PIESE DE PODOABĂ ŞI VESTIMENTAŢIE

Din punct de vedere funcţional, podoabele pentru corp, se pot structura, în următoarele categorii principale:

3. 1. podoabe pentru păr şi urechi (inele de buclă, inele de păr cu o extremitate în – s, cercei cu spirală conică, cercei în formă de „ciorchine de strugure” ;

3. 2. podoabe pentru braţe şi degete (brăţări simple, torsadate, cu protome, inele simple, torsadate, cu chaton sau cu placă sigilară);

3. 3. podoabe purtate la gât (colane simple sau împletite, şiraguri de mărgele, prevăzute uneori cu un pandantiv central, pandantivi, amulete şi encolpioane)

3. 4. accesorii vestimentare.

3. 1. Podoabe pentru păr şi urechi

Un loc aparte în categoria podoabelor de cap, îl ocupă indiscutabil cerceii, a căror varietate tipologică este semnificativă. Remarcabili prin fineţea execuţiei, precum şi a tehnologiei folosite sunt cerceii în formă de „ ciorchine de strugure ” / traubenförmig / grappe de raisain ( formele 17 a – 17 b Giesler ), care apar apar în medii etnice diferite [1] . Ulterior, apare şi varianta turnată în bronz a acestui tip de podoabă, care se caracterizează mai ales prin dimensiuni mai mici.

 Piese de acest gen, de provenienţă bizantină, s-au identificat în cimitirele de la Alba Iulia - „Staţia de Salvare” [2] , Blandiana – „În Vii” [3] şi Cluj Napoca – Str. Zápolya [4] .

Pentru cercelul în formă de „ ciorchine de strugure ” , descoperit la Cluj Napoca – Str. Zápolya , care avea pe globul central un ornament rombic, avem exemplare similare în M. 69 de la Szob – Kiserdő [5] şi la Vukovar – Lijeva bara  [6] . Realizaţi din argint aurit, cu montura filigranată şi granulată, apar începând cu secolul al X - lea în Transilvania şi apoi în Moldova şi Rusia Kieviană [7] .

Cercelul de tip volhinic (forma 17 b Giesler), apare în M. 6 de la Sveti Juraj u Trnju, în asociere cu mărgele (forma 41 a) şi inel digital (forma 35 Giesler), fiind datat în faza II a culturii Bjelo Brdo [8] . J. Giesler, atribuie cercelul de acest tip unui grup de tranziţie pre Bjelo Brdo, el fiind frecvent pe tot parcursul fazei Bjelo Brdo I / timpurie. La finalul acestei faze, a fost abandonată forma 17 a, iar la limita de demarcaţie între etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II, dispare şi forma 17 b [9] .

Un cercel turnat păstrat în stare fragmentară s-a identificat în M. 8 de la Blandiana A. Pe tortiţa păstrată apar o serie de nodozităţi iar la partea inferioară are un pandantiv de aspect granular [10] .

Din colecţiile mai vechi ale Muzeului Naţional al Unirii se cunoaşte un cercel din bronz, turnat în formă de ciorchine. Tortiţa realizată din sârmă circulară ( g = 1 mm ) este lipită de 2 braţe ornamentate cu un motiv ripsat care încadrează un pandantiv central ( h = 5. 2 cm ) [11] . Cele mai bune analogii pentru această piesă le găsim în spaţiul sud – est european.

Destul de frecvenţi sunt şi cerceii cu spirală conică la partea inferioară ( forma 19 Giesler ), care apar şi în mediul avar târziu. Exemplare de acest tip, datate în secolele IX – X, s-au descoperit în S. XV / M. 2 şi S. XXIII / M. 1 din cimitirul de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [12] . În spaţiul croat, cercelul de acest tip apare în cimitirul de la Bijelo Brdo – Str. Veneţia [13] sau în M. 252 de la Vukovar - Lijeva bara unde a fost datat în secolul al IX - lea [14] . Piese similare s-au găsit în M. 193 şi M. 296 de la Ptuj – Grad,  plasate în fazele Ptuj I şi Ptuj II, sincrone cu primul orizont şi faza I a culturii Bijelo Brdo [15] .

De la Alba Iulia – Str. Vănătorilor, M. 233 / 1980, se cunoaşte un cercel cu pandantiv în formă de ciorchine, turnat din bronz, plasat în secolul al XI –lea [16] .

Cerceii lunulari din grupul Ciumbrud sunt ornamentaţi prin batere, iar la partea inferioară sunt prevăzuţi cu pandantivi de diverse forme ( lănţişoare cu pandantiv, pendilii ). Caracteristice pentru acest grup sunt piesele descoperite la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [17] , Ciumbrud - „ Podireu ”  [18] şi Orăştie - Dealul Pemilor X8  [19] . Cerceii lunulari de la Ciumbrud - „ Podireu ”, au placa semilunară realizată din tablă de argint în formă de – U, de care sunt suspendate 5 lănţişoare [20] .

O variantă mai simplificată, surprinsă în M. „ A ”, are partea inferioară realizată din tablă de argint în formă de lunulă, plată şi decorată, dar fără vreun pandantiv  [21] .

Cerceii lunulari de la Orăştie – Dealul Pemilor X8 au tortiţa realizată din sârmă de argint, prevăzută cu mici îngroşări sferice (noduli). Partea inferioară este de formă lunulară, şi a fost confecţionată din trei straturi de tablă. Feţele exterioare au fost decorate prin batere, iar placa centrală este prevăzută cu două urechiuşe, de care atârnă două pendilii în formă de lacrimă ( h =  50 - 65 mm, l =  24 mm ) [22] .

   Foarte asemănători sunt şi perechea de cercei  în formă de lunulă descoperiţi la Alba Iulia – Staţia de Salvare într-un mormânt cu casetă din cărămidă din prima fază a necropolei. Au tortiţa realizată din fir de sârmă şi prezintă două îngroşări sferice ( noduli ). Partea inferioară este de formă lunulară şi a fost realizată din două straturi de tablă. Pe marginea părţii inferioare sunt opt orificii de care atârnă opt lănţişoare, ce se termină cu pandantivi rombici din tablă ( L = 4. 3 cm, l = 2. 9 cm, g = 4 mm ) [23] .

Una dintre formele identificate la Ciumbrud are tortiţa ( h = 34 mm , d = 23 mm, MNIT,  21538)  realizată dintr-un fir de sârmă ( g = 1 mm). De tortiţă este agăţat un pandantiv globular (d= 11 mm), gol în interior, confecţionat din două bucăţi lipite [24] .

O altă formă de cercel are jumătate din tortiţa de prindere  realizată din fir de sârmă, pe care se află 2 noduli sferici ( h = 45 mm, MNIT, 21535 ). Cealaltă jumătate este rombică în secţiune, şi decorată cu nervuri, cu aspect perlat. De tortiţă a fost prins un pandantiv bitronconic ( h = 25 mm), decorat în patru registre cu cercuri în relief, cu aspect perlat [25] .

 Un alt tip de cercel are jumătate din tortiţa de prindere realizată din fir de sârmă, şi prezintă 2 noduli bitronconici (  h = 48 mm , d = 8 mm ). Cealaltă jumătate este rombică în secţiune. De tortiţă a fost prins un pandantiv de formă ovoidală ( h = 20 mm ) [26] . Din M. 8 de la Orăştie – Dealul Pemilor X8, provin 2 inele de tâmplă din sârmă de bronz cu noduli sferici şi pandantiv conic din tablă de bronz striată şi încheiat cu calotă semisferică netedă [27] . Se aseamănă cu exemplarul de la Ciumbrud, la care jumătate din tortiţa de prindere a fost realizată din fir de sârmă, şi prezintă 2 noduli sferici. Cealaltă jumătate este rombică în secţiune, şi decorată cu nervuri, cu aspect perlat. De tortiţă a fost prins un pandantiv conic ( MNIT, 21535, h = 44 mm , h = 19 mm ), decorat cu striaţii, încheiat cu o calotă semisferică netedă [28]

În inventarul arheologic de la Orăştie – Dealul Pemilor X8 se remarcă inele de tâmplă simple din sârmă de bronz sau cu capătul canelat. Foarte bune analogii pentru aceste materiale avem în aria de influenţă a grupului cultural Köttlach [29] . S-a identificat o variantă de inele de tâmplă cu îngroşări sferice ( noduli ) sau cilindrice şi buton terminal [30] . La acestea se adaugă un inel de tâmplă cu îngroşare alungită în formă de lacrimă [31] .

Un loc aparte în categoria podoabelor de cap, îl constituie inelele de buclă, realizate dintr - un fir de sârmă de argint sau bronz, circular în secţiune. Capetele erau apropiate, distanţate sau petrecute. Datorită modului simplu de confecţionare, acest gen de podoabă a fost foarte răspândit în secolele X - XI, în medii culturale diferite.

Accesorii de această factură, s-au identificat la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [32] , Alba Iulia - Str. Brînduşei  [33] , Blandiana - „ În vii ”  [34] , Cluj Napoca – Str. Zápolya [35] ,  Deva - „ Micro 15”  [36] , Gâmbaş - „ Măguricea ”   [37] , Hunedoara  [38] , Moldoveneşti [39] , Orăştie - Dealul Pemilor X₂  [40] şi Pîclişa – „ La Izvoare ” [41] .

Pentru secolul al X – lea avem forme mai masive cu extremităţiile mai subţiate. În secolul următor sunt mai frecvente formele mai mici, confecţionate dintr-un fir mai subţire din argint. Formele mai mari apar într-un număr mult mai mic.

