähnt.
Siedlungsfunde
1. Cetate (Fig. 1, Nr. 1 und 11)
Im Norden der Stadt Mediaş, am rechten
bzw. nördlichen Ufer der Târnava Mare erhebt sich etwa 50-70 m über der
Talsohle ein annähernd rechteckiger Hügel, der den Namen Cetate oder zu deutsch
Burg trägt. Dieser Name wurde um 1700 erstmals schriftlich erwähnt und ist
nicht wörtlich zu verstehen: hier stand niemals eine (mittelalterliche) Burg.
Von der Cetate aus hat man eine hervorragende Sicht und somit auch die
Kontrolle über das Moşna- und Târnavatal. An ihrem Ostabhang fließt der
kleine Bach Greweln in Richtung Târnava Mare.
Von diesem Hügel stammen verschiedene
Kategorien von älterhallstattzeitlichen Funden, die in den meisten Fällen nicht
in systematischen Grabungen geborgen wurden. Sie beweisen das Vorhandensein
einer ausgedehnten Siedlung. Horedt schätzte ihre Längen- und Breitenausdehnung
1960 auf ungefähr 500 m, was in etwa 25 ha entsprächen; 1974 gibt er dagegen
nur 7,5 ha an. Die tatsächlichen Ausmaße der Siedlung sind bis jetzt nie
bestimmt worden. Es ist zudem fraglich, ob sich überhaupt klare Grenzen
bestimmen ließen, da die Funddichte im gesamten Gebiet von Mediaş hoch
ist.
Durch die Ausgrabung
von Eugenia Zaharia und Ion Nestor 1958 auf der Cetate wurde die Fundstelle in
der Literatur allgemein bekannt. Bis heute ist das Hügelplateau eine überaus
ergiebige Fundstelle für Keramik. Funde sind dort jederzeit zu machen, und nur
die wenigsten haben eine Erwähnung oder gar Abbildung in der Fachliteratur
gefunden.
Besonders wichtige
Einzelfunde, die vor der Grabung 1958 auf der Cetate gemacht wurden, sind zwei
steinerne Gußformhälften für Tüllenbeile. Erstmals veröffentlicht worden sind
sie von Székely Sie wurden 1936 beim Bau eines Hauses am südwestlichen
Hügelabhang der Cetate (siehe Fig. 1, Nr. 11) zusammen mit Spuren von Herden,
Brandlehm, Keramik und pyramidenförmigen sogenannten Netzsenkern entdeckt. Neu
publiziert wurden sie von Wanzek. Metallfunde und der Fund von Eisenschlacke
werden von der Cetate zwar erwähnt, doch sind sie meines Wissens nach mit
Ausnahme einiger bronzener Ringe unpubliziert.
2. Cartierul Gura Câmpului (Fig. 1, Nr. 2-3)
Der Ortsname „Gura Câmpului“
umfaßt zwei verschieden große Bereiche. Gura Câmpului ist zum einen der Name
des seit Ende der 1950er Jahre neu gebauten Stadtviertels am rechten Ufer der
Târnava Mare, westlich-unterhalb der Cetate, zum anderen aber auch der Flurname
für die Flußterrasse insgesamt, auf der dieses Viertel gebaut wurde, und die
sich über das bebaute Gebiet hinaus nordwestlich von Mediaş auf der rechten
Seite der Târnava Mare erstreckt. Diese Terrasse ist die zweite am rechten
Flußufer und liegt 10 m über der Aue Sie ist, da sie nicht von Überflutungen
gefährdet ist, siedlungsgünstig.
Beim Bau des Stadtviertels
wurden etliche Zufallsentdeckungen aus fast sämtlichen
archäologischen Epochen gemacht, neben der Criş- über die Petreşti-,
die Coţofeni- , die Glina III-Schneckenberg-, die Wietenberg- und
vielleicht die Noua-Kultur auch aus der älteren Hallstattzeit und der dakischen
Epoche bis ins Mittelalter. Blăjan führte in den 70er Jahren mehrere
kleinere Rettungsgrabungen in der Gura Câmpului durch. Dabei legte er im
Bereich der Wohnblöcke 4-5 (Fig. 1, Nr. 2) zwei isolierte Behausungen der
älteren Hallstattzeit frei. In der einen Behausung wurde Eisenschlacke
gefunden, in der anderen Eisenerz und das Fragment eines Eisenobjektes,
vermutlich einer Schwertscheide. Die Schlacke wie auch das Eisenerz wurden
mikroskopisch untersucht; die Schlacke konnte dabei mit Sicherheit als aus
lokaler Eisenverhüttung stammend bestimmt werden. Das Eisenerz soll direkt aus
der Umgebung stammen.
3. Baia de nisip (Fig. 1, Nr. 5)
Die Baia de nisip, auch Cînepi/Cânepişte-Hanfau
genannt, lag noch in den 50er Jahren des 20. Jh. im Südwesten der Stadt Mediaş
am linken Ufer der Târnava Mare. Es handelte sich dabei ursprünglich um eine
Anhöhe von annähernd ovaler Form mit einer Länge von ca. 120 m und einer Breite
von 70 m, die sich etwa 3 m über der umgebenden Ebene erhob. Crişan
zufolge ist diese Erhebung wahrscheinlich als eine ehemalige Insel oder
Halbinsel in den Sümpfen der Târnava Mare zu deuten. Von diesem Ort holten sich
die Städter Sand für ihren Bedarf. So wurde der Hügel im Laufe der Jahre
abgetragen, wobei immer wieder Siedlungsspuren der Wietenbergkultur, der
älteren Hallstattzeit sowie der Latènezeit zum Vorschein kamen, was mehrmals
Anlaß zu kleineren archäologischen Untersuchungen gab. Heute existiert die Baia
de Nisip nicht mehr, das Gelände ist bebaut; nur die Straßennamen „Baia de
Nisip“ und „Strada Nisipului“ weisen noch auf die ursprüngliche Lage hin.
4.
Gura Câmpului-Hăşmaş (Fig. 1, Nr. 4)
1975 und 1977 fanden auf der Flußterrasse Gura
Câmpului, unterhalb des südlichen Abhangs des Hügels “Hăşmaş”,
westlich der Stadt, Ausgrabungen statt, die in erster Linie eine 1971 entdeckte
römische Siedlung und Schmiedewerkstatt des 2.-4. Jh. n. Chr. zu Tage
förderten. Es wurden insgesamt 21 Schnitte angelegt. Neben den römischen Spuren
fand man auch bronzezeitliche, hallstattzeitliche und mittelalterliche
Siedlungsreste.
5. Strada Tîrnavei 59/A (Fig. 1, Nr. 7)
Einige wenige
älterhallstattzeitliche Scherben wurden in dieser im Stadtviertel După Zid
gelegenen Straße bei kleineren Erdarbeiten gefunden und an das Museum gegeben.
6. Str. După Zid (Fig. 1, Nr. 6)
Anfang der 1970er Jahre wurde beim Ausheben der
Fundamente für einige Wohnblöcke älterhallstattzeitliche Keramik gefunden.
7.
Rora mică (Fig. 1, Nr. 8)
Am „Rora mică“ genannten Ort im SW der
Stadt, am rechten Ufer des Ighiş-Baches, wurden in den Jahren 1968-71 beim
Sandabbau Keramikfragmente aus der älteren Hallstatt- und Latènezeit gefunden.
8.
Işcolani-Uzina de apă (Fig. 1, Nr. 9)
Am Işcolani genannten Ort, etwa 2 km
nordöstlich der Stadt gelegen, hat man in der Umgebung der „Uzina de apă”
bei Bauarbeiten 1968-69 Keramik aus verschiedenen Epochen gefunden: vom
Neolithikum über die Bronzezeit, Hallstattzeit, römische und poströmische bis
zur frühmittelalterlichen Epoche.
9.
