Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European


ISSN 1583-1817

Editura Economică, Sibiu 2003

Autori: Andrei Gonciar, Stephen Batiuk

pag.(pages): 95-103.


Geomorfologie şi topografie digitală

a sitului Gorgan-Apoldul de Jos[1]


Andrei Gonciar

Stephen Batiuk



The Apoldu de Jos town is situated in the Miercurea Sibiului commune, in the administrative district of Sibiu - Romania at 34 km West of the district capital (Sibiu) on the Miercurea Sibiului – Ludos road, off the Sibiu-Sebes road. It is part of the Apold (or Apoald) Depression, although it would be more adequately named the “Miercurea Sibiului Depression”. The depression is limited to the North by the Secas Plateau (villages of Boz, Drasov, Cunta – Alba district), to the East by the Aciliul Hills (Apoldu de Jos – Sibiu district), to the South by the peripheral contact zone of the Sibiu Mountains and the Sebes Mountains (Poiana Sibiului commune – Sibiu district) and to the West by the Great Secas Meadows (villages of Calnic, Reciu – Alba district). The depression is characterized by predominantly low elongated hills, with gentle slopes and horizontal terraces, grouped in long ensembles. It is subdivided into two micro-zones linked together by the large Secas meadow: the first one covers the central zone of the Secas Bassin (confluence of the Apoldu and Secas rivers) and it is open towards the Sebes Valley, and the second one is situated at the confluence of the Dobarca, Pustia, Garbova and Secas rivers. The depression is not sub-mountainous due to the fast rivers coming down from the Carpathian Mountains perpendicular to the Secas River moving its the alluvial plane away from the mountains.


The relief of the Miercurea Sibiului commune is mountainous for 2-3 km in the southern part of the region. Separated from the mountain zone by long and narrow valleys up to 300-400 m wide, a hill formation extends over 8 km. North of the Secas River, a series of meadows form the Secas Plateau. Erosion has divided the plateau into several fan shaped basins converging towards a main valley; the valleys are separated by low hills 30-200 m wide. Southern and western slopes are relatively steep (30-60o) and heavily eroded. Some slopes were partially terraced parallel to contour lines for agricultural purposes.

The Apold depression’s morphology is closely related to its hydrographic structure. It is traversed by the Secas River (42 km), affluent of the Sebes River, a small river with a 20-30 m large bed that very rarely overflows during heavy rains. The Secas River collects all the region’s sub-rivers (Sangatin, Amnas, Apold, Dobarca, Pustia, Garbova), before flowing into the Sebes River. As such it is indirectly connected with the Mures River hydrographic basin: the Sebes River is an affluent of the Mures River. In the hill area there are several springs. Except for the areas of the springs, the water table is relatively deep.

The study of the agricultural soils presents two main categories. The first group, composed of ashy brown soil and alluvial deposits, is highly fertile. The second group, a significantly less fertile, is composed of an alluvial silty sand. Other types of soils have been found in the area, however in small areas.

The region is also rich in limestone (Apoldul de Sus-Varnita, Dobarca-Varnita), marble (Carpinis-Garbova), gravel and sand (in the various river beds and river platforms), fine clay (Apoldul de Sus - Gorgan, Apoldul de Sus - Rostat, Miercurea Sibiului-Livadie) deposits.


The Apoldu de Jos – Gorgan site itself is situated on the West side of the Eastern hills that limit the Secas Depression, 8 km North from Apoldu de Jos, on the Apoldu de Jos – Ludos road. It forms a large infra-slope plateau with NE-SW orientation (Fig. 2). Several large tumular structures (Fig. 1) can be observed near the Eastern limit of the plateau surrounded by smaller unidentified structure. The large mounds (Photo 1) have been identified, from North to South, in order, as T1 (Photo 2), T2 (Photo 3), T3 (Photo 4).

The three main tumulae are between 8-11m high, they are elongated, roughly aligned SW-NE with a ramp like structure to the NE (Fig. 1)

The composition of the mounds, as seen from the excavation of T3, consists of very fine silt riverine sterile clay. Such material found on such a high plateau, quite a significant distance from any river/lake bed, solidified the theory that the mounds were artificial. The sections produced from the excavation revealed a distinctive stratigraphy of layers of gray-green clay separated by thin levels of reddish-orange oxidized clay which sloped along the contours of the mound. It is still at present unclear how to interpret the red layers. It is unclear whether they are the result of water seeping into the mound through cracks and running along the natural plains between the depositional layers, or the result of the oxidization of layers left temporarily exposed during the construction process of the mound. The later is more probable given the fact that the red layers for the most part run horizontally, providing little evidence of water seeping into the surface of the structure. Furthermore, a significant amount of oxygen would be needed along with the water to oxidize the clay, necessitating for it to have been left exposed to the air.

Two trenches on the N/NE side of the mound confirmed that the unusual shape of T3, and by extension that of T1 and T2, is not the result of natural erosion of the mound, rather the result of the construction of a ramp-like structure on each tumulus. The use of such a ramp is unclear. It very well could have been used in the construction of the mounds, however, it is unclear why they would have been kept in place afterwards. The excavations produced no evidence for any structures or any permanent large objects.