Inelele de păr cu o extremitate îndoită ornamental în formă de – S, au avut o circulaţie destul de mare ca spaţiu şi timp în evul mediu. Literatura de specialitate, a uzitat destul de intens termenii de cerc, cercel, inel de păr sau inel de tâmplă cu o extremitate în – s. După R. R. Heitel, inelele de păr cu o extremitate în – s, apar în arealul intracarpatic, în secolul al X - lea, deci anterior pătrunderii culturii Bjelo Brdo, iar cei prevăzuţi cu nervuri longitudinale, din secolul al XII - lea [42] .

Acelaşi autor, considera că diametrul lor era cuprins între 12 - 35 mm, în toată perioada de timp în care au fost utilizaţi. Dacă la sfârşitul secolului al X - lea şi începutul celui următor, acest gen de podoabă aveau o deschidere diametrică mai redusă, aproximativ de 2 cm, ulterior se ajunge la dimensiuni mai mari, iar firul de sârmă, circular în secţiune, era mai gros. În perioada în care au fost utlizate aceste podoabe, din punct de vedere al realizării, nu se observă modificări substanţiale.

Singura excepţie, priveşte capătul îndoit în formă de – s, care deţine complementar un decor de şenţuiri sau de nervuri longitudinale, realizate prin presare [43] . În general, în morminte apar 1 - 2 piese, dar există şi cazuri în care s-au găsit în număr de 3 - 5. Realizate din argint şi bronz, se surprind uneori în conexiune cu material numismatic.

Obiecte de această factură, avem în cimitirele de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [44] , Alba Iulia – Str. Brînduşei [45] , Alba Iulia – Str. Vănătorilor [46] , Hunedoara - „ Kincses ”  [47] , Moldoveneşti [48] , Pîclişa - „ La Izvoare ”   [49] şi Simeria Veche [50] . Pe lângă formele noi care apar în cultura Bjelo Brdo ( formele 1, 6 – 8 ), J. Giesler menţionează şi inelele de păr cu o extremitate în – s, de format mare [51] . Existenţa acestei forme, nu se opreşte doar la faza  Bjelo Brdo I / timpurie.

La limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II, se constată o modificare a formei, în sensul că, au un format mai mic şi sunt lucrate din argint, iar pe bucla în – s, apar nervuri longitudinale. O altă schimbare, se produce în faza Bjelo Brdo II / târzie, când inelele de păr cu o extremitate în – s ( forma II / 5 – 6 ) sunt foarte masive iar canelarea s –ului devine foarte frecventă [52] . Inelele de păr cu o extremitate în – s, cu bucla canelată, au fost destul de răspândite în ultimul sfert al secolului al XI – lea, deşi apariţia lor, ar trebui căutată, după unele opinii, la mijlocul acestui secol.

 După B. Szőke, inelele de păr cu o extremitate în – s, au apărut în perioada arpadiană timpurie, fiind utilizate în bazinul carpatic în deceniile şase şi şapte ale secolului al X – lea, de unde s-au răspândit şi la populaţiile slave. Nu sunt considerate drept indicator etnic. Dacă la început, acestea erau de format mic, în secolul al XI – lea, aveau s – ul prevăzut cu nervuri longitudinale [53] .

O formă mult mai rară în Transilvania este cercelul simplu sau cu un capăt în – s, decorat cu ajutorul unei sârmuliţe foarte subţiri ( forma 18 Giesler ). Singurele piese  se cunosc din necropola de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” şi aparţin fazei a II – a [54] .

3. 2. Podoabe pentru braţe şi degete

Cea mai mare varietate din punct de vedere tipologic, se poate constata în cazul podoabelor pentru braţe şi degete. Tipice pentru această categorie sunt inelele digitale, unele forme având corespondente în spaţiul sud - est şi central european.

La realizarea celor mai simple inele digitale, s-a utilizat un fir de sârmă, în secţiune circular, romboidal sau triunghiular. Pe lângă piesele cu dimensiune fixă, se disting şi unele care aveau capetele deschise şi subţiate. Inele care posedă aceste caracteristici, găsim la Alba Iulia - Str. Brînduşei  [55] , Deva [56] şi Hunedoara - „ Dealul cu comori ” [57] . Datorită modului simplu de realizare, au fost destul de frecvente între secolele X - XI.

Destul de răspândite, au fost şi inelele din bandă de tablă, cu sau fără decor. Piese din bandă de tablă de bronz, au apărut în mormintele de femei şi de bărbaţi la Alba Iulia [58] şi Cluj Napoca – Str. Zápolya [59] şi la Timişoara - „ Cioreni ” [60] . Se remarcă un inel digital din bandă de tablă, descoperit fortuit în perimetrul necropolei de la Cluj Napoca – Str. Zápolya, ce a fost ornamentat cu linii oblice [61] .

În faza Bjelo Brdo II / târzie, se mai întâlnesc inele din bandă de tablă, care se diferenţiază mai ales prin decorul în zig - zag ( Forma 35 Giesler ) [62] . Observaţia lui J. Giesler este susţinută  de M. 45 de la Svinjarevac , unde forma 35 apare în conexiune cu un inel de păr cu un capăt în – S şi un denar din argint emis de regele Ladislau I ( 1077 – 1095 ) [63] .

Foarte frecvente în spaţiul sud - est şi central european, şi adoptate în medii etnice diferite, au fost inelele torsadate, lucrate din bronz sau argint ( formele 29 şi 30 Giesler ). În general, au rezultat din împletirea a 2 - 3 fire de sârmă care se subţiază destul de mult spre extremităţi, datorită aplatisării. Aceste inele digitale sunt destul de frecvente, în inventarele aşezărilor şi necropolelor din secolele XI - XII [64] .  În vechile colecţii ale Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia ( inv. 5431 - 5446 ), se păstrează inele digitale de acest tip, lucrate din 2 - 3 fire de argint sau bronz, având extremităţile apropiate. Deschiderea diametrică a pieselor este cuprinsă între 2. 2 cm - 2. 8 cm, iar grosimea variază între 3 mm - 4 mm.

Descoperiri similare se întâlnesc la Alba Iulia [65] , Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [66] , Alba Iulia – Str. Brînduşei [67] , Hunedoara - „ Kincses ” [68] , Moldoveneşti [69] , Pîclişa - „ La Izvoare ” [70] ,  Streisîngeorgiu [71] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ” [72] . Un inel descoperit la Alba Iulia - Catedrala Romano – Catolică [73] , în M. 209, fost confecţionat dintr-un fir de argint, îndoit în 3, bucăţile rezultate fiind răsucite în aceeşi direcţie. Extremităţile au fost aplatisate prin batere. Autorul cercetărilor, constata că acest gen de podoabă era depistat în toate cazurile, la falangele de la mâna dreaptă. După J. Giesler, formele 29 şi 30, apar la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II [74] .

Un alt tip de inele cu montură, realizate însă printr-un procedeu mai puţin complex sunt inelele cu chaton. Confecţionate din bronz sau argint, au montura uneori aplatizată sau reliefată, de formă uşor conică. Cele mai sugestive exemplare, încadrate în secolul al X - lea, provin din spaţiul intracarpatic, din necropolele Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [75] , Alba Iulia - Str. Brînduşei  [76] şi Blandiana B [77] .

Inelele plate ( forma 36 Giesler ), prevăzute uneori cu îngroşare sigilară sunt destul de tipice pentru orizontul Bjelo Brdo. În cele mai multe cazuri, au un decor cu cerculeţe punctate în interior. Piese lucrate în această manieră, ne sunt cunoscute din descoperirile de la Orăştie - Dealul Pemilor X₂   [78] , Timişoara - „ Cioreni ” [79] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ” [80] .

O altă variantă de inel cu partea centrală lăţită, şi ornamentată cu motive florale incizate sau stea în cinci colţuri, s-a surprins la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [81] . La Simeria Veche – „ În vie ”, pe degetul de la mâna stângă a unui schelet, s-a descoperit un inel din bronz cu placă sigilară, care avea incizate două figuri umane [82] .    În categoria inelelor digitale, se remarcă un exemplar din bronz, decorat cu sârmuliţe răsucite în spirală, descoperit în S. XVI / M. 6 la Alba Iulia – „  Staţia de salvare ” [83] .

Piesele pentru braţe, au fost foarte diversificate din punct de vedere tipologic. Materialul cel mai utilizat la confecţionarea brăţărilor, a fost metalul ( aur, argint, bronz, fier ), şi într-o proporţie mai redusă sticla. Pe lângă formele simple, realizate dintr-o bară îndoită, circulară, romboidală sau hexagonală în secţiune, se disting şi altele mult mai complexe, confecţionate prin turnare. Prezenţa lor s-a constatat atât în mormintele de femei, cât şi în cele de bărbaţi. Din punct de vedere funcţional, au fost încadrate în categoria pieselor de podoabă, sau a accesoriilor vestimentare.

 Majoritatea brăţărilor simple ( forma 4 Giesler ), circulare sau lenticulare în secţiune, au extremităţile boante sau ascuţite. Deschiderea lor diametrică este cuprinsă între 4 cm - 7. 8 cm. Sunt răspândite în  secolele X - XI. Numărul lor într-un mormânt, oscilează între 2-3 exemplare. Din punct de vedere al funcţionalităţii, se optează pentru încadrarea lor în categoria accesoriilor vestimentare sau a podoabelor.