Str. Aurel Vlaicu (Fig. 1, Nr. 10)
Die Fundstelle liegt etwa 1,5 km östlich der
Stadt, wo die Bahnlinie nach Sighişoara die Straße kreuzt. Nestor
berichtet im Rahmen seiner Untersuchung zu keltischen Gräbern auch vom Fund
einer frühhallstättischen Scherbe.
Grabfunde
Die Grabfunde der älteren Hallstattzeit in
Mediaş sind nicht willkürlich über das gesamte Stadtgebiet verstreut
gefunden worden, sondern konzentriert an zwei verschiedenen Stellen: nämlich
auf der Cetate bzw. in deren unmittelbarer Umgebung (Fig. 1, Nr. 1.2.12) sowie
im alten Stadtzentrum (Fig. 1, Nr. 13-15); dazu kommt der einzelne Fund aus der
Str. Măgurii (Fig. 1, Nr. 16). Sie wurden größtenteils bereits von Blăjan/Botezatu/Comşa
1987 zusammengetragen. Ob sie tatsächlich alle in die ältere Hallstattzeit zu
datieren sind, ist nicht sicher zu sagen, da das Fundmaterial zum größten Teil
verschwunden und unveröffentlicht ist. Die Beobachtungen der Fundumstände sind
ebenfalls spärlich.
Verglichen mit den zahlreichen Siedlungsspuren
erscheint die Zahl der Grabfunde als sehr gering, doch läßt sich diese
Feststellung auf ganz Siebenbürgen in der älteren Hallstattzeit übertragen.
Insgesamt ist der Forschungsstand zum Bestattungswesen der Gáva-Kultur als
ungenügend zu betrachten.
1.
Cetate (Fig. 1, Nr. 1)
Goos schreibt 1876 und 1877 – wie auch Roska 1942
- von mehreren Urnenfeldern, die in der Umgebung der Stadt bekannt geworden
seien, so neben dem im Garten Wachsmann auch eines „an der Burg”. Laut Székely
haben Arbeiter 1936 auf dem Gipfel des Hügels viele große Gefäße voll von Asche
gefunden. Schließlich berichten auch Nestor/Zaharia 1961 von Gräbern auf der
Cetate: Aus Anlaß der Weinpflanzung 1956, als fast die gesamte Oberfläche des
Hügels mit Wein bepflanzt wurde, hätten Mitarbeiter des Museums eine große
Menge an Keramikfragmenten und menschlichen Knochen eingesammelt, die aus
Skelettgräbern stammen sollen. Über ihre Zeitstellung ist allerdings nichts
bekannt. Außerdem habe man im Rahmen der Grabung 1958 in der Füllung des
Grabens auch Menschenknochen gefunden. Desweiteren wurde im Schnitt IX eine
Urne entdeckt, die vermutlich aus der dritten, d.h. jüngsten Siedlungsschicht
stamme; dazu gehörte als Deckel wahrscheinlich eine Schale mit kanneliertem
Rand, von der Fragmente in der Umgebung der Gefäßöffnung gefunden wurden. Daß
sackförmige Gefäße als Urnen verwendet wurden, wie hier auf der Cetate und in
der Str. Măgurii, findet eine Entsprechung z.B. in den der Gáva-Kultur
zugeordneten Nekropolen von Volovăţ (Moldau) Kolodribka, Sopit
(Ukraine) und Vojnatina in der Slowakei, wo in der Mehrzahl der Fälle eben
solche Gefäße als Urnen dienten. Einzelne Brandgräber in Gáva-Siedlungen sind
z.B. auch aus Chendu, Reci und Somotor bekannt.
2. Lunca Ciorilor (Fig. 1, Nr. 2)
Székely berichtet vom Fund einiger Urnen in
der Lunca Ciorilor oder zu deutsch „Krähenwiese“. Dies ist der Name für das
nahe der Brücke auf der rechten Seite der Târnava Mare gelegene Gebiet.
Ursprünglich umfaßte dieser Begriff auch den Bereich, auf dem später das
Stadtviertel Gura Câmpului gebaut wurde sowie weite Teile der Flußterrasse Richtung
Westen, und bezeichnet heute nur noch die freie Fläche zwischen Fluß und
Neubauviertel. Die aufgrund der Angaben Székelys zu rekonstruierende Lage der
Fundstelle befindet sich heute im Neubauviertel und müßte im Bereich der
Wohnblöcke 4-6 liegen, d.h. genau an der Stelle, wo Blăjan die zwei oben
beschriebenen Hausgrundrisse ausgegraben hat.
Vielleicht befand sich an dieser Fundstelle
ein Gräberfeld, da Székely hier vom Fund zweier mit Leichenbrand gefüllter
Urnen berichtet. Am gleichen Ort wurde ein drittes Gefäß gefunden, das
allerdings offenbar keinen Leichenbrand enthielt.
3.
Fosta grădină Wachsmann (Fig. 1, Nr. 12)
Dieser Garten lag einstmals
westlich am Fuße der Cetate nahe der Straße, die von Mediaş nach
Blăjel und Târnaveni führt, im unteren Teilstück der “Hulla” oder Hula
Blajelului. Die genaue Lage ist nicht mehr zu rekonstruieren. Goos berichtet,
daß sich hier ein Urnengräberfeld befunden habe, aus dem eine schwarze und
reich ornamentierte Urne stamme. Diese Urne wird auch an mehreren anderen Stellen
erwähnt.
4.
Incinta Bisericii evanghelice (Fig. 1, Nr. 13)
Aus Anlaß von Kanalisierungsarbeiten innerhalb
der Einhegung der Kirchenburg im Zentrum der Stadt hat man 1972 eine mit
Leichenbrand gefüllte Urne gefunden. Das Gefäß war schwarz, es wurde von den
Arbeitern aber zerstört und ist nicht erhalten.
5.
Strada Piersicului nr. 8 şi 13 (astăzi Str. Cardinal Iuliu Hossu)
(Fig. 1, Nr. 14)
Kanalisierungsarbeiten haben 1970 am
nordöstlichen Ende der Strada Piersicului, im Zentrum der Stadt, zwei Körperbestattungen
in gestreckter Rückenlage, mit dem Kopf im Süden, zum Vorschein gebracht.
Daneben lagen schwarze und braune Keramikfragmente mit glänzender Außenfläche.
6.
Strada Petru Rareş nr. 13/colţ Strada Bujor (astăzi Str.
Bisericii) (Fig. 1, Nr. 15)
Bei der Anlage eines Kanalisationsgrabens in
der Strada Petru Rareş nr. 13 hat man 1965 drei mit Leichenbrand gefüllte,
bitronkonische Urnen gefunden, die mit Kanneluren und Vorsprüngen verziert
waren. Sie standen nebeneinander in einer Grube und waren mit Steinplatten
bedeckt. Reste anderer Urnen habe man auch in der gegenüberliegenden Wand des
Grabens auf Höhe der Einmündung der Strada Bujor festgestellt.
7.
Strada Măgurii (Fig. 1, Nr. 16)
Bei Bauarbeiten in der Strada Măgurii/Măgurei,
ganz im Südosten der Stadt im Stadtviertel Moşnei gelegen, hat man 1978
eine Brandbestattung in einer Urne mit Deckschale entdeckt. Der archäologische
Kontext wurde nicht festgestellt, doch ging aus den Erzählungen der Entdecker
hervor, daß die Urne in einer Grabgrube stand, die mit einer großen Steinplatte
bedeckt war.
Hort-
und Einzelfunde
1.
Str. Teba (Fig. 1, Nr. 17)
In der Str. Teba wurde bei Kanalarbeiten 1969
ein älterhallstattzeitlicher Bronzehortfund entdeckt, der aus 20-30 Objekten,
darunter Sicheln, Lanzenspitzen und Tüllenbeile, bestanden haben soll. Nur die
Tülle einer Lanzenspitze ist erhalten geblieben, die zu einer feineren
chronologischen Einordnung des Hortfundes beim jetzigen Stand der Forschung
jedoch nicht beitragen kann.
