German Abstract: Mittelalterliche
Schweter und S�bel in Siebenb�rgen und im Banat (9. bis 14. Jahrhunderts) |
Autor: ZENO-KARL PINTER. ISBN 973-98446-2-6, Editura
BANATICA, Reşiţa 2001. � copyright: ZENO-KARL PINTER Prelucrare Web: Cosmin Suciu;
Powered by Institutul
pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean �n Context
European (IPTCE) |
I. Istoricul cercetărilor
Interesul pentru armele istorice este cu
certitudine mult mai vechi dec�t primele cercetări cu caracter
ştiinţific asupra unor asemenea materiale, fiind legat �n principal
de constituirea unor panoplii, sau chiar de colecţionarea unor piese cu
valoare simbolică, mărturii ale unui trecut militar glorios pentru
numeroase familii nobiliare, oraşe libere sau curţi regale[1]. Astfel �ncă din perioada
medievală se constituie at�t panoplii heraldice c�t şi săli de
arme �n castele şi cetăţi, care chiar dacă iniţial au
�ndeplinit funcţia de arsenal, ajung loc de depozitare a armelor vechi,
ieşite din uz şi cu rol mai mult prezentativ sau reprezentativ[2]. Păstrarea armelor �n locuri special
amenajate se bazează desigur pe tradiţia romană a armamentariumului din castre, unde sub o
evidenţă strictă ţinută de un scribae armamentarii, �n una sau mai multe �ncăperi ale
pretoriumului, erau depozitate şi �ntreţinute sub supravegherea unui armorum custos sau magister officiorum, piesele de armament şi echipament militar
ale trupei.[3]
Spada şi sabia, ca �n general toate armele
medievale au �nceput să fie studiate destul de t�rziu �n mod sistematic
şi �n toate aspectele lor istorice, evolutiv - tipologice, constructiv -
tehnice şi cultural - artistice. Aspectul de utilizare practică al
spadei şi sabiei s-a bucurat cel mai devreme de atenţie �n tratatele
de scrimă ce s-au păstrat �ncă din perioada medievală, a
secolelor XV-XVI.[4]�
Acelaşi aspect revine �n atenţie odată cu
�ncercările de prezervare a tradiţiei "mensurei", a duelului studenţesc �n vechile
universităţi germane la sf�rşitul secolului trecut şi
�nceputul secolului nostru[5], precum şi cu evoluţia duelului
şi a scrimei de la tehnici marţiale la discipline sportive �n
acelaşi interval de timp[6]. Rolul unor spade ca simbol al puterii
lumeşti, ca piese ceremoniale la �ncoronarea unor suverani, a făcut
de asemenea destul de devreme obiectul unor sudii. Aşa apare �n Polonia
deja �n secolul XVIII o lucrare ce tratează spadele oferite cu diferite
prilejuri unor monarhi de către papalitate[7], iar �n aceeaşi perioadă se fac
descrieri minuţioase ale unor spade ceremoniale, ce vor sta la baza
cercetărilor de mai t�rziu[8].
�n epoca modernă, interesul pentru armele
istorice� sporeşte �n special �n
ţările Europei Apusene, ca rezultat al noului mod de abordare a
istoriei şi a preocupărilor�
cresc�nde pentru istoria naţională. Aceasta este şi
perioada �n care sub influenţa curentului cultural artistic al
romantismului, se nasc importante colecţii de artă şi
meşteşug medieval, �n cadrul cărora armele şi armurile
ocupau un loc de cinste şi ca atare se cereau c�t mai bine �ncadrate
cronologic, tipologic şi cultural.
Primele �ncercări de studiere a spadelor
şi săbiilor medievale şi de tipologizare a lor pe criterii
morfologice au loc �ncep�nd cu secolul al XIX-lea, c�nd se publică primele
sinteze de istorie a armamentului de epocă, aflat �n mari colecţii
muzeale europene. Astfel apar �n Anglia lucrările� lui S. Rush Meyrick[9] şi J. Hewitt[10], �n Polonia lucrarea lui J. Lepkowski[11], �n Franţa dicţionarul lui M.
Viollet-le-Duc[12], �n Germania lucrările lui W.
Boeheim[13], A. Demmin[14] şi H. J�hns[15], rămase mult timp opere de referinţă,
�n Ungaria volumul editat cu prlejul expoziţiei mileniumului de
către� J. Szendrei [16],�
sau lucrarile lui G. Nagy[17] şi J. Hampel[18] , �n Rusia lucrarea lui D.N. Anucin[19]�
iar �n Norvegia, A. Lorange[20], analizează 50 de spade abord�nd
şi modul lor de fabricaţie. O. Rygh[21] �ntocmeşte prima clasificare a
spadelor, �n care diferenţiază 17 forme de m�nere, pun�nd bazele
cercetărilor tipologice asupra acestei categorii de armament. Aceste
lucrari de pionierat, au avut meritul de a atrage atenţia asupra volumului
impresionant de arme medievale aflate �n diferite colecţii şi a
importanţei pe care acest material �l reprezintă pentru cercetarea
istorică. Totodată, acum ia fiinţă"Gesellschaft f�r historische Waffen-und Kost�mkunde", o
asociaţie pentru studiul armelor şi costumelor istorice, sub
auspiciile căreia W. Boeheim va edita �ncep�nd cu� anul 1879, la Dresden prima publicaţie
specializată pe problematica armamentului şi costumatiei de
epocă: Zeitschrift f�r Historische
Waffenkunde, (ZfHW). Acest periodic a �nlesnit publicarea unor extrem de
interesante studii asupra armelor de la data apariţiei sale şi
p�nă astăzi. �ncep�nd din anul 1923, revista va apare �ntr-o
nouă serie la Berlin sub numele de
Zeitschrift f�r Historische Waffen- und Kost�mkunde, (ZfHWuK), �n prezent fiind editată tot la Berlin, unde se
află şi sediul asociaţiei, cea de-a treia serie sub titulatura
de Waffen- und Kost�mkunde, (WuK). �n special �n paginile acestei
publicaţii, odată cu primii ani ai secolului nostru, apar şi
primele studii specializate despre spadele şi săbiile medievale, cu
deosebire prin lucrările lui H. Wegeli[22], B. Engel[23], J. Schwietering[24], ce adună şi studiază
inscripţiile de pe lame de spadă, dar şi prin lucrările
publicate de W.M. Schmidt[25], A. Weyersberg[26] despre meşteşugul armurierilor
din diferite centre europene, sau lucrările lui J. Schwietering[27] sau P. Post[28]�
despre mărcile de atelier aplicate pe spade. Tot �n această
perioadă sunt abordate studiile interdisciplinare, W. Erben sesiz�nd unele
aspecte simbolice ale spadei medievale[29] iar R.Forrer folosindu-se de
reprezentările din arta figurativă �n analiza şi datarea mai
exactă a unor arme[30]. Acelaşi R. Forrer publică acum
şi o lucrare de sinteză despre spade şi butoane de spade[31].