Piese realizate în această manieră, apar în cimitirele de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [84] , Alba Iulia – Canton C. F. R. [85] , Alba Iulia – Str. Vînătorilor [86] , Alba Iulia - Str. Brînduşei [87] , Blandiana – „ În Vii ” [88] , Deva - Micro 15 [89] , Gîmbaş – „ Măguricea „ [90] , Hunedoara – „ Dealul cu comori “ [91] , Lopadea Nouă  [92] , Orăştie - Dealul Pemilor X₂  [93] ,  Timişoara – Cioreni [94] , Vărşand - „ Movila dintre vii ” [95] şi Zalău – Ortelec [96] .          Sunt situaţii în care brăţara simplă, apare asociată cu varianta împletită cum este cazul M. 1 de la Blandiana – „ În Vii ” [97] . Unele brăţări simple au extremităţile decorate cu incizii subţiri. Această observaţie este susţinută de exemplarele de la Blandiana – „ În Vii ”   [98] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ”  [99] .

Pentru vestul şi nord - vestul României, avem documentate piese din argint şi bronz la Biharia – Dealul Şumuleu [100] , Oradea – Salca [101] , Oradea – Cazarma Husarilor [102] şi Şiclău [103] . Un caz singular îl constituie brăţara descoperită la Gîmbaş – „ Măguricea “. A fost confecţionată dintr-un fir de sârmă de bronz, circular în secţiune şi prezintă urme de aurire. Se diferenţiază de tipul 1 a – b prin faptul că are extremităţile în formă de bulbi / butoni  [104] . Probabil că  acest  fapt se datorează influenţelor receptate din mediul culturii Köttlach unde se găsesc inele de păr cu terminaţiile în formă de bulbi.

După B. Szőke, brăţările deschise rotunde în secţiune şi îngustate la capete, se pot plasa în perioada cuceririi spaţiului ungar ( începutul secolului al X - lea – ultimele trei decenii ale secolului al X - lea ) [105] . Pentru J. Giesler, această formă de brăţară apare în orizontul vechi maghiar, şi se transmite şi în faza Bjelo Brdo I / timpurie [106] .

La cumpăna dintre milenii apare un alt tip de brăţară, tot cu extremităţile deschise şi ascuţite,  însă cu secţiunea rombică. În unele situaţii sunt asociate cu brăţările circulare, lenticulare sau cu cele torsadate. Exemplarele de această factură ne sunt cunoscute pe teritoriul românesc de la  Vărşand – „ Movila dintre vii ”  [107] . În Transilvania nu s-a descoperit această variantă care face trecerea spre formele mai masive.

 În secolul al XI – lea, devine frecvent tipul rombic sau hexagonal în secţiune, cu capetele boante ( forma 7 Giesler ). Comparativ cu tipul 2 a, această variantă este mai masivă. Exemplare care prezintă aceste caracteristici, au fost descoperite la: Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”  [108] , Alba  Iulia – Str. Vănătorilor [109] , Arad – Földvár  [110] , Foieni ( jud. Satu – Mare ) [111] , Hunedoara - „ Dealul cu comori ” [112] , Moldoveneşti [113] , şi Timişoara – Cioreni [114] .

În unele cazuri sunt ornamentate pe toate feţele cu cerculeţe cu punct inclus, sau pe două feţe cu incizii transversale. După J. Giesler, formele 7 şi 8 apar  în faza Bjelo Brdo I / timpurie, fiind asociate cel puţin cu monede emise de Andrei I. Dispariţia acestor forme, s-a produs  la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II [115] . Reprezentative pentru această gamă de podoabe sunt şi brăţările lamelare, care se grupează cronologic între secolele X - XI.    Confecţionate dintr-o placă / lamelă din bronz, prezintă unele diferenţe sesizabile, mai ales în ceea ce priveşte extremităţile. Comparativ cu restul corpului, uneori, capetele sunt mai late, rotunjite sau ovale ( forma 3 Giesler ).

Trebuie specificat în acest context, că unele piese au extremităţile perforate. Pe lângă exemplarele simple, neornamentate, distingem piese decorate pe toată suprafaţa exterioară cu cercuri ştanţate care au un punct înscris, dispuse într-un rând median. Acestei variante, îi pot fi atribuite, piesele descoperite la Arad - I. A. S. Ciala [116] , Gîmbaş – „ Măguricea ” [117] , Oradea - Pusta Kovacsi [118] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ” [119] .

Brăţara lamelară de la Moldoveneşti / M. XLII ( l = 7 mm – 13 mm ), a fost decorată cu cercuri punctate. Capetele au fost lăţite şi prevăzute cu orificii. Piesa apare în asociere cu o brăţară de bronz cu protome unite, inele de păr cu o extremitate în – s, colan torsadat din bronz şi un inel digital [120] .

În această categorie a brăţărilor lamelare, putem distinge o altă variantă, ale cărei extremităţi sunt îndoite în formă de buclă ( forma 2 Giesler ). Ele apar deja între materialele grupului cultural Ciumbrud plasate în a doua jumătate a secolului al IX - lea. Exemplarul descoperit în necropola de la Orăştie – Dealul Pemilor X8, a fost ornamentat pe exterior cu trei rânduri de puncte imprimate prin batere [121] .

Brăţări cu extremităţile în formă de buclă s-au identificat la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare “ [122] , Galoşpetreu [123] şi Vărşand – „ Movila dintre vii " [124] . Probabil că, la ambele forme de brăţări lamelare ( cu capetele rotunjite şi perforate, sau îndoite în formă de buclă ), sistemul de închidere, consta dintr-o clemă realizată din fir subţire de sârmă. Nu este exclus ca, varianta cu extremităţile perforate, să deţină la sistemul de închidere o piesă complementară, realizată din bandă cu orificii la capete.

B. Szőke, plasează ambele variante de brăţări lamelare, în perioada cuceririi spaţiului ungar ( începutul secolului al X - lea – ultimele trei decenii ale secolului al X - lea ), şi admite existenţa lor şi în perioada arpadiană timpurie ( ultima treime a secolului al X – lea – secolul al XII – lea ) [125] .

Aceste forme, care apar în mediul maghiar vechi sunt frecvente şi în faza Bjelo Brdo I. Ele dispar la finalul acestei faze [126] . Nu putem omite din această tipologie brăţările torsadate, frecvente în inventarele necropolelor din secolele X - XI. Se pot distinge în această categorie cel puţin două variante, diferenţiate din punct de vedere al sistemului de închidere.

Foarte răspândită a fost brăţara împletită din 2 - 3 fire de bronz ( în prealabil, firul de sârmă a fost îndoit ), ale cărei capete se terminau unul în cârlig, iar celălalt în formă de buclă.

Un sistem de închidere diferit, s-a observat la piesa descoperită la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” / M. 405  care a fost realizată din 2 sârme groase de bronz răsucite, capetele fiind unite cu ajutorul unui fir de sârmă, mult mai subţire în diametru, înfăşurat pe toată zona de îmbinare [127] . O piesă similară din necropola de la  Vărşand – „ Movila dintre vii “ [128] a fost confecţionată din bronz în aceeaşi manieră, doar că închiderea se realiza cu extremităţile unui singur fir.

   La Vărşand – „ Movila dintre vii “ s-a evidenţiat şi varianta cu sistem de închidere compus din buclă şi cârlig [129] .              Aproape identice sunt şi cele două piese care provin din cimitirul de la Blandiana – „  În Vii ”  [130] . Se poate distinge o variantă, la care ambele capete sunt sub formă de buclă. În descoperirile din Transilvania nu s-a identificat o piesă de acest gen.

  În spaţiul sud- est şi central european, aceste piese sunt datate între secolele X - XIII. Pentru spaţiul bănăţean, reprezentative sunt descoperirile de la Cuptoare, Şopotu Vechi şi Gornea – Căuniţa [131] . Tipul 5 Giesler, mai este atestat în cimitirul de la Moftinu Mic, în M. 10 [132] .

    B. Szőke, consideră că, tipul de brăţări împletite, cu sistem de închidere buclă – cârlig, pot fi încadrate în perioada cuceririi spaţiului ungar ( începutul secolului al X - lea – ultimele trei decenii ale secolului al X - lea ) [133] . J. Giesler plasează formele 5 şi  6 ( ? ), în orizontul vechi maghiar. Ele se  regăsesc şi pe durata fazei Bjelo Brdo I / timpurie [134] .

Brăţările împletite cu protomele turnate, au constituit modelul pentru cele realizate prin turnare, răspândite la un orizont cronologic mai târziu. În curtea castelului Zsennye ( Kom. Vas ), s-au descoperit într-un vas ceramic cenuşiu, trei brăţări realizate din 3 - 7 fire de electron împletite. Protomele, au fost turnate. La baza lor, se află câte o verigă incizată, care marchează zona de îmbinare cu extremităţile brăţării. Diametrul maxim al pieselor este cuprins între 7. 1 cm – 9. 0 cm , iar greutatea, între 58. 9 g – 134. 559 g [135] . Au existat diverse ipoteze în legătură cu încadrarea cultural-cronologică a acestei forme de brăţări. S-au plasat fie în secolele II - IV p. Chr., fie în secolul al X - lea, în perioada migraţiilor. După alte păreri, aceste piese, se pot atribui sciţilor [136] .    Originea acestei variante ar putea fi căutată în spaţiul răsăritean, mai precis în sudul Rusiei, de unde s-au răspândit pe calea comerţului [137] . Pentru spaţiul românesc şi croat, nu avem documentată această variantă de brăţară.

