V.

RIT ŞI RITUAL FUNERAR

În general, defuncţii au fost înhumaţi în gropi de formă patrulateră, cu colţurile rotunjite, săpate în solul steril, la o adâncime diferită, în funcţie de configuraţia terenului – Alba Iulia – Str. Brînduşei , Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”, Alba Iulia - „ Izvorul Împăratului ”, Blandiana A ( - 0. 40 m – 1. 70 m ), Blandiana B ( - 0. 60 m – 0. 90 m ) , Cluj Napoca – Str. Zápolya ( - 1. 00 m - 1. 40 m ), Deva – „  Micro 15 ” ( - 0. 80 m – 1. 30 m ), Orăştie – Dealul Pemilor X₂ (  - 0. 50 m – 0. 90 m  ).

Orientarea mormintelor : V – E ( Alba Iulia – Str. Brînduşei : ; Blandiana A : M. 2, M. 5, M. 6, M. 7, M. 8 ; Deva - „  Micro 15 ” : M. 1, M. 2, M. 3, M. 4, M. 5 ), NV – SE ( Cluj Napoca – Str. Zápolya : M. 2 ), VNV – ESE ( Cluj Napoca – Str. Zápolya : M. 3, M. 4, M. 5 şi M. 7 ) şi VSV – ENE ( Blandiana A : M. 4; Cluj Napoca – Str. Zápolya : M. 6 ).

În ceea ce priveşte poziţia braţelor, se disting mai multe variante:

● cu braţele întinse pe lângă corp : Alba Iulia – fazele I – II; Blandiana A: M. 8; Cluj Napoca – Str. Zapolya: M. 2; Gîmbaş: M. 1; Orăştie – Dealul Pemilor X2: M: 3 / 92, M. 6 / 93 .

● braţul drept pe lângă corp şi stângul pe torace : Blandiana A: M. 6 .

● cu braţul stâng pe lângă corp şi antebraţul drept pe bazin : Blandiana B: M. 5; Cluj Napoca – Str. Zapolya: M. 3, M. 5 .

● antebraţele aduse spre umeri : Blandiana B: M. 1 .

● antebraţul stâng pe piept şi dreptul pe bazin : Orăştie – Dealul Pemilor X2: M. 8 / 93 şi M. 9 / 93 .

● ambele antebraţe depuse pe bazin : Orăştie – Dealul Pemilor X2: M. 1 / 92 .

● ambele braţe uşor îndoite din cot : Orăştie – Dealul Pemilor X2: M. 7 / 93 .

Se cunosc şi alte obiceiuri în mormintele din secolele X -XI:

● bucăţi de calcar şi pietre de râu în stânga şi dreapta scheletului : Moldoveneşti: M. XIII .

● piatră sub cap :Blandiana B [1] şi Cluj Napoca – Str. Zapolya: M. 4 [2] .

● resturi de lemn în regiunea calotei : Alba Iulia – Str. Brînduşei: M. 63 [3] , Moldoveneşti: M. XVI [4] şi Orăştie – Dealul Pemilor X8: M. 8 [5] .

La Alba Iulia – Str. Brînduşei / Teren : Bodea Ioan, s-a constatat o aranjare pe şiruri începând cu secolul al X – lea. Majoritatea defuncţiilor erau înhumaţi în gropi simple de formă rectangulară săpate în pământul galben lutos. În general mormintele erau orientate V ( capul ) – E ( picioarele ). Se remarcă unele grupuri familiale.

O aranjare pe şiruri este caracteristică şi pentru necropola de la Cluj Napoca – Str. Zápolya. Mormintele au fost aranjate în trei şiruri, cu o distanţă între ele, de aproximativ 8 – 9 m. Primul şir, cuprinde M. 2, M. 3, M. 4 şi M. 5. În compunerea celui de-al doilea şir, intră M. 1, m. 6 şi M. 7, iar ultimul şir – 3  morminte de călăreţi ( două deranjate ), descoperite de L. Gyula.

