INTRODUCERE ÎN ARHEOLOGIA INFORMATIZATĂ

Autori: Gh. Lazarovici, D. Micle.

Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorilor. Nici o parte din această carte nu poate fi reprodusă sau transmisă, sub nici o formă, electronică, mecanică sau de mână, fără permisiunea scrisă a autorilor.

Tehnoredactare computerizată: Dorel Micle, Daniel Stoian; Grafică computerizată: Dorel Micle; Coperta:Dan Buia. Apărut în: BIBLIOTHECA HISTORICA ET ARCHAEOLOGICA UNIVERSITATIS TIMISIENSIS, 2001.

III; Prelucrare Web: Cosmin Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European (IPTCE)

F. STATISTICĂ
	1. Obiectul şi metoda statisticii
	2. Concepte de bază în statistică

1. Obiectul şi metoda statisticii

Obiectul de studiu al statisticii îl constituie fenomenele de masă care prezintă proprietatea de a fi variabile ca formă de manifestare individuală în timp, în spaţiu şi sub raport organizatoric (BARON & 1996; JABA 1998; HOHN-MĂRUŞTER 1998; RESA 1986; ROTARIU & 2000).

Există fenomene care pot să apară ca rezultat al acţiunii unei singure cauze şi căruia îi corespunde un singur efect, numite fenomene simple sau deterministe, ele având la bază legi de tip dinamic ce pot fi cercetate şi verificate pe cale experimentală în laborator.

Spre deosebire de acestea, fenomenele de masă se produc sub influenţa unor factori sistematici sau întâmplători, esenţiali sau neesenţiali, de acelaşi sens sau cu sensuri diferite, ce poartă numele de fenomene de tip nedeterminist şi au la bază legile de tip statistic. Pentru a cerceta şi verifica o lege statistică este necesar să fie analizate toate manifestările individuale ale fenomenului supus cercetării.

Principala caracteristică a statisticii o reprezintă, însă, studiul cantitativ, concret al fenomenelor social-economice de masă, stabilindu-se astfel mărimea, volumul, intensitatea, raporturile de interdependenţă în condiţii specifice de timp, spaţiu şi organizare.

De remarcat că latura cantitativă a fenomenelor nu se prezintă separat de calitate, statistica luând în calcul ambele caracteristici.

Cu alte cuvinte, statistica este ştiinţa care studiază aspectele cantitative ale determinărilor calitative ale fenomenelor de masă, fenomene care sunt supuse acţiunii legilor statistice ce se manifestă în condiţii concrete, variabile în timp şi spaţiu.

2. Concepte de bază în statistică

Colectivitatea statistică reprezintă totalitatea manifestărilor (elementelor) de aceeaşi natură şi esenţă calitativă ale unui fenomen individualizat.

Statistica abordează colectivităţile fie static, fie dinamic. O colectivitate statică exprimă o stare, un nivel, la un moment dat, în timp ce o colectivitate dinamică concretizează un proces, o transformare în timp (expl.: o aşezare preistorică - antică sau medievală - este dinamică, în continuă transformare, ca urmare a evoluţiei tehnice, a schimburilor comerciale, a conflictelor sau modificării structurii sociale).

Unităţi (elemente) statistice reprezintă mulţimea numărabilă de elemente ce compun o colectivitate statistică. Unităţile pot fi simple (persoană, artefact, cultură arheologică, mormânt, proces istoric, etc.) sau complexe (familie, grupă de artefacte, culturile unei epoci, cimitir, procese istorice, etc.).

Caracteristica statistică reprezintă acea proprietate care este comună tuturor unităţilor unei colectivităţi statistice. Deoarece variază de la o unitate la alta, mai poartă numele de variabilă statistică (expl.: pentru ceramica neolitică o caracteristică o reprezintă tehnica de lucru cu mâna, ce poate însă varia de la un meşter la altul). Astfel, nivelul variabilei la fiecare unitate sau grup de unităţi, se numeşte variantă.