 Due west of T3, small mound like structures which were hypothesized to be either small, or eroded tumulae, have been investigated. The feature closest to T3 produced evidence of being a natural structure. However, it showed that the natural composition of the soil of the plateau is very different of that of the clay of T3 which confirmed that the later is not a naturally occurring phenomenon. Of the other three trenches, only one was brought to any significant depth and is suggestive of the second feature as being artificial.

The mapping of the plateau (Fig. 2) produced some very interesting and unexpected results. The archaeological features are actually significantly more complex than initially suspected. There are three artificially level indentations into the plateau, the first W/NW of T2, the second E/NE of T2 and the third a great deal NE of T3, almost at the edge of the plateau. The first two are quite large approximately 100x20m and the third is small and round approximately 5m in diameter. The first two appear to be linked by some sort of channel approximately 0.75m wide. The channel clearly connects with the second feature and runs apparently to the first, but could not be completely traced and therefore the relationship is still considered as tentative. Given the channel that is believe to run between them, and the difference in the vegetation found within the feature (suggestion a greater concentration of water) it has been suggested that we are looking at some sort of a water reservoir system. However, given the fact that the features are not very deep in their present (and very level) state another hypothesis cannot be discounted. The odd shape of the features does seem reminiscent of the tumulae already found on the plateau, and it could be suggested that we are looking at the abandoned preparations for the constructions of new tumulae – i.e.: the level of the ground.

Also uncovered in the mapping is another channel, or possible roadway which ran from the first level feature W/NW of T2 leading down to a cut in the edge of the plateau.


Satul Apoldu de Jos este situat în comuna Miercurea Sibiului, în judeţul Sibiu- România, la 34 km V de capitala judeţeană (Sibiu), pe ruta Miercurea Sibiului – Ludoş, în dreapta şoselei Sibiu – Sebeş. Parte din depresiunea Apold (sau Apoald), ar fi mult mai adecvat să fie numită depresiunea „Miercurea Sibiului”. Depresiunea este limitată la N de Podişul Secaşului (satele Boz, Draşov, Cunţa- judeţul Alba), la E de Dealurile Aciliului (Apoldu de Jos – judeţul Sibiu), la S de zona periferică de contact a Munţilor Sibiului şi a Munţilor Sebeşului (comuna Poiana Sibiului – judeţul Sibiu) şi la V de marea luncă a Secaşului (satele Câlnic, Reciu – judeţul Alba). Depresiunea este caracterizată de predominarea dealurilor joase şi lungi, cu pante line şi terase orizontale, grupate în ansambluri lungi. Ea este subdivizată în două micro-zone unite de marea luncă a Secaşului: prima acoperă zona centrală a Bazinului Secaş (confluenţa râurilor Apoldu cu Secaş) şi este  deschisă înspre valea Sebeşului, şi a doua este situată la confluenţa râurilor Dobârca, Pustia, Gârbova şi Secaş. Depresiunea nu este submontană datorită râurilor repezi care coboară din Munţii Carpaţi perpendicular pe râul Secaş deplasând platoul aluvial departe de munţi.

Morfologia depresiunii Apold este strâns legată de structura sa hidrografică. Ea este traversată de râul Secaş (42 km) afluent al Sebeşului, un râu mic cu o albie de 20–30 m care iese foarte rar din matcă în timpul ploilor. Râul Secaş adună toate râurile regiunii (Sângatin, Amnaş, Apold, Dobârca, Pustia, Gârbova), înainte de a se vărsa în râul Sebeş. El este indirect legat cu bazinul hidrografic al râului Mureş: râul Sebeş este un afluent al râului Mureş. În regiunile de deal el are câteva izvoare. Exceptând aceste izvoare, reţeaua de apă freatică este la o adâncime apreciabilă.

Situl Apoldu de Jos – Gorganu este situat în partea de V a dealurilor estice care limitează depresiunea Secaşului, 8 km N de Apoldu de Jos, pe drumul Apoldu de Jos – Ludoş. Situl este prezentat printr-un larg platou orientat NE-SV (foto 1). Se pot observa câteva mari structuri tumulare (fig. 1) lângă limita estică a platoului, înconjurate de câteva structuri mici, neidentificate.Cei trei tumuli principali au fost identificaţi, de la N către S, în ordine, ca T1 (foto 2), T2 (foto 3) şi T3 (foto 4). Ei măsoară între 8 şi 11m în înălţime, au o structură alungită orientată aproximativ SV-NE cu o structură în forma de rampă către NE (fig. 2).