După L. Gyula, acest cimitir aparţine unei familii întregi de războinici, iar L. Kovács presupune că avem de-a face cu trei generaţii sau trei mari familii, care şi-au înhumat defuncţii pe perioada a maximum două generaţii [6] .

O dispunere a mormintelor pe şiruri, s-a observat şi în necropola de la Orăştie – Dealul Pemilor X₂ [7] .

O situaţie mai specială, se poate observa la necropolele din municipiul Alba Iulia. Cu ocazia primelor cercetări, efectuate la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”  între anii 1979 - 1980, s-au descoperit 4 morminte de incineraţie în urnă şi 206  ( 266 ) morminte de înhumaţie, în gropi simple sau în sicrie de lemn ( 4 ).

Mormintele erau orientate NV ( capul ) - SE sau invers şi E ( capul ) - V, fapt ce a fost pus în legătură cu anotimpul în care au fost înhumaţi defuncţii, precum şi cu unele obiceiuri aflate în uz la comunitatea respectivă. Nu se exclude probabilitatea identificării în cimitir, a două grupe etnice diferite, una creştină şi alta în curs de creştinare [8] .

Faza a I-a a necropolei de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” se caracterizează prin câteva elemente definitorii. Pe lângă mormintele de înhumaţie în gropi simple, de formă rectangulară, sau utilizat  şi casete / ciste realizate din cărămidă romană [9] .

Ofranda de carne, constă în resturi de ovi - caprine, poziţionate lângă cap sau membrele inferioare. Materialul ceramic depus în morminte, a fost compus din 1 - 2 vase ( s - a observat o asociere – vas borcan cenuşiu, cărămiziu, cu oală globulară sau cu ulcior amforoidal ).

 În faza a II - a, se disting şi alte tipuri de morminte – acoperite cu pietre şi fragmente de cărămizi, cu blocuri de calcar fasonate sau pseudo-ciste. La acestea, se mai adaugă sicriele, sau doar amenajarea gropilor cu lemn. Inventarul funerar este destul de diversificat, şi constă din piese de podoabă şi vestimentaţie ( şiraguri de mărgele din sticlă, agat sau chihlimbar, zurgălăi, butoni, cercei, inele de buclă, inele cu un capăt în – s, inele pentru deget, brăţări şi colane ), piese de uz casnic ( amnare, cremene, cuţite ), piese de harnaşament ( scăriţe de şa, zăbale ) armament (plăci din os aplicate pe arcuri, tolbe din lemn cu săgeţi şi topoare de luptă ) şi ceramică.

Dacă în faza I - a, în morminte erau de regulă două vase, acum se depunea doar un singur vas borcan, în zona bazinului, umărului sau la picioare [10] .

În acest perimetru , s-au efectuat săpături în anul 1962 de către Alexandru Popa. Punctul numit Alba Iulia – Spitalul Veterinar, face parte integrantă din necropola de la „ Staţia de Salvare ”. O parte dintre morminte, au fost acoperite cu fragmente de cărămizi, ţigle romane sau un bloc de piatră de mari dimensiuni [11] .

O situaţie parţial contemporană cu faza a II - a de la „ Staţia de Salvare ”, am surprins cu ocazia cercetărilor în necropola de pe Str. Brînduşei. S-au putut distinge trei tipuri de morminte: în groapă simplă, de formă patrulateră, săpată în solul steril , cu groapa bordată de fragmente de calcar informe ( zona calotei, bazinului sau a membrelor inferioare ) sau acoperite cu bucăţi de calcar, uneori chiar cu blocuri fasonate, de dimensiuni apreciabile. Din inventarul funerar, lipsesc cu desăvârşire piesele de armament şi harnaşament. [12] .

 Probabil că, începând cu secolul al X - lea, după pătrunderea primelor comunităţi nomade în zonă, fiecare comunitate umană îşi înhuma separat defuncţii.

