ISTORICUL CERCETĂRILOR

Foarte multe dintre descoperirile plasate cronologic în jurul cumpenei dintre milenii, au ieşit la lumină cu totul întâmplător. Lipsa unei bibliografii care să permită o încadrare cât mai concretă, a condus la plasări cronologice eronate. Aceste minusuri acceptabile, au fost înlăturate în timp, datorită stadiului cercetărilor şi interesului tot mai crescând pentru acest palier cronologic. Nu de puţine ori, vestigiile acestei perioade de timp, au fost salvate şi publicate de persoane mai mult pasionate decât pregătite ştiinţific.

Se remarcă o perioadă, caracteristică de altfel pentru mai multe epoci, în care interesul pentru vestigiile arheologice, se rezumă doar la recuperarea lor, şi mai puţin la strângerea unor date esenţiale. În foarte multe cazuri, lipsesc elementele suplimentare pentru stabilirea locaţiei în care au fost identificate.

1. Perioada 1865-1901

Primele descoperiri medieval timpurii din Croaţia, Slovacia de sud-vest şi Transilvania, au intrat în literatura de specialitate la sfârşitul secolului al XIX-lea.

O primă descoperire fortuită aparţinând lui W.Fr.Schuster  este consemnată la Sebeş în anul 1865. El a salvat două morminte de înhumaţie, plasate în secolele IX-X. Din inventarul funerar a recuperat două vase ceramice şi două cuţite [1] .

Câţiva ani mai târziu, între anii 1870-1871, Sime Ljubić de la Muzeul Arheologic din Zagreb,  a cercetat la Veliki Bukovec-curtea palatului Drašković câteva morminte de înhumaţie. Inventarul funerar prelevat, consta din inele de păr cu o extremitate în – s, cercei în formă de „ ciorchine de strugure ”, mărgele şi un inel torsadat. Pe baza elementelor de rit şi ritual funerar, cele 10 morminte au fost plasate în secolele X-XI, şi a fost atribuite culturii Bjelo Brdo [2] .

Alte cercetări arheologice în spaţiul croat, s-au efectuat  între anii 1885-1890 la Kloštar Podravski - „ Pijeski ”., Perimetrul în care s-au derulat investigaţiile, se află situat la nord de localitate şi la aproximativ 25 km sud-est faţă de oraşul Koprivnika.

Milivoj Vežic şi Gustav Fleischer au cercetat 100 de morminte de înhumaţie, din care au prelevat în general piese de podoabă ( inele pentru deget, inele de păr cu o extremitate în formă de – s, cercei de diverse tipuri şi colane ) [3] . Unele exemplare, provin cu siguranţă din aria culturii Köttlach [4] . Necropola prezintă elemente tipice pentru faza veche a culturii Bjelo Brdo, motiv pentru care a fost încadrată între secolele X-XI.

O altă descoperire cu caracter funerar, a fost semnalată în anul 1894 la marginea sudică a oraşului Deva. S-au identificat morminte de înhumaţie, orientate pe axul V-E ( privirea era îndreptată spre răsărit ). Inventarul acestui cimitir era compus din vârfuri de săgeată, ceramică, un vârf de lance şi o monedă emisă de Ladislau I (1077-1095). fapt ce permis  încadrarea lui în secolul al XI-lea [5] .

Un an mai târziu, au început cercetările arheologice de la Svinjarevci, la aproximativ 2 km est faţă de localitate. În acest context, s-au dezvelit 58 de morminte de înhumaţie, aranjate în şiruri. Elementele de rit şi ritual funerar, la care se adaugă accesoriile funerare ( inele pentru deget, inele de păr cu o extremitate în – s, brăţări cu extremităţiile zoomorfe, monede emise de regii arpadieni Bela I – M. 21 şi Ladislau I – M. 39, M. 41, M. 45 şi M. 56 ), au contribuit la datarea cimitirului în secolul al XI – lea, şi implicit la atribuirea lui, fazei mijlocii sau eventual târzii a culturii Bjelo Brdo [6] .

În acelaşi an, baronul Zeik Josef a identificat 4 morminte de înhumaţie în podgoria sa de la Gîmbaş- „ Măguricea ”. Materialele arheologice descoperite cu acest prilej - piese de armament şi de podoabă - au fost donate de către baronul Zeik, Muzeului din Aiud. Un raport preliminar privind  aceste investigaţii, a fost publicat de către prof. Herepey Karl [7] .

