Odată cu pătrunderea primelor comunităţi maghiare în Transilvania, se produc unele modificări destul de sesizabile. La Alba Iulia, din punct de vedere arheologic, acest fenomen este destul de nuanţat. Practic, în secolul al X – lea, se conturează o diferenţiere  a spaţiilor funerare, explicabilă doar prin prezenţa unor comunităţi alogene în zonă. Cel puţin, până la un anumit stadiu, oraşul Alba Iulia reprezintă punctul nodal pentru evul mediu timpuriu, în special  în Transilvania.

Unele lacune, vor continua să persiste. Este vorba de aşezările pandante acestor cimitire. Urmele de locuire, de pe teritoriul oraşului Alba Iulia sunt destul de numeroase însă nu sunt publicate. Din punct de vedere arheologic, urme de habitat s-au identificat în Cetate şi pe Str. Izvorului ( Dealul Furcilor ). Chiar dacă în publicaţiile existente, aceste vestigii nu sunt prezentate destul de concludent, deşi cercetări s-au făcut, sunt tentat să cred că, cimitirului de pe Str. Brînduşei, îi corespunde aşezarea de pe Dealul Furcilor.

În schimb, cimitirului  de la „ Staţia de Salvare ”, i-ar putea corespunde aşezarea din Cetate. O imagine mult mai clară vom avea, după publicarea cimitirelor de la „ Staţia de Salvare ”, „ Izvorul Împăratului ” şi Str. Vânătorilor.

Pentru  zona oraşului Alba Iulia sunt atestate până în prezent trei necropole de secol XI – Str. Vînătorilor, Str. Brînduşei şi Pîclişa – La Izvoare. Cu siguranţă ele pot fi atribuite atât alogenilor cât şi comunităţilor autohtone. N-ar fi exclus ca unele diferenţe dintre ele  să se datoreze factorului religios.

Cu excepţia necropolei de la Vukovar – Lijeva bara, în Croaţia se observă lipsa pieselor de armament şi harnaşament. În schimb, piesele de armament carolingiene, apar într-o proporţie destul de mare în Croaţia, şi mai mică în Transilvania. Această constatare, îşi găseşte explicaţia în faptul că statul croat s-a aflat o perioadă destul de lungă în sfera de influenţă a Imperiului Franc.

Raritatea materialelor de factură carolingiană în Transilvania este normală, şi poate fi legată doar de controlul sării.

Proporţia oaselor de cabalină, în raport cu celelalte specii de animale este mai mică. Acestea sunt frecvente în mormintele din secolul al X -lea doar la Alba Iulia – Catedrala Romano – Catolică, Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”, Blandiana A, Cluj Napoca – Str. Pata şi Cluj Napoca – Str. Zápolya. Cu excepţia M. 2 de la Blandiana A, toate resturile de cabaline s-au identificat în morminte de războinici. S-ar putea acredita ideea că ofranda de cabalină apare doar în necropolele încadrabile primei jumătăţi a secolului al X – lea.

În alte cimitire, precum Blandiana B, Deva – Micro 15, Gîmbaş - „ Măguricea ”  sau Orăştie – Dealul Pemilor / Punctul X2, nu s-au semnalat oase de cabalină, fapt ce indică plasarea lor la un orizont cronologic mai târziu, după mijlocul secolului al X - lea.

După poziţia în care au fost depuse resturile osteologice de cabalină, se pot accepta analogii cu spaţiul Ungariei şi de sud-vest al Slovaciei. Cu mici excepţii, aceste resturi constau din membrele şi craniul calului.

În ceea ce priveşte cultura Bjelo Brdo, situaţia este destul de problematică. Începând cu a doua jumătate a secolului al X-lea, se păstrează în inventarele funerare materiale de factură maghiară, dar şi unele ce provin cu siguranţă din arealul sud-estic european.

Pe de altă parte, o  serie de cimitire, deţin ca accesorii doar piese standard pentru această perioadă – inele de buclă, inele de păr cu o extremitate în – s, coliere şi monede.

Spre exemplu, în necropola de la Pîclişa -  „ La Izvoare ”, cele mai numeroase piese din inventar sunt inelele de păr cu o extremitate în – s.  

Din punct de vedere numismatic, în cimitirele din Transilvania şi Croaţia s-au identificat majoritatea emisiunilor regilor arpadieni.  În comparaţie cu Ungaria, în sud-vestul Slovaciei, asemenea piese sunt mult mai rare, dar se constată o prezenţă mai numeroasă a monedelor vest-europene, aduse de maghiari din campaniile militare. Perforarea majorităţii monedelor, ne determină să credem că au fost utilizate în special ca accesorii vestimentare sau ca podoabă.

