|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea
Patrimoniului Naţional în Context European.
249.
Valchid (Válhid,
Waldhüten,
Waldhâdjn,
Waldhodia), comuna Hoghilag Anul primei atestări scrise: 1345; villa Waldhyd.[1] 1.
În hotar au fost semnalate de către Draşovean urme eneolitice ale
culturii Petreşti. Bibliografie:
Kalmar
1999, p.
191. 2. La S de colina
Haveş, apele pârâului Valchid au dezvelit fragmente ceramice
celtice lucrate la roată şi dacice lucrate la mână (secolele
II-I î.Chr.). Bibliografie:
Blăjan-Togan 1978, p. 48. 3. Edificiul de cult a fost construit în secolul
XIV ca biserică sală fără turn, în stil gotic, cu cor
poligonal şi nava centrală tăvănită. În anul 1390, biserica este pomenită în
documentele papale ca purtând hramul Sf. Andreas. În secolul XV, au loc lucrări de
construcţie fiind amenajat portalul de V în stil gotic, cu colonete
şi baghete ce se încrucişează la închiderea arcului şi
sunt flancate de piloni angajaţi ce se încheie cu fiale şi flori de
crin. În timpanul portalului este inscripţionat
anul 1441. În secolul XVI, se bolteşte corul pe nervuri
în reţea ce poartă inscripţionat anul 1507 şi se
construieşte o sacristie pe latura sa de N. La începutul secolului XVII, apare necesitatea
unor refaceri după distrugerile provocate în anul 1605 de trupele
secuieşti. Modificări importante ale edificiului se
produc în secolul XIX, când nava este acoperită cu o boltă
sprijinită pe pilaştrii cu ornamentaţie clasicistă. În anul 1916 se prăbuşeşte bolta
sacristiei şi este înlocuită cu un tavan din scândură cu stuc.
Fortificaţiile destul
de bine păstrate din jurul bisericii, datează din secolele XV-XVI
şi formează o incintă cu plan poligonal neregulat. În partea de E se
ridică turnul masiv de poartă, folosit şi drept turn
clopotniţă. Turnul are galerie de luptă din lemn scoasă
în consolă pe grinzi şi păstrează culoarul de culisare a
hersei. Alte patru turnuri
întăreau zidul de incintă cu o înălţime
iniţială de 10 m şi galerie de luptă acoperită,
sprijinită pe console din lemn. Pe partea de S se ridica
un turn masiv cu galerie de luptă şi guri de smoală realizate
din zidărie. Acest turn s-a prăbuşit la începutul secolului XX
şi nu a mai fost reclădit. Pe partea de SV se
deschide o intrare pietonală protejată de un turn ce poartă o
inscripţie.[2] Turnul are
ambrazuri şi o gură de smoală deasupra intrării
prevăzute cu punte mobilă. Turnurile de V şi N
au cinci etaje şi sunt prevăzute cu nişe şi ambrazuri de
tragere. Bibliografie: Horwath 1931, p.
54; Vătăşianu 1959, p. 544-545, 575; Fabritius-Dancu
1980, pl. 71; Gheorghiu 1985, p. 177; Fabini 1998, p.
777-779. |
