|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea
Patrimoniului Naţional în Context European.
226.
Şomartin (Mártonhegy, Martinsberg, Märtelsberg,
Mirtesbärch,
Mons Martini), comuna Bruiu Anul primei atestări scrise: 1307; possessio Martonhegy.[1] 1. Pe locul numit Paro Suarez s-a descoperit în anul 1887 un depozit de bronzuri
într-un vas de lut, cuprinzând următoarele obiecte: trei celturi, patru cupe, două
fragmente dintr-un topor de fier, fragmente dintr-o lance de fier, fragmente
dintr-o placă rotundă de aramă cu marginile ridicate, opt
fragmente din vasul în care au fost depozitate obiectele. Depozitul datează din
perioada hallstattiană şi
face parte din seria Şomartin-Vetiş (secolul VIII î.Chr.), Ha B3. Bibliografie: Reinecke 1899a,
p. 521; Pârvan 1926, p. 319, 389; Holste 1941, p. 251; Roska
1942, p. 171, nr. 150; Horedt 1944, p. 100, 109; 1945-1947,
p. 7-15; Rusu 1963, p. 210, nr. 13; Petrescu-Dîmboviţa 1977,
p. 146. 2.
Urmele antice semnalate la Goldberg,
între Feldioara şi Şomartin, constau din urmele unei
fortificaţii cu val de pământ în care s-au descoperit fragmente de
ceramică, arme şi monede imperiale romane, unele din aur. Cetatea
datează, probabil, din perioada medievală. Bibliografie: Ackner 1856, p.
28; Ipaly 1861, p. 246-247; Gooss 1876, p. 74; Bielz 1899,
p. 9; Marţian 1920, p. 255. 3. Biserica a fost construită în secolul XIII
ca bazilică romanică cu turnul situat la V. Din acest edificiu,
purtând hramul Sf. Martin, s-au păstrat turnul de V, cu o
tribună la al doilea nivel, arcul triumfal profilat şi portalul de
V. În perioada gotică se demolează absida
semicirculară iar corul se încheie poligonal şi se sprijină cu
contraforţi pe colţuri. În secolul XV, în cadrul lucrărilor de
fortificare, deasupra corului se ridică o galerie de luptă
prevăzută cu ambrazuri şi guri de smoală ce se deschid
sub arcade de zidărie sprijinite pe contraforţii gotici. Cu
acelaşi prilej, turnul clopotniţă este întărit cu o
galerie de luptă în paiantă, sprijinită pe console din bârne. Planul bazilical este modificat în secolul XVIII
prin supraînălţarea colateralelor şi construirea unor tribune
zidite, ca şi prin boltirea navei centrale cu sprijin pe pilaştrii
cu ornamentaţie neoclasică. Fortificaţia din
jurul bisericii a fost demolată în secolul XIX, dar pe baza unei
gravuri, realizate la începutul aceluiaşi secol, se poate deduce că
zidul de incintă urma un traiect dreptunghiular, probabil pe perimetrul
actualului gard împrejmuitor, fiind întărit pe partea de NV cu un turn. Bibliografie: Horwath 1936,
harta; Fabritius-Dancu 1980, pl. 23; Gheorghiu 1985, p. 179; Fabini
1998, p. 459-461. |