Importanţa acestei perioade a fost determinantă şi pentru debutul viitoarei culturi Bjelo Brdo înliteratura de specialitate. Karlo Nuber şi Josip Purić, au efectuat între anii 1895-97, primele cercetări în necropola de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia, localitate amplasată în nord-estul Croaţiei, la est de oraşul Osijek.

S-au dezvelit 219 ( 236 ? ) morminte în şiruri, în al căror inventar funerar s-au evidenţiat inele pentru deget, inele de păr cu o extremitate în – s, brăţări cu extremităţiile zoomorfe, colane, mărgele şi monede emise de regii arpadieni Petru – M. 141, Andrei I – M. 107, M. 113, M. 153, M. 165 şi Bela I – M. 107, M. 199 [8] .

Cu toate lacunele specifice acestei perioade, multe dintre aceste descoperiri au fost salvate şi publicate.

2.  Perioada 1901-1944

În anii 1901, 1911-1912, Fogarasi Albert şi Bodrogi János, au reluat investigaţiile în cimitirul de la Gîmbaş-  „ Măguricea ”, dezvelind alte morminte ( 5 ). Cercetările au vizat zona sudică şi vestică a necropolei. S-au identificat morminte de înhumaţie intacte, dar şi unele deranjate. La cap şi la membrele inferioare, scheletele erau delimitate cu piatră. Defuncţii aveau privirea îndreptată spre est  iar accesoriile erau destul de variate.

Importanţa necropolei a captat interesul lui Roska Marton care a continuat în anul 1913 investigaţiile la Gâmbaş- „ Măguricea ” [9] .

 Potenţialul arheologic al oraşului Alba Iulia este evidenţiat începând cu anul 1904, de către Cserni Béla, care a efectuat cercetări într-un cimitir, situat la aproximativ 400 m nord de cetate, lângă drumul spre Zlatna. Inventarul funerar recuperat din 7 morminte de înhumaţie, a fost destul de bogat (colane, inele de păr, cercei, scăriţe de şa ) [10] .

Multe dintre descoperirile de factură maghiară descoperite în Transilvania, Ungaria şi sud-vestul Slovaciei, vor fi repertoriate în volumele lui J. Hampel din anul 1905. Aici regăsim vestigiile arheologice de la Gîmbaş - „ Măguricea ” sau cele de la Zemianska Olča ( Reg. Komarno ).

Cercetările arheologice din Transilvania, se vor amplifica după anul 1905. Între anii 1905-1908, Fogarasi Albert şi Bodrogi János  au efectuat. Investigaţii în cimitirul de la Lopadea Nouă- „ La Râpe . Accesoriile funerare recuperate ( brăţară, colane, pandantivi ) erau amestecate cu piese de factură avară [11] .

Cu prilejul unor lucrări de terasare efectuate în 1910 la Hunedoara- „ Dealul cu comori ” ( Kincshegy ), în partea dinspre Răcăşdie, au fost distruse aproximativ 60 de morminte de înhumaţie. Câteva dintre ele, au fost însă salvate şi publicate de către Kővári Ernő [12] .

Roska Marton a prelucrat alte 54 de morminte, care aveau în inventarul funerar inele de păr cu o extremitate în –s, inele pentru deget, un vîrf de săgeată, brăţări şi monede. Inventarul funerar destul de modest, a permis atribuirea necropolei unei populaţii slave sau slavo-române [13] .

Lucrările de plantare realizate în primăvara anului 1912 la Moldoveneşti- Castelul baronului Jósika Gábor, au prilejuit dezvelirea accidentală a unui cimitir de înhumaţie [14] . Jósika Aladár, fratele baronului, a profitat de contextul ivit pentru a publica şi o sumară descriere a acestor sepulturi [15] . Fiind informată despre această descoperire inedită

Secţiunea Numismatică şi Arheologică a Muzeului Naţional al Transilvaniei, a fost informată de această descoperire inedită. Roska Marton a fost mandatat să efectueze cercetări arheologice [16] .