Elemente de rit şi ritual asemănătoare, s-au identificat cu prilejul cercetărilor sistematice, efectuate de către Mihai Blăjan în perimetrul necropolei de la Alba Iulia – „ Izvorul Împăratului ”.

 Pe lângă gropile simple, de formă patrulateră, cu colţurile rotunjite, au existat şi cazuri în care, marginile laterale sau capetele gropii, erau bordate de bucăţi de piatră ( calcar, gresie ) şi cărămizi fragmentare, reutilizate [13] .

În opinia Saroltei Tettamanti, pentru mormintele cu cărămidă, semnificative sunt descoperirile din zona Tisa – Mureş -Crişuri şi Dunăre - Tisa. Cu excepţia celor de la Alba Iulia, restul apar doar în jurul bisericilor [14] . Problema mormintelor cu ţiglă şi cadru de ţiglă, a fost reluată de către Pap Ildikó Katalin.

Cu excepţia oraşului Alba Iulia, acest tip de morminte mai apar doar în sud-estul Alföld – ului ( Békés şi Csondrád ). Mormintele cu cadru de cărămidă sunt frecvente în perioada secolelor X – XV, iar apariţia lor se datorează influenţei bizantine. S-a admis că scopul acestora era de protejare a trupului defunctului, provenit dintr-o familie privilegiată.  Pe fund era un pat de cărămizi, iar pereţii erau realizaţi din cărămizi aşezate în muchie, pentru a susţine acoperişul, realizat orizontal sau în două ape [15] .

După opinia noastră, susţinută de cercetările arheologice, casetele de cărămidă sunt utilizate la Alba Iulia până cel mai târziu în primele decenii ale secolului al X-lea. După acest interval, se mai constată folosirea lor la finalul secolului al XI-lea. Din alt punct de vedere, considerăm că acest tip de construcţie funerară, a fost utilizat doar de comunităţile alogene din secolele IX-X.

Cercetările arheologice din ultimele decenii, au oferit o serie de date suplimentare, necesare înţelegerii procesului complex al perioadei migraţiilor in Trasilvania. Pentru conturarea unui tablou cât mai real, trebuie avute în vedere şi rezultatele obţinute în urma investigării acestor „ spaţii sacre ”.

În speţă, arheologia funerară a contribuit substanţial la clarificarea numitor aspecte spirituale, specifice comunităţilor sau enclavelor stabilite în arealul intracarpatic.

Ofranda animală depusă în  mormintele din perioada migraţiilor este destul de variată. În urma cercetărilor arheologice, s-au identificat ouă de pasăre, resturi osteologice de cabalină, porcine, bovine şi ovi-caprine. Aceste indicii, ne sugerează existenţa unor sacrificii sau ceremonii funerare la comunităţiile din secolele IX – XI.

 

1. Ofranda de cabalină

La comunităţile nomade din secolul al X-lea, s-au identificat în morminte depuneri de ofrandă de cal. Acest tip de depuneri au fost analizate de către  Csanád Bálint , care a propus cinci grupuri, diferenţiate de anumite caracteristici [16] .

Grupul I se remarcă prin existenţa pieselor de harnaşament (scăriţe, zăbale şi şa ) şi renunţarea la resturile de cal. Mormintele acestui grup sunt atribuite unei populaţii cu situaţie socială de rang inferior.

Scăriţele sunt identificate de obicei în două locuri – lângă membrele inferioare sau lângă craniu, iar restul pieselor de harnaşament sunt grupate aproape de şa.

După unele opinii, renunţarea treptată la sacrificiul calului, pare să fi fost motivată de situaţia materială precară, care nu mai permitea uciderea unui animal atât de valoros. În schimb, mormintele cu sacrificiu de cal, sunt mai frecvente la cumpăna dintre milenii şi au un inventar funerar mult mai bogat [17] .

Grupul al II - lea, a fost atribuit unor persoane de rang superior, fapt indicat de piesele de harnaşament şi de vestimentaţie. În mormintele acestui grup, se depunea pielea jupuită  lângă picioarele defunctului. Alte caracteristici : craniul calului, este îndreptat către cel uman iar membrele calului sunt grupate sub sau lângă craniul de cal. Resturile de cal, sunt poziţionate în majoritatea cazurilor pe partea stângă a defunctului.