Un moment de cotitură �n cercetarea
armamentului medieval se �nregistreaza �n anul 1919, odată cu
apariţia lucrării cercetătorului norvegian J. Petersen, De norske vikingesverd, care analiz�nd
aproape 1000 de spade din Norvegia stabileşte prima clasificare riguros
ştiinţifică a acestei categorii de material.[32] Pe baza caracteristicilor morfologice dar
şi după modul de făurire a�
m�nerului şi a materialelor folosite, sunt stabilite �n
această clasificare pentru perioada secolelor VIII-XI, 26 tipuri de spade, notate cu litere de la
A la AE şi 20 de subtipuri
sau forme speciale. Deşi stabilită pentru materialul viking
norvegian, această clasificare s-a impus cur�nd pe tot continentul fiind
folosită ca atare p�nă astăzi, sau adaptată după
specificul diferitelor ţări. Astfel pentru Anglia această
tipologie este simplificată şi redusă la 7 forme de bază, notate cu cifre romane de la I la VII, de
către R.E.M Wheeler[33]. Pentru �ntregul spaţiu al
Peninsulei Scandinavice, C.A. Nordman[34] stabileşte �n 1943 o nouă
clasificare bazată pe 20 de tipuri
de m�nere av�nd la bază tot clasificarea lui Petersen. �ntre timp,
datorită numărului mare de piese nordice publicate de Petersen sau G.
Gjessing[35], �n mai multe ţări �ncep
să fie analizate� şi studiate
armele numite "vikinge" sau "normande", gener�ndu-se o
adevărată dispută asupra originii scandinave sau france a
acestor piese. �n timp ce sub influenţa tipologiei lui Petersen, o
seamă de autori ca G. Kossina[36] �n Germania, P. Paulsen[37] �n Ungaria sau J. Eisner[38] �n Cehoslovacia, au tendinţa să
considere majoritatea spadelor descoperite �n respectivele ţări ca
fiind de provenienţă vikingă,�
cercetătorul suedez H. Abman[39] atrage atenţia asupra originii
renane a unor spade, chiar provenind din descoperiri scandinave. Problema
spadelor "vikinge", ce a concentrat atenţia specialiştilor
din prima jumătate a secolului nostru a generat o bogată
literatură de specialitate şi a determinat căutarea originii
acestor spade, �n armamentul dinainte de secolul VIII. �n cadrul acestei orientări
se �nscriu eforturile unor specialişti de marcă �n domeniu cum ar fi:
N. Fettich[40], Z. T�th[41], J. Schr�nil[42], E. Behmer[43], B. Nerman[44], E. Petersen[45], C.A. Nordman[46], W. Arendt[47], F. Jaeger[48] H. Jankuhn[49] sau J. Kostrzewski[50]. Mai rare sunt �n aceeaşi
perioadă preocupările pentru piese databile după secolul XI, ele
fiind abordate doar �n lucrări de sinteză ca cea publicată �n
cinci volume �ntre 1920 şi 1922 de către cercetătorul englez
G.F. Laking[51]. Spade provenind din perioada secolelor
XI-XIV, mai fac obiectul studiilor publicate atunci c�nd piesele respective au
aparţinut unor capete �ncoronate sau personaje istorice marcante ca �n
cazul lucrărilor lui J. Hampel [52], P. B�hm[53], F. Kopera[54] sau M.J. Binder[55], respectiv, E. Gritzner[56], W. Erben[57] sau L. Spender[58], atunci c�nd asemenea piese de armament fac
parte din tezaurele ceremoniale de �ncoronare.
�n perioada postbelică, numărul
studiilor, articolelor şi cărţilor dedicate direct armelor
medievale, sau �n care această categorie de material se bucură de o
atenţie deosebită, cunoaşte o creştere substanţială,
at�t din punct de vedere calitativ c�t şi cantitativ, �n mai toate
ţările europene, ceea ce face practic imposibilă, �n acest
cadru, trecerea �n revistă a tuturor lucrărilor şi autorilor.
Din acest motiv vom urmări �n special anumite aspecte ale cercetării
armelor medievale şi lucrările de referinţă pentru
literatura de specialitate sau de imporţantă pentru zona
noastră. Se poate observa menţinerea şi continuarea interesului
pentru armele nordice şi a disputei privind provenienţa acestora, cu
implicarea unor cercetători sovietici ca A.V. Archichovski[59] sau B.A. Rybakov[60], ce combat originea scandinavă� şi �n general externă, a pieselor
descoperite �n Rusia. C�ţiva ani mai t�rziu �nsă, N.A. Cernisev[61] şi apoi A.N. Kirpicnikov[62], constată, prin analiza unui numeros
material, că pe l�nga piesele de certă provenienţă
locală, o mare parte a spadelor din Rusia au lame făurite �n zona
renană şi m�nere de fabricaţie locală sau nordică
şi rezolvă astfel cel puţin pentru spaţiul
răsăritean al continentului problema spadelor "vikinge". Pe
de altă parte �n numeroase ţări europene se �nregistrează
progrese notabile �n cercetarea armamentului medieval �n ansamblul său
şi �n totalitatea aspectelor legate de evoluţia, făurirea
şi utilizarea sa, dar şi �n integrarea unor piese de armament
medieval �n monografii arheologice sau lucrări de sinteză
istorică. �n acest cadru sunt de menţionat: H. Jankuhn[63], J. Werner[64], H.R.E. Davidson[65], C. Blair[66], H. Seitz[67], M. M�ller Wille[68], M. Last[69], J. Poulik[70], H. Preidl[71], J. Eisner[72], A. Nadolski[73], K. Bakay[74], B. Thomas[75] sau K. Horedt[76].