2. Mediaş und Umgebung
Aus Mediaş und/oder der Umgebung (alte
Sammlung des Museums) stammen einige bronzene Tüllenbeile - eines davon mag
durchaus jenes sein, das bei Horedt als vor langer Zeit auf der Cetate gefunden
erwähnt wird. Vier der Beile (Inv.-Nr. 93, 95, 99, 100) sind bei Rusu als aus
Mediaş stammend erwähnt. Er zählt sie zu den Tüllenbeilen vom
transilvanischen Typ Es handelt sich um spätbronzezeitliche und
älterhallstattzeitliche Formen.
3.
Umgebung von Mediaş
Aus der Umgebung von Mediaş stammt eine
steinerne Gußform für ein Tüllenbeil mit asymmetrischer Schneidenführung, das
von Wanzek publiziert wurde.
4.
Kokeltal
Aus dem Kokeltal stammt ein Griffzungenschwert
vom Typ Pecica, das möglicherweise einst zu einem Hortfund gehörte. Es wird von
Bader in HaA1 datiert.
Ergebnisse
Die älterhallstattzeitliche Besiedlung in
Mediaş ist nicht nur auf die bekannte Höhensiedlung von der Cetate
beschränkt. Etliche nahe beieinanderliegende Fundstellen, die große Mengen an
Keramik geliefert haben, ergeben das Bild eines dicht besiedelten Platzes, an
dem Metallverarbeitung und andere handwerkliche Aktivitäten stattfanden.
Im Vergleich zu den
eher spärlichen spätbronzezeitlichen Siedlungsspuren gesehen, erscheint die
dichte älterhallstattzeitliche Besiedlung in Mediaş als die Folge einer
deutlichen Bevölkerungszunahme. Die Besiedlung der Cetate erfolgte
offensichtlich später als die der Gura Câmpului oder Baia de nisip, denn
Hinterlassenschaften der Wietenberg-Kultur ließen sich auf dem Hügel bisher
nicht finden. Die Frage, ob er vor der älteren Hallstattzeit überhaupt
besiedelt war, muß offen bleiben, sieht man von den eventuellen Spuren der
Noua-Kultur ab.
Das eigentliche Ausmaß der ursprünglichen
älterhallstattzeitlichen Besiedlung in Mediaş und Umgebung läßt sich
aufgrund des heutigen Forschungsstandes nur ungenügend rekonstruieren. Sicher
ist jedoch, daß die vielen einzelnen Fundstellen in einem Zusammenhang
betrachtet werden müssen, der chronologischer wie auch funktionaler Natur war.
Trotz des schlechten Erforschungsgrades ergeben alle Informationen zusammen
genommen, die es zur Cetate gibt, das Bild einer großen und bedeutenden
Siedlung mit einigen wichtigen Hinweisen auf die Lebensweise, speziell auch das
Handwerk, ihrer Bewohner. An erster Stelle ist hier die durch die Gußformen
eindeutig nachgewiesene Bronzemetallurgie zu nennen. Frappant ist die
topographische Nähe ihres Fundortes zu den in der am Fuß der Cetate liegenden
Siedlung in der Gura Câmpului festgestellten Spuren der Eisenverarbeitung. Ist
man interpretationsfreudig, ließe die Beschreibung der Fundumstände der
Gußformen, aus denen ja deren Einbindung in einen Hausbefund (Werkstatt eines
Bronzegießers?) wahrscheinlich erscheint, zudem vermuten, daß wir es hier mit
einem vielleicht speziell dem Bronzeguß bestimmten Siedlungsteil zu tun haben,
einem „Handwerkerviertel“, das sich durch seine Randlage auch topographisch von
der Hauptsiedlung auf dem Hügelgipfel absetzte. Daß die Hauptsiedlung dort oben
lag, kann man deshalb vermuten, weil dort die weitaus meisten Scherben gefunden
wurden und werden.
Es ist nicht auszuschließen,
daß dieses „Handwerkerviertel“ funktional wie somit auch chronologisch in Bezug
zu dem unten anschließenden der Gura Câmpului zu setzen ist, so daß die beiden
Siedlungen eigentlich als eine einzige zu betrachten wären. Eine Interpretation
der Siedlungskomplexe im Sinne einer Hauptsiedlung auf dem Hügelgipfel und
eines Handwerkerviertels am südwestlichen Hügelabhang, das sich bis zur
Flußterrasse am Hügelfuß hinunterzog, wäre zwar gewagt, aber durchaus denkbar.
Nicht zu vergessen ist, daß auch von der Cetate Eisenschlacken erwähnt werden,
wenn auch leider nicht bekannt ist, wo genau sie gefunden wurden. Sicher ist,
daß auf der Cetate wie auch in ihrem direkten Umkreis Metallverarbeitung
stattgefunden hat – gemeinhin in der Archäologie interpretiert als Hinweis auf
eine Zentralsiedlung.
Genauso möglich ist es aber, eine zeitliche
Abfolge zwischen den beiden Siedlungen anzunehmen: daß man also beispielsweise
zuerst auf dem Hügel siedelte und dann nach unten an den Fluß zog, oder
umgekehrt. Wie groß die Siedlung in diesem Bereich ursprünglich war, ist – wie
auf der Cetate – unbekannt. Etliche Funde belegen handwerkliche Tätigkeiten
(Textilherstellung, Eisenverarbeitung), Hausgrundrisse sind belegt. Eisenfunde
und Spuren der Eisenverarbeitung aus dieser Zeit sind selten. Einmalig für
Siebenbürgen ist die sog. „Eisengießerei“ aus Cernat.
Vorsichtig läßt sich
also das Bild einer regelrechten Siedlungskammer entwerfen. Dazu gehören
hauptsächlich die vielleicht befestigte Höhensiedlung auf der Cetate, eine
eventuelle „Untersiedlung“ im Gebiet des heutigen Stadtviertels Gura Câmpului
sowie kleinere Siedlungseinheiten im Umkreis. Selbstverständlich ist dieses
Bild stark vom Forschungsstand geprägt. Das Viertel „Gura Câmpului“ wurde seit
Ende der 50er Jahre neu angelegt, d.h. hier konnten viele Funde gemacht werden,
während die übrigen Funde meist bei einzelnen Bauvorhaben zum Vorschein kamen.
Eine Ausnahme bilden die Funde aus der Baia de nisip, die ebenfalls großflächiger
gesammelt werden konnten. Die Gräber der Menschen, die hier siedelten, kamen
bisher nur vereinzelt zum Vorschein, scheinen sich aber auf der Cetate bzw. in
deren unmittelbarer Umgebung sowie im alten Stadtzentrum zu konzentrieren. Der
nur spärlich überlieferte Hortfund aus der Str. Teba ergänzt das eben
geschilderte Bild einer durch eine zentrale Siedlung bestimmten
Siedlungskammer.
În acest articol îmi propun
să prezint, în adevărata sa lumină, întreaga locuire
hallstattiană timpurie[2]
de la Mediaş, întrucât în literatura de specialitate de până acum
discuţia s-a concentrat cu precădere doar asupra aşezării
de pe „Cetate“. Oraşul Mediaş aparţine judeţului Sibiu
şi se află la 56 de km nord-est de capitala de judeţ Sibiu. Din
punct de vedere geografic Mediaşul este amplasat în zona colinară a
Târnavei, la confluenţa Târnavei Mari cu pârâul Moşna[3].
Istoricul descoperirilor şi al
cercetărilor
Teritoriul Mediaşului a
fost continuu locuit începând cu epoca neolitică[4].
Cea mai importantă concentrare a locuirii are loc însă în epoca
hallstattiană timpurie[5].