Obiceiul depunerii pielii şi oaselor calului lângă membrele defunctului sau între morminte, a apărut probabil în secolul al V – lea în Caucaz şi în sudul Rusiei.

În secolul următor, prin intermediul avarilor, a pătruns şi în regiunea dintre Tisa şi Dunăre, subzistând însă şi în bazinul mijlociu al Volgăi. Atestat şi în bazinul superior al Volgăi, obiceiul va dispare din Orient, odată cu stabilirea maghiarilor în Câmpia Pannonică [18] .

Grupele I şi II, se aseamănă prin proporţia pieselor de armament. Mormintele ce compun grupul al II – lea au fost plasate într-o perioadă cuprinsă între secolul al X - lea şi până la răspândirea creştinismului.

În grupul al III – lea se depunea pielea împăiată, în care se adăuga uneori şi un organ vital O altă caracteristică, constă în înşirarea resturilor de cal pe toată lungimea mormântului. Zăbala apare de cele mai multe ori între dinţii calului, iar scăriţele de şa între membre. Mormintele grupului al III – lea sunt atribuite primelor două generaţii de maghiari stabiliţi în Pannonia, şi dispar la sfârşitul secolului al X – lea.

Mormintele grupului al IV - lea, se disting prin pielea de cal adunată şi craniul poziţionat în regiunea bazinului defunctului. Membrele calului, apar în dreptul membrelor inferioare ale defunctului.

La grupul al V - lea, pielea calului se pare că a fost întinsă peste membrele inferioare ale defunctului. Craniul de cal este poziţionat în zona membrelor inferioare. Primele două grupuri ( I şi II ) sunt răspândite pe o arie mult mai extinsă, şi au fost atribuite populaţiilor fino - ugrice.

Din punct de vedere cronologic, ambele grupuri au fost plasate în intervalul cuprins între secolul al IX-lea şi începutul secolului al XI - lea. În schimb, grupurile III – V, se regăsesc mai ales în nord - estul Ungariei şi mai rar în bazinul carpatic până în a doua jumătate a secolului al X - lea. Obiceiurile acestor grupuri, aparţin păturii conducătoare turce şi chabare [19] .

 Grupurile IV – V, par să fi derivat din grupul III, eventual chiar printr-un amestec cu grupul II. În speţă, se consideră că, grupurile III – V sunt rezultatul contopirii mai multor etnii, cu credinţe religioase diferite. Din punct de vedere al stării sociale, defuncţii acestor grupuri ( III – V ), se aflau probabil pe o treaptă socială superioară [20] .

Depunerea pielii calului, şi a pieselor de harnaşament la picioarele defunctului, pare să reprezinte vechile practici ale populaţiilor fino - ugrice, iar împăierea calului, pe cele ale populaţiilor turce. Se consideră că, odată cu utilizarea calului în practicile de ritual, scade importanţa vitei, care trece pe locul secund în cadrul animalelor totem [21] .

Analiza mormintelor de călăreţi de pe vremea cuceririi maghiare, permite identificarea a două grupuri principale.

Primul grup, databil pe toată perioada secolului al X - lea, îşi are originea în legăturile maghiarilor cu onogurii. El apare la toate categoriile sociale.

Al doilea grup este caracteristic pentru prima jumătate a secolului al X - lea, şi a fost atribuit clasei conducătoare. Se admite că, obiceiul a fost adoptat de la populaţia pecenegă care s-a alăturat maghiarilor înainte de anul 889 [22] .

Pentru Csanád Bálint, renunţarea la sacrificarea calului, a fost determinată atât de sărăcirea populaţiei, fapt care a conferit acestui animal o importanţă economică, cât şi de răspândirea creştinismului [23] . Importanţa calului la comunităţile maghiare, a fost abordată  şi de Csanád Bálint.