De o importanţă deosebită sunt
cronologiile dezvoltate pe criterii tipologice, care după al doilea
război mondial sunt puse la punct pentru multe din ţările
europene şi chiar pentru �ntregul continent.
In 1954, Ada Bruhn de Hoffmeyer[77] �şi �ncepe extrem de importanta
lucrare, cronolologic de acolo de unde s-a oprit Petersen şi Nordman,
continu�nd opera �ncepută de aceştia pentru perioada secolelor VIII-X
şi stabilind o tipologie a spadelor din secolul X p�nă �n secolul
XVI. Lucrarea se bazează pe studiul a peste 500 de spade provenite �n
special din Europa Apuseană şi Nordică şi păstrate �n
colecţii muzeale din acelaşi spaţiu geografic sau �n muzee din
America de Nord, şi face destul de rar referire la piese central şi
est europene, situaţie datorată, cel mai probabil,
inaccesibilităţii acestui material, datorită
realităţilor politice ale epocii şi mai puţin lipsei de
interes a autoarei. Urmărind �n general criteriile de clasificare ale lui
Petersen, adică forma butonului, a m�nerului şi a gărzii, A.
Bruhn de Hoffmeier corelează pentru prima dată armele medievale cu
marile curente cultural artistice ale evului mediu, �n funcţie de care
stabileşte două mari categorii: ale spadelor "romanice" şi "gotice".
�n cadrul acestor categorii, sunt diferenţiate mai multe grupe notate cu cifre romane şi tipuri notate cu minuscule ale
alfabetului latin. Astfel spadele "romanice" aparţin grupelor I,
II şi III, diferenţiindu-se �n cadrul fiecărei grupe, mai ales
�n funcţie de forma butonului, ca tipuri distincte: a,b,c sau d.
Zece ani mai t�rziu, va apare o altă
operă de referinţă pentru cercetarea spadelor medievale, prin
tipologia lui R.E. Oakeshott[78], rezultat al unei �ndelungate
activităţi de studiere a armamentului medieval şi al unei
importante lucrări de specialitate publicate anterior[79]. Şi Oakeshott stabileşte două grupe mari; grupa
"I" (1050-1350) şi grupa "II" (1350-1550), care
cronologic corespund �n mare celor două categorii: romanice şi
gotice, propuse de A. Bruhn-Hoffmeyer. Propun�ndu-şi să clasifice
spadele evului mediu dezvoltat, dintre anii 1050-1550, autorul continuă
cronologic nu direct tipologia lui Petersen, ci varianta acestei tiopologii
adaptată şi simplificată de R.E. Wheeler[80]. Din acest motiv, clasificarea sa pentru
spadele medievale �ncepe cu tipul "X", tipurile "VIII"
şi "IX", ce se conectează direct la tipologia lui Wheeler,
fiind considerate forme de�
tranziţie de la�
spadele� "vikinge" la
cele medievale�� propriu-zise. Elementul
de noutate al tipologiei lui Oakeshott, constă �n tratarea
părţii active a spadelor, adică a lamei, drept criteriu de
bază al clasificării, spre deosebire de toate lucrările de
p�nă atunci, ce luau m�nerul ca element de referinţă. Un element
de noutate �l constituie de asemenea�
stabilirea de tipologii separate pentru părţile componente ale
spadelor. Astfel lamele cu m�nere cu tot sunt �mpărţite �n 10 "grupe" de bază,
notate cu cifre romane de la "X" la "XX", cu unele
subtipuri notate cu litere de la "a" la "e". Butoanele
aferente sunt clasificate� �n 37 de "tipuri" şi notate
cu majuscule� de la "A" la
"Z", iar gărzile se bucura de o �mpărţire �n 13 "stiluri", notate cu cifre
arabe �ntre "1" şi "13". Astfel o spadă poate
avea lama de tip "I", buton de tip "A" şi gardă
de stil "1", adică "Tip.IA1", ceea ce face din aceasta
piesă o spadă caracteristică pentru "Grupa I". Prin
această multitudine de combinaţii posibile, clasificarea propusă
de R.E. Oakeshott răm�ne poate cea mai flexibilă şi
practică p�nă astăzi, permiţ�nd �ncadrarea oricărei
piese, chiar �n lipsa uneia dintre părţile componente, situaţie
destul de frecventă �n cazul descoperirilor arheologice. Din aceste
motive, o mare parte a tipologiilor ce vor apărea �n continuare pentru
diferite ţări, vor urmări aceleaşi criterii de clasificare.
�n acelaşi an cu lucrarea lui Oakeshott, �n
Finlanda este publicat postum, catalogul �ntocmit de către J. Lepp�aho
pentru armele finlandeze ornamentate şi inscripţionate[81], care deşi nu stabileşte o
tipologie şi o cronologie nouă, are meritul de a introduce �n
circuitul ştiinţific numeroase piese şi inscripţii extrem
de interesante.
Sub impulsul acestor valoroase lucrări, �n
1970 a apărut un catalog cuprinz�nd spadele din Polonia, redactat de M.
