Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European

ACTA TERRAE SEPTEMCASTRENSIS III

ISSN 1583-1817

Editura Economică, Sibiu 2004

Autor /Author: Cornelia-Magda LAZAROVICI,Gheorghe-Corneliu LAZAROVICI

pag. 9-42

 

 

Noi săpături arheologice la

Ruginoasa - Dealul Drăghici

Partea I: Arhitectura

 

 Cornelia-Magda LAZAROVICI

Gheorghe-Corneliu LAZAROVICI

 

ABSTRACT

 

The New archaeological research at Ruginoasa-Dealul Drăghici

Part I, Architecture

 

An English version of this study is under press in Studia Antiqua et Archaeologica IX, Iaşi.

In 2001 rescue excavations have been started at “Dealul Drăghici”, determinated by the extended works for stone exploitation. The “Dealul Drăghici” hill dominates the Ruginoasa village, Iaşi district (fig. 1). This hill is situated in the southern part of the village and is bordered by a small creek. That comes from Dumbrăviţa village and flows into Siret river.

By archaeological point of view the area is very rich (fig. 2 = 18 points). Ruginoasa  is situated on the road (from Siret river) to the Cucuteni  eponym site. Several cucutenian sites are located in this area. The excavations of the Ruginoasa Mayorie have disturbed cca. 10.000 m˛,  which represents about 20% of the site's area (fig. 2).

 For the excavation we have used a denotation system based on  the topographic point, high 305 m (fig. 3).

 Archaeological complexes. The first discovered complex was a pit house with 3 levels of construction (denoted as pit house 1 or B1) followed by the Neolithic ditches (ditch 1 and 2, the ditch 1a, 1b or 2 being the southern one) and houses 3 (L3 surface type) and  4 (L4 surface type too, but a little bit deeper, or semi-subterranean type). The surface house 3 (L3) has three main stages and probably another room (we have used the denotation L3-L4 or room B for that room).  House 4 (L4) was identified in the southern part of house 3 (L3). A small interesting pit house (B 5) with a porch and a “vallum structure” has been discovered south from the defensive ditch. Another pit house, B6, was identified eastwards, close to B1 area. Between B5 and B6 there is another space, maybe another pit house or annex.

 We have present the archaeological situation, describing the different levels of houses and pit houses as well as the position of the arcaheological material, which helps to better understand the  houses functionality.

In the area that we have excavated, the oldest level seems to be the defensive ditch. After a while the ditch was filled up and on top of this filling the houses (L3, L4) and pit houses (B1, B5, B6) have been build. By architectonic point of view, for the building of the houses and pit houses they have reused stones and fireplace plates. After the defensive ditch of the settlement has been abandoned, it  was filled up with  sherds.

The settlement was fortified with at least one ditch. The defensive ditch perforates the geological level with sarmathian limestone and reach the sand stratum. After a partially excavation in the area of pit house 1 (B1) we realized that the borders' route of the two ditches were not parallel. The ditch I was paved with big slabs of stone, horizonthally arranged. This pavement was  observed under B1 level and westwards from it, in the destroyed area, till the base of the ditch. Based on the data that we have, the “pavement” was used  up to – 2,50 m (the base of the ditch). The upper part of the defensive ditch in the area that we have research was destroyed by the excavator. The ditch is edgewise in the profile. The aim of the ditch pavement was to collect the  eyewash for the  reinforcement of the defensive system.

Ditch 1.2 or Ditch 2.   First we supposed  southwards a second ditch was located, but we have discovered only a military ditch. Here the situation is not very obvious and therefore we have to enlarge our excavation in the future. This ditch has not been  paved with stone slabs.

We believe that till now the Ruginoasa discoveries bring up very interesting problems connected especially with the Eneolithic architecture. It seems that in the area we have made excavations the architecture is mainly based on wood (e.g. stone foundation, the absence of the adobe structures, few charcoal and ashes, yellow unburned clay). We have tried to make some reconstructions for pit house 5 (B5) and for the surface house 3 (L3).

 
Istoricul cercetărilor

Săpăturile de salvare au început în vara / toamna anului 2001, fiind determinate de executarea unor ample săpături pentru extragerea pietrei pe Dealul Drăghici, deal ce domină satul Ruginoasa, jud. Iaşi (fig. 1). Dealul se găseşte la S de sat, pe marginea unui pârâiaş, care vine din zona satului Dumbrăviţa şi se varsă în Siret; după zona sitului valea se lărgeşte. Pe latura de SV a Dealului Drăghici, în aval de sit, cândva se afla un eleşteu, acum lacul Batoge. Aceasta este o cale naturală de comunicaţie ce face legătura între bazinul Siretului şi Prutului, calea ferată actuală urmând acest străvechi drum.

Zona este bogată în descoperiri arheologice (fig. 2 = 18 puncte), Ruginoasa aflându-se pe drumul spre staţiunea eponimă de la Cucuteni venind dinspre Siret. Descoperiri eneolitice, cucuteniene în zonă sunt semnalate: între Ruginoasa şi Todireşti (fig. 2/6-7), alte situri pe promontorii pe marginea drumului între satele Vascani şi în marginea pădurii Holm sau în tarlaua Iezerul (Fig. 2/8,15, 17); la Dumbrăviţa, pe dealul Bulhalc (fig. 2/2); în Rediu în vatra satului (fig. 2/10); la Vaşcani în vatra satului, la NE de sat  pe un platou înalt numit Podiş (fig. 2/11-13), la E de sat într-o lutărie, şi pe tarlaua Puşcăria  spre Drăgoteni, la N de sat pe tarlaua Grindu (Chirica – Tanasachi 1985, 350-354) (fig. 2/15, 17).

Fig. 1. Planul săpăturilor H. Dumitrescu

Fig. 1b  Ruginoasa, punctele arheologice din comună (după Chirica – Tanasachi)

 

De altfel, siturile de la Vascani par mai degrabă a fi în sfera de influenţă a aşezării de la Cucuteni, iar prin aceasta cu cele din zona Prutului. Noi nu am făcut încă cercetări mai ample în siturile din zonă (fig. 3). Ar fi necesare mici sondaje pentru a controla stratigrafia.

De-a lungul timpului Dealul Drăghici a fost folosit ca o sursă pentru obţinerea materialelor de construcţie. La poalele dealului, pe latura de NE se observă şi acum o veche carieră pentru nisip, pietriş şi lut (o numim Cariera de pietriş). Excavaţia din primăvara anului 2001 a fost începută de către Primăria din comună, cu intenţia de a exploata piatra aflată pe deal (un calcar, realizând astfel o  carieră pe care o numim Cariera pentru piatră). În marginea de S a acesteia am deschis o suprafaţă (Suprafaţa 1) unde am îndreptat malul Carierei pentru piatră din cauza bogăţiei de materiale arheologice. Suprafaţa avea  8 x 10 m pe direcţia bordeiului, pe un caroiaj N-S.

 

 

 Fig. 2 Principalele situri din Podişul Central moldovenesc

 

 

Săpăturile noastre din 2001 (M. Lazarovici et alii, 2001a) au fost plasate la marginea de S a Carierei de piatră (prescurtat Carieră), care au afectat o suprafaţă de cca. 1000 m2, ceea ce reprezintă 20 % din situl principal şi cca 14 % din toate răspândirile de materiale (fig. 2). La început a fost deschisă o suprafaţă de 8 x 10 m, cu intenţia de a o putea extinde la 20 x 8 / 10 m, în perimetrul Carierei unde se vedeau resturi de complexe (şanţul şi poate alte complexe ca B1 sau L3). Pentru a putea lega şi raporta mai bine descoperirile Hortensiei Dumitrescu de ale noastre, dar şi materialele rezultate din Carieră, le-am plasat pe toate pe acelaşi plan,  respectiv  pe planul nostru topografic cu sistemul de caroiaj (fig. 1, 5).

Sistemul nostru de caroiaj avea ca bază de plecare borna topografică (cu nr. şi cotele DSAPC), cu altitudinea de 305 m.

Secţiunile Hortensiei Dumitrescu (prescurtat S)  se încadrează în caroiajul nostru după cum urmează: S A, S B în bloc A=1 –A1; S C D E în bloc –C1, C1, S F în bloc –B1-B1, S G în bloc D1 - D3 şi S H în bloc B3. Secţiunea G fiind afectată de carieră, secţiunea B a fost afectată parţial de prăbuşirile din marginea terasei, determinate de Carierea de pietriş. Secţiunile C, D, E sunt afectate de unele modelări ale terenului în vremea celui de al doilea război când au fost săpate tranşee şi gropi pentru tunuri ce supravegheau linia ferată spre Valea Siretului. Secţiunea F şi o prelungire a ei se poate observa şi azi pe marginea terasei (fig. 3).

Considerăm că în vederea elaborării unui studiu mai amplu, poate chiar a unei monografii se impune şi eventualitatea încadrării materialelor din secţiunile cercetate de  H. Dumitrescu, poate într-o bază de date, dar sigur în una de informaţii (Dumitrescu, H. 1933).