Compoziţia movilelor constă într-o pastă de nisip fin provenind din albia râului. Astfel de material găsit, pe asemenea, pe platoul înalt, la o distanţa semnificativă de orice albie de râu / lac, întăreşte teoria potrivit căreia movilele sunt artificiale. Secţiunile produse prin excavarea lui T3 au relevat o stratigrafie distinctă a straturilor de lut verde–gri separate de niveluri subţiri de lut oxidat roşiatic–portocaliu care cade în pantă de-a lungul conturului movilei. Este încă prezentă problema interpretării straturilor roşii. De asemenea, este discutabil dacă ele sunt rezultatul infiltraţiilor apei în movilă prin fisuri, scurgerea ei de-a lungul suprafeţelor naturale printre straturi, ori ca un rezultat a oxidarii straturilor expuse temporar în timpul procesului de construire a movilei. Ultima este cea mai probabilă teorie, dată de faptul că straturile roşii, în cea mai mare parte, sunt dispuse orizontal, furnizând o mică dovadă a apei prelinse pe suprafata structurii. În plus, ar fi fost necesară o semificativă cantitate de oxigen, împreună cu apa scursă, pentru a oxida argila, iar pentru aceasta trebuia să fi fost lăsată în aer liber.

Forma neobişnuită a lui T3, şi prin extensiune cea a lui T1 si T2, nu este urmarea eroziunii naturale a movilei, mai degrabă fiind rezultatul construcţiei structurii unei rampe pentru fiecare tumul. Folosirea unei asemenea rampe nu este lamurită. La fel de bine ar fi putut fi folosită pentru construcţia movilelor, oricum, este neclar de ce acestea ar fi fost menţinute acolo şi după terminarea construcţiei.

La V de T3 a fost cercetată o mică movilă a cărei structură a dus la concluzia că era fie un tumul mic, fie unul erodat. Construcţia, apropiată ca sistem de T3, probează a fi o structură naturală. Însă s-a arătat că, compoziţia naturală a solului platoului este foarte diferită de cea a lutului din T3, ceea ce a confirmat că ultima observaţie nu arată un fenomen întâmplător.

Harta platoului a fost facută cu ajutorul unui Topcon Model 312 Total Station. Reperele au fost luate la fiecare 1–1,5m de-a lungul liniei generale E–V. Mai multe puncte de reper au fost luate pe structurile specifice, încercând să le definim mai precis într-un mediu tridimensional. Însă, dată fiind diferenţa mare în înălţime dintre structurile artificiale şi cele naturale, harta generală topografică nu a putut reda şi cele mai mici structuri făcute de om.

S-au produs câteva rezultate neaşteptate şi interesante. Construcţiile arheologice sunt acum mai complexe decât s-a crezut iniţial. Acolo sunt trei niveluri artificiale incluse în platou, primul V-NV de T2, al doilea E-NE de T2 şi al treilea cu o mare orientare NE de T3, aproape de marginea platoului. Primele două sunt destul de  mari, aproximativ 100 x 20 m şi al treilea este mic şi circular, aproximativ 5 m în diametru. Primele două par să fie legate de un fel de canal de aproximativ 0,75 m lărgime. Evident, canalul se leagă cu a doua structură şi merge, aparent, către prima, dar nu a fost complet trasat şi de aceea legătura este considerată doar o „tentativă”. Datorită faptului că aparent canalul trece printre ele, şi a vegetatiei diferite găsită în construcţie (sugerând o mare concentraţie de apă), se ajunge la concluzia că avem în faţă un sistem, un rezervor de apă. În orice caz, dat fiind faptul că construcţiile în prezent nu sunt prea adânci (foarte netede), afirmarea unei alte ipoteze nu poate fi luată în considerare. Forma ciudată a construcţiei pare să fie o reminiscenţă a tumulilor deja găsiţi pe platou şi poate sugera că ceea ce avem în faţă sunt pregătirile abandonate ale construcţiei unui nou tumul – i.e.: nivelul pământului. De altfel, fără să apară pe hartă, este un alt canal, sau un posibil drum care merge de la primul nivel al construcţiei V-NV, tăind T2 la marginea platoului.

Continuarea cartografierii este necesară pentru a ilustra precis legăturile dintre structuri şi a cizela harta însăşi. De asemenea, o cartografiere intensă şi precisă a fost condusă către structurile artificiale mai mici, în ordine, pentru a le integra în ansamblu. În orice caz, regiunea dintre drum şi marginea platoului ar trebui să fie o prioritate. Au fost adunate date insuficiente din această arie în timpul sezonului 2001 din cauza lipsei de timp, fiind schiţată sumar partea de SE a  hărţii drumului. Totuşi, acea arie prezinta o caracteristică complexă a construcţiilor, artificiale sau naturale.


Fig. 1: Poziţie şi orientare relativa a principalilor trei tumuli. Relative position and orientation of main tumulae.



Fig. 2: Hartă topografică a sitului tumular de la Apoldu de Jos-Gorganu. Contour map of the Apoldu de Jos-Gorganu tumular site.



Foto 1: Vedere dinspre E-SE a platoului Gorganu. View of the Gorganu plateau – view from the East-Southeast.

Foto 2: Vedere dinspre S a tumului 1. Tumulus 1 – view from the South.




Foto 3: Vedere dinspre N a tumului 3. Tumulus 2 – view from the North

Foto 4: Vedere dinspre S-SV a tumului 3 (prim-plan) şi a tumului 2 (plan îndepărtat). Tumulus 3 (foreground) and tumulus 2 (background) – view from the South-Southwest.


[1] Cercetarea s-a desfăşurat în colectivul Miercurea Sibiului – Apoldu de Jos. Responsabil de şantier: Sabin Adrian LUCA.