Glosek şi A. Nadolski[82], urmărind aceleaşi criterii de clasificare
ca R.E. Oakeshott. Mai mult, �n colaborare cu L. Kajzer aceiaşi
cercetători polonezi au continuat cercetările asupra armamentului
medieval din Polonia[83], iar M. Glosek, reuşeşte
să completeze tipologiile �ntocmite de A. Bruhn Hoffmeyer şi R.E. Oakeshott,
cu materiale din Europa Centrală, ce nu fuseseră accesibile acestor
autori[84].
Tot referitor la cunoaşterea armamentului
medieval din� spaţiul central
european, o contribuţie de seamă a adus-o A. Ruttkay[85], prin lucrarea despre armele şi
echipamentul militar medieval din Slovacia. �n ceea ce priveşte spadele,
Ruttkay �ntocmeşte o tipologie proprie, bazată după modelul lui
J. Petersen şi A. Bruhn Hoffmeyer, pe forma m�nerelor, disting�nd 20 de tipuri de butoane notate cu cifre
romane de la "I" la "XX", şi 13 tipuri de gărzi
notate cu cifre arabe. Pentru săbii, autorul stabileşte trei forme de m�nere, notate cu cifre
romane, care la r�ndul lor au c�te două variante notate cu majuscule
latine; "A" sau "B". Deşi ceva mai rigidă dec�t
tipologia lui Oakeshott, lucrarea lui Ruttkay este extrem de utilă
cercetărilor din spaţiul central şi sud-est european,
datorită formelor specifice din această zonă, de multe ori
diferite de alte spaţii ale continentului. La fel de importantă
pentru răsăritul continentului este opera de sinteză despre
armele ruseşti a lui A.N. Kirpicnikov[86].
Chiar dacă nu �ntocmesc tipologii, �n genul
celor menţionate mai sus, apariţii demne de semnalat �n acest context
sunt lucrările ce tratează problema armamentului �n general, cum ar
fi cartea lui H. Nikel[87], un dicţionar al armamentului
istoric, sinteza �ntocmită de H. M�ller şi H. K�lling[88], albumul lui A. North[89], lucrarea lui F. Wilkinson[90], o istorie ilustrată a armamentului
din preistorie p�nă �n zilele noastre sau cataloagele unor importante
colecţii de arme din mari muzee europene, �ntocmite de O. Gamber[91], J.F. Haywaeds[92], A.R. Dufty[93], N. Carpegna[94], L. Boccia şi E. Coehlo[95], J. Kalmar[96], L. Temesvary şi F. Lugosy[97].
In ceea ce priveşte evoluţia spadei
medievale şi originile sale �n armamentul perioadei antichităţii
t�rzii şi a epocii migraţiilor, W. Menghin[98] publică o lucrare de
referinţă pentru cronologia spathelor
germanice, corel�nd piesele descoperite �n Germania cu alte materiale
arheologice şi oferind datări foarte plauzibile. Aceeaşi lucrare
aduce importante contribuţii la cunoaşterea accesoriilor acestei arme
şi implicit a modului de prindere pe centură, a fabricării
tecilor, a modurilor de călire a lamei şi a modalităţilor
de �nmănuşare a m�nerelor. Făurirea lamelor de spade a
constituit �nsă �ncă �naintea apariţiei acestei lucrări un
domeniu special al cercetării armamentului,� foarte complicatele procese fizice şi chimice necesare obţinerii
unor lame elastice şi rezistente făc�nd obiectul a numeroase cercetări
tehnice şi de inginerie metalurgică, dar şi a unor studii de
istorie a metalurgiei[99].
Pentru ansamblul armamentului medieval european
şi asiatic din epoca cruciadelor, trebuie menţionată lucrarea
lui D.C. Nicolle[100], un catalog organizat pe zone geografice
şi cuprinz�nd desene at�t după piese publicate sau aflate �n
colecţii muzeale sau particulare, c�t şi după foarte multe
reprezentări de arme din arta figurativă a evului mediu. Aceasta este
de fapt şi singura lucrare ce cuprinde şi arme şi
reprezentări de arme din Rom�nia, chiar dacă desenele efectuate
după reproduceri iconografice din albume de artă sunt
"ajustate" sau idealizate, iar cele ce redau piese de armament se
limitează la puţinele exemplare publicate �n lucrări vechi
şi cu caracter general. Mult mai rare dec�t cercetările asupra
armelor nordice, occidentale sau central europene, sunt studiile ce
tratează armamentul bizantin, o lucrare de sinteză şi de
referinţă fiind publicată de Taxiarchis G. Kolias[101]. Numărul foarte mic de spade
bizantine păstrate face ca această categorie să fie privită
mai ales prin prisma descrierilor izvoarelor narative sau a
reprezentărilor din arta figurativă. Pentru stadiul şi istoricul
cercetărilor privitoare la spadele medievale, este de asemenea de amintit
foarte minuţioasa trecere �n revistă a lui M. Glosek[102], pentru �ntregul spaţiu european
şi cu interes deosebit pentru Polonia.
Cea mai nouă tipologie a spadelor medievale
din Germania aparţine lui A. Geibig[103], iar lucrarea ce nu se limitează la
spada propriu-zisă, lu�nd �n discuţie şi teaca, modul de purtare
şi nu �n ultimul r�nd contextul arheologic, se bazează pe o extrem de
riguroasă analiză a materialului şi pe cunoaşterea tuturor
tipologiilor apărute anterior, din care se preiau cele mai valoroase
criterii de datare şi clasificare. La fel ca la Oakeshott, se
consideră că spada trebuie "dezmembrată" �n
părţile ei componente, iar acestea analizate tridimensional, aşa
�nc�t tipologia butoanelor sau a gărzilor se face diferenţiat, după
proiecţiile laterale sau frontale, stabilindu-se o multitudine de
subtipuri şi variante. Acestea nu reprezintă �nsă dec�t criterii
morfologice pentru tipologia de bază, ce nu se axează pe tipuri de
butoane, gărzi sau lame, ci pe variante
de combinaţii �ntre aceste elemente. Autorul stabileşte 19 tipuri
de "combinaţii de m�nere", unele cu subvariante , şi 14
tipuri de lame. Această tipologizare foarte riguroasă,
prelungeşte �n jos, din punct de vedere cronologic, clasificarea lui
Oakeshott, fără ca să fie �nsă din punct de vedere
tipologic, mult mai utilă �n practică. Extrem de complicata
subtipologizare a părţilor componente ale spadelor este
impresionantă dar destul de greoaie.