Mai precizăm că secţiunile C, D, E sunt plasate în marginea de S a aşezării, ceva mai departe, la cca 15 m, nu mai există strat de cultură, fiind afectat de lucrări de excavarea pietrei sau pietriş. Cantitatea de materiale de aici, sporadică şi atipică, arată că  ne aflăm la periferia aşezării, fără urme de complexe (funduri de gropi sau resturi de chirpici, vetre etc.).

Sistemul de marcaj (fig. 3a-3b)

Marcajul a început de la borna geodezică. Satul are latitudinea de 47 °, 14', 00", iar longitudinea de 26°, 52', 33". Blocurile de 20 x 20 m sunt pe direcţia N-S având ca punct de pornire borna geodezică. Spaţiul de la E are coordonate cu cifre A1.. B1.. C1.. D1.. E1.., iar la V cu -A, -B, -C, -D, -E, fiind mai puţin de un carou. Detaliile menţionate sunt necesare pentru cercetările viitoare.

Marcarea pe latitudine. Blocurile  de 20 x 20 m au fost împărţite, la rândul lor în carouri (prescurtat c.) de 2 x 2 m marcate cu litere de la a la j.

Marcajul pe longitudine. La longitudine blocurile au fost de 20 x 20 m, iar carourile tot de 2 x 2 m, marcate de la 1 la 10.

Marcajul pe altitudine. În perimetrul zonei cercetate de noi, la suprafaţa ierbii trecea curba de altitudine de ▲302 m (fig. 3a).

Fig. 3a Ruginoasa ”Dealul Drăghici”, sistemul de caroiaj

Fig. 3b. Ruginoasa ”Dealul Drăghici” săpăturile H. Dumitrescu pe caroiajul nostru

 

Marcajul pe suprafaţă. A fost preferat un marcaj pe blocuri de 20 x 20 m, iar mai apoi pe carouri de 2 x 2 m. Cariera se afla în blocurile D-E 1-2 cu capetele şi în blocurile C1,2 şi F1,2 fără a depăşi 4.6 m.

Marcajul materialului recoltat din zona Carierei de piatră. Pământul scos de excavator a fost depus pe marginea Carierei de piatră. Reamintim că prin acest termen (pe scurt Carieră) definim groapa pentru piatră, localizată în plan cu nume propriu, localizări pentru materiale arheologice speciale. Cariera era în formă de dreptunghi cu căi de acces pentru excavator la colţuri (fig. 3-4).

Pentru a localiza, cât de cât materialul recoltat, în vederea unor recorelări ulterioare, cu ajutorul calculatorului, pământul scos şi depus pe marginea Carierei a fost marcat ca: Grămada de vest, Grămada de est, Grămada de nord, Grămada de sud (fig. 3a), iar atunci când erau obiecte speciale marcam şi caroul. Marja de eroare, faţă de locul de provenienţă este a unui semicerc cu raza de 4 m cât era braţul excavatorului.  Menţionăm că aceasta din urmă cuprinde materiale din zona şanţului şi a complexelor din acea parte. Materialul ceramic din şanţ este mai bine păstrat, probabil din cauza uşoarei acidităţi, spre deosebire de cel de la suprafaţă, care avea depuneri de acizi humici şi humus, care au afectat calitatea materialului şi pictura (au distrus luciul vaselor şi au măcinat pictura). Trebuie să subliniem că faptul că situl se află în proces de retardare, sesizabil în funcţie de proporţiile dintre ceramica fină şi uzuală.

Fig. 4a Cariera de Piatră

Fig 4b Cariera de Piatră, partea de N

Marcarea complexelor. Complexele au fost numerotate în ordinea descoperirii lor. Primul complex semnalat a fost un bordei cu 3 etape de refaceri (marcat ca bordei 1 sau B1), urmat de şanţurile neolitice (Şanţ 1 şi Şanţ 2 şanţul 1a, şanţul 1b sau 2, fiind cel de S) de o locuinţă de suprafaţă (L3 cu trei etape mari) ce pare a avea şi o altă încăpere (L3/L4 sau încăperea B: am considerat că materialele se puteau amesteca de unde termenul L3-L4 pentru încăperea B) şi o altă construcţie, pe latura de S, L4. Au urmat,  un bordei mai mic B5, cu antreu şi o structură de “val”, la S de şanţ (informaţia nu este prea sigură), umplută cu pământ din şanţ, dar şi din zona unui bogat strat de cultură. Un alt bordei, B6 apărea spre E, spre bordeiul 1, dar între ele mai era spaţiu pentru un alt bordei (dacă exista o asemenea situaţie, vom putea vedea dacă  mai apare sau nu o vatră).

Marcarea adâncimilor. Adâncimea a fost marcată prin precizarea altitudinii cartografiate şi aceasta relativă (datorată înclinării) la care am adăugat o adâncime de săpare cu corespondenţă în altitudine, relativă, deoarece am urmărit înclinarea pantelor sau a straturilor pentru a evita, pe cât posibil, amestecul de materiale prin săpare.

Complexele şi  instalaţiile

 

Fig. 5 Suprafaţa 1 şi complexele cercetate sau semnalate

 

Comentariu asupra complexelor

Complexele aflate în curs de cercetare, în cele două campanii de săpături, nu sunt legate de cea mai veche etapă de locuire din aşezare, ele suprapunând un şanţ de apărare săpat în stâncă, în a cărui umplere au fost practicate unele bordeie (B1, B6, B5) şi 2 locuinţe (L3 şi L4).

Informaţiile H. Dumitrescu nu sunt prea detaliate aşa că nu se poate deduce ce tipuri de locuinţe au fost descoperite în centrul aşezării, iar documentaţia originală pare să se fi pierdut în timpul ultimului război (Informaţii oferite cu amabilitate de  S. Marinescu-Bîlcu, căreia  îi mulţumim şi pe această cale pentru amabilitate).  După descrierile din publicaţie, unele par a fi bordeie sau locuinţe semiadâncite (cele care sunt pe la –50 / 60 cm) (Dumitrescu, H. 1933).

Lipsa unor elemente arhitectonice, lipsa chirpiciului (de pe suprafaţa de peste 1.600 m2 a carierei şi a celor cca 20 bascule excavate nu au putut fi adunate nici 2-3 kg. lut ars. Tot ceea ce a fost lut ars provenea de la fragmente de  plăci de vetre (acestea erau amestecate cu pleavă) sau de la vetrele propriu-zise (acestea sunt amestecate numai cu nisip). Afirmaţiile privind existenţa aici a unor platforme de chirpici  (Văleanu la Sesiunea de rapoarte de la Suceava, 2001) sunt inexacte.  Petele roşii din profil sunt legate de oxidul de fier din nisip.

Fig. 6. Cariera de Piatră cu secţiunea” G”  a Hortensiei Dumitrescu

Peste şanţuri, (primul a fost realizat cu mare atenţie şi efort, a fost placat  cu pietre şi întărit cu lut bătut; a fost astupat în mod voit, aruncându-se şi resturi menajere, în special ceramică), au fost descoperite numeroase complexe de locuire (bordeie şi locuinţe), realizate în aceeaşi manieră, adică refolosind diferite materiale sau elemente arhitectonice (plăci de vatră). Astuparea cu ceramică se realizează ca urmare a abandonării sistemului de fortificaţie dar poate fi legată şi de anumite obiceiuri. Unele sunt întâlnite şi astăzi la ţărani cum este curăţenia de primăvară sau cea de după topirea zăpezilor. Resturile menajere rămase în zăpadă sunt îndepărtate şi depuse în gropi abandonate, lutării abandonate ş.a. Aceasta presupunea ca şanţul să fi fost abandonat o vreme.

Tot ca o caracterizare generală amintim că unele bordeie au, uneori, o refacere (cazul la B1). Adâncimea bordeielor faţă de nivelul de călcare depăşeşte 1 m. Semibordeiele au între 40-60 cm, iar locuinţele de suprafaţă au adâncimea determinată doar de tasările din şanţ, ce pot ajunge 30-40 cm la margini şi aproape 60 pe centru. Peste orizontul bordeielor urmează locuinţe de suprafaţă semiadâncite şi locuinţe cu baza de pietre.

 
Sistemul de fortificaţie

Aşezarea a fost fortificată cu cel puţin un şanţ (deoarece săpătura noastră este deocamdată limitată spre S nu ştim care este situaţia reală în această parte).  Acesta perfora stânca, ajungând în straturile de nisipuri anterioare orizontului de calcar sarmatic. Spre S, diferenţa de nivel poate proveni şi de la forma dealului, partea cu stâncă marcând zona mai înaltă, deoarece în prima carieră, mai joasă de altfel, marcată de curba cu ▲299 m, nu mai apare stratul de stâncă, strat care are, în zona săpăturii, grosimea de cca 1 m, pe alocuri mai puţin.