Remarcabile sunt mai ales brăţările turnate cu protome ( şarpe, câine, pasăre, lup ? ), deschise sau închise.             Varianta cu capetele deschise a fost  turnată din bronz, imitând destul de fidel răsucirea a 2 - 3 fire. Extremităţile au fost reprezentate prin două capete de animal, bine reliefate, ale căror  boturi sunt puternic aplatizate prin batere ( forma 8 Giesler ). Ochii sunt boltiţi spre exterior, iar pleoapele sunt accentuate. În general, bărbia este crestată oblic.       Piese aparţinând acestei variante, au fost identificate în spaţiul românesc la: Alba Iulia  [138] , Timişoara – Cioreni [139] şi Vărşand – Laposhalom [140] .

   J. Giesler, pledează pentru apariţia brăţărilor turnate cu protome ( forma 8 ) în faza Bjelo Brdo I / timpurie [141] . Această formă de brăţară, ce apare destul de frecvent în conexiune cu forma 7, dispare undeva la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II [142] .  Pentru B. Szőke, formele turnate ce imită torsadarea, apar în perioada arpadiană  timpurie [143] .

   În tipologia brăţărilor cu protome întocmită de L. Kovács, această formă corespunde tipului 3 a, şi se poate data în secolul al XI – lea [144] .  Este asemănătoare cu varianta anterioară în privinţa configuraţiei capetelor şi a gâturilor. Singura diferenţă s-a constatat la gurile deschise, care sunt mai înguste, mai subţiri şi  unite. În legătură cu acest element de unire, mai subţire şi mai îngust la gurile şerpilor, s-a considerat că iniţial a avut un rol numai la turnare, ulterior, la finalizarea podoabei fiind îndepărtat [145] . Brăţara de acest tip s-a identificat la Arad - Földvar [146] , Mîsca [147] , Moldoveneşti [148] , Oradea [149] şi Vărşand - Laposhalom [150] .

Acest gen de podoabă corespunde formei 3 b din tipologia lui L. Kovács, şi se poate data la începutul secolului al XI -lea [151] . Apropiată din punct de vedere tipologic acestei game este brăţara de la Mîsca, cu deosebirea că este rombică în secţiune [152] .

O ipoteză mult mai complexă, legată de tehnica de confecţionare, avansează M. M. Popescu. Acesta opta pentru tratarea separată a corpului brăţării ( răsucită din 3 fire de sârmă ) şi a piesei de legătură, turnate ( reprezentând cele două capete de animal unite ). După introducerea piesei de legătură în extremităţile brăţării, peste zonele de îmbinare se înfăşura sârmă subţire [153] . De fapt, M. M. Popescu le confunda cu varianta 5 a care nu este atestată în spaţiul românesc.

După tipologia lui L. Kovács, în spaţiul românesc mai sunt atestate următoarele variante: 1 b – Arad [154] şi 2 a – Vărşand [155] . Tipul 1 b a fost turnat din bronz, şi este mai ales pătrat în secţiune. Gurile animalelor sunt larg deschise, iar elementul de unire este neted. În unele cazuri, gâturile capetelor de animale sunt mai groase în diametru, în comparaţie cu corpul brăţării. Din punct de vedere cronologic, această variantă poate fi datată asemenea tipului 1 a [156] . Tipul 2 a a fost realizat prin turnare şi se caracterizează prin secţiunea rotundă sau pătrată. Gâturile animalelor au grosimea identică cu corpul brăţării. Gurile animalelor nu sunt larg deschise. Tipul 2 a se răspândeşte începând cu a doua jumătate a secolului al X –lea [157] .

Se poate observa din cele prezentate mai sus, gama variată a brăţărilor din această perioadă a secolelor X – XI. În foarte multe cazuri, anumite variante s-au răspândit pe spaţii geografice destul de mari, la comunităţi etnice diferite. 

3. 3. Podoabe purtate la gât

Podoabele pentru gât, au cunoscut o largă difuziune în evul mediu timpuriu, între acestea, demne de remarcat fiind colanele simple sau torsadate şi salbele de mărgele. Literatura de specialitate, îndeosebi bibliografia mai veche, a uzitat pentru colane, mai ales termenii de cerc de gât sau torques.

Colanele simple, au fost lucrate dintr-un fir de sârmă de bronz sau fier, circular în secţiune, extremităţile fiind îndoite în formă de cârlig.

În spaţiul intracarpatic, asemenea obiecte provin din cimitirele de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [158] , Alba Iulia -  Str. Brînduşei  [159] şi Hunedoara – „ Dealul cu comori ”   [160] . La Moldoveneşti, un colan identic, confecţionat dintr-un fir de sârmă de bronz, circular în secţiune, avea suspendat un pandantiv în formă de „ ochelari ”  [161] . Piesa are analogii cu exemplarul de la Alba Iulia – Staţia de Salvare,  încadrat în secolul al XI – lea, prevăzut cu sistem buclă - cârlig şi pandantiv în formă de ochelari  ( Gcolier = 1.7 mm , G pandantiv = 0. 6 mm, D = 105 mm, H = 19. 5 mm, MNUAI 7548, M. 11 sau 12 / 1981 ) [162] .

Mult mai evoluate şi mai răspândite sunt colanele torsadate ( forma 1 Giesler ). Realizate din 2 - 4 fire de sârmă de bronz răsucită, se închid cu ajutorul unei bucle efectuate la un capăt, şi a unui cârlig, la celălalt capăt ( aşa - numitul sistem „ moş şi babă ” ) [163] . Deschiderea lor diametrică, variază între 7 cm - 19 cm. În alte cazuri, extremităţile se răsucesc sau sunt îndoite în formă de cârlig. Acest tip de colan este bine evidenţiat la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [164] , Arad – Főldvár [165] , Hunedoara - „ Kincses ” [166] , Hodoni – Pocioroane [167] ,  Lopadea Nouă  [168] , Moldoveneşti [169] , Oradea – Cazarma Husarilor [170] , Pecica - „ Şanţul Mare ” [171] , Salonta – Movila [172] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ” [173] .

Din M. 501 / 1981 de la Alba Iulia – Staţia de Salvare, provine un colan torsadat din 3 sârme de bronz cu capetele petrecute şi îndoite în sistemul buclă – cârlig ( G = 2. mm, D = 128 x 134 mm, MNUAI. 7556 ) [174] . În vechile colecţii ale Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, se află colane de acest gen, cu grosimea de 3 mm - 5 mm şi deschiderea diametrică cuprinsă între 10 cm – 13. 5 cm [175] .

J. Giesler, admite că, majoritatea colanelor forma 1, pot fi plasate în faza Bjelo Brdo I / timpurie. Dispariţia formei 1, se produce undeva la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II, concomitent cu alte forme [176] .

După B. Szőke, colanul împletit apare în perioada arpadiană timpurie ( ultima treime a secolului al X – lea – secolul al XII – lea ). Colanul împletit, cu sistem de închidere – buclă şi cârlig – a evoluat în opinia autorului, în două subtipuri : a. ) realizat dintr-un singur fir, şi b. ) confecţionat prin împletirea unor fire mai groase cu altele mai subţiri [177] .

Un colan mai deosebit, s-a descoperit în M. 1 de la Orăştie – Dealul Pemilor X₈. A fost confecţionat dintr-o bară de bronz, rectangulară în secţiune, cu sistem de închidere ( copcă ), şi decorat pe toate feţele cu un motiv în zig – zag [178] . Pandantivii de diverse forme sunt frecvenţi în spaţiul european la orizonturi cronologice diferite.

Elocvente sunt şi exemplarele întâlnite în cadrul grupului cultural Ciumbrud. Aici s-a evidenţiat un tip de formă circulară, realizat dintr-un aliaj de plumb şi cositor. A fost decorat cu o cruce traforată şi prevăzut cu o urechiuşă de prindere ( d = 2. 2 cm, MNIT, 21526 ) [179] .

Asemănător este pandantivul circular cu decor cruciform  ( MNUAI, 8404 , D = 2 cm ) de la Alba Iulia – "Staţia de Salvare", realizat din aliaj identic. Se diferenţiază de exemplarul de la Ciumbrud prin faptul că decorul cruciform a fost imprimat [180] .

Un alt pandantiv, prevăzut cu urechiuşă de prindere, a fost realizat din acelaşi tip de aliaj. Avea o formă de lunulă, decorată cu un motiv în reţea. La extremităţiile lunulei se afla câte un romb (L= 3.7 cm, gr.= 2 mm, MNIT, 21526 ) [181] .

Pandantivii dublii ( forma 9 b Giesler ), au fost utilizaţi în secolele X – XI, pentru împodobirea vestimentaţiei ( ? ), sau exclusiv ca piese de podoabă în mormintele de femei.

În Transilvania, pandantivi dublii s-au identificat în cimitirul de la Lopadea Nouă  [182] .  După tipologia menţionată, după partea inferioară, se pot încadra în tipul I b. În general, partea inferioară are o formă sferică, şi redă o frunză stilizată, decorată cu două cercuri [183] . Analogii pentru acest tip, mai avem în spaţiul românesc la  Detta [184] , Hodoni – Pocioroane [185] şi Oradea – Cazarma Husarilor [186] .

După partea superioară, piesele de la Gîmbaş - „ Măguricea ”  [187] , Lopadea Nouă [188] şi Moldoveneşti  [189] se pot plasa în tipul II b. Pandantivi dublii, tipurile I a şi I d, s-au evidenţiat şi la Arad  [190] .