In ceea ce priveşte stadiul cercetărilor
�n domeniul armamentului medieval şi �n special al spadelor şi
săbiilor din Rom�nia, putem sesiza pentru Transilvania şi Banat
publicarea unor piese �ncă la sf�rşitul secolului trecut şi
�nceputul� secolului nostru[104], cercetările mai noi limit�ndu-se la
studierea unor materiale descoperite �n cadrul săpăturilor
arheologice sau provenite din descoperiri �nt�mplătoare[105], şi mai rar la publicarea unor
colecţii muzeale[106], ale unor piese grupate cronologic[107], sau a�
cataloagelor unor expoziţii[108]. De remarcat �n acest context este o
apariţie foarte recentă purt�nd semnătura regretatului Radu
Robert Heitel, care trat�nd penetraţia maghiară �n Transilvania
intracarpatică din punct de vedere arheologic foloseşte �n
exemplificarea şi argumentarea unor ipoteze numeroase piese de armament
şi echipament militar.[109] Nici lucrările din
străinătate nu abundă �n referiri la materiale din Rom�nia, �n
afară de lucrarea deja menţionată a lui D.C.Nicolle şi
eventual articolul lui H. Barlett Wells[110], care, contrar titlului incitant şi
pretenţios de "Spade medievale
cu două tăişuri �n Rom�nia", nu este dec�t prezentarea
a două piese din colecţia Slătineanu, al căror loc de
provenienţă este nesigur.
Concluzion�nd, am putea afirma că
preocupările cercetătorilor pentru armele medievale diferă de la
o ţară la alta, mai ales �n funcţie de abundenţa unor
asemenea materiale. �n zone ca Peninsula Scandinavică sau C�mpia
Pannonică, �n care la �nceputul evului mediu au trăit populaţii
care obişnuiau să depună ritual arme �n morminte se şi
descoperă ocazional sau prin cercetări arheologice mai multe asemenea
piese dec�t �n Peninsula Balcanică, unde prin adoptarea timpurie a
creştinismului, �n spaţiul bizantin nu găsim arme dec�t foarte
rar şi numai �n mormintele populaţiilor alogene. Se poate de asemenea
lesne observa cum aceste preocupări se �nscriu �n orientarea generală
a istoriografiilor diferitelor ţări europene. Astfel �n
ţările unde antichităţile greco-romane sunt rare sau
lipsesc cu totul, şi ca atare cercetarea istorică şi
arheologică se concentrează pe epoca migraţiilor şi a evului
mediu, cum este cazul Ţărilor Scandinavice, �nt�lnim şi cele mai
ample cercetări asupra armelor medievale �n ansamblu şi a spadelor �n
special. La fel stau lucrurile �n cazul ţărilor şi popoarelor
care �şi identifică �nceputurile istoriei naţionale cu perioada
migraţiilor, sau pentru care�
perioada medievală, reprezintă apogeul puterii lor
politico-militare� şi a maximei
extinderi teritoriale, cum este cazul Ungariei sau Poloniei. Se constată
de asemenea �n acest context, că studierea unor astfel de� materiale se află �n Rom�nia �ntr-o
etapă de pionierat, iar abordarea problematicii armamentului medieval are
mult de recuperat, reprezent�nd o necesitate stringentă şi una dintre
priorităţile cercetării istorice şi arheologice
rom�neşti.[111]
[1]. BROOKE-LITTLE, J.P., An Heraldic Alphabet, London, 1985� cf. şi: * * * , Medieval Heraldry, London, 1987.
[2]. KRENN, P., Das Landeszeughaus in Graz, Graz, 1991.
[3]. VLĂDESCU, C., Armamentarium, �n Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a Rom�niei, I, Bucureşti, 1994, p.110.
[4] HERGSELL, G., Talhoffers Fechtbuch aus dem Jahre 1443 - Gothaer Codex, Prag, 1889; a.a., Talhoffers Fechtbuch aus dem Jahre 1459 - Ambraser Codex, Prag, 1889; a.a. Die Fechtkunst im 15. und 16. Jahrhundert, Prag, 1896.
[5]. KUFAHL, H., SCHMIDT-KOWARZIK, Duellbuch, 1896; FICK, R., Auf Deutschlands hohen Schulen, 1900.
[6]. BARBASETTI, L., Das S�belfechten, 1899; a.a. Das Sto�fechten, 1900; ALTENSTEIN, G. von, Der Fechtsport, 1902; PARISE, M., Das Fechten mit Degen und S�bel, 1912.
[7]. ZALUSKI, J.J., Analecta historica de Sacra, in die Natalis Domini, a Romanis Pontificibus quotannis usitata Caeremonia Esem et Pileum benedicedi, Principibus Cristianis mittendi, Warszawa, 1726.
[8]. SADOWSKI, J.N., Miecz koronacyjni polski "Szczebcem" zwany, �n Rozprawy Academii Umiejetnosci, II-5/1894.
[9]. MEYRICK RUSH, S., Observations on the Ancient Military Garmentes formerly worn in England, �n Archeologia, 19/1818; a.a. A critical inquiry into Ancient Armour as it existed in Europe, London, 1824.
[10]. HEWITT, J., Ancient Armour and Weapons in Europe, Oxford-London, 1860.
[11]. LEPKOWSKI, J., Broń sieczna w og�le i w Polsce uwazana archeologicznie, Krak�w, 1857.
[12]. VIOLLET-LE-DUC, M., Dictionaire raisonn� du mobilier francais de l'�poque carlovingienne ŕ la renaissance, Paris, 1874.