Anumite obiceiuri ca, depunerea ofrandei de ouă, a ceramicii se întâlneşte la toate comunităţile din arealul european. Vasul ceramic depus în mormintele din secolul al X-lea este de dimensiune mai mică. Poziţia anatomică în care au fost depuse, prezintă unele diferenţe.

Dacă în prima jumătate a secolului al X-lea, vasul este depus în regiunea labelor picioarelor, ulterior, după mijlocul acestui secol, apar în regiunea craniului, pe partea dreaptă sau în regiunea bazinului sau lângă gamba defunctului.

Descoperirile efectuate pe raza municipiului Alba Iulia, constituie un reper pentru evul mediu timpuriu din Transilvania. Acest fapt, ne permite să optăm pentru susţinerea unui orizont cultural aparte în Transilvania, denumit Alba Iulia [1] . În cadrul acestui orizont cultural, se pot distinge trei etape, pe care le vom denumi – Alba Iulia I, Alba Iulia II şi Alba Iulia III .

Etapa Alba Iulia I se particularizează prin utilizarea casetelor de cărămidă, depunerea de ofrandă animală ( bovine, ovi-caprine ) sau vase ceramice ( 1-2 vase în mormânt ). Această etapă este sincronă cu faza I de la Alba Iulia –„ Staţia de Salvare” [2] , Blandiana A [3] şi Sebeş [4] . Folosirea casetelor de cărămidă s-a constatat doar în cazul fazei I de la Alba Iulia –„ Staţia de Salvare”.

Foarte posibil, ca în această secvenţă să se încadreze şi mormântul descoperit în zona Dealul Furcilor / Staţia de Retransmisie Orange [5] .

La acest palier cronologic, apar şi materialele grupului cultural Ciumbrud, aşa cum o demonstrează descoperirile de la Alba Iulia –„ Staţia de Salvare”/faza I [6] , Ciumbrud [7] şi Orăştie – Dealul Pemilor X8 [8] . Cronologic, această etapă poate fi datată între secolele IX-X.

Etapa Alba Iulia II cuprinde descoperirile din secolul al X–lea. În această etapă se pot plasa faza II de la Alba Iulia –„ Staţia de Salvare”, faza I de la Alba Iulia – Str. Brînduşei, Alba Iulia – Izvorul Împăratului [9] .

Specifice acestei secvenţe sunt ofranda de cabalină şi de ouă, precum şi depunerea unui vas ceramic de dimensiuni mici în zona craniului, a bazinului sau a membrelor inferioare.

Acest palier cronologic contemporan cu descoperirile de la Blandiana A/M.2 [10] , Blandiana B [11] , Cluj Napoca – Str. Zápolya [12] , Cluj Napoca – Str. Plugarilor [13] , Deva – Micro 15 [14] , Gîmbaş [15] şi o parte a necropolei de la Orăştie – Dealul Pemilor X2 [16] .

 Se poate admite o sincronizare cu o parte a etapei timpurii a culturii Bjelo Brdo ( 975-1025 ) după cronologia propusă de Zdenek Váňa [17] .

După cronologia lui Jochen Giesler, etapa Alba Iulia II  acoperă parţial faza Bjelo Brdo I/timpurie [18] .

Etapa Alba Iulia III se caracterizează prin descoperirile cu caracter funerar, specifice secolului al XI-lea. Încadrăm aici Alba Iulia – Str. Brînduşei/faza II, Alba Iulia – Str. Vînătorilor [19] , Pîclişa – „La Izvoare˝ [20] şi eventual finalul fazei II de la Alba Iulia – Staţia de Salvare [21] .

Între descoperirile specifice acestei etape, se pot încadra – Hunedoara [22] , Moldoveneşti [23] şi Simeria [24] . Etapele Alba Iulia II şi III se particularizează prin utilizarea materialului litic la amenajarea mormintelor.

Alba Iulia III este sincronă cu o parte a etapei timpurii a culturii Bjelo Brdo ( 975-1025 ) şi cu etapa de mijloc ( 1025-1075 ) după cronologia propusă de Zdenek Váňa [25] . În sistemul cronologic propus de Jochen Giesler, etapa Alba Iulia III acoperă parţial faza Bjelo Brdo I/timpurie şi Bjelo Brdo II [26] .