|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea
Patrimoniului Naţional în Context European.
215.
Slimnic (Szeléhyek,
Szelindek, Stolzenburg, Stulzembrich), comună Anul primei atestări scrise: 1282; Reynaldus plebanus de
Stolshunbercht decanus provinciae Zibiensis.[1] 1. a) În punctul Şarba-Stempen sau Schelzenthal
a fost cercetată o locuire aparţinând fazei B a culturii eneolitice
Petreşti. Bibliografie: Paul 1992, 144; Kalmar
1999, p. 184. b) Pe teritoriul satului, în apropiere de punctul Şanţul Satului (Doerfergroten),
s-a găsit un topor de piatră şi ceramică aparţinând
culturii Coţofeni. Bibliografie: Kimakowicz 1907,
p. 89-95. c) Pe hotarul comunei, la locul numit La Cetate (a nu se confunda cu cetatea
ţărănească actuală) au fost adunate, de către
preotul Alisie Pavel din Slimnic, mai multe fragmente ceramice
aparţinând culturii Coţofeni. Materialele au fost
predate MNB în anul 1965 de către prof. Moldovan. Bibliografie: MNB. 2.
Spre V de punctul Schelzenthal, pe
panta unei movile, s-a descoperit un mormânt format din lespezi de
piatră. Alte precizări lipsesc. Bibliografie: Kimakowicz 1907,
p. 89-95. 3.
Pe pământul lui Simion Buri
şi la Marginea Pădurii
Cetăţii sau Socebeul s-a găsit câte o sabie
de bronz, iar la Sacebeul,
două săbii, toate având mânerele în formă de limbă (MNB).
Depozit (?). Acestea au fost
descoperite în anul 1884 şi achiziţionate în anul 1889. Încadrarea săbiilor
este relativ nesigură, Ha B3, seria Şomartin-Vetiş
– după P. Dîmboviţa sau Ha A1 după M. Rusu, Ha A2
după A. Alexandrescu. Bibliografie: Kimakowicz 1907,
p. 89-95; Rusu 1963, p. 207, nr. 54; Alexandrescu 1966, p. 153
şi urm., 187, nr. 272-275; Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 158. 4.
În Şanţul către
Ruşi (Reißbriger Graben) s-a găsit o daltă de
bronz (MNB). Bibliografie: Kimakowicz 1907,
p. 89-95. 5.
În Şanţul Umed (Vasser Graben)
s-a descoperit un celt de bronz (MNB). Bibliografie: Kimakowicz 1907,
p. 89-95. 6.
La SV de sat, pe colina Cetatea Veche (Alte Burg), se
găsesc urmele unei aşezări din perioada geto-dacică. Bibliografie: Gooss 1876,
p. 54; Marţian 1920, p. 626; Glodariu 1983, p. 7, 13-14,
30, 32, 152-153. 7.
În Schelzenthal sau Şarba-Stempen se află o bogată aşezare
dacică care, după ceramica descoperită acolo, ar putea să
continue şi în epoca romană (un vas mare considerat de Kimakowicz
ca slav, este dacic). Tot aici s-au descoperit
mai multe fragmente de râşniţe (MNB). Săpăturile
arheologice pentru recunoaşterea sistematică a acestui punct au
fost executate de I. Glodariu. Rezultatele acestor săpături
demonstrează faptul că aşezarea îşi continuă
existenţa şi în perioada romană. Cele
mai noi materiale arheologice din acest sit se încadrează în a doua
jumătate a mileniului I d.Chr. Bibliografie: Kimakowicz 1907,
p. 89-95; Horedt 1951, p. 204; Glodariu.1972, p. 119-139; 1981,
p. 11-61, 72-77; Popa 2002, p. 178. 8. Tot din această
localitate, fără a se cunoaşte locul de descoperire, provin: a) Un tezaur dacic alcătuit din obiecte de
argint (MNA). Acesta a fost descoperit în anii 1919-1920 şi constă
din 14 piese dintre care 5 s-au pierdut. Piesele păstrate sunt
două colane din bară de argint răsucită cu sistem de
închidere cu cârlige, două brăţări circulare cu
terminaţii înfăşurate, o brăţară circulară
cu terminaţii cu protome zoomorfe şi patru brăţări
spiralice cu terminaţii cu aspect de bară. Bibliografie: Popescu 1937-1940,
p. 196, 201; 1945-1947, p. 51-54; Rustoiu 1996, p. 187. b) O monedă din timpul republicii romane
(CSS). Bibliografie: Gooss 1876, p.