[13]. BOEHEIM, W., Handbuch der Waffenkunde, Leipzig, 1890.
[14]. DEMMIN, A. Die Kriegswaffen in ihren geschichtlichen Entwicklungen von den �ltesten Zeiten bis auf die Gegenwart. Eine Enzyklop�die der Waffenkunde, Gera-Untermhaus, 1891
[15]. J�HNS, H., Entwicklungsgeschichte der alten Trutzwaffen, 1899.
[16]. SZENDREI, J., Ungarische kriegsgeschichtliche Denkm�ler, Budapest, 1896.
[17]. NAGY, G., Harcias Fridrik elso sz�sz v�laszt�fejedelem Magyar kardja, �n Archaeologiai �rtesit�, mai departe(A.E.), 14/1894; a.a. Hadt�rt�nelmi eml�kek az ezred�ves ki�ll�t�son, �n A.E., 16/1896.
[18]. HAMPEL, J., Altert�mer des fr�hen Mittelalters in Ungarn, Braunschweig, 1906.
[19]. ANUCIN, D.N., O nektorich formach drevneisich russkich mecei, �n Trudy VI-AS, 1/1886
[20]. LORANGE, A., Den yngre jernalders svaerd, �n Bergens Museum Scrifter, 4/1889.
[21]. RYGH, O., Norske Oldsager, Cristiania, 1885.
[22]. WEGELI, H., Inschriften auf mittelalterlichen Schwertklingen, �n ZfHW, 3/1902-1905.
[23]. ENGEL, B., Schwertinschrift, �n ZfHW, 5/1909-1911.
[24]. SCHWIETERING, J., Nameninschrift auf mittelalterlichen Schwertklingen, �n ZfHW, 8/1918-1920.
[25]. SCHMIDT, W.M., Passauer Waffenwesen, �n ZfHW, 8/1918-1920.
[26]. WEIERSBERG, A., Die in den priviligierten Handwerken der Solinger Klingenindustrie vertretenen Familien, �n ZfHWuK, NF, 1/1923-1925.
[27]. SCHWIETERING, J., Meister Gicelin, �n ZfHW, 7/1915-1917; a.a., Meistermarken auf Schwertern des 14. und 15. Jahrhunderts, �n ZfHW, 8/1918-1920;
[28]. POST, P., Beitr�ge zur Geschichte der Schwertmarkierung, �n ZfHW, 8/1918-1920.
[29]. ERBEN, W., Schwertleite und Ritterschlag, �n ZfHW, 8/1918-1920
[30]. FORRER, R., Schwertinschriften in romanischen Miniaturen, �n ZfHW, 7/1915-1917; a.a, Romanische Schwertinschriften auf einem Tragaltar in Padeborn, �n ZfHW, 8/1918-1920.
[31]. FORRER, R., Schwerter und Schwertknauf, Leipzig, 1905.
[32]. PETERSEN, J., De norske vikingesverd, En typologisk-kronologisk studie over vikingetidesk vaaben, �n� Videnskapsselkapets Skr.2, Hist.-Filos, Kristiania, 1919.
[33]. WHEELER, R.E.M., London and the Vikings, �n London Museum Catalogues, 1927.
[34]. NORDMAN, C.A., Vapnen i nordens forntid, �n Nordisk Kultur XII-B, Stockholm - Oslo - Kobenhavn, 1943.
[35]. GJESSING, G., Studier i norsk Merovingertid, �n Skrifter det Videlkaps-academi i Oslo, II-2/1934.
[36]. KOSSINA, G., Die Griffe der Wikingerschwerter, �n Mannus, 21/1929.
[37]. PAULSEN, P., Wikingerfunde aus Ungarn, Budapest, 1937.
[38]. EISNER, J., Kultura normansk� a nase zeme, �n Cestami umeni, Praha, 1949.
[39]. ARBMAN, H., Schweden und das Karolingische Reich, Stockholm, 1937.
[40]. FETTICH, N., Garnitures de fourreau de sabres du temps des Avares en Hongrie, Arethuse, 1926; a.a.,� Die Metallkunst der landnehmenden Ungarn, Budapest, 1937.
[42]. SCHRANIL, J., Vorgeschichte B�hmens und M�hrens, Berlin - Leipzig, 1928.
[43]. BEHMER, E., Das zweischneidige Schwert der germanischen V�lkerwanderungszeit, Stockholm, 1939.
[44]. NERMAN, B., Die Verbindungen zwischen Skandinavien und dem Ostbaltikum in der j�ngeren Eisenzeit, Stockholm, 1929.
[45]. PETERSEN, E., Der ostelbische Raum als germanisches Kraftfeld im Lichte der Bodenfunde des 6.-8. Jh., Leipzig, 1939.
[46]. NORDMAN, C.A., Schatzfunde und Handelsverbindungen in Finnland �n Acta Archaeologica, Kobenhavn, 13/1942.
[47]. ARENDT, W., Das Schwert der W�ringerzeit in Russland, �n Mannus, 25/1933; a.a., T�rkische S�bel aus dem 8.-10. Jh., �n Archaeologia hung., 16/1935.
[48]. JAEGER, F., Mittelalterliche Waffenfunde aus der Pfalz, �n ZfHWuK, 6/1937-1939.
[49]. JAHNKUHN, H., Die Wehranlagen der Wikingerzeit zwischen Schlei und Treene, Neum�nster, 1937; a.a., Eine Schwertform aus karolingischer Zeit, �n Offa, 4/1939.
[50]. KOSTRZEWSKI, J., Quatre �p�es de l'ere des Vikings trouv�es en Grande-Pologne, �n Literarum Societas Esthonica, Tartu, 1938.
[51]. LAKING, G.F., A Record of European Armour and Arms Through Seven Centuries, London, 1920-1922.
[52]. HAMPEL, J., Das Kurschwert Friedrichs des Streitbaren von Sachsen, �n ZfHW, 1/1897-1899.