În toate orizonturile culturale, şiragurile de mărgele sunt întâlnite într-o proporţie considerabilă. Materialele din care au fost confecţionate, sunt destul de diverse – ceramică, sticlă, agat, chihlimbar, etc. Forma pieselor este şi ea destul de diversă, nu puţine fiind cazurile în care, pe acelaşi şirag se disting exemplare diferite. Destul de frecvent, unele şiraguri deţin complementar un pandantiv central din metal sau os. Un şirag de mărgele descoperit în S. XXXII / M. 30 la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ”, era compus din piese din sticlă de nuanţă albastră şi verde, cu aplicaţii alb - gălbui [191] . Alte piese din sticlă, de nuanţă albastră şi alb - gălbui, s-au mai descoperit în S. XXXV / M. 26 [192] .

 Pentru faza a II - a din cimitirul de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ”, avem mărgele mult mai variate, din sticlă albastră cu aplicaţii gălbui, cât şi din agat, chihlimbar, prevăzute cu un pandantiv ( globular sau poliedric ), realizat din argint sau dintr-o monedă romană refolosită şi perforată, sau canin de câine [193] .

În M. 8 de la Blandiana – „ La brod ”, un şirag compus din 17 mărgele din sticlă, a fost identificat în zona toracelui şi antebraţului. Cea mai mare parte a pieselor au o formă cilindrică şi sunt de culoare brună sau verzuie închisă. Câteva exemplare, sunt rezultatul a două elemente lipite. Decorul constă într - o spirală alb - gălbuie aplicată, sau o aplicaţie de aceeaşi culoare, ce delimitează câteva granule de nuanţă identică [194] . La Blandiana – „ În Vii ”, unul dintre schelete avea deasupra umărului 5 mărgele cu bandă albă, din care, patru erau prevăzute cu ochi roşu  [195] .

Un şirag de mărgele din ceramică cu aplicaţii alb - gălbui, s-a prelevat din necropola de la Alba Iulia – Str. Brînduşei   [196] . Mărgele confecţionate din sticlă, au apărut şi în cimitirul de la Alba Iulia – Izvorul Împăratului [197] .

Alte piese cu rol de pandantiv, care apar cu predilecţie în mormintele de femei în zona gâtului sau a calotei sunt zurgălăii. Unul dintre tipuri este piriform şi are o ureche agăţătoare de formă circulară la partea superioară ( forma 10 Giesler ). La partea inferioară, are practicat un orificiu de rezonanţă. Fiecare dintre suprafeţele deschiderii de rezonanţă sunt în general ornamentate cu linii adâncite paralele.

Piese de acest gen, datate în secolele X -XI, s-au identificat în cimitirele de la Orăştie – Dealul Pemilor / X₂  [198] şi Pîclişa – „ La Izvoare ” [199] . Exemplare similare, s-au descoperit la Bârlad - „ Parc ” [200] , Biharia – Dealul Şumuleu [201] , Oradea – Salca [202] şi Voiteni [203] . Un exemplar asemănător  ( H = 33. 2 mm, l = 22.1 mm, G = 16 mm ) ca formă dar fără decor se cunoaşte din M. 624 / 1981 de la Alba Iulia – Staţia de Salvare şi a fost datat în secolul al X – lea [204] .

J. Giesler, încadrează forma 10 între artefactele mediului vechi maghiar, care pătrund şi în faza Bjelo Brdo I / timpurie. Dispariţia formei 10, a fost constatată la finalul fazei Bjelo Brdo I / timpurie [205] .

Un alt tip, frecvent la cumpăna dintre milenii, are corpul sferic şi gol în interior, iar partea inferioară se termină cu o protuberanţă ( „ cap de ceapă ” ). Corpul sferic este legat de urechiuşa de prindere printr-un manşon dublu. Asemenea piese, au apărut în inventarul necropolelor de la Alba Iulia – Str. Brânduşei  [206] , Hunedoara – Dealul cu Comori şi Orăştie – Dealul Pemilor / X₂ [207] .

Destul de răspândite sunt şi pandantivele în formă de semilună ( forma 12 Giesler ), care erau purtate de fete şi femeile tinere. Prezente în zona marilor drumuri comerciale, sunt răspândite pe un areal destul de întins, din Peninsula Scandinavă şi până în Caucaz.

În general, apar în dreptul vertebrelor gâtului, în conexiune cu alte piese ( colane, mărgele, inele de păr simple sau cu o extremitate în – s, pandantivi dublii, nasturi sau scoica kauri ). Au fost puse în legătură cu cultul agrar, optându-se pentru încadrarea lor în categoria amuletelor [208] .

Deşi marea majoritate a cercetătorilor, consideră că aceste obiecte nu reprezintă un indicator etnic, Z. Vaňa a optat pentru atribuirea lor cercului cultural slav [209] . Chiar dacă se admite că, pandantivele în formă de semilună s-au confecţionat în spaţiul sudic al Rusiei, nu se exclude şi existenţa unor ateliere locale, care le – au realizat prin turnare [210] .

Din M. 63 / 1980 de la Alba Iulia – Staţia de Salvare, provine un pandantiv semilunar cu două urechi ovale ( H = 32. 3 mm, l = 34. 3 mm, G = 1. 5 mm, MNUAI. 7641 ). Piesa este plată pe una dintre feţe, iar cealaltă este decorată pe margine cu un şanţ circular. Decorul constă dintr-o grupă de câte 3 puncte de granule false în relief la colţuri şi o grupă în forma literei V în zona centrală. După autor, piesa a fost realizată prin turnare şi poate fi datată în secolul al X-lea [211] .

Un alt exemplar ( H =  32. 3 mm, l = 36. 3 mm, G = 1. 2 mm, MNUAI. 7571 ), de aceeaşi formă, realizat prin turnare a fost descoperit în M. 501 / 1981 de la Alba Iulia – Staţia de Salvare. Asemenea exemplarului precedent şi acesta are o faţă plată, iar cealaltă este prevăzută cu un decor din romburi şi unghiuri continue din granule delimitate de o nervură marginală [212] .

După A. Kralovánszky, aceste obiecte se pot data între ultimul sfert al secolului al X - lea şi secolul al XI – lea, sau în faza Bjelo Brdo I / timpurie, după schema cronologică relativă, propusă de J. Giesler.

 Această formă, mai apare sporadic şi în faza Bjelo Brdo II / târzie [213] .

Amulete din os

Amuletele sau pandantivele confecţionate din os, sau mai exact din dinţi de animale ( câine, porc ), au fost utilizate în medii etnice diverse. Materialul complementar şi contextul arheologic în care au fost descoperite aceste piese, permit plasarea lor în secolele X - XI. În cimitirul de la Alba Iulia - Str. Brînduşei, s-a descoperit în M. 24, sub omoplatul drept, o amuletă din os, prevăzută cu o perforaţie [214] . Alte piese, confecţionate din măsea de animal, s-au mai găsit în cimitirul de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [215] .

Monede perforate

În secolele X – XI, apar în morminte şi monede antice perforate [216] . O monedă antică, prevăzută cu trei perforaţii, s-a identificat cu prilejul săpăturilor de salvare, efectuate în cimitirul de la Alba Iulia –  Profi ( S. 24 / 2003 - M. 43 ).  Este un as  din bronz cu trei perforaţii, de la Faustina I ( d = 2. 6 cm – 2. 8 cm, gr. = 3 mm, g = 9. 9211, d _perforaţii = 2 mm – 3 mm ) [217] .

Reutilizarea monedelor romane, a fost semnalată şi în a doua fază a necropolei de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”, plasată între a doua jumătate a secolului al X – lea şi începutul secolului al XI – lea [218] . Majoritatea acestor monede, apar între 1 – 3 exemplare, cu predilecţie în mormintele de copii, şi într-o proporţie foarte redusă în cele de adulţi. Sunt prevăzute cu 1 – 3 perforaţii. Dacă exemplarele din secolele II – III sunt mai rare, în schimb cele din secolul al IV – lea sunt cele mai numeroase.

B. Szőke, menţionează prezenţa monezilor romane perforate în inventarele funerare, mai ales în perioada cuceririi spaţiului ungar ( începutul sec. X şi până în ultimele trei decenii ). În schimb, acestea sunt mai rare, în perioada arpadiană timpurie ( ultima treime a sec. X – sec. XII ).

Prezenţa mai multor perforaţii pe monede, a fost pusă în legătură cu pătura nobiliar – conducătoare, susţinându-se că erau prinse de haine, sau chiar de harnaşament  [219] .

Accesorii vestimentare

Destul de frecvent este nasturele ( pandantiv ? ), gol în interior, de formă globulară, confecţionat din două bucăţi ce se lipesc pe verticală ( forma 11 a Giesler ).

Exemplare de acest fel ne sunt cunoscute din cimitirele de la Biharia – Dealul Şumuleu [220] , Cluj Napoca - Str. Zápolya [221] , Galoşpetreu - „ Dâmbul Morii ” [222] , Orăştie – Dealul Pemilor / X₂  [223] şi Timişoara -  „ Cioreni ” [224] . În M. 4 de la Blandiana - „ În vii ”, un buton identic, a fost găsit pe pieptul defunctului [225] .

Categoria butonilor simpli este completată de tipul turnat în formă de „ ciupercă ” ( forma 11 b Giesler ).  Sunt identificaţi în zona sternului sau claviculei.