Din această perioadă, respectiv din anul 1913, avem primele informaţii despre cimitirul de înhumaţie de la Cluj Napoca- Str. Zapolya ( fostă Tunarilor, Dostojewski; actualmente Gen. Vasile Milea ), deşi cercetările vor fi demarate mult mai târziu, în perioada celui de-al doilea război mondial, de către Balász Létay [17] .

Datele arheologice obţinute de acesta, au căpătat un contur mai pronunţat odată cu cercetarea lui Kovács István în 1941-42. Accesorile recuperate din prelucrarea a 11 morminte, era compus din piese de armament şi podoabă ale unor războinici nomazi. Se disting săbii din fier, fragmente de tolbe, vârfuri de săgeţi, amnare, cremene, pandantive, mărgele, cercei, brăţări şi catarame din fier [18] .

 În anul 1944, M. Roska a publicat buterola de spadă de la Alba Iulia, pe care o plasa în secolul al XI-lea [19] . Tot acum, Novák József, a publicat câteva piese ( inele de buclă, inele de păr  cu o extremitate în –s şi un inel  torsadat ), ce provin dintr-o colecţie particulară [20] .

3. Perioada 1945-1990

După al doilea război mondial, încep cercetări arheologice într-o serie de situri inedite.

Anul 1948, se remarcă prin identificarea unei alte necropole la Cluj-Napoca- Str. Semenicului., la aproximativ 180-200 m de necropola din Str. Zapolya. Mormintele erau orientate pe axul V-E, şi aveau ca accesorii inele de păr cu un capăt în formă de – s şi mărgele. Ele au fost atribuite unei populaţii creştine şi plasate în secolele X-XI [21] .

Una dintre cele mai importante cercetări arheologice din Croaţia s-a efectuat la Vukovar- Lijeva bara, pe malul drept al Dunării, între anii 1951-53. Situl arheologic, se află poziţionat la confluenţa râului Vuka cu Dunărea, pe un deal din apropierea oraşului Vukovar, într-o zonă viticolă.

În evul mediu, aici s-a aflat reşedinţa familiei Vukovo ( nume originar croat ). Ulterior, numele fiind maghiarizat, a rezultat Vukovár. Destul de frecvent, s-a întâlnit şi denumirea de castrul Valcow.

Prin secolul al XI – lea, în timpul domniei regilor Petar Krešimir şi Dmitar Zvonimir, localitatea Vukovo se afla la periferia de nord-est a statului croat. Regii arpadieni Ştefan I şi Ladislau I, aflaţi în conflict cu Bizanţul, au tranzitat acest teritoriu.

Cu sprijinul financiar al Academiei Jugoslave, al Muzeului Arheologic din Zagreb şi al unei Fabrici de Încălţăminte din Borovo, Zdenko Vinski, M. Gorenc şi K. Vinski-Gasparini, au reuşit să dezvelească aproximativ 437 morminte de înhumaţie, dispuse în şiruri.

Scheletele au fost depuse în decubit dorsal şi aveau privirea îndreptată spre est. Poziţia membrelor superioare era diferită. Inventarul funerar era destul de divers din punct de vedere tipologic, şi consta din piese de podoabă ( inele pentru deget, inele de păr cu un capăt îndoit în formă de – s, brăţări cu extremităţile zoomorfe, colane, medalioane, nasturi, mărgele, cercel în formă de „ ciorchine de strugure ”, şi engolpioane ), armament ( cuţite, tolbe de săgeţi şi fragmente de arc reflex ) şi monede emise de Constantin al VII lea Porphirogenetos şi Roman al II - lea.

 Vârfurile de săgeţi, atribuite tipului nomad, aveau formă rombică şi deltoidă ( grupa Hampel IV ). După autorii cercetărilor, necropola este de factură croată veche şi a funcţionat 200 de ani, în intervalul cuprins între anii 950-1150 [22] .

Anul următor, Kurt Horedt va publica câteva materiale arheologice descoperite accidental în necropola denumită convenţional  Blandiana A [23] .

 Semnificative pentru anul 1957 sunt săpăturile în cimitirul de la Ciumbrud-„ Podireu “. Á. Dankanits şi I. Ferenczi, au pledat pentru atribuirea acestei descoperiri slavilor moravieni. Datorită analogiilor cu grupa culturală Staré Mešto, necropola a fost încadrată în prima jumătate a secolului al X-lea [24] . Pornind de la această necropolă, Kurt Horedt a lansat termenul de grupul Ciumbrud, intuind faptul că descoperirile de acest gen nu erau singulare în arealul intracarpatic [25] .