Potrivit acestui autor, o familie formată din 5 - 6 persoane, avea nevoie de 5 - 7 iepe de lapte, atât pentru nevoile alimentare zilnice, cât şi pentru hrănirea mânjilor [24] .

O situaţie interesantă, s-a surprins la Blandiana – „ La brod  ” / M. 2, unde la aproximativ 30 de cm de membrele defunctului, s-a descoperit un schelet întreg de cal, craniul şi membrele din faţă ale unui bovideu, un craniu şi resturi de ovicaprină, plus un alt craniu de cal. Scheletul de cal, era însoţit de piese de harnaşament [25] .

Depunerea întregului schelet de cal este un obicei întâlnit  şi în alte necropole de secol X ca Balatonselle, Gerendas, Oroszvár, Sárgabogárd, Szeged şi Szeghalom . Obiceiul poate fi atribuit altei populaţii decât cea maghiară. Înhumarea ritulă a bovinei ca la Sárgabogárd şi Komarom-Szentpeter are darul de ai proteja pe cei vii şi pe cei morţi [26] .

Resturi osteologice de cabaline ( craniul şi membrele ) şi piese de armament s-au identificat şi in faza a II-a din necropola de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [27] .

Într-o altă locaţie de la Alba Iulia - Catedrala Romano – Catolică, în S. 23 / 2002, la limita parcării actuale, s-a surprins un mormânt cu resturi osteologice de cabalină [28] .

Ofranda de cabalină s-a identificat şi în cimitirele de la Cluj Napoca.. În situl de pe Str. Zápolya, resturile osteologice de cal, au apărut în asociere cu piese de armament şi harnaşament. În M. 1, membrele calului erau depuse lângă genunchiul drept al defunctului, iar craniul puţin mai jos.

O situaţie diferită s-a constatat în M. 4, unde membrele calului au fost depuse deasupra defunctului. M. 6 avea pe partea stângă membrele calului adunate, iar zăbala în dreptul gurii şi scăriţele de călărie puţin mai jos [29] .

La Cluj Napoca – Str. Plugarilor, s-au surprins resturi de cabalină ( craniul şi cele patru membre ) într-un singur mormânt ( M. 25 ), în conexiune cu piese de harnaşament şi armament [30] .

Acest obicei se mai cunoaşte din Crişana, la Vărşand – „ Movila dintre vii ”, unde s-au depistat în M. 33, pe partea stângă a scheletului, craniul şi membrele de cal, în asociere cu piese de harnaşament [31] .

După tipologia propusă de Csanád Bálint, în grupul I putem include Cluj Napoca – Str. Zápolya / M. 8 ( ? ), Deva – Micro 15 / M. 3 şi Orăştie – Dealul Pemilor / Punctul X₂ / M. 6 şi M. 7.

Grupul II este  reprezentat la Cluj Napoca – Str. Zápolya / M. 1 , M. 4 şi M. 6. Despre modul de depunere a resturilor de cabaline în necropolele de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” şi Cluj Napoca – Str. Plugarilor , nu deţinem nici o informaţie. Foarte probabil se încadrează în unul din cele două tipuri.

Dacă în spaţiul Transilvaniei, sacrificarea calului s-a constatat doar în mormintele de războinici, în necropola de la Szentes -Borbásfőld, a fost atestată în mormintele de bărbaţi ( M. 1, M. 5, M. 7, M. 8, M. 20, M. 21 ), femei ( M. 2, M. 10 ) şi copii ( M. 9 ). Aparţin tipului cu pielea adunată a calului. Botul calului este îndreptat spre vest, iar membrele sunt orientate spre est. Într-un singur caz ( M. 10 ), resturile calului au fost depuse pe partea stângă a defunctului. Piesele de harnaşament, au apărut doar în mormintele de bărbaţi [32] .