[53]. B�HM, P., K�nig Ottokars Schwert, �n Schlesiens Vorzeit in Bild und Schrift, 6/1924.
[54]. KOPERA, F., O nepisach na mieczu koronacyjnym kr�l�w polskich, �n Widomosci Numizmatyczno-Archeologiczne, 9-11/1917.
[55]. BINDER, M.J., Ein K�nigsschwert im Zeughaus, �n ZfHWuK, 5/1935-1936.
[56]. GRITZNER, E., Symbole und Wappen des alten Deutschen Reiches, Leipzig, 1902.
[57]. ERBEN, W., Die Waffen der Wiener Schatzkammer, �n ZfHW, 8/1918-1920.
[58]. SPENDER, L., Das Mauritiusschwert in der Weltlichen Schatzkammer zu Wien, �n Wiener Jahrbuch f�r Kunstgeschichte, 6/1929.
[59]. ARCHICHOVSKI, A.V., Russkoe oruzie X-XIII w., �n Doclad i soobscenie istoriceskogo faculteta, 4/1946.
[60]. RYBAKOV, B.A., Remeslo Drevei Rusi, Moskwa, 1948.
[61]. CERNISEV, N.A., O tehnike i proischozdenii "franskich" mecei, nadennich na Dnieprostroe w 1929 godu, �n Skandinavskij sbornik, 6/1963.
[62]. KIRPICNIKOV, A.N., Drevnerusskoe oruze, �n Arheologia SSSR, 36/1966; a.a., Meci Kievskoi Rusi (IX-XI w), �n Sovietsskaia Arheologia, 4/1961.
[63]. JANKUHN, H., Schwerter des fr�hen Mittelalters, �n Hamburg, 2/1950.
[64]. WERNER, J., Zu fr�nkischen Schwertern des 5. Jhs., �n Germania, 31/1953.
[65]. DAVIDSON, H.R.E., The Sword in Anglo-Saxon England, Oxford, 1962.
[66]. BLAIR, C., European Armour, Batsford, 1958.
[67]. SEITZ, H., Sv�rd och W�rjan, Stockholm, 1955.
[68]. M�LLER-WILLE, M., Zwei metallverzierte Schwerter der Wikingerzeit aus der Umgebung von Hedeby, �n Early Medieval Studies, 7/1973.
[69]. LAST, M., Die Bewaffnung der Karolingerzeit, �n Nachrichten aus Niedersachsens Urgeschichte, 41/1973.
[70]. POULIK, J., Stavroslovensk� Morava, Praha, 1948.
[71]. PREIDL, H., Die Karolingischen Schwerter bei den Westslaven, �n Berliner Beitr�ge zur Vor- und Fr�hgeschichte, 2/1960.
[72]. EISNER, J., Zaklady kov�rstvi v dobe hradisti v Ceskoslovensku �n Slavia Antiqua, 1/1948.
[73]. NADOLSKI, A., Studia nad uzbrojeniem polskim w X, XI i XII w., �n Acta Archeologica Universitatis Lodziensis, 3/1954.
[74]. BAKAY, K., �n Acta AASH, 19/1967.
[75]. THOMAS, B., Deutsche Plattnerkunst, M�nchen, 1946.
[76]. HOREDT, K., Eine s�chsische Schmiede des 13. Jhs., �n Eml�kk�nyv Kelemen Lajos, Kolosv�r, 1957.
[77]. HOFFMEYER, A. Bruhn de,� Middelalderens tveaeggede svaerd, Kobenhavn, 1954.
[78]. OAKESHOTT, R.E., The Sword in the Age of Chivalry, London, 1964.
[79]. OAKESHOTT, R.E., The Archaeology of Weapons, Arms and Armour from Prehistory to the Age of Chivalry, London, 1960.
[80]. Vezi supra nota 35.
[81]. LEPP�AHO, J., Sp�teisenzeitliche Waffen aus Finnland, Schwertinschriften und Waffenverzierungen des 9.-12. Jh., �n Suomen Muinaismuistoyhdistyksen Aikakauskirja Finska Fornminnesf�reningens Tidskrift, 61/1964.
[82]. GLOSEK, M., NADOLSKI, A., Miecze sredniowieczne z ziem polskich, �n Acta Archaeologica Lodziensia, 19/1970.
[83]. NADOLSKI, A., Polish arms. Side arms, Wroclaw, 1974; GLOSEK, M., KAJZER, L., NADOLSKI, A., Bron sredniowieczna z ziem polskich, L�dz, 1978.
[84]. GLOSEK, M., Miecze srodkowoeuropejskie z X - XIV wieku, Wroclaw, 1984.
[85]. RUTTKAY, A. Waffen und Reiterausr�stung des 9. bis zur ersten H�lfte des 14. Jahrhunderts in der Slowakei, (I) �n Slovensk� Archeol�gia,� mai departe (Slov.Arch.), XXIII-1/1975 si (II) �n Slov.Arch., XXIV-2/1976.
[86]. KIRPICNIKOV, A.N., Russische Waffen des 9.-15. Jahrhunderts �n WuK, 28-1;2/1986.
[87]. NIKEL, h., Ulstein Waffenbuch, Berlin - Frankfurt a. Main - Wien, 1974
[88]. M�LLER, H., K�LLING, H., Europ�ische Hieb- und Stichwaffen, Berlin, 1981.
[89]. NORTH, A., Schwerter, Bern - Stuttgart, 1982.
[90]. WILKINSON, F., Histoire illustr�e des Armes et Armures, Paris - Barcelona, 1978.
[91]. GAMBER, O., Die mittelalterlichen Blankwaffen der Wiener Waffensammlung, �n Jahrbuch der Kunsthistorischen Sammlungen in Wien, 1961.
[92]. HAYWAEDS, J.F., Sword and Daggers, Victoria and Albert Museum, London, 1963.
[93]. DUFTY, A.R., European Sword and Daggers in the Tower of London, London, 1974.