În spaţiul românesc, exemplare de acest gen ne sunt cunoscute din necropolele de la Alba Iulia – Str. Brînduşei [226] , Blandiana - „ În vii ” [227] , Hunedoara - „ Dealul cu comori ” [228] , Orăştie – Dealul Pemilor / X₂   [229] şi Timişoara - „ Cioreni ” [230] . Butoni asemănători tipului ciupercă, cu corpul lenticular, s-au mai identificat la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” în S. XX / M. 8 [231] . Formele 11 a şi 11 b după J. Giesler, apar în mediul vechi maghiar şi pătrund în cultura Bjelo Brdo, dispariţia lor putând fi constatată la finalul fazei Bjelo Brdo I / timpurie [232] . Un pandantiv ( nasture ? ) mai deosebit, confecţionat din argint, descoperit la Cluj Napoca - Str. Zápolya, a fost decorat cu nouă şiruri orizontale, de granule lipite. La partea inferioară, are o proeminenţă [233] .

 Între accesoriile descoperite în necropola de la Alba Iulia – Izvorul Împăratului, sunt menţionaţi şi butoni [234] . Pe abdomenul unui schelet de la Cluj Napoca – Str. Zápolya, au apărut cinci nasturi din plumb [235] .

Între obiectele descoperite cu precădere în mormintele de femei, se numără şi medalioanele circulare din bronz, utilizate ca pandantive sau ca elemente de decor pentru cingători şi îmbrăcăminte.

 Se distinge o variantă care redă un cal păşind spre dreapta, ce poartă un călăreţ cu braţele ridicate. În necropola de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”, s-au depistat 2 piese de acest gen, în S. XXVIII / M. 1, cu diametrul de 4. 3 cm şi grosimea de 2 mm, datate în secolul al X - lea [236] . Ambele piese sunt în stare fragmentară. Exemplare din această gamă, realizate prin turnare, s-au descoperit în cimitirele de la Dudeştii Vechi / Pusta Bucova / Bucova II [237] şi Galoşpetreu - „ Dâmbul Morii ” [238] . Un medalion identic, cu deschiderea diametrică de 4. 4 cm, avem atestat la Heves – Kapitányhegy [239] . În privinţa dimensiunilor, remarcăm că au deschiderea diametrică cuprinsă între 4. 2 cm - 5. 6 cm şi grosimea de 2 mm - 2. 5 mm.

 Un alt medalion din bronz, provenind din acelaşi mormânt de la Galoşpetreu - „ Dâmbul Morii ”, era de formă circulară cu deschiderea diametrică de 56 mm şi grosimea de 2 mm. Realizat prin turnare, avea stilizat un grifon în poziţie de atac. Acesta, are coada arcuită, terminată cu un motiv în formă de inimă [240] .

Acest tip de medalion, datat în secolul al X - lea, apare în general pereche în mormintele de femei şi s-a difuzat în spaţiul european, de la Rin şi până la Urali. Din punct de vedere etnic, a fost atribuit pecenegilor.

R. R. Heitel, optează pentru încadrarea lor, în grupa de medalioane cu călăreţ şi cal aparţinând complexului cultural maghiar [241] .

Catarame de tip Kecel / „ în formă de liră ”, s-au identificat la Alba Iulia - Str. Brînduşei   [242] , Blandiana – „ La brod ” [243] , Cluj  Napoca - Str. Zápolya [244] , Târgşor [245] , Timişoara - „ Cioreni ” [246] şi Zalău – Ortelec [247] . Acestea, au fost utilizate drept catarame de cingătoare, decorată cu aplici ( ? ), sau ca accesoriu al harnaşamentului ( ? ) sau curelei care susţinea sabia sau tolba. S-a mai avansat ipoteza că, acest tip de cataramă era folosit la legarea picioarelor defunctului de către comunităţiile din regiunea Kama - Volga, în secolele VIII - X.

Folosirea cataramei atât la vestimentaţie cât şi la harnaşament, pare să fie susţinută şi de descoperirile de la Blandiana – „ La brod ” [248] . De căpăstru sau de hăţuri, aparţineau şi cele două catarame în formă de liră, descoperite în M. 2 şi M. 20, din cimitirul de la Szentes – Borbásfőld [249] .

Pentru utilizarea acestei piese  la vestimentaţie, pledează şi M. 852 de la Halimba – Cseres ( faza I ), unde apare pe partea dreaptă a coapsei [250] . Cataramele de acest tip, au apărut în bazinul carpatic la începutul secolului al X - lea, şi au fost utilizate până la sfârşitul secolului următor. După Attila Kiss, cataramele de acest tip apar pentru prima dată la populaţiile bulgare de pe Volga, iar exemplarele din bazinul carpatic le asociază cu piese clasice ale comunităţilor maghiare [251] .

Catarame din secolul al X –lea se mai cunosc din necropola de la Alba Iulia – Staţia de Salvare [252] . Sunt puţin diferite de tipul Kecel şi se aseamănă mai ales cu exemplarele existente în mediul peceneg.

Remarcabile sunt aplicile de argint, în formă de scut, descoperite la Cluj Napoca – Str. Zápolya [253] . Din cele 7 bucăţi ce împodobeau centura, trei erau mai late şi mai bombate, iar patru mai înguste. Pe spatele fiecărei piese, se aflau trei cuişoare pentru prindere. Analogii pentru aceste piese avem la Sered I , M. 1 / 58 în Slovacia [254] . Exemplare asemănătoare s-au identificat şi  la Krylos ( Galiţia ), cu precizarea că sunt confecţionate din aur [255] .

 În legătură cu vestimentaţia, par a fi şi panglicile din argint, descoperite la Cluj Napoca – Str. Zápolya, în M. 3, M. 4 şi M. 7. Acestea, au fost localizate pe ambele încheieturi ale braţelor, membrele inferioare sau în dreptul gâtului. Grosimea lor este în general de 3 mm, iar lăţimea variază între 4 mm – 5 mm. S-a avansat ipoteza că aveau rolul de a strânge îmbrăcămintea, fiind utilizate pe curele de piele [256] .

O aplică cordiformă, ornamentată, s-a descoperit cu prilejul cercetărilor efectuate la Alba Iulia – Catedrala Romano – Catolică, într - un mormânt răvăşit [257] .

   Aplicile circulare semisferice sunt destul de frecvente în descoperirile din Transilvania. Majoritatea exemplarelor sunt prevăzute cu două orificii în scopul prinderii pe vestimentaţie. O aplică discoidală cu o perforaţie  s-a descoperit cu prilejul cercetărilor de la Alba Iulia – Staţia de Salvare din anul 1980. În zona centrală are un pătrat din ale cărui colţuri pornesc câte o linie, formând un decor cruciform ( MNUAI. 7441, d = 23. 6 mm ) [258] . La Hunedoara – „ Dealul cu Comori ”, o monedă bizantină a fost utilizată ca pandantiv  [259] .

Având în vedere importanţa necropolei de la Orăştie – Dealul Pemilor X8 credem că este necesară o prezentare pe larg a tipurilor de materiale ce compun inventarul funerar al mormintelor.

Inele de tâmplă şi cercei:

Aceste obiecte se numără printre cele mai interesante piese descoperite în necropola de la Orăştie şi au fost surprinse întotdeauna în dreapta şi în stânga craniului, în zona tâmplelor. Modul de întrebuinţare a acestor piese de podoabă a stârnit de-a lungul timpului numeroase şi aprinse discuţii în lumea de specialitate. Se poate considera că majoritatea acestor piese au fost purtate în urechi, ca cercei. Faptul că în unele morminte apar mai mult de două piese, ca de exemplu în mormântul 7 de la Orăştie (8 bucăţi la ambele tâmple) (fig. 5, 2-9), situaţie sesizată pentru secolul al IX-lea şi în Moravia Mare [260] ca în mormântul de copil de la Pohansko [261] , precum şi modul de construcţie al acestor inele, din sârmă destul de groasă cu îngroşări nodulare, poate pleda în favoarea ipotezei conform căreia o parte dintre aceste obiecte nu erau purtate ca cercei, ci erau fixate pe o bentiţă sau împletite direct în păr, de unde şi denumirea de „inele de buclă”, încetăţenită în unele lucrări de specialitate. O astfel de situaţie se poate recunoaşte în cazul mozaicului păstrat în biserica San Vitale din Ravena, ce o redă pe împărăteasa Theodora: cerceii împărătesei sunt simpli, circulari, pe când cele mai bogate podoabe capilare sunt redate ca atârnând din păr. Acest aspect nu poate fi sesizat arheologic decât cu foarte rare excepţii, ca în mormântului 79 de la Kujulevča (Bulgaria) unde s-a găsit o bentiţă din piele de care erau fixate inelele de tâmplă [262] , în mormântul 40 de la Albanica 1 (Blagoevgrad – Bulgaria) unde s-au păstrat şuviţe de păr în care erau împletite astfel de inele [263] sau în necropola de la Tiszafüred (Ungaria) unde s-a constatat prinderea unor astfel de piese pe material textil interpretat ca năframă sau batic, iar acest mod de purtare a fost considerat specific portului pannonic din secolul al IX-lea [264] . Iată de ce, în textul de faţă, am folosit termenul de „cercei” doar pentru piesele care prin analogii clare în diferite orizonturi culturale s-au demonstrat a fi destinate împodobirii urechilor, iar pentru celelalte podoabe descoperite în zona tâmplelor am folosit termenul de „inele de tâmplă” pe care îl considerăm cel mai potrivit şi satisfăcător pentru oricare din variantele de purtare menţionate mai sus.