Depunerea de ofrandă de cabalină alături de defunct, s-a identificat şi în cimitirele din sud-vestul Slovaciei. La Bánov ( Reg. Novĕ Zámky ), ofranda de cabalină era compusă din craniul calului şi membre, şi era depusă la picioarele defunctului ( M. 27 ) sau pe partea stângă a corpului ( M. 28 ) [33] .

Resturi osteologice de cabalină ( craniul şi membrele ) se cunosc şi din necropola de la Červeník ( Reg. Trnava ). Poziţia în care au fost depuse diferă. Dacă în M. 5 se găseau pe partea dreaptă a scheletului ,  în M. 7 erau poziţionate între gambele defunctului [34] .

La Dolný Peter II ( Reg. Komárno ) / M. 61, oasele  calului ( craniul şi membrele ) au fost aşezate lângă membrele inferioare ale defunctului [35] .

Cu ocazia descoperirilor de la Imel ( Reg. Komárno ), se menţionează oase de cal, însă fără detalii legate de poziţia acestora în cadrul mormintelor [36] .

Oase de cal s-au descoperit şi în M. 4 şi M. 5 de la Lipová-Ondrochov ( Reg. Novĕ Zámky ) [37] . Dintr-un mormânt distrus de la Marcelová ( Reg. Komárno ) s-a recuperat un craniu de cal şi piese de armament şi harnaşament [38] .

Craniul şi membrele calului au fost depuse în regiunea gambelor în M. 1 şi M. 2 de la Nesvady ( Reg. Komárno ), în asociere cu piese de armament şi harnaşament [39] .

Ofranda de cabalină ce a fost depusă în mormintele de la Sered I şi Sered II ( Reg. Galanta ), constă în general din craniu şi membre. A fost depusă pe partea stângă ( M. 6/53, M. 15/53, M. 18/53 , M. 3/54, M. 4/55 ) sau pe dreapta defunctului ( M. 1 / 52 ) [40] .

La Skalica ( Reg. Senica ) şi la Vojnice ( Reg. Komárno ) / M. 5, resturile de cal ( craniul şi membrele ) au fost depuse tot pe partea stângă a defuncţilor [41] .

Mormintele din sud-vestul Slovaciei se pot încadra în grupurile I şi II.

Grupul I este ilustrat de următoarele descoperiri: Červeník ( Reg. Trnava )/ M. 9, M. 11, Dolný Peter II ( Reg. Komárno ) / M. 60, M. 107, Prša ( Reg. Lučenec )/M. 100 , Sered I şi II ( M. 3/52, M. 2/53, M. 8/53, M. 2/54, M. 2/55, M. 7/55, M. 11 /55 ) şi Sered II / M.2.

În grupul II se pot plasa descoperirile de la Bánov ( Reg. Novĕ Zámky )/ M. 27 şi M. 28, Červeník ( Reg. Trnava ) / M. 5 şi M. 7, Dolný Peter II ( Reg. Komárno )/M. 61, Nesvady ( Reg. Komárno )/ M. 1 şi  M. 2, Prša ( Reg. Lučenec )/M. 103, Sered I ( Reg. Galanta )/ M. 1/52, M. 6/53, M. 15/53, M. 18/53 , Sered II / M. 3/54, M. 4/55 , Skalica ( Reg. Senica ) , Vojnice ( Reg. Komárno ) / M. 5 şi Zemianska Olča ( Reg. Komárno )/ M.8

Analiza efectuată pe materialul osteologic cabalin ( craniul şi trei oase ) provenind din mormântul de la Békéscsaba-Erzsébethely, susţine ipoteza conform căreia, maghiarii sacrificau calul preferat de către defunct. Calul din acest mormânt avea doi ani şi a fost sacrificat în perioada aprilie-mai a anului [42] .

 

2. Ofranda de ouă 

Ofranda de ouă apare  în necropolele de secol X, şi este depusă în dreptul organelor genitale sau al articulaţiilor. Se întâlnesc 1-2 cazuri pe necropolă. Acest tip de ofrandă apare îndeosebi în mormintele de copii, din necropolele păturii mijlocii, şi mai rar în cele de adulţi [43] .