 Iniţial, s-a crezut că este un singur şanţ cu mai multe faze de umplere. Ulterior, după delimitarea bordeiului şi adâncire, s-a constatat că marginea traseului celor două şanţuri nu este paralelă, fiind diferenţă de unghi. Situaţia nu este încă prea clară, din cauză că ele au fost cercetate doar pe o zonă de  2 m lăţime, săpătura în suprafaţă nu a fost  încă extinsă pe tot spaţiul.

Fig. 7a Groapă de stâlp în Loc. 1

Fig. 7b Şanţul 1.1 şi 1.2 (= şanţul 2)

Prima fază a şanţului (Şanţul 1). Studierea profilului şi a modului de placare cu pietre a dat rezultate interesante. Mai multe fragmente mari de pietre dispuse oblic pe panta şanţului porneau  continuau până sub nivelul bordeiului şi le-am putut observa şi spre V, în zona distrusă de excavări, până la fundul şanţului. Cercetarea parţială a acestei ultime zone, a demonstrat că această “pardoseală” de pietre placa pereţii şanţului de apărare până la baza sa, la –2,50 m. 

În suprafaţa cercetată, partea superioară a şanţului de apărare  a fost distrusă de excavator. Şanţul se afla oblic pe profilul carierei, iar bordeiul afecta latura de S a şanţului, motiv pentru care deschiderea reală, la nivelul stâncii nu putea fi apreciată exact, ca de altfel nici profilul corect al şanţului, el apărând mai larg decât în realitate, fiind prins oblic în profil, în rest fiind distrus de excavator.

Lespezile cu care şanţul a fost placat, pe porţiunea în care ne-am adâncit, sunt lespezi de piatră locală. Intenţia placării cu piatră a existat de la bun început, ceea ce presupunea cunoaşterea stratigrafiei locale. Între pietre a fost pus pământ galben şi bătut (sunt pietre şi pietricele sfărâmate în urma acestei operaţii). Nu ştim încă de unde a fost adus lutul, dar credem că el se află în afara plăcii calcaroase, la câteva zeci de metri spre S. Marginile şanţului dinspre staţiune par mai abrupte.

Fig. 8a. Placarea şanţului 1.1 cu pietre 

În componenţa ambelor şanţuri s-a găsit material ceramic pictat de bună calitate sau aici pictura s-a păstrat mai bine. Începând din nivelul de sub bordei, materialele arheologice nu mai au depuneri humice, de altfel acestea sunt mai rare şi la etapa 1.1 a bordeiului. Cu siguranţă sunt însă complexe mai timpurii ce nu au fost depistate încă.

Rostul placării şanţului era, foarte probabil, acela de a reţine în şanţ apa de ploaie, nu atât pentru consolidarea apărării (deşi nici această ipoteză nu trebuie exclusă), cât mai ales pentru utilizarea ei la treburi gospodăreşti (lut pentru muruieli sau apă pentru vite), dacă avem în vedere faptul că cea mai apropiată sursă de apă este un pârău cu debit destul de mic, ce curge pe latura de V a dealului (cca 150 m). Nu excludem nici probabilitatea ca acumularea apei în şanţ să fi constituit şi un element pentru sporirea eficacităţii de apărare, apa ascunzând posibile capcane. Apă în şanţuri, capcane şi „arici” au fost semnalate la Parţa (Lazarovici et alii 2001, p. 197 şi urm.).

Fig. 9a şi b Bordeiul 1 şi şanţurile (b)

Şanţul 1.2 sau Şanţul 2. Iniţial s-a crezut că e un al doilea şanţ care ar continua spre S, dar s-a observat că spre S era o tranşee militară. După aspectul terenului s-ar părea că este un astfel de şanţ, dar zona a fost modelată în vremea celui de-al doilea război, încât numai o secţiune perpendiculară pe şanţ sau o suprafaţă mai mare ar putea elucida problema. Acest al doilea şanţ nu mai prezintă urme de placare cu piatră; de altfel o astfel de operaţie ar fi fost dificilă, deoarece spre S, nu credem că se mai afla stâncă de unde ar fi putut fi luate pietrele.

Şanţuri placate cu lespezi de  piatră sunt cunoscute, tot din aria acestei culturii, la Cucuteni – Cetăţuia, în nivelul Cucuteni A (dimensiunile erau de  2,5 - 4 m ▼ 2 m, cel din nivel B1 ), ca şi în cel  următor (dimensiunile  şanţului erau de 5 – 8,5 m lăţime şi ▼ 3m) (Petrescu 1966, p. 31; Monah – Cucoş 1985, p. 84; Florescu 1966 p. 25; Schmidt 1933).

 

Locuinţele şi bordeiele

În afara complexelor de acest tip cercetate de H. Dumitrescu au fost săpate 2 locuinţe L3 (de suprafaţă), L4 (semiadâncită) şi 3 bordeie B1, B5, B6, aşa cum am mai arătat (fig. 9a).

Bordeiele

Faptul de a fi semnalat descoperirea unui bordei, în arhitectura culturii Cucuteni, a stârnit discuţii la sesiunea de rapoarte de la Buziaş, unii cercetători considerând că astfel de construcţii nu se găsesc în această parte a arealului Cucuteni.  În campania de săpături  din anul  2002 au mai fost descoperite alte două şi nu excludem posibilitatea să mai apară şi altele, motiv pentru care am considerat necesar a insista asupra acestor probleme.

Bordeiul 1

Bordeiul a fost primul complex depistat. În vecinătatea lui spre N, la cca. 2 m se afla o groapă, marcată ca G2,  dar care nu a dat materiale arheologice. El a fost cercetat parţial, pe o porţiune din profilul de E, spre capătul de S al Carierei, porţiune lată de la 30 la 80 cm (partea inferioară, la –1,30 m). Pe un profil deschis, rezultat din carieră, s-au putut observa cu mare uşurinţă depunerile stratigrafice, structura solului, înclinaţia straturilor şi mai ales o puternică tasare, neobişnuită pentru un bordei. Degajând partea inferioară s-a constat că sub bordei era un şanţ de apărare, cu cel puţin o etapă de refacere, peste care urmau cele trei orizonturi de locuire din care 2 se leagă de bordei şi ultimul de o locuinţă semiadâncită.

Fig. 10. Bordeiul 1 şi şanţul 1a

Curăţând cu migală marginile complexului, în profilul Carierei, am pus în evidenţă marginea bordeiului 1 ce avea două niveluri de locuire, cel de-al doilea fiind semiadâncit, suprapus de un alt nivel cucutenian, mai târziu, cu materiale în retardare dar provenind de la o locuinţă de suprafaţă. Din datele de care dispunem se poate aprecia că bordeiul a avut dimensiunile de 2-,5 / 3 x 2,40 m.

Bordeiul a fost săpat în stâncă în perimetrul şanţului neolitic; cei care l-au săpat cunoşteau traseul şanţului sau cel puţin latura sa de N, pe care au folosit-o.

Mai trebuie precizat că la construirea bordeiului, şanţul era astupat dar tasarea şanţului nu s-a produs; de altfel prima etapă de amenajare a bordeiului a fost determinată de tasările produse în şanţul umplut, bordeiul necesitând  o nivelare a fundului. 

Prima fază de locuire (fig. 11a-11b şi altele marcaj 1.1). Bordeiul a  folosit după cât se pare, latura de N a şanţului ca perete de N. În partea de S au fost folosite blocuri mari de piatră ca margine, pietre care mai apoi sunt folosit pentru nivelare şi amenajarea fundului celei de a doua feţe de funcţionare (B1.2). În prima fază, fundul bordeiului a fost placat cu plăci mari de piatră şi lut. În zona centrală a bordeiului se afla o vatră amenajată pe nişte bucăţi de la plăci de vatră (în literatură acestea apar ca plăci de cuptor considerându-se că ar proveni de la baza camerei de ardere: vezi mai jos) şi un fragment de lut bine ars, arderea fiind mai puternică la exterior. Acel fragment avea 4 alveolări (fig. 10b) care au servit (în vremea cuptorului sau a altarului) pentru a mări  stabilitatea unor vase cu fundul rotunjit, poate a unor vase askos, de unde ideea de altar.

Fig. 11a. Bordeiul 1, vederea spre profil

Aşa cum s-a arătat, ca perete de N al bordeiului a fost folosită marginea de N a şanţului de apărare. În profil se pot observa mai multe trepte. Unele din trepte pot proveni de la suporturi unor pereţi de bârne sau pietre. Altele poate de la refaceri. Pe latura de S se poate observa însă baza unui perete de piatră (fig. 11, 14), care placa marginea bordeiului. Pietrele picate (fig. 10-14), prin poziţia lor, par a proveni de la acel perete. Privite în plan, din cauza suprafeţei mici cercetate nu se pot da alte explicaţii, cel puţin deocamdată.