Inelele de tâmplă simple din sârmă de bronz (mormântul 9, fig. 6, 6; mormântul 10, fig. 7, 4) sau cele cu capăt canelat (mormântul 7, fig. 5, 4) sunt întâlnite frecvent în aria de influenţă a grupului cultural Köttlach, piese asemănătoare provenite din cercetările mai vechi de la Mengeš – Michaelskirche şi păstrate în prezent în Muzeul Naţional din Ljubljana sunt datate în secolele IX-X şi considerate ca elemente de tranziţie spre cultura Bjelo-Brdo, ce va domina cultura materială a secolelor X-XI [265] . Alte piese de corespondenţă tipologică apropiată descoperite în mormintele 32, 35, 62 şi 67-C de la Georgberg în apropiere de Micheldorf (Austria), sunt atribuite fazei mai noi a grupului cultural Köttlach, ceea ce le plasează cronologic după mijlocul secolului al IX-lea [266] . În Transilvania, inele de tâmplă simple au fost descoperite în necropola de la Sălacea, (jud. Bihor), împreună cu cercei lunulari emailaţi şi ca atare atribuiţi grupului Köttlach şi dataţi în secolele IX-X [267] . Mai multe fragmente de inele simple de tâmplă din bronz au fost descoperite în necropola de secol IX de la Sultana (jud. Călăraşi) [268] . În spaţiul moravian asemenea piese apar în mai multe morminte din diferite necropole: mormântul VI de la Blučona, mormântul 42 de la Boleradice, mormântul VI de la Vranovice, mormintele II şi IX de la Šardičky sau mormântul 209 de la Staré Město şi sunt datate în a doua jumătate a secolului al IX-lea [269] .

Inele de tâmplă simple din sârmă de bronz cu îngroşări sferice (noduli) sau cilindrice şi buton terminal (mormântul 1, fig. 3, 2-5; mormântul 7, fig. 5, 4-5. 9; mormântul 9, fig. 6, 3-7) nu au fost descoperite în necropola de la Ciumbrud. Piese asemănătoare, cu noduli sferici din tablă de bronz apar în necropola de la Tiszafüred (Ungaria), unde sunt atribuiţi perioadei de mijloc a dominaţiei avare, deci secolele VII-VIII [270] , dar piese aproape identice descoperite la Wartmannstetten (Austria) sunt identificate ca podoabe moraviene [271] . În Bosnia inelele de tâmplă simple sau cu noduli sferici, cum sunt cele de la Čipuljić-Bugojno şi Gomjenica sunt atribuite grupului Köttlach şi datate în secolele IX-X [272] . Şi la Köttlach au fost descoperite nouă inele de tâmplă simple din sârmă de bronz cu capătul uşor îngroşat şi diferenţiat de corpul inelului prin caneluri [273] . Şi din Slovacia avem descrierea unor inele de tâmplă ceva mai mari şi prevăzute cu una până la trei îngroşări cilindrice sau bitronconice pe partea de jos a corpului inelului, care pe baza descoperirilor de la Nové Zámky sunt privite ca apariţii de excepţie [274] . Aceste piese sunt datate prin analogie cu materiale asemănătoare provenite din Pannonia destul de timpuriu, de la cumpăna secolelor VI-VII până în a doua jumătate a secolului al VII-lea [275] . Putem deci aprecia că inelele de tâmplă simple din sârmă de bronz cu îngroşări sferice (noduli) sau cilindrice şi buton terminal ca exemplarele de la Orăştie, reprezintă o variantă nai nouă, simplificată a pieselor ceva mai mari, cu îngroşări sferice, cilindrice sau bitronconice realizate din tablă, ce şi-au găsit maxima răspândire în perioada de mijloc a dominaţiei avare. Cele mai apropiate analogii pentru piesele de la Orăştie le putem găsi printre exemplarele provenite din zona de influenţă acoperită în secolul al IX-lea de statul Moraviei Mari şi marcate de descoperirile de la Boleradice (mormintele 6 şi 42), sau Šardičky (mormântul IX) [276] .

Inelele de tâmplă din sârmă de bronz cu noduli sferici şi pandanriv conic din tablă de bronz striată şi încheiat cu calotă semisferică netedă (mormântul 8, fig. 4, 5) sunt cel mai bine reprezentate în necropola de la Ciumbrud, unde în mormântul „A” întâlnim o piesă de analogie absolută [277] . Variante extrem de apropiate putem recunoaşte şi în exemplarele descoperite în mormintele 17 şi 20 de la Ciumbrud şi care diferă doar prin corpul puţin îngroşat al inelului în partea inferioară [278] . Asemănătoare sunt şi inelele de tâmplă cu pandantiv conic din tablă de bronz ornamentat cu puncte şi încheiat cu calotă semisferică netedă de la Păuleasa [279] şi din mormântul 5 de la Sultana [280] sau cele cu pandantiv conic din tablă de bronz striată şi încheiat cu o mărgea sferică netedă din tablă de bronz din mormântul 36 de la Obîrşia Nouă, din zona Dunării de Jos, datate de la mijlocul secolului al IX-lea până în prima jumătate a secolului al X-lea [281] . În Bazinul Carpatic, acest tip de podoabă este întâlnit cel mai adesea în Slovacia, respectiv în necropolele din perioada Moraviei Mari [282] .

Inelele de tâmplă din sârmă de bronz cu un mic pandantiv cilindric sudat pe corpul inelului (mormântul 10, fig. 7, 2-3. 5-6) sunt mai rare şi doar un singur exemplar de la Staré Město ne-a putut servi ca analogie [283] . Aceste piese ar putea fi eventual interpretate ca variantă simplificată a mai sus discutatelor inele de tâmplă cu pandanriv conic din tablă de bronz striată şi încheiat cu calotă semisferică netedă. În acest context trebuie amintit un exemplar cu pandantiv cilindric striat de la Tiszafüred, ce pare să aparţină orizontului avar târziu de secol IX [284] .

Inelul de tâmplă cu îngroşare alungită în formă de lacrimă (mormântul 9 fig. 6, 2) este o apariţie singulară în cadrul necropolei de la Orăştie dar asemenea piese, în diferite variante, au cunoscut o largă răspândire în spaţiu şi timp. La Ciumbrud, în mormintele 17 şi 20 este întâlnit un tip al cărui pandantiv în formă de lacrimă este ornamentat cu patru bobiţe semisferice [285] . O analogie aproape perfectă pentru exemplarul de la Orăştie, întâlnim în mormântul 41 din necropola moraviană de secol IX de la Boleradice [286] . În acelaşi spaţiu al Moraviei Mari, asemenea inele de tâmplă se întâlnesc în diferite variante, de la piese simple din bronz, precum cea anterior menţionată, până la exemplare din argint, bogat ornamentate cu filigran din sârmă de argint, toate datate spre sfârşitul secolului al IX-lea, diferenţele fiind explicate prin puternica stratificare socială a populaţiei, ce se produce în această perioadă în statul Moraviei Mari [287] .

Cele mai interesante piese descoperite în necropola de la Orăştie sunt, fără îndoială, cerceii din argint, a căror parte superioară, de fixare în ureche, este confecţionată din sârmă de argint cu mici îngroşări sferice (noduli) şi cu partea inferioară de formă lunulară şi realizată din trei straturi de tablă de argint, feţele exterioare fiind ornamentate prin batere, în timp ce plăcuţa centrală este prevăzută în partea de jos cu două urechiuşe de care atârnă două pendilii în formă de lacrimă (mormântul 7, fig. 5, 2-3. 6-8). Acest tip de podoabă evoluează cel mai probabil din cerceii bizantini din aur, ce cunosc în perioada dominaţiei avare o largă răspândire în Europa Centrală, unde începând cu secolul al VII-lea încep să fie produse imitaţii din argint sau bronz [288] . În necropola de la Ciumbrud au fost găsite două variante ale acestui tip de cercel. Prima variantă este cea descoperită în mormântul 27 şi la care lunula din tablă de argint, ornamentată cu puncte este acoperită pe marginea de jos de o sârmă din argint astfel îndoită încât să formeze cinci bucle de care atârnă cinci lănţişoare de argint [289] . A doua variantă, descoperită în mormântul „A” este mai simplă: lunula este realizată din două plăcuţe din argint, una ornamentată şi cealaltă netedă şi fără pandantivi [290] . Deşi cerceii lunulari sunt răspândiţi în număr foarte mare şi în diverse variante în aria grupului cultural Köttlach [291] , aceştia se deosebesc în principal prin tehnica de făurire de cei ai grupului Ciumbrud. Exemplarele grupului Köttlach sunt executaţi în marea lor majoritate din bronz, prin turnare şi apoi ornamentaţi în zona lunulei prin emailare [292] , în timp ce piesele grupului Ciumbrud sunt făurite din sârmă şi plăcuţe din argint, iar lunulele sunt ornamentate prin batere şi adesea prevăzute cu pandantivi în diverse forme. Trebuie să remarcăm, în acest context, că piesele de la Orăştie îşi găsesc analogii mai apropiate în materialul moravian [293] decât în piesele turnate din bronz provenite din descoperirile din Transilvania sau Banat, de la Sălacea [294] , Zalău [295] , Deta [296] sau Gornea „Căuniţa de Sus” [297] şi atribuite grupului Köttlach. Piesele de la Gîrliţa, din zona Dunării de Jos, deşi din argint, par să fie turnate [298] , iar fragmentul de la Satu Nou, ornamentat cu sârmă împletită îşi găseşte analogii mai curând la sud de Dunăre [299] . Cerceii descoperiţi în necropola de secol VIII-IX de la Sultana sunt din punctul de vedere al formei foarte asemănători celor de la Orăştie. În cazul cercelului cu pendilii din mormântul 28, identificat ca bizantin [300] , nu aflăm din păcate din text şi nici nu putem deduce din desen dacă este din bronz sau argint, nici dacă a fost turnat sau făurit din plăcuţe. În schimb aflăm despre o piesă asemănătoare din mormântul 14, că este din bronz [301] .