În Transilvania şi Ungaria, ofranda de ouă se cunoaşte din descoperirile de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [44] , Alba Iulia - „ Izvorul Împăratului ” [45] şi Alba Iulia – Str. Brînduşei : M. 15 şi M. 17 [46] şi Szegvár- Oromdűlő [47] .

Într-un mormânt de fetiţă ( M. 40 ), dezvelit la Letkés - Téglaégető, s-au identificat lângă picioare fragmente de ouă, atribuite unei păsări de apă ( gîscă sălbatică ? ). Inventarul funerar al mormântului, mai era compus dintr-o diademă ( ? ), aflată sub calotă, o brăţară simplă, circulară în secţiune şi un inel din bandă de bronz [48] . 

La Szob – Kiserdő, mormântul 10 era datat cu monedă de la Berengar II, şi avea lângă membrele inferioare câteva  coji de ou [49] .

 Această practică, a fost surprinsă şi în cimitirul de la Malé Kosihy ( Slovacia ), îndeosebi în mormintele de copii, şi mai rar în cele de adulţi din orizontul III [50] .

De cele mai multe  ori, ofranda de ouă a fost depusă lângă membrul inferior stâng.

 

3. Ofranda de pasăre:  Cluj Napoca – Str. Zapolya : M. 4 [51] .

 

4. Ofranda de porcină: Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [52] şi Cluj Napoca – Str. Zapolya: M. 3 [53] .

5. Ofranda de bovină : Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [54] şi  Blandiana A : M. 2  [55] .

 

6. Ofranda de ovi–caprină: Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [56] , Blandiana A : M. 2, M. 4, M. 5 şi M. 6 [57] .

Acest tip de ofrandă apare în Transilvania doar la comunităţiile bulgare. În schimb, resturile de ouă sunt prezente atât în mediul autohton, bizantin sau bulgar. Ofranda animalieră lipseşte cu desăvârşire din grupul cultural Ciumbrud.

Alte obiceiuri folosite la înhumare constau în folosirea unor benzi din metal, destul de subţiri sau a giulgiului din fibre vegetale. Ultimul obicei este mai greu de surprins în săpăturile arheologice. Benzile subţiri din metal, strângeau vestimentaţia utilizată cu ocazia înhumării, la mâneci şi glezne [58] .

Folosirea acestor benzi în cadrul ceremonialului de înhumare, s-a constatat în Transilvania doar în cazul necropolei de la Cluj Napoca – Str. Gen. Vasile Milea ( fostă Zapolya ).

Pentru secolele  XI - XII, se constată unele modificări, în ritul şi ritualul funerar. Nu mai apar piese de armament şi harnaşament, iar ofranda de cabalină nu mai apare în morminte. Din acest moment, începe să fie depus „ obolul lui Charon ”.

Această perioadă este reprezentată de necropolele de la Alba Iulia – Str. Vânătorilor, Alba Iulia – Str. Brînduşei, Bjelo Brdo – Str. Veneţia, Deva, Hunedoara – „ Dealul cu comori ”, Moldoveneşti – Grădina castelului Jósika Gábor , Pîclişa - „ La Izvoare ”, Simeria - „ În vie ” şi Svinjarevac.

La Moldoveneşti – Grădina castelului Jósika Gábor, s-a precizat existenţa mai multor grupuri de morminte : grup I – M. 4, grup II – M. 5 – M. 9, M. 40 - M. 42, grup III – M. 1, M. 10 – M. 13, M. 43, grup IV – M. 16 – M. 18, grup V – M. 19 – M. 25, M. 39, M. 46, m. 47, grup V – M. 26 – M. 30, grup VI – M. 31, M. 32, M. 49 – M. 51, grup VII – M. 2, M. 33 – M. 36, grup VIII – M. 37, M. 38, grup IX – M. 3, grup X – M. 52, grup XI – M. 57, grup XII – M. 53 – M. 56 [59] .