Mărturie stă în acest sens numărul mare de descoperiri cu
ceramică canelată, majoritatea având o culoare roşie la interior
şi negru lustruită la exterior, care poate fi atribuită culturii
Gáva. Ele provin atât din aşezări amplasate pe terasele joase sau
mijlocii ale Târnavei cât şi de pe dealuri cu pantele line[6].
O importanţă
nemijlocită pentru înţelegerea fenomenelor care au loc în epoca
hallstattiană timpurii sunt realităţile din perioada
anterioară (bronzul târziu) şi cele din etapa ulterioară (fierul
târziu).
Bronzul târziu este slab
reprezentat la Mediaş. Petrescu-Dîmboviţa publică de aici o
seceră cu cârlig[7],
fără indicii cu privire la condiţiile de descoperire, pe care o
datează în seria de depozite Uriu. Secerele, în marea lor majoritate,
provin din depozite unde constituie, fără îndoială, cea mai
puternic reprezentată categorie de obiecte; din această cauză,
ea aparţine cu multă probabilitate unui depozit[8].
Urme de aşezare şi un mormânt caracteristic culturii Wietenberg sunt
menţionate pe terasa Târnavei, în locul Gura Câmpului[9].
Alte descoperiri Wietenberg provin de la „Baia de nisip“[10].
Informaţiile privind cultura Noua pe „Cetate“ ca şi în cartierul Gura
Câmpului sunt nesigure[11].
În Muzeul Mediaş se păstrează câteva vase tipice Noua, unele
dintre ele având torţi supraînălţate prevăzute cu butoni.
Tot în colecţia Muzeului din Mediaş se găsesc câteva celturi,
printre care unele sunt de tip transilvănean[12],
fără loc de provenienţă.
Primele informaţii cu
privire la descoperiri ceramice aparţinând hallstattului timpuriu din zona
Mediaşului se referă la movila numită „Cetate“. Aceasta se
află în partea nordică a oraşului, pe malul drept al Târnavei
Mari. Datele provin din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a
secolului al XX-lea[13]:
Székely 1953 nu
oferă decât o enumerare o unor descoperiri întâmplătoare din diverse
locuri de la Mediaş, cum este „Cetate“, „Lunca Ciorilor“ şi „Baia de
nisip“.
Crişan/Szuchy 1955-56
tratează pe scurt, cu ocazia prezentării lor generale privind pre-
şi protoistoria Mediaşului, şi hallstattul timpuriu, prin aceea
că citează câteva descoperiri ca „Cetate“, „Baia de nisip“ şi
„Grădina Wachsmann“.
Crişan 1955-56 a descris săpăturile sale la „Baia de nisip“
şi cercetările de suprafaţă pe care le face pe „Cetate“.
Zaharia publică, referitor la
săpăturile pe care le face pe „Cetate“ în 1958, două rapoarte,
unul mai scurt în 1961[14]
care se referă doar la săpătură şi un altul mai mare
în 1965. În acesta din urmă ea tratează, printre altele, pe baza descoperirilor de la Mediaş,
problematica hallstattului timpuriu din Transilvania, ocupându-se mai
amănunţit de materialul ceramic.
Blăjan şi colab. 1980 prezintă cercetarea a două bordeie
aparţinând hallstattului timpuriu din cartierul Gura Câmpului şi
oferă în plus o cartare a punctelor cu descoperiri din această
perioadă de la Mediaş şi împrejurimi.
Blăjan/Botezatu/Comşa 1987 adună descoperirile funerare hallstattiene
timpurii făcute până în 1987 pe teritoriul oraşului.
Blăjan/Botezatu/Comşa 1987 adună descoperirile funerare hallstattiene
timpurii făcute până în 1987 pe teritoriul oraşului. În mod
special, trebuie scoasă în evidenţă, activitatea
arheologică din anii ’70 şi ’80 a lui G. Togan şi M.
Blăjan, care a dus la identificarea a numeroase urme aparţinând
perioadei timpurii a primei epoci a fierului[15].
Rus 1999b, în
sfârşit, adună în repertoriul său privind descoperirile pre-
şi protoistorice de la Mediaş şi unele aparţinând
hallstattului timpuriu.
Etapa următoare,
hallstattul mijlociu (cultura Basarabi), este practic până acum
nereprezentată la Mediaş. Rus menţionează un fragment
ceramic decorat în stil Basarabi, pe
care l-a descoperit în 1998 în partea nord-vestică a oraşului, pe
marginea stângă a drumului spre Dârlos[16].
Un fragment ceramic incrustat cu alb de pe „Cetate“ a fost pus de către
Zaharia în legătură cu cultura Basarabi, unde o asemenea tehnică
este utilizată[17].
O aşezare fortificată a culturii Basarabi se găseşte,
după Vulpe, nu departe de Mediaş, la Şeica Mică. Nucleul
fortificaţiei s-ar data în perioada Basarabi[18].
Descoperiri „scitice” sau altele care pot fi încadrate în Ha D, sunt până
acum necunoscute la Mediaş. Bine reprezentată este din nou epoca
Latène. Urme ale unor aşezări, morminte ca şi un depozit din
această perioadă se găsesc în mai multe locuri[19].
Repertoriul descoperirilor aparţinând hallstattului
timpuriu
În continuare, pe baza
literaturii sau a materialelor existente în muzeul din Mediaş, vor fi
analizate descoperirile aparţinând hallstattului timpuriu (vezi fig 1).
Ele vor fi prezentate diferenţiate: aşezări, morminte şi
descoperiri izolate. La categoria aşezărilor vor fi socotite şi
descoperiri de unde se menţionează doar ceramică, fără
să fi fost constatate urme oarecare de habitat. Punctul „Cetate“ apare de
două ori, deoarece de aici ni s-au furnizat informaţii cu privire la
existenţa atât a unei aşezări cât şi a unor morminte. Cele
mai importante descoperiri aparţinând hallstattului timpuriu de la
Mediaş, care au fost şi cercetate prin săpături
arheologice, sunt „Cetate“, „Gura Câmpului“ şi „Baia de Nisip“. Toate trei
sunt deja amintite în diverse publicaţii.
Blăjan şi
colab. 1980 şi-au propus să carteze punctele hallstattiene timpurii de
pe teritoriul Mediaşului. Pe hartă au fost marcate în total 27 de
puncte, care se diferenţiază în funcţie de: aşezări
fortificate (numai „Cetate“), aşezări (24 de puncte), morminte de
incineraţie (4) şi inhumaţie (3). Două marcaje stau în câteva
cazuri pentru numai un punct arheologic. Din nefericire aceste puncte nu au
fost descrise în amănunt, de aceea vor fi menţionate în continuare
doar acelea pe care le-am putut identifica.
Descoperiri
1. Cetate (Fig. 1,
Nr. 1 und 11)
În partea de N a oraşului Mediaş, pe malul drept, respectiv nordic, al Târnavei Mari, se ridică, cu circa 50-70 m deasupra nivelului apei[20], un deal de formă aproape dreptunghiulară. El este denumit „Cetate“ sau cu numele german „Burg“. Această denumire apare pentru prima dată în documente pe la 1700, fără a putea fi pusă în legătură cu o fortificaţie medievală. De pe „Cetate“ se poate avea o bună vedere panoramică şi în acelaşi timp un bun control asupra văilor Moşna şi Târnava. De-a lungul versantul său estic curge, în direcţia Târnava Mare, pârâul Greweln.
De pe acest deal au fost salvate diverse categorii de materiale aparţinând epocii vechi a fierului, care în marea majoritate a cazurilor provin din săpături nesistematice. Ele demonstrează existenţa unei locuiri de mare întindere. După Horedt, într-un articol publicat în 1960, ea ar avea dimensiunile de 500 x 500 m, deci circa 25 de ha[21], ca în 1974 să fie indicată o suprafaţă locuită de doar 7,5 ha[22]. Prin urmare, nu se pot preciza cu exactitate adevăratele sale dimensiuni. De altfel este problematic a stabili limitele sale, deoarece întreg teritoriul Mediaşului este, în această perioadă, dens locuit.