Colane

Fragmente foarte corodate, rotunde în secţiune, provenind probabil de la colane din fier au fost descoperite în mormintele 7 (fig. 5, 21) şi 10 (fig. 7, 10) din necropola de la Orăştie. Tot din fier şi de secţiune circulară sunt trei colane descoperite la Razdelna (Bulgaria), ce au fost datate în secolul al IX-lea [302] .

Colanul din bară de bronz de secţiune rectangulară cu închizător realizat prin îndoirea capetelor (copcă), şi ornamentat pe toate feţele prin încrustarea unui motiv în zig-zag (mormântul 1, fig. 3, 6) reprezintă un unicat în necropola de la Orăştie şi din păcate, nici în literatura de specialitate ce ne-a fost accesibilă, nu am putut găsi analogii apropiate acestei piese. Mult mai răspândite sunt colanele din bară de bronz de secţiune circulară, aşa ca exemplarul din mormântul 14 de la Sultana, prevăzut cu un sistem de închidere asemănător şi uşor de datat pe baza celorlalte piese de inventar din acelaşi mormânt în secolul al IX-lea [303] . Un colan din bară de bronz de secţiune circulară,dar cu alt sistem de închidere şi pe care au fost înşirate alte podoabe (brăţară, cercei, inele) a fost descoperită la Ptuj (Slovenia) şi datată în corelaţie cu restul inventarului în secolele V-VI [304] . Acest colan, ca şi un altul asemănător de la Ljubljana sunt considerate podoabe germanice răspândite cu precădere în perioada dominaţiei hunice [305] . Tot la Ptuj, punctul „Grad”, într-o necropolă atribuită primei faze a culturii Bjelo Brdo a apărut un colan din bară de bronz de secţiune circulară, datat în secolul al X-lea [306] . Din mormântul 26, de copil, de la Žitavská Tôň (Slovacia) provine un colan din bară de bronz de secţiune circulară, împreună cu două colane torsadate, care sunt databile de la începutul perioadei de dominaţie avară până în prima jumătate a secolului al VIII-lea [307] .

Pandantive

Cele două pandantive descoperite în necropola de la Orăştie sunt diferite atât ca formă cât şi ca mod de realizare. În mormântul 10 a fost descoperit un fragment de pandantiv circular cu cruce traforată dintr-un aliaj de plumb şi cositor (fig. 7, 7). Cea mai bună analogie pentru această piesă o găsim în exemplarul din „metal alb” – probabil tot un aliaj de plumb şi cositor ce formează un oxid alb - descoperit în mormântul 7 de la Ciumbrud şi datat în prima jumătate a secolului al X-lea [308] . Pandantivi foarte asemănători provin din spaţiul Moraviei Mari, de la Staré Město – Na Valách [309] , unde aceste piese pot fi corelate stratigrafic cu construcţia primei biserici între anii 850 şi 864, ceea ce le conferă o datare foarte sigură după mijlocul secolului al IX-lea [310] . Un pandantiv circular din plumb, unde motivul crucii nu a fost traforat ci imprimat, provine de la Păcuiul lui Soare şi a fost datat în secolele X-XI [311] .Tot turnat din plumb şi purtând motivul crucii este şi un pandantiv rotund de la Dridu [312] .

Fragmentele de pandantiv globular din tablă subţire de bronz ornamentat cu nervuri verticale (mormântul 9, fig. 6, 20) sunt prea mici pentru a se putea reconstitui cu exactitate forma acestui obiect. Ele pot proveni atât de la un pandantiv făurit din două emisfere, cât şi de la un nasture globular sau de la un zurgălău, toate aceste forme fiind prezenţe curente în inventarele necropolelor din secolele IX-X şi adesea în corelaţie cu materiale ca cele discutate anterior. Nervurile verticale ce intersectează o nervură orizontală generând mai multe cruci, amintesc însă cel mai mult de pandantivul din două emisfere descoperit în mormântul „A” de la Ciumbrud [313] . O paralelă bună la acest exemplar, o întâlnim din nou în mediul moravian, în mormântul 2 de la Brno - Malměřice [314] . Din acelaşi spaţiu geografic, cunoaştem pandantivi făuriţi din metale preţioase şi bogat ornamentaţi, proveniţi de la Mikulčice, Staré Město şi Pohansko [315] .

Brăţară

O brăţară din bandă de bronz cu un capăt răsucit spre exteriorul curburii brăţării şi ornamentată pe exterior cu trei rânduri de puncte imprimate prin batere (fig. 5, 20) a fost descoperită în mormântul 7 din necropola de la Orăştie. O piesă asemănătoare, cu ambele capete răsucite şi fără ornament punctat provine dintr-o descoperire mai veche din Bihor, de la Galoşpetru şi este încadrată în cultura Bjelo Brdo, datată în secolul al X-lea şi atribuită pecenegilor [316] . La Vărşand „Movila dintre vii”, în mormântul 11, a fost descoperit un fragment dintr-o brăţară plată din bronz cu capăt răsucit iar alte două exemplare asemănătoare au apărut în aceeaşi necropolă, pe braţul drept al defunctului înhumat în mormântul 15 şi au fost atribuite în corelaţie cu restul materialului culturii Bjelo Brdo şi datate în secolul al XI-lea [317] . Două brăţări plate din bronz, dar cu nervuri pe margini au fost descoperite în necropola de la Sultana [318] .

Mărgele de sticlă

Mărgelele din pastă de sticlă colorată apar în necropola de la Orăştie în diferite variante:

a. Mărgele „cu ochi” provin din mormintele 7 (fig. 5, 17), 8 (fig. 4, 9), 9 (fig. 6, 19) şi 10 (fig. 7, 19) şi au fost realizate din sticlă albastră pe care au fost lipite fire şi puncte de sticlă galbenă. O piesă din mormântul 9 este ceva mai mare şi a fost ornamentată cu fir şi puncte de sticlă albă imprimată (fig. 6, 15).

b. Mărgelele segment sunt prezente în formă simplă şi în reţele de câte două, trei, patru, cinci sau şapte piese conice de culoare albastră sau galbenă şi au fost descoperite în mormintele 7 (fig. 5, 10. 12-14), 8 (fig. 4, 7. 10-14), 9 (fig. 6, 8-9. 11-13) şi 10 (fig. 7, 8-9. 11-18).

c. Mărgele sferice uşor aplatizate de culoare albastră sau galbenă şi o mărgea ceva mai mare, albastră şi cu o bandă albă imprimată, au fost recuperate din mormintele 7 (fig. 5, 11. 19) şi 9 (fig. 6, 10. 14. 16).

d. Mărgele discoidale au fost găsite doar două: una albastră în mormântul 8 (fig. 4, 8) şi una verde în mormântul 7 (fig. 5, 16).

e. O mărgea lungă, în secţiune hexagonală şi de culoare albastră, a fost descoperită în mormântul 9 (fig. 6, 18).

f. Mărgele albastre cilindrice ornamentate spiralat cu fir de sticlă galbenă, au apărut în mormintele 7 (fig. 5, 18), 9 (fig. 6, 21) şi 10 (fig. 7, 20).

g. O mărgea spiralată, de culoare verde spre albastru, a fost descoperită în mormântul 7 (fig. 5, 15).

h. Mărgele cilindrice, de culoare albastră, au fost găsite în mormântul 9 (fig. 6, 17).

Avem deci de-a face cu opt tipuri de mărgele din sticlă, în dominantă cromatică albastru – galben, care au fost legate în patru şiraguri. Dintre cele opt tipuri, doar două, respectiv mărgelele segment şi mărgelele „cu ochi”, apar în toate cele patru şiraguri. Asemenea şiraguri cuprinzând însă doar mărgele din sticlă sferice aplatizate şi discoidale, dar şi piese din ceramică şi metal au apărut şi în mormintele 2, 5, 7, 10, 17, 20 şi 30 din necropola de la Ciumbrud [319] . În necropola de secol IX de la Sultana mărgelele din sticlă sunt prezente în 36 de morminte, în mai multe variante (mărgele „cu ochi”, spiralate, discoidale, segmente de şirag, dar şi în formă de sâmbure şi millefiori) şi culori (albastre, galbene, albe, brun-roşcate şi verzi) iar aici organizarea în şiraguri este diferită fiind constatate pe lângă şiragurile multicolore ce cuprind mai multe forme şi organizări unicolore sau uniforme [320] . Tot în secolele VIII-IX se datează mărgele asemănătoare descoperite în alte situri de la Dunărea de Jos [321] . Cele mai bune analogii pentru şiragurile de la Orăştie, le întâlnim din nou în rândul descoperirilor de factură moraviană, ca şiragul albastru – galben cu mărgele „cu ochi” şi mărgele cilindrice albastre ornamentate spiralat cu fir de sticlă galbenă de la Vranovice, sau cel cu segmente galbene şi albastre, mărgele „cu ochi” şi mărgele sferice aplatizate de la Boleradice, dar mai ales şiragul cu segmente galbene şi albastre, mărgele sferice aplatizate, mărgele spiralate, discoidale şi tronconice de la Blučina sau şiragurile multiforme de la Brno – Malměřice şi Staré Město [322] .