Numărul de apariţii (înregistrări) ale unei variante într-o colectivitate statistică reprezintă frecvenţa caracteristicii (expl.: numărul de fragmente ceramice, numărul de arme, numărul de obiecte din os, numărul de morminte, numărul siturilor arheologice aparţinând unei anume culturi neolitice, etc.).

Caracteristicile statistice se diferenţiază după mai multe criterii:

a. după conţinut:

· caracteristici de timp;

· caracteristici de spaţiu;

· caracteristici atributive.

b. după modul de exprimare:

· caracteristici calitative;

· caracteristici cantitative.

c. după natura variaţiei caracteristicilor numerice:

· caracteristici cu variaţie continuă;

· caracteristici cu variaţie discontinuă.

d. după modul de obţinere şi caracterizare a fenomenului:

· caracteristici primare;

· caracteristici derivate.

e. după forma de manifestare la nivelul unităţilor simple:

· caracteristici alternative;

· caracteristici nealternative.

Datele statistice reprezintă caracterizarea numerică obţinută de statistică în legătură cu unităţile, grupele sau colectivitatea studiată. Ele sunt mărimi concrete rezultate din studiile efectuate pe bază de numărare, măsurare sau calcul statistic. Datele statistice pot fi primare (rezultate direct din observarea şi înregistrarea statistică), prelucrate sau stocate în baze de date.

Orice dată statistică este purtătoare de informaţie, deci informaţia reprezintă conţinutul specific al datei statistice.

Indicatorii statistici reprezintă expresia numerică a unor fenomene, procese, activităţi sau categorii economice, sociale, istorice, arheologice, etc., definite în timp, spaţiu şi structură organizatorică.

Pentru cercetarea arheologică, sunt importante metodele de prelucrare statistică, ce presupun un set de operaţii, după cum urmează (JABA 1998, 15-16):

· sistematizarea materialului arheologic brut (obţinut în urma săpăturilor arheologice);

· prezentarea datelor statistice, care se poate realiza prin procedee tabelare şi grafice;

· calcularea indicatorilor derivaţi (indicatorii valorii centrale, indicatorii dispersiei, indicatorii formei de repartiţie - folosind procedeul mediei, variaţiei, etc. - , sau indicatorii variaţiei în timp şi spaţiu – folosind procedeul indicilor statistici);

· măsurarea gradului de intensitate a legăturilor statistice, folosind procedeul covarianţei şi corelaţiei;

· măsurarea influenţei factorilor asupra variaţiei fenomenelor, folosind procedeul analizei dispersoriale;

· aproximarea modelelor de regresie şi de trend (întârziere), folosind procedeul ajustării statistice;

· prognoza fenomenelor, folosind extrapolarea statistică;

· estimarea parametrilor şi verificarea ipotezelor statistice, folosind procedee inferenţiale.

Rezultatele analizelor statistice pot fi “citite” de către un nespecialist în statistică, în două moduri: prin reprezentări tabelare sau prin reprezentări grafice. Dacă reprezentările tabelare nu pun probleme de metodologie interpretativă (rezultatele fiind citite pe rânduri şi coloane), cele grafice necesită o iniţializare în prealabil (a beneficiarului informaţiei statistice – în cazul nostru arheologul), pentru a înţelege rezultatul statistic.

Cele mai frecvente reprezentări grafice utilizate în statistică sunt (HOHN-MĂRUŞTER 1998, 25-35):

· diagrama (circulară sau de comparaţie) – prezintă datele în baza unor axe plane sau circulare;

· histograma (cronograma) – reprezentare grafică a seriilor de timp, utilizează arii dreptunghiulare sau sub formă de bare, folosindu-se sistemul axelor rectangulare;

· poligonul frecvenţelor – pe axa ordonată sunt indicate valorile centrale ale claselor de valori, iar pe abscisă frecvenţele absolute;

· curba frecvenţelor cumulate – pentru prezentarea comparativă a două sau mai multe grupuri inegale numeric, frecvenţele fiind exprimate în procente;

· curba procentajelor cumulate – identică cu precedenta, cu deosebirea că în locul frecvenţelor sunt afişate procentajele, pe axa abscisei.