Cercetărilor efectuate
în 1958 de către Eugenia Zaharia şi Ion Nestor, au făcut punctul
„Cetate“ bine cunoscut în literatura de specialitate[23].
Până astăzi platoul dealului oferă o mare cantitate de material
ceramic, care a făcut ca doar o mică parte dintre acesta să fie
menţionat în literatura de specialitate.
Descoperiri izolate deosebit
de importante, făcute înaintea săpăturilor din 1958 de la
Cetate, sunt două valve de tipar din piatră pentru topoare cu
manşon. Pentru prima oară ele au fost publicate de către Székely[24].
Ele au fost descoperite în 1936 la construirea unei case de pe versantul
sud-vestic al Dealului Cetăţii[25]
(v. fig. 1, nr. 11), împreună cu urme de vetre, lut ars, ceramică
şi aşa-numite greutăţi de năvod de formă
piramidală[26]. Au fost
republicate de către Wanzek[27].
De la Cetate sunt amintite descoperiri de metal şi descoperirea de
zgură de fier [28],
dar după ştiinţa mea sunt, cu excepţia unui inel din bronz[29],
nepublicate.
2. Cartierul Gura Câmpului (fig. 1, nr. 2-3)
Toponimul „Gura Câmpului” cuprinde două mari
sectoare diferite. Pe de o parte, Gura Câmpului este numele unui cartier
nou-construit, începând cu sfârşitul anilor ’50, pe malul
drept al Târnavei Mari, la V şi sub Cetate, iar pe de altă parte
şi toponimul întregii terase fluviale, pe care a fost construit acest
cartier şi care se întinde de la acesta peste întregul teren arabil spre
NV de Mediaş, pe partea din dreapta Târnavei Mari. Este a doua terasă
a malului drept al râului şi se găseşte la 10 m deasupra luncii[30].
Nefiind ameninţată de inundaţii, terasa este favorabilă
locuirii.
La construirea cartierului
au fost făcute câteva descoperiri întâmplătoare din aproape toate
epocile arheologice, de la culturile Criş, Petreşti, Coţofeni,
Glina III-Schneckenberg, Wietenberg şi poate Noua şi din Hallstatul
timpuriu şi epoca dacică până în Evul Mediu[31].
În anii ’70
Blăjan a întreprins mai multe mici săpături de salvare la Gura
Câmpului[32]. Cu acest
prilej a dezvelit, în zona blocurilor 4-5 (fig. 1, nr. 2), două
locuinţe izolate din perioada Hallstatt timpurie. Într-o
locuinţă a fost găsită zgură de fier, în cealaltă
minereu de fier şi un fragment de obiect din fier, probabil o teacă
de spadă[33]. Zgura, la
fel ca şi minereul de fier, a fost cercetată microscopic; zgura a
putut fi sigur determinată ca provenind dintr-o reducere locală a
minereului de fier. Minereul ar proveni chiar din împrejurimi[34].
3. Baia de nisip (fig. 1, nr. 5)
Baia de nisip, numită
şi Cânepi/Cânepişte-Hanfau, se mai găsea în anii ’50
ai sec. XX în partea sud-vestică a oraşului Mediaş, pe malul
stâng al Târnavei Mari. Este vorba, iniţial, de o înălţime de
formă aproape ovală, cu o lungime de cca. 120 m şi o
lăţime de 70 m, care se ridica cu cca. 3 m deasupra câmpiei
înconjurătoare. După Crişan, această înălţime
trebuie privită, probabil, drept o fostă insulă sau
peninsulă în mlaştinile Târnavei Mari. Din acest loc
orăşenii şi-au luat nisip pentru nevoile lor[35].
Astfel, în decursul anilor, colina a fost îndepărtată, ocazie cu care
mereu ieşeau la lumină urme de locuire ale culturii Wietenberg, ale
perioadei hallstattiene timpurii, precum şi ale perioadei Latène[36],
ceea ce de mai multe ori a dat prilej unor mici cercetări arheologice[37].
Astăzi Baia de nisip nu mai există, terenul fiind construit; doar
numele de străzi „Baia de nisip“ şi „Strada Nisipului“ amintesc
situaţia iniţială.
4. Gura Câmpului-Hăşmaş (fig. 1, nr.
4)
În 1975 şi 1977 pe
terasa Gura Câmpului, la poalele versantului sudic al dealului Hăşmaş, la V de
oraş, au avut loc săpături arheologice, care au scos la
lumină, în primul rând, în 1971, o aşezare romană şi un
atelier de fierar din sec. II-IV p.Chr. Pe lângă urmele romane s-au
găsit şi resturi de locuire din epoca bronzului, din perioada
hallstattiană şi medievale[38].
5. Strada Târnavei 59/A (fig. 1, nr. 7)
Câteva cioburi hallstattiene
timpurii au fost găsite pe această stradă situată în
cartierul După Zid, cu prilejul unor mici lucrări de excavaţii
şi donate muzeului.
6. Str. După Zid (fig. 1, nr. 6)
La începutul anilor ’70,
la excavarea fundaţiilor pentru unele blocuri de locuinţe, a fost
găsită ceramică hallstattiană[39].
7. Rora mică (fig. 1, nr. 8)
În locul numit „Rora
mică” din sud-vestul oraşului, pe malul pârâului Ighiş, au fost
găsite în anii 1968-71, la excavarea pământului, fragmente ceramice
din perioadele Hallstatt timpurie şi Latène [40].
8. Işcolani-Uzina de apă (fig. 1, nr. 9)
În locul numit
Işcolani, situat la cca. 2 km NE de oraş în apropierea „Uzinei de
apă” a fost descoperită, cu prilejul lucrărilor de
construcţie din 1968-1969, ceramică din diferite epoci: din neolitic,
epoca bronzului, perioada Hallstatt, epoca romană şi postromană
până în epoca medievală timpurie[41].
9. Str. Aurel Vlaicu (fig. 1, nr. 10)
Situl arheologic se
găseşte la cca. 1,5 km E de oraş, acolo unde calea ferată
spre Sighişoara intersectează şoseaua. În cadrul cercetării
sale asupra mormintelor celtice, Nestor aminteşte şi descoperirea
unui ciob hallstattian timpuriu[42].
Descoperiri funerare
Descoperirile funerare din
perioada hallstattiană timpurie de la Mediaş nu au fost descoperite
în mod arbitrar pe întregul teritoriu al oraşului, ci se concentrează
în două locuri diferite: anume pe „Cetate”, respectiv în imediata
apropiere a acesteia (fig. 1, nr. 1.2.12), ca şi în vechiul centru al
oraşului (fig. 1, nr. 13-15); lor li se adaugă descoperirea
izolată de pe str. Măgurii (fig. 1, nr. 16). În cea mai mare parte au
fost adunate de către Blăjan/Botezatu/Comşa 1987. Nu este sigur
dacă toate trebuie datate în perioada hallstattiană timpurie,
întrucât în cea mai mare parte materialul descoperit a dispărut şi nu
este publicat. Observaţiile asupra condiţiilor de descoperire sunt
sărace.
În comparaţie cu
bogatele urme de locuire, numărul descoperirilor funerare pare foarte mic,
dar această constatare este valabilă pentru întreaga Transilvanie în
perioada hallstatiană timpurie. În general, stadiul cercetărilor
privind înmormântările culturii Gáva trebuie privit ca
nesatisfăcător.
1. Cetate (fig. 1, nr. 1)
Gooss scrie în 1876 şi
1877 – ca şi Roska 1942 – despre mai multe câmpuri de urne, care ar fi
cunoscute din împrejurimile oraşului, astfel, pe lângă cea din
grădina Wachsmann, o alta „la Cetate“[43].