Cu prilejul investigaţiilor realizate la Blandiana- „ În Vii ” ( Blandiana B ), lângă „ Ţeligrad ”, s-a dezvelit un cimitir de înhumaţie, încadrat pe baza materialului complementar ( brăţări, mărgele, inele, cercei în formă de strugure, vârfuri de săgeţi ) în secolul al X-lea şi atribuit populaţiei româneşti [26] .

În septembrie 1959, Slavenka Ercegović şi Tudjan Mato (Muzeul Arheologic Zagreb) au realizat un sondaj arheologic în localitatea Popovec Kalnički - „ Bregi ”, ocazie cu care au depistat un mormânt de înhumaţie, distrus aproape în totalitate. Din acesta, s-au salvat inele de păr cu o extremitate în formă de – s şi un cercel în formă de „ ciorchine de strugure ”. Mormântul a fost datat în secolele X-XI, şi a fost atribuit culturii Bjelo Brdo [27] .

Alexandru Popa, a dezvelit între anii 1961-1962, morminte medievale în Alba Iulia, punctele Canton C.F.R. şi Spitalul Veterinar [28] .

Beniamin Basa a depistat în 1962 la Simeria Veche- Săuleşti-  „ În vii ”, un cimitir de înhumaţie cu schelete orientate pe axul V-E. Între obiectele descoperite, se remarcă un inel pentru deget din bronz cu placă sigilară ce avea redate două figuri umane stilizate [29] .

Cu prilejul unei periegheze efectuate de către Mihai Grigore în raza necropolei, în anul 1970, au ieşit la iveală inele de păr cu o extremitate în – s. Piesele se află în colecţiile Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

I. Andriţoiu a reluat în 1971-72 cercetările sistematice la Simeria Veche, reuşind să prelucreze 21 de morminte de înhumaţie, care posedau drept inventar inele de păr cu o extremitate în –s [30] . Cu excepţia publicării analizei antropologice, restul materialului descoperit a rămas inedit.

Radu Popa nu excludea probabilitatea ca acest cimitir să fi avut o perioadă de funcţionare mai mare decât cel de la Hunedoara, iar piesele să aparţină unui tip mai nou, datorită deschiderii diametrice mai mari a inelelor de păr cu un capăt în -s. În speţă, autorul citat opta pentru datarea necropolei de la Simeria Veche în secolele XI-XII [31] .

Noi informaţii despre cimitirele acestei perioade, au adus şi sondajele efectuate de Mircea Rusu la Noşlac, între anii 1963-1964, în apropierea locului numit „ Pompa de apă ”. Pe baza inventarului funerar, cimitirul a fost datat în secolele X-XI [32] .

Cercetările arheologice întreprinse în oraşul Stari Gradac- dealul Kranjčev, de către Muzeul Arheologic din Zagreb şi Muzeul Orăşenesc Virovitica, au permis identificarea unui cimitir aparţinând culturii Bjelo Brdo [33] .

 În anul 1967, cu prilejul construcţiei unei şosele la Kobasičari- pădurea Kozarevac, s-a descoperit fortuit un mormânt de înhumaţie, atribuit culturii Bjelo Brdo, din al cărui inventar s-au recuperat inele de tâmplă din bronz [34] .

Cimitirele maghiare din sud-vestul Slovaciei au fost repertoriate de către A. Točik într-un catalog publicat în anul 1968. Acesta cuprinde şi unele descoperiri inedite, însoţite de o ilustraţie excelentă [35] . Ulterior, în anul 1987, a publicat un studiu de sinteză a acestor descoperiri maghiare, axat în principal pe inventarul funerar [36] .

Géza Bakó a reluat într-un studiu din anul 1969, cimitirul de la Moldoveneşti. Analizând modul de dispunere a mormintelor în această necropolă, a stabilit din punct de vedere cronologic 3 zone, pe care le atribuia generaţiilor consecutive ale unei comunităţi compuse din mai multe familii: zona I /grupurile 1-4, datată în primele decenii ale secolului al XI-lea; zona II /grupurile 5-8, încadrată pe baza monedelor de la regii arpadieni între 1030-1060 şi zona III/ grupurile 9-12, între 1050-1080 [37] .