Fig. 12a. Planul Bordeiului 1.3 (B 1.3), ▲+ 301,70 m altitudine

Fig. 12b. Planul Bordeiului 1.2 (B 1.2),  ▲+301,85 m altitudine

La fragmentul mare de lut ars,  arderea părea să fie din partea de jos, de unde ideea că ar fi aparţinut unui altar amenajat pe o podea suspendată sau puţin ridicat faţă de suprafaţa solului. După refolosire, partea cu alveole ce reprezenta faţa, a fost pusă cu faţa în jos, iar pe spate a fost aplicată o lipitură; o astfel de lipitură apare şi pe alte fragmente de elemente arhitectonice nu prea mari,  cu folosinţă incertă. Lipitura a avut arderi şi urme de cărbune, cu aspect de vatră (aspect păstrat doar pe cca 80 cm lăţime, pe porţiunea cercetată de noi, restul fiind tăiat de lucrările de la carieră).

În marginea vetrei sau parţial pe vatră a fost descoperită o fructieră cu orificii, pictată (fig. 13), întregibilă şi fragmente de la alte câteva vase sparte, unele întregibile care au aparţinut, după cât se pare, inventarului locuinţei. Inventarul locuinţei a fost găsit pe podea, dar au fost şi vase care au fost aruncate acolo; de altfel, complexul fiind în curs de cercetare, observaţiile privind inventarul vor putea fi completate.

A doua fază de locuire. Fundul bordeiului a fost nivelat, iar în stratul de nivelare au intrat diferite materiale arheologice (vase sparte, foarte puţine întregibile) şi pietre. Ele nu par a fi in situ, ci mai mult aruncate. Pe podea, din perioada de funcţionare, au fost descoperite materiale în poziţie orizontală sau cu aceeaşi înclinare ca fundul bordeiului. Pe podeaua înclinată a bordeiului au fost găsite fragmente de la 2-3 vase sparte şi mai multe pietre mari. După pietrele de pe margine şi unele pietre mai mari, se pare că ar fi fost o etapă de refacere, dar îngustimea suprafeţei cercetate nu a permis date mai clare.

Şi în această fază se constată o tasare, care s-a petrecut în vremea funcţionării complexului, existând şi unele nivelări.  Datorită nivelărilor şi umplerilor, înălţimea interiorului bordeiului a scăzut, deci ni se pare firesc ca şi pereţii şi acoperişul să fi fost modificaţi, complexul având un aspect de locuinţă semiadâncită.

Fig. 13. Bordeiul 1.1 ( B 1.1) vase în situ pe podea 

A treia fază de locuire, pare a avea două etape de locuire, nu mai aparţine tipului bordei, ea ţine de o locuinţă de suprafaţă cu baza de pietre sau de o colibă. Fundul era nivelat cu un strat de pietriş bătut, orizontal (acesta nu a mai suferit tasări), peste care s-au găsit câteva fragmente ceramice pe orizontală, pe podea, care aparţin ultimei etape de locuire. Faptul de a fi fost amenajat pe acelaşi loc, ar putea indica  că el ar fi aparţinut aceluiaşi proprietar.

Unele din pietrele de pe margini (cea de N) aveau 1-2 rânduri de pietre, îngropate la ultima refacere a locuinţei, cânt se amenajează podeaua din pietre mărunte bătute (nivelarea şi baterea lor era evidentă atât în plan cât şi în profil).

Ultima reparaţie a locuinţei era doar cu 10 cm mai jos faţă de cum apare astăzi nivelul de călcare, nivel ce se află la partea superioară a stratului de cultură, deranjat poate de lucrările agricole (de acolo terenul cobora spre şanţul al doilea, credem noi).

Două gropi, aflate în marginea de S a bordeiului, par a marca stâlpii de la un perete de lemn. Nu putem preciza dacă gropile provin de la bârne puse orizontal sau vertical. După adâncimea mică par a fi orizontale, dar nu este exclus ca ele să reprezinte suportul exterior al unui perete. Săpăturile viitoare vor putea aduce noi argumente, deoarece numai studiul profilului oferă date limitate şi nu foarte sigure.

Materialele de la această adâncime au puternice depuneri de humus negru, iar ceramica are un aspect  de retardare, ceea ce ni se pare firesc, fiind vorba de ultimele etape de locuire ale staţiunii în această parte a aşezării. În prima etapă de funcţionare, complexul pare să fi avut câteva pietre mari care serveau ca bază pentru structura de lemn a locuinţei, aşa cum s-a putut observa şi la locuinţa 3. Una din micile trepte de pe latura de sud, pare a marca baza acelui perete.

Fig. 14. Profile cu bordeiul 1 (B 1) şi şanţul 1 şi 2

Urmărind profilul de sus (fig. 14) observăm că bordeiul are tasările mai pronunţate spre marginea de S (dreapta pe imagine). Etapele B1.1 şi B1.2 reprezintă etape de refacere a unei locuinţe tip bordei, în vreme ce în etapa B1.3  locuinţa era de tipul semiadâncit. Gropile de stâlp pot aparţine şi acesteia. Ultima etapă aparţinea unei locuinţe de suprafaţă sau mai de grabă unei colibe (locuinţă sezonieră, datorită materialului sărăcăcios şi a lipsei unei arhitecturi mai trainice.
Locuinţa 3

Cercetarea locuinţei în ambele campanii de săpături s-a făcut la şpaclu, deoarece au fost sesizate numeroase etape de refaceri şi amenajări, atât la pereţii din piatră, la podea, cât şi  la vetre. În cazul pereţilor, etapele de refaceri au fost mai greu de sesizat, deoarece constructorii au folosit aceeaşi sursă de piatră, iar traseul este acelaşi în ultimele etape.

Deoarece nu cunoaştem încă bine stratigrafia şi etapele de funcţionare, iar săpăturile se întind pe durata a mai mulţi ani, orizonturile  au fost marcate în ordinea săpării lor şi nu cea cronologică ca la bordeiul 1.

Fig. 15. Locuinţa 3.1 (L3.1)

Locuinţa 3 avea trei etape de refacere a podelei şi două ale pereţilor, cărora le corespund patru-cinci amenajări la cele două vetre (vatra 1 spre N, vatra 2 spre S). Refacerile erau necesare din cauza tasărilor care aveau loc din cauza umpluturii şanţului, locuitorii fiind nevoiţi a realiza umplerea şi deci refacerea podelei şi a vetrelor.

După delimitarea marginii naturale a depunerii geologice de deasupra stâncii (acestea au straturi de pietriş mai mari spre bază, mai mici spre suprafaţă, fig. 15, partea de jos) faţă de şanţul neolitic, au fost sesizate aliniamente de pietre mai mari. Unele sunt de la baza unor pereţi de lemn, altele mai mari formau praguri, iar altele pereţi interiori sau gropi de stâlp. Tot în imaginea de sus se poate vedea latura de nord a Şanţului 1, peste care se suprapun resturi de la locuinţă şi pietre mari, sau fragmente ceramice din anexele locuinţei.

Etapa L3.1 (marcaj 3/1). Partea dinspre S şi peretele ei de S a fost cercetară în campania din 2001. Aici au fost descoperite resturi de pavaj şi ceramică împrăştiată aproape pe orizontală, având uşoare înclinaţii spre S, cum este, de altfel panta dealului Drăghici. Tot în campania din 2001 au fost sesizate unele gropi de par, atât în afara perimetrului locuinţei cât şi în interior, provenind de la pereţii despărţitori (pe bilete s-a marcat L3-L4, presupunând că ar fi o locuinţă spre V, de fapt o încăpere). Două din aceste gropi coborau mai adânc, iar ele par să aparţină ultimelor etape de folosire.

 

Fig. 15. Locuinţa 3(L 3), nivel 3.1 stânga  şi 3.2 dreapta.

Sub nivelul de călcare (nivel marcat de pietre şi pietricele ce făceau foarte probabil parte din podea, pe care se găseau fragmentele de vase mari sparte, unele parţial întregibile), pe spaţiul încăperii B (definim încăperea B cea din spre E, cea cu vetre de pietre neamenajate cu lut, doar cu pietricele bătute şi urme de cărbune şi praf de cărbune, nu şi cenuşă, dovadă că locuinţe a stat o perioadă abandonată, iar pe nivelul său au putut pătrunde şi vase şi obiecte din orizonturi mai târzii).

Pe spaţiul încăperii A (pe bilete şi inventarele din 2001 s-a folosit marcajul L3-L4) s-au găsit doar cioburi pe orizontală, şi pietre mai mici. Nu s-au găsit resturi de vetre şi nici nivel de călcare. În colţul de NV şi pe latura de N s-au găsit urmele a trei stâlpi. Gropile aveau între 15- 25 cm, fiind fixate cu pietre la nivelul de călcare. Stâlpii aveau un vârf bont (groapa din colţul de NV).