După Székely,
în 1936 muncitorii au găsit pe vârful dealului multe vase mari pline cu
cenuşă[44]. În
sfârşit, despre morminte pe Cetate relatează şi Nestor/Zaharia
1961: cu prilejul plantării de vie în 1956, când aproape toată
suprafaţa a fost plantată cu viţă, colaboratorii muzeului
ar fi strâns o mare cantitate de fragmente ceramice şi oase omeneşti,
care ar proveni din morminte de inhumaţie. În orice caz, despre încadrarea
lor cronologică nu se cunoaşte nimic[45].
Pe de altă parte, în cadrul săpăturilor din 1958, în umplutura
şanţului au fost găsite şi oase omeneşti. Cu acest
prilej, în secţiunea IX a fost descoperită o urnă, care ar
proveni, probabil, din cel de al treilea, respectiv cel mai recent nivel de
locuire; de aceasta aparţinea o ceaşcă cu buză
canelată, folosită drept capac, din care au fost găsite
fragmente în apropierea gurii vasului[46].
Că vasele în formă de sac au fost folosite şi drept urne, ca
aici, pe Cetate şi pe str. Măgurii, îşi găseşte un
corespondent, de pildă, în necropolele atribuite culturii Gáva
de la Volovăţ (Moldova)[47],
Kolodribka, Sopit (Ucraina)[48]
şi Vojnatina în Slovacia[49],
unde în majoritatea cazurilor tocmai asemenea vase slujeau drept urne. Morminte
izolate de incineraţie sunt cunoscute, în aşezări Gáva,
şi la Chendu[50],
Reci[51]
şi Somotor[52].
2. Lunca Ciorilor (fig. 1, nr. 2)
Székely
relatează despre descoperirea unor urne în Lunca Ciorilor sau, în
germană, „Krähenwiese“[53].
Acesta este numele pentru zona apropiată de podul de pe partea
dreaptă a Târnavei Mari. Iniţial, prin acest termen se înţelegea
şi sectorul pe care mai târziu a fost construit cartierul Gura Câmpului[54],
ca şi părţi dinspre V ale terasei fluviale şi
desemnează astăzi doar suprafaţa liberă dintre râu şi
cartierul de construcţii noi[55].
Situarea sitului, care poate fi reconstruită pe baza datelor lui Székely,
se găseşte azi în cartierul cu construcţii noi şi trebuie
să se afle în zona blocurilor 4-6, adică exact în locul în care
Blăjan a dezvelit cele două locuinţe descrise anterior. Poate
că în acest loc se găsea o necropolă, dat fiind că Székely
vorbeşte de descoperirea a două urne umplute cu cenuşă. În
acelaşi loc a fost descoperit un al treilea vas, dar care, în orice caz,
nu conţinea, pesemne, resturi cinerare[56].
3. Fosta grădină Wachsmann (fig. 1, nr.
12)
Această
grădină era situată, odinioară, la V de poalele
„Cetăţii”, aproape de drumul care duce de la Mediaş la
Blăjel şi Târnăveni, în partea inferioară a locului „Hulla“
sau Hula Blăjelului[57].
Situarea exactă nu mai poate fi reconstituită. Gooss aminteşte
că aici s-ar fi descoperit un câmp de urne, din care ar proveni o
urnă neagră şi bogat ornamentată. Această urnă
este menţionată şi în multe alte locuri[58].
4. Incinta Bisericii evanghelice (fig. 1, nr. 13)
Cu prilejul lucrărilor
de canalizare din interiorul incintei bisericii-cetate din centrul
oraşului a fost descoperită în 1972 o urnă umplută cu
resturi cinerare. Vasul era negru, a fost însă distrus de către
muncitori şi nu s-a păstrat[59].
5. Strada Piersicului nr. 8 şi 13 (astăzi
str. Cardinal Iuliu Hossu) (fig. 1, nr. 14)
Lucrările de canalizare
din 1970 au scos la lumină, în capătul nord-estic al străzii
Piersicului, în centrul oraşului, două morminte de inhumaţie în
decubit dorsal, cu capul spre S. Alături zăceau fragmente ceramice de
culoare neagră şi maronie cu suprafaţa exterioară
lucioasă[60].
6. Strada Petru Rareş nr. 13/colţ Strada
Bujor (astăzi Str. Bisericii) (fig. 1, nr. 15)
La amplasarea
şanţului de canalizare în strada Petru Rareş nr. 13 au fost
găsite, în 1965, trei urne bitronconice, umplute cu resturi cinerare
şi care erau decorate cu caneluri şi butoni. Ele stăteau una
lângă alta într-o groapă şi erau acoperite cu lespezi de
piatră. Resturi ale altor urne au fost constatate şi în peretele opus
al şanţului, la nivelul intersecţiei cu strada Bujor[61].
7. Strada Măgurii (fig. 1, nr. 16)
Cu prilejul unor
lucrări de construcţie pe str. Măgurii/Măgurei,
situată la capătul de SE al cartierului Moşnei, a fost
descoperit în 1978 un mormânt de incineraţie cu depunere într-o urnă
acoperită cu ceaşcă. Contextul arheologic n-a fost consemnat,
totuşi, din relatările descoperitorului reiese că urna
stătea într-o groapă, care fusese acoperită cu o lespede mare de
piatră[62].
Descoperiri de depozite şi descoperiri izolate
1. Str. Teba (fig. 1, nr. 17)
În str. Teba, cu prilejul
lucrărilor de canalizare din 1969 a fost descoperit un depozit de bronzuri
din perioada hallstatiană timpurie, care ar fi constat din 20-30 obiecte,
printre care seceri, vârfuri de lance şi topoare cu manşon. S-a
păstrat doar manşonul unui vârf de lance, care, în actualul stadiu al
cercetărilor, poate, totuşi, contribui la o mai fină încadrare
cronologică a depozitului[63].
2. Mediaş şi împrejurimi
Din Mediaş şi /
sau din împrejurimi (colecţia veche a Muzeului) provin câteva topoare din
bronz cu manşon[64]
- unul dintre ele poate să fie, foarte probabil, acela care la Horedt este
pomenit ca fiind descoperit cu multă vreme în urmă pe „Cetate”[65].
Patru dintre topoare (nr. inv. 93, 95, 99, 100) sunt menţionate la Rusu ca
provenind de la Mediaş. El le enumeră printre topoarele cu
manşon de tip transilvănean[66].
Este vorba de forme din epoca bronzului târziu sau din perioada
hallstattiană timpurie.
3. Împrejurimile Mediaşului
Din împrejurimile
Mediaşului provine un tipar din piatră pentru un topor cu manşon
şi tăiş asimetric, care a fost publicată de către
Wanzek[67].
4. Valea Târnavei
Din valea Târnavei provine o
spadă cu limbă de fixare în mâner de tip Pecica, care poate va fi
aparţinut, iniţial, unui depozit. Este datată de Bader în HaA1[68].
Concluzii
Locuirea din perioada hallstattiană
timpurie de la Mediaş nu este limitată doar la cunoscuta aşezare
de înălţime de pe „Cetate”. Câteva locuri cu descoperiri apropiate
unul de altul, care au furnizat mari cantităţi de ceramică, dau
imaginea unui loc dens locuit, la faţa căruia avea loc prelucrarea
metalului şi alte activităţi meşteşugăreşti.
În comparaţie cu urmele
de locuire mai degrabă sporadice din epoca bronzului târziu, densa locuire
hallstattiană timpurie de la Mediaş pare o urmare a unui semnificativ
spor demografic[69]. Locuirea de
pe „Cetate” a apărut evident mai târziu decât cea de la „Gura Câmpului”
sau „Baia de nisip”, căci urme ale culturii Wietenberg nu au fost
până acum descoperite pe deal. Întrebarea dacă acesta va fi şi
fost locuit înaintea perioadei hallstattiene timpurii trebuie să
rămână deschisă, dacă se face abstracţie de
eventualele urme ale culturii Noua.