În 1970 ( 1972 ? ), la Pîclişa -  „ La Izvoare ”, lângă drumul spre Vurpăr, au fost descoperite accidental trei morminte de înhumaţie, ce deţineau ca inventar inele de păr cu o extremitate în – s, lucrate din argint, datate în secolele XI-XII [38] .

Cu prilejul cercetărilor efectuate de D. M. I. la Alba Iulia- Catedrala Romano-Catolică, între anii 1968-1977, R. R. Heitel a surprins un mormânt de înhumaţie, datat în secolul al X-lea.

Scheletul era orientat SE-NV, şi era destul de răvăşit. S-au mai păstrat câteva elemente osteologice şi un fragment de craniu de cal. Singurul accesoriu recuperat din acest mormânt deranjat, a fost o aplică cordiformă concavă, cu marginile striate şi decorată cu o semipalmetă stilizată ce avea pe revers 3 agăţători [39] .

Deosebit de importante pentru acest cadru sunt şi săpăturile de salvare întreprinse în 1975 , de către Mircea D. Lazăr şi Ioan Andriţoiu la Deva- cartierul „ Micro 15 ”. Cele 6 sau 7 morminte identificate, deţineau un inventar caracteristic războinicilor ( săgeţi de formă rombică şi în formă de coadă de rândunică – Y, scăriţe de şa, fragmente de os dintr-un arc reflex, topor de luptă, o spadă de tip X Petersen, brăţară şi un inel ) [40] .

Acest cimitir, a generat o serie de supoziţii şi interpretări în literatura de specialitate, datorită faptului că inventarul arheologic nu a fost publicat integral. Făcând o trecere în revistă a necropolelor caracteristice acestui palier cultural-cronologic, M. Rusu încadrează cimitirul de la Deva în „ orizontul maghiar ” din prima jumătate a secolului al X-lea, iar spada este considerată de factură carolingiană [41] .

Kurt Horedt, optează pentru plasarea acestei necropole în „ orizontul vechi maghiar” [42] .

Între anii 1975-1979, S. Kolar (Muzeul Oraşului Koprivnica) şi M. Šmalcej (Institutul Arheologic din cadrul Facultăţii de Filozofie din Zagreb), au efectuat investigaţii în cimitirul de la Delekovec-Ščapovo, plasat între secolele XI-XIII [43] .

Ž. Tomičić şi J. Vidović (Muzeul Medimurjá Čakovec), au realizat în anul 1977, o investigaţie în cimitirul de la Mala Subotica- parohia bisericii [44] , încadrat în secolul al XI-lea.

Între anii 1979-1980, s-au realizat cercetări sistematice de către M. Blăjan la Alba Iulia- Str. Vînătorilor, unde cu prilejul unor lucrări edilitare s-a descoperit un cimitir de înhumaţie. Cele 186 de morminte dezvelite, aveau groapa simplă sau bordată cu material litic. Scheletele erau aranjate în şiruri şi aveau orientarea V-E sau NE-SV [45] .

Pe baza inventarului funerar, ce constă din arme, ceramică, ustensile, piese de podoabă şi monede, cimitirul a fost datat în secolele XI-XII [46] .

La Velika Horvatska, s-a descoperit întâmplător un mormânt de femeie, din care s-a prelevat un cercel în formă de „ ciorchine de strugure “. Ulterior, în anul 1992, Ž. Tomičić a investigat arheologic această zonă, fără a obţine rezultate concrete [47] .

Cercetări arheologice de amploare, derulate tot cu prilejul unor lucrări edilitare, au avut ca obiectiv între 1979-1981, necropola de la Alba Iulia- „ Staţia de Salvare ”, încadrată în secolele VIII-X [48] .

În acest context, M. Blăjan şi I. Şerban au reuşit să prelucreze aproximativ 500 de morminte romane şi medieval-timpurii [49] .

Ulterior, între 1981-1985, investigaţiile au fost continuate de către un colectiv de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia – I. Al. Aldea, C. Băluţă, H. Ciugudean, V. Moga, D. D. Ovidiu, Al. Popa şi I. Şerban [50] .