În colţul opus al imaginii (fig. 15) se observă depunerea geologică şi stratul foarte subţire de cultură din afara şanţului. În centru se poate observa baza din pietre a unui perete despărţitor din lemn.

Fig. 16. a▲ Locuinţa 3.1( L 3.1) gropi de stâlpi; b▲ vatră pe pietre

Pe latura de N a locuinţei a fost sesizată groapa unui stâlp ( fig. 16a) ce ţinea de colţul de NV şi s-a descoperit o vatră (situată pe latura de N a peretelui interior, fig. 16b).

Asemenea gropi au fost semnalate şi pe latura de S, de astă dată, la marginea peretelui despărţitor dintre cele două încăperi (fig. 15). Gropile nu erau prea adânci, ele nu aveau decât 30 cm, ceea ce arată că aveau doar rostul de a fixa, iar rigiditatea se obţinea  prin legături sau contra-parii din perete.

În locuinţă, pe nivelul de călcare, au fost descoperite trei zone unde se găseau vase sparte in situ sau pe orizontală (cele care sunt orizontale sunt sparte pe nivel, ţinând de faza de funcţionare sau imediat după abandonare). Peretele de N a fost ridicat după o etapă de funcţionare a acestei faze a locuinţei. Pietrele mari acoperă resturi de la nivel de călcare, nivel situat deasupra depunerilor cu vatra (etapa L3.2).

Fig. 17  Groapă de pe peretele de S

Fig. 17b. Nivel de călcare, L3.1, încăperea B

Pe latura de nord, în încăperea de sud, a fost descoperit un nivel de călcare cu ceramică, idoli şi câteva unelte (fig. 18). 

Fig. 18. Peretele despărţitor şi vatră în locuinţa 3.1 (L3.1)

În această fază de funcţionare a locuinţei, în nici una dintre etape, nu au fost descoperite urme de vatră de foc în interior, dar nu este exclus să fi fost folosit unul din fundurile mari de la vasele de provizii. Trebuie să remarcăm că zona gospodărească a acestei etape şi locul de păstrare al vaselor se afla pe latura de N a locuinţei, ceea ce ni se pare firesc, intrarea fiind dinspre S, zona de acces în sit şi cea mai potrivită şi pentru locuinţă.

Cu privire la tehnica de construcţie a acestei etape, am observat prezenţa unor baze de pietre, puse pe 1-2 rânduri, pentru pereţii din lemn (formaţi din bârne orizontale legate sau încastrate în bârne verticale, puse la colţuri sau la jumătatea pereţilor), cum a fost cazul la pereţii de N, S şi cel interior. Lipsa cărbunelui în cantităţi mari sau a urmelor de cărbune arată că locuinţa a fost dezafectată. Lipsa unor bucăţi de lut ars de la lipituri, pledează pentru tehnica deosebită pe care o stăpâneau în prelucrarea lemnului. Prezenţa pietrelor la baza bârnelor arată grija pentru a feri lemnul de putrezire, tehnică folosită cu mult succes şi azi de toţi locuitorii de la munte. Comportamentul este cel întâlnit în  cercetările noastre etno-arheologice, în zona cătunelor de la deal şi munte, care nu folosesc răşinoasele. Acolo lemnul este folosit de multe ori fără piatră.

Încăperea B (L3-L4= L3.1a). În prima campanie am folosit acest termen pentru materialele din prima etapă de folosite a locuinţei. Săpătura în zona încăperii B a urmărit dispunerea fragmentelor ceramice,  constatându-se că zonele gospodăreşti diferă de la o etapă la alta. Aceste diferenţe trebuie puse în legătură cu factori naturali dar şi cu preferinţele celor care locuiau aici. Când spunem zone gospodăreşti ne referim la locul vetrei, al vaselor, la spaţiile pentru dormit. Asemenea întrebări, legate de locul şi funcţionalitatea lor, trebuie puse şi formulate unele răspunsuri. La acest orizont, care ţine de cea mai veche etapă de funcţionare a locuinţelor de suprafaţă, am constatat că în vecinătatea vetrelor, de obicei între vatră şi perete, erau nişte plăci de vatră (vezi mai jos), legate de o anumită funcţionalitate a vetrei.

Fig. 19.  Locuinţa 3.1  încăperea B în faţă, perete despărţitor în centru, încăperea A spate

Etapa L3.2  (fig. 19)

Complexul are două vetre (vatra 2 şi vatra 3), care funcţionează în două faze distincte. În ambele faze complexul are acelaşi plan, doar vetrele şi zonele gospodăreşti sunt altfel aranjate. 

În etapa mai recentă L3a, vatra de formă dreptunghiulară, cu colţurile rotunjite, are axul lung pe direcţia NS. Ea se afla în încăperea de răsărit (încăperea B). O zonă gospodărească (vase sparte grupate) se afla lângă peretele interior, în aceeaşi încăpere. Un perete despărţitor (pe un singur rând de pietre), mai la E decât cel din etapa L3.1, era pe două treimi din lăţimea complexului, lăsând loc de intrare spre peretele de S.

Încăperea A sau de N, are doar pe trei laturi o bază de două rânduri de pietre, pentru peretele de lemn. O porţiune la colţul de NV cu peretele de S era prevăzută cu pietre.

Peretele de N al şi V al ambelor etape era alcătuit din 1-2 rânduri de pietre. Peretele de S are 2-3 rânduri de pietre, puse pentru egalizare, deoarece partea de S este mai lăsată (probabil fiind în şanţ s-a lăsat mai tare decât cea de N care urmăreşte buza şanţului de apărare). Peretele de V a fost distrus de carieră, din el  păstrându-se doar o parte din colţul de SE.

 

Fig. 20. Fundaţie din pietre pentru vetrele 1 (V1) şi  2 (V2)

Locuinţa cunoaşte în această etapă maximum dezvoltării sale şi reprezintă şi cea mai îndelungată perioadă de funcţionare. Dacă în perioada anterioară, ea nu a avut urme de vatră în interior, ceea ce ne-a determinat să presupunem folosirea resturilor de vase mari pentru încălzit în sezonul rece, gătitul credem că se producea în afara locuinţei, din lipsa vetrei permanente în interior.

Vatra 2, construită peste vatra 1, de dimensiuni mai mari, avea în partea nou extinsă pietre mari, plate, puse rar,  pe două rânduri (fig. 26b). Ea se tasează odată cu fundul locuinţei şi suferă unele reparaţii locale. Dimensiunile ei aveau cca 1,30-1,40 m. După secţionarea vetrei 1 şi 2 s-a observat că sub vatra 1 a fost o gardină de pietre. Este posibil ca într-o primă fază, vatra 1 să fi avut în partea dinspre perete o gardină din pietre, foarte probabil acoperite cu lut, care a fost apoi abandonată sau vatra 1 a fost refăcută, fără a înlătura pietrele din fosta gardină. Pietrele avea rostul de a asigura marginea vetrei.

Din toate acestea observăm, mai ales în primele etape, atenţia ce se acordă tehnicii de construire a vetrei. Amenajările ulterioare sunt fireşti, dar se constată o continuă mărire a vetrei. Este posibil ca mărirea să fie legată de nevoia de încălzire a unui spaţiu mai larg, de vremuri mai reci sau de mărirea familiei şi necesitatea încălzirii ambelor încăperi.

Spre concluzii asemănătoare ne conduc şi vasele mai numeroase descoperite pe nivelul de călcare al locuinţei 3.2, când apar pe vatră fragmente de la cca 14-17 vase (astea după aglomerările de fragmente, vasele nefiind întregite încă).

Fig. 21. Locuinţa 2 şi 3.3 (L3.2 and 3.3) fundaţia locuinţei 4 în faţă şi stânga

Reparaţiile şi împărţirea locuinţei în 2 încăperi, tot după experienţa etno-arheologică, dar şi a locuinţelor romane din a doua jumătate a sec. III (de exemplu la Cluj - Piaţa Muzeului), o vedem tot din necesitatea reducerii spaţiului de locuit în sezonul rece şi din nevoia economisirii combustibilului de încălzit, deoarece atunci când acesta este din abundenţă sau există un sistem care îl asigură, nu se pun probleme.

Fig. 22. Locuinţa 3.2 ( L3.2) vedere din spre  N▲, jos planul ▼

Privind din spre S spre N (fig. 21-22) la L3.2 se poate observa lipsa pietrelor de fundaţie pe latura de S ceea ce presupune existenţa unei mici prispe, o intrare sau ambele. Resturile unui perete despărţitor marchează, ca şi în prima fază, o separare a locuinţei în două încăperi: cea de E (A), închisă, în care se aflau vetrele de foc, ce  avea pereţi cu pietre de fundaţie cu mai puţină ceramică şi alta, cea de V (B), cu intrarea spre S.