Anumite detalii caracteristice secolelor XI-XII,  se cunosc din cimitirul de la Alba Iulia – Str. Vînătorilor ,  unde cele 181 de morminte au fost orientate diferit, existând anumite deviaţii datorate anotimpului şi poziţiei soarelui pe bolta cerească.

Mormintele au fost orientate pe axul V ( capul ) – E (118 morminte; 63. 44 % ),  NV ( capul ) – SE ( 7 morminte ; 3. 76 % ), VNV ( capul ) – ESE ( 41 morminte ; 22. 04 % ), SV ( capul ) – NE ( 3 morminte ; 1. 62 % ), VSV ( capul ) – ENE ( 13 morminte ; 7 % ) şi ENE ( capul ) – VSV ( 1 mormânt ).

Trei morminte au fost distruse de lucrări, fapt ce nu a mai permis stabilirea orientării.  Luându-se în considerare latitudinea oraşului Alba Iulia de + 46˚ 04', s-a găsit azimutul soarelui pentru solstiţiul de vară A1 = 55˚ şi A2 =  125˚ , pentru solstiţiul de iarnă. Din cele 181 de morminte, un număr de 167 ( 92 % ) aveau azimutul pe o orientare cuprinsă între 55˚ - 125˚ [60] .

Orientarea scheletelor pe axul V ( capul ) – E ( picioarele ), a fost constatată şi în cazul cimitirului de la Sveti Juraj u Trnju. Adâncimea gropilor în care au fost înhumaţi defuncţii, variază între – 0. 70 m – 0. 90 m [61] .

În necropola eponimă a culturii Bjelo Brdo, defuncţii au fost înhumaţi în gropi simple, cu adâncimi cuprinse între 0. 40 m – 1. 20 m. Mormintele sunt orientate în general pe axul V – E, dar şi SV – NE [62] .

 

7. Trepanaţia

Trepanaţia simbolică sau în scopuri medicale s-a practicat frecvent în secolul al X atît la bărbaţi, cît şi la femei sau copii. Obiceiul s-a răspândit mai ales în jumătatea estică a Ungariei, în special pe Tisa Superioară. Sunt puţine cazuri în care, trepanaţia simbolică apare cu cea chirurgicală în acelaşi cimitir [63] .

Trepanarea craniului în secolul al X-lea s-a practicat în spaţiul maghiar la Aldebrő- Mocsáros ( Com. Heves ), Besenyőtelek ( Com. Heves ), Budapest-Pestszentlőrinc-Gloriett ( Com. Pest ), Budapest- Soroksár- I  ( Com. Pest ), Budapest- Soroksár- II  ( Com. Pest ), Dabas-Alsódabas (Com. Pest ), Dunavarsány (Com. Pest ), Egiyek-Ohat-Pusztakocs ( Com. Hajdú Bihar ), Heves (Com. Heves ), Jászszentandrás-Járástanya ( Com. Szolnok ), Karos  ( Com.Borsod-Abaúj-Zemplén ), Nagylók-Erdőmajor ( Com. Fejér ), Rád-Kishegy ( Com. Pest ), Rétközberencs ( Com. Szabolcs-Szatmár ), Tatabánya ( Com. Komárom ), Tiszaeszlár-Bashalom-Fenyvestábla ( Com. Szabolcs-Szatmár ) [64] , Berekböszörmény-Református templom [65] , Ibrány-Esbó-halom/M. 53 [66] , Mesteri-Intapuszta / M. 3 [67] , Sárrétudvari-Hízóföld/M. 179, Sárrétudvari-Poroshalom/M. 1 [68] şi Szegvár- Oromdűlő [69] .

În spaţiul românesc, trepanarea craniului s-a constatat doar la Hunedoara - „ Dealul cu comori” / M. XXIV [70] şi Timişoara - „ Cioreni ”/ M. 8 ( bărbat, 35-40 de ani ),  unde defunctul avea pe faţa dreaptă a neurocraniului o trepanaţie vindecată [71] .