54; Pârvan 1926, p. 610; Popa 2000, p. 212. c) O cărămidă romană, element
pentru paviment. Bibliografie: MNB. d) Două fibule romane. Bibliografie: Popa 2000, p. 193. 9. În punctul La Saivane se
află o altă aşezare de epocă dacică. Bibliografie: Glodariu 1981, p. 62-71, 72-77; Popa 2002, p. 179. 10. D. Popa aminteşte aici
existenţa a patru vicus-uri de epocă romană dintre care
unul se află în punctul La Rusu, iar altul în punctul Pe Vale.
Bibliografie: Glodariu 1981, p. 78-80; Popa
2000, p. 180; 2002, p. 179-180. 11.
În anul 1957 MNIT a achiziţionat 18 monede descoperite în al doilea
deceniu al veacului XX, cu prilejul săpării unei fundaţii de
casă. Dintre acestea două
sunt denari maghiari şi au fost bătuţi de Petru I (1038-1041,
1044-1046) şi a lui Andrei I (1046-1061), două bracteate
străine, o monetă din Friesach, ca şi un număr de monede
germane bătute în monetăriile din Magdeburg, Nordhausen şi
Brandenburg. Tezaurul s-a format,
probabil, în cursul veacului al XIV-lea. Bibliografie: Horedt 1958, p.
146; 1960, p. 255-257; Sabău 1958, p. 294. 12.
Cetatea Slimnicului se ridică pe un deal la SE de centrul satului, iar
incinta este alungită pe direcţia N-S. Un edificiu trinavat,
orientat E-V, probabil o biserică gotică ridicată în secolul
XIV, desparte cetatea în două incinte. Mai veche pare să fie
capela, construită în partea de N a incintei, tot în stil gotic, la
cumpăna secolelor XIII-XIV. În secolul XV, incinta se
măreşte prin construirea unui zid din cărămidă,
prevăzut cu două rânduri de ambrazuri şi guri de smoală. Turnul de poartă de
pe latura de S, este întărit cu o barbacană, iar o a doua intrare,
pe partea de E, este întărită cu un turn prevăzut cu
hersă. În secolul XVI, în
faţa turnului de S se construieşte un bastion ce închide o
incintă în care se sapă o fântână. Deşi cetatea a fost
de mai multe ori asediată fără succes, în 1531 de trupele lui
Ioan Zápolya, ea va cădea în anul 1602 în mâinile lui Moise Székely. În anul 1658 trupele
turceşti incendiază şi distrug satul dar nu reuşesc
să cucerească cetatea, în schimb în 1706 curuţii cuceresc
cetatea şi produc mari distrugeri, fiind chiar demolată sistematic
centura exterioară şi incendiate acoperişurile. Din
această perioadă tulbure, datează o interesantă
inscripţie în limba latină, ce se afla iniţial zidită în
paramentul de S al incintei.[2] În
1394, se pomeneşte biserica din sat, cu hramul Sf. Bartholomeus.
Aceasta este o biserică sală fără turn, construită
în stil gotic pe la mijlocul, sau în a doua jumătate a secolului XIV. Nava a fost
tăvănită, iar corul boltit pe nervuri sprijinite pe console.
Portalurile de S şi V sunt profilate în manieră gotică, iar
portalul de N poartă inscripţionaţi anii 1590, 1680 şi
1739. În jurul anului 1500 se
bolteşte şi nava. Pe partea de N a corului a fost adosată
sacristia boltită în cruce şi deschisă spre cor printr-o
uşă cu ancadrament în arc frânt. În cor sunt păstrate
două lespezi funerare ale unor preoţi: Thomas Bomelius (1592)
şi Thomas Bordan (1633). Bibliografie: Vătăşianu
1959, p. 248-249; Treiber 1971, p. 220; Niedermaier 1975,
nr. 375; Fabritius-Dancu 1980, pl. 10; Gheorghiu 1985, p. 93; Fabini
1998, p. 712-716. |