Locuinţa, (vezi fotografia şi planul fig. 22) avea două nivele de refacere pe acelaşi plan, cu acelaşi tip de vatră, la care doar orientarea vetrei diferă. Ambele au aceiaşi pereţi, la ambele s-a păstrat zona gospodărească ca fiind cea din spre V, cu aceeaşi deschidere spre S, ce juca rolul unui fel de tindă, probabil închisă în sezonul rece. Între peretele de S şi vatră se afla un fragment de „placă de vatră”, altul decât cel de la peretele de E, ce ţinea de nivelul ulterior.

Vatra 3 (fig. 23) era şi cea mai bine păstrată. Sub nivelul ei de funcţionare se afla o placă de vatră, la un nivel de călcare contemporan cu vatra a doua.

Fig. 23a, 22b. Vatra 3 (V3)

Fig. 23c.  Profil prin vatra 3

De altfel, urmele unui strat mai negru, gros de cca. 6-8 cm, foarte probabil o podea de pământ, intra sub vatra 2.

La construcţia vetrei se folosesc aceleaşi pietre şi acelaşi sistem ca la vatra 1 şi 2. Atragem atenţia asupra faptului că, dincolo de tasările petrecute şi de nevoia de îngroşare a unor părţi din ultima refacere (fig. 23), cele două etape ale vetrei indică o înălţare voită a părţii dinspre perete a vetrei (fig. 23b). Aceasta ne face să ne gândim la o înclinare voită.

Cum nu am întâlnit asemenea situaţii în studiile noastre de etno-arheologie, dar am dobândit o experienţă, singura explicaţie pe care o găsim este că pe partea dreaptă şedeau vasele de gătit, iar focul principal era în panta dinspre partea înaltă. Pe măsură ce lemnele ardeau cărbunii se apropiau de vase, iar la nevoie cărbunele putea fi acoperit cu cenuşa de pe partea înaltă. În acest fel crăparea vaselor sau scurgerile din ele nu afectează focul şi cenuşa (prin umezire). Aceasta ne face să ne gândim la ingeniozitatea celor care locuiau pe Dealul Drăghici.

Fig. 24. Locuinţa 3.3 (L 3.3) peretele interior şi pavajul 

Foarte probabil în etapa L3.2b – când funcţionează vatra 3 în încăperea B –  în încăperea A, lângă peretele despărţitor, funcţionează un pavaj de pietre (fig. 24) ce ocupă sfertul de NE al încăperii, în timp ce sfertul de NV era din pământ bătut. Un asemenea pavaj apare şi în nivelul L3.3 în colţul opus, la un nivel mai jos, mai vechi.

Prima etapă de funcţionare a locuinţei este marcată de vatra mică, vatra 1 (fig. 26) şi de o serie de obiecte aflate in situ pe podea.

Cele mai multe sunt întregibile, dar mai sunt o serie de obiecte găsite pe nivelul de călcare, acoperite de depunerile din podeaua etapei L3.2.

Privind dinspre V spre E se pot observa cele două rânduri de pietre de la baza peretelui de lemn, rânduri care servesc, pe latura de V ca bază pentru etapele 3.2 şi 3.2 ale locuinţei 3. Pe latura de S, pe o anumită porţiune cei doi pereţi sunt paraleli, iar de la intrare spre V nu apare bază de piatră, aici fiind o tindă sau doar perete de bârne (cercetările viitoare vor putea aduce noi observaţii).

Etapa 3.3

Prea mult despre această etapă nu se poate spune fiind deranjată de etapele ulterioare. Şi în această fază locuinţa era separată în două de peretele despărţitor din lemn cu baza din pietre mari (fig. 25).

Fig. 25. Locuinţa 3.2b-3.3 (L 3.2b-3.3) vedere din spre V

O anumită porţiune din locuinţa 3.3 în încăperea B (cea din spre noi, colţul NV; fig. 25) era pavată cu pietre pe care s-au găsit  vase sparte, unele parţial întregibile. La peretele de S unii bolovani de pe fostul traseu al bazei de pietre au fost scoşi şi puşi mai sus. După îndepărtarea celor din nivel 3.2b am constatat că nu continuau. Această operaţie a fost  necesară, credem, din cauza tasării.

Nu ştim exact rolul pavajelor parţiale, dar ele asigurau o anume trăinicie podelei, iar în caz de vreme umedă nu se înmuia podeaua. Asemenea pavaje de pietre sunt amintite în literatura de specialitate încă din epipaleolitic, cultura Lepenski Vir (Srejović 1968; Srejović – Letica 1978, fig. 17, 33-34, 45, 50-52 ş.a.), în cultura Starčevo-Criş, în fazele timpurii (Şeuşa; Ciuta 2000) sau târzii la Ostrovu Golu, Schela Cladovei, Leţ (Roman – Boroneanţ  1968; Lazarovici 1979, p. 28).

Fig. 26.▼a)Vatra 1 and 2(V1 and V2);  b detalii►

În cultura Precucuteni asemenea pavaje cu pietre sunt amintite chiar în această zonă geografică, la intrarea în Locuinţa 12, la Târgu Frumos - Pătule (Ursulescu et alii,  2001, 253), folosite  probabil în scop gospodăresc (Ursulescu 2000, p. 23 şi urm.; Ursulescu et alii 2002, 315; Lazarovici Gh. şi M. 2002). În cultura Cucuteni, în faza B la Poduri, lângă o vatra acolo în aer liber, construită pe un pat de pietre,  a fost descoperit un pavaj de pietre de râu. Această vatră a fost pusă în legătură cu pavajul de lângă ea şi cu un complex de cult alcătuit din patru cranii dispuse în cruce (Monah et alii 1982, 9). Vetre pe pietre sau pavaje din pietre sunt amintite şi în grupul Suplac (Ignat, 1998; Lazarovici et alii. 2002). În Basarabia, unele cuptoare aveau în preajmă mici pavaje cu piatră (Sorochin 1997, 15; Lazarovici Gh. şi M. 2002).

Vatra 1. Iniţial a fost doar o vatră, mică, rotundă, în colţul de NE. Sistemul de construcţie al ei se repetă la toate celelalte vetre.

S-au pus 1-2 rânduri de pietre plate între care s-au lăsat spaţii  pentru ca argila să pătrundă şi să se fixeze  prin batere. Crăpăturile rare din vatră arată că aceasta a fost bine realizată, spre deosebire de reparaţiile ulterioare, care atunci când sunt aplicate pe altă vatră, suferă crăpături mai multe şi mai neregulate.

După înclinaţia mare a vetrei 1 (fig. 24) spre centru deducem motivul pentru care a fost refăcută.

Podeaua locuinţei nu a fost peste tot preparată, în colţul de SE de exemplu a fost amenajată cu resturi dintr-o vatră de la nivelul anterior. Ea are o perioadă de funcţionare peste care a fost ulterior construită vatra 3.

Locuinţa 4 (fig. 27) semiadâncită

Orientarea, dimensiunile şi structura locuinţei 4 este, în cea mai mare parte identică cu L3, fiind probabil locuită de aceeaşi familie (ca şi în cazul bordeiului 1). În zona în care pereţii sunt comuni se poate observa prezenţa unei albieri în masa de piatră de la marginea locuinţei. În vecinătatea locuinţei, în exterior, spre NV se afla o groapă de stâlp, probabil pentru o anexă (tindă, şopron). Lăţimea construcţiei este mai mare cu cca 60 cm decât în etapa L3.3. Peretele de E a fost tăiat de Cariera de piatră. Peretele de N e comun, de altfel este pe marginea şanţului de apărare. Peretele de V nu e cunoscut dar pare comun cu cel din L3.

Fig. 27. Locuinţa 3.3 (L 3.3)  şi peretele de S de la  locuinţa 4

Deocamdată a fost cercetat doar peretele de S. Acesta avea 2-3 şi uneori 4 rânduri de pietre care formau baza locuinţei. Şi aici fundaţia din pietre pentru perete este întreruptă. Lângă peretele de S, în zona în care fusese o vatră mare, bine realizată, dezafectată şi pusă în podeaua au fost descoperite fragmente de plăci de vatră, frumos realizate, bine netezite, cu colţurile rotunjite.

Podeaua. În podea s-au găsit numeroase resturi de vetre, pietre arse şi pământ ars de la vetre. Din podea a fost cercetată deocamdată doar o suprafaţă de 6 m2 din colţul de SE.

Fig. 28. Locuinţele 3 şi  4 (L 3 and 4), colţul de SE

Traseul celor două locuinţe L3 şi L4 nu este chiar paralel, motiv pentru care considerăm că este vorba de alt complex şi foarte probabil una din ele, credem că L3 nu avea pereţii paraleli, sau din cauză că erau cu stâlpi, traseul nu se poate aprecia exact.

Bordeiul 5

Bordeiul a fost delimitat în zona Carierei de piatră, straturile superioare fiind afectate de lucrările la carieră. El se afla în imediata vecinătate a locuinţelor 3 şi 4, sub nivelul lor de călcare.