Întinderea reală a
aşezării hallstattiene timpurii iniţiale de la Mediaş
şi din împrejurimi poate fi doar nesatisfăcător
reconstituită în actualul stadiu al cercetărilor. Sigur este,
totuşi, că multele locuri cu descoperiri izolate trebuie privite ca
fiind într-o corelaţie cronologică şi, totodată,
funcţională. În pofida gradului redus de cercetare, informaţiile
existente, referitoare la „Cetate”, luate împreună, dau imaginea unei
aşezări mari şi însemnate, cu indicaţii importante asupra
modului de viaţă, mai cu seamă asupra îndeletnicirii
meşteşugăreşti a locuitorilor săi. În primul rând,
este de menţionat aici metalurgia bronzului, lămurit dovedită de
tiparele de turnare. Frapantă este apropierea lor topografică de
urmele de prelucrare a fierului identificate în aşezarea de la „Gura
Câmpului”, aflată la poalele „Cetăţii”. Cine este bucuros de a
emite interpretări, să citească descrierea condiţiilor de
descoperire ale tiparelor, din care reiese chiar că pare probabilă
includerea lor într-un complex de locuire (atelierul unui meşter bronzier
?), ceea ce ne face să presupunem că avem de a face aici, probabil,
cu o parte a aşezării destinată special turnării bronzului,
cu un „cartier meşteşugăresc“, care se deosebeşte şi
topografic prin poziţia sa periferică de aşezarea
principală de pe culmea dealului. Că aşezarea principală
era situată acolo sus, putem de aceea presupune, pentru că acolo s-au
găsit şi se vor găsi, de departe, cele mai multe cioburi.
Nu este exclus ca acest
„cartier meşteşugăresc“ să fie pus cronologic şi
funcţional în legătură cu cel apropiat, de mai jos, de la „Gura
Câmpului”, astfel că cele două aşezări ar fi de privit ca
fiind, de fapt, una singură. O interpretare a complexelor de locuire în
sensul unei aşezări principale pe culmea dealului şi a unui
complex meşteşugăresc pe versantul sud-vestic al dealului, care
se întindea, în jos, până la terasa râului de la poalele dealului, ar fi
totuşi îndrăzneaţă, dar, foarte probabil, de presupus. Nu
trebuie uitat că şi pe „Cetate” este amintită zgura de fier[70],
chiar dacă, din păcate, nu este cunoscut unde anume a fost ea
descoperită. Sigur este că prelucrarea metalului a avut loc pe
„Cetate”, ca şi în imediata ei apropiere – ceea ce, îndeobşte, în
arheologie este interpretat ca o indicaţie asupra unei aşezări
centrale.
La fel de posibil este,
însă, a se presupune o succesiune cronologică între cele două
aşezări: să se fi locuit, astfel, de pildă, mai întâi pe
deal şi apoi spre râu sau invers. Cât de mare a fost aşezarea în
acest sector este – ca şi pe „Cetate” – necunoscut. Câteva descoperiri
dovedesc activităţi meşteşugăreşti
(producţia de textile, prelucrarea metalului), sunt cunoscute planurile
unor locuinţe. Descoperirile din fier sau urmele prelucrării fierului
sunt rare în această perioadă. Unică în Transilvania este
aşa-zisă „turnătorie de fier“ de la Cernat[71].
Se conturează, astfel, cu prudenţă, imaginea unei adevărate vetre de locuire. Acesteia îi aparţineau, în principal, aşezările, probabil fortificate, de pe „Cetate”, o eventuală „aşezare secundară“ în zona actualului cartier „Gura Câmpului”, precum şi unităţi de locuire mai mici în împrejurimi. Bineînţeles, această imagine este puternic marcată de stadiul cercetărilor. Cartierul „Gura Câmpului“ a fost nou-construit la sfârşitul anilor ’50, ceea ce înseamnă că aici s-au putut face multe descoperiri, în vreme ce celelalte descoperiri au ieşit la lumină de obicei cu prilejul unor lucrări de construcţie izolate. O excepţie o reprezintă descoperirile de la Baia de nisip, care, de asemeni, au putut fi strânse de pe o suprafaţă întinsă. Mormintele oamenilor care locuiau aici au apărut doar izolat, par însă a se concentra pe „Cetate”, respectiv în imediata ei apropiere, precum şi în vechiul centru al oraşului. Depozitul de pe str. Teba, din care doar foarte puţin s-a păstrat, întregeşte imaginea tocmai descrisă, a unei vetre de locuire determinate de o aşezare centrală.
bibliografie
|
Andriţoiu 1979 |
Andriţoiu, Ioan, Contribuţii la
repertoriul arheologic al judeţului Hunedoara. Sargetia XIV, 1979,
15-34. |
|
AVSL 1871 |
Archiv des Vereins für Siebenbürgische
Landeskunde N.F. 9, III. Heft, 1971, Notizen, 499. |
|
Bader 1991 |
Bader, Tiberiu, Die Schwerter in Rumänien.
PBF IV, 8 (Stuttgart 1991). |
|
Baltag 2000 |
Baltag, Gheorghe, Sighişoara înainte de
Sighişoara. Elemente de demografie şi habitat în bazinul mijlociu
al Târnavei Mari din preistorie până în sec. al XIII-lea d.Hr., cu
privire specială asupra zonei municipiului Sighişoara
(Bucureşti 2000). |
|
Baltag/Amlacher 1987-88 |
Baltag, G./Amlacher, Eberhard,
Contribuţii la problema continuităţii în zona Târnavelor.
AIIAC XXVIII, 1987-88, 97-138. |
|
Blăjan/Botezatu/Comşa 1987 |
Blăjan, M./Botezatu, D./Comşa, D.,
Mormântul Hallstattian de la Mediaş. Apvlvm XXIV, 1987, 47-53. |
|
Blăjan/Moga 1977 |
Blăjan, M./Moga, Vasile, Un bronz roman
în muzeul de istorie din Mediaş (jud. Sibiu). ActaMN XIV, 1977, 195-199. |
|
Blăjan/Tatai-Baltă 1978 |
Blăjan, M./Tatai-Baltă, Cornel,
Descoperiri din epoca neolitică şi perioada de tranziţie spre
epoca bronzului în jud. Sibiu, Alba şi Cluj (I). Apvlvm XVI, 1978, 9-36. |
|
Blăjan/Togan 1978 |
Blăjan, M./Togan, George, Descoperiri
celtice şi dacice inedite la Mediaş şi în împrejurimile sale.
