|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea
Patrimoniului Naţional în Context European.
259.
Valea Viilor (Nagybaromlaka, Boromlak, Wurmloch, Wormloch, Worumlaka,
Barlak), denumirea veche românească Vorumloc, comună Anul primei atestări scrise: 1305; terrae seu villae . . .
Baromlak.[1] 1. În locuri neprecizate de pe teritoriul
satului s-au descoperit: a) O secure de piatră neolitică (MM). Bibliografie: Gooss 1876, p.
63; Tocilescu 1880, p. 781; Roska 1942, p. 186, nr. 9. b) O brăţară din bronz şi o
altă piesă de bronz cu utilitate nedefinită, ambele de la
începutul epocii fierului. Bibliografie: Gooss 1876, p.
63. c) O fibula de bronz. Bibliografie: MA. d) O statuie a Iunonei. Bibliografie: Popa 2000, p. 194. 2.
Pe locul numit Hall s-au
descoperit, în anul 1875, două vase de lut, acoperite cu o lespede de
piatră, aşezate unul într-altul. Alături de acestea
s-a mai descoperit un topor de bronz cu gaură de fixare în coadă. Complexul arheologic
datează, după toate probabilităţile, din epoca bronzului. Bibliografie: Gooss 1876, p.
63; Téglás 1887, p. 199; Roska 1942, p. 186, nr. 9. 3. În albia râului Vorumloc s-a
descoperit o fibulă împreună cu un ac de bronz, parte a unui
mormânt din a doua epocă a fierului, după câte se pare. Fibula a
fost datată greşit Latčne A. Bibliografie: Gooss 1876, p.
63; Pârvan 1926, p. 551; Nestor 1937-1940, p. 180; Horedt
1947, p. 96. 4.
D. Popa aminteşte existenţa aici a două vicus-uri
romane, unul la intrarea în localitate dinspre Copşa Mică, înainte
de fostele grajduri CAP, şi altul, pe aceeaşi vale, dar în amonte
de sat. La aproximativ 2 km SV de
sat s-au descoperit blocuri de piatră fasonată şi urme ale
unui strat de cultură provincial roman. Bibliografie: Popa 2000, p. 183; 2002, p.
211. 5.
Pe un deal numit Pfaffenburg (Cetatea Popilor), ce se
ridică la SE de sat, în direcţia Motiş, este
menţionată o fortificaţie din care se mai distinge valul de pământ,
dar şi urme de piatră şi cărămidă zidită. Bibliografie: Fabini 1998, p. 826. 6.
Fundaţii ce ţin de o primă biserică, edificată în
secolul XIV, au fost descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice
întreprinse în anul 1970, pe latura de N a actualei biserici. Acest prim edificiu de
cult, este menţionat documentar în anul 1414 ca purtând hramul Sf.
Petrus. Biserica actuală a
fost construită suprapunând parţial vechea construcţie, la
cumpăna secolelor XV-XVI, ca biserică sală în stil gotic. În navă se
ridică pilaştrii angajaţi pe care se sprijină bolta în
reţea, iar între navă şi cor se ridică un arc triumfal
profilat în stil gotic. În cor, în peretele de N,
se găseşte o nişă sacramentară realizată în
stilul goticului târziu, datată 1504, în a cărei timpan este
reprezentat Iisus suferind, peste care se poate citi o inscripţie.[2] Noul edificiu este dotat
cu elemente defensive specifice acestei perioade. Portalurile de N şi de
S sunt întărite şi prevăzute cu herse iar deasupra navei se
amenajează un etaj de luptă. Corul este transformat în turn prin
îngroşarea zidurilor la bază şi construirea a trei etaje
zidite din cărămidă ce se sprijină pe arcade aşezate
pe contraforţi. Sub arcade se deschid guri de smoală iar un al
patrulea nivel de luptă din lemn cu coridor de luptă deschis
încheie construcţia defensivă. Şi turnul
clopotniţă este întărit prin îngroşarea zidurilor,
închiderea portalului de V şi sprijinirea cu contraforţi masivi, pe
care se sprijină arcele cu guri de smoală ale galeriei de
luptă. Se pare că în
incintă a mai existat o capelă, menţionată documentar în
anul 1446, cu hramul Sf. Cyriakus. Fortificaţia din
jurul bisericii este ridicată în secolele XV-XVI, dar traiectul ei oval,
poate indica folosirea unor fundaţii mai vechi, probabil ale unei
incinte ce înconjura prima biserică. Zidul de incintă este
înalt de 6 m, iar galeria de luptă este acoperită şi
sprijinită pe arce de zidărie. Pe partea de V, se
ridică o fortificaţie de poartă cu aspect bastionar, cu
culoarul de culisare a hersei încă păstrat. Incinta mai este
întărită cu două bastioane pe N şi S şi un turn pe
partea de E. După secolul XVI, se
adosează pe interiorul zidului de incintă, cămări de
provizii. Bibliografie: Roth 1905, p.
105; Horwath 1931, p. 74-77; Vătăşianu 1959, p.
596; Treiber 1971, p. 165; Drăguţ 1979, p. 127; Fabritius-Dancu
1980, pl. 52; Gheorghiu 1985, p. 185; Fabini 1998, p.
823-826. |