Alte materiale arheologice ( vase ceramice, vârf de săgeată, cuţit ), atribuite civilizaţiei balcano-dunărene, s-au descoperit fortuit între anii 1979-1980, în zona cimitirului de la Blandiana A, ca urmare a distrugerii unor morminte de către apele Mureşului [51] . Cercetări mai ample în această necropolă, s-au realizat începând cu anul 1981, de către un colectiv format din Gheorghe Anghel şi Horia Ciugudean.

Din cele opt morminte, s-a recuperat un inventar arheologic destul de divers ( vase ceramice, piese de podoabă, de uz casnic şi de harnaşament ), plasat cronologic în secolele IX-X [52] .

Z. Homen ( Muzeul Orăşenesc Križevci ), a continuat în anul 1983 cercetările în cimitirul de la Popovec Kalničk- punctul Bregi, plasat între secolele XI-XIII [53] .

B. Begović, în colaborare cu Muzeul Oraşului Koprivnica, Zavičajna zbirka Pitomača, a efectuat investigaţii în necropola de la Otrovanec- Kopačevac, Selišće, Črlena Klisa [54] .

În anul 1985, Ž. Tomičić (Muzeul Medimurja Čakovec) a efectuat săpături de salvare la Şcoala Primară din Sveti Juraj u Trnju, dezvelind un perimetru de 250 m², dintr-un cimitir aparţinând culturii Bjelo Brdo [55] .

I. Hica Cîmpeanu a întreprins în anii 1985-86 săpături de salvare la Cluj Napoca – Str. Plugarilor, reuşind să dezvelească 26 de morminte de înhumaţie cu un inventar funerar destul de divers, cu influenţe de circulaţie europeană şi de origine asiatică. Materialul arheologic este în prezent inedit, existând doar câteva menţiuni asupra accesoriilor- săbii, secure de luptă, săgeţi rombice sau în formă de coadă de rândunică ( Y ), scăriţă de şa, zăbală, pandantive, colane , vase ceramice de tip borcan, depuse lângă membrele inferioare, fragmente dintr-o găleată de lemn şi resturi osteologice de cabaline [56] .

Pentru a desemna primul val de migratori maghiari pătruns în Transilvania, plasat în prima jumătate a secolului al X-lea, Kurt Horedt, a introdus în literatura de specialitate termenul „Klausenburggruppe”, după necropola eponimă de la Cluj- Str. Zapolya [57] .

O săpătură experimentală, realizată în anul 1987 de către Željko Tomičić în colaborare cu Muzeul Orăşenesc Križevci, a condus la depistarea unei necropole la Obrež Kalnički- punctul Prekrižje, datată între secolele XI-XIII [58] . 

4. Perioada 1990 – 2005

Indiscutabil, această etapă este cea mai bogată  în referinţe privind perioada migraţiilor din spaţiul european. Numărul săpăturilor de salvare sau sistematice a crescut considerabil.

Într-un studiu publicat în 1990, László Kovács, menţiona şi spadele din „ statul transilvan al lui Gyula “, respectiv de la Deva – „ Micro 15 ” şi Sfântu Gheorghe, considerând că nu pot fi datate în perioada lui Ştefan I [59] .

Cercetările efectuate la Orăştie- Dealul Pemilor/ Punctul X₂, între 1992-93, au prilejuit depistarea unui cimitir de înhumaţie din care s-au dezvelit 9 morminte, orientate E-V, având drept accesorii piese de podoabă ( cercei, inele, brăţări, pandantivi, mărgele, zurgălăi ) şi de echipament militar ( săgeţi, scăriţe în formă de pară, zăbală ).

Ansamblul pieselor de inventar, pledează pentru datarea necropolei în secolele X-XI [60] .

Cercetarea sitului arheologic de la Orăştie – Dealul Pemilor/X8, de către Zeno K. Pinter şi N.G.O. Boroffka, a contribuit substanţial la aprofundarea şi definirea grupului cultural Ciumbrud.

Între accesoriile recuperate din cele 10 morminte, se remarcă pandantive, colane din fier, şiraguri de mărgele, colan din bronz, cercei cu partea inferioară în formă de lunulă şi inele de tâmplă. Materialul arheologic, prezintă analogii semnificative cu cel existent în mediul moravian, motiv pentru care, a fost încadrat în a doua jumătate a secolului al IX-lea [61] .