ActaMP II, 1978, 39-51. |
|
Blăjan u.a. 1980 |
Blăjan u.a., Contributions à la
connaissance de la vie économique de la population hallstattienne de la zone
de Mediaş (dép. de Sibiu, Roumanie). Actes du IIe Congrès Internat.
de Thracologie Bucarest 1976, 1 (Bukarest 1980) 203-214. |
|
Blăjan u.a. 1982-83 |
Blăjan, M./Stoicovici, Eugen/Tatai,
Cornel/Man, Ion, Studiul arheologic şi metalografic al unor obiecte de
aramă şi bronz, descoperite în sudul Transilvaniei. Sargetia
XVI-XVII, 1982-83, 95-124. |
|
Boroffka 1991 |
Boroffka, Nikolaus, Die Verwendung von Eisen
in Rumänien von den Anfängen bis in das 8. Jahrhundert v. Chr. Europe in the
1st Millenium B.C. (New York, Berlin 1991), 1-38. |
|
Boroffka 1994: |
Die Wietenberg-Kultur. Ein Beitrag zur
Erforschung der Bronzezeit in Südosteuropa. UPA 19 (Bonn 1994). |
|
Budinský-Krička 1976 |
Budinský-Krička, Vojtech,
Predkuštanovické žiarové pohrebisko vo Vojnatine. SA 24, 1976, 119-149. |
|
Cavruc 2000 |
Cavruc, Valeriu (Hrsg.), Repertoriul
arheologic al judeţului Harghita. Seria monografii arheologice II
(Sfântu Gheorghe 2000). |
|
Crişan 1955-1956 |
Crişan, I. H., Noi cercetări
arheologice la Mediaş. Din activitatea ştiinţifică a
Muzeului Raional Mediaş 3, 1955-1956, 27-52. |
|
Crişan 1969 |
Ceramica daco-getică cu specială
privire la Transilvania (Bucureşti 1969). |
|
Crişan/Szuchy 1955-1956 |
Crişan, I. H./Szuchy, M. Emil,
Consideraţii istorice asupra teritoriului oraşului Mediaş în
Antichitate. Din activitatea ştiinţifică a Muzeului Raional
Mediaş 3, 1955-1956, 5-25. |
|
Goos 1876 |
Goos, Carl, Chronik der archäologischen
Funde Siebenbürgens (Hermannstadt 1876). |
|
Goos 1877a |
Skizzen zur vorrömischen Culturgeschichte
der mittlern Donaugegenden. AVSL 13 (NF), III. Heft, 1877, 407-537. |
|
Goos 1877b |
Skizzen zur vorrömischen Culturgeschichte
der mittlern Donaugegenden (Fortsetzung und Schluss). AVSL 14 NF, I. Heft,
1877, 47-175. |
|
Horedt 1939 |
Horedt, Kurt, Vorgeschichtliches und
Archäologisches. SV 62, Heft 2, 1939, 120-125. |
|
Horedt 1960 |
Aşezările fortificate din prima
vârstă a fierului în Transilvania. In: Probleme de Muzeografie (Cluj
1960) 179-187. |
|
Horedt 1974: |
Befestigte Siedlungen der Spätbronze- und
der Hallstattzeit im innerkarpatischen Raum. In: Symposium zu Problemen der
jüngeren Hallstattzeit in Mitteleuropa Smolenice 1970 (Bratislava 1974)
205-228. |
|
Krušelnicka 1979a |
Krušelnicka, Larysa, Studien zur Besiedlung
der ukrainischen Karpaten und des Karpatenvorlandes zu Beginn der Eisenzeit.
AAC 19, 1979, 73-96. |
|
Krušelnicka 1979b |
Gräberfeld vom Ende der Bronzezeit in Sopot.
SA 27, 2, 1979, 291-316. |
|
László 1977 |
László, Attila, Anfänge der Benutzung und
der Bearbeitung des Eisens auf dem Gebiete Rumäniens. AAASH 29, 1977, 53-75. |
|
László 1994 |
Începuturile epocii fierului la est de
Carpaţi. Culturile Gáva-Holihrady şi
Corlăteni-Chişinău pe teritoriul Moldovei. BT VI
(Bucureşti 1994). |
|
Marţian 1909 |
Marţian, Iulian,
Archäologisch-prähistorisches Repertorium für Siebenbürgen. Mitt. Anthr. Ges.
Wien 39, 1909, 321-358. |
|
Marţian 1920 |
Repertoriu arheologic pentru Ardeal
(Bistriţa 1920). |
|
Morariu 1961 |
Morariu, Tiberiu, Podişul Tîrnavelor.
Caracterizare şi raionare fizico-geografică. SUBB, Ser. II Geologia
/ Geographia Fasc. 1, 1961, 7-20. |
|
Nestor 1937-1940 |
Nestor, I., Keltische Gräber bei
Mediaş. Ein Beitrag zur Frage der frühen keltischen Funde in
Siebenbürgen. Dacia VII-VIII, 1937-1940, 159-182. |
|
Nestor/Zaharia 1961 |
Nestor, I./Zaharia, E. Săpăturile
de la Mediaş. MCA VII, 1961, 171-178. |
|
Paul/Blăjan 1975 |
Paul, Iuliu/Blăjan, Mihai,
Archäologische Untersuchungen in einem Mediascher Gräberfeld. ForVL 18, 2,
1975, 33-43. |
|
Petrescu-Dîmboviţa 1978 |
Petrescu-Dîmboviţa, M., Die Sicheln in
Rumänien mit Corpus der jung- und spätbronzezeitlichen Horte Rumäniens. PBF
XVIII, 1 (München 1978). |
|
Petrescu-Dîmboviţa 1998 |
Der Arm- und Beinschmuck in Rumänien. PBF
X,4 (Stuttgart 1998). |
|
Popescu 1968 |
Popescu, Dorin, Les fouilles archéologiques
dans la République Socialiste de Roumanie en 1967. DaciaNS XII, 1968,
421-443. |
|
Roska 1942 |
Roska, Márton, Erdély Régészeti Repertóriuma
I. Öskor (=Thesaurus Antiquitatum Transsilvanicarum Tom. I Praehistorica)
(Koloszvár 1942). |
|
Rus 1999a |
Rus, Valer, Contribuţie la
cunoaşterea Hallstattului mijlociu la Mediaş (jud. Sibiu) (1999).
Inedit. |
|
Rus 1999b |
Repertoriul descoperirilor preistorice
şi protoistorice la Mediaş (1999). Inedit. |
|
Rusu 1966 |
Rusu, Mircea, Depozitul de bronzuri de la
Balşa. Sargetia IV, 1966, 17-40. |
|
Smirnova 1974 |
Smirnova, G. I., Complexele de tip
Gáva-Holihrady – o comunitate cultural-istorică. SCIV 25, 1974, 359-380. |
|
Székely 1953 |
Székely, Zoltán, Cercetări arheologice
în Regiunea Stalin şi Regiunea Autonoma Maghiară. Din activitatea
ştiinţifică a Muzeului Raional Mediaş 2, 1953, 6-35. |
|
Székely 1959 |
Cercetări arheologice efectuate în
regiunea autonomă maghiară. MCA VI, 1959, 187-201. |
|
Székely 1966a: |
Beiträge zur Kenntnis der Frühhallstattzeit
und zum Gebrauch des Eisens in Rumänien. DaciaNS X, 1966, 209-219. |
|
Székely 1966b |
Aşezări din prima vârstă a
fierului în sud-estul Transilvaniei (Braşov 1966). |
|
Téglás 1887 |
Téglás, Gábor, Az erdélyi medencze őstőrténelméhez.
Orvos természettudományi
Értesitő XII, 1887, 181-204. |
|
Vasiliev 1995 |
Vasiliev, Valentin, Les recherches
consacrées au premier âge du fer en Transylvanie. Résultats et problèmes. ThD
XVI, 1995, 93-98. |
|
Vulpe 1965 |
Vulpe, Alexandru, Zur mittleren
Hallstattzeit in Rumänien (die Basarabi-Kultur). DaciaNS IX, 1965, 105-132. |
|
Wanzek 1989 |
Wanzek, Burger, Die Gußmodel für Tüllenbeile
im südöstlichen Europa. UPA 2 (Bonn 1989). |
|
Winkler/Blăjan 1982 |
Winkler, Judita/Blăjan, Mihai,
Atelierul de fierărie descoperit la Mediaş. ActaMP VI, 1982,
92-108. |
|
Winkler u.a. 1983 |
Winkler, J. U.a., Cercetări arheologice
în aşezarea romană de la Mediaş - „Gura Câmpului“ (Jud.
Sibiu). Apvlvm XXI, 1983, 121-156. |
|
Zaharia 1965 |
Zaharia, Eugenia, Remarques sur le Hallstatt
ancien de Transylvanie. Fouilles et trouvailles de Mediaş 1958. DaciaNS
IX, 1965, 83-104. |