[94]. CARPEGNA, N., Antiche armi dal sec. IX al sec. XVIII, gid collezione Odescalchi, Roma, 1969.
[95]. BOCCIA, L., COEHLO, E., Armi bianche italiane, Milano, 1975.
[96]. KALMAR, J., R�gi magyar fegyverek, Budapest, 1971.
[97]. TEMESVARY, L., LUGOSI, F., Kardok, Budapest, 1992.
[98]. MENGHIN, W., Das Schwert im fr�hen Mittelalter, Stuttgart, 1983.
[99]. KOLCIN, B.A., Cernaia mettalurgia i metalloobrabotka w drevnei Rusi, �n Materialy i issledovanja po archeologii SSSR, 32/1953; PIASKOWSKI, J., Technika glanskiego hutnictwa i kowalstwa zelaznego X-XI w., �n Gdansk Wczesnosredniowieczny, 2/1960; WILLIAMS, A.R., Methods of Manufacture of Swords in Medieval Europe, Illustrated by the Metallography of some Examples, �n Gladius 13/1977; SACHSE, M., Die Restaurierung von Damaszenstahl, �n Arbeitsbl�tter f�r Restauratoren, 11-1/1978; SMITH, C.S., A History of Metallography, �n M.I.T. Press, Cambridge, 1988.
[100]. NICOLLE, D.C., Arms and Armour of the Crusading Era, New York, 1988.
[101]. KOLIAS, TAXIARCHIS, G., Byzantinische Waffen. Ein Beitrag zur byzantinischen Waffenkunde von den Anf�ngen bis zur lateinischen Eroberung, Wien, 1988.
[102]. GLOSEK, M., Le d�veloppement et l'etat des recherches sur les �p�es m�di�vales en Europe, �n Fasciculi Archaeologiae Historicae, I/1986, pp. 33-41.
[103]. GEIBIG, A., Beitr�ge zur morphologischen Entwicklung des Schwertes im Mittelalter, Neum�nster, 1991.
[104]. Vezi supra notele: 18, 19, 20,.
[105]. HOREDT, K., Eine s�chsische Schmiede des 13. Jahrhunderts, �n Eml�kk�nyv Kelemen Lajos, Kolosv�r, 1957; a.a., Moresti, Grabungen in einer vor- und fr�hgeschichtlichen Siedlung in Siebenb�rgen, I - Bukarest, 1979, II - Bonn, 1984; a.a., Siebenb�rgen im Fr�hmittelalter, Bonn, 1986; MĂTASĂ, C., ZAMOŞTEANU, I., ZAMOŞTEANU, M., Săpăturile de la Piatra Neamţ, �n Materiale şi Cercetări Arheologice, mai departe (MCA), VII/1959; POPA, R., O spadă medievală din Valea Streiului şi c�teva consideraţii istorice legate de ea, �n Sargetia, IX/1972; a.a., Knaufkrone eines wikingerzeitlichen Prachtschwertes von Păcuiul lui Soare, �n Germania, 62-2/1984; BADER, T., Ein mittelalterliches Schwert mit Inschrift aus Satu-Mare, �n Studijn� Zvesti, 21/1985; RADOSLAV, D., LAZIN, GH., Spada feudal-timpurie de la Vetiş, �n Studii şi Comunicări Satu-Mare, 7-8/1986-1987; PINTER, Z., Consideraţii asupra spadei� medievale din Poiana Prisăcii, �n Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie, mai departe (SCIVA), 2/1986; a.a., O spadă medievală de la Jupa, �n SCIVA, 4/1989; a.a., Das Mittelalterliche Schwert aus dem Reitergrab in Diemrich-Deva, �n Forschungen zur Volks-und Landeskunde, mai departe (Forschungen), 32-2/1995; a.a., Spada medievală de la Bucova, �n Banatica, XIII/1995.
[106]. RILL, M., Mittelalterliche Schwerter im Brukenthalmuseum �n Forschungen, 26-2/1983; PINTER, Z., Spadele medievale din colecţia Muzeului Judeţean de Etnografie şi Istorie Locală din Caransebeş, �n Banatica, IX/1987.
[107]. HEITEL, R.R., Spade din secolul al XII-lea �n muzeele din Rom�nia, �n SCIVA, 46-1/1995.
[108]. VLĂDESCU, C., K�NIG, C., POPA, D., Arme �n muzeele din Rom�nia, Bucureşti, 1973.
[109]. HEITEL, R.R.,� Die Arch�ologie der ersten und zweiten Phase des Eindringens der Ungarn in das innerkarpatische Transilvanien, �n Dacia N.S., XXXVIII-XXXIX/1994-1995, pp. 389-439. �n legătură cu acest material sunt necesare c�teva precizări. Autorul a finalizat redactare�n limba rom�nă a acest studiu �n anul 1992, după care a fost tradus �n limba germană �n 1993 şi predat spre publicare. Din motive independente de voinţa autorului numărul dublu 1994-1995 al revistei Dacia a văzut lumina tiparului abia �n 1997 iar studiul a apărut postum, motiv pentru care pe de o parte �n acest articol nu sunt incluse rezultatele unor cercetări mai noi apărute �n ţară şi străinătate, pe de altă parte studiul regretatului Radu Robert Heitel nu a fost cunoscut iar opiniile şi propunerile de datare a unor piese nu sunt citate �n lucrări redactate după apariţia teoretică (1995) a revistei Dacia, ci doar după apariţia reală a acestei reviste (1997). Aceată dessincronizare aparent minoră, ne-a creat �nsă �n mai multe cazuri, reale dificultăţi de citare.
[110]. BARLETT WELLS, H., Medieval Two-Edged Swords in Rumania, �n Journal of the Arms and Armour Society, II-12/1958.
[111]. HEITEL, R., Aufgaben der Arch�ologie des 12. Jahrhunderts in Siebenb�rgen, �n Forschungen, 37-1/1994, p.80.