 Zeno K. Pinter, abordează problema spadei din necropola de la Deva - cartierul „ Micro 15 ”, pe care o leagă de acţiunile militare petrecute în jurul anului 1000. La susţinerea acestei ipoteze pledează unele elemente, ca spre exemplu: lipsa din morminte a materialului osteologic cabalin, a săbiilor atât de tipice cavaleriei uşoare a stepelor, prezenţa pieselor de factură Bjelo Brdo [62] .

Un studiu de sinteză aparţinând lui L. Kovács, care tratează spadele cu două tăişuri din bazinul carpatic, menţionează şi piesa de la Deva, pe care o datează în a doua jumătate a secolului al X-lea [63] .

Interesul manifestat faţă de această perioadă, a condus la apariţia unui studiu de sinteză, sub semnătura lui R. R. Heitel. Pentru argumentarea palierelor propuse, legate de pătrunderea triburilor maghiare în Transilvania intracarpatică, apelează la un suport arheologic destul de substanţial [64] .

În 1996, cu prilejul vernisării expoziţiei legate de Alba Iulia la anul 1000, a fost publicat un catalog, care include o sumară sinteză a cercetărilor efectuate la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [65] .

Destul de recent, a fost publicată analiza antropologică a scheletelor din cimitirul de la Simeria Veche, concluziile rezultate fiind de natură să confirme un metisaj între tipurile mediteranoid şi europoid. În acelaşi context, materialul arheologic complementar a fost încadrat în secolul al X-lea [66] .

Un studiu publicat de către A. Kovács, care tratează problema spadelor cu două tăişuri din bazinul Carpaţilor, punctează şi spada de la Deva – cartierul „ Micro 15”. Având bune analogii între alte piese menţionate cu acest prilej, spada a fost încadrată în a doua jumătate a secolului al X-lea [67] .

Reluând în discuţie materialul din cimitirul de la Orăştie – Dealul Pemilor. Punctul X₂, I. M. Ţiplic avansa în anul 1999 ca ipoteză de lucru, posibilitatea ca locul bătăliei dintre Gyula şi Ştefan I să fi fost tocmai în această zonă [68] .

D. Anghel, publica în 1999 un articol legat de restaurarea unei tolbe de săgeţi, provenind din cimitirul de la Alba Iulia-„ Staţia de Salvare ” [69] .

Alte rezultate notabile, au apărut odată cu reluarea în anul 2000 a cercetărilor sistematice în necropola de la Orăştie- Dealul Pemilor/ Punctul X2 [70] .

 În toamna anului 2000, s-a efectuat şi primul sondaj arheologic la Pîclişa - „ La Izvoare”, în vederea identificării cimitirului şi completării documentaţiei destul de lacunare, legate de acesta. Mormintele salvate au fost distruse parţial de lucrările agricole sezoniere [71] .

Cu prilejul reanalizării Cronicii Notarului Anonim, Alexandru Madgearu a reunit descoperirile de secol IX-X, sub termenul de grupul cultural Alba Iulia-Ciumbrud [72] .

În anul 2001, Sabin A. Luca şi Zeno K. Pinter, au publicat monografia arheologică a cercetărilor efectuate la Orăştie - Dealul Pemilor, ocazie cu care, apare şi cimitirul din punctul X2 [73] .

Săpăturile de salvare în necropolele de la Alba Iulia-Str. Brînduşei [74] şi Pîclişa - „ La Izvoare” , au continuat şi în anul 2001 [75] .

Cercetările arheologice în cimitirul de la Alba Iulia - Str. Brînduşei au continuat şi în anii 2004-2005, prilej cu care s-au surprins şi înhumări din secolul al XI – lea [76] .

Între anii 2001-2005 au continuat săpăturile sistematice în necropola de la Orăştie-Dealul Pemilor [77] .

Abordarea unei sinteze, la al cărui capitol cercetarea ştiinţifică românească este încă tributară acestei perioade, nu poate fi realizată decât parţial, deoarece numeroase colecţii inedite continuă să rămână în depozitele instituţiilor de profil.