|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea
Patrimoniului Naţional în Context European.
239.
Turnişor (Kistorony, Neppendorf, Villa Epponis), înglobat în oraşul
Sibiu Anul primei atestări scrise: 1336; Capitlul catedralei
Transilvaniei confirmă că comes
Nicolaus filius Corrardi de Tolmach a donat fiilor surorii sale Michaeli ac Paulo filiis Nicolai de
Epindorf un sat.[1] 1. În pietrişurile de lângă malul
de S al Cibinului s-au descoperit aşchii cioplite, un nucleu şi un
răzuitor din silex, databile în perioada mousteriană sau
premousteriană (paleolitic inferior / mijlociu, MNIT). Bibliografie: Roska 1924, p.
297, 311; Breuil 1925, p. 184, 195; Nicolăescu-Plopşor
1935-1936, p. 79. 2.
De pe teritoriul satului provine un celt din fier (MNIT). Bibliografie: Roska 1942, p.
129, nr. 209. 3.
Cu ocazia construirii unei cazărmi (în anul 1896) s-a descoperit un vas
cu denari imperiali romani din prima jumătate a secolului III (Septimius
Severus, Caracalla, Macrinus, Severus Alexander, Iulia Soemias, Iulia Domna,
Iulia Maesa, Maximinus Thrax, Gordianus şi Filip Arabul; fragmente din
vas şi câteva monede se află la MNB). Izolat s-au descoperit
şi monede de bronz de la Constantin şi Teodosiu II. Bibliografie: Gooss 1876, p.
95-96; Marţian 1920, p. 704; *** TIR, L35, p. 75; Popa
2002, p. 201. 4.
Din această localitate mai provin alte două monede (Constantius Clorus
şi Theodosius al II-lea). Bibliografie: Preda 1975, p. 483; Protase
2000, p. 185. 5.
Ipoteza după care turnul bisericii luterane ar fi clădit pe
substrucţii romane a fost contrazisă de cercetările
arheologice întreprinse în anul 1986, cercetări ce au demonstrat că
biserica a fost o bazilică romanică a cărei construcţie a
început la sfârşitul secolului XII şi s-a finalizat în prima
jumătate a secolului XIII. Planul edificiului este
bazilical, inedită fiind lărgirea navelor laterale în partea lor de
E, ceea ce creează impresia unui transept. Turnul
clopotniţă se ridică între nava centrală şi cor, pe
patru piloni de zidărie foarte masivă. În peretele de E al
colateralei de S se păstrează o nişă semicirculară
din perioada romanică. Toate aceste
părţi constructive sunt zidite din piatră brută. În cursul secolului XV,
bazilica romanică suferă mari distrugeri, probabil în timpul
campaniilor turceşti. Lucrări de refacere
sunt menţionate în secolul XVI, în 1752 şi 1762, pentru ca aspectul
actual să se datoreze masivelor lucrări din anul 1781, când
edificiul este lărgit spre N, S şi V. Cristelniţa din
piatră, nu permite observarea vreunei inscripţii, fiind
acoperită cu un strat gros de tencuială, însă forma de potir
trădează o vechime apreciabilă. Cutia milei poartă
inscripţionat anul 1605, iar pupitrul din cor este donat de Johannes
Sutoris în anul 1699. Încă
în secolul XIX, biserica era încă înconjurată de o curtină cu
traiect neregulat, ridicată probabil în secolele XIII-XIV, aproximativ
pe perimetrul actualei împrejmuiri, în care se mai disting pe anumite
tronsoane urme ale vechiului zid. În partea de NE a
incintei, pe zid se ridica o construcţie defensivă,
menţionată în anul 1750 sub numele de Comun ce avea şi
rolul de casă a comunităţii şi prin care se deschidea o
poartă Port de acces prevăzută cu hersă. Bibliografie: Müller 1859, p.
186-187; Roth 1905, p. 16-17, 97; Szábó 1913, p. 311-312; Horwath
1931, p. 53-54; 1936, p. 175, nr. 5; Gerevich 1938, p. 43; Vătăşianu
1959, p. 17; Drăguţ 1979, p. 135; Gheorghiu 1985,
p. 49; Fabini 1998, p. 511-514. |