Intrarea se făcea dinspre S, după o mică tindă semicirculară, necesară pentru a feri de ploaie. Tinda credem că era acoperită, în acelaşi sistem ca la bordeiul 6.

Bordeiul 6 era lipit, sistem care permitea realizarea unui singur acoperiş şi drenarea apelor. Pe marginile depărtate ale celor două bordeie sau poate la alte câteva era necesar să fie lăsat un spaţiu de circulat.

În colţul de NV era o vatră, confecţionată din plăci de lut arse şi lipite apoi cu lut. Intrarea era pe peretele de V. Peretele de N a folosit marginea şanţului neolitic, în care au fost practicate 2 trepte, iar din plăcile care mărgineau şanţul (vezi Şanţul 1), unele au fost scoase. Spre E se afla un alt bordei (B6). Pereţii de E, S şi  V erau din lemn cu baza din pietre.

La peretele de S au rămas pietre plate, în cant, ce sprijineau foarte probabil unele bârne. Baza peretelui de E este cea mai bine păstrată, iar pietrele au fost puse cu grijă. Lipsa unor pietre din loc în loc, la cca 1,3 – 1,5 m de colţ am interpretat-o ca loc de stâlp vertical, fiindcă uneori par a fi pietre mai mici în cerc sau triunghi (ca la faza L3.1).

 

Fig. 29.Bordeiul 5 (B 5):a)▲ vedere din spre S şi E  b▲

 

Fig. 30. Bordeiul 5 (B 5vedere din spre N

Peretele de N al bordeiului şi al tindei erau în marginea şanţului neolitic, doar că aici au fost lăsate câteva din pietrele de la placarea peretelui şanţului de apărare. Din păcate nu am putut surprinde gura gârliciului din cauza solului mai negru în care nu se puteau observa detalii, aşa cum apar de la 1,35 m în jos.

Bordeiul 6

A fost doar semnalat şi cercetat exteriorul peretelui de V. În colţul de SV se afla vatra, ca de altfel şi la B5 şi poate la B1. Vatra acestuia era foarte bine realizată şi păstrată.

Plăcile de vatră

În literatura arheologică apare termenul de plăci de cuptor. Noi credem că mai potrivit, pentru multe din ele, este termenul plăci de vatră din cauza faptului că par elemente de sine stătătoare, mobile şi nu instalaţii fixe cum ar fi o placă de cuptor. O placă de cuptor ar trebui descoperită în proporţie de 90 % în cuptoare, sau în cuptoare dărâmate in situ, cu structură de vatră (pământ bătut, amestec cu nisip, crăpături specifice, orificii mai largi, refaceri ale vetrei cum se observă la vetre sau cuptoare, arderi mai puternice, la foc puternic cum se petrece în cuptor).

Fig. 31. Plăci de  vatră după Vl. Dumitrescu

Piesele la care ne referim mai jos şi altele au fost modelate de sine stătător şi au marginile finisate. Dacă ar fi plasate în cuptoare, marginile cuptorului trebuiau completate cu lut. Dacă ar ţine de cuptoare, orificiile ar trebui să fie verticale şi să străbată în întregime placa. Acestea nu sunt perforate total, iar marginile zonelor perforate (groase de cca 1 cm), după descoperire sau anterior se rup din cauza friabilităţii pastei.

Ele se găsesc mai ales în vecinătatea vetrelor (pot fi mai multe plăci pentru o vatră) şi nu a cuptoarelor.

Unele din ele nu par arse ci doar coapte. Ideea este legată de funcţionalitatea găurilor pentru grăsimi, iar plăcile pentru coacerea lipiilor (lipsa tăvilor pentru pâine, a ţesturilor pentru pâine cum apar în neoliticul timpuriu: vezi Schela Cladovei, Pojejena etc.).

În multe aşezările cucuteniene sau ale aspectului Stoicani - Aldeni au fost descoperite asemenea plăci zise de cuptor, din lut ars, cu multă pleavă în compoziţie, care aveau mai multe perforaţii parţiale, la Bereşti - Dealul Bâzanu, Drăguşeni, Dumeşti, Chetreşti, Truşeşti (Dragomir 1967, 43-44; Petrescu-Dîmboviţa 1953, 13- Dîmboviţa Rădulescu 1953; Alaiba 1998, 65; Lazarovici Gh. şi M. 2002). La Hăbăşeşti,  forma unor piese mai întregi de acest fel era dreptunghiulară şi respectiv triunghiulară, cu o latură arcuită (Vl. Dumitrescu 1967a, 17).

Fig. 32. ▼▲Plăci de vatră de pe vatra 3 (V3), locuinţa 3.2a( L3.2a) ▲ şi L4 ▼

Multe din piesele de acest tip publicate  nu sunt perforate total şi cele care sunt perforate ar putea ca iniţial să nu fi fost perforate, cum  pare să rezulte din marginea netezită a perforaţiei. O reevaluare a acestui tip de piese, a formei, construcţiei şi funcţionalităţii lor se impune. Chiar unele piese triunghiulare din acest tip nu par a fi de la cuptoare. Deşi nu sunt întregi,  plăcile  de la Ruginoasa sunt de formă dreptunghiulară şi ovală.

Trebuie să mai  precizăm că, dacă aceste plăci ar fi ţinut de cuptoare, ele ar fi trebui să fie cel puţin de consistenţa şi arderea vetrelor, ştiind că în cuptoarele de ars ceramică sau chiar şi în/pe vetre temperatura se ridică la peste 700 grade, pe când acestea sunt arse la cca. 500 – 6000 C.

Având în vedere toate aceste argumente, considerăm că funcţionalitatea de plăci de vatră este mai corectă, fiind descoperite lângă astfel de instalaţii, unde aveau probabil funcţionalităţi multiple. Intre piesele de la Ruginoasa, placa din L 4 se aseamănă cu cea ovală de la Hăbăşeşti.

În vecinătatea vetrelor, pe nivelul lor de călcare au fost găsite vase sparte. Deasupra vetrei 3 s-au găsit mai multe vase şi plăci de vatră, alt motiv pentru care am considera vatra mai veche decât vatra 2. Numerotarea s-a făcut în ordinea descoperirii lor.

In loc de concluzii

Deocamdată nu se pot trage prea multe concluzii deoarece cercetările sunt în curs de desfăşurare, iar materialul în curs de prelucrare. Am socotit importantă comunicarea informaţiilor privind arhitectura eneolitică semnalată la Ruginoasa. Ea ridică câteva probleme pe care doar cercetările viitoare le pot rezolva.

Nu ştim încă care va fi fost sistemul de locuire în etapele vechi deoarece cercetarea noastră, din lipsă de fonduri şi a unor echipe mai mari  a avut în strategia sa doar spaţiul din zona şanţului de apărare. Nesiguranţa fondurilor, puţinătatea lor ne-a determinat a nu extinde cercetările începute,  dorind a ne forma o imagine mai detaliată asupra complexelor menţionate.

Sunt necesare prospectări mai ample, dar fiind începută ca săpătură de salvare, iar complexele descoperite fiind deosebit de importante, cercetarea lor trebuie încheiată, ele fiind în pericol de a fi distruse de săteni, care caută piatră pentru construcţii. Dată fiind importanţa turistică a comunei (Palatul şi muzeul Cuza) se pot dezvolta puncte de agrement legate de turismul arheologic şi istoric.

Reconstituirea unor complexe şi instalaţii

Simpla descrierea a unor complexe, a situaţiilor în care au fost descoperite nu reprezintă încă un act istoric, datele respective ţinând de o istorie culturală, de modă sau de dinamism. De aceea credem necesar a analiza şi funcţionalitatea acestora, desigur în măsura în care datele culese sau descrise sunt suficiente.

Locuinţele

Studiul locuinţei 3 cu etapele sale, tasările suferite, mutarea vetrelor, reparaţiile lor, mutarea spaţiilor edilitare arată o comunitate dinamică, care evoluează rapid de la bordeie la locuinţe de suprafaţă. Nu ştim cum au fost primele complexe, de ce natură au fost, datele care se pot observa din profilul Carierei nu sunt relevante, deoarece arhitectura în piatră nu lasă date stratigrafice uşor de interpretat.

 

Fig. ** Bordeiul (B 5) ▲ reconstituirea lui ▼

Pentru  reconstituirea pereţilor nu sunt practic date, avem însă extrem de numeroase modele la muzeele etnografice, dar şi în viaţa cotidiană din zona apropiată sau mai largă, care ne permite unele posibile modele.

Fundaţiile de piatră, lipsa chirpiciului, raritatea cenuşii sau a cărbunelui ars, a lutului galben nears arată că cea mai mare parte a arhitecturii se baza pe lemn. Ori, în  acest sens, exemplele etnografice arată o mare varietate dar şi simplitatea ei. Fiind vorba de locuinţe de durată, pereţii trebuie să fi fost din lemn decojit, parţial sau bine fasonat cu structuri de fixare sau îmbinare.

Fig. Locuinţa 3 sus (L3), reconstituirea ei, jos

Reconstituirile din aceeaşi perioadă, tot eneolitice, din cultura Petreşti, bazate pe structuri de chirpici, făcute de Iuliu Paul sau cele observate de noi în arhitectura culturii Banatului (Lazarovici et alii 2001), în cultura Vinča sau din alte civilizaţii, modelele de căsuţe, sanctuare analizate de noi recent (Gh. şi Magda Lazarovici 2002; 2002a)   ne simplifică demersul demonstrând modele de îmbinare păstrate în structuri de chirpici, existente şi cunoscute anterior sau în aceeaşi vreme, modele care nu trebuiesc demonstrate de fiecare dată, ele rămânând în conştiinţa colectivă ca bunuri câştigate ce se transmit din generaţie în generaţie. Pe de altă parte, marea mobilitate a comunităţilor, schimburile de produse (cultura Cucuteni am putea afirma că avea „monopolul” asupra surselor de sare), controlul surselor naturale şi schimburile, aduc cu ele informaţii din civilizaţiile învecinate (lunea greco-balcanică).

Acolo, la această vreme dar şi anterior, exista o civilizaţie a construcţiilor din piatră din culturile Sesklo şi Dimini (vezi I. Aslanis, 1995; Ch. Strahm 1995, analogiile de la Lazarovici et alii 2002 şi Gh. şi M. Lazarovici 2002), ultima contemporană cu cultura Cucuteni.

Unele gropi de stâlpi au fost surprinse, altele sunt de presupus prin lipsa pietrelor din fundaţie.

 Simplitatea modelului ales nu presupune descrieri, iar exemplele etnografice sunt numeroase.

În momentul de faţă studiem încă posibilitatea reconstituirii în 3D cu ajutorul computerului şi a unui program specializat.

După epuizarea cercetării suprafeţei şanţului neolitic (distrus de lucrările de la Cariera de piatră şi cea deschisă de noi, de 8 x 10 m) pentru elucidarea stratigrafiei verticale şi orizontale, se va putea lansa o strategie privind cercetările viitoare.

Pentru locuinţele de suprafaţă, informaţiile sunt mai numeroase, spaţiul fiind mai mare, iar datele sunt suficiente pentru un prim lot de reconstituiri.

 

 

 

 

 

Lista bibliografică

 

Alaiba, 1998 - R. E. Alaiba, Cultura Cucuteni în Podişul Bârladului, Iaşi University, PhD summary.

Aslanis, 1995 - Die siedlung von Dimini: eines neues Rekonstruktionsbild, Simp.Settlement patterns, Verona / Lazise, Mem Museo Civ.St.Nat. Verona, Sez. Scienze Uomo, 4, p. 37-43.

Ciută – Paul 2000 – CCA, s.v. Şeuşa

Chirica V. – Tanasachi  M., 1985 Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. 2, 1985; p. 350 şi urm.

Dragomir 1967 – I. T. Dragomir, Săpături arheologice la Tg. Bereşti (r. Bujor, reg. Galaţi); în Danubius, 1, 1967, p. 41-59.

Dumitrescu  et alii, 1954 - Vl. Dumitrescu, H. Dumitrescu, Petrescu-Dîmboviţa, N. Gostar, Hăbăşeşti, monografie arheologică, Bucureşti, Editura Acad. R.P.R., 1954.

Dumitrescu H., 1933 – Le station préhistorique de Ruginoasa, în Dacia, III-IV, 1927-1929,  (1933), p. 56-87.

Dumitrescu H., et alii, 1953 – H. Dumitrescu, C. Mateescu, I. Dragomir, Şantierul Traian, în SCIV, IV, 1-2, 1953, p. 45-66.

Dumitrescu, 1967 – Quelques remarques au sujet de la culture néolithique Precucuteni et de la station de Traian -Dealul Viei, în DaciaNS, XI, Bucureşti, p. 39-46.

Florescu, 1966 – Observaţii asupra sistemului de fortificare al aşezărilor cucuteniene din Moldova, în ArhMold , IV, p. 23-37.

Ignat, 1998 – Grupul cultural neolitic Suplacu de Barcău, în BHAB, XVI, Muzeul Banatului, Timişoara.

Lazarovici (Mantu), 2002a – C.-M. Lazarovici (Mantu) 2002, The Sanctuaries of the Precucuteni-Cucuteni cultures, sub tipar,  în Interacademica, VIII, Kiev.

Lazarovici, Gh. 1979 – Neoliticul Banatului, în BMN, IV, Cluj-Napoca.

Lazarovici et alii, 2000 – Descoperirile Cucuteni-Ariuşd de la Păuleni, în Angustia, 5, p. 103-130.

Lazarovici et alii, 2001 = Parţa I.1; Parţa I.2 - Gh. Lazarovici, Fl. Draşovean, Z. Maxim, Parţa. Monografie arheologică, Vol. 1.1, 341 p; vol. 1.2, 115  pl, 137 fig., “Waldpress”, BHAB, 12, 2001.

Lazarovici et alii, 2001a - C.-M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, C. Hriban, C. Ungureanu 2001, Şantierul arheologic Ruginoasa, campania 2001, în CCA, p. 272-273.

Lazarovici Gh. şi Magda 2002 – CCA, Buziaş, s.v. Ruginoasa.

Lazarovici Gh. şi Magda 2002a – Contribuţii privind arhitectura neolitică timpurie, în Patrimonium Banaticum, I, 2002, p. 9-38.

Lazarovici – Ignat – Maxim – Vrîncean – Tatar 2002, Şantierul arheologic Suplacu  de Barcău, raport.

Lazarovici, 1979 – Neoliticul Banatului, în BMN, III, Cluj, 1979, 273 p.; 50 fig.; 10 tabele; 162 planşe.     

Lazarovici, Kalmar, 1986-1987 -  Tipuri de locuinţe din aşezarea neolitică de la Parţa, în Sargetia, XX, p. 18-34.

Lazarovici, Maxim, 1995b - Parţa und die Arhitektur der Banater - Kultur, SympVerona-Lazisse 1992 (1995), în Mem Museo Civ., 4, 1995, p. 55-66.

Mantu, 1998 – Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături, în Bibliotheca MemA, V, Muzeul de istorie Piatra Neamţ.

Monah et alii, 1987 – D. Monah, D. N. Popovici, Gh. Dumitroaia, Şt. Cucoş, A. Bujor,  Raport preliminar asupra săpăturilor arheologice de la Poduri-Dealul Ghindaru, în MemA, XV-XVII, 1983-1985, Piatra Neamţ, p. 9-20.

Monah, Cucoş, 1985 – D. Monah, Şt. Cucoş, Aşezările culturii Cucuteni din România, Editura Junimea, Iaşi.

Petrescu - Dîmboviţa, 1966 – Importance des nouvelles fouilles archéologiques Cucuteni-Băiceni, în Acta Musei Praga, 20, 1-2, p. 55-61.

Petrescu-Dîmboviţa 1953 – Cetăţuia de la Stoicani, în MCA, I, 1953, p. 13-155.

Petrescu-Dîmboviţa -  M. Rădulescu 1953b – Şantierul Truşeşti,  în SCIV, IV, 1-2, 1953, p. 7-22.

 Roman, Boroneanţ, 1974 – P. Roman, V. Boroneanţ, Locuirea neolitică de la Ostrovu Banului, în Drobeta, I, 1974, p. 117-128.

Sorokin, 1997 – Consideraţii referitoare la aşezările fazei Cucuteni A-Tripolie B1 din Ucraina şi Republica Moldova, în MemA, XXI, Piatra Neamţ, p. 7-83.

Srejović – Letica  1978 – D. Srejović, Z. Letica, Vlasac. Mezolitslo naselie u Đerdapy, Beograd.

Srejovič 1968 – D. Srejović, Lepenski Vir, Belgrad.

Strahm Ch. 1995 – Einfiűhrung: Prähistorische ssiedlungmuster în Eeuropa, Simp.Settlement patterns, Verona/Lazise, Mem Museo Civ.St.Nat. Verona, Sez. Scienze Uomo, 4, p.  p. 17-34.

Ursulescu 2000 – N. Ursulescu, Contribuţii privind neoliticul şi eneoliticul din regiunile est – carpatice ale României, Iaşi 2000.

Ursulescu, 1977 – Exploatarea sării de saramură în neoliticul timpuriu în lumina descoperirilor de la Solca (jud. Suceava), în SCIVA, 28, 3, p. 307-317.

Ursulescu, 2000 - Tipologia şi organizarea internă a aşezărilor primelor culturi neolitice din Moldova, în Contribuţii privind neoliticul şi eneoliticul din regiunile est-carpatice ale României, vol. 1, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi,  p. 106-114.

Ursulescu - Cotiugă – Boghian 1999,  Târgu Frumos - Baza Pătule, în CCA, 1999, cat. 146.